Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 martie 2012, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 7774/1/2011, conform art. 332 C. proc. pen. cu referire la art. 300 C. proc. pen., s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale și legalei sesizări a instanței.
În temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței.
S-au respins cererile de ridicare a sechestrului asigurător formulate de inculpații P.E., G.V., A.G.L., O.N., O.T. și S.I.C.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală înregistrat sub nr. 151/D/P/2005 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimiși în judecată, între alții, inculpații:
- P.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complot faptă prevăzută și pedepsită de art. 167 alin. (1) din C. pen.; constând în aceea că în calitate de fost director general al SC H. SA în perioada 01 ianuarie 2002 - 01 noiembrie 2003, a inițiat și a constituit o asociație infracțională împreună cu învinuiții O.T., G.V., A.G.L. și O.N., la care ulterior a aderat și inculpata I.G. și subminarea economiei naționale faptă prevăzută și pedepsită de art. 165 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) constând în aceea că nu a dispus în cursul lunii septembrie activarea clauzei de forță majoră în toate contractele de furnizare a energiei electrice ci doar în contractele încheiate de societate pe piața reglementată, fapt ce a determinat cauzarea de prejudicii în dauna SC H. SA și implicit pentru economia națională; a dispus, în perioada 2002 - 2003 cumpărarea de energie electrică de la SC T. SA la prețuri mari pe care a revândut-o furnizorilor licențiați și consumatorilor eligibili la prețuri mai mici; nu a luat toate măsurile necesare, conform contractului de management încheiat, prin care se obliga să aducă la îndeplinire toate obiectivele și criteriile de performanță asumate, pentru facturarea întregii cantități de energie electrică produsă de societate în instalațiile proprii, cu consecința neîncasării sumelor de bani aferente acestor cantități de energie; nu a dispus măsurile necesare facturării energiei electrice livrate consumatorilor eligibili și furnizorilor licențiați la prețurile stipulate în contractele încheiate ci la prețuri mai mici, exprimate în RON, urmare a folosirii de către membrii asociației a unui curs de schimb valutar inferior cursului de schimb valutar mediu lunar stabilit de B.N.R. și toate aceste manopere frauduloase, au avut drept consecință împiedicarea funcționării normale a societății, cu rol determinant în menținerea funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național, fapte ce au produs consecințe de natură să submineze economia națională și totodată au produs o pagubă importantă economiei naționale prin cauzarea unui prejudiciu efectiv în sumă de 134.972.613 euro;
- Ș.I.C., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare la infracțiunea de subminare a economiei naționale prev. și ped. de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen., aflată în concurs ideal, prev. de art. 33 lit. b) din C. pen. cu infracțiunea de sprijinire a unei asociații infracționale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., fapte constând în aceea că în calitate de Ministru al Economiei și Comerțului a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC H. SA prin ascunderea activităților infracționale săvârșite de membrii acesteia, neacționând potrivit prerogativelor care îi incumbau, în sensul că, deși a luat la cunoștință despre manifestările ilicite penale, nici nu a denunțat faptele respective, obligație ce îi revenea potrivit art. 170 alin. (1) C. pen., nici nu a sesizat organele judiciare, obligație ce îi revenea potrivit art. 263 C. pen., ci, dimpotrivă, a ajutat asociația constituită din învinuiții P.E., G.V., A.G.L., O.N., O.T. și I.G.
Verificând regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 332 C. proc. pen față de criticile formulate de inculpați prin apărători prima instanță a apreciat că a fost legal sesizată, excepțiile invocate de aceștia fiind neîntemeiate.
Cu excepția inculpatei I.G. care nu a criticat în niciun mod rechizitoriul și regularitatea sa, toți inculpații au criticat actul de sesizare, atât sub aspectul faptului că nu respectă rigorile cerute de lege în sensul art. 300 C. proc. pen. respectiv faptele reținute în sarcina inculpaților, probele pe care se întemeiază, descrierea lor și că se face doar o reproducere a textelor de lege care incriminează aceste fapte, cât și în sensul dispozițiilor art. 332 C. proc. pen.
Or, din actele dosarului prima instanță a constatat că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispozițiile privitoare la sesizarea instanței”, în sensul arătat de inculpați prin apărători aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen. (condiții de formă și de conținut), ce sunt în opinia curții descrise și detaliate astfel cum cer dispozițiile procedural în materie, criticile inculpaților fiind nefondate.
