Asupra recursurilor de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8793/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe inculpatul Z.C.C. - suspendat din funcția de procuror, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 861 alin. (2) C. pen. și art. 862 C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 (șapte) ani.
În baza art. 863 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș;
b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen. și art. 865 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului Z.C.C. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat durata reținerii și arestării preventive de la 9 septembrie 2010 Ia 14 septembrie 2010.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul Z.C.C. suma de 8.400 lei, precum și echivalentul în lei a sumei de 1.500 euro, la data executării.
S-a constatat că suma de 1.000 euro, folosită la realizarea flagrantului, a fost restituită numitului B.B.V.
A fost menținut sechestrul asigurător dispus asupra autoturismului marca C.K. cu numărul de înmatriculare x, aparținând inculpatului Z.C.C., instituit prin ordonanța nr. 94/P/2010 din 12 octombrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției, până la concurența sumei de 3.500 euro.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Z.C.C., la plata sumei de 8 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
1.1. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției, nr. 94/P/2010 din 27 octombrie 2010, inculpatul Z.C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în vara anului 2009, a acceptat promisiunea unei recompense bănești de la martorul T.Z.P.D., angajat al SC S.G. SRL, în scopul de a intermedia, prin traficarea influenței pe care o are prin prisma relațiilor de prietenie, precum și din poziția sa de prim-procuror, pe lângă R.C.I., manager al S.C.Z.I.R. SRL, încheierea unui contract de prestări servicii de pază între SC S.G. SRL - prestator și S.C.Z.I.R. SRL - beneficiar, iar ulterior a primit, în baza acestei înțelegeri, în tranșe lunare, suma totală de 4.500 euro, în perioada aprilie-septembrie 2010.
S-a reținut că, la data de 9 iunie 2010, organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 C. proc. pen., cu privire la săvârșirea de către Z.C.C. a unor fapte de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000.
În fapt, prezenta cauză penală s-a constituit ca urmare a unui denunț formulat la 9 aprilie 2010 de numitul L.L.M. cu privire la implicarea magistratului Z.C.C., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în comiterea unor fapte de corupție în legătură cu un dosar penal care îl privea pe numitul S.C., dosar instrumentat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.
În baza actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin încheierea nr. 14 din 19 aprilie 2010, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de Z.C.C., S.C. și L.L.M., precum și a înregistrării audio-video a comunicărilor purtate în mediul ambiental între persoanele anterior menționate, precum și cu alte persoane, în legătură cu faptele ce fac obiectul cauzei.
Autorizația a fost emisă pe o perioadă de 28 de zile, de la 19 aprilie 2010 până la 16 mai 2010, fiind ulterior prelungită cu 30 de zile, începând cu 17 mai 2010 până la 15 iunie 2010, conform încheierii nr. 20 din 14 mai 2010, emisă de aceeași instanță.
Din analiza înregistrărilor ambientale realizate în biroul situat în clădirea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, utilizat de magistratul Z.C.C., prim-procuror, a rezultat existenta a două situații de fapt cu posibil caracter infracțional, petrecute la data de 13 mai 2010.
Astfel, inculpatul Z.C.C. a primit vizita numitului F.M., viceprimarul orașului Sânnicolau Mare, acesta solicitându-i sprijin în soluționarea favorabilă a unui dosar privind pe numitul T.T., conducător auto în cadrul Primăriei, implicat în agresarea unor persoane.
De asemenea, s-a constatat că, în aceeași zi, o persoană neidentificată la acel moment (însă identificată ulterior în persoana martorului T.Z.P.D.) i-a înmânat inculpatului Z.C.C. un plic în care se găsea suma de 4.200 RON, din discuțiile purtate între cei doi reieșind că scopul remiterii banilor era acela de intermediere a unor afaceri cu Primăria Sânnicolau Mare, persoana respectivă desfășurând activități de pază și protecție printr-o firmă specializată și fiind interesată de realizarea unor legături de afaceri cu primarul din localitate, în scopul obținerii mai multor contracte pentru obiective de pază precum școli, spitale, primărie etc. După primirea banilor, inculpatul Z.C.C. l-a asigurat pe interlocutor că va discuta cu primarul ori cu viceprimarul, după care discuțiile dintre cei doi au continuat în legătură cu punerea în practică a unor afaceri în domeniul salubrizării, inculpatul Z.C.C. arătând că se așteaptă la un profit de 2.000 euro lunar.
În declarația cu caracter de denunț dată în fața organelor de urmărire penală la data de 27 iulie 2010, precum și în declarația de martor dată la 8 septembrie 2010, martorul T.Z.P.D. a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul Z.C.C. în vara anului 2009, când mai mulți agenți ai firmei SC S.G. SRL, pe care martorul o reprezintă în calitate de director zonal, au fost implicați în prinderea unor hoți, context în care aceștia au fost audiați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. în aceste împrejurări, martorul i-a transportat pe inculpat cu autoturismul personal la sediul Parchetului, timp în care a purtat cu acesta unele discuții privitoare la afacerile derulate de firmă, precum și la interesul încheierii unor contracte pentru asigurarea pazei cu diverse firme din zonă.
Martorul T.Z.P.D. a declarat că inculpatul Z.C.C. i-a comunicat, cu acel prilej, că îl poate pune în legătură cu unul dintre reprezentanții firmei S.C.Z.I. SRL și „poate pune o vorbă bună” pentru perfectarea unui contract cu această firmă, cunoscând că firma care asigura paza la acel moment urma să finalizeze contractul aflat în derulare. Din contextul aceleiași discuții, martorul a înțeles că inculpatul era foarte bun prieten cu directorul firmei S.C.Z.I. SRL, martora R.C.I..
Martorul T.Z.P.D. i-a răspuns inculpatului că este interesat de propunere și că, dacă îi va ajuta să încheie un contract, „nu vor rămâne datori” (făcând referire la firmă și la reprezentanții acesteia).
Aceste discuții au fost reluate în mai multe rânduri, martorul T.Z.P.D. percepând de fiecare dată tonul foarte sigur cu care inculpatul îi transmitea să stea liniștit, pentru că se va încheia contractul de pază. în cadrul unora dintre aceste discuții, inculpatul l-a asigurat pe T.Z.P.D. că va vorbi cu R.C.I., pentru a încheia contractul pe o perioadă de 3-4 ani.
