Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori la data de 5 mai 2012, Comisia de disciplină pentru procurori a solicitat secției ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului C.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și f) din Legea nr. 303/2004.
Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin hotărârea nr. 8/P din 10 octombrie 2012, a admis în parte acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat procurorului C.D. sancțiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată prin Legea nr. 24/2012.
Totodată, a respins acțiunea disciplinară cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată prin Legea nr. 24/2012.
Pe baza materialului probator administrat, atât în cursul cercetării prealabile, cât și de către secția pentru procurori în mod nemijlocit, instanța de disciplină a reținut următoarea situație de fapt.
La data de 3 februarie 2012, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, urmare publicării art. „Un inspector al Consiliului Superior al Magistraturii se solidarizează cu procurorul F.R., dar refuză să-și asume public opiniile” pe site-ul glsa.ro.
Prin rezoluția din data de 3 aprilie 2012 a Comisiei de disciplină pentru procurori, s-a dispus cercetarea disciplinară față de procurorul C.D. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată prin Legea nr. 24/2012.
1. În fapt, la data de 24 ianuarie 2012, procurorul inspector N.T. și procurorul C.D., la acel moment inspector în cadrul Serviciului de Inspecție Judiciară pentru procurori, au fost desemnați să efectueze verificări prealabile în lucrarea nr. X1, având ca obiect sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare cu privire la intervenția în mass-media a procurorului F.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, iar, la data de 25 ianuarie 2012, aceeași echipă a fost desemnată să efectueze verificări și în lucrarea nr. X2, privind cererea de apărare a reputației profesionale formulată de procurorul D.L., de la Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
În vederea soluționării lucrărilor repartizate, echipa de inspectori a apreciat că se impune deplasarea la parchetele menționate anterior, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2012, fiind emis în acest sens, la data de 25 ianuarie 2012, în ceea ce îl privește pe procurorul C.D., pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Deși s-a deplasat la Arad și s-a cazat la hotel în această localitate, procurorul C.D. nu s-a prezentat a doua zi, în data de 31 ianuarie 2012, nici la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și nici la sediul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara, din motive de sănătate, invocând că pentru aceste afecțiuni se afla, de altfel, sub tratament medical.
A doua zi, la data de 1 februarie 2012, în jurul orei 10:30, în timp ce se afla la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inspectorul N.T. a fost contactat telefonic de către procurorul C.D., care i-a precizat că se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. În momentul în care inspectorul N.T. a ajuns la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în jurul orei 13:30, nu l-a mai întâlnit pe procurorul C.D., deoarece acesta plecase între timp.
Procurorul C.D. a avut în data de 1 februarie 2012 o întâlnire cu prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad de aproximativ 20-30 de minute, fără a desfășura însă nicio verificare în lucrarea nr. X1, activitate cu care fusese însărcinat.
Ulterior prezentării sale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, pârâtul procuror a contactat-o telefonic pe doamna inspector șef al Serviciului de inspecție pentru procurori, menționând că îi va trimite prin fax o cerere pentru aprobarea unor zile de concediu de odihnă.
Cererea pentru aprobarea efectuării unor zile de concediu începând cu data de 1 februarie 2012 a fost adresată inspectorului șef de către pârâtul procuror la data de 6 februarie 2012, fiind aprobată cu începere de la data depunerii.
La solicitarea pârâtului procuror, numitul B.N.M., cunoscut al procurorului C.D. și însoțitorul acestuia în cadrul deplasării la Arad l-a contactat telefonic pe L.S., ziarist la un cotidian local, stabilind o întâlnire pentru a discuta articolul privindu-l pe procurorul F.R., fără a menționa însă nimic despre identitatea lui C.D.
După efectuarea apelului telefonic, B.N.M., la solicitarea procurorului C.D., a scris o scrisoare adresată ziaristului L.S. precum și 3 cereri pentru acordarea concediului de odihnă. Scrisoarea a fost semnată de către magistratul în cauză.
A doua zi, tot la solicitarea pârâtului procuror, B.N.M. a lăsat la recepție scrisoarea adresată ziaristului și cererile pentru acordarea concediului de odihnă.