Apărările inculpaților în sensul că nu se descriu faptele, că nu se arată probele în sprijinul acuzării pentru ca ulterior să arate că acesta conține în integralitate depozițiile martorilor din lucrări relevă practic contrariul aspect ce nu pot atrage neregularitatea actului de sesizare.
Cu referire la inculpatul S.I.C., care a invocat ca și neregularitate, nelegală sesizare a instanței, întrucât ambele rezoluții de începerea urmăririi penale au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 221 C. proc. pen și că ar atrage ca o consecință direct restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 332 C. proc. pen., prima instanță a apreciat nefondate criticile, întrucât actul de sesizare explică în mod detaliat modul și modalitatea în care a fost sesizată instanța criticile formulate de inculpat prin apărător în sensul că lipsește actul de sesizare sunt contrazise de actele dosarului care relevă și reflectă contrariul.
Prin Rezoluția nr. 151/D/P/2005 din data de 03 aprilie 2007, înregistrată în Registrul special al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus începerea urmăririi penale față de toți inculpații inclusiv față de inculpatul S.I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare la infracțiunea de subminare a economiei naționale prev. și ped. de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen. și sprijinire a unei asociații infracționale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Prin procesele-verbale din data de 12 aprilie 2007 au fost aduse la cunoștință învinuirile, în prezența apărătorilor aleși, învinuiților I.G., A.G.L., L.I. și Ș.I.C.
La data de 05 iulie 2007, Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 665, publicată în M. Of. nr. 547/10.08.2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, statuând extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală și judecată a membrilor guvernului în exercițiu pentru infracțiunile săvârșite în această calitate și asupra foștilor membrii ai acestuia.
În consecință, la data de 24 septembrie 2007, cu adresa nr. 3959/C/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a trimis Președintelui României o cerere de învestire a Comisiei Special instituite pentru analizarea sesizărilor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în exercițiul funcției de către membrii Guvernului, în referire la învinuitul S.I.C., fost Ministru al Economiei și Comerțului, pentru a se face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999, cu modificările și completările ulterioare și persoanelor care sunt cercetate pentru fapte comise în exercițiul funcției de ministru și nu mai dețin această calitate.
Constatându-se că, după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 665 din 05 iulie 2007 a Curții Constituționale, exista condiția prev. de art. 10 lit. f) C. proc. pen. (lipsa autorizării organului competent), absolut necesară pentru începerea urmăririi penale pentru un fost ministru, prin rezoluția din data de 01 februarie 2008, s-a dispus infirmarea rezoluției de începere a urmăririi penale din data de 03 aprilie 2007, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul S.I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare la infracțiunea de subminare a economiei naționale și sprijinirea unei asociații infracționale, prev. de art. 173 alin. (3) C. pen., rap. la art. 165 alin. (2) C. pen. și art. 167 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.
La data de 23 ianuarie 2008, cu adresa nr. 7988 din 22 ianuarie 2008, ministrul interimar al justiției la acea dată, a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrată sub nr. 3959/C/2007, cererea și documentația primite de la Președintele României, privind începerea procedurilor legale pentru urmărirea penală a învinuitului Ș.I.C., fost Ministru al Economiei și Comerțului, fiind exprimat totodată și un punct de vedere cu privire la necesitatea sesizării Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, pentru a se pronunța cu privire la declanșarea procedurilor de urmărire penală a domnului senator Ș.I.C. fost Ministru al Economiei și Comerțului.
Asupra acestui punct de vedere, cu privire la necesitatea sesizării Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în M. Of. nr. 290/15.04.2008 care a stipulat că în aplicarea dispozițiilor art. 109, alin. (2), teza I din Constituție, „Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - va sesiza Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a se cere urmărirea penală a membrilor și foștilor membrii ai Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor și care, la data sesizării, au și calitatea de deputat sau senator”.
Întrucât obținerea avizului Senatului României în ceea ce privește cercetarea lui Ș.I.C. ar fi putut să necesite o durată mai mare de timp, ceea ce ar fi fost de natură să împieteze asupra celerității actelor de urmărire penală față de ceilalți învinuiți cercetați în cauză, prin Ordonanța din 22 aprilie 2008 s-a dispus disjungerea cauzei cu referire la activitățile infracționale desfășurate de învinuitul Ș.I.C., disjungerea fiind înregistrată sub un nou dosar penal având numărul 151/D/P/2008.