Astfel, la începutul anului 2010, inculpatul Z.C.C. l-a contactat pe T.Z.P.D. și i-a comunicat, cu ocazia unei discuții avută la biroul său de la parchet, că a discutat cu martora R.C.I. și că poate merge la discuții cu firma S.C.Z.I. SRL, în sensul de a prezenta o ofertă pentru încheierea unui viitor contract. Din discuția purtată cu această ocazie cu inculpatul Z.C.C., martorul a înțeles că acesta are o relație foarte bună cu numita R.C.I. și că, în urma intervențiilor sale, totul va fi „Ok”, firma S.C.Z.I. SRL, urmând să încheie contractul cu SC S.G. SRL. De asemenea, inculpatul Z.C.C. i-a solicitat martorului să îl anunțe ce a rezolvat cu directoarea firmei S.C.Z.I. SRL
În perioada februarie-martie 2010, după discutarea detaliilor contractului între S.C.Z.I. SRL și SC S.G. SRL, martorul T.Z.P.D. a reluat discuția cu inculpatul Z.C.C., în legătură cu pretențiile acestuia pentru sprijinul acordat la încheierea contractului, precizarea martorului fiind că acest subiect a mai fost discutat și în perioada dintre depunerea ofertei și încheierea contractului. Inculpatul Z.C.C. a răspuns că lasă la aprecierea martorului cuantumul și modalitatea de plată, iar la întrebarea martorului T.Z.P.D. dacă dorește o sumă de bani care să-i fie plătită o singură dată sau dorește o plată lunară, la o zi sau două după efectuarea plății de către S.C.Z.I. SRL către SC S.G. SRL , pe toată durata contractului, preconizată la 36 de luni, inculpatul Z.C.C. a arătat că preferă varianta plății lunare.
La jumătatea lunii martie 2010, la scurt timp după încheierea contractului, firma de pază SC S.G. SRL a început să-și desfășoare efectiv activitatea la firma S.C.Z.I. SRL, iar în jurul datei de 10-12 aprilie 2010 s-a făcut prima plată pentru prestațiile efectuate.
La o zi sau două după efectuarea plății, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe inculpat, cu care s-a întâlnit la biroul acestuia, spunându-i că s-a făcut plata și înmânându-i un plic în care se afla suma de 500 de euro. Cu această ocazie, martorul i-a spus inculpatului că suma este numai pentru o jumătate de lună și l-a întrebat dacă este bine, inculpatul răspunzând afirmativ.
Astfel, a rămas stabilit ca inculpatul Z.C.C. să primească lunar suma de 1.000 de euro, pe toată perioada derulării contractului.
În baza acestei înțelegeri, martorul T.Z.P.D. i-a remis inculpatului Z.C.C. și în lunile mai, iunie și iulie câte 4.200 RON, echivalentul a 1.000 de euro. Sumele respective au fost înmânate în biroul inculpatului, cu excepția lunii iunie, când inculpatul s-a întâlnit cu martorul în fața blocului unde locuiește, suma de bani fiindu-i remisă în autoturismul martorului.
La data de 1 august 2010, inculpatul Z.C.C. a plecat în concediu, stabilind cu T.Z.P.D. ca următoarea tranșă de bani, aferentă lunii august 2010, să-i fie remisă după întoarcerea din concediu.
La data de 23 august 2010, inculpatul l-a contactat telefonic pe martor, acesta nerăspunzând, astfel că l-a apelat ulterior, prilej cu care inculpatul i-a comunicat că s-a întors din concediu, martorul spunându-i că tocmai ce a plecat în concediu, că știe că trebuie să rezolve cu „datoria”, stabilind să se întâlnească după ce și T.Z.P.D. se va întoarce din concediu. Cu acea ocazie, inculpatul i-a spus martorului că trebuie să discute, întrucât a apărut o problemă legată de un agent de pază care își desfășoară activitatea la firma S.C.Z.I. SRL
La data de 8 septembrie 2010, martorul l-a contactat telefonic pe inculpatul Z.C.C., comunicându-i că va veni în ziua respectivă la biroul acestuia. Cu ocazia acestei ultime întâlniri, inculpatul i-a relatat martorului că ar avea o nemulțumire în legătură cu serviciile prestate de firma SC S.G. SRL , fără a indica nume sau situații complete. Cu acest prilej, martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului un plic conținând suma de 1.000 de euro, reprezentând suma aferentă lunii august.
2. S-a apreciat de către procuror că aspectele relatate de martorul denunțător T.Z.P.D. sunt confirmate atât de înregistrările audio-video ale convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental, cât și de declarații ale martorilor audiați în cauză, precum și de înscrisurile atașate la dosar.
Astfel, din exploatarea autorizațiilor nr. 31 din 19 aprilie 2010, 32 din 19 aprilie 2010, nr. 33 din 19 aprilie 2010, nr. 34 din 19 aprilie 2010, nr. 35 din 19 aprilie 2010, nr. 50 din 14 mai 2010, nr. 62 din 11 iunie 2010, nr. 76 din 21 iulie 2010, nr. 93 din 13 august 2010, emise de Înalta Curte de Casație și Justiție au rezultat următoarele:
La data de 13 mai 2010, în intervalul orar 12.16.30-12.44.20, martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului Z.C.C., în biroul acestuia, un plic în care se găsea suma de 4.200 de iei.
Scopul pentru care au fost primiți de inculpat banii respectivi este cel arătat anterior, respectiv pentru intermedierea unor afaceri, rolul inculpatului Z.C.C. fiind acela de a trafica influența pe care o avea prin prisma relației de prietenie, precum și din poziția sa de prim-procuror, asupra martorei R.C.I., manager al S.C.Z.I.R. SRL.
Imediat după primirea banilor, inculpatul a chemat o persoană, cu apelativul L., identificată ulterior în persoana martorului I.L., conducător auto la unitatea de parchet, solicitându-i acestuia să meargă și să cumpere 1.000 de euro, înmânându-i plicul primit de la martorul T.Z.P.D. și menționând: „Că ai patruzeci și două de milioane, o mie de euro, te rogi”. Conform imaginilor video, în intervalul dintre momentul primirii plicului și momentul înmânării acestuia lui I.L., inculpatul nu a adăugat în conținutul acestuia vreo altă sumă de bani.
Cu ocazia acestei discuții, inculpatul i-a spus interlocutorului său: „am zis că mă-ntâlnesc și cu C. astăzi, dar nu mă simt grozav!”, făcând referire la martora R.C.I.
Din aceeași discuție a reieșit că întâlnirea cu R.C.I. a fost amânată pentru lunea următoare, inculpatul spunând următoarele:”?/ atuncea luni o să stabilim. Și o punem și cu curățenia. Eu aș mai vrea măcar asta de preluat, deșeuri. Că, dacă punem bazele acuma. anul ăsta, astea sunt afaceri care durează, o să dureze ani de zile!. Să iasă măcar o mie, două mii de euro pe… Păi, eu așa o să-i spun: Mă C., dă. Trebuie să-mi dai și mie ceva, că acuma, uite, pe reducerile astea.”. Este de subliniat făptui că inculpatul urmărea facilitarea, prin exercitarea influenței asupra aceleiași persoane, R.C.I., a încheierii și a altor contracte între SC S.G. SRL și Z., în schimbul primirii unor beneficii materiale. Interesul inculpatului pentru astfel de intermedieri a rezultat și din întrebarea pusă martorului: „și, în afară de curățenie și asta, cam ce ar mai externaliza Z. - ul”.
