Răspunderea civilă delictuală. Accident de muncă.

Cuprins pe materii. Drept civil. Obligaţii rezultând din cauzarea de prejudicii.. Răspunderea civilă delictuală. Accident de muncă.

Index alfabetic. Drept civil.

- Accident de muncă.

- Răspunderea civilă delictuală.

C.civ. : art. 998 şi următ.

C.pr.pen. : art. 21 alin. (1)

În aplicarea art. 998 şi urm. din C.civ., indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracţiune, ori a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeaşi. De aceea, simpla culpă, chiar vina cea mai uşoară, alături de celelalte condiţii, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii delictuale.

            Numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei , a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, conform art. 22 alin.(1) C.pr.pen., iar nu şi ordonanţa procurorului prin care s-a reţinut necomiterea unei infracţiuni de către prepuşii unei societăţi comerciale, invinuiţi de încălcarea unor norme de securitate a muncii.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3602 din 5 mai 2005.

La data de 05 mai 2005, reclamanţii M.I. şi M.M. au chemat în judecată pe pârâta SC Remat SA Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, pentru a fi obligată la: 60.000.000 de lei cu titlu de daune morale ca urmare a decesului fiului reclamanţilor – M.C. în urma unui accident de muncă; plata unei prestaţii periodice, în sumă de 1.000.000 de lei, ca urmare a faptului că prin decesul fiului lor, cu care gospodăreau împreună, reclamanţii au fost lipsiţi de sprijinul material al acestuia.

            În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat că fiul lor, M.C., era încadrat, ca muncitor necalificat, la societatea pârâtă,  iar la data de 2 mai 2001 îşi desfăşura activitatea la dezmembrarea unei secţii din cadrul ROMEG TERMO în vederea recuperării materialelor refolosibile. Aşa cum rezultă din Procesul verbal de cercetare nr. 1322 din 14 mai 2001 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi, accidentul s-a produs în următoarele condiţii: fiul reclamanţilor a fost chemat de un alt salariat la etajul V al clădirii pentru a ajuta la spargerea unui zid; după terminarea lucrării, victima a coborât pe scările matalice, iar la etajul I a căzut într-un gol tehnologic de la o înălţime de 6 m; în urma accidentului victima a fost transportată la spital, unde s-a constatat decesul. Că, deşi în actele de cercetare s-a reţiunut că victima a minimalizat pericolul de cădere de la înălţime, că s-a deplasat într-o zonă în care nu era organizat loc de muncă şi nici cale de acces pentru coborâre sau urcare, totuşi s-au constatat mai multe deficienţe imputabile societăţii pârâte referitoare la lipsa de instruire şi de supraveghere a salariaţilor, motiv pentru care maistrul şi directorul societăţii au fost sancţionaţi contravenţional.

            Pe lângă prejudiciul moral suferit în urma decesului fiului lor, reclamanţii au arătat că au suferit şi un prejudiciu material deoarece victima, persoană ce nu era căsătorită, locuia şi gospodărea cu reclamanţii contribuind cu veniturile sale din salariu la cheltuielile comune.

Prin întâmpinarea din 16 mai 2003 pârâta SC REMAT SA Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a solicitat respingerea acţiunii motivând că, deşi prin procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă, s-a reţinut culpa comună, a fostului angajat şi a unităţii, fiind sancţionată atât societatea, cât şi persoanele fizice găsite vinovate, totuşi va demonstra în cadrul litigiului că ne găsim în prezenţa unui caz fortuit, situaţie în care pârâta nu este răspunzătoare.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa nr. 5659 din 19 noiembrie 2003, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat-o pe pârâtă să le plătească suma de 30.000.000 de lei reprezentând daune morale şi o prestaţie periodică în cuantum de 300.000 de lei lunar pentru fiecare dintre cei doi reclamanţi, începând cu data introducerii acţiunii şi până în luna decembrie 2005. S-a reţinut şi motivat că accidentul nu s-a produs din culpa exclusivă a victimei ci şi din vina angajatorului, care a făcut o instruire formală personalului privind riscurile specifice lucrului la înălţime şi nu a supravegheat desfăşurarea activităţii personalului care execută lucrări, astfel că pârâta răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă.                         

Curtea de Apel Craiova-Secţia Civilă, prin decizia nr. 404 din 09 martie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa judecătoriei şi a respins acţiunea. Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.                     

Instanţa de apel a avut în vedere Ordonanţa din 12 august 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de inculpaţii A.E. şi G.E. şi neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.C., toţi angajaţi ai pârâtei. Potrivit acestei ordonanţe, accidentul s-a produs din vina exclusivă a victimei, care, la coborâre de la etajul V al clădirii, nu a urmat traseul autorizat, prevăzut cu scări metalice şi balustradă, ci grăbindu-se, s-a abătut de la acest drum şi ajungând la etajul I, victima a alunecat şi a căzut într-un gol tehnologic. Pe de altă parte, victima nu avea autorizaţie de lucru la înălţime şi a urcat la etajul V al clădirii din proprie iniţiativă.