La 23 aprilie 2008, urmare a apariției Deciziei nr. 270 din 10 martie 2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 290/15.04.2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa nr. 2084/C a solicitat Parlamentului României formularea cererii de urmărire penală împotriva învinuitului S.I.C.
La 26 august 2008 Senatul României a adoptat Hotărârea nr. 39 prin care s-a cerut urmărirea penală împotriva învinuitului Ș.I.C. în Dosarul penal nr. 151/D/P/2008, hotărâre care a fost transmisă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Hotărârea a fost transmisă Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de 01 septembrie 2008.
Având în vedere că avizul Senatului s-a dat într-o perioadă de timp rezonabilă, care nu a afectat celeritatea actelor de urmărire penală efectuată față de ceilalți învinuiți cercetați în Dosarul penal nr. 151/D/P/2005, precum și faptul că s-a reținut că presupusele infracțiuni comise de către învinuitul Ș.I.C. și care au făcut obiectul Dosarului penal nr. 151/D/P/2008, au fost săvârșite pentru a ascunde presupusele infracțiuni comise de celelalte persoane cercetate în același dosar, constatându-se că între infracțiunile comise există legătură, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, prin Ordonanța nr. 151/D/P/2008 s-a dispus reunirea cauzelor prin conexarea Dosarului penal nr. 151/D/P/2008 la Dosarul penal nr. 151/D/P/2005.
Prin Rezoluția nr. 151/D/P/2005 din data 09 septembrie 2008 înregistrată în Registrul special al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul Ș.I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare la infracțiunea de subminare a economiei naționale prev. și ped. de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen. și sprijinire a unei asociații infracționale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Prin procesul-verbal din data de 30 septembrie 2008 învinuitului Ș.I.C. i-au fost aduse la cunoștință învinuirile, în prezența apărătorului ales iar la data de 05 septembrie 2011 inculpații din prezenta cauză în prezența apărătorilor aleși au semnat procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 257 rap. la art. 250 C. proc. pen.
Toată această înșiruire de date probate de actele dosarului relevă cu prisosință că au fost respectate întru totul dispozițiile procedurale în ceea ce privește legala sesizare așa încât nu poate fi vorba despre restituirea cauzei în vederea începerii legale a urmăririi penale sau a refacerii urmăririi penale, conform art. 332 C. proc. pen.
Nici referirea că în cauză nu s-a întocmit procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare în condițiile legii nu este una susținută, în cauză au fost efectuate acte premergătoare de către ofițerii de poliție judiciară delegați în cauză în condițiile legii pe baza dispozițiilor date de procuror, delegarea fiind una legală, actele dosarului relevă neechivoc că la data de 08 februarie 2007, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu, prin care, în conformitate cu prevederile art. 221 alin. (1) C. proc. pen., s-au sesizat cu privire la săvârșirea presupuselor infracțiuni cu privire la care acesta a fost trimis în judecată.
Cu referire la inculpatul P.E., s-a invocat, ca și neregularitate a actului de sesizare excepția nulității actului de sesizare, pe motiv că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la sesizarea instanței, întrucât trimiterea în judecată s-a realizat pe o bază factuală ce nu a făcut obiectul cercetării respectiv acestuia i s-a prezentat materialul de urmărire penală și i s-a adus la cunoștință învinuirea reținându-i-se un prejudiciu în sumă de 421.400.000 RON, iar ulterior a fost trimis în judecată, reținându-se ca prejudiciu suma de 536.042.020,2 RON, fără ca să se extindă urmărirea penală și cu privire la această diferență de sumă și de asemenea că i s-a încălcat dreptul la apărare și implicit dreptul la un proces echitabil.
Cu privire la acest aspecte, prima instanță a apreciat că nu poate fi vorba despre excepția nulității actului de sesizare, astfel cum a fost numită de inculpat prin apărător, pretinsul prejudiciu reținut în sarcina inculpatului este rezultatul expertizei finale efectuată în cauză și cu privire la care nu exista obligația extinderii procesului penal, aspectul relevat de inculpat se circumscrie neechivoc noțiunii și capitolului intitulat probele în procesul penal cu privire la care se pot face discuții pe parcursul cercetării judecătorești, iar pretinsa încălcare privind dreptul la apărare vizează de asemenea aspecte ce țin de etapa probațiunii, așa încât nu se impune restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale conform art. 332 C. proc. pen.
