Lege nr. 317/2004

din 01/07/2004

 

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Versiune consolidata la data de 07/03/2019

 

 

 

   Text actualizat la data de 07.03.2019. Actul include modificările din următoarele acte:
- O.U.G. nr. 23/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 07/06/2012.
- O.U.G. nr. 4/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 68 din 31/01/2013.
- Decizia nr. 196/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 231 din 22/04/2013.
- Legea nr. 255/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 515 din 14/08/2013.
- O.U.G. nr. 77/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 05/09/2018.
- Hotărârea nr. 702/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 777 din 10/09/2018.
- Legea nr. 234/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 850 din 08/10/2018.
- O.U.G. nr. 92/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 874 din 16/10/2018.
- O.U.G. nr. 7/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 137 din 20/02/2019.
- O.U.G. nr. 12/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 185 din 07/03/2019.


Pus în aplicare prin:
- Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 682 din 02/10/2012.
- Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 802 din 29/11/2012.
- Hotărârea nr. 830/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 547 din 29/08/2013.
- Codul deontologic publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 815 din 08/09/2005.
- Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1038 din 06/12/2018.
- Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1044 din 10/12/2018.
- Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1047 din 10/12/2018.
- Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1049 din 11/12/2018.


   
CAPITOLUL I

  Dispoziţii generale

 

   Art. 1. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

   (2) Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului.

   Art. 2. - Consiliul Superior al Magistraturii are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.

 

    + Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii, denumit în continuare Consiliu, este un organ constituţional.

(2) Consiliul face parte din autoritatea judecătorească.

(3) Consiliul este garantul independenţei justiţiei.

Art. 2. - Consiliul este independent şi se supune în activitatea sa numai legii.

Art. 3. - Consiliul are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.

Art. 4. - (1) Consiliul apără judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii acestora în înfăptuirea justiţiei ori să creeze suspiciuni cu privire la acestea.

(2) Consiliul apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor.

Art. 5. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

(2) Atribuţiile Plenului şi ale secţiilor referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale regulamentelor adoptate în aplicarea acestor acte normative.

Art. 6. - Consiliul întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor- asistenţi, în condiţiile legii.

Art. 7. - Consiliul coordonează activitatea Institutului Naţional al Magistraturii şi a Şcolii Naţionale de Grefieri.

Art. 8. - Membrii Consiliului răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului.



   
CAPITOLUL II

  Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii



   
SECŢIUNEA 1

  Structura Consiliului Superior al Magistraturii

 

   Art. 3. - Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

   a) 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori;

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(3) Magistraţii prevăzuţi la alin. (2) lit. a) compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori.



   b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat;

   c) preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentant al puterii judecătoreşti, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(2) Din Consiliu fac parte:

a) 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor;

b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat;

c) 3 membri de drept, respectiv: preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentant al puterii judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei.

(1) Consiliul este alcătuit din 19 membri, care compun Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, denumit în continuare Plen.



   Art. 4. - Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:

   a) 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

   b) 3 judecători de la curţile de apel;

   c) 2 judecători de la tribunale;

   d) 2 judecători de la judecătorii.

    + Punere în aplicare Art. 4. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(4) Secţia pentru judecători este alcătuită din:

a) 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

b) 3 judecători de la curţile de apel, inclusiv Curtea Militară de Apel;

c) 2 judecători de la tribunale, inclusiv tribunale specializate şi tribunale militare;

d) 2 judecători de la judecătorii.



   Art. 5. - Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:

   a) 1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie sau de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

    ___________

    Litera a) a fost modificată prin punctul 1. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   b) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel;

   c) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale;

   d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.

 

    + Punere în aplicare Art. 5. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(5) Secţia pentru procurori este alcătuită din:

a) un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie sau de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

b) un procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel, inclusiv Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel;

c) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale, tribunale specializate şi tribunale militare;

d) un procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.



   
SECŢIUNEA a 2-a

  Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

 

   Art. 6. - (1) Judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzuţi la art. 3 lit. a), sunt aleşi în adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor.

   (2) Data la care au loc adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor se stabileşte de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

   Art. 7. - (1) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României, cu o vechime de cel puţin 7 ani în funcţia de judecător sau procuror definitiv şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 2. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Judecătorii şi procurorii îşi pot susţine candidaturile depuse pentru alegerea ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii în faţa colectivelor de judecători şi procurori, până cel târziu cu două zile înainte de data alegerilor. Candidaturile judecătorilor şi procurorilor pot fi susţinute de colectivele de judecători şi procurori, precum şi de asociaţiile profesionale ale acestora.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 2. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Perioada în care pot fi depuse candidaturile se stabileşte de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

   (4) Candidaturile se depun la Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi la colegiile de conducere ale curţilor de apel ori ale parchetelor de pe lângă acestea, însoţite de:

   a) curriculum vitae;

   b) un proiect privind principalele obiective pe care le vor urmări judecătorii sau procurorii în cazul alegerii în Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi, după caz, documentele de susţinere a candidaturii;

   c) o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, în cazul persoanelor care, la data de 1 ianuarie 1990, împliniseră vârsta de 16 ani;

    ___________

    Litera c) a fost modificată prin punctul 3. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   d) o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu sunt şi nu au fost lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii;

    ___________

    Litera d) a fost modificată prin punctul 3. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   e) o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.

    ___________

    Litera e) a fost modificată prin punctul 3. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 3. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (5) Judecătorii şi procurorii detaşaţi la alte autorităţi decât instanţe sau parchete nu pot candida pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, iar judecătorii şi procurorii delegaţi sau detaşaţi la alte instanţe sau parchete nu pot candida decât pentru instanţa sau parchetul de la care au fost delegaţi sau detaşaţi. Nu pot fi aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii şi procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea în afara cadrului legal, precum şi cei care au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.

    ___________

    Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 4. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (6) Colegiile de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1)-(5) de către judecătorii şi procurorii care şi-au depus candidaturile, în termen de 5 zile de la data expirării termenului de depunere a candidaturilor. Hotărârea colegiului de conducere se publică, de îndată, pe site-ul instanţei sau parchetului respectiv.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 4. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (7) Împotriva hotărârilor colegiilor de conducere prevăzute la alin. (6), în termen de 5 zile de la publicare, pot formula opoziţie candidaţii ori, după caz, judecătorii sau procurorii de la nivelul instanţelor sau parchetelor pentru care a fost depusă candidatura.

    ___________

    Alineatul (7) a fost introdus prin punctul 5. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (8) Opoziţia se depune la Consiliul Superior al Magistraturii şi se soluţionează prin hotărâre a secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 7 zile de la înregistrare.

    ___________

    Alineatul (8) a fost introdus prin punctul 5. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (9) Hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzută la alin. (8), poate fi contestată de către persoanele prevăzute la alin. (7), la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare, cu citarea părţilor. Întâmpinarea nu este obligatorie, iar dispoziţiile art. 200 şi 201 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, nu sunt aplicabile. Hotărârea pronunţată este definitivă.

    ___________

    Alineatul (9) a fost introdus prin punctul 5. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 8. - (1) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aleg, în adunarea generală, prin vot secret, direct şi personal, 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, dintre judecătorii care şi-au depus candidatura.

   (2) Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aleg, în adunarea generală comună a procurorilor din acestea, prin vot secret, direct şi personal, un membru pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care şi-au depus candidatura. În cadrul adunării generale votează şi procurorii din structurile teritoriale ale acestor parchete.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 6. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de la Direcţia Naţională Anticorupţie ori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care au obţinut majoritate de voturi în adunările generale.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 6. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi, se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii şi procurorii clasaţi pe primele două locuri. Este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor.

   Art. 9. - (1) Colegiul de conducere al fiecărei curţi de apel şi al fiecărui parchet de pe lângă acestea centralizează candidaturile depuse de judecătorii şi procurorii din circumscripţiile lor.

   (2) Candidaturile se centralizează pe categorii de instanţe şi parchete şi se transmit instanţelor şi parchetelor din circumscripţia curţii de apel, însoţite de documentele prevăzute la art. 7 alin. (4).

   (3) Colegiile de conducere ale curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor organizează propria adunare generală.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 7. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Colegiile de conducere ale parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii organizează propria adunare generală.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 7. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 10. - (1) Judecătorii de la fiecare curte de apel, judecătorii de la toate tribunalele şi tribunalele specializate din circumscripţia fiecărei curţi de apel şi judecătorii de la fiecare din judecătoriile din circumscripţia fiecărei curţi de apel desemnează, prin vot secret, direct şi personal, câte un candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii care şi-au depus candidatura.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 8. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Procurorii de la fiecare parchet de pe lângă curţile de apel, procurorii de la fiecare din parchetele de pe lângă tribunale şi tribunalele specializate din circumscripţia fiecărei curţi de apel şi procurorii de la parchetele de pe lângă judecătoriile din circumscripţia fiecărei curţi de apel desemnează, prin vot secret, direct şi personal, câte un candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii dintre procurorii care şi-au depus candidatura.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 8. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Sunt desemnaţi pentru a candida la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii şi procurorii care au obţinut majoritate de voturi în adunările generale prevăzute la art. 9 alin. (3) şi (4). Hotărârile adunărilor generale sunt trimise colegiului de conducere al curţii de apel, respectiv al parchetului de pe lângă aceasta, care stabileşte rezultatul votului.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 8. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Judecătorii militari şi procurorii militari îşi depun candidatura la Curtea Militară de Apel Bucureşti sau, după caz, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi tribunalele militare, precum şi parchetele de pe lângă acestea desemnează câte un candidat care va fi inclus pe listele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c) şi e), respectiv d) şi f).

   (5) Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte listele cu judecătorii şi procurorii desemnaţi pentru a candida la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pe categorii de instanţe şi parchete.

   (6) Listele prevăzute la alin. (5) şi documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

   (7) Dispoziţiile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

   Art. 11. - (1) Listele judecătorilor şi ale procurorilor care au fost desemnaţi pentru a candida la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se transmit instanţelor sau, după caz, parchetelor, de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu cel puţin 20 de zile înainte de data stabilită pentru adunările generale, după cum urmează:

   a) lista cuprinzând candidaţii de la curţile de apel se transmite tuturor curţilor de apel;

    ___________

    Litera a) a fost modificată prin punctul 9. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   b) lista cuprinzând candidaţii de la parchetele de pe lângă curţile de apel se transmite tuturor parchetelor de pe lângă curţile de apel;

    ___________

    Litera b) a fost modificată prin punctul 9. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   c) lista cuprinzând candidaţii de la tribunale şi tribunalele specializate se transmite tuturor tribunalelor şi tribunalelor specializate;

    ___________

    Litera c) a fost modificată prin punctul 9. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   d) lista cuprinzând candidaţii de la parchetele de pe lângă tribunale şi tribunale specializate se transmite tuturor parchetelor de pe lângă tribunale şi tribunale specializate;

    ___________

    Litera d) a fost modificată prin punctul 9. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   e) lista cuprinzând candidaţii de la judecătorii se transmite tuturor judecătoriilor;

    ___________

    Litera e) a fost modificată prin punctul 9. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   f) lista cuprinzând candidaţii de la parchetele de pe lângă judecătorii se transmite tuturor parchetelor de pe lângă judecătorii.

    ___________

    Litera f) a fost modificată prin punctul 9. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Listele prevăzute la alin. (1) şi documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se afişează la sediile instanţelor şi parchetelor.

   Art. 12. - (1) Listele prevăzute la art. 11 alin. (1) şi documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se transmit de către Consiliul Superior al Magistraturii instanţelor şi parchetelor, însoţite de buletine de vot.

   (2) Consiliul Superior al Magistraturii transmite fiecărei instanţe şi fiecărui parchet un număr de buletine de vot ştampilate egal cu numărul judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetului, cu un plus de 10%.

   (3) Forma şi conţinutul buletinelor de vot se stabilesc de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

   (4) Tipărirea buletinelor de vot se asigură de Consiliul Superior al Magistraturii.

   Art. 13. - (1) În vederea alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul fiecărei instanţe şi al fiecărui parchet se convoacă adunarea generală a judecătorilor sau, după caz, a procurorilor.

   (2) Judecătorii de la curţile de apel şi procurorii de la parchetele de pe lângă acestea aleg ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în adunările lor generale, prin vot secret, direct şi personal, 3 judecători de la curţile de apel şi un procuror de la parchetele de pe lângă acestea.

   (3) Judecătorii de la tribunale şi tribunalele specializate şi procurorii de la parchetele de pe lângă acestea aleg ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în adunările lor generale, prin vot secret, direct şi personal, 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate şi 2 procurori de la parchetele de pe lângă acestea.

   (4) Judecătorii de la judecătorii şi procurorii de la parchetele de pe lângă acestea aleg ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în adunările lor generale, prin vot secret, direct şi personal, 2 judecători de la judecătorii şi un procuror de la parchetele de pe lângă acestea.

   Art. 14. - (1) În procedura de desemnare a candidaţilor şi de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, adunările generale sunt legal constituite în prezenţa majorităţii judecătorilor sau, după caz, a procurorilor în funcţie. Judecătorii şi procurorii delegaţi sau detaşaţi la alte instanţe sau parchete participă la adunarea generală a instanţei sau parchetului de la care au fost delegaţi sau detaşaţi.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 10. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Adunările generale sunt prezidate de magistratul cu cea mai mare vechime în funcţia de judecător sau procuror, care nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 10. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) În procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiecare judecător şi procuror votează un număr maxim de candidaţi egal cu numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă categoria de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul îşi desfăşoară activitatea.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 10. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) În cazul în care au fost votate mai puţine persoane decât cele prevăzute la alin. (3), votul este nul.

   (5) La alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu pot participa judecătorii şi procurorii detaşaţi la alte autorităţi decât la instanţe sau parchete.

   Art. 15. - (1) Judecătorul sau procurorul care a prezidat adunarea generală, împreună cu 2 judecători sau procurori desemnaţi înaintea votului de adunările generale:

   a) asigură numărarea voturilor;

   b) întocmeşte procesul-verbal cu privire la desfăşurarea alegerilor şi rezultatele votului şi îl transmite Consiliului Superior al Magistraturii;

   c) comunică numele judecătorilor sau al procurorilor desemnaţi pentru a candida la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 10 alin. (5) ori, după caz, alcătuieşte şi transmite Consiliului Superior al Magistraturii lista cuprinzând candidaţii înscrişi în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute în adunările generale prevăzute la art. 8 alin. (3) şi la art. 13 alin. (2) - (4).

   (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), judecătorul sau procurorul care a prezidat adunarea generală este ajutat de 2 judecători sau, după caz, de 2 procurori, desemnaţi de adunările generale, dintre judecătorii sau procurorii care nu şi-au depus candidaturile.

   Art. 16. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripţiile tuturor curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea.

   (2) Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

   a) 3 judecători de la curţile de apel, care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

   b) 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate, care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

   c) 2 judecători de la judecătorii, care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

   d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel, care a obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

   e) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi tribunalele specializate care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

   f) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, care a obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional.

   (3) Dispoziţiile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

   Art. 17. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii verifică legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere, din oficiu sau la sesizarea oricărui judecător sau procuror.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 11. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) În vederea formulării sesizării, judecătorii şi procurorii au dreptul să verifice procesele-verbale cu privire la desfăşurarea procedurilor prevăzute la alin. (1) şi rezultatul acestora, precum şi buletinele de vot.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 11. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Contestaţiile referitoare la legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere pot fi depuse la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la data la care s-a stabilit rezultatul votului.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 11. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Contestaţiile se soluţionează de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la data sesizării. Soluţia motivată a contestaţiei se comunică persoanelor care au făcut sesizarea.

   (5) În cazul în care se constată încălcări ale legii în procedurile de desemnare şi de alegere, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune măsurile necesare pentru înlăturarea acestora, inclusiv repetarea alegerilor, numai la instanţele sau parchetele la care încălcarea legii a avut drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor.

    ___________

    Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 11. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (6) Dispoziţiile art. 7 alin. (9) se aplică în mod corespunzător.

    ___________

    Alineatul (6) a fost introdus prin punctul 12. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 18. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) şi o transmite Biroului permanent al Senatului.

   (2) Înainte de transmiterea listei către Biroul permanent al Senatului:

   a) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică şi comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă judecătorii şi procurorii aleşi au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea;

   b) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică şi comunică Consiliului Superior al Magistraturii rezultatul verificărilor privind calitatea de ofiţer acoperit, colaborator sau informator al serviciilor de informaţii a judecătorilor şi procurorilor aleşi, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 13. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Biroul permanent al Senatului înaintează lista prevăzută la alin. (1) Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pentru întocmirea unui raport.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 13. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Senatul, în prezenţa majorităţii membrilor săi, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, validează lista cuprinzând magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 13. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 19. - (1) În vederea alegerii celor 2 reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, organizaţiile profesionale ale juriştilor, consiliile profesionale ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiile şi fundaţiile care au ca obiectiv apărarea drepturilor omului pot propune Biroului permanent al Senatului câte un candidat.

   (2) Pot fi aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai societăţii civile care îndeplinesc următoarele condiţii:

   a) sunt specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani într-o profesie juridică sau în învăţământul juridic superior;

    ___________

    Litera a) a fost modificată prin punctul 14. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   b) se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală;

   c) nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte sau după anul 1990, nu au colaborat în niciun fel cu acestea şi nu au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. Aceştia depun o declaraţie autentică în sensul că nu au fost lucrători operativi şi nu au colaborat, în niciun fel, cu oricare serviciu de informaţii, înainte sau după anul 1990;

    ___________

    Litera c) a fost modificată prin punctul 14. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   d) nu au calitatea de membru al unui partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcţii de demnitate publică.

   (3) Propunerile de candidaturi se depun la Biroul permanent al Senatului, între a 90-a zi şi a 60-a zi înainte de expirarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, însoţite de hotărârea judecătorească sau, după caz, actul normativ de înfiinţare, de actul constitutiv şi statutul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1), precum şi de cazierul fiscal al acestora.

   (4) Perioada în care se depun propunerile de candidaturi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu 30 de zile înainte de începerea curgerii termenului prevăzut la alin. (3).

   (5) Candidaţii propuşi vor prezenta Senatului documentele prevăzute la art. 7 alin. (4), precum şi cazierul judiciar.

   (6) Lista candidaţilor şi documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se afişează pe paginile de internet ale Senatului şi Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la expirarea perioadei de depunere a acestora.

   Art. 20. - (1) Senatul alege, dintre candidaţii prevăzuţi la art. 19, cei 2 reprezentanţi ai societăţii civile, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul acestei Camere.

   (2) Dispoziţiile art. 18 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

   Art. 21. - Hotărârile Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

   
CAPITOLUL III

  Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii

 

   Art. 22. - (1) În termen de 15 zile de la publicarea hotărârilor prevăzute la art. 21, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire.

   (2) În şedinţa de constituire, prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

   (3) În termen de 15 zile de la şedinţa de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii se stabilesc atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui membru permanent, pe domenii de activitate.

    + Punere în aplicare Art. 22. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

Art. 12. - (1) În termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârilor Senatului privind validarea judecătorilor şi procurorilor aleşi ca membri ai Consiliului şi, respectiv, alegerea reprezentanţilor societăţii civile în Consiliu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului în şedinţa de constituire.

(2) În şedinţa de constituire prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului.



   Art. 23. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 : Hotărârile Consiliului se iau în Plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care le revin acestora.



   (2) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi nu exercită activitatea de judecător sau procuror, cu excepţia membrilor de drept.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 15. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Abrogat prin punctul 16. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (4) Abrogat prin punctul 16. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (5) Funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se suspendă de drept la data publicării hotărârii Senatului în Monitorul Oficial al României, Partea I. Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii ce deţin o funcţie de conducere la instanţe ori parchete, la data intrării în vigoare a prezentei legi*), pot opta pentru suspendarea din funcţia de conducere respectivă în condiţiile alin. (3).

   (6) Perioada în care judecătorul sau procurorul este membru al Consiliului Superior al Magistraturii constituie vechime în aceste funcţii.

    ___________

   *) A se vedea Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

 

    + Punere în aplicare Art. 23. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

Art. 14. - Plenul şi secţiile Consiliului emit hotărâri, iar preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului emit decizii, potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare.

Art. 13. - (1) Consiliul funcţionează ca organ cu activitate permanentă.

(2) Membrii Consiliului desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi nu exercită activitatea de judecător sau procuror, cu excepţia membrilor de drept.

(3) Perioada în care judecătorul sau procurorul este membru al Consiliului constituie vechime în aceste funcţii.



   Art. 24. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre judecătorii şi procurorii prevăzuţi la art. 3 lit. a), care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 17. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte vor candida un judecător şi un procuror desemnaţi de Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, din rândul membrilor săi, în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii secţiilor, cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 17. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (21) Candidaţii pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte îşi vor depune candidaturile, însoţite de un proiect privind obiectivele urmărite, în secţiile de care aparţin.

    ___________

    Alineatul (2^1) a fost introdus prin punctul 18. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (22) Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii vor analiza şi dezbate candidaturile depuse şi vor desemna candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ale Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Alineatul (2^2) a fost introdus prin punctul 18. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale:

   a) reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii în relaţiile interne şi internaţionale;

   b) coordonează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi repartizează lucrările pentru plen şi secţii;

   c) prezidează lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia cazului în care la lucrări participă Preşedintele României;

   d) propune plenului măsurile necesare pentru ocuparea locurilor devenite vacante, ca urmare a revocării unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii;

    ___________

    Litera d) a fost modificată prin punctul 19. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   e) semnează actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii;

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(6) Preşedintele, vicepreşedintele sau, după caz, preşedintele de şedinţă semnează hotărârile şi celelalte acte emise de Plen.



   f) sesizează Curtea Constituţională, în vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice;

   g) desemnează membrii Consiliului Superior al Magistraturii care pot fi consultaţi pentru elaborarea unor proiecte de acte normative, la propunerea plenului;

    ___________

    Litera g) a fost modificată prin punctul 19. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   h) prezintă, în şedinţa publică a plenului, raportul anual asupra activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, care se transmite instanţelor şi parchetelor şi se dă publicităţii.

   (4) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege, de Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii şi de plen.

   (5) În lipsa preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, atribuţiile prevăzute la alin. (3) şi (4) se exercită de vicepreşedinte.

   (6) În caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte se aplică procedura prevăzută la alin. (2).

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 20. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

    + Punere în aplicare Art. 24. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :CAPITOLUL III Conducerea Consiliului

Art. 10. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit.

(2) Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului fac parte din secţii diferite.

(3) Pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte pot candida doar membrii judecători şi procurori prevăzuţi la art. 9 alin. (2) lit. a).

(4) Membrii judecători şi procurori care doresc să candideze pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte îşi depun candidaturile, însoţite de un proiect privind obiectivele urmărite, în Secţia pentru judecători, respectiv în Secţia pentru procurori.

(5) Secţiile corespunzătoare ale Consiliului analizează şi dezbat candidaturile depuse şi desemnează candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte. Hotărârea se ia în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii secţiei, cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

(6) Pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte candidează un judecător şi un procuror desemnaţi de Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru procurori, în condiţiile alin. (5).

(7) Preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi de Plen dintre candidaţii desemnaţi potrivit alin. (5) şi (6), în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

(8) Preşedintele Consiliului are următoarele atribuţii principale:

a) reprezintă Consiliul în relaţiile interne şi internaţionale;

b) coordonează activitatea Consiliului şi repartizează lucrările pentru Plen şi secţii;

c) prezidează lucrările Plenului, cu excepţia cazului în care la lucrări participă Preşedintele României;

d) propune Plenului măsurile necesare pentru ocuparea locurilor devenite vacante, ca urmare a încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului;

e) semnează actele emise de Consiliu;

f) sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice;

g) desemnează membrii Consiliului Superior al Magistraturii care pot fi consultaţi pentru elaborarea unor proiecte de acte normative, la propunerea Plenului;

h) prezintă în şedinţa publică a Plenului raportul asupra activităţii Consiliului, care se transmite instanţelor şi parchetelor şi se dă publicităţii;

i) prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României, până la data de 15 februarie a anului următor, raportul anual privind starea justiţiei şi raportul anual privind activitatea Consiliului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului;

j) are calitatea de ordonator principal de credite, care poate fi delegată vicepreşedintelui, secretarului general, secretarului general adjunct sau directorului economic;

k) stabileşte atribuţiile secretarului general adjunct, la propunerea secretarului general al Consiliului;

l) coordonează activitatea Compartimentului de audit public intern;

m) coordonează activitatea Biroului de informare publică şi relaţii cu mass-media.

(9) Preşedintele Consiliului îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege, de regulamente şi de Plen.

(10) Preşedintele Consiliului stabileşte atribuţiile vicepreşedintelui, având în vedere dispoziţiile alin. (1), (8) şi (9). Vicepreşedintele Consiliului coordonează activitatea Compartimentului de documente clasificate.

(11) În lipsa preşedintelui Consiliului, atribuţiile prevăzute la alin. (8) şi (9) se exercită de vicepreşedinte.

Art. 11. - În caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte se aplică procedura prevăzută la art. 10 alin. (4) - (7).



   Art. 25. - Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(2) Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului la care participă.



   Art. 26. - (1) Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestora şi sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa acestora, membrii secţiei aleg un preşedinte de şedinţă, cu votul majorităţii celor prezenţi.

   (2) Judecătorul sau procurorul care prezidează lucrările secţiei semnează hotărârile şi celelalte acte emise de aceasta.

   Art. 27. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii, la convocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor plenului ori, după caz, ai secţiilor.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(1) Consiliul se întruneşte în Plen ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor Plenului.



   (2) Lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri, iar lucrările secţiilor se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor acestora.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(1) Lucrările Plenului se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedinte. În lipsa preşedintelui şi a vicepreşedintelui, Plenul alege un preşedinte de şedinţă dintre judecători sau procurori, cu votul majorităţii celor prezenţi.



   (3) Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi hotărârile secţiilor se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

Art. 21. - (1) În cazul votării unor candidaturi, numărul maxim de voturi favorabile ce poate fi exprimat de fiecare membru va fi cel mult egal cu numărul locurilor pentru care se candidează.

(2) Buletinele de vot care conţin un număr mai mare de voturi favorabile decât numărul locurilor pentru care se candidează sunt declarate nule.

(3) Dacă numărul candidaturilor care au întrunit votul majorităţii membrilor prezenţi este mai mare decât numărul locurilor pentru care se candidează, departajarea candidaţilor se face, în limita locurilor pentru care se candidează, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute.

(4) În situaţia prevăzută la alin. (3), dacă mai multe candidaturi au obţinut acelaşi număr de voturi cu ultima candidatură care se încadrează în limita locurilor pentru care se candidează, procedura de votare se reia în cadrul aceleiaşi şedinţe pentru candidaturile cu acelaşi număr de voturi. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 20. - (1) Declaraţiile de abţinere a unor membri se înregistrează înaintea dezbaterii punctului de pe ordinea de zi în legătură cu care se formulează cererea de abţinere.

