Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petenții B.V., R.I., C.M., V.M., T.A., H.F. și I.M., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au solicitat Plenului C.S.M. recunoașterea gradului profesional 1 dobândit prin examen, conform Legii nr. 60/1968, Legea nr. 92/1992 și Legea nr. 52/1991 și atribuirea drepturilor salariale corespunzătoare funcției de execuție astfel stabilită.
Prin Hotărârea din 25 iunie 2009 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea acestora cu motivarea că Legea nr. 52/1991 avea ca materie de reglementare salarizarea personalului din cadrul organelor puterii judecătorești, sintagma folosită de legiuitor fiind aceea de „avansare în grade sau trepte profesionale” și nu aceea de „avansare în funcție”, iar din interpretarea art. 21 din același act normativ rezultă că dobândirea gradului profesional I nu atrăgea dreptul de a funcționa la o instanță sau parchet ierarhic superior, ci doar creșterea cuantumului salariului de bază.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs V.B., V.M., A.T., R.I., M.C., H.F., I.M., solicitând admiterea recursului, desființarea Hotărârii din 25 iunie 2009 a Plenului C.S.M., admiterea cererii și stabilirea că gradul profesional 1 câștigat corespunde funcției de procuror de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Criticile hotărârii se referă la următoarele aspecte:
- reclamanții au trecute în cărțile de muncă gradul profesional 1 care este corespunzător unui procuror cu funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- dispariția succesivă a reglementărilor privind gradele profesionale ale magistraților nu pot avea ca efect deposedarea de un drept profesional și salarial dobândit prin examen și concurs în baza reglementărilor legale anterioare;
- noua reglementare (Legea nr. 303/2004) nu conține dispoziții de abrogare a normelor cuprinse în vechea lege privind gradele profesionale obținute prin examen sau concurs, respectiv gradul I, iar prin art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 a fost consacrat explicit principiul fundamental al recunoașterii gradului profesional dobândit.
Ulterior, după comunicarea hotărârii atacate, recurenții au invocat faptul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru că Plenul C.S.M. a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privitor la temeinicia acțiunii bazată pe principiul „drepturilor câștigate”, dar, indirect, a recunoscut că recurenții au dreptul la „creșterea salariului de bază” corespunzător clasei 19 a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se apreciază că Plenul C.S.M. a omis să constate discriminarea față de alte categorii de magistrați (de la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. - numiți fără concurs sau examen).
A fost invocată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 și a celorlalte acte normative ulterioare pentru neintroducerea „criteriilor de echivalare” a gradului profesional dobândit în temeiul legilor anterioare, stabilind această recunoaștere doar în cazul celor eliberați din funcție din motive neimputabile (art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004) ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 11 și art. 20 din Constituția României.
Prin aceasta s-a instituit și un tratament discriminatoriu raportat la procurorii D.I.I.C.O.T. și D.N.A. care, printr-un singur interviu, fără examen sau concurs, acced la poziția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost invocată și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 14) și jurisprudența C.E.D.O., dar și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și jurisprudența Curții Constituționale care a stabilit că egalitatea în fața legii implică un tratament egal pentru situații identice sau similare.
C.S.M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Fiind invocată excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte va analiza, în baza art. 137 C. proc. civ., această excepție.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992:
(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia;
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă;
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Din analiza acestui text, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele considerente:
- excepția să fie invocată de una dintre părțile litigiului dedus judecății;
- excepția să vizeze o dispoziție dintr-o lege sau o ordonanță care este în vigoare;
- dispoziția respectivă nu a fost contestată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- dispoziția invocată are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
În raport de excepția de neconstituționalitate invocată de recurenți, aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
- O.U.G. nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească nu mai este în vigoare, deoarece chiar Legea nr. 92/1992, care a fost modificată, a fost abrogată, pe articole, prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 303/2004 și nr. 317/2004 și nu se poate sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate a unei legi care nu mai este în vigoare;
- Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor este în vigoare, iar în legătură cu această lege s-au făcut referiri la art. 65 alin. (6) ca fiind neconstituțional, dar acest text nu are legătură cu prezenta cauză pentru că Plenul C.S.M., în hotărârea atacată, nu a făcut referire la acest text, ce se referă la situația judecătorilor sau procurorilor eliberați din funcție din motive neimputabile. Or, în speță, nu suntem în prezența unei asemenea ipoteze deoarece recurenții sunt procurori în funcție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, astfel că nu este îndeplinită condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu cauza.
