Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința nr. 132/ CA din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a A.N.R.P. și a admis în parte contestația formulată de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. A obligat pârâta să emită reclamantei decizie reprezentând titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 50 mp ocupat de construcții din C.F., Geoagiu Băi și să îi comunice acesteia numărul de ordine din listă și raportul de evaluare. A respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive aceasta este întemeiată, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 așa cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, C.C.S.D. este organul abilitat să dispună emiterea deciziilor referitoare la titluri de despăgubiri, A.N.R.P. neavând nici o atribuție în acest sens.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin Decizia nr. 1685 din 22 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că pentru terenul în suprafață de 50 de m.p. ocupată de construcții, reclamanta are dreptul la măsuri reparatori prin echivalent, până la concurența sumei de 47.364.750 lei, dosarul reclamantei fiind înaintat C.C.S.D. de către SC G. SA Geoagiu Băi cu adresa din 16 august 2007, dată de la care reclamanta a stăruit prin mai multe adrese pentru soluționarea acestuia, însă nu a primit niciun răspuns.
În acest context, a reținut instanța de fond că autoritatea pârâtă trebuia să procedeze la punerea în executare a hotărârii judecătorești menționate în sensul acordării titlului de despăgubiri.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, prima instanță a constatat că acestea este nefondat, reclamanta nefăcând dovada că a suferit vreun prejudiciu și nici a faptului că, la solicitarea Comisie, a depus hotărârea judecătorească cu mențiunea definitivă și executorie.
A reținut, în final, că cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, de, asemenea, nu a fost dovedită, la dosar neexistând vreun document justificativ în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta P.A. și pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele expuse în ceea ce urmează:
1. Recurenta - reclamantă P.A. solicită modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calități procesuale pasive a A.N.R.P. și admiterea cererii de acordare a daunelor morale în cuantum de 20.000 lei.
În susținerea recursului invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat.
Prin motivele de recurs se arată, în esență, că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., neavând în vedere faptul că această instituție are atribuții certe privind soluționarea dosarelor de despăgubiri, care rezultă din dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Se mai susține că, soluția de respingere a cererii de acordare a daunelor morale nu are temei legal, reținându-se în mod greșit nedovedirea prejudiciului suferit de reclamantă, în condițiile în care s-au făcut nenumărate demersuri pentru emiterea titlului, dar autoritatea pârâtă a refuzat să dea curs solicitărilor repetate și nici până la momentul depunerii cererii de recurs nu i s-a comunicat ordinea ocupată de dosarul său de despăgubire.
2. Recurenta-pârâtă C.C.S.D. își întemeiază recursul formulat pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
În susținerea recursului se arată următoarele:
- instanța de fond nu a luat în considerare apărările formulate de pârâtă în sensul că reclamanta are dreptul la acordarea de măsuri reparatorii în cuantum de 47.364.750 lei stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât Comisia nu poate decât să procedeze la punerea în executare a acesteia, fără a mai proceda la o reevaluare a imobilului, situație care nu mai necesită întocmirea unui raport de evaluare care să fie comunicat reclamantei;
- instanța de fond a încălcat dispozițiile Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, obligând pârâta să comunice raportul de evaluare, prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii statuându-se că, în situația în care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta;
- referitor la soluția de obligare a Comisiei la comunicarea către reclamantă a locului din lista celor ce urmează a fi despăgubiți se arată că aceasta este greșită, având în vedere că în Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. s-a stabilit că dosarele de despăgubire sunt tratate cu prioritate, însă reclamanta nu a depus hotărârea judecătorească irevocabilă pentru a o putea pune în executare.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.
Contextul factual al cauzei de față nu este contestat.
1. Recursul declarat de reclamanta Popescu Ana
a. În ceea ce privește critica referitoare la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:
Acțiunea reclamantei are ca temei refuzul nejustificat de efectuare a unei operațiuni administrative constând în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. 13 alin. (1) din acest act normativ, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit legii se constituie C.C.S.D., care are ca principale atribuții, pe acelea de a dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și de a lua măsurile legale necesare în acest sens.
Totodată, art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede, în alin. (4) și (6), că pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și trimite dosarele la evaluatorul sau la societatea de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire și în baza căruia Comisia Centrală va emite titlu de despăgubire, conform alin. (7) al aceluiași articol.
Rezultă de aici că entitatea titulară de drepturi și obligații în raportul de drept administrativ dedus judecății este C.C.S.D. iar nu A.N.R.P., care are atribuții distincte, de coordonare a procesului de acordare a despăgubirilor și de emitere a titlurilor de plată și titlurilor de conversie în etapa valorificării titlurilor de despăgubire, potrivit art. 131 și art. 181 - 189 din actul normativ menționat mai sus.