(2) Abţinerea unora dintre membri semnifică neparticiparea acestora la vot, neputând fi echivalată cu un vot pozitiv sau negativ.

Art. 19. - (1) În caz de paritate de voturi, dezbaterile şi procedura de vot se reiau în aceeaşi zi, dacă este posibil.

(2) În cazul în care după reluarea procedurii de vot nu se poate adopta o hotărâre, punctul va fi înscris pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Plenului, cu respectarea termenului de soluţionare prevăzut de lege, dacă este cazul.

Membrii îşi pot exprima în mod valabil votul în Plen cu condiţia participării la dezbaterile pe marginea punctului supus procedurii de vot.



   Art. 28. - (1) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările Secţiei pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la lucrările Secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la lucrările ambelor secţii.

   (2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare, la soluţionarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor şi a cererilor privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători, procurori ori magistraţi-asistenţi.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 1. din Lege nr. 255/2013 începând cu 01.02.2014.



   (3) Reprezentanţii societăţii civile participă, cu drept de vot, la lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.

 

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(3) Reprezentanţii societăţii civile participă, cu drept de vot, la lucrările Plenului.



   Art. 29. - (1) Lucrările plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice. Membrii plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice. Şedinţele secţiilor în care se soluţionează cererile privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători, procurori ori magistraţi-asistenţi, precum şi cele în care se soluţionează sesizările referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor nu sunt publice.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 2. din Lege nr. 255/2013 începând cu 01.02.2014.

 

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(4) Lucrările Plenului Consiliului sunt, de regulă, publice. Plenul hotărăşte, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice.



   (2) Asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor pot participa la lucrările plenului şi ale secţiilor, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la iniţiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(4) Reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor pot participa la lucrările Plenului, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la iniţiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului. În situaţia în care participă la şedinţă, reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor sunt obligaţi să respecte regulile de desfăşurare în bune condiţii a acesteia. Reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor nu participă la deliberări şi la şedinţele Plenului care nu sunt publice.



   (3) Ordinea de zi a lucrărilor plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii se aprobă de către acestea, la propunerea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(2) Ordinea de zi a lucrărilor Plenului se aprobă de către Plen, la propunerea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui Consiliului.



   (4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(6) Hotărârile Plenului se iau prin vot direct şi secret şi se motivează.

(5) Hotărârile Plenului se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi care nu s-au abţinut.



   (5) Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(8) Hotărârile adoptate în Plen se redactează, de regulă, de persoane din cadrul compartimentului care a întocmit lucrarea ce a stat la baza hotărârii, în termen de 30 de zile de la pronunţare; hotărârile pot fi repartizate spre redactare şi compartimentului care asigură activitatea de secretariat a Consiliului. Hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.



   (6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(7) Hotărârile Plenului se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se publică în termen de 10 zile de la redactare.



   (7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători.*)

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

Art. 25. - (1) Hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(2) Contestaţia se depune la Consiliu. Contestaţia formulată de judecătorul sau procurorul vizat de hotărârea prevăzută la alin. (1) suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera şi drepturile acestuia.

(3) Contestaţia şi hotărârea atacată, împreună cu dosarul cauzei, se transmit de îndată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(4) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (1) este definitivă.



   (8) Contestaţia formulată de judecătorul sau procurorul vizat de hotărârea prevăzută la alin. (5) suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera şi drepturile acestuia.

    ___________

    Alineatul (8) a fost modificat prin punctul 21. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(9) Erorile sau omisiunile materiale vădite cuprinse în hotărârile Plenului sau în ordinea de zi soluţionată pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere, din dispoziţia preşedintelui de şedinţă, pe baza procesului-verbal întocmit de Serviciul sinteze şi pregătirea lucrărilor Consiliului Superior al Magistraturii.



   (9) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (7) este definitivă.*)

   (10) Proiectul ordinii de zi şi proiectele de hotărâri ce se supun votului plenului sau secţiilor se publică cu 3 zile înainte pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. În ordinea de zi publicată nu se includ cererile privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauţiune cu privire la judecători, procurori ori magistraţi-asistenţi. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru punctele suplimentate pe ordinea de zi, procedura de transparenţă se aplică în mod corespunzător.

    ___________

    Alineatul (10) a fost modificat prin punctul 21. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

(3) Proiectul ordinii de zi şi proiectele de hotărâri cu caracter normativ ce se supun votului Plenului se publică cu 3 zile înainte pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Dispoziţiile art. 31 alin. (2) teza a doua se aplică în mod corespunzător. Pentru punctele suplimentate pe ordinea de zi, procedura de transparenţă se aplică în mod corespunzător.



   (11) În vederea asigurării transparenţei, şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în condiţii de publicitate:

   a) şedinţele publice de plen şi de secţii se transmit în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Consiliului, se înregistrează şi se publică pe pagina de internet a Consiliului, cu excepţia deliberărilor şi a audierilor în materie disciplinară;

   b) hotărârile Consiliului adoptate în plen sau secţii se supun în mod corespunzător prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu excepţia hotărârilor în materie disciplinară şi în materia carierei magistraţilor, precum şi cu excepţia hotărârilor adoptate în aplicarea prevederilor art. 32 din prezenta lege;

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

Art. 23. - (1) În vederea asigurării transparenţei decizionale în procedura de elaborare a proiectelor de hotărâri prevăzute la art. 22 alin. (5) lit. b), Consiliul publică un anunţ referitor la acest demers pe pagina proprie de internet, într-o secţiune specială, afişează anunţul la sediul Consiliului într-un spaţiu accesibil publicului şi dispune transmiterea acestuia către mass-media centrală, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Prin decizie a preşedintelui Consiliului se desemnează o persoană din cadrul aparatului propriu, responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă. Aceasta primeşte propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de hotărâre propus şi le consemnează într-un registru, menţionând data primirii, persoana şi datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea.

(3) În cazurile prevăzute de lege, persoana desemnată potrivit alin. (2) întreprinde măsurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea întâlnirilor în care se dezbat public proiectele de hotărâri.

(4) Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003, republicată, se aplică în mod corespunzător.



   c) în finalul hotărârilor adoptate de plen sau secţii se vor menţiona, fără a afecta secretul votului, numărul de voturi «pentru», numărul de voturi «împotrivă» şi numărul de voturi «abţinere», după caz.

    ___________

    Alineatul (11) a fost introdus prin punctul 22. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :(5) În vederea asigurării transparenţei, şedinţele Plenului se desfăşoară în condiţii de publicitate, astfel:

a) şedinţele publice se transmit în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Consiliului, se înregistrează şi se publică pe pagina de internet a Consiliului;

b) hotărârile Consiliului adoptate în Plen, cu caracter normativ, se supun în mod corespunzător prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;

c) în finalul hotărârilor adoptate de Plen se vor menţiona, fără a afecta secretul votului, numărul de voturi "pentru", numărul de voturi "împotrivă", numărul de voturi "abţinere" şi numărul de voturi "nule", după caz.



    ___________

   *) Intră în vigoare la 15 februarie 2013, potrivit art. I, pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 68 din 31.01.2013.

 

    ___________

    Nota a fost modificată prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 4/2013 începând cu 31.01.2013.

 

   
CAPITOLUL IV

  Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii



   
SECŢIUNEA 1

  Dispoziţii comune

 

   Art. 30. - (1) Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor. Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

   (2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

   (3) În situaţiile în care este afectată independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională a unui judecător sau procuror, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

   (4) Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

   (5) La solicitarea judecătorului sau procurorului vizat, comunicatul publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii va fi afişat la instituţia unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi/sau publicat pe site-ul acestei instituţii.

   (6) Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

   (7) Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ___________

    Art. 30. - a fost modificat prin punctul 23. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 31. - (1) În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii poate solicita Ministerului Justiţiei, instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, Institutului Naţional al Magistraturii, altor autorităţi şi instituţii publice, precum şi persoanelor fizice sau juridice informaţiile sau actele pe care le consideră necesare.

   (2) În scopul informării cu privire la activitatea instanţelor şi parchetelor, membrii Consiliului Superior al Magistraturii efectuează deplasări la sediile instanţelor şi ale parchetelor şi organizează întâlniri cu judecătorii, procurorii şi reprezentanţii societăţii civile.

   Art. 32. - (1) În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.

   (2) În cazul în care legea nu prevede un termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul Superior al Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare. Depăşirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a termenului de emitere a avizului nu afectează valabilitatea actului.

   Art. 33. - Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.

   Art. 34. - Consiliul Superior al Magistraturii coordonează activitatea Institutului Naţional al Magistraturii şi a Şcolii Naţionale de Grefieri.

   Art. 341. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii poate desfăşura acţiuni de cooperare cu instituţii ale sistemelor judiciare din alte state.

   (2) În condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, Consiliul Superior al Magistraturii poate suporta din bugetul propriu sau, după caz, din fonduri externe cheltuielile efectuate pentru participarea reprezentanţilor instituţiilor din alte state la acţiunile de cooperare desfăşurate în România.

    ___________

    Art. 34^1. - a fost introdus prin punctul 24. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   
SECŢIUNEA a 2-a

  Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

 

   Art. 35. - Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor:

   a) apără independenţa şi reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor în condiţiile art. 30;

    ___________

    Litera a) a fost modificată prin punctul 25. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   b) numeşte şi revocă inspectorul-şef, în condiţiile legii;

    ___________

    Litera b) a fost modificată prin punctul 25. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   c) adoptă hotărârea privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie, pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, în condiţiile legii;

    ___________

    Litera c) a fost modificată prin punctul 25. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   d) Abrogată prin punctul 26. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   e) propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru judecători şi procurori, în condiţiile legii;

   f) îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

    ___________

    Litera f) a fost modificată prin punctul 27. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 36. - (1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la admiterea în magistratură, evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor:

   a) la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, aprobă anual data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, stabileşte tematica pentru concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi aprobă programul de formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

   b) numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor pentru admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii;

   c) organizează şi validează, potrivit legii şi regulamentului, examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor şi aprobă programul de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea;

   d) Abrogată prin punctul 28. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   e) Abrogată prin punctul 28. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   f) Abrogată prin punctul 28. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   g) numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, şi desemnează judecătorii şi procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii;

   h) la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii;

   i) numeşte directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri şi desemnează judecătorii şi procurorii membri în consiliul de conducere al şcolii;

   j) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

   (2) Abrogat prin punctul 29. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   Art. 37. - Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor:

   a) convoacă adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile legii;

   b) aprobă lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor, cu avizul conform al ministrului justiţiei, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;

    ___________

    Litera b) a fost modificată prin punctul 30. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   c) elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice, şi emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor;

   d) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

   Art. 38. - (1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi celelalte regulamente şi hotărâri date în competenţa plenului prin Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 31. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

    Pus în aplicare prin Codul Deontologic din 24/08/2005 începând cu 11.10.2018.



   (2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii asigură publicarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi a regulamentelor prevăzute la alin. (1) în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

   (3) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti.

   (4) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei, în cazurile prevăzute de lege.

   (5) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei.

   (6) Consiliul Superior al Magistraturii elaborează anual un raport privind starea justiţiei şi un raport privind activitatea proprie, pe care le prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României până la data de 15 februarie a anului următor şi le publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

   (7) Plenul Consiliului nu va putea adopta Regulamente sau hotărâri prin care să adauge la dispoziţiile cuprinse în legi, pe motiv că acestea ar fi neclare sau incomplete.

    ___________

    Alineatul (7) a fost introdus prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.

 

   Art. 39. - Plenul Consiliului Superior al Magistraturii numeşte secretarul general şi personalul cu funcţii de conducere din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.

 

    + Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :§ 1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Art. 16. - (1) Plenul are următoarele atribuţii:

1. apără independenţa autorităţii judecătoreşti în ansamblul său, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 40 alin. (3) - (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător;

2. numeşte şi revocă inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, în condiţiile legii;

3. propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru judecători şi procurori, în condiţiile legii;

4. aprobă procedura de evaluare/reevaluare psihologică, modalitatea de constituire a comisiilor de evaluare psihologică, plata membrilor acestora şi desfăşurarea programului de consiliere psihologică, în condiţiile art. 421 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

5. la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, aprobă data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, stabileşte tematica pentru acest concurs şi aprobă Regulamentul de organizare, desfăşurare şi evaluare a stagiilor de practică şi Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

6. numeşte comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de contestaţii pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

7. aprobă programul de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea;

8. numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului Naţional al Magistraturii şi desemnează judecătorii şi procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al acestuia, în condiţiile legii;

9. aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al acestuia;

10. la propunerea Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri, stabileşte numărul anual de cursanţi ai acesteia, aprobă data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, stabileşte tematica pentru acest concurs şi aprobă programele de formare iniţială şi continuă a grefierilor, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

11. numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri, desemnează judecătorii şi procurorii membri în Consiliul de conducere şi numeşte personalul de instruire al acestei şcoli;

12. organizează şi validează concursul pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi concursul pentru numirea procurorilor din cadrul acestei secţii;

13. numeşte şi revocă procurorul-şef, procurorul-şef adjunct şi ceilalţi procurori din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;

14. convoacă adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile legii;

15. aprobă lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor, cu avizul conform al ministrului justiţiei, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;

16. elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice;

17. emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor;

18. adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi celelalte regulamente şi hotărâri date în competenţa Plenului prin Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin alte legi;

19. adoptă, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari;

20. asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Consiliului a Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, a Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi a regulamentelor pe care le adoptă;

21. avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti;

22. avizează proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

23. sesizează ministrului justiţiei necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei;

24. aprobă raportul privind starea justiţiei şi raportul privind activitatea proprie şi asigură publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului;

25. soluţionează contestaţiile formulate de inspectorii judiciari nemulţumiţi de calificativul acordat la evaluarea activităţii profesionale;

26. aprobă sau dispune completarea ori refacerea raportului de audit extern independent al Inspecţiei Judiciare;

27. numeşte şi revocă secretarul general, secretarul general adjunct şi personalul cu funcţii de conducere din aparatul propriu al Consiliului;

28. dispune revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului, în condiţiile art. 55 alin. (10) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

29. organizează procedura de alegere a membrilor Consiliului şi soluţionează contestaţiile referitoare la legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere a judecătorilor şi procurorilor ca membri ai Consiliului;

30. stabileşte numărul de posturi necesar funcţionării aparatului propriu al Consiliului, în limitele bugetului;

31. stabileşte structura compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului şi modul de organizare a activităţii acestora.

(2) Plenul exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulamente.



   
SECŢIUNEA a 3-a

  Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii

 

   Art. 40. - (1) Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor:

   a) dispune delegarea şi detaşarea judecătorilor, în condiţiile legii;

   b) numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

   c) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor;

   d) numeşte judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

   e) eliberează din funcţie judecătorii stagiari;

   f) analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către judecătorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către judecătorii înscrişi la concursul de promovare şi de către judecătorii propuşi pentru numirea în funcţii de conducere;

   g) soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a judecătorilor, constituite în condiţiile legii;

   h) dispune promovarea judecătorilor;

   i) numeşte în funcţii de conducere judecătorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;

   j) aprobă transferul judecătorilor;

   k) dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor;

   l) convoacă adunările generale ale judecătorilor, în condiţiile legii;

   m) Abrogată prin punctul 2. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.

   n) ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor;

   o) Abrogată prin punctul 2. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.

   p) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

   (2) Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera procurorilor:

   a) la propunerea ministrului justiţiei, înaintează Preşedintelui României propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim- adjunctului şi adjunctului acestuia, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia;

   b) avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a adjuncţilor acestora, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjuncţilor acestuia;

   c) avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a procurorilor şefi de secţii ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

    ___________

    Litera c) a fost modificată prin punctul 2. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.



   d) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a procurorilor;

   e) numeşte procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

   f) eliberează din funcţie procurorii stagiari;

   g) analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare, de către procurorii înscrişi la concursul de promovare şi de către procurorii propuşi pentru numirea în funcţii de conducere;

   h) soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a procurorilor, constituite în condiţiile legii;

   i) dispune promovarea procurorilor;

   j) numeşte în funcţii de conducere procurorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;

   k) aprobă transferul procurorilor;

   l) dispune suspendarea din funcţie a procurorilor;

   m) dispune delegarea şi detaşarea procurorilor, în condiţiile legii;

   n) convoacă adunările generale ale procurorilor, în condiţiile legii;

   o) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru parchete;

   p) ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a procurorilor;

   q) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

    ___________

    Art. 40. - a fost modificat prin punctul 32. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 41. - (1) Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor:

   a) aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor din circumscripţiile acestora, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiilor acestora, în condiţiile legii;

   b) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe;

   c) stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege;

   d) la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte;

   e) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament;

   f) adoptă Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

   g) urmăreşte respectarea prevederilor legale şi regulamentare în domeniul organizării şi funcţionării instanţelor şi ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităţilor ce pot afecta buna desfăşurare a activităţii acestora.

    ___________

    Litera g) a fost introdusă prin punctul 3. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.



   (2) Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea parchetelor:

   a) aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor;

   b) la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aprobă numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi parchetele de pe lângă judecătorii unde prim-procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi;

   c) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament;

   d) adoptă Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.

   (3) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii nu vor putea adopta Regulamente sau hotărâri prin care să adauge la dispoziţiile cuprinse în legi, pe motiv că acestea ar fi neclare sau incomplete.

    ___________

    Alineatul (3) a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.

    ___________

    Art. 41. - a fost modificat prin punctul 33. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 42. - (1) Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviinţează percheziţia, reţinerea, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu cu privire la judecători şi magistraţi-asistenţi.

   (2) Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii încuviinţează percheziţia, reţinerea, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu cu privire la procurori.

   (3) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) privind percheziţia şi reţinerea nu se aplică în caz de infracţiune flagrantă.

   (4) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii se pronunţă de îndată după primirea sesizării.

    ___________

    Art. 42. - a fost modificat prin punctul 3. din Lege nr. 255/2013 începând cu 01.02.2014.

 

   Art. 43. - Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numeşte şi promovează magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii.

 

    + Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :SECŢIUNEA a 3-a Secţia pentru judecători

§ 1. Atribuţiile Secţiei pentru judecători

Art. 39. - (1) Secţia pentru judecători are următoarele atribuţii:

1. propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor;

2. numeşte judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

3. eliberează din funcţie judecătorii stagiari;

4. numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

5. numeşte, suspendă şi revocă din funcţii de conducere judecătorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;

6. dispune promovarea judecătorilor în funcţii de execuţie;

7. dispune delegarea şi detaşarea judecătorilor, în condiţiile legii;

8. aprobă transferul judecătorilor;

9. analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către judecătorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către judecătorii înscrişi la concursul de promovare şi de către judecătorii propuşi pentru numirea în funcţii de conducere;

10. desemnează membrii comisiilor de evaluare, în cazurile prevăzute de lege;

11. soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor, constituite în condiţiile legii;

12. dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor sau, după caz, interzicerea provizorie a exercitării anumitor atribuţii de către aceştia, în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

13. stabileşte, în fiecare an, numărul de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii pentru judecători, în funcţie de posturile de judecători vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate;

14. organizează şi validează, potrivit legii şi regulamentului, examenul de capacitate al judecătorilor, numeşte comisia pentru examenul de capacitate al judecătorilor şi comisia pentru soluţionarea contestaţiilor;

15. organizează şi validează, potrivit legii şi regulamentului, concursurile pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor;

16. aprobă, anual, numărul de locuri pentru promovarea pe loc a judecătorilor şi organizează şi validează concursul de promovare a judecătorilor în funcţii de execuţie;

17. apără judecătorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;

18. apără reputaţia profesională a judecătorilor;

19. acordă avizul cu privire la sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său;

20. ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor;

21. soluţionează opoziţiile formulate împotriva hotărârilor colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, prevăzute la art. 7 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

22. desemnează candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

23. dispune revocarea din funcţia de membru ales, judecător, al Consiliului Superior al Magistraturii în situaţiile prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

24. îndeplineşte atribuţiile referitoare la procedura de revocare a membrilor aleşi, judecători, ai Consiliului, prevăzute la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

25. convoacă adunările generale ale judecătorilor, în condiţiile legii;

26. avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind numărul maxim de posturi pentru instanţe, inclusiv pentru instanţele militare;

27. emite avizul conform pentru majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii;

28. aprobă numărul posturilor vacante temporar care se pot ocupa în cazurile prevăzute la art. 1341 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare instanţă, la propunerea ordonatorilor de credite;

29. aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor din circumscripţiile acestora, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiilor acestora, în condiţiile legii;

30. stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege;

31. la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte;

32. adoptă Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi celelalte regulamente şi hotărâri date în competenţa Secţiei pentru judecători.

(2) Secţia pentru judecători îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

Art. 40. - (1) Secţia pentru judecători are dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Secţia pentru judecători apără reputaţia profesională a judecătorilor.

(2) Judecătorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului.

(3) Plenul, Secţia pentru judecători, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului, din oficiu sau la sesizarea judecătorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor.

(4) În urma efectuării verificărilor, Inspecţia Judiciară întocmeşte un raport, care, înainte de a fi prezentat Secţiei pentru judecători, se comunică judecătorului vizat, pentru a lua cunoştinţă de material şi, eventual, pentru a formula obiecţii.

(5) Judecătorul în legătură cu care se efectuează verificările este invitat să participe la şedinţa Secţiei pentru judecători în cadrul căreia se discută raportul întocmit de Inspecţia Judiciară.

(6) În situaţiile în care este afectată independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională a unui judecător, Secţia pentru judecători dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

(7) La solicitarea judecătorului vizat, comunicatul publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii va fi afişat la instituţia unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi/sau publicat pe site-ul acestei instituţii.

(8) În cazul în care judecătorul renunţă la cererea formulată potrivit alin. (2), lucrarea este soluţionată pe cale administrativă de preşedintele Secţiei pentru judecători, care ia act de renunţare şi dispune închiderea lucrării.

Art. 41. - (1) Revocarea din funcţia de conducere a judecătorilor pentru motivul prevăzut la art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face în baza verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară. În cazul în care propunerea de revocare este formulată de adunarea generală sau, după caz, de către preşedintele instanţei, Secţia pentru judecători o trimite Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea verificărilor.

(2) În urma verificărilor efectuate la instanţă, Inspecţia Judiciară întocmeşte un raport pe care îl prezintă Secţiei pentru judecători.

(3) După primirea raportului, preşedintele Secţiei pentru judecători fixează un termen pentru dezbaterea acestuia, dispunând citarea judecătorului cu funcţie de conducere şi comunicarea raportului, în vederea luării la cunoştinţă şi, eventual, pentru a formula obiecţii.

(4) Judecătorul are dreptul să solicite administrarea probei cu înscrisuri în apărare.

(5) La termenul fixat, Secţia pentru judecători dezbate raportul şi eventualele obiecţii formulate de judecătorul cu funcţie de conducere. Dacă apreciază necesar, secţia poate decide completarea raportului Inspecţiei Judiciare cu privire la aspectele sesizate în cuprinsul propunerii de revocare sau întocmirea unui nou raport.

(6) În situaţia în care se constată exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale, Secţia pentru judecători dispune revocarea judecătorului din funcţia de conducere.

(7) Revocarea din funcţia de conducere a judecătorilor pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face în baza verificărilor efectuate de Direcţia resurse umane şi organizare, cu citarea judecătorului cu funcţie de conducere.

(8) Hotărârea se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare şi se comunică de îndată judecătorului revocat din funcţia de conducere.

(9) Hotărârea Secţiei pentru judecători poate fi atacată la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun.

(10) Până la finalizarea procedurii de revocare din funcţia de conducere, Secţia pentru judecători poate dispune suspendarea judecătorului din funcţia de conducere.

(11) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţia de conducere se motivează în termen de 5 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 5 zile de la comunicare, fără îndeplinirea procedurii prealabile.

Art. 42. - (1) Secţia pentru judecători a Consiliului numeşte, promovează şi eliberează din funcţie magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii.

(2) Secţia pentru judecători adoptă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Regulamentul privind promovarea în funcţia de prim-magistrat-asistent şi magistrat-asistent-şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art. 43. - (1) Secţia pentru judecători soluţionează contestaţiile formulate de judecători împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activităţii profesionale, în termen de 30 de zile de la primirea acestora.

(2) În urma soluţionării contestaţiei, secţia poate hotărî menţinerea aceluiaşi calificativ sau acordarea unui calificativ superior.

(3) Hotărârea se comunică judecătorului care a formulat contestaţia, în termen de 5 zile de la redactare.

(4) Hotărârea secţiei poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile. Hotărârea curţii de apel este definitivă.

(5) Hotărârea definitivă se transmite compartimentului competent al Consiliului, în vederea includerii sale în dosarul profesional.

Art. 44. - (1) Judecătorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi la domiciliu sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători.

(2) În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii şi magistraţii- asistenţi pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, potrivit legii, Consiliul fiind informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia.

(3) Secţia pentru judecători se pronunţă de îndată după primirea sesizării.

§ 2. Desfăşurarea lucrărilor Secţiei pentru judecători

Art. 45. - (1) Lucrările Secţiei pentru judecători sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acesteia şi sunt prezidate de preşedintele secţiei. În lipsa acestuia, şedinţa este prezidată de unul dintre membrii secţiei, ales cu votul majorităţii celor prezenţi.

(2) La lucrările Secţiei pentru judecători participă preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei.

(3) Dispoziţiile art. 17 alin. (4) - (6), art. 18, 19, 20 şi 21 se aplică în mod corespunzător şi în cazul lucrărilor Secţiei pentru judecători.

Art. 46. - În procedura disciplinară în faţa Secţiei pentru judecători, cazurile de abţinere şi procedura de soluţionare a acestora sunt cele prevăzute de Codul de procedură civilă.

Art. 47. - (1) Secţia pentru judecători se întruneşte ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a majorităţii membrilor secţiei.

(2) Ordinea de zi a lucrărilor Secţiei pentru judecători se aprobă de către aceasta, la propunerea preşedintelui secţiei.

(3) Publicarea proiectului ordinii de zi şi a proiectelor de hotărâri cu caracter normativ ce se supun votului Secţiei pentru judecători se realizează în condiţiile art. 22 alin. (3), care se aplică în mod corespunzător. În ordinea de zi publicată nu se includ cererile privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători ori magistraţi-asistenţi.

(4) Lucrările Secţiei pentru judecători sunt, de regulă, publice. Secţia hotărăşte, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice. Şedinţele secţiei în care se soluţionează cererile privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători ori magistraţi-asistenţi nu sunt publice. Dispoziţiile art. 22 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

(5) Dispoziţiile art. 23 referitoare la transparenţa decizională se aplică în mod corespunzător şi în cazul hotărârilor Secţiei pentru judecători cu caracter normativ.

(6) În situaţiile în care Secţia pentru judecători îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare, precum şi la soluţionarea cererilor privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători ori magistraţi-asistenţi, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei nu au drept de vot.