În continuare, conform imaginilor video, în birou a intrat numitul I.L., care i-a înmânat inculpatului mai multe bancnote în monedă euro.
La data de 3 iunie 2010, la ora 10.54.57, martorul T.Z.P.D. I-a contactat telefonic pe inculpat, pentru a-i comunica că firma ce urma să preia serviciile de curățenie de la Z. este înființată și că „este păcat să pierdem timpul”, inculpatul răspunzând: „păi, și eu sunt la fel de interesat.”.
O discuție telefonică avută la 14 iunie 2010, ora 18:32, confirmă poziția de intermediar a inculpatului Z.C.C., care, contactându-l pe T.Z.P.D., îi relatează că este la sediul firmei S.C.Z.I.R. SRL împreună cu C.R. și că este necesară o întâlnire.
Dialogul relevant este următorul:
T.Z.P.D.: „Sigur vin! Ce vă rog: dacă tot sunteți cu dânsa, poate vorbiți cu dânsa de chestia aia cu curățenia.
Z.C.C.: Da, aia a picat. E altceva.
T.Z.P.D.: A picat aia?
Z.C.C.: Da, da!
T.Z.P.D.: Am înțeles. Și o.
Z.C.C.: E. e. e dată, am vorbit. E altceva.
T.Z.P.D.: Am înțeles. Păi, haideți că vorbim mâine atunci!
Z.C.C.: Tre. Tre să veniți, că e altceva.
T.Z.P.D.: Am înțeles. Mâine sunt acolo, mâine la zece sunt acolo”,
O altă convorbire telefonică din 16 iunie 2010 confirmă că T.Z.D. s-a întâlnit cu inculpatul Z.C.C. la domiciliul acestuia din urmă, unde i-a remis o altă sumă de bani tot în legătură cu intermedierea contractului.
Dialogul relevant este următorul:
„T.Z.P.D.: „ Să trăiți!.
Z.C.C.: Sunt pe drum, ca să zic așa.
T.Z.P.D.: Ha, ha, ha! Am înțeles!
Z.C.C.: în juma de oră îs în fata blocului.
T.Z.P.D.: Am înțeles. In jumătate de oră ne vedem în fata blocului.
Z.C.C.: Bun. Toată stima!”
La numai două minute după această discuție, mai exact la ora 14:46:03, martorul T.Z.P.D. confirmă unui apropiat al său, B.B.V., că urmează să se întâlnească cu inculpatul Z.C.C., folosind pentru acesta apelativul „V.”. Dialogul dintre cei doi a fost următorul:
T.Z.P.D.: „Da. Mă duc să mă văd cu V., că m-a sunat acum că .
B.B.V.. îi arde de bani!
T.Z.P.D.: Îți dai seama!
B.B.V.: îhîm! Bine.
T.Z.P.D.: Nu e. știi că.
B.B.V.: Bă vorbește de .de curățenie, mă!
T.Z.P.D.: Păi normal că vorbesc, că mă duc acum la el”.
În data de 16 iunie 2010, în jurul orei 15:10, martorul T.Z.P.D. se afla în apropierea domiciliului inculpatului, iar la ora 15:31:53, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora S.A., grefier șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, după care aceasta l-a sunat de la postul telefonic al parchetului, inculpatul solicitându-i să vorbească cu M. (patronul unei case de schimb valutar) pentru a cumpăra 1.500 de euro. Deși inculpatul a folosit drept pretext pentru justificarea provenienței banilor faptul că încasase salariul (pe data de 13 a lunii - n.n.), este certă existenta unei legături între primirea banilor de la martorul T.Z.P.D. și solicitarea de a cumpăra euro, așa cum a procedat și cu prilejul precedentei primiri a banilor.
De asemenea, în data de 13 iulie 2010, în jurul orei 14:00, cei doi s-au întâlnit pe raza localității Sânnicolau Mare, unde Z.C.C. a primit suma de 4.200 RON.
Astfel, la 12 iulie 2010, ora 7.44.13., martorul T.Z.P.D. a purtat o conversație telefonică cu martorul B.B.V., acesta din urmă anunțându-l că „i-a băgat banii pentru V.”, „patru mii trei sute”. La finalul discuției, T.Z.P.D. a confirmat că va merge să ridice banii ce urmau a fi remiși inculpatului: „Bine, măi Hai că o să mă și duc să-i scot lui V. banii să-i dau, vorba ta, să scăpăm de-o grijă!”.
La ora 9.36.06, martorul T.Z.P.D. l-a apelat pe inculpatul Z.C.C., dialogul fiind următorul:
Z.C.C.: O, toată stimai Chiar ziceam că ar trebui să ne vedem!
T.Z.P.D.: Păi, trebuie să ne vedem astăzi, neapărat!
Z.C.C.: La. la muncă, la muncă!
T.Z.P.D.: Și eu tot la muncă sunt. întârziați mult astăzi pe la Sânicolau? Că nu știu dacă reușesc să ajung acolo.
Z.C.C.: Aa. Astăzi Ti un pic cam problematic, da nu. nu mai bine ne vedem mâine?
T.Z.P.D.: Ba da, ba. ba da!
Z.C.C.: Hai să ne vedem mâine atuncea!”
La data de 13 iulie 2010, orele 10.23.59, martorul T.Z.P.D. l-a apelat pe inculpatul Z.C.C., acesta întrebându-l pe martor dacă vine în ziua respectivă la Sânnicolau, martorul răspunzându-i că în jurul orei 11.30-12 pleacă spre el.
Ulterior, conform imaginilor video, între orele 14.35.00-14.36.30, inculpatul Z.C.C., intrând în incinta biroului de la sediul Parchetului, a purtat un dialog, în biroul său, cu martorul I.L., conducător auto, căruia i-a înmânat mai multe bancnote, pe care anterior le introdusese în portofel, luându-le de pe biroul său, în scopul de a merge să cumpere 1.000 de euro. Suma totală înmânată martorului a fost de 4.250 lei.
S-a reținut că este cert faptul că banii respectivi nu proveneau din salariu, așa cum a încercat să sugereze cu ocazia audierii martorul I.L., deoarece chiar inculpatul, înainte de a-i înmâna banii martorului, a întrebat-o pe grefiera șefă S.A. dacă au intrat banii (ziua de 13 este data încasării salariilor în Ministerul Public).