Plicul adresat ziaristului a fost predat recepționerului de la Hotelul B.W.C. Arad și a fost preluat în aceeași zi de către destinatar, ziaristul L.S., care, după citirea scrisorii, a solicitat recepționerei să îi facă legătura telefonic cu procurorul C.D. În cadrul convorbirii telefonice avute cu ziaristul, procurorul nu a negat conținutul scrisorii, dar nici nu și-a însușit-o fără echivoc.
La data de 3 februarie 2012 a fost publicat pe un site, ce aparține cotidianului local „Y1” articolul scris de ziaristul L.S., intitulat „Un inspector al Consiliului Superior al Magistraturii se solidarizează cu procurorul F.R., dar refuză să-și asume public opiniile”, în cuprinsul căruia este redat integral conținutul scrisorii „Solidarizare”, semnate de către pârâtul procuror și primite de către ziarist.
Prin nota nr. X3, Inspecția Judiciară a solicitat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii revocarea din funcție a domnului inspector C.D. din cadrul Serviciului de Inspecție Judiciară pentru procurori, deoarece nu și-a exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu.
Prin hotărârea nr. 107 din data de 7 februarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în temeiul art. 61 alin. (32) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, revocarea procurorului C.D. din funcția de inspector, începând din data de 7 februarie 2012.
Secția a apreciat că fapta comisă de procurorul C.D., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constând în refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată prin Legea nr. 24/2012.
Pentru a reține această concluzie, instanța de disciplină a analizat întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii disciplinare, respectiv: conduita ilicită, vinovăția, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs.
Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 44 alin. (1) lit. c) și g) din regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin hotărârea nr. 326 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, una dintre atribuțiile inspectorilor judiciari din cadrul Inspecției Judiciare este aceea de a efectua verificări cu privire la activitatea sau conduita necorespunzătoare a procurorilor, precum și cu privire la cererile privind apărarea reputației profesionale și a independenței procurorilor.
În aprecierea comportamentului pârâtului procuror, instanța disciplinară a avut în vedere standardele de conduită profesională impuse magistraților de art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum și faptul că pârâtul procuror a fost desemnat de către conducerea Inspecției Judiciare să efectueze împreună cu un alt inspector verificări în două lucrări, una privind comportamentul unui procuror și cealaltă privind o cerere de apărare a reputației profesionale a altui procuror.
Or, acesta, contrar obligațiilor sale, nu a efectuat verificări în lucrările anterior menționate, toate actele fiind întocmite exclusiv de către procurorul inspector N.T.
În analizarea laturii obiective a abaterii disciplinare, secția pentru procurori a constatat că pârâtul procuror a invocat, în motivarea neîndeplinirii obligațiilor de serviciu, inițial probleme de ordin personal și, ulterior, motive medicale.
Instanța de disciplină a apreciat că nu poate reține, însă, imposibilitatea fizică de prezentare a pârâtului procuror la unitățile de parchet anterior menționate din cauza stării sale de sănătate, deoarece această împrejurare nu ar fi dovedită. Singurul document depus de către pârâtul procuror în susținerea afirmațiilor sale constă într-o scrisoare medicală, din cuprinsul căreia rezultă spitalizarea acestuia în perioada 22 august-6 septembrie 2011. Deși nu se poate contesta patologia existentă a pârâtului procuror, secția a considerat că nu poate admite existența certă, în perioada 31 ianuarie-6 februarie 2012, a unei simptomatologii care să fi determinat imposibilitatea exercitării atribuțiilor de serviciu. Totodată, s-a avut în vedere faptul că procurorul nu a depus la Inspecția Judiciară un certificat de concediu medical, motivând că a preferat efectuarea unor zile din concediul de odihnă, însă o atare cerere a fost depusă de pârât abia la data de 6 februarie 2012.
Alături de conduita ilicită, instanța disciplinară a avut în vedere vinovăția pârâtului procuror, condiție distinctă și esențială a răspunderii disciplinare, reținând că, potrivit modalității de formulare a art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, atitudinea subiectivă a autorului faptei ar putea îmbrăca atât forma intenției, cât și forma culpei.