(7) Hotărârile Secţiei pentru judecători prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, prin care s-a dispus suspendarea ori s-a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătorului cercetat disciplinar ori, după caz, hotărârile prin care se dispune cu privire la suspendarea din funcţie sau interzicerea provizorie a exercitării unor atribuţii în temeiul art. 62 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se redactează de Biroul grefa secţiilor, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare.

(8) Hotărârile Secţiei pentru judecători prin care au fost soluţionate cererile de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu se redactează de Biroul grefa secţiilor în ziua în care au fost adoptate.

(9) Dispoziţiile art. 22 alin. (6) - (9) şi ale art. 24 se aplică în mod corespunzător.

Art. 48. - Dacă legea nu prevede altfel, hotărârile Secţiei pentru judecători pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun.

Art. 49. - Cererile având ca obiect încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestului la domiciliu sau arestării preventive a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi se înregistrează într-un registru special nepublic, ţinut de Biroul grefa secţiilor, care va include: numărul curent, organul care a formulat cererea, termenul acordat pentru soluţionarea cererii, numărul hotărârii şi soluţia dispusă de Secţia pentru judecători şi data comunicării acesteia către parchetul sau instanţa care a solicitat încuviinţarea, după caz.

Art. 50. - (1) Hotărârile prin care Secţia pentru judecători soluţionează cererile prevăzute la art. 49 primesc numere separate, ce vor conţine şi indicativul Np, şi vor cuprinde, în principal, următoarele elemente:

a) descrierea faptei pentru care s-a început urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia;

b) motivele pentru care s-a solicitat încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestului la domiciliu sau arestării preventive a judecătorului ori magistratului-asistent;

c) considerentele pentru care s-a admis sau s-a respins cererea;

d) temeiul de drept al soluţionării cererii de încuviinţare.

(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) se tehnoredactează de îndată de Biroul grefa secţiilor şi se comunică organului care a formulat cererea. Aceste hotărâri nu se publică.

Art. 51. - (1) Registrul prevăzut la art. 49 şi dosarele având ca obiect cereri de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu al judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi se arhivează de Biroul grefa secţiilor.

(2) Dosarul de încuviinţare şi anexele acestuia nu pot fi consultate şi copiate. De asemenea, informaţiile în legătură cu documentele conţinute de acestea nu pot fi comunicate.

(3) Parchetul va comunica de îndată Consiliului că a fost efectuată percheziţia sau, după caz, că a fost luată măsura reţinerii.

(4) După judecarea propunerii de arestare preventivă sau a celei privind arestul la domiciliu, preşedintele completului de judecată comunică de îndată Consiliului soluţia adoptată.

§ 3. Comisiile de lucru ale Secţiei pentru judecători

Art. 52. - (1) Pentru exercitarea atribuţiilor Secţiei pentru judecători, în cadrul Consiliului se organizează comisii de lucru. Acestea au rol de structuri pregătitoare de specialitate pentru secţie.

(2) Numărul, denumirea, componenţa nominală, domeniul de activitate şi atribuţiile comisiilor se stabilesc prin hotărâre a Secţiei pentru judecători.

Art. 53. - (1) Comisiile sunt formate din membri ai Secţiei pentru judecători. La lucrările comisiilor pot participa şi membrii aleşi ai Consiliului, reprezentanţi ai societăţii civile.

(2) Dispoziţiile art. 28 alin. (2), art. 29 şi 30 se aplică în mod corespunzător.

Art. 54. - Comisiile de lucru au, în principal, următoarele atribuţii:

a) analizează şi propun spre soluţionare punctele înscrise pe ordinea de zi a Secţiei pentru judecători, cu excepţia celor în materie disciplinară şi a celor privind cariera judecătorilor;

b) înaintează proiecte de hotărâri ce se supun includerii pe ordinea de zi şi aprobării în Secţia pentru judecători, cu excepţia celor în materie disciplinară şi a celor cu caracter individual privind cariera judecătorilor;

c) analizează solicitările venite din partea membrilor Consiliului, a asociaţiilor profesionale, a organizaţiilor societăţii civile, a altor autorităţi şi instituţii publice în domeniul de activitate al Consiliului şi stabilesc priorităţi de activitate tematică;

d) alte atribuţii stabilite prin lege, regulament sau prin hotărârea prevăzută la art. 52 alin. (2).

Art. 55. - (1) Secţia pentru judecători stabileşte anual coordonatorul fiecărei comisii, la propunerea membrilor acesteia.

(2) Dispoziţiile art. 33 alin. (2) - (5) şi ale art. 34-38 se aplică în mod corespunzător.

§ 4. Activitatea Secţiei pentru judecători în materia răspunderii disciplinare şi în materia încălcării normelor de conduită

Art. 56. - (1) Consiliul îndeplineşte, prin Secţia de judecători, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor pentru faptele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi pentru magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Art. 57. - Acţiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârşite de judecători şi magistraţi-asistenţi se exercită de Inspecţia Judiciară, prin inspectorul judiciar.

Art. 58. - (1) După primirea sesizării în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, preşedintele Secţiei pentru judecători fixează termenul de judecată şi dispune citarea judecătorului, căruia i se comunică, în copie, acţiunea disciplinară, precum şi a Inspecţiei Judiciare.

(2) Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei judecătorul cercetat disciplinar să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea.

(3) Acţiunea disciplinară este susţinută în faţa secţiilor de către unul dintre inspectorii judiciari care a exercitat-o şi, numai în caz de imposibilitate a tuturor inspectorilor judiciari care au exercitat acţiunea, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-şef.

(4) Judecătorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului cercetat la judecarea acţiunii nu împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii.

Art. 59. - (1) În cursul judecării acţiunii disciplinare, părţile au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi pot solicita administrarea de probe.

(2) În zilele stabilite pentru judecată, Biroul grefa secţiilor pune la dispoziţia părţilor dosarul cauzei, pentru studiu, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea şedinţei.

(3) Secţia pentru judecători va putea dispune chiar din oficiu administrarea oricăror probe necesare soluţionării acţiunii disciplinare, care vor fi puse în discuţia părţilor.

Art. 60. - (1) Pe durata procedurii disciplinare, Secţia pentru judecători, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acţiunii disciplinare până la pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare.

(2) Preşedintele secţiei dispune citarea Inspecţiei Judiciare şi, dacă nu este prezent, a judecătorului vizat, căruia i se comunică, în copie, propunerea inspectorului judiciar de suspendare din funcţie. În cazul suspendării din oficiu, dacă judecătorul vizat nu este prezent, preşedintele secţiei dispune citarea acestuia cu menţiunea că urmează a fi pusă în discuţie suspendarea din funcţie.

(3) Cererea se soluţionează de urgenţă. Dispoziţiile art. 58 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 59 se aplică în mod corespunzător.

Art. 61. - (1) Membrul Consiliului Superior al Magistraturii faţă de care se exercită acţiunea disciplinară nu participă la lucrările Secţiei pentru judecători în care se judecă această acţiune.

(2) Membrii secţiei Consiliului deliberează în secret asupra acţiunii disciplinare.

(3) Secţia Consiliului, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător şi cu circumstanţele personale ale acestuia.

(4) Secţia pentru judecători soluţionează acţiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia;

b) temeiul de drept al aplicării sancţiunii;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător;

d) sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia;

e) calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată;

f) instanţa competentă să judece calea de atac.

(5) Dispoziţiile alin. (4) se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă privind cuprinsul hotărârii.

(6) Hotărârea se semnează de judecătorul care a prezidat lucrările Secţiei pentru judecători, precum şi de membrii secţiei care au participat la soluţionarea acţiunii disciplinare.

Art. 62. - (1) Hotărârile Secţiei pentru judecători prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează de către Biroul grefa secţiilor, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare, şi se comunică, de îndată, în scris, judecătorului vizat, precum şi Inspecţiei Judiciare. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului, prin intermediul Biroului grefa secţiilor.

(2) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară.

(3) Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar.

(4) Recursul declarat împotriva hotărârii prevăzute la alin. (1) se depune la preşedintele Consiliului, care dispune înregistrarea acestuia şi transmiterea, împreună cu dosarul cauzei, de îndată, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(5) Recursul suspendă executarea hotărârii secţiei de aplicare a sancţiunii disciplinare.

(6) Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (2) este definitivă.

(7) În cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător, hotărârea definitivă se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.

(8) În perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii secţiei corespunzătoare de excludere din magistratură şi data eliberării din funcţie, judecătorul este suspendat din funcţie.

Art. 63. - (1) Hotărârile rămase definitive se comunică, prin grija Biroului grefa secţiilor, judecătorului, precum şi Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, conform legii. Hotărârile definitive anonimizate se publică în aplicaţia EMAP.

(2) Hotărârile prin care s-a dispus aplicarea vreuneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b) -d1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se comunică, după caz, şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau preşedintelui curţii de apel în a cărei circumscripţie funcţionează instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul sancţionat, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, potrivit atribuţiilor ce le revin.

(3) În cazul aplicării sancţiunii mutării disciplinare, hotărârea definitivă se comunică şi preşedintelui curţii de apel în a cărei circumscripţie funcţionează instanţa la care s-a dispus mutarea disciplinară a judecătorului sancţionat.

(4) În cazul aplicării sancţiunii retrogradării în grad profesional, hotărârea definitivă se comunică şi preşedintelui curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care urmează să funcţioneze judecătorul sancţionat.

(5) Pentru evidenţa activităţii secţiei în materie disciplinară se întocmesc şi se păstrează:

a) opisul alfabetic, în care se trec numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor din dosar, precum şi numărul dosarului;

b) registrul de dosare având ca obiect acţiuni disciplinare, în care se menţionează, pentru fiecare dosar trecut în ordinea numerică: primul termen de judecată şi termenele ulterioare; circuitul dosarului; numărul şi data hotărârii secţiei, soluţia pe scurt; data declarării căii de atac, data trimiterii dosarului la instanţă, soluţia pronunţată de instanţă, comunicările făcute, date privind punerea în executare a sancţiunii disciplinare aplicate;

c) condica şedinţelor secţiilor în materie disciplinară, în care se trec dosarele din fiecare şedinţă, noul termen de judecată în caz de amânare a judecăţii, hotărârea pronunţată şi numărul acesteia.

Art. 64. - (1) Sesizările privind încălcarea de către judecători a normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor înregistrate la Consiliu se transmit de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului Inspecţiei Judiciare, în termen de 5 zile de la înregistrare, în vederea realizării de verificări.

(2) În cursul verificării, judecătorul în cauză are dreptul de a fi ascultat şi de a formula apărările pe care le consideră necesare.

(3) Rezultatul verificărilor se consemnează într-un raport, care se înaintează Secţiei pentru judecători.

(4) Secţia soluţionează şi sesizările prin care inspectorii judiciari constată, în urma efectuării de verificări cu privire la activitatea necorespunzătoare a unui judecător, că exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică, dar există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

(5) După primirea raportului prevăzut la alin. (3) sau, după caz, a sesizării prevăzute la alin. (4), preşedintele Secţiei pentru judecători fixează de îndată termenul pentru soluţionarea sesizării.

(6) La termenul stabilit, dacă se constată că nu există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, secţia dispune, prin hotărâre, respingerea sesizării.

(7) Dacă se constată că ar putea exista indicii privind încălcarea normelor de conduită, secţia acordă un alt termen pentru soluţionare şi dispune încunoştinţarea judecătorului, căruia i se comunică, în copie, actul de sesizare şi raportul întocmit de Inspecţia Judiciară.

(8) Încunoştinţarea judecătorului se face cu cel puţin 15 zile înaintea termenului stabilit conform alin. (7).

(9) Judecătorul are dreptul de a fi ascultat şi poate fi asistat sau reprezentat de un avocat, judecător sau procuror.

(10) Judecătorul ori, după caz, avocatul acestuia are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi poate solicita administrarea de probe în apărare.

(11) Secţia pentru judecători poate dispune, din oficiu, administrarea oricăror probe necesare soluţionării sesizării.

Art. 65. - (1) Membrii Secţiei pentru judecători deliberează în secret asupra sesizării. Dacă sesizarea este întemeiată, secţia constată, prin hotărâre, încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

(2) Dacă sesizarea nu este întemeiată, secţia o respinge prin hotărâre.

(3) Constatarea încălcării normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor poate fi făcută numai dacă secţia a fost sesizată în termen de cel mult un an de la data săvârşirii acesteia.

(4) Hotărârea se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare, de către Biroul grefa secţiilor, şi se comunică de îndată judecătorului şi Inspecţiei Judiciare.

(5) Hotărârea Secţiei pentru judecători poate fi atacată la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun.

(6) După ce hotărârea secţiei a rămas definitivă, Biroul grefa secţiilor îi comunică, în scris, persoanei care a formulat sesizarea cu privire la conduita judecătorului modul în care a fost soluţionată sesizarea.

(7) Hotărârea secţiei prin care se constată încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, rămasă definitivă, se depune la dosarul profesional al judecătorului.

SECŢIUNEA a 4-a Secţia pentru procurori

§ 1. Atribuţiile Secţiei pentru procurori

Art. 66. - (1) Secţia pentru procurori are următoarele atribuţii:

1. propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a procurorilor;

2. numeşte procurorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

3. eliberează din funcţie procurorii stagiari;

4. la propunerea ministrului justiţiei, înaintează Preşedintelui României propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim- adjunctului şi adjunctului acestuia, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţilor acestuia, procurorilor şefi de secţie ai acestor parchete, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjuncţilor acestuia;

5. avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a adjuncţilor acestuia, a procurorilor şefi de secţie ai acestor parchete, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjuncţilor acestuia;

6. numeşte, suspendă şi revocă din funcţii de conducere procurorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;

7. dispune promovarea procurorilor în funcţii de execuţie;

8. dispune delegarea şi detaşarea procurorilor, în condiţiile legii;

9. aprobă transferul procurorilor;

10. analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către procurorii înscrişi la concursul de promovare şi de către procurorii propuşi pentru numirea în funcţii de conducere;

11. desemnează membrii comisiilor de evaluare, în cazurile prevăzute de lege;

12. soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activităţii profesionale a procurorilor, constituite în condiţiile legii;

13. dispune suspendarea din funcţie a procurorilor sau, după caz, interzicerea provizorie a exercitării anumitor atribuţii de către aceştia, în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

14. stabileşte, în fiecare an, numărul de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii pentru procurori, în funcţie de posturile de procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate;

15. organizează şi validează, potrivit legii şi regulamentului, examenul de capacitate al procurorilor, numeşte comisia pentru examenul de capacitate al procurorilor şi comisia pentru soluţionarea contestaţiilor;

16. organizează şi validează, potrivit legii şi regulamentului, concursurile pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor;

17. aprobă, anual, numărul de locuri pentru promovarea pe loc a procurorilor şi organizează şi validează concursul de promovare a procurorilor în funcţii de execuţie;

18. apără procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care le-ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;

19. apără reputaţia profesională a procurorilor;

20. acordă avizul cu privire la sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său;

21. ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a procurorilor;

22. soluţionează opoziţiile formulate împotriva hotărârilor colegiilor de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetelor de pe lângă curţile de apel, prevăzute la art. 7 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

23. desemnează candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

24. dispune revocarea din funcţia de membru ales, procuror, al Consiliului Superior al Magistraturii în situaţiile prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

25. îndeplineşte atribuţiile referitoare la procedura de revocare a membrilor aleşi, procurori, ai Consiliului, prevăzute la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

26. convoacă adunările generale ale procurorilor, în condiţiile legii;

27. avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind numărul maxim de posturi pentru parchete, inclusiv pentru parchetele militare;

28. emite avizul conform pentru majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru parchete;

29. aprobă numărul posturilor vacante temporar care se pot ocupa în cazurile prevăzute la art. 1341 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare parchet, la propunerea ordonatorilor de credite;

30. aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor;

31. la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aprobă numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi parchetele de pe lângă judecătorii unde prim- procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi;

32. avizează, la solicitarea procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau, după caz, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, revocarea procurorilor numiţi în cadrul acestor direcţii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b) -e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

33. soluţionează contestaţiile formulate de procurori, în condiţiile art. 64 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

34. adoptă Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi celelalte regulamente şi hotărâri date în competenţa Secţiei pentru procurori.

(2) Secţia pentru procurori îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

(3) Dispoziţiile art. 40, 41, 43 şi 44 se aplică în mod corespunzător.

§ 2. Desfăşurarea lucrărilor Secţiei pentru procurori

Art. 67. - (1) Lucrările Secţiei pentru procurori sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acesteia şi sunt prezidate de preşedintele secţiei. În lipsa acestuia, şedinţa este prezidată de unul dintre membrii secţiei, ales cu votul majorităţii celor prezenţi.

(2) La lucrările Secţiei pentru procurori participă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei.

(3) Dispoziţiile art. 17 alin. (4) - (6), art. 18, 19, 20, 21 şi ale art. 46-51 se aplică în mod corespunzător şi în cazul lucrărilor Secţiei pentru procurori.

§ 3. Comisiile de lucru ale Secţiei pentru procurori

Art. 68. - (1) Pentru exercitarea atribuţiilor Secţiei pentru procurori, în cadrul Consiliului se organizează comisii de lucru. Acestea au rol de structuri pregătitoare de specialitate pentru secţie.

(2) Numărul, denumirea, componenţa nominală, domeniul de activitate şi atribuţiile comisiilor se stabilesc prin hotărâre a Secţiei pentru procurori.

Art. 69. - (1) Comisiile sunt formate din membri ai Secţiei pentru procurori. La lucrările comisiilor pot participa şi membrii aleşi ai Consiliului, reprezentanţi ai societăţii civile.

(2) Dispoziţiile art. 28 alin. (2), art. 29, 30, 54 şi ale art. 55 se aplică în mod corespunzător şi în cazul comisiilor de lucru constituite de Secţia pentru procurori.

§ 4. Activitatea Secţiei pentru procurori în materia răspunderii disciplinare şi în materia încălcării normelor de conduită

Art. 70. - (1) Consiliul îndeplineşte, prin Secţia pentru procurori, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor pentru faptele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile art. 56-62 se aplică în mod corespunzător şi în cazul activităţii Secţiei pentru procurori în materia răspunderii disciplinare.

Art. 71. - (1) Hotărârile rămase definitive se comunică, prin grija Biroului grefa secţiilor, procurorului, precum şi Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, conform legii. Hotărârile definitive anonimizate se publică în aplicaţia EMAP.

(2) Hotărârile prin care s-a dispus aplicarea vreuneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b) -d1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se comunică, după caz, şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripţie funcţionează parchetul la care îşi desfăşoară activitatea procurorul sancţionat, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, potrivit atribuţiilor ce le revin.

(3) Hotărârile definitive prin care s-a dispus aplicarea vreuneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b) -e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, faţă de procurorii numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se comunică procurorului şef al direcţiei corespunzătoare, pentru a dispune în conformitate cu dispoziţiile art. 791 alin. (9) şi, respectiv, art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) În cazul aplicării sancţiunii mutării disciplinare, hotărârea definitivă se comunică şi procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripţie funcţionează parchetul la care s-a dispus mutarea disciplinară a procurorului sancţionat.

(5) În cazul aplicării sancţiunii retrogradării în grad profesional, hotărârea definitivă se comunică şi procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripţie se află parchetul la care urmează să funcţioneze procurorul sancţionat.

(6) Dispoziţiile art. 63 alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi pentru evidenţa activităţii Secţiei pentru procurori în materie disciplinară.

Art. 72. - Dispoziţiile art. 64 şi 65 se aplică în mod corespunzător şi în cazul activităţii Secţiei pentru procurori în materia încălcării normelor de conduită de către procurori.



   
SECŢIUNEA a 4-a

  Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor

 

   Art. 44. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

   (2) Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi pentru magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

   (3) Acţiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârşite de judecători, procurori şi magistraţi-asistenţi se exercită de Inspecţia Judiciară, prin inspectorul judiciar.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 34. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (31) Ministrul justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare de către procurori. Cercetarea disciplinară se efectuează de Inspecţia Judiciară, prevederile prezentei secţiuni fiind aplicabile în mod corespunzător.

    ___________

    Alineatul (3^1) a fost introdus prin punctul 3. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.



   (4) Abrogat prin punctul 35. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (5) Abrogat prin punctul 35. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (6) În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare de către Inspecţia Judiciară.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 36. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 45. - (1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 37. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 37. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 37. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 37. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (5) În cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare.

    ___________

    Alineatul (5) a fost modificat prin alineatul din Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2019 începând cu 07.03.2019.



   (6) În situaţia în care mai multe sesizări privesc aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, sesizările se conexează.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 40. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (7) Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii.

    ___________

    Alineatul (7) a fost modificat prin punctul 40. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (8) Abrogat prin punctul 5. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.

   Art. 451. - (1) Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară.

   (2) Soluţiile pe care inspectorul-şef le poate dispune sunt:

   a) respingerea plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate;

   b) admiterea plângerii şi completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

   (3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.

   (4) Soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

   a) respingerea contestaţiei;

   b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

   (5) Hotărârea pronunţată potrivit dispoziţiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

   (6) Hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.

    ___________

    Art. 45^1. - a fost introdus prin punctul 41. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 46. - (1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 42. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Cercetarea disciplinară se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter personal.

   (3) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.

   (4) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare, într-un termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

   (5) Suspendarea cercetării disciplinare se dispune de inspectorul judiciar prin rezoluţie şi operează până când soluţia pronunţată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

   (6) Cercetarea disciplinară se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepţia situaţiei în care intervine suspendarea. Cercetarea disciplinară se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 42. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (7) Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită.

   Art. 47. - (1) După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

   a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

   b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

    ___________

    Litera b) a fost modificată prin punctul 43. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   c) Abrogată prin punctul 44. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 43. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Abrogat prin punctul 45. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

   (4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea cercetării disciplinare. După completarea cercetării disciplinare, inspectorul-şef poate dispune, în scris şi motivat, una dintre soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b).

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 46. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzute la alin. (1) lit. b) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.

    ___________

    Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 46. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa sunt:

   a) respingerea contestaţiei;

   b) admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 46. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (7) Hotărârea pronunţată potrivit dispoziţiilor alin. (6) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care a fost desfiinţată rezoluţia inspectorului judiciar şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea cercetării disciplinare.

    ___________

    Alineatul (7) a fost modificat prin punctul 46. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (8) Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face în termen de 6 luni.

    ___________

    Alineatul (8) a fost introdus prin punctul 47. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 48. - Abrogat prin punctul 48. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   Art. 481. - (1) În cauzele urgente sau care prezintă un interes public deosebit, Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, poate stabili termene mai scurte decât cele prevăzute la art. 45 şi 46. În aceste cauze, prelungirea poate fi acordată, la cererea inspectorului judiciar, de către Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz.

   (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), inspectorul-şef, din oficiu, poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege.

    ___________

    Art. 48^1. - a fost introdus prin punctul 49. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 49. - (1) În procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară şi a Inspecţiei Judiciare este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului sau a procurorului cercetat la judecarea acţiunii nu împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 6. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.



   (2) Acţiunea disciplinară este susţinută în faţa secţiilor de către unul dintre inspectorii judiciari care a exercitat-o şi, numai în caz de imposibilitate a tuturor inspectorilor judiciari care au exercitat acţiunea, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-şef.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 50. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Abrogat prin punctul 51. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (4) Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi pot solicita administrarea de probe.

   (5) Dispoziţiile art. 46 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

   (6) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia.

   (7) Dispoziţiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.

    ___________

    Alineatul (7) a fost modificat prin punctul 52. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 491. - Procedura disciplinară îşi urmează cursul şi în cazul în care judecătorul este numit în funcţia de procuror sau procurorul este numit în funcţia de judecător.

    ___________

    Art. 49^1. - a fost introdus prin punctul 53. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 50. - (1) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează acţiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele:

   a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia;

   b) temeiul de drept al aplicării sancţiunii;

   c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror;

   d) sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia;

   e) calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată;

   f) instanţa competentă să judece calea de atac.

   (2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă privind cuprinsul hotărârii.

   Art. 51. - (1) Hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum şi Inspecţiei Judiciare. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 7. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.



   (2) Membrul Consiliului Superior al Magistraturii faţă de care se exercită acţiunea disciplinară nu participă la lucrările secţiei în care se judecă această acţiune.

   (3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 7. din Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2019 începând cu 20.02.2019.



   (4) Recursul suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare.

   (5) Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (3) este irevocabilă.

   Art. 52. - (1) Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acţiunii disciplinare, până la pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 54. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (11) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţie în condiţiile alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie. Competenţa soluţionării contestaţiei aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Alineatul (1^1) a fost introdus prin punctul 55. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (12) Contestaţia se soluţionează de urgenţă şi cu precădere şi nu suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârea instanţei este definitivă.

    ___________

    Alineatul (1^2) a fost introdus prin punctul 55. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (13) Până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii.

    ___________

    Alineatul (1^3) a fost introdus prin punctul 55. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (14) Dacă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a judecătorului sau procurorului este desfiinţată, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi i se recunoaşte vechimea în muncă şi în magistratură pe această perioadă.

    ___________

    Alineatul (1^4) a fost introdus prin punctul 55. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Pe durata procedurii disciplinare, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

   Art. 521. - (1) Eliberarea din funcţie a unui judecător sau procuror, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcţia de procuror ori a unui procuror în funcţia de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare.

   (2) Cu excepţia situaţiei în care judecătorul a fost numit în funcţia de procuror sau procurorul a fost numit în funcţia de judecător, în procedura disciplinară continuată în condiţiile alin. (1), dacă se exercită acţiunea disciplinară, secţia corespunzătoare, când constată că sesizarea este întemeiată, stabileşte una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare şi cu circumstanţele personale ale celui care a săvârşit-o. Sancţiunea disciplinară astfel stabilită nu se mai execută. În situaţia în care judecătorul a fost numit în funcţia de procuror sau procurorul a fost numit în funcţia de judecător sunt aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (6).

   (3) Judecarea acţiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorului care, după săvârşirea abaterii disciplinare, a fost numit în funcţia de procuror este de competenţa Secţiei pentru judecători. Judecarea acţiunii disciplinare exercitate împotriva procurorului care, după săvârşirea abaterii disciplinare, a fost numit în funcţia de judecător este de competenţa Secţiei pentru procurori.

    ___________

    Art. 52^1. - a fost introdus prin punctul 56. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 53. - În cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător sau a unui procuror, hotărârea definitivă se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.

    ___________

    Art. 53. - a fost modificat prin punctul 57. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 531. - (1) Pentru exercitarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin intermediul plenului şi al secţiilor se organizează comisii de lucru, cu rol de structuri pregătitoare de specialitate, din care fac parte membrii Consiliului.

   (2) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestora se stabilesc prin regulament elaborat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau, după caz, de secţiile corespunzătoare.