Într-o convorbire telefonică avută la data de 23 august 2010, inculpatul și martorul T.Z.P.D. au discutat în legătură cu „datoria” pe care o are T.Z.P.D. față de inculpatul Z.C.C., respectiv tranșa aferentă lunii august 2010, cei doi stabilind să se vadă după data de 5 septembrie 2010, când T.P.D. urma a reveni din concediu.
În cursul săptămânii 30.08-4 septembrie 2010, T.Z.P.D. a fost contactat telefonic de inculpat, nerăspunzându-i, întrucât se afla în străinătate.
La data de 6 septembrie 2010, urmare a apelului telefonic al inculpatului, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe acesta, stabilind să se întâlnească la 8 septembrie 2010 sau 9 septembrie 2010.
Scopul acestei întâlniri era acela de remitere către inculpat a tranșei de 1.000 euro aferente lunii august 2010.
La data de 8 septembrie 2010, inculpatul Z.C.C. și martorul T.Z.P.D. au avut o ultimă întrevedere la biroul inculpatului din sediul Parchetului, inculpatul primind cu acea ocazie de la martorul T.P.D. suma de 1000 euro, reprezentând tranșa aferentă lunii august.
Dialogul purtat în mediul ambiental între inculpat și martor, începând cu ora 12.55.24, a avut următorul conținut:
„Z.C.C.: Mergem să mâncăm ceva?
T.Z.P.D.: Ăă.
Z.C.C.: Cum îi la mare, în Turcia, la.?
T.Z.P.D.: Cum? A.!
Z.C.C.:Nebunule!
T.Z.P.D.:Păi, da'!? Ăă. Hai să.
T.Z.P.D.: Să nu se supere, da'.
Z.C.C. :Nu.
T.Z.P.D.: Na, știți cum e!
Z.C.C.: Da.
T.Z.P.D.: Ăă.
Z.C.C. : Eu de ce am spus că eu vreau. Acum eu am amânat să mă. să mă întâlnesc cu C.
T.Z.P.D.: Da.
Z.C.C. :Ăă. Ei tot or venit la mine că: „Domn'e,
că.” Deci, bănuiala care este?! Că. noi avem acuma niște investigații
făcute acolo, da?
T.Z.P.D.: Da, da, da.
Z.C.C. : Că se scoate din greu și s-a scos și pe
vremea Iu'. Ăă. înainte și ăștia zic că.
T.Z.P.D.: Păi, bun, da' modali.
modalitatea.
Z.C.C.: Șl ăștia zic că. c-au preluat și actualii. T.Z.P.D.: Nu. Ai mei, vă spun exact că nu.
Z.C.C. : Da? Acuma ăsta D., rămâne între noi, da? Deci, ăsta.
T.Z.P.D.: Da, da.
Z.C.C.: l-a băgat la asta, Iu' C. că nu-i de încredere băiatu', omu. Cum îl cheamă? Șefu'.
T.Z.P.D.: C.?
Z.C.C.: Da, șefu de dispozitiv. T.Z.P.D.: Deci, eu pe ăla îl am. îl am din nouăzeci și opt.
Z.C.C. :Acuma, noi avem niște lucruri ăă. în derulare într-un dosar.
T.Z.P.D.: îhî!
Z.C.C.: Eu sper. Doamne ferește, deci, îi avem sub. ăă. din toate punctele de vedere.
Z.P.D.: Am înțeles! Z.C.C. Tehnic și operativ.
T.Z.P.D.: Da, da, da, da, da.
Z.C.C.: Că îs vreo câțiva și din Arad, e unu care se ocupă și cu trafic de țigări și care vând și bunuri d-astea. T.Z.P.D.: îhî! îhî!
Z.C.C.: D-astea.[neinteligibil]. cu . [neinteligibil]. Nu știu ce!
T.Z.P.D.: Am înțeles! Am înțeles! Da, da, da. Cred că-s scumpe!
Z.C.C. : îs scumpe! Ăă. eu sper să. nu. dracu', să nu pice vreunul de la pază.
T.Z.P.D.: Nu. Și dacă pică. n-am nici.
Z.C.C.: Da' ce se poate face? Mutați. ?! Ăă. T.Z.P.D.: Nu, nu, nu. Deci, nu, haideți să ne înțelegem. Dacă al meu e implicat. Z.C.C.: Eu. eu ce i-am spus Iu' asta? Că ea ce zice? „Bă, vă ocupați voi, eu ce te rog.” T.Z.P.D.: Da. Z.C.C. : „Să. ăă. Dă-mi un pic de” .[neinteligibil].
T.Z.P.D.: îhî! T.Z.P.D.[continuă dialogul ambiental - n.n.]: Nu, deci, haideți să ne înțelegem! Dacă se dovedește implicarea unui agent d-al meu vreau. Deci, îi rupem. Nu. Z.C.C.: Așa a spus asta.
T.Z.P.D.: Pentru că altfel. Nu, nu, nu.
Z.C.C.: Da, corect! Eu. care este? Pentru că eu
vreau protejarea acestui contract. D-aia i-am și spus la C.: „Bă,
care îi eu vorbesc și cu .[neinteligibil]. îi rupem gâtu', l-am terminat și
l-am.”
T.Z.P.D.: Da'nu. da'nici. da'știți
foarte clar că n-am taină. Nu.
Z.C.C.: Asta e!
T.Z.P.D.: Și apropo de asta, deci, haideți să ne înțelegem, noi când am. deci, știți foarte bine discuția, da? Z.C.C.: Da.
T.Z.P.D.: V-am spus clar că dacă
ne ajutați nu rămânem datori, că v-am simțit un pic cam supărat ia
telefon și acuma, îmi cer scuze că s-a întârziat.
Z.C.C. :Nu, nu e nicio problemă! Nu. Pro.
pro.
T.Z.P.D.: Da' la noi cuvântu' e
cuvânt să știți, deci, nu.
Z.C.C. : Nu e. nu e nicio problemă! Ăă. eu
asta am zis, zic: „Mă, să nu fie C. prăpăd că.!”
T.Z.P.D.: C., nu!
Z.C.C. : D. a venit și-a tot băgat în cap la ăsta că.
T.Z.P.D.: C. s-a luat de niște. ăă. oameni care, probabil, sunt protejați. Eu am avut o discuție cu doamna C.. Ăă. și probabil c-a deranjat-o cineva.
Z.C.C. : Se poate! Numai că, acuma, C. are totuși încredere în cuvântu' meu. Eu am și început deja, am preluat eu niște dosare de când am venit.
T.Z.P.D.: îhî!
Z.C.C. : Am început urmărirea penală, deja,
împotriva Iu' aia, i-am adus să-l văd și eu.
T.Z.P.D.: Lu' aia cu. da, da, da, da.
Z.C.C. :Da. L-am adus pe șefu' de secție aicea.
T.Z.P.D.: Da.
