Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 984/2012

Ședința din Camera de Consiliu de la 23 februarie 2012

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Horezu petenta SC M. SRL a chemat în judecată intimatul I.T.M. Vâlcea, solicitând anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției din 07 iunie 2011, prin care, în temeiul disp.art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 RON.

Judecătoria Horezu, verificându-și din oficiu competența materială, a constatat că aceasta nu îi aparține, întrucât sediul angajatorului se află în municipiul Târgu Jiu, aflat în raza de circumscripție a Judecătoriei Târgu Jiu, și față de natura competentei exclusive teritoriale în materie, așa cum derivă din prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările ulterioare, a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Horezu, și în temeiul prevederilor art. 159 pct. 3 C. proc. civ. coroborate cu art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Prin sentința civilă nr. 9377 din 11 noiembrie 2011, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția necompetenței materiale, invocată de petentă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.

Pentru a se pronunța astfel Judecătoria Târgu Jiu a reținut că locul săvârșirii contravenției este acela unde persoanele au prestat muncă și nicidecum sediul angajatorului.

De altfel, legea nu prevede în mod expres locul în care trebuie întocmit contractul de muncă ci doar obligația de a încheia o astfel de convenție în formă scrisă.

Considerând că locul săvârșirii contravenției este în localitatea C., județul Vâlcea, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Horezu, județul Vâlcea, văzând și prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, care reglementează competența absolută în materie contravențională, Judecătoria Târgu Jiu a constatat ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale și pe cale de consecință, a dispus admiterea acesteia și declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea instanței competente, respectiv Judecătoria Horezu - județul Vâlcea.

Ivindu-se conflictul negativ de competență, a fost sesizată, în baza art. 20 pct. 2 coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Verificând cauza, Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Horezu, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin procesul verbal întocmit petentei s-a reținut că la data de 20 mai 2010 la punctul de lucru din C. al SC M. SRL au prestat activitate numiții S.D., I.M. și I.N.A., fără a avea întocmite în formă scrisă contracte individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă.

Potrivit art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 republicată, constituie contravenție primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea contractului individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 10.000 la 20.000 RON pentru fiecare persoană identificată.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este localitatea C., județul Vâlcea, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Horezu.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Horezu.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Horezu, județul Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC M. SRL Târgu Jiu și I.T.M. Vâlcea, în favoarea Judecătoriei Horezu, Județul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.