   (3) Comisiile de specialitate au următoarele atribuţii:

   a) analizează şi propun spre soluţionare punctele înscrise pe ordinea de zi a plenului şi a secţiilor, cu excepţia celor în materie disciplinară şi de carieră;

   b) înaintează proiecte de hotărâre ce se supun includerii pe ordinea de zi şi aprobării în plen şi în secţii, cu excepţia celor în materie disciplinară şi de carieră cu caracter individual;

   c) în situaţia în care, în cadrul comisiilor sunt puncte de vedere divergente şi nu se poate adopta proiectul de hotărâre prin consens, se va proceda la vot. Pe ordinea de zi vor fi înscrise proiecte alternative de hotărâre de soluţionare a punctelor de pe ordinea de zi a plenului sau a secţiilor, cu menţionarea opiniei majoritare şi a opiniilor minoritare, după caz;

   d) analizează solicitările venite din partea membrilor, a asociaţiilor profesionale, a organizaţiilor societăţii civile, a altor autorităţi şi instituţii publice în domeniul de activitate al Consiliului şi stabilesc priorităţi de activitate tematică;

   e) alte atribuţii stabilite prin lege şi regulament.

    ___________

    Art. 53^1. - a fost introdus prin punctul 58. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

    + Punere în aplicare Art. 531. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :§ 3. Comisiile de lucru ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Art. 27. - (1) Pentru exercitarea atribuţiilor Plenului, în cadrul Consiliului se organizează comisii de lucru.

(2) Comisiile au rol de structuri pregătitoare de specialitate pentru Plen.

(3) Numărul, denumirea, componenţa nominală, domeniul de activitate şi atribuţiile comisiilor se stabilesc prin hotărâre a Plenului Consiliului.

Art. 28. - (1) Comisiile sunt formate din membri ai Consiliului.

(2) La stabilirea componenţei nominale a comisiilor se ţine cont de statutul membrilor Consiliului şi de atribuţiile pe care le exercită, în scopul asigurării echilibrului funcţional.

Art. 29. - La lucrările comisiilor participă, cu caracter permanent, reprezentanţi ai compartimentelor de specialitate din aparatul propriu al Consiliului, ale căror atribuţii sunt în conexiune cu specificul activităţii fiecărei comisii, desemnaţi prin dispoziţie a secretarului general.

Art. 30. - La lucrările comisiilor pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai instanţelor şi parchetelor, ai Inspecţiei Judiciare, ai Institutului Naţional al Magistraturii, ai Şcolii Naţionale de Grefieri şi ai Ministerului Justiţiei, judecători şi procurori, alţi membri ai personalului instanţelor şi parchetelor, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor sau orice altă persoană a cărei prezenţă este utilă.

Art. 31. - (1) Comisiile de lucru au, în principal, următoarele atribuţii:

a) analizează şi propun spre soluţionare punctele înscrise pe ordinea de zi a Plenului, cu excepţia celor privind cariera judecătorilor şi procurorilor;

b) înaintează proiecte de hotărâri ce se supun includerii pe ordinea de zi şi aprobării în Plen, cu excepţia celor cu caracter individual privind cariera judecătorilor şi procurorilor;

c) analizează solicitările venite din partea membrilor Consiliului, a asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, a organizaţiilor societăţii civile, a altor autorităţi şi instituţii publice în domeniul de activitate al Consiliului şi stabilesc priorităţi de activitate tematică;

d) alte atribuţii stabilite prin lege, regulament sau prin hotărârea prevăzută la art. 27 alin. (3).

(2) În situaţia în care în cadrul comisiilor există puncte de vedere divergente şi nu se poate adopta proiectul de hotărâre prin consens, se va proceda la vot. În acest caz, pe ordinea de zi a şedinţei Plenului vor fi înscrise proiecte alternative de hotărâre cu privire la respectivele puncte de pe ordinea de zi, cu menţionarea opiniei majoritare şi a opiniei/opiniilor minoritare exprimate în comisii, după caz.

Art. 32. - Cu excepţia situaţiilor în care legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctele de vedere referitoare la proiectele de acte normative se transmit autorităţii solicitante după analizarea lor în comisia de specialitate.

Art. 33. - (1) Plenul Consiliului stabileşte anual coordonatorul fiecărei comisii, la propunerea membrilor acesteia.

(2) Un membru al Consiliului poate coordona o singură comisie.

(3) Coordonatorul comisiei îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) convoacă şedinţele comisiei;

b) stabileşte ordinea de zi a şedinţelor;

c) conduce şedinţele comisiei;

d) verifică şi semnează minutele întocmite de către secretarul comisiei;

e) dispune transmiterea minutelor către secretarul general şi publicarea lor pe pagina de internet a Consiliului.

(4) Coordonatorul îndeplineşte orice alte atribuţii necesare pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii comisiei.

(5) În absenţa coordonatorului, lucrările comisiei sunt conduse de unul dintre membrii acesteia, desemnat de membrii prezenţi.

Art. 34. - Lucrările de secretariat ale comisiilor sunt realizate de persoane desemnate de către secretarul general din cadrul compartimentelor de specialitate ale Consiliului, în raport cu specificul fiecărei comisii.

Art. 35. - (1) În cadrul comisiilor se pot constitui, prin hotărâre a membrilor acestora, grupuri de lucru pentru realizarea unor obiective.

(2) Comisia este informată periodic în legătură cu activităţile desfăşurate, potrivit alin. (1), formulând propuneri către Plenul Consiliului.

Art. 36. - Comisiile sunt sesizate, de regulă, de către conducerea Consiliului sau secretarul general. De asemenea, ele se pot sesiza din oficiu.

Art. 37. - (1) Şedinţele comisiilor sunt, de regulă, nepublice. Membrii comisiei pot decide cazurile în care şedinţa este publică.

(2) Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută.

Art. 38. - (1) Comisiile examinează documentele primare, notele întocmite de către compartimentele de specialitate, studiile de drept comparat realizate la solicitarea lor, precum şi orice alte documente relevante.

(2) Membrii aflaţi în imposibilitate de a participa la lucrările comisiei pot transmite opiniile lor asupra problemelor supuse dezbaterii, în termen util, coordonatorului comisiei.

(3) Persoanele invitate la lucrările comisiilor pot să îşi exprime, în orice modalitate, opinia asupra problemelor supuse dezbaterii.



   
CAPITOLUL V

  Statutul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

 

   Art. 54. - (1) Durata mandatului membrilor aleşi, judecători şi procurori şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii, beneficiind de aceleaşi drepturi şi obligaţii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi au calitatea de demnitar. Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 59. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al societăţii civile, reprezintă vechime în specialitate recunoscută în profesiile juridice şi pe durata mandatului este incompatibilă cu exercitarea calităţii de parlamentar, ales local, funcţionar public, judecător, procuror, notar public, avocat, consilier juridic, mediator, arbitru, executor judecătoresc, practician în insolvenţă, grefier, consilier de probaţiune şi a altor profesii juridice reglementate de lege.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 59. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Dispoziţiile art. 6 şi 7 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

   (4) Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcţie, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data alegerii ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum şi prin deces.

   (5) Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se suspendă de drept pentru motivele prevăzute de art. 62 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

   (6) Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai societăţii civile, nu participă la şedinţele secţiilor pentru judecători, respectiv pentru procurori şi au următoarele îndatoriri specifice:

   a) asigură informarea constantă a organizaţiilor societăţii civile cu privire la lucrările Consiliului Superior al Magistraturii;

   b) realizează consultarea organizaţiilor societăţii civile cu privire la propunerile şi sugestiile acestora privind demersurile necesare la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii pentru îmbunătăţirea activităţii instituţiilor judiciare ca serviciu public aflat în slujba societăţii, întocmind în acest sens un raport trimestrial de analiză şi sinteză a propunerilor, pe care îl transmit plenului sau secţiilor, după caz, pentru analiză şi decizie;

   c) monitorizează respectarea obligaţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, de transparenţă, de asigurare a accesului publicului la informaţii şi soluţionare a petiţiilor în raport cu societatea civilă, şi întocmesc un raport anual pe care îl publică pe pagina de internet a Consiliului.

    ___________

    Alineatul (6) a fost introdus prin punctul 60. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 55. - (1) Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se poate dispune oricând în timpul mandatului, în următoarele cazuri:

   a) persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii;

   b) persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, iar măsura a rămas definitivă;

   c) secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, că persoana în cauză nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, atribuţiile prevăzute de lege.

    ___________

    Litera c) a fost modificată prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 61. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii constată incidenţa uneia dintre ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), la sesizarea majorităţii judecătorilor care compun Secţia pentru judecători sau, după caz, a majorităţii procurorilor care compun Secţia pentru procurori, precum şi la sesizarea unei adunări generale.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 61. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), procedura de revocare din funcţie a unui membru al Consiliului se desfăşoară după cum urmează:

   a) solicitarea de revocare poate fi iniţiată de cel puţin 2/3 din numărul adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită;

   b) sesizarea trebuie să cuprindă indicarea concretă a atribuţiei prevăzute de lege pe care persoana în cauză nu şi-a îndeplinit-o sau şi-a îndeplinit-o în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, precum şi a motivelor din care rezultă această situaţie. Sesizarea este inadmisibilă atunci când vizează modul în care membrul ales şi-a exercitat dreptul de vot, mandatul membrului ales nefiind imperativ;

   c) solicitarea de revocare se transmite secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care dispune efectuarea verificărilor necesare de către Inspecţia Judiciară. Verificările trebuie efectuate în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare. Inspectorul- şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor dacă există motive întemeiate care justifică această măsură, dispoziţiile art. 46 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător;

   d) raportul întocmit de Inspecţia Judiciară se transmite secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care îl va comunica judecătorului sau procurorului vizat. Împotriva raportului, judecătorul sau procurorul poate formula obiecţiuni în termen de 30 de zile de la comunicare. Raportul definitiv se comunică adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită;

   e) în vederea dezbaterii raportului, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii convoacă toate adunările generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită, stabilind o singură dată şi o oră pentru desfăşurarea acestora;

   f) persoana vizată de revocare se poate adresa judecătorilor sau procurorilor în vederea susţinerii propriului punct de vedere, în orice mod, până la data adunărilor generale;

   g) dacă 2/3 din numărul voturilor valabil exprimate de judecătorii sau procurorii întruniţi în adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii vizat de procedură sunt în sensul menţinerii solicitării de revocare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ia act de hotărârile adunărilor generale;

   h) adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită sunt legal constituite în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor sau procurorilor. Hotărârile adunărilor generale se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor sau procurorilor.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 5. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.



   (4) Abrogat prin punctul 6. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 61. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (5) Abrogat prin punctul 6. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.

    ___________

    Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 61. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (6) Abrogat prin punctul 62. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (7) Abrogat prin punctul 62. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (8) Abrogat prin punctul 62. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (9) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul revocării membrilor aleşi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    ___________

    Alineatul (9) a fost modificat prin punctul 7. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.



   (10) Revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte, în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor prevăzute la art. 24 alin. (3) lit. a)-g), se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi se dispune prin votul majorităţii Plenului Consiliului, în prezenţa a cel puţin 2/3 dintre membrii săi. Hotărârea Plenului se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

    ___________

    Alineatul (10) a fost introdus prin punctul 64. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (11) Hotărârea de revocare poate fi atacată cu contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători. Introducerea contestaţiei suspendă de drept executarea hotărârii. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.

    ___________

    Alineatul (11) a fost introdus prin punctul 64. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 551. - Abrogat prin punctul 8. din Ordonanţă de urgenţă nr. 92/2018 începând cu 16.10.2018.

    ___________

    Art. 55^1. - a fost introdus prin punctul 65. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 56. - (1) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de judecător sau procuror răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii.

   (2) Prevederile art. 45-49 se aplică în mod corespunzător.

   (3) Membrul Consiliului Superior al Magistraturii faţă de care se exercită acţiunea disciplinară nu participă în calitate de membru ales la lucrările secţiei în care se judecă acţiunea disciplinară.

   Art. 57. - (1) În cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege.

   (2) Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz, art. 19.

   (3) În cazul prevăzut la alin. (1), persoana aleasă pentru ocuparea locului vacant îşi exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani.

    ___________

    Alineatul (3) a fost introdus prin punctul 66. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 58. - Din Consiliul Superior al Magistraturii nu pot face parte, în timpul aceluiaşi mandat, soţi sau rude ori afini până la gradul IV inclusiv.

 

    + Punere în aplicare CAPITOLUL V prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :CAPITOLUL V Statutul membrilor Consiliului

Art. 73. - (1) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi au calitatea de demnitar. Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(2) Activitatea nenormată a membrilor presupune îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi regulament, prin pregătirea şi participarea la toate activităţile desfăşurate de Consiliu, fără a fi condiţionată de un program de lucru fix.

Art. 74. - (1) În structura Consiliului funcţionează şi cabinete ale demnitarilor, în subordinea membrilor aleşi, judecători, procurori şi reprezentanţi ai societăţii civile.

(2) Activitatea cabinetului demnitarului este coordonată de directorul de cabinet, care răspunde în acest sens în faţa membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul.

(3) Numărul de posturi şi structura cabinetului demnitarului se stabilesc prin decizia preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Pe funcţiile de specialitate juridică din cadrul cabinetului demnitarului pot fi detaşaţi şi magistraţi, la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul.

(5) Personalul contractual din cadrul cabinetului demnitarului îşi poate desfăşura activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului demnitarului.

Art. 75. - (1) Calitatea de membru al Consiliului încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcţie, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data alegerii ca membru al Consiliului, nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum şi prin deces.

(2) În cazul încetării calităţii de membru al Consiliului înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege.

(3) Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit art. 8 sau art. 13 ori, după caz, art. 19 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) În cazul prevăzut la alin. (1), persoana aleasă pentru ocuparea locului vacant îşi exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani.

Art. 76. - Calitatea de membru al Consiliului se suspendă de drept în situaţia în care a intervenit suspendarea din funcţia de judecător sau procuror pentru motivele prevăzute la art. 62 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 77. - (1) Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se poate dispune oricând în timpul mandatului, în următoarele cazuri:

a) persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii;

b) persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, iar măsura a rămas definitivă;

c) secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, că persoana în cauză nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, atribuţiile prevăzute de lege.

(2) Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii constată incidenţa uneia dintre ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), la sesizarea majorităţii judecătorilor care compun Secţia pentru judecători sau, după caz, a majorităţii procurorilor care compun Secţia pentru procurori, precum şi la sesizarea unei adunări generale.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), solicitarea de revocare poate fi iniţiată de cel puţin 2/3 din numărul adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită. Solicitarea se transmite secţiei corespunzătoare a Consiliului.

(4) Solicitarea prevăzută la alin. (3) trebuie să cuprindă indicarea concretă a atribuţiei prevăzute de lege pe care persoana în cauză nu şi-a îndeplinit-o sau şi-a îndeplinit-o în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, precum şi a motivelor din care rezultă această situaţie. Solicitarea este inadmisibilă atunci când vizează modul în care membrul ales şi-a exercitat dreptul de vot, mandatul membrului ales nefiind imperativ.

(5) După primirea solicitării prevăzute la alin. (3), secţia corespunzătoare dispune efectuarea verificărilor necesare de către Inspecţia Judiciară. Verificările se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor dacă există motive întemeiate care justifică această măsură. Dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(6) Raportul întocmit de Inspecţia Judiciară se transmite secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care îl comunică judecătorului sau procurorului vizat.

(7) Judecătorul sau procurorul vizat poate formula obiecţii împotriva raportului prevăzut la alin. (6) în termen de 30 de zile de la comunicare. Obiecţiile se comunică Inspecţiei Judiciare, care are obligaţia de a le analiza şi răspunde în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare, putând menţine sau modifica raportul iniţial.

(8) Raportul definitiv se comunică adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită.

(9) În vederea dezbaterii raportului, secţia corespunzătoare a Consiliului convoacă toate adunările generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul a cărui revocare se solicită, stabilind o singură dată şi o oră pentru desfăşurarea acestora.

(10) Membrul Consiliului vizat de revocare se poate adresa judecătorilor sau procurorilor în vederea susţinerii propriului punct de vedere, în orice mod, până la data adunărilor generale.

(11) Adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului a cărui revocare se solicită sunt legal constituite în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor sau procurorilor. Hotărârile adunărilor generale se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor sau procurorilor.

(12) Dacă 2/3 din numărul voturilor valabil exprimate de judecătorii sau procurorii întruniţi în adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului vizat de procedură sunt în sensul menţinerii solicitării de revocare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ia act de hotărârile adunărilor generale.

(13) Dispoziţiile alin. (1) - (12) se aplică în mod corespunzător şi în cazul revocării membrilor aleşi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(14) Revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte, în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor prevăzute la art. 24 alin. (3) lit. a) -g) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului şi se dispune prin votul majorităţii Plenului Consiliului, în prezenţa a cel puţin 2/3 dintre membrii săi. Hotărârea Plenului se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

(15) Hotărârea de revocare poate fi atacată cu contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători. Introducerea contestaţiei suspendă de drept executarea hotărârii. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.

Art. 78. - (1) Membrii Consiliului care au calitatea de judecător sau procuror răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii.

(2) Orice persoană poate sesiza Consiliul în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a membrilor Consiliului care au calitatea de judecător sau procuror, încălcarea obligaţiilor profesionale ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(3) Secţiile Consiliului îndeplinesc rolul de instanţe de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a membrilor Consiliului care au calitatea de judecător sau procuror pentru faptele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Dispoziţiile art. 45-49 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.



   
CAPITOLUL VI

  Aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii

 

   Art. 59. - Consiliul Superior al Magistraturii dispune de un aparat tehnic administrativ propriu.

   Art. 60. - (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Consiliului Superior al Magistraturii se asigură de la bugetul de stat.

   (2) Bugetul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sunt cuprinse distinct în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii.

   (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite care poate fi delegată vicepreşedintelui, secretarului general, secretarului general adjunct sau directorului economic.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 67. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Bugetul pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii este gestionat de către Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite.

   Art. 61. - (1) Aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este condus de un secretar general.

   (2) Secretarul general este numit şi revocat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii şi procurorii care au cel puţin 8 ani vechime în magistratură.

   (3) Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii poate fi ajutat de un secretar general adjunct, specialist în management, resurse umane sau în domeniul financiar.

   (4) Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii primeşte o indemnizaţie lunară egală cu cea a secretarului general din Ministerul Justiţiei, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002*), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, iar adjunctul acestuia, o indemnizaţie lunară egală cu cea a unui secretar general adjunct din Ministerul Justiţiei, prevăzută de acelaşi act normativ.

    ___________

   *) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare.

    Potrivit art. 11 al capitolului VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, indemnizaţiile de încadrare pentru funcţiile de secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii, inspector-şef în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi în cadrul Ministerului Justiţiei sunt stabilite pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi pentru funcţiile menţionate la art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 4 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

 

   Art. 62. - (1) Aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este organizat în direcţii, servicii şi birouri.

   (2) Structura organizatorică a aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a plenului, în limitele bugetului.

   Art. 63. - (1) Personalul din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este numit prin concurs sau examen.

   (2) Personalul de conducere din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este numit de plen, iar cel de execuţie, de secretarul general.

   (3) Funcţiile de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii pot fi ocupate şi de judecători şi procurori detaşaţi, în condiţiile legii.

   (4) Funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii sunt asimilaţi, ca rang şi salarizare, personalului corespunzător din cadrul Parlamentului, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestuia.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 68. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (41) Specialiştii IT din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, precum şi din cadrul aparatului propriu al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii IT din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri prevăzute pentru această categorie de personal de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de alte acte normative.

    ___________

    Alineatul (4^1) a fost introdus prin punctul 69. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (5) Statele de funcţii şi de personal se aprobă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în limitele bugetului.

   Art. 64. - Atribuţiile secretarului general şi ale personalului din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi organizarea şi funcţionarea compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.

 

    + Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :CAPITOLUL VII Personalul din cadrul aparatului propriu al Consiliului

Art. 113. - (1) În cadrul aparatului propriu al Consiliului îşi desfăşoară activitatea următoarele categorii de personal:

a) personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;

b) funcţionari publici;

c) personal contractual.

(2) Judecătorii, procurorii, precum şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi de la parchetele de pe lângă acestea pot fi detaşaţi în cadrul aparatului propriu al Consiliului, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA 1 Personalul de specialitate juridică

Art. 114. - (1) Personalul de specialitate juridică de conducere şi de execuţie din cadrul Consiliului, indiferent de vechime, este asimilat judecătorilor şi procurorilor pe durata îndeplinirii funcţiei.

(2) Dispoziţiile privind drepturile şi îndatoririle prevăzute de lege pentru judecători şi procurori se aplică în mod corespunzător şi personalului menţionat la alin. (1).

(3) Salarizarea şi celelalte drepturi ale personalului de specialitate juridică de execuţie şi de conducere, asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Consiliului, sunt prevăzute de lege.

(4) Admiterea pe posturile de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se face prin concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Posturile respective se evidenţiază separat.

Art. 115. - (1) Funcţiile de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului pot fi ocupate de judecători şi procurori prin detaşare, în condiţiile legii.

(2) Pe perioada detaşării în cadrul Consiliului, judecătorii şi procurorii îşi păstrează statutul de judecător sau de procuror.

SECŢIUNEA a 2-a Personalul contractual

Art. 116. - Ocuparea posturilor de personal contractual din cadrul aparatului propriu al Consiliului se face în conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, ale Regulamentului- cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Art. 117. - Promovarea personalului contractual se face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind promovarea personalului contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri şi Inspecţiei Judiciare, aprobat prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

SECŢIUNEA a 3-a Funcţionarii publici

Art. 118. - (1) Funcţionarii publici din cadrul Consiliului îşi desfăşoară activitatea în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Ocuparea posturilor pentru personalul prevăzut la alin. (1) se face prin concurs sau examen organizat în condiţiile legii.

Art. 119. - Funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului sunt asimilaţi, ca rang şi salarizare, personalului corespunzător din cadrul Parlamentului, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestuia.

SECŢIUNEA a 4-a Numirea şi delegarea în funcţii de conducere în cadrul aparatului propriu al Consiliului

Art. 120. - Personalul de conducere din aparatul propriu al Consiliului este numit de Plen.

Art. 121. - (1) Funcţiile de conducere de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului pot fi ocupate de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Consiliului, cu o vechime în specialitate de cel puţin 4 ani, care nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani.

(2) Funcţiile prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate şi de judecători sau procurori detaşaţi, în condiţiile legii.

Art. 122. - (1) Funcţiile de conducere vacante prevăzute la art. 121 se publică pe pagina de internet a Consiliului.

(2) Cererile pentru ocuparea funcţiilor de conducere prevăzute la alin. (1) se depun la sediul Consiliului, în termen de 15 zile de la data afişării anunţului privind declanşarea procedurii de ocupare, însoţite de un curriculum vitae şi de înscrisurile care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 121, precum şi de orice alte documente considerate relevante de către candidat.

(3) În termen de 10 zile de la expirarea termenului pentru depunerea cererilor, Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului întocmeşte un referat privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 121 de către candidaţi, pe care îl înaintează, de îndată, Plenului, împreună cu dosarul candidatului.

(4) În vederea numirii în funcţie, candidaţii susţin un interviu în faţa Plenului. Candidatul declarat admis la interviu va fi numit în funcţia de conducere prin hotărârea Plenului.

(5) Numirea candidatului declarat admis la interviu se face pe o durată de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii în condiţiile prevăzute la alin. (4).

Art. 123. - (1) Numirea şi eliberarea din funcţiile publice de conducere, precum şi exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere se dispun în condiţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile art. 120 se aplică în mod corespunzător.

Art. 124. - (1) Funcţiile de conducere din cadrul aparatului propriu al Consiliului în care poate fi numit personalul contractual se ocupă în condiţiile legale aplicabile acestei categorii de personal.

(2) Dispoziţiile art. 120 se aplică în mod corespunzător.

Art. 125. - (1) Preşedintele Consiliului poate dispune delegarea în funcţii de conducere de specialitate juridică în cadrul aparatului propriu, la propunerea secretarului general şi cu acordul persoanei în cauză, pe o perioadă de maximum 3 luni.

(2) În cazul în care funcţia de conducere cu privire la care s-a dispus delegarea conform alin. (1) nu s-a ocupat prin numire, Plenul poate dispune prelungirea delegării, la propunerea preşedintelui, cu recomandarea secretarului general şi cu acordul persoanei în cauză, pe o perioadă de maximum 3 luni.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), încetarea delegării anterior termenului pentru care a fost acordată se dispune de preşedinte, din oficiu sau la propunerea secretarului general, pentru motivele prevăzute la art. 127.

(4) În cazul prevăzut la alin. (2), încetarea delegării se dispune de Plen, la propunerea preşedintelui, cu recomandarea secretarului general, pentru motivele prevăzute la art. 127.

(5) Delegarea încetează de drept la împlinirea termenelor pe care a fost dispusă ori la ocuparea funcţiei prin numire. Delegarea încetează şi la cererea persoanei în cauză.

(6) Delegarea pe posturi de conducere temporar vacante se dispune în condiţiile prezentului articol, ea putând fi prelungită din 3 în 3 luni, până la întoarcerea pe post a titularului.

Art. 126. - Dispoziţiile art. 125 se aplică în mod corespunzător şi în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcţii de conducere de către personalul contractual din cadrul Consiliului.

Art. 127. - (1) Revocarea din funcţiile de conducere de specialitate juridică ocupate prin numire se dispune de Plen, la propunerea secretarului general sau din oficiu, pentru următoarele motive:

a) în cazul în care persoanele respective nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere;

b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;

c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.

(2) La verificarea organizării eficiente a activităţii vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, gestionarea informaţiilor şi repartizarea sarcinilor în cadrul compartimentului.

(3) La verificarea comportamentului şi comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul şi comunicarea cu personalul din cadrul compartimentului condus, cu celelalte compartimente din cadrul Consiliului, cu membrii Consiliului, cu persoane din cadrul instanţelor şi parchetelor ori al altor instituţii cu care intră în contact în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(4) La verificarea asumării responsabilităţii vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezentul regulament.

(5) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare rapidă.

Art. 128. - Personalul contractual care ocupă funcţii de conducere poate fi eliberat din aceste funcţii în condiţiile art. 127, care se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA a 5-a Evaluarea personalului din aparatul propriu al Consiliului

Art. 129. - (1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă, personalul din aparatul propriu al Consiliului este supus, periodic, unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare. În cazul personalului numit în funcţii de conducere, evaluarea se face şi asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.

(2) Evaluarea personalului contractual se face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, aprobat prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 130. - Indicatorii de evaluare, stabiliţi pe baza criteriilor menţionate la art. 129, pentru fiecare categorie de personal, se aprobă de Consiliu.

Art. 131. - (1) Evaluarea personalului de specialitate juridică din cadrul aparatului propriu al Consiliului se face în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a acestei categorii de personal.

(2) Evaluarea funcţionarilor publici se face anual, potrivit dispoziţiilor legale privind aceste categorii de personal.

Art. 132. - (1) Evaluarea funcţionarilor publici care ocupă funcţii de execuţie, precum şi a personalului auxiliar detaşat se face de şeful ierarhic şi se contrasemnează de şeful evaluatorului.

