Fondul pentru mediu. Contribuţia de 2% din valoarea substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu. Stabilirea bazei de calcul.

 

Legea nr. 73/2000, art. 8 alin.1 lit.e)

O.U.G. nr. 196/2005, art. 9 alin.5

Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, art. 41 alin (1)

 

Potrivit art. 41 alin (1) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, „baza de calcul la care se aplică contribuţia de 2% la Fondul pentru mediu reprezintă valoarea de vânzare şi/sau valoarea de import a substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă, exclusiv taxa pe valoarea adăugată”.  

Din aceste reglementări rezultă că la calculul cotei de contribuţie de 2% aferentă substanţelor chimice periculoase se are în vedere valoarea de comercializare a acestor substanţe, care este valoarea din facturile de vânzare - aşadar valoarea de comercializare cu toate elementele sale componente, respectiv materii prime, costuri cu forţa de muncă, utilităţi, transport, ambalaj, etc. - din care se scade TVA aferentă.

 

Decizia 5221 din 24 noiembrie 2010

 

 

Notă:

Legea nr. 73/2000, privind Fondul pentru mediu, republicată în M.Of. nr. 889 din 09/12/2002 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 196/2005, publicată în M.Of. nr.1193 din 30/12/2005

 

♦ ulterior pronunţării deciziei, Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, publicat în M.Of. nr. 516 din 14 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1032/2011, publicat în M.Of. nr. 196 din 22 martie 2011. Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 au corespondent în art. 32 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1032/2011.

 

 

Prin acţiunea înregistrată la 20 iunie 2008, reclamanta S.C. „CX” S.A. a solicitat  anularea  raportului de  inspecţie fiscală nr. 25/5513/24.03.2008 şi decizia de impunere  nr. 17/5514/24.03.2008 întocmite de  pârâta  Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la  obligaţii  de plată  suplimentare  în sumă de 2.497.663 lei, reprezentând  contribuţii  la Fondul pentru  Mediu şi accesorii ale acestora, calculate pentru perioada  7 iunie  2002 – 29 decembrie  2005.

În motivarea  acţiunii, reclamanta  a arătat  că produce  substanţa chimică „tricloretilenă”, înregistrată  conform legislaţiei europene sub nr. CAS 79-01-6, număr EC: 201-167-4, pentru care nu  datorează  contribuţii la Fondul pentru Mediu, întrucât  nu se regăseşte  în  Anexa nr. 3 la  Legea nr. 293/2002.

Din acest motiv, reclamanta a  susţinut  că nu  datorează  suma  stabilită  de pârâtă  prin  asimilarea  greşită a denumirii  de  tricloretilen” prevăzută  de  Lega nr. 293/2002 cu denumirea de  „tricloretilenă”, produs fabricat de societate.

Reclamanta a considerat că  este  nelegală  şi impunerea sumei de  284.869,58 lei rezultată ca urmare a includerii în preţul de vânzare a  substanţelor clasificate  ca  fiind  periculoase a  valorii ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea acestor produse şi a cheltuielilor  de transport efectuate în  cazul  contractelor  DAF/FOB.

În condiţiile în care valoarea obţinută din vânzarea substanţelor  periculoase pentru  mediu  diferă pentru  acelaşi  produs în funcţie de  contravaloarea operaţiunilor de pregătire pentru comercializare, de mijlocul de transport utilizat al clientului sau al vânzătorului  şi de condiţia de livrare, respectiv DAF/FOB sau FCA, reclamanta a arătat că este  incorectă asimilarea preţului produsului pentru care se datorează  obligaţii la fondul de mediu şi a preţului serviciilor incluzând valoarea  ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea acestor  produse şi a cheltuielilor  de transport  efectuate  în cazul  contractelor DAF/FOB.

Reclamanta a contestat şi obligaţia de plată stabilită pentru majorări şi penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor  bugetare  în perioada 2002-2005, arătând  că acestea  au fost  calculate  nelegal  prin  aplicarea  retroactivă a Ordonanţei  de Urgenţă a Guvernului  nr. 196/2005 pentru  perioada în care era în  vigoare  Legea nr. 73/2000, care  nu prevedea  la  capitolul „Sancţiuni” calcularea  accesoriilor  respective.

Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea  ca nefondată prin  sentinţa  nr. 184/17 decembrie  2009, constatând  legalitatea  actelor  administrative  deduse judecăţii.

Instanţa de fond a reţinut  că a fost  corect  stabilită   obligaţia de plată  a cotei de  2% reglementată  de  art. 8 alin.1 lit.e din Legea nr. 73/2000 pentru produsul tricloretilenă, înlăturând apărarea  reclamantei    această substanţă nu este prevăzută în Anexa nr. 3 a legii susmenţionate cuprinzând substanţele chimice periculoase comercializate de producători şi importatori.

În acest sens au  fost  considerate pe deplin  lămuritoare  informaţiile  comunicate  de  Institutul Naţional  de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM Bucureşti, Institutul de Chimie Timişoara al Academiei Române şi de Facultatea de chimie industrială din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, informaţii  potrivit  cărora ca denumire ştiinţifică există doar substanţa chimică „tricloretilenă”, fără a exista şi  substanţa tricloretilen, iar  cuprinderea acesteia din urmă  în  lista  anexă a Legii nr. 73/2000 se datorează  unei erori cu privire la  denumirea corectă a produsului.

Referitor la  baza de calcul  a contribuţiei  la Fondul  pentru mediu, instanţa de fond a înlăturat apărările  reclamantei  şi concluziile  raportului  de  expertiză faţă de  dispoziţiile  art. 8 alin.6 din Legea nr. 73/2000, care  au prevăzut că baza de calcul  la care  se  aplică  cota de  contribuţie reprezintă  valoarea încasată, exclusiv taxa pe valoare adăugată aferentă.

De asemenea, în art. 9 alin.5 din Ordonanţa de Urgenţă a  Guvernului nr. 196/2005 s-a  prevăzut    baza de calcul  la care se aplică procentele de contribuţii reprezintă valoarea  de  vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.

În raport de aceste prevederi legale, instanţa de fond a constatat că  suma  reprezentând  cota de  2% se aplică  la valoarea de  vânzare  încasată  de  vânzător, cu toate  elementele  sale (materii prime, costuri cu forţa de muncă, utilităţi, transport,  ambalaj, cheltuieli de depozitare, contribuţii la bugetul de stat), excepţie făcând doar taxa pe valoare adăugată, iar excepţiile  sunt  de strictă  interpretare şi nu pot fi  extinse  la alte  situaţii cum  sunt  cele  invocate de reclamantă  cu privire la  condiţiile de livrare.

Instanţa  de fond  a apreciat ca fiind  corect stabilite  şi  obligaţiile de plată  pentru  accesorii, cu motivarea    Fondul pentru mediu face parte din  bugetul  general  consolidat, iar  veniturile  sale  sunt  de natura celor  definite prin  art. 2 pct.42 din Legea nr. 500/2002, astfel că  sunt  aplicabile  dispoziţiile  Ordonanţei  Guvernului nr. 61/2002, iar după abrogarea  acesteia, dispoziţiile Codului de procedură fiscală cu privire la  plata  accesoriilor aferente creanţelor  bugetare.

Împotriva acestei  sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat  ca în temeiul  dispoziţiilor  art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă, să  fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării  actelor  administrative  întocmite de pârâtă.

În primul motiv de recurs s-a  susţinut că hotărârea  instanţei de  fond cuprinde considerente contradictorii cu privire la perioada supusă controlului, la dispoziţiile  legale  aplicabile şi la substanţa chimică  pentru care se datorează contribuţia la Fondul pentru mediu, conform  prevederilor  Legii nr. 73/2000.