Împrejurarea că anterior pronunţării ordonanţei pârâta ar fi fost sancţionată contravenţional de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi, a fost socotită ca fără relevanţă, întrucât nu este de natură a infirma concluziile cercetărilor penale.

Prin recursul declarat reclamanţii au invocat următoarele critici: instanţa a aplicat greşit legea deoarece art. 22 Cod procedură penală prevede că numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile; nelegal şi nejustificat au fost înlăturate concluziile procesului-verbal întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi; greşit a fost respins apelul reclamanţilor.

Recursul este fondat.

Prin Ordonanţa din 12 august 2002 Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii A.E., G.E.I. şi C.C., toţi prepuşi ai societăţii pârâte, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 34-35 şi 39 din Legea nr. 90/1996 şi art. 178 alin. 2 Cod penal.

În exerciţiul atribuţiunilor de urmărire penală, procurorul a reţinut numai culpa victimei în producerea accidentului de muncă, cu motivarea că „doar părăsirea, la coborâre, a traseului de către victimă, din proprie iniţiativă, a fost cauza care a favorizat accidentarea” şi că „victima nu a respectat normele legale de protecţie a muncii, ştiind că nu are voie să se abată de la traseul de urcare-coborâre”.

Din lectura deciziei recurate rezultă că instanţa de apel, respingând acţiunea reclamanţilor, a avut în vedere o singură probă şi anume ordonanţa procurorului prin care s-a constatat că în privinţa morţii numitului M.C. nu s-a comis nici o infracţiune. Dar, în dreptul civil, indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracţiune, ori a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeaşi. De aceea, simpla culpă, chiar vina cea mai uşoară, alături de celelalte condiţii, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii delictuale.

Pe cale de consecinţă, reproşul adus de reclamanţii-recurenţi instanţei de apel în sensul că a dat ordonanţei procurorului puterea pe care o are doar o hotărâre penală definitivă, este justificat, deoarece conform art. 22 alin. 1 Cod procedură penală, numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Chiar dacă prepuşii pârâtei nu au comis o infracţiune, nu înseamnă că pârâta nu poate să răspundă civil, deoarece în timp ce legea penală este cârmuită de principiul legalităţii incriminării şi a pedepselor, răspunderea civilă delictuală este stabilită de Codul Civil în doar câteva articole, concepute în termeni generali, dar destul de mlădioşi pentru a permite o interpretare extensivă şi o antrenare a răspunderii indiferent de gravitatea greşelii ce poate fi imputată celui chemat de legea civilă să răspundă delictual.

Astfel, în procesul verbal de cercetare nr. 1322 din 14 mai 2001 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi sunt menţionate două cauze reale ale accidentului. Prima, intitulată „cauza principală” se referă la culpa victimei. A doua denumită „cauze favorizante” priveşte vinovăţia pârâtei şi anume: instruirea formală a personalului privind riscurile specifice lucrului la înălţime; verificarea cunoştinţelor cu ocazia instruirii nu s-a realizat pe baza testelor specifice; au fost încălcate prevederile art.63 din NGPM ed. 1996 şi  art. 27 din NSSM vol. 12/2000 şi art.30 din acelaşi act normativ; lucrul la înălţime nu s-a desfăşurat sub supraveghere; locul de muncă nu a fost marcat şi semnalizat corespunzător; persoanele care au efectuat instructajele nu au fost atestate printr-o diplomă sau certificat de absolvire a cursurilor de formare sau perfecţionare organizate de M.M.S.S.

Faţă de cele ce preced, s-a impuns admiterea recursului şi casarea deciziei dată în apel pentru ca, în rejudecare, prin suplimentarea dovezilor, inclusiv prin efectuarea unui raport de expertiză de specialitate în care să se stabilească dinamica accidentului, instanţa de trimitere să determine din complexul de fapte care au precedat nefericitul eveniment, care sunt acelea care l-a provocat ori generat.      

Întrucât de stabilirea corectă a raportului de cauzalitate atârnă nu numai existenţa răspunderii civile, dar şi întinderea reparaţiunii, în rejudecare, instanţa de trimitere, va stabili prin intermediul expertizei de specialitate dacă cele cuprinse în procesul verbal amintit la capitolul „cauze favorizante” şi imputabile pârâtei, pot reprezenta condiţii exterioare  care să fi contribuit precumpănitor la realizarea efectului păgubitor şi dacă ele pot alcătui, împreună cu fapta cauzală a victimei, o unitate indivizibilă şi prin interacţiune cu aceasta, dacă au avut caracter cauzal.