(2) Evaluarea directorilor, precum şi a şefilor de servicii şi de birouri independente, cu excepţia celor subordonaţi direct preşedintelui sau Plenului, se face de secretarul general.

(3) Evaluarea şefilor de servicii şi de birouri independente, subordonaţi direct preşedintelui sau Plenului, se face de către preşedinte.

(4) Evaluarea celuilalt personal cu funcţii de conducere se face de către şeful ierarhic superior şi se contrasemnează de secretarul general.

(5) Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale se poate acorda unul dintre calificativele: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" sau "nesatisfăcător".

(6) Dacă în perioada pentru care se face evaluarea personalul din cadrul aparatului a fost sancţionat disciplinar prin hotărâre irevocabilă, se acordă calificativul imediat inferior celui care rezultă din evaluare.

(7) Personalul de execuţie nemulţumit de calificativul acordat poate face contestaţie la secretarul general, iar personalul de conducere, la Plen, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Contestaţia se soluţionează în termen de 60 de zile de la înregistrare.

(8) Calificativul acordat de secretarul general sau de Plen este definitiv.

Art. 133. - Funcţionarii publici şi personalul contractual care în urma evaluării primesc calificativul "nesatisfăcător" sunt eliberaţi din funcţie pentru incapacitate profesională.

SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară a personalului din aparatul propriu

Art. 134. - (1) Personalul contractual din aparatul propriu răspunde disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu.

(2) Sunt abateri disciplinare:

a) absenţele nemotivate de la serviciu, precum şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la respectarea programului de lucru;

b) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

c) refuzul nejustificat de a îndeplini îndatoririle prevăzute de lege, de regulamente sau pe cele stabilite de conducerea Consiliului;

d) nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter;

e) neglijenţă gravă sau neglijenţe repetate în rezolvarea lucrărilor;

f) manifestările care aduc atingere demnităţii sau probităţii profesionale;

g) încălcarea interdicţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de lege;

h) intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane altfel decât în limita cadrului legal.

Art. 135. - Sancţiunile disciplinare ce se pot aplica în raport cu gravitatea abaterilor sunt:

a) avertismentul scris;

b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;

c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

d) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Art. 136. - (1) Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 135 se aplică de Plen pentru persoanele cu funcţii de conducere şi de secretarul general pentru personalul cu funcţii de execuţie.

(2) În cazul în care există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, preşedintele Consiliului sau, după caz, secretarul general dispune cercetarea prealabilă şi desemnează persoana împuternicită în acest scop.

(3) În vederea desfăşurării cercetării prealabile, persoana desemnată convoacă persoana cercetată pentru a fi audiată, care are dreptul să îşi formuleze şi să îşi susţină apărările.

(4) Rezultatul cercetării prealabile se consemnează într-un raport în care se propune, după caz, aplicarea sancţiunii disciplinare sau clasarea cauzei dacă abaterea nu se confirmă.

(5) Hotărârea sau, după caz, dispoziţia prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară se comunică celui în cauză în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. Hotărârea sau, după caz, dispoziţia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

(6) Dispoziţiile prezentului articol se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 137. - În cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din aparatul propriu, stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum şi a procedurii de cercetare şi aplicare a sancţiunilor disciplinare se face prin ordin al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 138. - Funcţionarii publici pot fi sancţionaţi în condiţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.



    + Punere în aplicare Art. 64. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

Art. 24. - (1) Activitatea de secretariat a Consiliului este asigurată de Serviciul sinteze şi pregătirea lucrărilor şedinţelor Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Lucrările Plenului se înregistrează şi se consemnează într-un proces-verbal, întocmit de persoana desemnată din cadrul serviciului prevăzut la alin. (1) şi semnat de secretarul general, secretarul general adjunct sau înlocuitorul acestora.



    + Punere în aplicare CAPITOLUL VI prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :CAPITOLUL VI Aparatul propriu al Consiliului

Art. 79. - (1) Consiliul dispune de un aparat propriu.

(2) Aparatul propriu al Consiliului este organizat în direcţii, servicii şi birouri şi este condus de un secretar general. În cadrul aparatului propriu funcţionează şi cabinetele demnitarilor.

Art. 80. - (1) Secretarul general este numit de Plen, de regulă, dintre judecătorii care au cel puţin 8 ani vechime în magistratură.

(2) Secretarul general al Consiliului este ajutat de un secretar general adjunct, numit de Plen, de regulă, dintre procurorii care au vechimea prevăzută la alin. (1).

(3) Secretarul general şi secretarul general adjunct primesc câte o indemnizaţie lunară stabilită în condiţiile legii.

Art. 81. - (1) Sub autoritatea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Consiliului, secretarul general coordonează şi asigură buna funcţionare a compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului, sens în care:

a) asigură colaborarea cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, cu Ministerul Justiţiei, cu Institutul Naţional al Magistraturii, cu Şcoala Naţională de Grefieri, cu Inspecţia Judiciară, cu alte instituţii şi autorităţi, în condiţiile legii;

b) asigură comunicarea hotărârilor Plenului şi secţiilor Consiliului;

c) asigură legătura dintre conducerea Consiliului şi compartimentele din aparatul tehnic administrativ;

d) asigură redactarea şi comunicarea ordinii de zi a şedinţelor Consiliului şi redactarea proceselor-verbale de şedinţă;

e) asigură ţinerea în registre speciale a evidenţei lucrărilor, precum şi arhivarea dosarelor;

f) coordonează elaborarea programelor privind activitatea Consiliului şi controlează modul de realizare a acestora;

g) transmite Ministerului Justiţiei propunerile cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei, în condiţiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) coordonează elaborarea rapoartelor şi sintezelor privind activitatea Consiliului;

i) participă la şedinţele Plenului, iar la şedinţele secţiilor Consiliului poate participa şi prin delegare;

j) asigură pregătirea lucrărilor pentru şedinţele Plenului şi ale secţiilor Consiliului şi verifică realizarea măsurilor stabilite;

k) asigură transmiterea avizului către iniţiatori, în cazul proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti şi al oricăror altor proiecte de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei, în cazurile prevăzute de lege, în condiţiile art. 38 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

l) asigură publicarea anuală în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului a raportului privind starea justiţiei şi a raportului privind activitatea Consiliului, adoptate de Plen în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

m) supune dezbaterii şi aprobării Plenului proiectul de buget al Consiliului;

n) coordonează activitatea de redactare şi editare a Buletinului Oficial al Consiliului;

o) numeşte, eliberează din funcţie, aplică sancţiunile disciplinare şi exercită orice alte atribuţii privind personalul cu funcţii de execuţie din aparatul propriu al Consiliului, în condiţiile legii;

p) face propuneri Plenului de numire şi eliberare din funcţie în legătură cu personalul cu funcţii de conducere;

q) prezintă preşedintelui Consiliului proiectul protocolului ce urmează a fi încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne pentru paza sediului Consiliului, a bunurilor şi valorilor aparţinând acestuia, pentru supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în acest sediu;

r) prezintă preşedintelui Consiliului proiectul protocolului ce urmează a fi încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea protecţiei judecătorilor şi procurorilor aleşi membri ai Consiliului;

s) desemnează persoanele din cadrul aparatului propriu care urmează să exercite atribuţiile prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Secretarul general îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de Plen, preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului.

Art. 82. - În realizarea atribuţiilor sale, secretarul general emite dispoziţii, potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.

Art. 83. - Atribuţiile secretarului general adjunct se stabilesc de preşedintele Consiliului, la propunerea secretarului general.

Art. 84. - Secretarul general adjunct este înlocuitorul de drept al secretarului general.

Art. 85. - Conducerea compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului se asigură de directori, directori adjuncţi, şefi de servicii şi şefi de birouri, care organizează, coordonează, îndrumă şi răspund de activitatea compartimentului pe care îl conduc şi asigură buna colaborare cu alte compartimente. În cadrul aparatului propriu al Consiliului funcţionează judecători şi procurori detaşaţi, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, funcţionari publici, personal contractual, precum şi personal auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, detaşat.

Art. 86. - (1) Conducătorii compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului au următoarele atribuţii comune:

a) verifică şi răspund de lucrările efectuate în cadrul compartimentelor pe care le conduc;

b) verifică modul în care personalul din subordine îşi îndeplineşte îndatoririle profesionale şi de serviciu şi propun secretarului general, în condiţiile legii, stimularea persoanelor cu activitate meritorie, măsurile corespunzătoare pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare şi iniţierea procedurii de aplicare a sancţiunilor disciplinare persoanelor care comit astfel de abateri;

c) răspund de repartizarea echilibrată a sarcinilor personalului din subordine, sens în care înaintează Direcţiei resurse umane şi organizare propuneri privind întocmirea fişei postului pentru fiecare persoană din cadrul compartimentului;

d) urmăresc şi răspund de elaborarea corespunzătoare şi la termenele stabilite a lucrărilor repartizate de conducerea Consiliului sau de secretarul general;

e) repartizează personalului din subordine lucrările primite de la conducerea Consiliului sau de la secretarul general;

f) evaluează activitatea profesională a personalului din subordine;

g) urmăresc păstrarea confidenţialităţii de către personalul din subordine cu privire la lucrările efectuate şi răspund de păstrarea integrităţii fizice a lucrărilor din cadrul compartimentului pe care îl conduc.

(2) Conducătorii compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin lege sau prin regulamente, precum şi de conducerea Consiliului sau de secretarul general.

Art. 87. - Structura compartimentelor aparatului propriu al Consiliului şi modul de organizare a activităţii acestora se stabilesc de Plen.

Art. 88. - Atribuţiile funcţiilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului sunt prevăzute în fişele posturilor.

Art. 89. - (1) Din aparatul propriu al Consiliului fac parte:

1. Direcţia resurse umane şi organizare, alcătuită din:

a) Serviciul resurse umane pentru instanţele judecătoreşti;

b) Serviciul resurse umane pentru parchete;

c) Biroul formare profesională;

d) Biroul concursuri;

2. Direcţia economică şi administrativ, alcătuită din:

a) Serviciul salarizare şi buget;

b) Serviciul administrativ şi aprovizionare;

c) Compartimentul contabilitate;

3. Direcţia legislaţie, documentare şi contencios, alcătuită din:

a) Serviciul legislaţie şi documentare;

b) Serviciul contencios;

4. Direcţia afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe, alcătuită din:

a) Serviciul afaceri europene şi relaţii internaţionale;

b) Serviciul programe europene şi internaţionale;

5. Serviciul sinteze şi pregătirea lucrărilor şedinţelor Consiliului Superior al Magistraturii;

6. Biroul grefa secţiilor;

7. Serviciul de relaţii cu publicul, registratură, secretariat şi arhivă, alcătuit din:

a) Biroul relaţii cu publicul;

b) Compartimentul registratură, secretariat şi arhivă;

8. Serviciul informatică şi statistică judiciară, în cadrul căruia funcţionează Biroul informatică;

9. Compartimentul de audit public intern;

10. Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media;

11. Compartimentul de psihologie a personalului;

12. Compartimentul de documente clasificate;

13. Biroul de achiziţii publice şi protocol;

14. cabinetele demnitarilor, în subordinea membrilor aleşi ai Consiliului.

(2) La nivelul serviciilor se pot înfiinţa şi alte compartimente, în condiţiile prevăzute de lege şi regulament.

Art. 90. - (1) În subordinea preşedintelui Consiliului funcţionează:

a) Compartimentul de audit public intern;

b) Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media;

c) Compartimentul de psihologie a personalului.

(2) În subordinea vicepreşedintelui Consiliului funcţionează Compartimentul de documente clasificate.

(3) În subordinea ordonatorului principal de credite funcţionează Biroul de achiziţii publice şi protocol, care constituie compartimentul specializat în atribuirea contractelor de achiziţii publice.

Art. 91. - (1) Direcţia resurse umane şi organizare asigură cadrul organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii Consiliului, instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri.

(2) Direcţia resurse umane şi organizare evaluează, în condiţiile legii, modul de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor şi propune conducerii Consiliului măsurile corespunzătoare pentru asigurarea funcţionării eficiente a acestora.

(3) Serviciul resurse umane pentru instanţele judecătoreşti are următoarele atribuţii:

1. în domeniul resurselor umane:

a) efectuează lucrările referitoare la numirea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi şi, dacă este cazul, pe cele privind menţinerea în activitate;

b) efectuează lucrările referitoare la numirea, suspendarea şi revocarea din funcţii de conducere a judecătorilor, precum şi pe cele referitoare la numirea şi revocarea din funcţii de conducere a magistraţilor-asistenţi;

c) efectuează lucrările referitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi;

d) efectuează lucrările referitoare la numirea în funcţie a judecătorilor stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

e) efectuează lucrările referitoare la eliberarea din funcţie a judecătorilor stagiari;

f) efectuează lucrările privind transferul judecătorilor;

g) efectuează lucrările privind suspendarea din funcţie a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi şi, dacă este cazul, pe cele privind interzicerea provizorie a exercitării unor atribuţii;

h) efectuează lucrările referitoare la conferirea de distincţii pentru judecători, potrivit legii;

i) întocmeşte lucrările referitoare la detaşarea judecătorilor în cadrul instanţelor judecătoreşti, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau în organizaţii internaţionale, în condiţiile legii;

j) efectuează lucrările referitoare la delegarea judecătorilor;

k) ţine evidenţa funcţiilor de execuţie sau de conducere vacante şi a celor ocupate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la celelalte instanţe judecătoreşti;

l) efectuează lucrările necesare publicării şi afişării funcţiilor vacante de judecător;

m) centralizează candidaturile depuse pentru ocuparea funcţiilor de conducere la instanţele judecătoreşti, a funcţiilor de judecător şi a funcţiilor de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi întocmeşte lucrările necesare secţiei în vederea propunerii de numire în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

n) efectuează lucrări privind acordarea unor drepturi judecătorilor;

o) întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi, cu asigurarea confidenţialităţii datelor cuprinse în acestea;

p) efectuează lucrările necesare privind încadrarea, promovarea în funcţie, precum şi încetarea activităţii pentru personalul aparatului propriu al Consiliului;

q) întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale personalului aparatului propriu al Consiliului, cu asigurarea confidenţialităţii datelor cuprinse în acestea;

r) ţine evidenţa posturilor vacante din aparatul propriu al Consiliului;

s) întocmeşte fişele de post pentru întreg personalul din aparatul propriu al Consiliului, la propunerea conducătorilor de compartimente;

ş) întocmeşte actele administrative de stabilire sau modificare a drepturilor salariale de competenţa ordonatorului principal de credite;

t) întocmeşte lucrările necesare pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative de stabilire sau modificare a drepturilor salariale de competenţa ordonatorului principal de credite;

ţ) exercită, prin intermediul persoanelor desemnate de secretarul general al Consiliului, atribuţiile prevăzute la art. 6 şi 7 din Legea nr. 176/2010, cu modificările ulterioare, în privinţa membrilor Consiliului, judecătorilor, asistenţilor judiciari, magistraţilor-asistenţi, precum şi a personalului din cadrul aparatului propriu;

u) ţine evidenţa declaraţiilor date de judecători, magistraţii- asistenţi şi personalul aparatului propriu al Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru personalul aparatului propriu al Consiliului ţine şi evidenţa declaraţiilor prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

v) efectuează lucrările privind plângerile prealabile formulate împotriva hotărârilor Secţiei pentru judecători de către judecătorii vizaţi de acestea;

2. în domeniul organizării instanţelor:

a) examinează propunerile privind înfiinţarea sau desfiinţarea de instanţe judecătoreşti, inclusiv instanţe militare;

b) examinează propunerile privind înfiinţarea de secţii la nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor;

c) examinează solicitările privind înfiinţarea de sedii secundare ale instanţelor judecătoreşti;

d) fundamentează hotărârea Plenului Consiliului privind lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor;

e) întocmeşte lucrările privind categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege;

f) fundamentează avizul Secţiei pentru judecători pentru stabilirea numărului maxim de posturi pentru instanţe, inclusiv pentru instanţele militare;

g) fundamentează avizul Secţiei pentru judecători pentru stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

h) urmăreşte permanent echilibrarea statelor de funcţii cu volumul de activitate al instanţelor judecătoreşti şi, când este cazul, face propuneri pentru redistribuirea unor posturi între instanţe, inclusiv între instanţele militare, întocmind lucrările necesare;

i) fundamentează avizul Secţiei pentru judecători pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi la instanţele judecătoreşti, inclusiv la instanţele militare;

j) ţine evidenţa posturilor de personal auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti;

k) întocmeşte lucrările privind structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii şi ale Şcolii Naţionale de Grefieri, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, respectiv a Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri;

l) întocmeşte lucrările necesare şi face propuneri privind stabilirea numărului vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate, precum şi a judecătoriilor la care funcţionează un vicepreşedinte, la propunerea preşedinţilor curţilor de apel.

(4) Serviciul resurse umane pentru parchete are următoarele atribuţii:

a) efectuează lucrările referitoare la numirea, eliberarea din funcţie ori, dacă este cazul, menţinerea în activitate a procurorilor;

b) efectuează lucrările referitoare la numirea, suspendarea şi revocarea din funcţii de conducere a procurorilor;

c) întocmeşte lucrările necesare emiterii avizului pentru persoanele propuse de ministrul justiţiei în vederea numirii şi revocării din funcţie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prim-adjunctului şi a adjunctului acestuia, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a adjuncţilor acestuia, a procurorilor şefi de secţie din cadrul acestora, precum şi a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjunctului acestuia;

d) întocmeşte lucrările necesare emiterii avizului de către Secţia pentru procurori pentru revocarea procurorilor numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

e) efectuează lucrările referitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie a procurorilor;

f) efectuează lucrările referitoare la numirea în funcţie a procurorilor stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;

g) efectuează lucrările referitoare la eliberarea din funcţie a procurorilor stagiari;

h) efectuează lucrările privind transferul procurorilor;

i) efectuează lucrările privind suspendarea din funcţie şi, dacă este cazul, pe cele privind interzicerea provizorie a exercitării unor atribuţii de către procurori;

j) efectuează lucrările referitoare la conferirea de distincţii pentru procurori, potrivit legii;

k) întocmeşte lucrările referitoare la detaşarea procurorilor în cadrul parchetelor, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Ministerul Justiţiei şi unităţile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau în organizaţii internaţionale, în condiţiile legii;

l) ţine evidenţa funcţiilor de execuţie şi de conducere vacante şi a celor ocupate de la parchete;

m) efectuează lucrările necesare publicării şi afişării funcţiilor vacante de procuror;

n) centralizează candidaturile depuse pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante de la parchete;

o) efectuează lucrări privind acordarea unor drepturi procurorilor;

p) întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale procurorilor, cu asigurarea confidenţialităţii datelor cuprinse în acestea;

q) efectuează lucrările privind plângerile prealabile formulate împotriva hotărârilor Secţiei pentru procurori de către procurorii vizaţi de acestea;

r) exercită, prin intermediul persoanelor desemnate de secretarul general al Consiliului, atribuţiile prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 176/2010, cu modificările ulterioare, în privinţa procurorilor;

s) ţine evidenţa declaraţiilor date de procurori în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

ş) examinează propunerile privind înfiinţarea sau desfiinţarea de parchete, inclusiv parchete militare;

t) examinează solicitările privind înfiinţarea de sedii secundare ale parchetelor;

ţ) fundamentează avizul Secţiei pentru procurori pentru stabilirea numărului maxim de posturi pentru parchete, inclusiv pentru parchetele militare;

u) urmăreşte permanent echilibrarea statelor de funcţii cu volumul de activitate al parchetelor şi, când este cazul, face propuneri pentru redistribuirea unor posturi între parchete, inclusiv între parchetele militare, întocmind lucrările necesare;

v) fundamentează avizul Secţiei pentru procurori pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi la parchete, inclusiv la parchetele militare;

w) ţine evidenţa posturilor de personal auxiliar de specialitate de la parchete;

x) întocmeşte lucrările necesare şi formulează propuneri privind numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale şi judecătorii, unde prim-procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(5) Lucrările prevăzute la alin. (3) pct. 1 lit. g) şi cele prevăzute la alin. (4) lit. i) se întocmesc de îndată şi se transmit de urgenţă secţiei corespunzătoare.

(6) Compartimentele din cadrul Direcţiei resurse umane şi organizare întocmesc lucrările prevăzute la alin. (3) pct. 1 lit. a) teza a doua, lit. b), e) şi lit. m) teza finală, precum şi pe cele prevăzute la alin. (4) lit. a) teza a doua, lit. b), c) şi g), în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării lucrării.

(7) Secţia analizează lucrările în termen de 30 de zile de la data întocmirii lor.

Art. 92. - Dosarele profesionale ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi cuprind:

a) fişa în care se consemnează evoluţia carierei de judecător, procuror sau magistrat-asistent, de la intrarea în profesie până la încetarea funcţiei;

b) cererea de numire în funcţie;

c) actele de stare civilă (în copie);

d) actele de studii (în copie);

e) curriculum vitae;

f) copii de pe carnetul de muncă şi alte acte doveditoare ale vechimii;

g) certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal, depuse în condiţiile legii;

h) adeverinţe medicale, potrivit legii, precum şi rezultatele testelor psihologice, unde este cazul;

i) documentele privind verificarea bunei reputaţii;

j) declaraţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte declaraţii date de judecători şi procurori în temeiul unor legi speciale, care se păstrează de Consiliu;

k) documentele din care reies rezultatele obţinute la concursul de admitere în profesie, la examenul de capacitate, la alte examene şi concursuri privind cariera de magistrat sau magistrat-asistent;

l) lucrările scrise susţinute la examenele şi concursurile privind cariera de magistrat sau magistrat-asistent;

m) certificatul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, dacă este cazul, alte diplome şi certificate privind studiile relevante pentru cariera de magistrat sau magistrat- asistent;

n) ordinele, dispoziţiile, deciziile şi hotărârile privind numirea, delegarea, detaşarea, transferul, promovarea, suspendarea şi încetarea din funcţie;

o) evaluările activităţii profesionale a judecătorului, procurorului sau magistratului-asistent;

p) hotărârile irevocabile sau, după caz, hotărârile definitive privind aplicarea sancţiunilor disciplinare, precum şi celelalte hotărâri privind cariera şi drepturile judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi;

q) actele încheiate ca urmare a verificărilor efectuate, prin care s-a reţinut o conduită necorespunzătoare;

r) rezultatele verificărilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, după caz, ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării cu privire la declaraţiile prevăzute la art. 6 şi 7 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

s) procesul-verbal în care s-a consemnat depunerea jurământului, conform art. 34 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

ş) orice alte înscrisuri care privesc cariera judecătorilor, procurorilor sau magistraţilor-asistenţi.

Art. 93. - (1) Datele din dosarele profesionale ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi sunt confidenţiale.

(2) Judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent are dreptul să îşi consulte propriul dosar profesional.

Art. 94. - Biroul formare profesională are următoarele atribuţii:

a) efectuează lucrările necesare pentru stabilirea numărului anual de auditori de justiţie ai Institutului Naţional al Magistraturii şi a numărului de locuri pentru concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri;

b) realizează, împreună cu reprezentanţii Institutului Naţional al Magistraturii şi ai Şcolii Naţionale de Grefieri, repartizarea absolvenţilor acestor instituţii pe posturile vacante disponibile;

c) efectuează repartizarea pe posturile de judecători şi procurori, conform legii, a judecătorilor stagiari şi a procurorilor stagiari care au promovat examenul de capacitate;

d) întocmeşte lucrările privitoare la asigurarea bunei desfăşurări a activităţii de formare şi perfecţionare profesională a judecătorilor şi procurorilor, organizată de Institutul Naţional al Magistraturii;

e) întocmeşte lucrări pentru Plen şi secţii privitoare la activitatea de formare iniţială a auditorilor de justiţie, organizată de Institutul Naţional al Magistraturii;

f) elaborează programul de stagiu al personalului stagiar asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii;

g) întocmeşte lucrări pentru Plen şi secţii privitoare la activitatea de formare iniţială a personalului auxiliar de specialitate, organizată de Şcoala Naţională de Grefieri;

h) efectuează lucrările privind exercitarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul evaluării profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi asigură secretariatul comisiilor de evaluare a activităţii judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituite în cadrul Consiliului;

i) efectuează lucrările în vederea soluţionării contestaţiilor privind calificativele acordate judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi de către comisiile de evaluare a activităţii profesionale;

j) efectuează lucrările privind desemnarea membrilor Consiliului în comisiile de evaluare, în condiţiile legii;

k) întocmeşte lucrările privind numirea şi revocarea directorului şi a directorilor adjuncţi ai Institutului Naţional al Magistraturii şi ai Şcolii Naţionale de Grefieri;

l) întocmeşte lucrările privind desemnarea judecătorilor şi a procurorilor care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, respectiv din Consiliul de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri;

m) organizează, sub coordonarea secretarului general, activităţile de formare profesională a personalului aparatului tehnic administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor coordonate.

Art. 95. - Biroul concursuri are următoarele atribuţii:

a) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor organizatorice ce revin Consiliului în legătură cu stabilirea numărului anual de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii şi organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii;

b) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor organizatorice ce revin Consiliului în legătură cu organizarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri;

c) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului în legătură cu organizarea concursurilor de admitere în magistratură;

d) efectuează verificări privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie de către candidaţii declaraţi admişi la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, la concursul de admitere în magistratură, la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului;

e) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului în legătură cu organizarea examenelor de capacitate ale judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;

f) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului în legătură cu organizarea concursurilor de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie vacante sau pe loc;

g) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului în legătură cu organizarea concursurilor sau examenelor pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor;

h) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului în legătură cu organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat- asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru promovarea în funcţia de prim-magistrat-asistent şi de magistrat-asistent-şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

i) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului în legătură cu organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante de grefier la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de pe lângă acestea;

j) efectuează lucrările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului în legătură cu organizarea concursurilor de numire a procurorilor în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;

k) organizează concursuri sau, după caz, examene pentru ocuparea posturilor vacante de execuţie din aparatul propriu al Consiliului;

l) alte atribuţii vizând organizarea concursurilor ce intră în competenţa Consiliului, potrivit legii.

Art. 96. - (1) Directorul Direcţiei resurse umane şi organizare sau persoana desemnată de acesta reprezintă direcţia în cadrul Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri.

(2) Directorul Direcţiei resurse umane şi organizare este ajutat de un director adjunct, care îndeplineşte atribuţiile stabilite de secretarul general al Consiliului, la propunerea directorului direcţiei.