Z.C.C.: Am început un dosar. cu.
T.Z.P.D.: îhî!
Z.C.C.: Tot prejudiciu de o sută cincizeci de mii
de euro acuma.
T.Z.P.D.: îhî!
Z.C.C. : Ăă. deja am discutat la I.P.J. Timiș
ăă. de introducerea unor oameni. o să vedem! Mergem pe alte.
T.Z.P.D.: Perfect! Șefu'.
Z.C.C. : Pe mine ce mă interesează: protejarea
contractului, aia e cel mai important!
T.Z.P.D.: Păi, dumneavoastră credeți că eu m-aș face de rahat? Păi, da' pentru mine contractu' ăsta. ă. Auziți. eu vi i-am adus în euro. Nu-l…
Z.C.C.: E perfect!
T.Z.P.D.: Nu-i problemă, nu?
Z.C.C.: Nu, este. absolut perfect eu mă duc și.
T.Z.P.D.: Am înțeles!
Z.C.C.: Mulțam fain!
T.Z.P.D.: îhî, bine!Z.C.C.: Mersi! Deci, atunci, așa rămâne!
T.Z.P.D.: îhî.
Z.C.C.: Eu m-am mai dus la .[neinteligibil].
T.Z.P.D.: Păi, nu, ne vedem săptămâna viitoare, nu mai stau acuma.
Z.C.C.: îi mai mutăm, îi mai mutăm pe băieți, îi mai belim. Da' n-are rost!
T.Z.P.D.: Bun, perfect!
Z.C.C.: Deci, n-are rost! Pe de altă parte, pe de altă parte, clar preiau ceva de la Z..
T.Z.P.D.: Am înțeles!
Z.C.C.: Deci, clar preiau!
T.Z.P.D.: Foarte bine!
Z.C.C.: Ori deșeurile, ori. Și asta cât „cât mai
repede, de la întâi. Și asta vreau s-o facem împreună.
T.Z.P.D.: Păi, nu, nu, nu, nu!
Atenție! îmi trebuie un pic de timp, trebuie utilaje.
Z.C.C.: Deci, ceva oricum preiau. Și-atunci ori.ă.asta.ori.ă. Și mai avem încă ceva aicea pe. pe zonă că vorba aia este de. Va fi mult de lucru.
T.Z.P.D.: îhî.
Z.C.C.: Având în vedere că vor fi tot felu' de.
T.Z.P.D.: Am înțeles.
Z.C.C.: Au ăștia la Primărie trei'ș'cinci de milioane de.
T.Z.P.D.: Pf. .Ne vedem săptămâna viitoare, bine? Cu.
Z.C.C.: Păi, nu mergem acolo la .?
T.Z.P.D.: Vreau să. Vă rog! Vreau să ajung repede până la Z. și după aia m-aș duce până dincolo la la.
Z.C.C.: A, O.K.!
T.Z.P.D.: .la unguri să iau niște
unguente pentru maică-mea, pentru picioare.
Z.C.C.: O.K.!
T.Z.P.D.: E rău!
Z.C.C.: Atu. Dar vreau să ne vedem săptămâna
viitoare să stăm mai mult de povești.
T.Z.P.D.: Ne vedem sigur Cum să nu?!
Z.C.C.: Bun! Mersi mult!
T.Z.P.D.: Să trăiți, numai bine!
Z.C.C.: Ne vedem, trăiți!”
La ora 13:26, după ce martorul T.Z.P.D. părăsea sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, organele de urmărire penală au intervenit și au pătruns în incinta biroului utilizat de inculpat, unde, în prezența martorilor asistenți C.C. și S.S., precum și a reprezentanților Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul a fost întrebat cu privire la sumele de bani pe care le deține asupra sa. Inculpatul a relatat că nu știe exact ce sume deține și că, ceva mai devreme, a venit în biroul său o persoană pe care o cunoștea și care i-a remis un plic conținând o sumă de bani, fără a ști cu exactitate cuantumul acesteia. Inculpatul a indicat primul sertar al biroului său ca loc unde a pus plicul primit.
Examinându-se conținutul acestuia, s-a constatat că acesta conține suma de 1.000 euro, în patru bancnote de 100 euro și douăsprezece bancnote de 50 de euro. Procedându-se la examinarea în spectru UV a mâinilor și a obiectelor de îmbrăcăminte aparținând inculpatului, s-a constatat prezența pe ambele mâini, precum și în zona buzunarelor și în partea din spate a pantalonilor, a urmelor de praf verde fluorescent.
Anterior flagrantului, conform procesului-verbal din 8 septembrie 2010, s-a procedat la consemnarea seriilor bancnotelor primite de inculpat, precum și la marcarea criminalistică a plicului în care se aflau acestea, cu substanță chimică de culoare verde fluorescent, vizibilă în spectru UV, în interiorul plicului fiind înscrisă cu substanță scripturală de culoare albastră, vizibilă în spectru UV, mențiunea „Trafic”. Suma de 1.000 de euro a fost pusă Ia dispoziție de martorul denunțător T.Z.P.D., fiind restituită după finalizarea activităților operative.
Cu ocazia percheziției, au fost ridicate din biroul inculpatului mai multe înscrisuri ce priveau persoane din familia martorei R.C.I.: citație emisă la 22 iunie 2010, petent R.I.F., obiectul cauzei fiind plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, în original, precum și copii ale următoarelor acte: proces-verbal întocmit la 6 noiembrie 2008 de executorii judecătorești, la cererea creditorului R.I.F. și somație din aceeași dată adresată pârâtului M.I., contract de asistență juridică încheiat între Cabinetul de avocat S.D., R.C.I. și R.S., având ca obiect asistență juridică și reprezentare în procesul penal - urmărire penală, plângere penală formulată de R.I.F. ș.a. și adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
3. Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prin prisma probelor aflate la dosarul cauzei, s-au evidențiat modalitățile prin care inculpatul a demonstrat ori a lăsat să se creadă că are influență asupra martorei R.C.I., calitatea acesteia de funcționar, înțelegerea anterioară efectuării actului de către funcționar, stabilită între inculpatul Z.C.C. și reprezentantul firmei SC S.G. SRL cu privire la recompensarea materială a inculpatului pentru traficarea influenței în scopul obținerii unui contract, precum și pericolul social al faptei reținută în sarcina inculpatului.
Martorul T.Z.P.D. a declarat, așa cum deja s-a arătat, că inculpatul Z.C.C. i-a comunicat, cu prilejul primei lor întâlniri, că îl poate pune în legătură cu unul dintre reprezentanții firmei Z. și „poate pune o vorbă bună” pentru perfectarea unui contract cu această firmă, cunoscând că firma care asigura paza la acel moment urma să finalizeze contractul aflat în derulare. Din contextul aceleiași discuții, martorul a înțeles că inculpatul era foarte bun prieten cu directorul firmei Z., martora R.C.I.