Referitor la urmarea imediată și la legătura de cauzalitate între aceasta și fapta ilicită, secția a reținut drept consecință imediată a conduitei procurorului C.D. apariția unor dificultăți în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce revin Inspecției Judiciare și în efectuarea verificărilor doar de către un inspector judiciar, în situația în care s-a apreciat de către conducerea instituției că, pentru obținerea unor rezultate optime, activitatea trebuie realizată de către o echipă formată din doi inspectori judiciari. S-a apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că procurorul N.T. a finalizat cu succes verificările menționate, atâta timp cât acest lucru a presupus un efort suplimentar al inspectorului respectiv.
2). În ceea ce privește fapta pârâtului procuror de a elabora și de a semna un document intitulat „Solidarizare”, care a fost remis unui ziarist și a fost publicat în presă, secția a apreciat că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în manifestări care aduc atingere onoarei și probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, pentru următoarele considerente.
Pentru a constata existența laturii obiective a acestei abateri disciplinare, trebuie să se poată reține că pârâtul procuror, în exercitarea funcției sau în afara acesteia, a încălcat standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în care trăiește, s-a implicat în activități care prejudiciază reputația unităților de parchet, a Inspecției Judiciare sau a sistemului, în ansamblul său ori, prin conduita sa, a adus atingere valorilor sociale și morale unanim acceptate de comunitatea în care își desfășoară activitatea.
În analizarea acestei abateri disciplinare, nu s-a putut ignora, însă, necesitatea respectării dreptului magistratului la liberă exprimare, drept consacrat, în mod imperativ, de dispozițiile art. 26 și art. 30 din Constituția României, precum și de dispozițiile art. 8 și art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului.
S-a invocat, în acest sens, jurisprudența C.E.D.O., cu referire la cauza Kudeshkina contra Rusiei precum și comunicatul Asociației Procurorilor din România emis la data de 27 ianuarie 2012.
În acest context, secția a apreciat că exprimarea unui punct de vedere de către procurorul C.D., redat în cuprinsul înscrisului semnat de către acesta, intitulat „Solidarizare”, se încadrează în limitele dreptului magistratului la liberă exprimare și nu poate conduce la reținerea unei încălcări a obligației de rezervă de la orice manifestări de natură a aduce atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției.
Prin urmare, s-a constatat că pârâtul procuror, prin afirmațiile sale și atitudinea sa, nu a încălcat obligația de rezervă impusă magistraților.
Împotriva hotărârii instanței de disciplină, respectiv în ceea ce privește reținerea în sarcina sa a abaterii prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, a declarat recurs procurorul C.D.
Recurentul a criticat hotărârea atacată din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare menționate.
Sub un prim aspect, magistratul recurent a susținut că nu este întrunită situația premisă prevăzută de norma specială relativ la existența „refuzului nejustificat”.
În acest sens, recurentul a arătat că, la momentul deplasării la Arad, se știa că cele două lucrări urmau să fie realizate doar de procurorul inspector N.T., care cunoștea respectivele lucrări și, pe care, la rugămintea procurorului șef Serviciu Inspecție Judiciară pentru procurori, urma să-l ajute, acesta fiind „mai nou venit la Inspecția Judiciară”.
Apreciază recurentul că a dovedit imposibilitatea continuării deplasării sale la Timișoara, din motive obiective, legate de starea sa de boală, probată cu actele medicale depuse și prin declarațiile martorilor G.T. și B.N.M., în mod eronat instanța de disciplină reținând că refuzul său de a îndeplini o atribuție ar fi nejustificat.
Sub un alt aspect, recurentul a învederat că instanța de disciplină a apreciat în mod greșit că, pentru existența acestei abateri disciplinare, forma de vinovăție cerută ar fi culpa și nu intenția, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, de esența refuzului nejustificat de îndeplinire a unei atribuții de serviciu.
Neexistând intenție, nu ar exista nici latură subiectivă, apreciază magistratul.
Tot astfel, se arată de către autorul recursului, nu ar exista nici urmare imediată și nici legătură de cauzalitate între aceasta și fapta ilicită.
Aceasta deoarece, nu ar fi existat pretinsele dificultăți în exercitarea atribuțiilor ce revin Inspecției Judiciare, întrucât inspectorul N.T. a finalizat singur verificările, iar rapoartele sale de inspecție au fost însușite de conducerea Inspecției Judiciare.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, „casarea” hotărârii atacate și respingerea acțiunii disciplinare pentru fapta prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, modificată prin Legea nr. 24/2012.
Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și a reiterat situația de fapt și argumentele de drept care, în opinia intimatului, susțin legalitatea și temeinicia soluției adoptate prin hotărârea nr. 8/P din 10 octombrie 2012 a secției pentru procurori.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, a apărărilor intimatului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va admite recursul, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că, soluționând acțiunea disciplinară, secția pentru procurori a stabilit corect starea de fapt.
Astfel, în calitate de inspector judiciar (la acea dată) recurentul a fost desemnat de către conducerea Inspecției Judiciare să efectueze, împreună cu inspectorul N.T., lucrările nr. X1 privind intervenția în mass-media a procurorului F.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și, respectiv, nr. X2, privind cererea de apărare a reputației profesionale formulate de procurorul D.L. de la Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
După cum în mod corect a constatat instanța de disciplină, recurentul procuror nu a efectuat verificări în lucrările anterior menționate și, în aceste condiții, activitățile au fost efectuate doar de inspectorul N.T.
Această situație de fapt nu este contestată de recurent.
Pe de altă parte, împrejurările obiective și motivațiile de ordin medical, invocate drept temei al refuzului de îndeplinire a obligațiilor de serviciu astfel stabilite au fost justificate prin declarațiile lui G.T. (Dosarul nr. 5/P/2012) și B.N.M. (Dosarul nr. 5/CDP/2012), confirmate de înscrisul intitulat „scrisoare medicală” (Dosar nr. 5/P/2012).
S-a apreciat, însă, că neefectuarea verificărilor de către recurent în cazurile respective întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 24/2012.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare „judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției”.
Or, în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. c) și g) din regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, inspectorii din cadrul Serviciului de Inspecție Judiciară pentru procurori au atribuția de a verifica „sesizările adresate Consiliului în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a procurorului (…)” precum și efectuarea verificărilor „pentru soluționarea cererilor privind apărarea reputației și a independenței procurorilor (…)”.
Ca atare, neîndeplinirea acestor obligații, în condiții determinate, poate să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul magistraților, reglementat de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, în raport cu dispozițiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 24/2012, potrivit cărora refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu ce revine magistratului conform legilor și regulamentelor constituie abatere disciplinară, dacă în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.
În acest sens, este de precizat că statutul disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, precizează acest regim în sensul concretizării abaterilor disciplinare specifice.
Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât, ca și cauzele exoneratoare de răspundere, acestea rămân cele reglementate de dreptul comun.
Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere, și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul, cu referire la relațiile sociale, latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică, subiectul calificat, latura subiectivă, constând în vinovăție, în oricare dintre formele sale și nex cauzal.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unei cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În speță, pentru a stabili îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, urmează a se examina și dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție, respectiv dacă se poate reține cumulativ existența factorului intelectiv și a celui volitiv, dat fiind că, pentru existența refuzului nejustificat de îndeplinire a unei îndatoriri de serviciu, forma de vinovăție cerută este intenția și nu culpa.
Intervenirea unei situații obiective, ce a impus ca, în continuarea deplasării recurentul să fie însoțit de o altă persoană care să conducă autoturismul său și l-a determinat pe acesta să solicite acordarea unor zile din concediul restant de odihnă, ca și împrejurarea că procurorul s-a prezentat, pentru scurt timp, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fac dovada inexistenței intenției, a factorului volitiv.
Situația medicală intervenită are acel caracter de imprevizibilitate ce a făcut imposibilă, în lipsa și independent de orice intenție a recurentului, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, faptă care, din acest motiv, nu constituie abatere disciplinară.
Așadar, se constată că acțiunea disciplinară a fost admisă ca urmare a lipsirii de relevanță juridică a împrejurărilor probate necontestat, ce înlătură caracterul de abatere disciplinară a faptei și, ca atare, înlătură temeiul răspunderii disciplinare.
Pentru considerentele ce preced și în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2) coroborat cu art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii disciplinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.D. împotriva hotărârii nr. 8/P din 10 octombrie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată de Comisia de disciplină pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii împotriva procurorului C.D.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2013.