Art. 97. - (1) Direcţia economică şi administrativ exercită, prin Serviciul salarizare şi buget, în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile de personal, următoarele atribuţii:

a) întocmeşte statele de funcţii şi statele de personal pentru Consiliu, împreună cu Direcţia resurse umane şi organizare;

b) urmăreşte angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor de personal pentru aparatul propriu al Consiliului, potrivit legii;

c) urmăreşte, împreună cu Direcţia resurse umane şi organizare, aplicarea legislaţiei în domeniul drepturilor de personal: salarii, indemnizaţii, sporuri, grade, trepte, salariu de merit şi altele, pentru Consiliu;

d) avizează, împreună cu Direcţia resurse umane şi organizare şi cu Direcţia legislaţie, documentare şi contencios, încadrările şi modificările de încadrări, echivalările de funcţii şi specialităţi pentru Consiliu;

e) elaborează, împreună cu Direcţia resurse umane şi organizare, criteriile pentru acordarea premiilor trimestriale şi anuale pe categorii de personal;

f) calculează drepturile de personal (salarii, indemnizaţii, concedii de odihnă şi alte drepturi, cum ar fi premii şi stimulente) pentru personalul din aparatul propriu al Consiliului;

g) stabileşte şi asigură efectuarea plăţii în termen a obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondul pentru şomaj şi fondul asigurărilor sociale de sănătate;

h) analizează proiectul de buget al Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri şi formulează propuneri corespunzătoare;

i) fundamentează avizul conform al Consiliului pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor, prin verificarea încadrării solicitărilor ordonatorilor secundari de credite în proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite, cu fundamentările corespunzătoare pe categorii de cheltuieli;

j) întocmeşte lunar situaţia privind monitorizarea cheltuielilor de personal finanţate de la bugetul de stat şi din venituri proprii pentru Consiliu şi unităţile aflate în coordonare şi o transmite, potrivit legii, Ministerului Finanţelor Publice;

k) întocmeşte Declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit;

l) întocmeşte dările de seamă statistice lunare privind indicatorii de muncă şi salarii pentru Consiliu şi asigură transmiterea acestora, conform legii, la Institutul Naţional de Statistică;

m) emite puncte de vedere în probleme de salarizare şi drepturi de personal, la solicitarea compartimentelor din cadrul Consiliului;

n) asigură întocmirea şi depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate;

o) exercită atribuţii specifice corelate cu programele finanţate din fonduri europene şi internaţionale, la solicitarea Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe.

(2) Serviciul salarizare şi buget are, în ceea ce priveşte bugetul, următoarele atribuţii:

a) angajează, alături de ordonatorul de credite, utilizarea creditelor bugetare în limita bugetului aprobat;

b) fundamentează, pe baza propunerilor compartimentelor din cadrul Consiliului şi ale unităţilor aflate în coordonare, necesarul anual de credite, elaborează proiectul de buget al Consiliului şi se ocupă de obţinerea avizului consultativ al Ministerului Finanţelor Publice;

c) asigură fondurile necesare pentru deplasările personalului Consiliului în ţară şi în străinătate, ţine evidenţa operativă a acestora şi verifică deconturile, urmăreşte încadrarea în cheltuielile aprobate prin buget;

d) exercită, potrivit legii, controlul financiar preventiv asupra tuturor operaţiunilor şi documentelor din care derivă drepturi sau obligaţii patrimoniale;

e) analizează şi supune spre aprobare ordonatorului principal de credite propunerile cu persoanele desemnate de către ordonatorii terţiari de credite pentru acordarea vizei de control financiar preventiv propriu;

f) întocmeşte situaţia centralizatoare a tuturor operaţiunilor supuse vizei de control financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorilor terţiari de credite şi asigură transmiterea trimestrială a acestora la Ministerul Finanţelor Publice.

(3) Compartimentul contabilitate exercită, sub conducerea directorului direcţiei, următoarele atribuţii:

a) propune repartizarea indicatorilor financiari şi urmăreşte realizarea lor pe capitole bugetare şi pe categorii de cheltuieli, potrivit legii;

b) gestionează şi utilizează veniturile proprii, aprobate potrivit legii;

c) organizează activitatea casieriei, în conformitate cu prevederile legale; ia măsuri pentru efectuarea tuturor plăţilor în numerar, precum şi pentru efectuarea operaţiunilor curente cu Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu unitatea bancară competentă pentru operaţiuni de plăţi externe;

d) asigură organizarea evidenţei contabile în cadrul Consiliului, îndrumă şi coordonează această activitate la ordonatorii terţiari de credite, centralizează situaţiile financiare trimestriale şi anuale ale ordonatorilor terţiari de credite şi asigură transmiterea acestora la Ministerul Finanţelor Publice la termenele stabilite potrivit reglementărilor legale;

e) organizează şi efectuează operaţiunile prevăzute de lege privind evidenţa contabilă a patrimoniului aflat în gestiunea responsabilului de bunuri din cadrul Serviciului administrativ şi aprovizionare;

f) înregistrează notele contabile, ţine evidenţa conturilor sintetice şi analitice şi întocmeşte balanţele de verificare lunare;

g) asigură evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale;

h) întocmeşte situaţia trimestrială privind execuţia cheltuielilor bugetare angajate pentru aparatul propriu al Consiliului;

i) centralizează situaţia trimestrială privind execuţia bugetară aprobată ordonatorilor din subordine şi asigură transmiterea acesteia la Ministerul Finanţelor Publice;

j) exercită atribuţii specifice corelate cu programele finanţate din fonduri europene şi internaţionale, la solicitarea Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe.

Art. 98. - Serviciul administrativ şi aprovizionare are următoarele atribuţii:

a) face propuneri pentru buget referitoare la cheltuielile de întreţinere, cheltuielile materiale şi de capital pentru activitatea Consiliului;

b) administrează întregul patrimoniu al Consiliului;

c) ţine evidenţa operativă a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;

d) ţine evidenţa bunurilor din patrimoniul Consiliului;

e) întocmeşte anual listele de inventar al bunurilor, pe camere şi pe persoane;

f) propune spre încheiere şi urmăreşte executarea în bune condiţii a contractelor de întreţinere şi servicii pentru apă, canalizare, gaze, electricitate, telefoane, lifturi, faxuri, copiatoare, maşini de scris, maşini de calcul şi alte bunuri sau servicii;

g) asigură aprovizionarea cu bunuri materiale, rechizite şi mijloace tehnice necesare desfăşurării activităţii Consiliului şi se preocupă de confecţionarea legitimaţiilor de serviciu, diplomelor, atestatelor şi a altor documente;

h) asigură recepţia, evidenţa şi distribuirea pe bază de fişe a tuturor bunurilor şi materialelor ce sunt achiziţionate pentru activitatea proprie a Consiliului;

i) asigură transportul de persoane şi mărfuri, întreţinerea şi exploatarea în condiţii bune şi de siguranţă a autoturismelor din dotarea Consiliului;

j) emite foile de parcurs zilnic pentru fiecare autoturism din dotarea Consiliului;

k) întocmeşte fişa activităţii zilnice pentru parcul auto;

l) întocmeşte situaţia privind consumul de carburanţi din cursul lunii pentru fiecare autoturism şi o depune la Serviciul salarizare şi buget la sfârşitul lunii;

m) verifică, în prima zi a lunii, stocul de carburanţi pentru fiecare autoturism, consemnând stocul existent într-un proces-verbal;

n) asigură reparaţiile curente, întreţinerea, curăţenia şi administrarea sediului Consiliului, precum şi pe cele capitale şi pe cele ale tuturor imobilelor aflate în administrare;

o) coordonează activităţile de reparaţii capitale şi curente la unităţile aflate în coordonarea Consiliului;

p) întocmeşte lista bunurilor din patrimoniul Consiliului, propuse pentru casare;

q) verifică activitatea magazionerului cu privire la modul de gestionare a materialelor intrate şi ieşite din magazie şi la modul de depozitare a acestora;

r) întocmeşte planul pentru deszăpezire, combaterea fenomenelor meteorologice periculoase şi paza contra incendiilor şi se preocupă de aplicarea lor;

s) asigură, împreună cu trupele de jandarmi, securitatea şi paza sediului propriu;

ş) asigură decontarea la timp a tuturor cheltuielilor efectuate zilnic pe linie de administraţie şi aprovizionare;

t) asigură însuşirea şi aplicarea normelor de protecţie a muncii de către personalul Consiliului;

ţ) întocmeşte planul de evacuare a personalului şi bunurilor materiale din Consiliu în caz de calamităţi şi catastrofe sau pe timp de război;

u) face anual propuneri de buget pentru înzestrarea cu materialele necesare a formaţiunilor de apărare civilă în timp de pace şi război;

v) participă, prin reprezentantul său, la pregătirea şi convocările organizate de comandamentul de apărare civilă; execută, conform planului de evacuare, exerciţii de alarmare a personalului şi exercită orice alte atribuţii privind apărarea civilă, precum şi atribuţii specifice corelate cu programele finanţate din fonduri europene şi internaţionale, la solicitarea Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe.

Art. 99. - Direcţia economică şi administrativ este condusă de un director, ajutat de un director adjunct, care îndeplineşte atribuţiile stabilite de secretarul general al Consiliului, la propunerea directorului direcţiei.

Art. 100. - (1) Direcţia legislaţie, documentare şi contencios exercită prin Serviciul legislaţie şi documentare următoarele atribuţii:

1. în materie de legislaţie:

a) elaborează puncte de vedere privind avizarea proiectelor de acte normative;

b) întocmeşte sau participă, după caz, la elaborarea proiectelor de regulamente şi a altor reglementări a căror aprobare ori iniţiativă intră în competenţa Consiliului;

c) întocmeşte studii referitoare la necesitatea elaborării sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi pe probleme de drept ivite în aplicarea legislaţiei;

d) elaborează puncte de vedere privind avizarea proiectelor de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei, în cazurile prevăzute de lege;

e) sesizează secretarul general al Consiliului cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei;

f) formulează puncte de vedere pe probleme juridice controversate, la solicitarea compartimentelor Consiliului, a Ministerului Justiţiei sau a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor;

2. în materie de documentare:

a) asigură păstrarea colecţiei Monitorul Oficial al României, Partea I, şi completarea acestei colecţii pe măsura apariţiei de noi acte normative;

b) ia măsuri pentru cunoaşterea şi procurarea, în limita fondurilor alocate sau prin schimburi, donaţii etc., a lucrărilor şi revistelor de specialitate din ţară şi din străinătate;

c) ia măsurile necesare şi asigură păstrarea în bune condiţii a fondului de cărţi şi reviste de specialitate din gestiunea Bibliotecii Consiliului;

d) sprijină conducerile compartimentelor în constituirea unor puncte proprii de informare;

e) asigură funcţionarea Bibliotecii Consiliului;

f) asigură selectarea deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate, precum şi a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

(2) Serviciul contencios are următoarele atribuţii:

a) avizează din punctul de vedere al legalităţii orice măsură de natură să angajeze răspunderea patrimonială a ordonatorului principal de credite şi, dacă este cazul, formulează puncte de vedere pe aceste aspecte;

b) formulează puncte de vedere referitoare la procedurile care vizează plata unor sume de bani de către Consiliu sau recuperarea unor sume de bani de către Consiliu, precum şi la aspectele referitoare la salarizarea personalului, dacă aceste aspecte sunt controversate;

c) avizează din punct de vedere al legalităţii orice măsură care ar putea aduce atingere drepturilor Consiliului;

d) avizează contractele încheiate de Consiliu în calitate de ordonator principal de credite, referatul de necesitate care se întocmeşte în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările ulterioare, strategia de contractare privind achiziţia de servicii, precum şi contractele de achiziţie publică/acordul-cadru;

e) avizează, la solicitarea unităţilor aflate în coordonarea Consiliului, contractele încheiate de acestea;

f) întocmeşte lucrările referitoare la plângerile prealabile formulate împotriva hotărârilor secţiilor de către alte persoane decât judecătorii sau procurorii vizaţi de acestea şi la cele formulate împotriva hotărârilor Plenului Consiliului;

g) reprezintă Consiliul şi apără drepturile şi interesele acestuia în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţii, formulând în acest sens acţiuni, cereri, întâmpinări şi alte lucrări;

h) comunică Direcţiei resurse umane şi organizare extrase de pe hotărârile judecătoreşti privind cariera şi drepturile judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi, în maximum 5 zile de la pronunţare, precum şi hotărârile, după redactare, în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse în legătură cu executarea acestora;

i) avizează dispoziţiile secretarului general referitoare la numire, promovare, eliberarea din funcţie şi sancţionare disciplinară pentru personalul de execuţie din aparatul propriu al Consiliului;

j) întocmeşte calendarul estimativ privind alegerea membrilor Consiliului judecători şi procurori şi îndeplineşte orice alte măsuri în legătură cu procedura alegerii, dispuse de secretarul general.

Art. 101. - Direcţia legislaţie, documentare şi contencios este condusă de un director, ajutat de un director adjunct. Directorul adjunct coordonează activitatea Serviciului contencios şi îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de secretarul general al Consiliului, la propunerea directorului direcţiei.

Art. 102. - (1) Direcţia afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe exercită atribuţii privind afacerile juridice europene şi internaţionale în domeniul de competenţă al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea Consiliului, în beneficiul întregului sistem judiciar.

(2) Misiunea fundamentală a Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe este de a sprijini Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului, comisiile de lucru ale Consiliului, membrii Consiliului, aparatul propriu şi instituţiile aflate în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public în îndeplinirea atribuţiilor ce intră în competenţa acestora privind relaţia cu organizaţiile şi organismele internaţionale şi instituţiile Uniunii Europene, implementarea şi formularea proiectelor cu finanţare europeană sau externă, cooperarea juridică şi judiciară internaţională, precum şi de a contribui la formarea profesională a magistraţilor în domeniul dreptului Uniunii Europene şi al dreptului internaţional.

(3) Prin conducerea direcţiei şi Serviciul afaceri europene şi relaţii internaţionale, Direcţia afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) asigură relaţia cu instituţiile şi organismele Uniunii Europene pe domeniile specifice de activitate ale Consiliului Superior al Magistraturii;

b) participă la dezvoltarea relaţiilor stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii cu Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, alte organizaţii şi organisme internaţionale, precum şi cu misiunile diplomatice ale statelor membre ale acestor organizaţii, acreditate la Bucureşti;

c) monitorizează îndeplinirea obligaţiilor care decurg din statutul României de membru al Uniunii Europene, precum şi a obligaţiilor internaţionale asumate prin tratate la care România este parte, în domeniul de competenţă al Consiliului Superior al Magistraturii;

d) centralizează datele statistice primite de la instanţe şi parchete, în vederea întocmirii unor rapoarte de progres adresate instituţiilor Uniunii Europene sau unor organizaţii internaţionale;

e) dezvoltă relaţiile bilaterale ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Institutului Naţional al Magistraturii şi ale Şcolii Naţionale de Grefieri cu structuri similare din alte ţări şi organizează schimburi de experienţă pentru judecători, procurori, personalul auxiliar de la instanţe şi parchete, precum şi pentru personalul din cadrul aparatului tehnic al Consiliului Superior al Magistraturii;

f) asigură secretariatul tehnic al participării Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul activităţilor Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare (ENCJ/RECJ);

g) participă la dezvoltarea colaborării Consiliului Superior al Magistraturii cu organisme şi structuri ale Uniunii Europene în domeniul justiţiei, precum Eurojust şi reţelele judiciare europene, şi, după caz, asigură reprezentarea la reuniuni ale acestora;

h) participă la dezvoltarea colaborării Consiliului Superior al Magistraturii cu comitetele şi comisiile Consiliului Europei în domeniul justiţiei şi, după caz, asigură reprezentarea la reuniuni ale acestora;

i) organizează conferinţe şi seminare pe probleme de reformă a justiţiei, cu participare internaţională;

j) elaborează lucrări pentru pregătirea participării preşedintelui, vicepreşedintelui, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, secretarului general, secretarului general adjunct şi personalului din aparatul propriu al Consiliului la reuniuni şi vizite internaţionale sau întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, pentru pregătirea vizitelor şi reuniunilor internaţionale pe care preşedintele Consiliului le găzduieşte şi elaborează răspunsurile la solicitările organismelor şi structurilor Uniunii Europene, ale organizaţiilor internaţionale, ale agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi ale altor instituţii din ţară şi străinătate, în domeniul său de competenţă;

k) elaborează materiale de promovare a imaginii Consiliului Superior al Magistraturii în alte state;

l) elaborează studii de drept comparat;

m) elaborează note privind propunerile de misiuni temporare în străinătate ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale personalului din aparatul tehnic, precum şi ale judecătorilor şi procurorilor şi ale reprezentanţilor instituţiilor aflate în coordonarea Consiliului; pentru judecători şi procurori, verifică existenţa acordului de participare al instanţei sau parchetului în care funcţionează, precum şi, dacă este cazul, datele deţinute de Institutul Naţional al Magistraturii cu privire la participările anterioare ale respectivului judecător sau procuror la misiuni temporare în străinătate, în vederea avizării propunerilor privind deplasările în străinătate de către preşedintele secţiei corespunzătoare a Consiliului;

n) asigură reprezentarea la reuniuni internaţionale şi în cadrul Uniunii Europene, în domeniul său de competenţă;

o) asigură secretariatul tehnic al comisiei de specialitate a Consiliului;

p) colaborează cu Direcţia legislaţie, documentare şi contencios în procesul de avizare a unor acte normative cu elemente de extraneitate sau vizând cooperarea juridică şi judiciară internaţională, precum şi în formularea unor opinii sau avize ale Consiliului în domenii interesând dreptul Uniunii Europene sau dreptul internaţional;

q) ia măsuri pentru asigurarea traducerii unor materiale necesare desfăşurării activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui, vicepreşedintelui, secţiilor, comisiilor, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, secretarului general, secretarului general adjunct, direcţiilor şi a celorlalte compartimente din aparatul propriu;

r) ia măsuri pentru organizarea activităţilor internaţionale sau cu caracter festiv ale Consiliului, cu sprijinul Biroului de achiziţii publice şi protocol;

s) îndeplineşte orice alte atribuţii în domeniul său de competenţă, potrivit legii şi în baza unei decizii a Plenului Consiliului.

(4) Prin conducerea direcţiei şi Serviciul programe europene şi internaţionale, Direcţia afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) asigură derularea programelor finanţate de Banca Mondială şi de alţi donori europeni şi internaţionali, care au ca beneficiari Consiliul, sistemul judiciar sau instituţiile aflate în coordonarea Consiliului;

b) identifică şi elaborează propuneri de proiecte de finanţare din fonduri europene şi din alte fonduri internaţionale, după consultarea conducerii instituţiei, precum şi a celorlalte direcţii/structuri de specialitate din instituţie şi a reprezentanţilor sistemului judiciar, după caz, în calitate de potenţiali beneficiari ai proiectelor respective, în baza Protocolului de colaborare dintre Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea consolidării activităţilor de atragere a fondurilor europene şi internaţionale;

c) întreprinde demersurile de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii pe care le presupune un exerciţiu de programare, în vederea asigurării eligibilităţii proiectelor propuse (completarea sau modificarea fişei de proiect, redimensionarea bugetului solicitat); în acest scop conlucrează cu direcţiile/structurile potenţial beneficiare, precum şi cu instituţiile coordonatoare, după caz (Ministerul Justiţiei, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice, alte ministere şi instituţii publice cu atribuţii în materie);

d) propune şi, ulterior aprobării, coordonează procedurile de lucru pentru implementarea unui proiect finanţat din fonduri europene sau internaţionale, precum: stabilirea grupurilor de lucru pentru implementarea fiecărui proiect, derularea activităţii acestora, stabilirea întâlnirilor de lucru cu beneficiarii - reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai instituţiilor aflate în coordonarea sa, reprezentanţi ai instanţelor şi parchetelor, ai altor instituţii ale sistemului judiciar, colaborarea permanentă cu consultanţii selectaţi pentru a implementa proiectul respectiv etc.;

e) colaborează cu structurile de specialitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene în vederea organizării selecţiilor, a licitaţiilor, a întocmirii răspunsului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a participării Consiliului Superior al Magistraturii şi a sistemului judiciar român la elaborarea unor oferte pentru diferitele programe de finanţare din fonduri europene;

f) supraveghează în permanenţă îndeplinirea de către contractor a obligaţiilor asumate în conformitate cu caietul de sarcini/termenii de referinţă, după caz;

g) supervizează facturile remise de contractori, în vederea efectuării plăţilor, după atestarea realităţii serviciilor menţionate în facturi de către direcţiile/structurile beneficiare;

h) coordonează şi monitorizează implementarea programelor şi proiectelor; în acest scop păstrează, în scris şi în format electronic, după caz, evidenţa privind obiectivele, desfăşurarea şi rezultatele programelor derulate;

i) ţine evidenţa generală a repartizării şi utilizării bunurilor achiziţionate din fonduri europene şi internaţionale, rambursabile sau nerambursabile, conform destinaţiei şi scopului prevăzute în program;

j) întocmeşte documentele de raportare periodică privind stadiul implementării programelor, rapoartele de monitorizare şi evaluare a proiectelor, conform procedurilor aplicabile proiectelor implementate din fonduri europene şi internaţionale; în acest scop colaborează cu coordonatorii programelor şi cu beneficiarii direcţi;

k) asigură schimbul de informaţii privind aspectele tehnice ale implementării programelor cu direcţiile implicate din cadrul Comisiei Europene şi cu structurile de specialitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi din Ministerul Justiţiei, cu experţii Băncii Mondiale şi cu reprezentanţii altor donori europeni şi internaţionali;

l) asigură legătura dintre Consiliu, ca autoritate de implementare, şi instituţiile relevante, pentru programele finanţate din fonduri europene şi internaţionale, care au fost implementate, sunt în curs de implementare sau urmează să fie implementate;

m) asigură legătura cu celelalte instituţii beneficiare ale asistenţei şi participă la reuniunile interinstituţionale în probleme de interes comun pentru programele finanţate din fonduri europene şi internaţionale;

n) participă la reuniunile internaţionale cu relevanţă pentru obiectul de activitate al serviciului;

o) asigură participarea la întâlnirile la nivelul conducerii şi membrilor Consiliului legate de programele finanţate din fonduri europene şi internaţionale;

p) colaborează cu Serviciul contencios în elaborarea cererilor şi apărărilor în litigiile având ca obiect proiecte de finanţare din fonduri europene şi din alte fonduri internaţionale sau programe finanţate de Banca Mondială şi de alţi donori europeni şi internaţionali, care au ca beneficiari Consiliul Superior al Magistraturii, sistemul judiciar sau instituţiile aflate în coordonarea Consiliului;

q) îndeplineşte orice alte atribuţii care pot rezulta din necesitatea derulării în bune condiţii a proiectelor şi pentru asigurarea absorbţiei fondurilor alocate.

Art. 103. - Serviciul sinteze şi pregătirea lucrărilor şedinţelor Consiliului Superior al Magistraturii exercită următoarele atribuţii:

a) asigură pregătirea lucrărilor şedinţelor şi secretariatul Plenului şi al secţiilor Consiliului, cu excepţia celor date în atribuţia altor compartimente;

b) elaborează proiectul ordinii de zi şi al ordinii de zi soluţionate pentru fiecare şedinţă a Plenului şi a secţiilor Consiliului, pe care le prezintă preşedintelui sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintelui spre aprobare şi le publică pe pagina de internet a Consiliului;

c) asigură redactarea şi publicarea hotărârilor adoptate de Plen şi de secţii pe pagina de internet a Consiliului, atunci când este nominalizat în ordinea de zi soluţionată;

d) întocmeşte şi comunică răspunsurile la cererile şi plângerile adresate Consiliului, care au fost analizate în şedinţele Plenului sau ale secţiilor, atunci când este nominalizat în ordinea de zi soluţionată a şedinţelor;

e) asigură redactarea proceselor-verbale de şedinţă;

f) răspunde, împreună cu Direcţia resurse umane şi organizare, de înaintarea, în cel mult 20 de zile, Preşedintelui României a hotărârilor privind propunerile de numire în funcţia de judecător sau procuror şi de eliberare din funcţia de judecător sau procuror, în vederea emiterii decretului de numire, respectiv de eliberare din funcţie;

g) înaintează, împreună cu Direcţia resurse umane şi organizare, în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate, Preşedintelui României hotărârea Consiliului privind propunerile de numire în funcţie a judecătorilor şi procurorilor declaraţi reuşiţi la examenul de capacitate;

h) asigură arhivarea evidenţei lucrărilor Plenului şi ale secţiilor;

i) întocmeşte statistici cu privire la activitatea Plenului şi a secţiilor;

j) participă la elaborarea raportului anual privind activitatea Consiliului;

k) pune la dispoziţie colegiului redacţional al Buletinului Oficial al Consiliului hotărârile în vederea publicării;

l) colaborează cu Biroul informatică în vederea conceperii de programe care să permită exploatarea bazei de date privind activitatea Consiliului.

Art. 104. - (1) Biroul grefa secţiilor are următoarele atribuţii:

a) asigură activitatea de secretariat al şedinţelor secţiilor Consiliului în materie disciplinară şi urmăreşte soluţiile pronunţate în cauzele în care a fost exercitată calea de atac;

b) redactează hotărârile secţiilor Consiliului prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare;

c) comunică de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului, precum şi Inspecţiei Judiciare hotărârile secţiilor Consiliului prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară; ia măsuri, împreună cu Direcţia resurse umane şi organizare, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti în materie disciplinară, inclusiv pe baza comunicărilor făcute de Inspecţia Judiciară; transmite hotărârile definitive anonimizate în vederea publicării în aplicaţia EMAP;

d) asigură, în condiţii de confidenţialitate, activitatea de secretariat al şedinţelor secţiilor Consiliului în care se soluţionează cererile de avizare a percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători şi magistraţi-asistenţi, respectiv procurori;

e) redactează, în ziua în care au fost adoptate, hotărârile secţiilor Consiliului prin care s-au soluţionat cererile prevăzute la lit. d);

f) asigură activitatea de secretariat al şedinţelor secţiilor Consiliului şi redactează hotărârile secţiilor Consiliului prin care s-au soluţionat sesizările privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor;

g) asigură activitatea de secretariat al şedinţelor secţiilor Consiliului în materia sesizărilor având ca obiect suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor ori interzicerea provizorie a exercitării unor atribuţii şi redactează hotărârile pronunţate;

h) redactează orice alte hotărâri sau lucrări repartizate de către secretarul general sau de către secretarul general adjunct;

i) formulează puncte de vedere cu privire la problemele juridice ivite în procedurile pentru care asigură activitatea de secretariat.

(2) Pentru evidenţierea cauzelor în care secţiile au dispus suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor sau interzicerea provizorie a exercitării unor atribuţii, Biroul grefa secţiilor ţine un registru cu următoarele rubrici: numărul curent, numele judecătorului/procurorului, titularul solicitării, temeiul suspendării ori al interzicerii provizorii a exercitării unor atribuţii, soluţia dispusă de secţia corespunzătoare a Consiliului şi data comunicării acesteia, alte menţiuni.