Pe fondul recursului, Înalta Curte, după examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, îl va respinge pentru următoarele considerente:
Recurenții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și susțin că au dobândit, anterior Legii nr. 303/2004, gradul profesional I, dar nu s-au depus dovezi în acest sens, iar acest fapt nu a fost contestat de către intimat.
Oricum, gradul profesional 1 era reglementat de legislația anterioară apariției Legilor nr. 303/2004 și nr. 304/2004.
Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, în art. 6, prevedea că „salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții și, în cadrul fiecărei funcții, pe grade sau trepte profesionale. Salariile de bază pentru fiecare grad sau treaptă sunt stabilite pe 3 - 4 gradații”, iar în art. 10 se prevedea că avansarea în grade sau trepte profesionale se realiza prin susținerea de examene, în raport de vechimea minimă în specialitate, competența profesională și rezultatele obținute în activitate.
Fiind reglementată în legea de salarizare, avansarea în grade sau trepte profesionale avea consecințe asupra nivelului de salarizare dar nu avea niciun efect asupra nivelului parchetului la care putea funcționa procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.
În Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească erau stabilite condițiile în care se putea promova în funcții superioare de execuție.
Acest act normativ, în privința promovării, a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/1999 și în art. 66 alin. (4)1 din Legea nr. 92/1992 modificată, se prevedea că „promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la parchete de pe lângă aceste instanțe, a magistraților care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege se face pe bază de examen”, cu excepția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin urmare, nu se poate face confuzia între examenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 52/1991, prin care se obține avansarea în grade sau trepte profesionale și examenul prevăzut de art. 66 alin. (4)1 din Legea nr. 92/1991 modificată prin care se obține promovarea în funcții superioare de execuție la parchetele și instanțele judecătorești.
Ulterior, statutul magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care, prin art. 107 alin. (2) lit. b) a abrogat dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992.
Prin abrogarea acestui text și prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/ 2004, dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992 și-au încetat aplicabilitatea, urmând a fi aplicate dispozițiile legii noi, astfel că la data când recurenții au adresat cererea pentru stabilirea nivelului funcției de execuție, corespunzător gradului profesional 1, art. 66 din Legea nr. 92/1992 nu mai erau în vigoare.
În art. 43 din noua Lege nr. 303/2004, s-a prevăzut că modalitatea de promovare a magistraților în funcții de execuție este concursul organizat la nivel național, ținându-se seama de vechimea în magistratură și de activitatea profesională a magistratului, precum și de posturile vacante existente, inclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tot în Legea nr. 303/2004, în art. 100 alin. (1), s-a prevăzut că magistrații în funcție la data intrării în vigoare a acestei legi, se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.
Este adevărat că legea nu a stabilit criterii de echivalare între gradul de salarizare al magistratului și gradul profesional dobândit dar această lipsă nu poate fi suplinită decât printr-o intervenție legislativă și nu de către judecător.
Chiar dacă anterior Legii nr. 303/2004, potrivit art. 66 din Legea nr. 92/1992, recurenții puteau promova în funcții superioare de execuție chiar și fără examen sau ulterior, după 1999, pe bază de examen, după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, recurenții nu pot fi promovați într-o funcție de execuție corespunzătoare gradului profesional 1 fără să susțină un examen.
Recurenții au avut o vocație de a promova la un parchet ierarhic superior, dar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu se mai poate analiza posibilitatea valorificării gradului profesional și echivalarea statului profesional.
Prin urmare, nu se poate susține că hotărârea Plenului C.S.M. a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 52/1991 și Legea nr. 92/1992, ci s-a făcut cu aplicarea întocmai a acestora.
Vor fi înlăturate și susținerile recurenților referitoare la soluțiile adoptate în legătură cu procurorii care au exercitat această funcție la D.I.I.C.O.T. și D.N.A.
Procedura de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate ale D.N.A. și D.I.I.C.O.T. este una specială, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Prin urmare, situația recurenților este diferită de cea a procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. pentru că aceștia au funcționat efectiv în cadrul acestor structuri de parchet.
Nu se poate susține incidența în cauză a dispozițiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care prevăd că „judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile, își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor”, deoarece, în cazul recurenților, nu s-a dispus eliberarea din funcția de procuror din motive neimputabile.
Numai într-o asemenea situație se putea impune aplicarea principiului stabilit de art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, astfel nu se poate considera că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea principiului dreptului dobândit.
Deși au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs nu s-a motivat incidența fiecărui motiv.
Apreciind că hotărârea atacată a fost dacă cu respectarea prevederilor legale și a principiilor incidente, va fi respins recursul în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.
Respinge recursul declarat de B.V., V.M., T.A., R.I., C.M., H.F. și I.M. împotriva Hotărârii din 25 iunie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.