Cu privire la ceilalți inculpați, criticile de neregularitate au vizat, pe lângă aspectele cu privire l-a care s-a făcut referire, respectiv conținutul și forma rechizitoriului și nelegala sesizare a instanței, întrucât nu au fost respectate dispozițiile care garantează aflarea adevărului, impunându-se potrivit art. 332 C. proc. pen refacerea urmăririi penale.
Se critică amplu și detaliat modul în care s-a dispus efectuarea expertizei financiar contabile, apreciind inculpații prin apărători că s-a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității, determinând nelegala sesizare a instanței .
Prima instanță a apreciat că toate aspectele de nelegalitate a expertizei efectuată în cauză vizează etapa probațiunii în procesul penal, eventualele obiecțiuni, neregularități ce țin de etapa administrării probelor putând fi puse în discuție în cadrul procesului penal unde se poate aprecia asupra oportunității acestora și nu pot fi invocate ca și nulități absolute.
Aprecierile personale cu privire la modul de administrare a probelor, în speță expertiza financiar contabilă, țin de exercitarea modului la apărare și nu de modul de sesizare a instanței, ne aflăm, atât practic, cât și teoretic în prezența a două instituții distincte, iar ipoteza prezentată de inculpați prin apărător nu-și găsește aplicarea în speța de față în sensul art. 332 C. proc. pen.
Toate apărările efectuate în cauză vizează nerespectarea unor dispoziții legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală cu referire strictă la aspecte ce țin de etapa probațiunii, așa încât în raport cu argumentele prezentate, prima instanță a constatat că nu este întemeiată susținerea apărării, potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei, deoarece instanța nu a fost legal sesizată.
Cu privire la măsura sechestrului asigurător dispusă în cauză și contestată de inculpați prima instanță a constatat următoarele:
În vederea recuperării prejudiciului, s-a aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile, imobile și sume de bani ale inculpaților, în sumă totală de 61.977,5868 RON, 401.787,03 euro și 1.780,63 dolari SUA.
Astfel, alături de alți inculpați:
- inculpatului P.E., prin Ordonanța nr. 151/D/P/2005 din data de 21 februarie 2011 și respectiv din data de 05 mai 2011, i s-a aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri și sume de bani din conturi bancare în valoare totală de 31.079,0549 RON, 780,63 dolari SUA și 123.655,76 euro după cum urmează:
- apartament situat în București cu o valoare de impozitare de 2.041,5564 RON.
- casă cu suprafață desfășurată de 556,44 m.p. și anexa cu suprafață desfășurată de 54 m.p. cu valoare de impunere de 174,5973 RON, teren curți construcții . 6.900 mp., teren arabil 2.200 m.p., vie - 1000 m.p. și livadă 2.700 m.p. situate în Slatina, str. P., județul Olt;
- imobil format din teren în suprafață de 1.221 m.p. și o clădire situată pe acest teren, compusă din parter și etaj, situate în Breaza, str. E., județul Prahova cu o valoare de aproximativ 70.000 euro;
- autoturism marca V.T. având o valoare de aproximativ 50.000 euro;
- autoturismul marca J.;
- 492,1692 RON și 3.070,68 euro în conturile de la B.R.D. G.S.G. SA - Sucursala Slatina;
- 585,08 euro, 780,63 dolari SUA, 14.085,5992 RON în conturile de la B.C.R. SA;
- inculpatului Ș.I.C., prin Ordonanța nr. 151/D/P/2005 din data de 21 februarie 2011 și respectiv din data de 05 mai 2011, i s-a aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri și sume de bani din conturi bancare în valoare totală de 1.216,8871 RON, și 36.000 euro după cum urmează:
- imobil situat în C.F., sector 1 București cu o valoare de impunere de 1.216,4593 RON;
- autoturism marca V, cu o valoare de aproximativ 15.000 euro;
- terenul în suprafață de 1.150 m.p. situat în intravilanul comunei Grădinari, județul Giurgiu, imobil locuință în suprafață desfășurată de 41 m.p. cu o valoare impozabilă de 5.032 RON, situat în comuna Grădinari, județul Giurgiu și teren în suprafață de 900 m.p. situat în intravilanul arabil al comunei Grădinari, județul Giurgiu, toate cu o valoare de aproximativ 21.000 euro;
- 42,78 RON în contul de la U.C.Ț.B. SA.