Cu prilejul conversațiilor ulterioare, martorul a perceput existența unei poziții extrem de sigure adoptată de inculpat cu privire la posibilitatea încheierii contractului de pază între cele două firme.
Relatarea de către inculpat a unor amănunte din activitatea derulată de firma Z., a fost o împrejurare de natură a crea convingerea martorului cu privire la existența unei legături strânse între inculpat și persoane din conducerea respectivei societăți.
Cel mai important este însă faptul că inculpatul Z.C.C. avea funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, instituția la care activa având în instrumentare mai multe cauze penale în care S.C.Z.I.R. SRL, cu sediul în localitatea Sânnicolau Mare, avea calitatea de persoană vătămată. Acest lucru era cunoscut și de martorul T.Z.P.D., care a declarat că atât din interiorul firmei, cât și din verificări personale, aflase că se comiseseră mai multe sustrageri de materii prime și că directoarea R.C.I. nu era mulțumită de serviciile de pază, fapt ce i-a fost confirmat și de inculpat.
Așadar, inculpatul a lăsat să se creadă că, din poziția de prim-procuror al instituției la care S.C.Z. avea cauze penale și interese în recuperarea unor prejudicii, ar putea influența unele decizii ale conducerii firmei.
Martorul B.B.V., asociat la SC S.G. SRL, a relatat, în declarația cu caracter de denunț dată la 27 iulie 2010, cât și la audierile ulterioare, că a aflat de la martorul T.Z.P.D. că s-a obținut contractul având ca obiect prestare servicii de pază cu S.C.Z.I.R. SRL în urma intervenției directe a inculpatului Z.C.C. pe lângă directorul R.C.I., cu care avea o relație foarte bună. Tot de la martorul T.P.D., B.V. a aflat că procurorul Z.C.C. este influent în zonă și că îi putea ajuta și în obținerea altor contracte. Martorul a precizat că influența de care face vorbire se referă, atât în opinia sa, cât și a lui T.P.D., cu care a discutat, la poziția profesională pe care inculpatul o avea în zonă, respectiv aceea de prim-procuror.
Martora S.A., grefier șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, a declarat că inculpatul Z.C.C. și martorul T.Z.P.D. luau masa împreună la hotelul-restaurant Z., al cărui manager era R.C.I..
Pe lângă declarațiile date de martorii T.Z.P.D., B.B. și S.A., traficarea influenței de către inculpat pe lângă R.C.I. transpare, ca o continuare a activității infracționale desfășurată anterior perfectării contractului, și din ansamblul conținutului interceptărilor convorbirilor telefonice și ambientale monitorizate purtate cu martorul T.Z.P.D., inculpatul făcând tot timpul referire la contactele și întâlnirile sale cu R.C.I. în acest sens este discuția ambientală, purtată la 27 iulie 2010 de inculpat cu T.P.D., parte a dialogului fiind după cum urmează:
„T.P.D.: Și de asta v-am întrebat și de doamna C.. Dacă. A. Dacă tot am intrat cu paza și merge bine. Z.C.C.: Da!
T.P.D.: ați văzut că. Adică ați văzut! Că dumneavoastră ați vorbit. Vorbiți și pentru chestia cu ă. Căratul de deșeuri!
Z.C.C.: Am înțeles!”.
Astfel, inculpatul Z.C.C. a demonstrat că, atât prin prisma unei relații de prietenie, cât și prin poziția profesională deținută, are influență asupra martorei R.C.I. pentru a o determina să încheie contractul de pază cu firma SC S.G. SRL.
R.C.I. are calitatea de reprezentant permanent al S.C.Z.I.R. SRL în baza unui contract de management remunerat încheiat de Z. cu SC R.R.M. SRL, martora fiind persoana fizică administrator al managerului. Rezultă astfel fără echivoc că martora R.C.I. era unica persoană care asigura managementul operativ al S.C.Z.I.R. SRL, fiindu-i delegat cu titlu permanent un set de atribuții specifice: conducerea, cu depline puteri a gestiunii curente a societății, reprezentarea societății, operarea cu conturile bancare etc.
Așadar, R.C.I. avea calitatea unei persoane care întrunește cerințele art. 147 alin. (2) teza II C. pen., potrivit cu care „prin funcționar se înțelege persoana menționată în alin. (1), precum și orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”
Fiind audiată în calitate de martor, R.C.I. a declarat că inculpatul Z.C.C. i-a recomandat firma SC S.G. SRL pentru încheierea unui contract de audit al sistemului de pază, sugerându-i ulterior să încheie cu aceeași firmă și un contract de servicii de pază. Martora a arătat că discuția avută cu „domnul prim-procuror a contat în luarea hotărârii de a încheia contractul cu firma respectivă, întrucât a avut în vedere chiar poziția acestuia de prim-procuror.
Referitor la înțelegerea anterioară încheierii contractului, pe care inculpatul Z.C.C. și reprezentantul firmei SC S.G. SRL au stabilit-o cu privire la recompensarea materială a celui dintâi pentru traficarea influenței, martorul T.Z.P.D. a declarat că, la propunerea inculpatului de a-i ajuta la încheierea contractului, făcută cu ocazia primei întrevederi a celor doi, i-a spus acestuia că este interesat de propunere și că, dacă îi va ajuta să încheie un contract, „nu vor rămâne datori”, inculpatul nerespingând această promisiune.
De asemenea, martorul a relatat că în perioada februarie-martie 2010, după discutarea detaliilor contractului între S.C.Z. și SC S.G. SRL , a reluat discuția cu inculpatul Z.C.C., în legătură cu pretențiile acestuia pentru sprijinul acordat la încheierea contractului, precizarea martorului fiind că acest subiect a mai fost discutat și în perioada dintre depunerea ofertei și încheierea contractului. Inculpatul Z.C.C. a răspuns că lasă la aprecierea martorului cuantumul și modalitatea de plată, ajungându-se la o înțelegere în sensul efectuării unei plăți lunare către inculpat pe toată durata contractului, preconizată la 36 de luni.
Despre această înțelegere a avut cunoștință și martorul B.B.V. anterior încheierii contractului, aflând ulterior că martorul T.P.D. urma a-i da inculpatului suma de 1.000 de euro lunar.