(3) Biroul grefa secţiilor întocmeşte şi păstrează şi Registrul general, în care se trec, în ordinea înregistrării, toate sesizările privind încălcările Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Art. 105. - (1) Serviciul de relaţii cu publicul, registratură, secretariat şi arhivă exercită, prin Biroul relaţii cu publicul, următoarele atribuţii:

a) primeşte, înregistrează, soluţionează petiţiile şi expediază răspunsurile către petiţionari;

b) întocmeşte raportul semestrial privind activitatea de soluţionare a petiţiilor;

c) ţine audienţe şi colaborează cu celelalte compartimente în vederea rezolvării problemelor ridicate de petenţi.

(2) Compartimentul registratură, secretariat şi arhivă exercită, sub conducerea şefului serviciului, următoarele atribuţii:

a) primeşte, înregistrează şi distribuie corespondenţa Consiliului;

b) asigură secretariatul pentru preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului;

c) asigură secretariatul pentru secretarul general şi secretarul general adjunct;

d) preia arhiva de la compartimentele din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii pe bază de proces-verbal;

e) gestionează arhiva preluată;

f) ţine registrul de evidenţă curentă de intrare-ieşire a documentelor depozitate în arhivă;

g) păstrează nomenclatorul arhivistic;

h) participă la selecţionarea documentelor de arhivă şi ţine evidenţa lucrărilor de selecţionare;

i) întocmeşte corespondenţa cu Arhivele Naţionale şi ţine evidenţa acesteia.

Art. 106. - (1) Serviciul informatică şi statistică judiciară are următoarele atribuţii:

a) efectuează ori participă la efectuarea unor sinteze privind activitatea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, propunând măsurile ce se impun;

b) propune spre aprobare Plenului Consiliului Superior al Magistraturii formularele cuprinzând indicatorii statistici referitori la activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti şi de parchete, precum şi ghidul de completare a formularelor sau interfeţelor statistice;

c) elaborează puncte de vedere referitoare la funcţionarea modulului de statistică judiciară cuprins în aplicaţia ECRIS;

d) sintetizează, sistematizează şi interpretează datele statistice privitoare la activitatea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor;

e) urmăreşte volumul de activitate al instanţelor şi sesizează Secţiei pentru judecători dezechilibrele referitoare la volumul de activitate al acestora;

f) organizează şi îndrumă activitatea de statistică judiciară la instanţele judecătoreşti şi organizează arhivarea datelor statistice;

g) colaborează cu instanţele, parchetele de pe lângă acestea şi Ministerul Justiţiei în vederea bunei administrări şi a îmbunătăţirii permanente a modulului de statistică judiciară cuprins în aplicaţia ECRIS şi a celorlalte aplicaţii de statistică judiciară;

h) asigură comunicarea datelor statistice Institutului Naţional de Statistică, cu care ţine legătura permanent;

i) formulează propuneri de modificare a reglementărilor în domeniul statisticii judiciare;

j) formulează propuneri de îmbunătăţire a modulului de statistică judiciară din oficiu sau la solicitarea instanţelor, parchetelor sau Consiliului;

k) acordă sprijin de specialitate în dezvoltarea programelor prioritare ale Consiliului.

(2) În cadrul Serviciului informatică şi statistică judiciară funcţionează Biroul informatică, care are următoarele atribuţii:

a) participă la punerea în practică şi la actualizarea strategiei de informatizare a sistemului judiciar, în concordanţă cu dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi cu sarcinile care revin Consiliului, potrivit legii;

b) colaborează cu compartimentele din cadrul Consiliului pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi revin;

c) aplică tehnici şi metode noi de exploatare, administrare şi întreţinere a produselor şi serviciilor informatice, în vederea dezvoltării unui sistem informatic juridic eficient;

d) elaborează norme, proceduri de utilizare, protecţie şi securitate şi coordonează administrarea şi exploatarea eficientă, sigură şi securizată a produselor şi serviciilor informatice;

e) proiectează şi elaborează specificaţiile tehnice şi propune spre achiziţionare aplicaţii informatice şi baze de date, implementează şi coordonează exploatarea acestora în sistemul informatic al Consiliului;

f) ţine evidenţa specifică a dotării cu produse şi servicii informatice în cadrul Consiliului (locaţie, echipamente, utilizatori, licenţe, versiuni ale sistemelor de operare şi ale aplicaţiilor informatice etc.);

g) face propuneri în vederea stabilirii obiectivelor de investiţii privind produsele şi serviciile informatice, în conformitate cu strategia de informatizare a sistemului judiciar;

h) participă la elaborarea specificaţiilor tehnice din cadrul documentaţiei de achiziţie şi la evaluarea tehnică a ofertelor în procedurile de achiziţionare de produse şi servicii informatice pentru sistemul informatic al Consiliului;

i) participă la recepţionarea produselor şi serviciilor achiziţionate şi la derularea contractelor de achiziţie a produselor şi serviciilor informatice pentru sistemul informatic al Consiliului;

j) asigură legătura cu unităţile de service şi reprezintă instituţia în relaţiile cu acestea, atât pentru produsele şi serviciile gestionate de Consiliu, cât şi pentru produsele şi serviciile externalizate (service pentru imprimante, faxuri, copiatoare, service pentru administrarea unor aplicaţii utilizate în cadrul Consiliului), pentru menţinerea în stare de funcţionare a produselor şi serviciilor informatice din sistemul informatic al Consiliului;

k) asigură asistenţă tehnică de specialitate pentru eficientizarea exploatării produselor şi serviciilor informatice în cadrul Consiliului;

l) intervine operativ, împreună cu unităţile de service, şi ţine evidenţa intervenţiilor acestora pentru a asigura funcţionarea permanentă a produselor şi serviciilor informatice din cadrul Consiliului;

m) asigură asistenţa tehnică pentru publicarea pe pagina de internet a Consiliului şi în aplicaţia EMAP a informaţiilor şi a documentelor a căror publicare este prevăzută de lege sau de regulamente, inclusiv a celor vizând asigurarea transparenţei decizionale, elaborate de diverse compartimente ale Consiliului şi aprobate spre publicare de conducerea Consiliului;

n) exercită atribuţii specifice corelate cu programele finanţate din fonduri europene şi internaţionale, la solicitarea Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe;

o) desfăşoară activităţi privind operaţionalizarea Sistemului informatic unic de management (SMIS) al fondurilor comunitare;

p) realizează înregistrarea şedinţelor Plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, postarea acestora pe site, precum şi arhivarea lor;

q) realizează aplicaţii informatice.

Art. 107. - (1) Compartimentul de audit public intern reprezintă Compartimentul de specialitate care exercită, în condiţiile legii, auditul intern asupra activităţilor desfăşurate în cadrul Consiliului, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri.

(2) Compartimentul de audit public intern este constituit potrivit legii.

(3) Conducătorul Compartimentului de audit public intern este responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de audit.

(4) Sfera auditului public intern cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţilor publice pentru îndeplinirea obiectivelor acestora, inclusiv evaluarea sistemului de control managerial.

Art. 108. - (1) Atribuţiile Compartimentului de audit public intern sunt:

a) elaborează norme metodologice specifice Consiliului, cu avizul Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern (U.C.A.A.P.I.);

b) elaborează proiectul planului multianual de audit public intern, de regulă pe o perioadă de 3 ani, şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern;

c) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;

d) informează U.C.A.A.P.I. despre recomandările neînsuşite de conducerea Consiliului, precum şi despre consecinţele acestora;

e) transmite U.C.A.A.P.I., la solicitarea acesteia, rapoarte periodice privind constatările, concluziile şi recomandările rezultate din activităţile de audit;

f) elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern;

g) raportează imediat preşedintelui Consiliului iregularităţile sau posibilele prejudicii identificate în realizarea misiunilor de audit public intern şi îndeplineşte măsurile stabilite de acesta.

(2) Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de Consiliu şi entităţile publice aflate în coordonare din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă;

b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;

c) administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului;

d) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;

e) alocarea creditelor bugetare;

f) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;

g) sistemul de luare a deciziilor;

h) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;

i) sistemele informatice.

Art. 109. - (1) Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media este organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2012*), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

*) Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2012 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Activitatea de relaţii publice şi comunicare se desfăşoară pe baza unei strategii de comunicare aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media este condus de un şef birou, care este şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, şi are următoarele atribuţii:

a) răspunde la sesizările şi cererile formulate în baza Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în legătură cu propria activitate;

b) informează preşedintele Consiliului cu privire la aspectele semnificative ce vizează justiţia, difuzate prin mass-media, şi comunică presei punctele de vedere oficiale;

c) îndeplineşte, potrivit legii, activităţile de informare publică;

d) întocmeşte şi actualizează anual Buletinul informativ privind liberul acces la informaţiile publice, potrivit legii;

e) realizează informarea publicului asupra activităţii Consiliului, publicarea pe site a acestor informaţii, actualizarea acestora, inclusiv prin menţionarea soluţiilor instanţelor judecătoreşti referitoare la actele Consiliului, şi răspunde presei în numele instituţiei, prin purtătorul de cuvânt;

f) realizează informarea şi documentarea cu privire la activitatea judiciară din care ar putea rezulta date şi informaţii de interes public;

g) monitorizează articolele din presa centrală şi, cu sprijinul birourilor de informare publică ale instanţelor şi parchetelor, pe cele din presa locală, cu privire la reflectarea activităţii Consiliului, a instanţelor sau parchetelor, şi întocmeşte zilnic revista presei şi sinteza presei;

h) efectuează sau participă la elaborarea unor studii, evaluări, lucrări de sinteză privind reflectarea activităţii Consiliului în mass-media;

i) elaborează prognoze privind aspectele din activitatea Consiliului ce urmează să fie reflectate în mass-media;

j) realizează orice alte activităţi de relaţii publice şi comunicare prevăzute de Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2012, cu modificările şi completările ulterioare, sau dispuse de preşedintele Consiliului.

(4) Purtătorul de cuvânt al Consiliului poate fi un judecător sau un procuror ori un absolvent al unei facultăţi de jurnalistică sau un specialist în comunicare. Purtătorul de cuvânt este numit de preşedinte, cu consultarea celorlalţi membri ai Consiliului.

(5) Purtătorul de cuvânt al Consiliului coordonează activitatea purtătorilor de cuvânt de la instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, în scopul utilizării aceloraşi bune practici în activitatea de relaţii publice şi comunicare a întregului sistem judiciar.

(6) Judecătorii, procurorii şi celelalte categorii de personal din cadrul aparatului propriu al Consiliului vor furniza purtătorului de cuvânt, în timp util, din oficiu sau la cererea acestuia, informaţiile de interes public.

(7) Purtătorul de cuvânt îndeplineşte activitatea de relaţii publice. În acest sens, purtătorul de cuvânt exercită următoarele atribuţii:

a) identifică, primeşte şi selectează informaţiile din interiorul instituţiei, defineşte sferele de interes, evaluează şi selectează informaţiile utile pentru Consiliu şi sistemul judiciar care prezintă interes pentru opinia publică;

b) pregăteşte materialele necesare pentru informarea presei - concepe şi redactează notele de presă, comunicatele de presă, dosarele de presă şi textele eventualelor declaraţii de presă;

c) asigură completarea comunicatelor de presă privind soluţiile instanţelor judecătoreşti referitoare la actele Consiliului;

d) organizează şi participă la manifestările pentru presă - concepe comunicatele de invitaţie la conferinţa de presă şi organizează evenimentul propriu-zis (conferinţă, briefing, seminar de presă, voiaj de presă, vizite de presă etc.);

e) menţine o legătură permanentă cu jurnaliştii, având întâlniri periodice cu aceştia pentru a asigura un flux informaţional constant reprezentanţilor presei şi pentru a menţine interesul acestora faţă de activitatea instituţiei pe care o reprezintă, dar şi pentru a asigura informarea corectă şi promptă a opiniei publice;

f) mediază contacte între conducerea instituţiei şi jurnaliştii care solicită interviuri sau declaraţii pentru o mai bună documentare a subiectului.

(8) În cazurile în care presa relatează stări de fapt care afectează reputaţia, independenţa sau imparţialitatea magistraţilor, purtătorul de cuvânt îl informează de îndată pe preşedintele Consiliului.

(9) Toate lucrările legate de mass-media reprezintă urgenţe şi se rezolvă telefonic sau în scris, chiar şi în afara orelor de program. Informaţiile de interes public sunt furnizate reprezentanţilor mass-mediei prin purtătorul de cuvânt.

(10) În cazul lipsei purtătorului de cuvânt din sediul instituţiei, preşedintele Consiliului va desemna un alt magistrat care să îl înlocuiască.

(11) Jurnaliştii se pot adresa purtătorului de cuvânt în toate problemele care privesc activitatea Consiliului, problemele principiale care privesc activitatea instanţelor şi parchetelor, precum şi în cele care privesc sistemul judiciar.

(12) Purtătorul de cuvânt al Consiliului furnizează informaţii reprezentanţilor mass-mediei cu privire la cariera judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile legii.

Art. 110. - (1) Compartimentul de psihologie a personalului este constituit potrivit Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare.

(2) Psihologii încadraţi la nivelul Consiliului sunt specializaţi în domeniul de competenţă "psihologia muncii şi organizaţională" şi exercită, în principal, următoarele atribuţii:

a) participă în comisiile de testare psihologică pentru candidaţii la concursurile organizate de Consiliu, în condiţiile legii şi ale regulamentelor;

b) participă la evaluarea psihologică periodică a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului şi Institutului Naţional al Magistraturii, în condiţiile legii şi ale hotărârii Plenului prevăzute la art. 421 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) realizează, la cerere, consilierea psihologică a judecătorilor şi a procurorilor, precum şi a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, potrivit legii;

d) desfăşoară lucrări de cercetare în domeniul psihodiagnozei şi psihologiei resurselor umane;

e) asigură asistenţa psihologică a personalului Consiliului pentru facilitarea acomodării cu cerinţele specifice unui anumit post şi a integrării noilor angajaţi în colectivul de lucru;

f) mediază conflictele interpersonale care afectează calitatea relaţiilor de muncă, în vederea diminuării sau rezolvării acestora;

g) elaborează programele de dezvoltare organizaţională;

h) asigură pregătirea motivaţională şi aptitudinală a resurselor umane - antrenarea motivaţiei intrinseci, capacităţii de memorare, capacităţii de autocontrol, abilităţilor comunicaţionale şi optimizarea atenţiei;

i) îndeplinesc atribuţiile corespunzătoare sferei de competenţă privind sănătatea şi securitatea în muncă;

j) asigură sprijin psihologilor de la curţile de apel;

k) îndeplinesc orice alte sarcini stabilite de Plen, secţii sau conducerea Consiliului, în sfera de competenţă.

Art. 111. - (1) Compartimentul de documente clasificate reprezintă compartimentul de specialitate care asigură evidenţa, prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea şi multiplicarea informaţiilor clasificate.

(2) Compartimentul de documente clasificate este constituit potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Compartimentul de documente clasificate funcţionează în subordinea vicepreşedintelui Consiliului.

(4) Activitatea Compartimentului de documente clasificate este coordonată de şeful structurii de securitate, în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Compartimentul de documente clasificate exercită, în principal, următoarele atribuţii:

a) predă şi primeşte corespondenţa clasificată;

b) asigură evidenţa materialelor şi a documentelor care conţin informaţii clasificate;

c) prelucrează şi procesează materialele şi documentele care conţin informaţii clasificate;

d) păstrează şi manipulează materialele şi documentele care conţin informaţii clasificate;

e) asigură păstrarea registrului de evidenţă a autorizaţiilor acordate personalului;

f) asigură păstrarea registrelor de evidenţă a informaţiilor strict secrete de importanţă deosebită, strict secrete şi secrete, a informaţiilor secrete de serviciu, a registrului unic de evidenţă a registrelor, condicilor, borderourilor şi caietelor pentru informaţii clasificate, a condicii de predare-primire a informaţiilor clasificate;

g) realizează operaţiunile de multiplicare a informaţiilor clasificate;

h) asigură arhivarea sau distrugerea documentelor ori a materialelor care conţin informaţii clasificate, în condiţiile legii.

Art. 112. - (1) Biroul de achiziţii publice şi protocol are următoarele atribuţii:

a) elaborează programul anual al achiziţiilor publice, pe baza necesităţilor şi priorităţilor comunicate de celelalte compartimente din cadrul Consiliului;

b) verifică, înainte de iniţiere, dacă procedurile de achiziţie publică se regăsesc în programul anual al achiziţiilor publice şi identifică fondurile necesare derulării contractelor de achiziţie publică;

c) elaborează documentaţia de atribuire;

d) transmite spre publicare anunţurile de intenţie şi de participare sau, după caz, invitaţiile de participare;

e) asigură punerea la dispoziţia operatorilor economici a documentaţiei de atribuire, primeşte solicitările de clarificări de la operatorii economici şi transmite răspunsurile la acestea;

f) deschide ofertele depuse şi, după caz, alte documente care însoţesc oferta;

g) verifică îndeplinirea criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentaţia de atribuire;

h) realizează selecţia/preselecţia candidaţilor, dacă este cazul;

i) realizează dialogul cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv;

j) realizează negocierile cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurilor de negociere;

k) verifică propunerile tehnice prezentate de ofertanţi din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini sau din documentaţia descriptivă;

l) verifică propunerile financiare prezentate de ofertanţi din punctul de vedere al încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv;

m) stabileşte ofertele inacceptabile sau neconforme şi motivele care stau la baza încadrării ofertelor respective în această categorie;

n) stabileşte ofertele admisibile;

o) aplică criteriul de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în documentaţia de atribuire, stabileşte oferta/ofertele câştigătoare sau, după caz, formulează propunerea de anulare a procedurii de atribuire în cazuri justificate şi elaborează raportul procedurii de atribuire;

p) transmite către ofertanţi comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire;

q) redactează contractul de achiziţie publică;

r) transmite spre publicare anunţurile de atribuire;

s) constituie şi păstrează dosarul achiziţiei publice;

ş) îndeplineşte lucrările legate de atribuirea contractelor de achiziţie publică exceptate de la aplicarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;

t) îndeplineşte orice alte atribuţii conferite de Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de alte acte normative în domeniu;

ţ) urmăreşte şi asigură realizarea în bune condiţii a deplasărilor membrilor şi personalului Consiliului în ţară şi în străinătate;

u) urmăreşte şi asigură realizarea unor condiţii corespunzătoare pentru delegaţiile străine invitate de Consiliu, cu sprijinul Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe;

v) asigură realizarea activităţilor de protocol pentru şedinţele, întrunirile şi alte activităţi de lucru ale Consiliului;

w) sprijină celelalte compartimente ale aparatului Consiliului în organizarea unor manifestări internaţionale şi interne;

x) răspunde de completarea şi actualizarea formularelor de integritate aferente procedurilor de achiziţie publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

(2) Îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) -o) se realizează prin comisiile de evaluare a ofertelor. Comisiile de evaluare se nominalizează, de regulă, din cadrul Biroului de achiziţii publice şi protocol, la propunerea şefului de birou, prin dispoziţia ordonatorului principal de credite.

(3) Activitatea Biroului de achiziţii publice şi protocol este coordonată de şeful de birou, care avizează toate lucrările elaborate în cadrul biroului, cu excepţia celor întocmite în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) -o). Celelalte compartimente ale Consiliului au obligaţia de a sprijini activitatea acestui compartiment, în funcţie de specificul documentaţiei de atribuire şi de complexitatea problemelor care urmează să fie rezolvate în contextul aplicării procedurii de atribuire.

CAPITOLUL VII Personalul din cadrul aparatului propriu al Consiliului

Art. 113. - (1) În cadrul aparatului propriu al Consiliului îşi desfăşoară activitatea următoarele categorii de personal:

a) personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;

b) funcţionari publici;

c) personal contractual.

(2) Judecătorii, procurorii, precum şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi de la parchetele de pe lângă acestea pot fi detaşaţi în cadrul aparatului propriu al Consiliului, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA 1 Personalul de specialitate juridică

Art. 114. - (1) Personalul de specialitate juridică de conducere şi de execuţie din cadrul Consiliului, indiferent de vechime, este asimilat judecătorilor şi procurorilor pe durata îndeplinirii funcţiei.

(2) Dispoziţiile privind drepturile şi îndatoririle prevăzute de lege pentru judecători şi procurori se aplică în mod corespunzător şi personalului menţionat la alin. (1).

(3) Salarizarea şi celelalte drepturi ale personalului de specialitate juridică de execuţie şi de conducere, asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Consiliului, sunt prevăzute de lege.

(4) Admiterea pe posturile de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se face prin concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Posturile respective se evidenţiază separat.

Art. 115. - (1) Funcţiile de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului pot fi ocupate de judecători şi procurori prin detaşare, în condiţiile legii.

(2) Pe perioada detaşării în cadrul Consiliului, judecătorii şi procurorii îşi păstrează statutul de judecător sau de procuror.

SECŢIUNEA a 2-a Personalul contractual

Art. 116. - Ocuparea posturilor de personal contractual din cadrul aparatului propriu al Consiliului se face în conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, ale Regulamentului- cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Art. 117. - Promovarea personalului contractual se face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind promovarea personalului contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri şi Inspecţiei Judiciare, aprobat prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

SECŢIUNEA a 3-a Funcţionarii publici

Art. 118. - (1) Funcţionarii publici din cadrul Consiliului îşi desfăşoară activitatea în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Ocuparea posturilor pentru personalul prevăzut la alin. (1) se face prin concurs sau examen organizat în condiţiile legii.

Art. 119. - Funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului sunt asimilaţi, ca rang şi salarizare, personalului corespunzător din cadrul Parlamentului, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestuia.

SECŢIUNEA a 4-a Numirea şi delegarea în funcţii de conducere în cadrul aparatului propriu al Consiliului

Art. 120. - Personalul de conducere din aparatul propriu al Consiliului este numit de Plen.

Art. 121. - (1) Funcţiile de conducere de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului pot fi ocupate de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Consiliului, cu o vechime în specialitate de cel puţin 4 ani, care nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani.

(2) Funcţiile prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate şi de judecători sau procurori detaşaţi, în condiţiile legii.

Art. 122. - (1) Funcţiile de conducere vacante prevăzute la art. 121 se publică pe pagina de internet a Consiliului.

(2) Cererile pentru ocuparea funcţiilor de conducere prevăzute la alin. (1) se depun la sediul Consiliului, în termen de 15 zile de la data afişării anunţului privind declanşarea procedurii de ocupare, însoţite de un curriculum vitae şi de înscrisurile care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 121, precum şi de orice alte documente considerate relevante de către candidat.

(3) În termen de 10 zile de la expirarea termenului pentru depunerea cererilor, Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului întocmeşte un referat privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 121 de către candidaţi, pe care îl înaintează, de îndată, Plenului, împreună cu dosarul candidatului.

(4) În vederea numirii în funcţie, candidaţii susţin un interviu în faţa Plenului. Candidatul declarat admis la interviu va fi numit în funcţia de conducere prin hotărârea Plenului.

(5) Numirea candidatului declarat admis la interviu se face pe o durată de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii în condiţiile prevăzute la alin. (4).

Art. 123. - (1) Numirea şi eliberarea din funcţiile publice de conducere, precum şi exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere se dispun în condiţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile art. 120 se aplică în mod corespunzător.

Art. 124. - (1) Funcţiile de conducere din cadrul aparatului propriu al Consiliului în care poate fi numit personalul contractual se ocupă în condiţiile legale aplicabile acestei categorii de personal.

(2) Dispoziţiile art. 120 se aplică în mod corespunzător.

Art. 125. - (1) Preşedintele Consiliului poate dispune delegarea în funcţii de conducere de specialitate juridică în cadrul aparatului propriu, la propunerea secretarului general şi cu acordul persoanei în cauză, pe o perioadă de maximum 3 luni.

(2) În cazul în care funcţia de conducere cu privire la care s-a dispus delegarea conform alin. (1) nu s-a ocupat prin numire, Plenul poate dispune prelungirea delegării, la propunerea preşedintelui, cu recomandarea secretarului general şi cu acordul persoanei în cauză, pe o perioadă de maximum 3 luni.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), încetarea delegării anterior termenului pentru care a fost acordată se dispune de preşedinte, din oficiu sau la propunerea secretarului general, pentru motivele prevăzute la art. 127.

(4) În cazul prevăzut la alin. (2), încetarea delegării se dispune de Plen, la propunerea preşedintelui, cu recomandarea secretarului general, pentru motivele prevăzute la art. 127.

(5) Delegarea încetează de drept la împlinirea termenelor pe care a fost dispusă ori la ocuparea funcţiei prin numire. Delegarea încetează şi la cererea persoanei în cauză.

(6) Delegarea pe posturi de conducere temporar vacante se dispune în condiţiile prezentului articol, ea putând fi prelungită din 3 în 3 luni, până la întoarcerea pe post a titularului.

Art. 126. - Dispoziţiile art. 125 se aplică în mod corespunzător şi în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcţii de conducere de către personalul contractual din cadrul Consiliului.

Art. 127. - (1) Revocarea din funcţiile de conducere de specialitate juridică ocupate prin numire se dispune de Plen, la propunerea secretarului general sau din oficiu, pentru următoarele motive:

a) în cazul în care persoanele respective nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere;

b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;

c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.

(2) La verificarea organizării eficiente a activităţii vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, gestionarea informaţiilor şi repartizarea sarcinilor în cadrul compartimentului.

(3) La verificarea comportamentului şi comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul şi comunicarea cu personalul din cadrul compartimentului condus, cu celelalte compartimente din cadrul Consiliului, cu membrii Consiliului, cu persoane din cadrul instanţelor şi parchetelor ori al altor instituţii cu care intră în contact în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(4) La verificarea asumării responsabilităţii vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezentul regulament.

(5) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare rapidă.

Art. 128. - Personalul contractual care ocupă funcţii de conducere poate fi eliberat din aceste funcţii în condiţiile art. 127, care se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA a 5-a Evaluarea personalului din aparatul propriu al Consiliului

Art. 129. - (1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă, personalul din aparatul propriu al Consiliului este supus, periodic, unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare. În cazul personalului numit în funcţii de conducere, evaluarea se face şi asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.

(2) Evaluarea personalului contractual se face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, aprobat prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 130. - Indicatorii de evaluare, stabiliţi pe baza criteriilor menţionate la art. 129, pentru fiecare categorie de personal, se aprobă de Consiliu.

Art. 131. - (1) Evaluarea personalului de specialitate juridică din cadrul aparatului propriu al Consiliului se face în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a acestei categorii de personal.

(2) Evaluarea funcţionarilor publici se face anual, potrivit dispoziţiilor legale privind aceste categorii de personal.

Art. 132. - (1) Evaluarea funcţionarilor publici care ocupă funcţii de execuţie, precum şi a personalului auxiliar detaşat se face de şeful ierarhic şi se contrasemnează de şeful evaluatorului.

(2) Evaluarea directorilor, precum şi a şefilor de servicii şi de birouri independente, cu excepţia celor subordonaţi direct preşedintelui sau Plenului, se face de secretarul general.

(3) Evaluarea şefilor de servicii şi de birouri independente, subordonaţi direct preşedintelui sau Plenului, se face de către preşedinte.

(4) Evaluarea celuilalt personal cu funcţii de conducere se face de către şeful ierarhic superior şi se contrasemnează de secretarul general.