Prima instanță a apreciat că toate criticile formulate de inculpați la acest moment procesual sunt neîntemeiate:
Susținerile inculpatului S.I.C., prin care se solicită ridicarea sechestrului vizează apărări ce țin de fondul cauzei, prin solicitarea formulată analizându-se practic infracțiunile reținute în sarcina acestuia în sensul nevinovăției sale sau a nemotivării în detaliu a acestei măsuri și nu care sunt considerentele pentru care nu s-ar mai justifica această măsură, care în opinia curții este la acest moment procesual conformă și în concordanță cu rolul și scopul procesului penal.
Critica inculpatului P.E. cu privire la această măsură în sensul că nu s-au precizat complet bunurile indisponibilizate și că instanța nu va putea soluționa cererile referitoare la măsura sechestrului asigurător decât în limita actului de sesizare sunt de asemenea aspecte ce țin de probațiune și nu pot fi încadrate drept vicii.
De asemenea nici criticile formulate de ceilalți inculpați nu-și găsesc corespondent în actele dosarului, în raport cu presupusele fapte reținute a fi comise de inculpați luarea acestei măsuri este una justificată în acest stadiu.
Prima instanță a apreciat că măsura sechestrului asigurător apare ca justificată, valoarea sumelor și bunurilor indisponibilizate fiind conforme scopului și sensului legii, având în vedere faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților presupun, până în acest moment, un eventual prejudiciu.
Față de toate aceste aspecte, a apreciat că măsura sechestrului asigurător este legală, justificată motiv pentru care a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulate de inculpați în cauză.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații S.I.C. și P.E.
Concluziile apărătorilor aleși, ale reprezentantului parchetului, ale reprezentantului intimatei părți civile, precum și ultimul cuvânt al inculpatului S.I.C. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Recurentul inculpat P.E. a declarat, la data de 2 aprilie 2012, recurs împotriva încheierii din 30 martie 2012, prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., astfel cum rezultă din declarația de recurs.
La data de 7 mai 2012, la primul termen fixat pentru judecarea cauzei, avocat B.M. a depus pentru recurentul inculpat P.E., motive de recurs, prin care s-a solicitat, în baza art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, ridicarea măsurii sechestrului asigurător prin care s-a dispus indisponibilizarea bunurilor inculpatului.
Recurentul inculpat S.I.C. a depus, la data de 3 septembrie 2012, prin apărător ales, M.G., motive de recurs prin care, a solicitat, în esență, în temeiul art. 3856 alin. (3) raportat la art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea contestației împotriva măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanțele nr. 151/D/P/2005 din data de 21 februarie 2011 și din data de 5 mai 2011 și pe cale de consecință, să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului.
S-a susținut că, în ceea ce privește prima infracțiune, cea de favorizare la infracțiunea de subminare a economiei naționale, chiar dacă starea de fapt prezentată de procuror în rechizitoriu ar fi în concordanță cu adevărul obiectiv, ea nu are nicio legătură cu presupusul prejudiciu cauzat de presupușii autori ai infracțiunilor cu privire la care ar fi desfășurat activități de favorizare ori de sprijinire.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cea de-a doua infracțiune, cea de sprijinire a unei asociații infracționale, a solicitat să se constate că în mod obiectiv nu putea avea vreo contribuție la producerea prejudiciului; activitățile de sprijinire sunt concomitente sau anterioare unei infracțiuni, or, procurorul a reținut în rechizitoriu că activitățile infracționale ale autorilor infracțiunilor de subminare a economiei naționale și complot s-au desfășurat în perioada anilor 2003 - 2005, iar faptele reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în anul 2006.
La termenul din data de 3 septembrie 2012, reprezentantul parchetului a invocat excepția admisibilității recursului declarat de inculpatul P.E., întrucât cererea de recurs formulată de acesta a fost depusă de apărătorul său, la data de 2 aprilie 2012, în conținutul ei precizându-se în mod expres că recursul vizează încheierea din 30 martie 2012, prin care a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la D.I.I.C.O.T.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, a excepțiilor invocate, precum și potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.E. este inadmisibil, iar recursul declarat de inculpatul S.I.C. este nefondat, pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul P.E.:
Examinând cauza, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de inculpatul P.E. la data de 2 aprilie 2012, prin apărătorul său ales, avocat B.M., precizează în mod expres că recursul vizează încheierea din 30 aprilie 2012, prin care a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la D.I.I.C.O.T.