Prin cel de-al doilea motiv de  recurs a fost  criticată opinia  instanţei de fond privind înscrierea greşită a unei substanţe chimice, respectiv denumirea  de tricloretilen în  loc  de tricloretilenă în  cuprinsul Anexei nr. 3 la  Legea nr. 73/2000, greşeală  reluată  apoi şi  în Anexa nr. 3 la Legea nr. 293/2002,  astfel cum a fost preluată  în Ordonanţa de Urgenţă a  Guvernului nr. 86/2003.

În dezvoltarea acestei critici s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat  greşit adresele  primite  de la  institutele chimice  sesizate şi nu a analizat conţinutul  adresei nr. 874553/9 martie 2007 a Direcţiei Generale Deşeuri şi Substanţe Periculoase, din cadrul Ministerului Mediului  şi Gospodăririi Apelor, din care rezultă că denumirea corectă a substanţei  chimice este cea  menţionată în fişa tehnică de securitate transmisă de  societatea recurentă, respectiv tricloretilenă.

În ultimul motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat  greşit  dispoziţiile  art. 8 lit.e din  Legea nr. 73/2000, respectiv art. 9 lit.e din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 şi  a înlăturat  fără  temei concluziile  expertizei efectuate în cauză, deoarece nu a avut în vedere    substanţa este periculoasă, iar nu  produsul care se  comercializează, astfel că  baza de calcul  pentru contribuţia  la Fondul pentru  mediu  trebuia  stabilită la valoarea substanţei chimice clasificate ca fiind periculoasă şi nu la valoarea  de comercializare a produsului chimic.

Prin includerea în valoarea  substanţei chimice supuse  taxării  a altor  cheltuieli accesorii, cum sunt  cele  pentru  ambalaje, transport, etichete etc., recurenta a arătat că se realizează o dublă impunere faţă de agentul economic pentru  aceeaşi valoare comercializată.

De asemenea, recurenta a susţinut că în mod  nelegal a  fost obligată să plătească accesoriile calculate retroactiv de către intimată pentru  perioada  7 iunie 2002- 31 decembrie  2005, dat fiind că, anterior  intrării  în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 nu exista temei egal pentru calculul acestor  sume de  către  inspectorii  din cadrul  Administraţiei pentru Mediu, astfel cum rezultă din adresele nr. 635133/23.06.2005 şi nr. 321379/04.08.2004 întocmite de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Analizând actele şi lucrările  dosarului, în raport şi de dispoziţiile  art. 304 şi art. 3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte  va respinge prezentul  recurs ca   nefondat pentru  următoarele  considerente:

Instanţa de fond a  analizat toate  probele administrate în cauză, inclusiv adresele comunicate de institutele de chimie, concluziile  raportului de  expertiză tehnică  şi a  interpretat  corect  dispoziţiile legale  incidente în raport de obiectul pricinii, constatând în mod judicios legalitatea actelor administrative întocmite de  intimata  Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la  debitul în sumă de  2.497.663 lei, reprezentând  contribuţii la Fondul  pentru mediu şi accesorii ale acestora.

Hotărârea astfel pronunţată nu cuprinde considerente contradictorii  sau străine de natura pricinii, fiind corect argumentată cu privire la  perioada supusă controlului, la substanţa  chimică pentru care se datorează  contribuţia la Fondul pentru mediu şi la dispoziţiile legale care reglementează  baza de calcul  a contribuţiei  respective.

Susţinerea societăţii recurente că substanţa tricloretilenă nu se  regăseşte  în Anexa nr.3 la Legea nr. 293/2002 de  aprobare  a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2001, prin care  a fost  modificată şi  completată Legea nr. 73/2000, a fost  corect  respinsă  de  instanţa de fond cu motivarea că, atât denumirea din lege, cât şi denumirea de  tricloretilen sunt folosite pentru  a defini aceeaşi  substanţă chimică periculoasă.

În acest sens, au fost  depuse la dosarul cauzei răspunsurile  comunicate instanţei de  către  specialiştii   institutelor de  chimie, precum şi adresa nr. 487.453/09.03.2007 prin care Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, ca autoritate centrală cu atribuţii în domeniul  protecţiei mediului, a precizat că, ambele  denumiri, respectiv cea de  tricloretilen din Anexa nr. 3 la Legea nr. 73/2000, cât şi cea de tricloretilenă din anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 sunt folosite  pentru a caracteriza  aceeaşi  substanţă chimică.