Pentru demonstrarea derulării relațiilor comerciale între cele două societăți, la dosarul cauzei au fost depuse copii ale contractului de prestări de servicii de pază având ca perioadă de derulare intervalul 1 aprilie 2010-31 decembrie 2012, precum și facturile emise de SC S.G. SRL pentru clientul S.C.Z. în perioada 31 martie 2010-30 iunie 2010. din conținutul acestora a rezultat că plata serviciilor de către beneficiar se efectua în termen de 10 zile de la primirea de către beneficiar a facturii, facturile fiind emise la sfârșitul lunii. Procurorul reține că aceste aspecte confirmă, o dată în plus, susținerile martorului T.Z.P.D. în sensul că la o zi sau două după primirea banilor de către SC S.G. SRL îi erau remise și inculpatului tranșele lunare. Se va observa că întâlnirile monitorizate ale inculpatului cu martorul T.P.D., cu ocazia cărora s-au remis sumele de bani, au avut loc la datele de 13 mai 2010, 16 iunie 2010, 13 iulie 2010, pentru luna august întârziindu-se plata din cauza concediilor.
înțelegerea anterioară efectuării actului pe care inculpatul a avut-o cu martorul T.P.D. a rezultat, fără echivoc, și din conținutul ultimei discuții ambientale de la data de 8 septembrie 2010, când, legat de promisiunea răsplătirii materiale a inculpatului, în contextul întârzierii plății pe luna august, s-a purtat următoarea discuție:
„T.Z.P.D.: Și apropo de asta, deci haideți să ne înțelegem, noi când am. deci, știți foarte bine discuția, da? Z.C.C.: Da.
T.Z.P.D.: V-am spus clar că dacă ne ajutați nu rămânem datori, că v-am simțit un pic cam supărat la telefon și acuma, îmi cer scuze că s-a întârziat. Z.C.C. Nu, nu e nicio problemă. Nu. Pro. pro.
T.Z.P.D.: Da' la noi cuvântu' e cuvânt să știți, deci, nu…
Z.C.C.: Nu e. nu e nicio problemă!” Inculpatul Z.C.C. s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declarație în fața organelor de urmărire penală, atât la data constatării infracțiunii, cât și la data prezentării materialului de urmărire penală. însă, în declarația dată în fața completului de judecată de la înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 9 septembrie 2010, acesta a susținut că suma de 1.000 de euro ce a fost găsită asupra sa cu ocazia constatării infracțiunii flagrante ar fi reprezentat un împrumut pe care l-ar fi solicitat martorului T.P.D. undeva în cursul lunii iulie. în aceste condiții, procurorul a apreciat ca inexplicabilă poziția martorului, de a-și cere scuze pentru întârzierea plății, la data de 8 septembrie 2010. De asemenea, susținerea inculpatului este contrazisă de conținutul unei convorbiri telefonice avută la data de 23 august 2010, între inculpat și martorul T.Z.P.D. când cei doi au discutat în legătură cu „datoria” pe care o are T.Z.P.D. față de inculpatul Z.C.C., respectiv tranșa aferentă lunii august 2010.
4. Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de martorii T.Z.P.D. și B.B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la cumpărare de influență, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000, aceștia beneficiind de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, precum și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat cu privire la săvârșirea de către Z.C.C. a unei infracțiuni de luare de mită, faptă prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și cu privire la săvârșirea de către numitul S.C. a infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești efectuate în prezenta cauză, plângerea formulată separat de inculpat împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale fată de martorii T.Z.P.D. și B.B.V. a fost respinsă ca nefondată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința penală nr. 2475 din 22 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 296/295/2011 (filele 122-125 vol. III dosar instanță), reținându-se că cercetările cu privire la infracțiunea de trafic de influență pentru care inculpatul Z.C.C. a fost trimis în judecată s-au declanșat ca urmare a denunțurilor formulate de T.Z.P.D. și B.B.V.
S-a mai reținut că sesizarea din oficiu în cauză a fost făcută pentru alte situații de fapt decât cea pentru care s-a dispus sesizarea instanței de judecată, respectiv o informare care nu avea caracterul unui denunț penal, formulată de numitul L.L.M., cu privire la implicarea magistratului Z.C.C., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare în comiterea unor fapte de corupție în legătură cu un dosar penal referitor la S.C., dosar ce era instrumentat de procurori din cadrul unității de parchet menționate. Pe de altă parte, la dosarul cauzei nu a mai fost identificată o altă sesizare din oficiu, ci doar cele două denunțuri formulate la data de 27 iulie 2010 de către T.Z.P.D. și B.B.V., pentru care în mod legal procurorul de caz a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, „făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru această faptă”.
Soluția instanței este definitivă.
Pe de altă parte, în ceea ce privește disjungerea dispusă prin aceiași rechizitoriu, prin rezoluția nr. 286/P/2010 din 10 ianuarie 2011 a DNA - Secția de combatere a corupției, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Z.C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 254 C. pen. rap, la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și cu privire la săvârșirea de către numitul S.C. a infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constatându-se că faptele nu există. De asemenea, aceeași soluție a fost dispusă si față de numitul L.L.I., reținându-se incidența dispozițiilor art. 255 alin. 3 C. pen. (filele 72-73 vol. I dosar instanță).
5. În cursul urmăririi penale, potrivit mențiunilor din rechizitoriu, au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- declarațiile martorului T.Z.P.D. 27 iulie 2010, 28 iulie 2010, 24 august 2010 și 8 septembrie 2010 (f. 76-78,79-85,86-91, 92-96, vol. I);
- declarațiile martorului B.B.V. 27 iulie 2010, 29 iulie 2010, 30 iulie 2010 și 22 septembrie 2010 (f.64-66,67-72,73-75, vol. I);
- declarația martorei R.C.I. din 8 septembrie 2010 (f. 37-39, vol. I);
- declarația martorei S.A. (f.27-30, vol. I);
- declarația martorului I.L. (f.25-26,vol. I);
- proces-verbal de ridicare documente de la T.Z.P.D. 28 iulie 2010 (f. 63, vol. I);
- proces-verbal de ridicare documente de la B.B.V. 29 iulie 2010 (f. 56, vol. I);
- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre Z.C.C. și doi interlocutori, din 13 mai 2010, în intervalele orare 11:18:02-11:34:10 și 12:16:30-12:44:20, întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție din data de 08 iunie 2010 (f.20-48, vol. II);
- procesul verbal de redare a zece convorbiri telefonice întocmit la 12 iulie 2010 de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (f. 63-71, vol. II);
- procesul verbal de redare a dialogului ambiental, dintre Z.C.C. și T.P.D., din 23 iunie 2010 întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție la 09 iulie 2010 (f. 57-59, vol. II);
- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre Z.C.C. și numitul L. din 13 iulie 2010, cuprins în intervalul 14:35:00 - 14:36:30, întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție la 23 iulie 2010 (f. 79-82, vol. II);
- procesul verbal din 27 iulie 2010 de realizare a înregistrării audio-video și imprimarea acesteia pe suport optic privind întâlnirea din 27 iulie 2010 dintre Z.C.C. și T.P.D. (f.72-73, vol. II);
- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre T.P.D. și Z.C.C., din 27 iulie 2010 orele 13:03:08, întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție la data de 29 iulie 2010 (f. 87-97, vol. II);
- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre Z.C.C. și Budeanu Dumitru, din 20 iulie 2010 cuprins în intervalul 09:37:20-09:59:38 întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție la data de 16 august 2010 (f. 98-111, vol. II);
- trei planșe foto care conțin imagini din zilele de 15 mai 2010, 23 iunie 2010 și 13 iulie 2010 referitoare la activitatea numitului Z.C.C. (f. 113-130, vol. II);
- proces-verbal de redare a dialogului purtat în mediul ambiental de inculpat cu martorul T.P.D. la data de 8 septembrie 2010 (f. 69-86, vol. III);
- proces-verbal de marcare criminalistică și planșă foto (f. 49-51, 56-62, vol. III);
- proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 8 septembrie 2010 și planșă foto (f. 33-37, vol. III);
- note privind supravegherea operativă efectuată de D.G.I.P.I. (f. 12-15,6-18,19-24, vol. I);
- proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 6 septembrie 2010 (f. 1-11, vol. I);
- declarațiile inculpatului Z.C.C. (f. 150-153, vol. III);
- suporții optici inscripționați astfel: COPIE 7; Copie 5; p.v. 08 iunie 2010 -2 ambientale; 5350/11-1/2010 - Tc15; 350/11-1/2010 - Tc19; 350/11-1/2010 - Te 17; nr. 36/TM din 24 iunie 2010, Aut 35, COPIE; nr. 135 din 19 aprilie 2010, nr. 5/TM/14 mai 2010-COPIE; 50/ll-1/2010- Te 25 și 3 miniDV inscripționate cu nr. 6, 8, 9.
