Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu la 6 august 2001, D.I. din Sibiu, a chemat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție Sibiu, pentru a fi obligați la plata sumei de 66.119.110 lei actualizată până la achitarea integrală, cu titlu de drepturi bănești legal cuvenite, reprezentând diferența dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele nete efectiv achitate la data trecerii sale în rezervă cu drept de pensie.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul de Interne a solicitat respingerea acțiunii, susținând că potrivit O.G. nr. 73/1999, ajutoarele acordate reclamantului au fost legal calculate, fiind supuse impozitării.
Prin cererea depusă la prima zi de înfățișare, Ministerul de Interne a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cerând ca în cazul admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat să restituie impozitul reținut în contul reclamantului, care a fost virat la bugetul de stat.
Soluționând cauza în prima instanță în complet pentru judecarea conflictelor de muncă prin sentința civilă nr. 742 din 19 noiembrie 2001, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea față de Ministerul de Interne și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 66.119.110 lei către reclamant, cu titlu de drepturi bănești legal cuvenite și neacordate la data pensionării și la 500.000 lei cheltuieli de judecată.
Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost respinsă acțiunea față de Inspectoratul de Poliție Sibiu, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, care prin decizia civilă nr. 467 din 4 martie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul de Interne și de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Sibiu.
S-a reținut, în esență, că reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 73/1999, ci prevederile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, potrivit cărora, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept la pensie cadrele militare beneficiau de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea acestora și respingerea acțiunii, cu motivarea că dispozițiile art. 31 alin. (1) și alin.(2) din Legea nr. 138/1999 pe care și-au întemeiat instanțele soluția pronunțată au fost abrogate prin O.G. nr. 73/1999, care asimilează salariilor și supune impozitării ajutoarele acordate cadrelor militare disponibilizate.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 31 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, în vigoare de la 22 iulie 1999, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept la pensie cadrele militare beneficiau de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută.
Dispozițiile citate au fost, însă, abrogate prin art. 86 alineat final, partea finală din O.G. nr. 73 din 26 august 1999 privind impozitul pe venit care supune impozitului veniturile din salarii [(art. 4 lit. b)] și asimilează salariilor „în vederea impunerii”, drepturile de soldă lunară, indemnizații, prime, premii, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii [(art. 23 lit. b)].
Aceeași ordonanță prevede (art. 70) că dispozițiile sale intră în vigoare la 1 ianuarie 2000 „și se aplică veniturilor începând cu această dată”.
În cauză, reclamantul a fost trecut în rezervă cu drept de pensie la data de 31 martie 2000, astfel încât, ajutoarele cuvenite se constituie în venituri salariale realizate după data intrării în vigoare a O.G. nr. 73/1999, ale cărei dispoziții sunt, astfel, incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 467 din 4 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, precum și împotriva sentinței civile nr. 742 din 19 noiembrie 2001 a Tribunalului Sibiu, pe care le casează și, în fond : respinge acțiunea formulată de reclamantul D.I., precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2004.