Ulterior, la data de 7 mai 2012, apărătorul aceluiași inculpat a depus la dosar motivele de recurs, în conținutul cărora preciza că această cale de atac vizează ridicarea sechestrului asigurător.
Înalta Curte apreciază că în această situație cadrul procesual este stabilit de declarația de recurs depusă de recurentul inculpat P.E., la data de 2 aprilie 2012, în care a fost evidențiată expres măsura criticată, circumstanțiidu-se astfel obiectul căii de atac exercitate.
Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.E. este inadmisibil, întrucât din conținutul dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., rezultă că sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 3852 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Or, în contextul cauzei, încheierea prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în trei zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare pentru cei lipsă.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă, respectiv o încheiere prin care, între altele, s-a respins, în temeiul art. 332 cu referire la art. 300 C. proc. pen., cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale și legalei sesizări a instanței formulată, între alții, de inculpatul P.E.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.E.
II. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul S.I.C.:
Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., înregistrat sub nr. 151/D/P/2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, între alții, a inculpatului S.I.C. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare la infracțiunea de subminare a economiei naționale prevăzută și pedepsită de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen., aflată în concurs ideal, prev. de art. 33 lit. b) din C. pen. cu infracțiunea de sprijinire a unei asociații infracționale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., fapte constând în aceea că în calitate de Ministru al Economiei și Comerțului a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC H. SA prin ascunderea activităților infracționale săvârșite de membrii acesteia, neacționând potrivit prerogativelor care îi incumbau, în sensul că, deși a luat la cunoștință despre manifestările ilicite penale, nici nu a denunțat faptele respective, obligație ce îi revenea potrivit art. 170 alin. (1) C. pen., nici nu a sesizat organele judiciare, obligație ce îi revenea potrivit art. 263 C. pen., ci, dimpotrivă, a ajutat asociația constituită din învinuiții P.E., G.V., A.G.L., O.N., O.T. și I.G.
În vederea recuperării pagubei produse prin infracțiune, procurorul a dispus prin Ordonanțele nr. 151/P/D/2005 din 21 februarie 2011 și 5 mai 2011, în baza art. 163 alin. (1), (2) și (6), art. 164 alin. (1) și art. 165 C. proc. pen., aplicarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin aplicarea de sechestru asupra bunurilor identificate ca aparținând inculpatului S.I.C., în vederea reparării pagubei, până la concurența sumei de 536.042.020,2 RON, echivalentul a 134.972.613 euro asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 163 C. proc. pen.:
(1) Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecata și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
(2) Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.
Înalta Curte constată că luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legii și în considerarea unui prejudiciu stabilit de expertiza financiar contabilă în sumă de 536.042.020,2 RON.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, precum și infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.I.C., prejudiciul efectiv generat de presupusa săvârșire a acțiunilor sau inacțiunilor incriminate, împrejurarea că paguba materială conturată în cauză are ca premisă infracțiunile reținute în sarcina acestuia, în mod legal, procurorul a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor inculpatului, în scopul recuperării pagubei produse prin infracțiune (prejudiciu sus-menționat stabilit de expertiza financiar contabilă).
Prin efectul lor, măsurile asigurătorii garantează executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile în cadrul procesului penal, funcționalitatea lor fiind numai asiguratorie și nu reparatorie, cum rezultă din însăși natura acestor măsuri procesuale.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat S.I.C., reținând că aspectele invocate de acesta constituie apărări ce privesc fondul cauzei, prin care se analizează infracțiunile reținute în sarcina acestuia și care nu reprezintă argumente pentru care nu s-ar mai justifica menținerea acestei măsuri.
În consecință, măsura asiguratorie instituită în sarcina recurentului inculpat S.I.C. sunt conforme și în concordanță cu rolul și scopul procesului penal, la acest moment procesual, astfel încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C. împotriva încheierii din 30 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 7774/1/2011.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva aceleiași încheieri.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 septembrie 2012.