Prin urmare, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a A.N.R.P. este nefondat.
b. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la neacordarea daunelor morale se constată că și aceasta este neîntemeiat raportat la situația potrivit căreia autoritatea pârâtă a răspuns totuși cererilor repetate ale reclamantei, motivând neemiterea titlului de nedepunerea la Dosarul de despăgubiri a Deciziei nr. 1176/A/2005 a Curții de Apel Alba - Iulia, reclamanta nefăcând dovada că s-ar fi conformat acestei cerințe. Pe de altă parte, faptul întârzierii emiterii titlului de despăgubire către reclamantă nu este de natură, prin el însuși, să dovedească existența unui prejudiciu moral suferit de reclamantă, fără a fi indicate și probate consecințele concrete negative ale acestei situații, care să se fi răsfrânt asupra reclamantei prin provocarea unor suferințe la nivel psihologic.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta P.A. va fi respins ca nefondat.
2. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D.
Analizând motivele de recurs formulate de autoritatea pârâtă, Înalta Curte constată că acestea vizează, de fapt, doar modul în care instanța de fond a soluționat capetele de cerere accesorii celui principal, constând în obligarea Comisie Centrale la emiterea titlului de despăgubire.
Astfel, recurenta-pârâtă recunoaște că are obligația de a pune în executare Decizia nr. 1176/A/2005 a Curții de Apel Alba - Iulia, executarea acestei hotărâri judecătorești constând tocmai în emiterea titlului de despăgubiri în cuantum de 47.364.750 lei, astfel cum s-a stabilit irevocabil de instanța judecătorească. Pe acest aspect, se constată că instanța de fond a obligat pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul în suprafață de 50 de mp ocupat de construcții din C.F. a localității Geoagiu Băi, în considerente făcând referire strictă la Deciziile nr. 1176/A/2005 a Curții de Apel Alba - Iulia și la Decizia nr. 1685/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și reținând că prin acestea s-a stabilit irevocabil cuantumul despăgubirilor ca fiind 47.364.750 lei, ce vor fi acordate în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În acest context, orice speculație legată de încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor Deciziei nr. 52/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, nu are temei, instanța nedispunând reevaluarea imobilului.
Luând în considerarea interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, raportat la situația concretă din speță, rezultă că în cazul reclamantei, autoritatea pârâtă trebuia să procedeze direct la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, dosarul de despăgubire fiind trimis Comisiei Centrale încă din data de 16 august 2007 cu adresa SC G. SA Geoagiu Băi.
Justificarea neemiterii titlului de despăgubire până la momentul acționării în judecată, bazată pe nedepunerea de către reclamantă a Deciziei nr. 1176/A/2005 a Curții de Apel Alba - Iulia, invocată în apărare de autoritatea pârâtă, nu poate fi primită, având în vedere că această solicitare a Comisiei a venit la aproximativ 2 ani de la înregistrarea dosarului de despăgubiri și ca urmare a memoriilor repetate ale reclamantei, la dosar fiind depuse hotărârile pronunțate în fond și recurs privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În ceea ce privește critica adusă soluției de obligare a autorității pârâte la comunicarea numărului de ordine din lista peroanelor care urmează a fi despăgubite, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus corect și legal acest lucru, având în vedere că prin Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. s-a stabilit ca și criteriu de soluționare a cererilor, ordinea înregistrării dosarelor la sediul Comisiei, aspect recunoscut de recurenta - pârâtă, chiar în cererea de recurs. Or, având în vedere că dosarul reclamantei a fost înaintat recurentei-pârâte la data de 16 august 2007, iar la data de 24 martie 2008, reclamanta prin scrisoare recomandată a precizat că dorește ca despăgubirile să îi fie acordate în bani, este evident că există un număr de ordine atribuit dosarului reclamantei, pe care autoritatea pârâtă este obligată să îl comunice acesteia.
În ceea ce privește aspectul necesității întocmirii raportului de evaluare sau a inexistenței acestei obligații din parate autorității pârâte, se constată că soluția instanței de fond nu a fost dată în sensul obligării la întocmirea acestuia, faptul comunicării acestui înscris fiind o chestiune care se va lămuri cu ocazia executării și, oricum, îndeplinirea sarcinii de a emite titlul de despăgubire stinge și obligația accesorie anterioară.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și recursul declarat de pârâta C.C.S.D. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de P.A. și C.C.S.D., împotriva sentinței nr. 132/ CA din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Alba - Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.