În consecinţă, este corectă  concluzia  instanţei de  fond că  denumirea „tricloretilenă”, înregistrată  sub nr. CAS 79-01-6, respectiv EC: 201-167-4 se referă  la una şi  aceeaşi substanţă chimică organică şi este  identică cu substanţa tricloretilen, care este  prevăzută  în Anexa nr. 3 la  Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu.

Din  acest motiv, se constată că  au fost corect  înlăturate  concluziile  raportului de expertiză tehnică, fiind în  contradicţie  cu  dispoziţiile  legale  aplicate la întocmirea actelor administrative contestate cu privire la  obligaţia  recurentei de a plăti contribuţia la  Fondul pentru Mediu.

Pentru aceleaşi  considerente au fost  corect  înlăturate şi  concluziile  expertului tehnic în  privinţa  bazei de calcul  la care  se aplică  procentele  legale  de  contribuţii la  Fondul pentru Mediu.

În art.8 alin.6 din Legea nr. 73/2000 s-a prevăzut expres că baza de calcul  a acestor  contribuţii  reprezintă valoarea  încasată, exclusiv   taxa pe  valoarea  adăugată  aferentă.

Metodologia de calcul a  contribuţiilor  şi  taxelor  datorate la Fondul pentru Mediu, aprobată prin Ordinul MMGA nr. 578/6 iunie  2006,  a prevăzut  de  asemenea în art. 41 că, baza  de calcul  la care  se aplică  procentul  de  contribuţie de  2% la Fondul pentru  mediu  reprezintă  valoarea  de vânzare  şi/sau valoarea de  import a  substanţelor  clasificate ca fiind  periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Faţă de aceste reglementări, se reţine că la calculul cotei de  contribuţie de 2% aferentă  substanţelor  chimice  periculoase se are în vedere valoarea  de comercializare a acestor  substanţe, care este  valoarea din facturile de  vânzare, din care  se  scade TVA aferentă.

Apărarea recurentei privind  aplicarea  cotei de 2% numai pe valoarea substanţei chimice  periculoase, prin  excluderea  cheltuielilor cu ambalaje, transport, etichete şi  chirii  pentru cisternele aferente transportului  au fost  corect  respinse de  instanţa de fond ca fiind  lipsite de  temei legal.

Actele  contestate  în cauză au fost legal întocmite  de către  administraţia  intimată  şi în privinţa  majorărilor  şi penalităţilor  de  întârziere aferente contribuţiei  datorate  de recurentă  la Fondul pentru mediu în perioada  care a  făcut  obiectul  controlului.

Prevăzând sancţiuni contravenţionale pentru neplata sumelor  datorate la Fondul pentru Mediu, Legea nr. 73/2000 nu exclude  răspunderea  fiscală  a debitorului,  astfel că  nu poate fi  reţinută  apărarea  din recurs privind  aplicarea  unei  duble impuneri  pentru  aceeaşi sumă.

Atât sub  imperiul Legii nr. 73/2000, cât şi  ulterior, sub  imperiul  Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, contribuţiile la Fondul  pentru mediu au avut natura  juridică de resurse  financiare ale  statului, contribuţia potrivit dispoziţiilor  art. 1 din Legea nr. 73/2006 şi art. 1 din Legea nr.  500/2002 privind  finanţele publice, fiind  creanţe bugetare.

 În consecinţă, prin actele administrative deduse judecăţii administraţia  intimată a calculat  corect  obligaţiile  accesorii datorate de recurentă în  temeiul  cap.4  din  Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 şi ulterior, cap.5 din  Ordonanţa  Guvernului nr. 61/2002 şi cap.3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

Pentru considerentele  care au  fost  expuse, constatând că nu există  motive de  casare sau de  modificare a  hotărârii  pronunţate  de  instanţa de  fond, în baza dispoziţiilor art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul, ca  nefondat.