(5) Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale se poate acorda unul dintre calificativele: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" sau "nesatisfăcător".

(6) Dacă în perioada pentru care se face evaluarea personalul din cadrul aparatului a fost sancţionat disciplinar prin hotărâre irevocabilă, se acordă calificativul imediat inferior celui care rezultă din evaluare.

(7) Personalul de execuţie nemulţumit de calificativul acordat poate face contestaţie la secretarul general, iar personalul de conducere, la Plen, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Contestaţia se soluţionează în termen de 60 de zile de la înregistrare.

(8) Calificativul acordat de secretarul general sau de Plen este definitiv.

Art. 133. - Funcţionarii publici şi personalul contractual care în urma evaluării primesc calificativul "nesatisfăcător" sunt eliberaţi din funcţie pentru incapacitate profesională.

SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară a personalului din aparatul propriu

Art. 134. - (1) Personalul contractual din aparatul propriu răspunde disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu.

(2) Sunt abateri disciplinare:

a) absenţele nemotivate de la serviciu, precum şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la respectarea programului de lucru;

b) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

c) refuzul nejustificat de a îndeplini îndatoririle prevăzute de lege, de regulamente sau pe cele stabilite de conducerea Consiliului;

d) nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter;

e) neglijenţă gravă sau neglijenţe repetate în rezolvarea lucrărilor;

f) manifestările care aduc atingere demnităţii sau probităţii profesionale;

g) încălcarea interdicţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de lege;

h) intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane altfel decât în limita cadrului legal.

Art. 135. - Sancţiunile disciplinare ce se pot aplica în raport cu gravitatea abaterilor sunt:

a) avertismentul scris;

b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;

c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

d) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Art. 136. - (1) Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 135 se aplică de Plen pentru persoanele cu funcţii de conducere şi de secretarul general pentru personalul cu funcţii de execuţie.

(2) În cazul în care există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, preşedintele Consiliului sau, după caz, secretarul general dispune cercetarea prealabilă şi desemnează persoana împuternicită în acest scop.

(3) În vederea desfăşurării cercetării prealabile, persoana desemnată convoacă persoana cercetată pentru a fi audiată, care are dreptul să îşi formuleze şi să îşi susţină apărările.

(4) Rezultatul cercetării prealabile se consemnează într-un raport în care se propune, după caz, aplicarea sancţiunii disciplinare sau clasarea cauzei dacă abaterea nu se confirmă.

(5) Hotărârea sau, după caz, dispoziţia prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară se comunică celui în cauză în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. Hotărârea sau, după caz, dispoziţia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

(6) Dispoziţiile prezentului articol se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 137. - În cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din aparatul propriu, stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum şi a procedurii de cercetare şi aplicare a sancţiunilor disciplinare se face prin ordin al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 138. - Funcţionarii publici pot fi sancţionaţi în condiţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.



   
CAPITOLUL VII

  Organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari

 

   Art. 65. - (1) Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul Bucureşti.

   (2) Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-şef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-şef.

   (3) Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea şi în relaţia cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.

   (4) Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie se aprobă de către inspectorul-şef, prin regulament.

   (5) Inspectorul-şef este ordonator principal de credite.

    ___________

    Art. 65. - a fost modificat prin punctul 70. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 66. - (1) Pentru realizarea atribuţiilor sale, Inspecţia Judiciară dispune de un aparat propriu.

   (2) Aparatul propriu al Inspecţiei Judiciare este organizat în direcţii, servicii şi birouri. În cadrul aparatului propriu al Inspecţiei Judiciare funcţionează inspectori judiciari, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, funcţionari publici, personal contractual şi specialişti IT.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 71. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) Organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare, structura organizatorică şi atribuţiile compartimentelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al inspectorului-şef, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   (4) Inspecţia Judiciară funcţionează cu un număr de posturi necesar care să îi asigure îndeplinirea activităţii în condiţii optime.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 71. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

    ___________

    Pus în aplicare prin Regulament din 10/12/2018 începând cu 17.12.2018.



   (5) Abrogat prin punctul 72. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (6) Numărul maxim de posturi pentru aparatul Inspecţiei Judiciare poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea inspectorului-şef.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 73. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (7) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Inspecţiei Judiciare se asigură integral de la bugetul de stat.

    ___________

    Alineatul (7) a fost modificat prin punctul 73. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 67. - (1) Inspectorul-şef este numit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre inspectorii judiciari în funcţie, în urma unui concurs care constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere respective, urmărindu-se competenţele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea de a-şi asuma decizii şi responsabilităţi, competenţele de comunicare şi rezistenţa la stres.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 74. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Concursul se organizează de Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ___________

    Pus în aplicare prin Regulament din 03/12/2018 începând cu 10.12.2018.



   (3) Organizarea concursului pentru ocuparea postului de inspector-şef se anunţă cu cel puţin 3 luni înaintea datei acestuia.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 74. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (31) Componenţa comisiei de concurs este următoarea:

   a) 3 membri judecători, care fac parte din Secţia pentru judecători şi au funcţionat la o instanţă de grad corespunzător celui necesar pentru ocuparea funcţiei de inspector judiciar, desemnaţi de Secţia pentru judecători;

   b) un membru procuror, care face parte din Secţia pentru procurori şi a funcţionat la un parchet de grad corespunzător celui necesar pentru ocuparea funcţiei de inspector judiciar, desemnat de Secţia pentru procurori;

   c) un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al societăţii civile, desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii;

   d) un psiholog desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care va prezenta un raport consultativ, după prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, de către fiecare candidat.

    ___________

    Alineatul (3^1) a fost introdus prin punctul 75. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Mandatul inspectorului-şef şi al inspectorului-şef adjunct este de 3 ani şi poate fi înnoit o singură dată, cu respectarea prevederilor alin. (1).

   (41) Mandatul de inspector judiciar se prelungeşte de drept până la expirarea mandatului de inspector-şef sau inspector-şef adjunct.

    ___________

    Alineatul (4^1) a fost introdus prin punctul 76. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (5) Inspectorul-şef poate fi revocat din funcţie de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale. Revocarea se dispune pe baza raportului de audit prevăzut la art. 68, numai ca urmare a propunerii formulate, în acest sens, de către o comisie alcătuită conform alin. (31), însă fără participarea psihologului.

    ___________

    Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 77. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (6) Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispune revocarea din funcţie poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recursul suspendă executarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârea prin care se soluţionează recursul este definitivă.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 77. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (7) În situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii.

    ___________

    Alineatul (7) a fost introdus prin alineatul din Ordonanţă de urgenţă nr. 77/2018 începând cu 05.09.2018.



   (8) În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii.

    ___________

    Alineatul (8) a fost introdus prin alineatul din Ordonanţă de urgenţă nr. 77/2018 începând cu 05.09.2018.

 

   Art. 68. - (1) Evaluarea calităţii managementului Inspecţiei Judiciare se face anual, printr-un audit extern independent.

   (2) Finanţarea auditului prevăzut la alin. (1) se face din bugetul Inspecţiei Judiciare. Selectarea entităţii care va efectua auditul se face cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.

   (3) La procedura de achiziţie publică nu pot participa entităţi din sectorul public sau entităţi din sectorul privat la care statul este acţionar.

   (4) Raportul de audit se întocmeşte în primele 3 luni ale anului şi cuprinde, în mod obligatoriu, recomandări privind modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale, organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor de către conducerea Inspecţiei Judiciare, precum şi recomandări privind necesitatea de reducere sau, după caz, de suplimentare a posturilor acesteia.

   (5) În termen de maximum 5 zile de la primirea raportului de audit, inspectorul-şef procedează la comunicarea acestuia Consiliului Superior al Magistraturii.

   Art. 69. - (1) Inspectorul-şef îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:

   a) desemnează, dintre inspectorii judiciari, echipa de conducere - inspectorul-şef adjunct, directorii de direcţii - în baza unei proceduri în care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecărui post, astfel încât să asigure coeziune managerială, competenţă profesională, comunicare eficientă. Mandatul acestora încetează odată cu mandatul inspectorului-şef;

    ___________

    Litera a) a fost modificată prin punctul 78. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   a1) exercită funcţia de conducere şi organizare a activităţii Inspecţiei Judiciare;

    ___________

    Litera a^1) a fost introdusă prin punctul 79. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   a2) ia măsuri pentru coordonarea activităţii personalului Inspecţiei Judiciare, altul decât inspectorii judiciari;

    ___________

    Litera a^2) a fost introdusă prin punctul 79. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   b) reprezintă Inspecţia Judiciară în relaţiile cu Consiliul Superior al Magistraturii sau cu alte instituţii interne sau internaţionale;

   c) exercită atribuţiile legale ce îi revin în calitate de ordonator de credite;

   d) ia măsuri pentru repartizarea aleatorie a dosarelor în cadrul Inspecţiei Judiciare;

   e) stabileşte, anual sau ori de câte ori se impune, domeniile specifice de activitate cu privire la care se exercită controlul, după consultarea inspectorilor judiciari;

    ___________

    Litera e) a fost modificată prin punctul 80. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   f) stabileşte echipele de control, în domeniile prevăzute la lit. e);

   f1) asigură coordonarea activităţii de formare profesională a inspectorilor judiciari şi activitatea de unificare a practicii la nivelul Inspecţiei Judiciare;

    ___________

    Litera f^1) a fost introdusă prin punctul 81. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   g) numeşte, în condiţiile legii, inspectorii judiciari şi celelalte categorii de personal din cadrul Inspecţiei Judiciare, dispune modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestora;

   h) stabileşte atribuţiile şi sarcinile individuale ale personalului din subordine, aprobând fişele de post ale acestuia;

   i) evaluează, în condiţiile legii, personalul din subordine;

   i1) asigură coordonarea activităţii de protecţie şi securitate a muncii;

    ___________

    Litera i^1) a fost introdusă prin punctul 82. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   j) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

   (2) Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare nu solicită şi nu primeşte instrucţiuni de la nicio autoritate, instituţie sau persoană în realizarea atribuţiilor sale referitoare la declanşarea, desfăşurarea şi valorificarea controalelor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de prezenta lege.

   (3) Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare este ordonator de credite, potrivit legii.

   (4) Inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, ajută inspectorul-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de către inspectorii judiciari şi îndeplineşte toate celelalte atribuţii stabilite de inspectorul-şef.

    ___________

    Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 83. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 70. - (1) Inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de către inspectorul-şef, în urma unui concurs organizat de Inspecţia Judiciară, pentru un mandat de 3 ani care poate fi reînnoit o singură dată, pe aceeaşi durată, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură, care au funcţionat cel puţin la tribunal sau parchet de pe lângă tribunal şi au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 84. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Concursul constă în susţinerea unei probe scrise şi a unui interviu, iar tematica de concurs include legile, regulamentele şi orice alte reglementări în materia organizării şi funcţionării instanţelor, a parchetelor şi a Inspecţiei Judiciare, precum şi prevederile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în funcţie de specializarea judecătorului sau procurorului candidat. Interviul are o pondere de maximum 30% în media finală a concursului. Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului se aprobă prin ordin al inspectorului-şef şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ___________

    Pus în aplicare prin Regulament din 04/12/2018 începând cu 06.12.2018.

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 84. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

    Pus în aplicare prin Hotărâre nr. 830/2013 începând cu 11.10.2018.



   (3) Organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare şi posturile care se scot la concurs se anunţă cu cel puţin 3 luni înaintea datei concursului. Concursul se organizează cu cel puţin 3 luni înainte de data expirării mandatului de inspector judiciar.

   Art. 71. - (1) Pe durata exercitării mandatului de inspectorşef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete. Judecătorii şi procurorii cu funcţii de conducere sunt obligaţi să opteze între funcţia de conducere şi cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcţia de inspector judiciar. După cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a făcut opţiunea devine vacant de drept.

   (2) Dispoziţiile referitoare la sancţiunile şi abaterile disciplinare, precum şi procedura disciplinară se aplică în mod corespunzător inspectorilor judiciari.

   (3) Inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt revocaţi din funcţie în cazul în care li s-a aplicat o sancţiune disciplinară sau în cazul prevăzut la art. 77 alin. (5).

   (4) La încetarea funcţiei de inspector judiciar, judecătorii şi procurorii revin la instanţele sau parchetele unde au funcţionat anterior ori, cu consimţământul lor, la alte instanţe sau parchete unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii. Art. 1341 alin. (2) - (5) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

   Art. 72. - (1) Inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparţial.

   (2) Inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat. În acest caz, dosarul se repartizează altui inspector judiciar, în mod aleatoriu, cu respectarea dispoziţiilor art. 73.

   Art. 73. - (1) Modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii.

    ___________

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 85. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (2) Redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari se poate face numai în următoarele cazuri, cu aplicarea alin. (1):

   a) imposibilitate de exercitare a atribuţiilor timp de cel puţin 20 de zile;

   b) solicitare motivată a inspectorului judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea;

   c) suspendarea din activitate, în condiţiile legii;

   d) ori de câte ori, faţă de calitatea persoanei cercetate, imparţialitatea cercetării disciplinare ar putea fi afectată;

   e) conflict de interese.

   (3) Actele, documentele sau orice alte informaţii solicitate de Inspecţia Judiciară ori care sunt necesare pentru desfăşurarea cercetării disciplinare se transmit direct Inspecţiei Judiciare.

   (4) Inspectorii judiciari pot solicita, în condiţiile legii, inclusiv conducătorilor instanţelor sau parchetelor, orice informaţii, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.

   (5) Actele, documentele sau orice alte informaţii care se află pe rolul Inspecţiei Judiciare au caracter confidenţial, cu excepţia celor care constituie, potrivit legii, informaţii de interes public.

   Art. 74. - (1) Inspectorii judiciari au următoarele atribuţii:

   a) în materie disciplinară, dispun şi efectuează cercetarea disciplinară în vederea exercitării acţiunii disciplinare faţă de judecători, procurori, inclusiv faţă de cei care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi faţă de magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile prezentei legi;

   b) efectuează verificări la instanţele de judecată în legătură cu respectarea normelor procedurale privind primirea cererilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, stabilirea termenelor, continuitatea completului de judecată, pronunţarea, redactarea şi comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor la instanţele competente, punerea în executare a hotărârilor penale şi civile şi informează Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, formulând propuneri adecvate;

   c) efectuează verificări la parchete în legătură cu respectarea normelor procedurale privind primirea şi înregistrarea lucrărilor, repartizarea dosarelor pe criterii obiective, continuitatea în lucrările repartizate şi independenţa procurorilor, respectarea termenelor, redactarea şi comunicarea actelor procedurale şi informează Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, formulând propuneri adecvate;

   d) verifică eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţei şi a parchetului, a calităţii corespunzătoare a serviciului, semnalează deficienţele constatate şi formulează propuneri corespunzătoare pentru înlăturarea acestora, pe care le prezintă secţiei corespunzătoare;

   e) verifică sesizările adresate Inspecţiei Judiciare sau se sesizează din oficiu în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor, procurorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi a magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ori în legătură cu încălcarea obligaţiilor profesionale ale acestora;

   f) efectuează, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, verificări privind condiţia bunei reputaţii, pentru judecătorii şi procurorii în funcţie;

   g) efectuează verificările dispuse de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pentru soluţionarea cererilor privind apărarea reputaţiei profesionale şi a independenţei judecătorilor; prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii raportul cuprinzând rezultatul verificărilor;

   h) efectuează orice alte verificări sau controale dispuse de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii sau de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, în condiţiile legii.

   (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d) se efectuează din oficiu sau la solicitarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ori a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

   Art. 741. - (1) La sesizarea Ministerului Finanţelor Publice, în cazurile şi termenele prevăzute la art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Inspecţia Judiciară efectuează verificări în vederea evaluării dacă eroarea judiciară cauzată de judecător sau procuror a fost ca urmare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

   (2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se finalizează în termen de 30 de zile de la sesizare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură. Durata maximă a verificărilor nu poate depăşi 120 de zile.

   (3) Verificarea este efectuată de o comisie formată, în funcţie de calitatea persoanei verificate, din 3 judecători, inspectori judiciari, sau 3 procurori, inspectori judiciari. În situaţia în care în aceeaşi cauză sunt verificaţi judecători şi procurori, se vor forma două comisii care vor verifica distinct faptele, în funcţie de calitatea persoanelor verificate.

   (4) În cadrul verificărilor, ascultarea judecătorului şi procurorului vizat este obligatorie. Refuzul judecătorului sau procurorului verificat de a face declaraţii sau de a se prezenta la audieri se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea verificărilor. Judecătorul sau procurorul vizat are dreptul să cunoască toate actele verificării şi să solicite probe în apărare. Inspectorii pot audia orice alte persoane implicate în cauza în care se fac verificări.

   (5) Verificările se finalizează printr-un raport prin care, în baza întregului material probator administrat, Inspecţia Judiciară apreciază dacă eroarea judiciară a fost săvârşită de judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

   (6) Verificarea prevăzută la alin. (1) se efectuează şi în situaţia în care persoanele verificate nu mai ocupă funcţia de judecător sau procuror.

   (7) Raportul se comunică Ministerului Finanţelor Publice şi judecătorului sau procurorului vizat.

   (8) Raportul prevăzut la alin. (5) este supus confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune motivat, o singură dată, completarea verificărilor. Completarea se efectuează de comisie în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

    ___________

    Art. 74^1. - a fost introdus prin punctul 86. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 75. - (1) În exercitarea atribuţiilor lor prevăzute la art. 74, cu excepţia celor referitoare la efectuarea cercetării disciplinare, inspectorii judiciari întocmesc rapoarte de inspecţie pe care le aduc la cunoştinţa instanţelor/parchetelor supuse verificărilor, în vederea formulării de obiecţii.

   (2) Raportul de inspecţie prevăzut la alin. (1), împreună cu obiecţiile formulate, se înaintează secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care stabileşte măsurile ce se impun pentru remedierea situaţiei.

   (3) În situaţia în care apreciază că obiecţiile sunt întemeiate, secţia Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune, în scris şi motivat, retrimiterea raportului în vederea completării verificărilor, cu indicarea în mod expres a aspectelor ce trebuie completate.

   Art. 76. - (1) Verificarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor în funcţie se face de către Inspecţia Judiciară, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.

   (2) Raportul de inspecţie întocmit în urma verificărilor privind buna reputaţie se comunică magistratului care face obiectul sesizării şi persoanei care a înaintat sesizarea, în termen de 15 zile de la întocmire, în vederea formulării de obiecţii.

   (3) Raportul de inspecţie prevăzut la alin. (2), împreună cu obiecţiile formulate, se înaintează secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe baza raportului şi a obiecţiilor formulate, secţia corespunzătoare adoptă hotărârea privind constatarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii de către magistrat a condiţiei de bună reputaţie ori, dacă apreciază că obiecţiile sunt întemeiate, dispune, în scris şi motivat, retrimiterea raportului în vederea completării verificărilor, cu indicarea în mod expres a aspectelor ce trebuie completate. Hotărârea prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie cuprinde şi propunerea de eliberare din funcţie, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

   (4) Pe parcursul procedurii de verificare şi constatare a îndeplinirii condiţiei de bună reputaţie, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la finalizarea procedurii, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor de verificare sau dacă aceste proceduri sunt de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

   (5) Hotărârea secţiei prevăzută la alin. (3) poate fi atacată la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea plenului poate fi atacată cu contestaţie la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi termen; hotărârea instanţei este definitivă.

    ___________

    Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 87. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (6) Hotărârea definitivă prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie se comunică Preşedinţiei României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.

    ___________

    Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 87. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 77. - (1) Evaluarea activităţii profesionale a inspectorilor judiciari se face anual de o comisie formată din inspectorul-şef şi alţi 2 membri aleşi de adunarea generală a inspectorilor judiciari, prin acordarea unui calificativ: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" sau "nesatisfăcător".

   (2) Inspectorii judiciari nemulţumiţi de calificativul acordat pot face contestaţie la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

    ___________

    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 88. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (3) În soluţionarea contestaţiei, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate cere inspectorului-şef orice informaţii pe care le consideră necesare, iar citarea inspectorului judiciar pentru a fi audiat este obligatorie.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 88. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (31) Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea.

    ___________

    Alineatul (3^1) a fost introdus prin punctul 89. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.



   (4) Abrogat prin punctul 90. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   (5) Inspectorul judiciar care primeşte calificativul "nesatisfăcător" sau de două ori consecutiv calificativul "satisfăcător" este revocat din funcţia de inspector judiciar.

   (6) Criteriile de evaluare a activităţii profesionale a inspectorilor judiciari şi procedura de evaluare se stabilesc prin regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare.

    + Punere în aplicare Art. 77. - prin Regulament Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior... din 03/12/2018 :

Art. 26. - (1) În exercitarea atribuţiei prevăzute la art. 16 alin. (1) pct. 25, Plenul soluţionează contestaţiile formulate de inspectorii judiciari împotriva calificativelor acordate de comisia de evaluare a activităţii profesionale, în termen de 30 de zile de la primirea acestora.

(2) În soluţionarea contestaţiei, Plenul poate cere inspectorului-şef orice informaţii pe care le consideră necesare, iar citarea inspectorului judiciar pentru a fi audiat este obligatorie.

(3) În urma soluţionării contestaţiei, Plenul poate hotărî menţinerea aceluiaşi calificativ sau acordarea unui calificativ superior.

(4) Hotărârea se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare şi se comunică de îndată inspectorului judiciar.

(5) Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea.

(6) Hotărârea definitivă se transmite compartimentului competent al Consiliului, în vederea includerii sale în dosarul profesional.



   Art. 78. - (1) Perioada în care judecătorul sau procurorul este inspector judiciar constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.

   (2) Pe perioada mandatului, inspectorii judiciari au toate drepturile judecătorilor şi procurorilor detaşaţi, precum şi obligaţiile prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.

   (3) Inspectorii judiciari pot participa, pe parcursul mandatului, la concursurile sau procedurile de selecţie în vederea promovării în funcţii de execuţie a magistraţilor. În caz de promovare, inspectorii pot opta între continuarea mandatului de inspector, cu dobândirea noului grad profesional, şi promovarea efectivă în funcţia de execuţie pentru care au candidat, în termen de 30 de zile de la data validării rezultatelor examenului de promovare.

   (4) Salarizarea şi drepturile inspectorilor se stabilesc în condiţiile legii.

   Art. 79. - Paza sediului Inspecţiei Judiciare, a bunurilor şi a valorilor aparţinând acesteia, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în acest sediu se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate.

 

   
CAPITOLUL VIII

  Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

   Art. 80. - Numărul de posturi necesar funcţionării aparatului Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a plenului, în limitele bugetului.

   Art. 81. - Abrogat prin punctul 91. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

   Art. 82. - Guvernul va asigura un sediu corespunzător Consiliului Superior al Magistraturii.

    ___________

    Art. 82. - a fost modificat prin punctul 92. din Lege nr. 234/2018 începând cu 11.10.2018.

 

   Art. 83. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, denumirea Centrul de Pregătire şi Perfecţionare a Grefierilor şi a Celuilalt Personal Auxiliar de Specialitate, cuprinsă în actele normative în vigoare, se înlocuieşte cu cea de Şcoala Naţională de Grefieri.

   Art. 84. - (1) Paza sediului Consiliului Superior al Magistraturii, a bunurilor şi valorilor aparţinând acestuia, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în acest sediu se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română.

   (2) Magistraţii aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii beneficiază de protecţie, conform legii, în condiţiile prevăzute prin protocolul încheiat între preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrul administraţiei şi internelor.

   Art. 85. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 82.

   (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile titlului V "Consiliul Superior al Magistraturii" art. 86-90 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

   NOTĂ: Redăm mai jos art. III-V din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care nu sunt încorporate în textul republicat al Legii nr. 317/2004 şi care se aplică în continuare ca dispoziţii proprii ale Legii nr. 24/2012:

    "Art. III. - (1) Dispoziţiile art. II se aplică la 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi*), dată la care devine operaţională Inspecţia Judiciară. La aceeaşi dată se desfiinţează comisiile de disciplină.

    ___________

    *) Legea nr. 24/2012 a intrat în vigoare la data de 26 ianuarie 2012.

 

    (2) Lucrările şi dosarele aflate pe rolul comisiilor de disciplină la data prevăzută la alin. (1) se finalizează de inspectorii judiciari care le au în lucru sau de alţi inspectori desemnaţi de inspectorul-şef, potrivit prevederilor prezentei legi.

    Art. IV. - (1) Prin reorganizarea Consiliului Superior al Magistraturii, posturile din cadrul Inspecţiei Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii se preiau de Inspecţia Judiciară organizată potrivit prezentei legi, iar personalul este preluat şi reîncadrat în noua structură în condiţiile prezentei legi.

    (2) Cheltuielile aferente personalului şi posturilor preluate de Inspecţia Judiciară de la Consiliul Superior al Magistraturii vor fi alocate din bugetul Consiliului Superior al Magistraturii în bugetul Inspecţiei Judiciare.

    (3) Cheltuielile necesare pentru funcţionarea Inspecţiei Judiciare, altele decât cele prevăzute la alin. (2), vor fi alocate din bugetul Consiliului Superior al Magistraturii. Echipamentele informatice, mobilierul, aparatura birotică, precum şi alte active necesare desfăşurării activităţii Inspecţiei Judiciare vor fi transferate, prin protocol de predare-preluare, din gestiunea Consiliului Superior al Magistraturii în gestiunea Inspecţiei Judiciare.

    (4) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, la propunerea ordonatorilor de credite bugetare, să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi în structura bugetului Consiliului Superior al Magistraturii şi al Inspecţiei Judiciare.

    Art. V. - (1) Şeful Serviciului de inspecţie pentru judecători şi şeful Serviciului de inspecţie pentru procurori vor continua să funcţioneze ca inspectori în cadrul Inspecţiei Judiciare, până la expirarea mandatului lor de inspector.

    (2) Inspectorii judiciari aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a legii îşi continuă mandatul până la data expirării acestuia, urmând ca procedura prevăzută de prezenta lege pentru ocuparea funcţiilor de inspector judiciar să se aplice pentru noile numiri.

    (3) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Consiliul Superior al Magistraturii va adopta hotărârea pentru aprobarea regulamentului prevăzut la art. 643 alin. (2)*) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, şi va organiza concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct. Inspectorul-şef în funcţie îşi continuă activitatea până la data numirii în funcţie a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, în condiţiile prezentei legi.

    (4) În termen de 30 de zile de la numirea în funcţie, inspectorul-şef:

    a) aprobă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare;

    b) propune spre aprobare Plenului Consiliului Superior al Magistraturii regulamentul prevăzut la art. 646 alin. (2)**) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele prevăzute la art. 641 alin. (4)***) din aceeaşi lege."

    ___________

   *) Art. 643 alin. (2) a devenit art. 67 alin. (2) prin renumerotare.

   **) Art. 646 alin. (2) a devenit art. 70 alin. (2) prin renumerotare.

   ***) Art. 641 alin. (4) a devenit art. 65 alin. (4) prin renumerotare.