II. La data de 28 octombrie 2010, instanța de fond a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu judecarea cauzei de față, în condițiile dispozițiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen., repartizarea cauzei făcându-se aleatoriu, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 19 ianuarie 2011.
Prin încheierea de ședință din 3 mai 2011, pentru considerentele expuse pe larg, instanța a respins ca nefondată cererea de constatare a nulității absolute a probelor administrate, a actelor procesuale și procedurale întocmite, precum și a întregului material de urmărire penală; a prorogat discutarea cererii de încetare a procesului penal formulată în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât aceasta este prematur formulată, presupunând o rezolvare ce urmează a se da fondului cauzei; a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de inculpatul Z.C.C., prin apărător ales, în temeiul dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., iar în baza dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen. a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței.
La data 21 noiembrie 2011, inculpatul, prin apărător, a susținut cererea de excludere a mijloacelor de probă obținute în mod ilegal sau neloial, considerând că acesta este admisibilă, întrucât se circumscrie dispozițiilor art. 6 din CEDO, art. 2 C. proc. pen. cu privire la legalitatea procesului penal, art. 64 alin. (2) din același cod și art. 911 alin. (9) C. proc. pen., cu privire la interceptările din mediul ambiental, cu motivarea că interesul reiterării acestor cereri rezultă din faptul că în situația în care acest punct de vedere va fi acceptat de instanță, atunci orice referire făcută de procuror cu privire la aceste aspecte va fi înlăturată de instanță.
A exemplificat în acest sens declarația dată de martora S.A. la urmărirea penală, iar în situația în care se va confirma susținerea inculpatului cu privire la modalitatea de audiere a acesteia la parchet, urmează ca instanța să țină seama doar de declarația martorei dată în fața instanței. A mai arătat că autorizația de interceptare a fost dată pentru vechiul sediu în timp ce aceasta s-a realizat la noul sediu; că operațiunile de punere în executare a autorizațiilor au fost efectuate de către alte persoane decât cele care fuseseră delegate, respectiv de către D.G.I.P.I., în loc de lucrători de la Serviciul Tehnic al DNA, iar în situația în care nu existau mijloace tehnice de realizare, era necesar ca Serviciului Tehnic al DNA să se adreseze altor servicii speciale, considerând că s-a încălcat principiul instituției delegării, care are caracter personal.
Cu privire la modalitatea de punere în aplicare a autorizației judecătorului, a arătat că acest fapt s-a realizat prin pătrunderi repetate într-un spațiu privat, pătrunderi ocazionate pentru schimbarea bateriilor. A mai arătat că Înalta Curte a fost indusă în eroare de către procurori, întrucât primarul S.C., care făcea obiectul primului denunț, fusese trimis în judecată de circa două săptămâni, iar între timp acesta a și fost condamnat definitiv.
Prin încheierea de ședință din data de 9 decembrie 2011, instanța a respins ca nefondată cererea de excludere a mijloacelor de probă obținute în mod ilegal sau neloial, pentru următoarele considerente:
Referitor la primul aspect invocat, cum că autorizația de interceptare a fost dată pentru o adresă corespunzătoare vechiului sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în timp ce interceptarea și înregistrarea convorbirilor s-a realizat la noul sediu al unității de parchet, Curtea a constatat că această chestiune nu prezintă relevanță, fiind vorba de o eroare materială, în condițiile în care autorizația s-a dat pentru sediul respectivei unități de parchet, care-și desfășura activitatea, la acel moment, într-un singur imobil.
Cu privire la împrejurarea că parchetul s-a prevalat, pentru obținerea autorizației, de un denunț ce privea o altă faptă decât cea care face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte apreciază că au fost aplicate corespunzător dispozițiile art. 911 C. proc. pen., la acel moment existând date (denunțul numitului L.L.M.) privind pregătirea săvârșirii unei infracțiuni, iar împrejurarea că nu s-a concretizat presupusa faptă care a stat la baza autorizării, nu prezintă relevanță.
În ceea ce privește susținerile vizând efectuarea activităților tehnice pentru punerea în exploatare a autorizațiilor de către alte persoane decât cele care fuseseră delegate, respectiv de către D.G.I.P.I., în loc de lucrători ai Serviciului Tehnic al DNA, Curtea a constatat, de asemenea, că sunt neîntemeiate, fiind respectate dispozițiile art. 911 și următoarele C. proc. pen., inclusiv în ceea ce privește activitatea de punere în executare a măsurilor autorizate începând cu ordonanța provizorie nr. 94715 aprilie 2010 a DNA și continuând cu încheierile succesive ale I.C.C.J.
Din examinarea dosarului de urmărire penală reiese că există ordonanțe de delegare a lucrătorilor din cadrul Serviciului Tehnic al DNA începând cu data de 15 aprilie 2010 (fila 136 vol. II dosar urmărire penală), iar înregistrările audio - video a dialogurilor ambientale purtate de inculpat cu alte persoane, redarea dialogurilor ambientale precum și a convorbirilor telefonice au fost realizate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DNA - Serviciul Tehnic (ex. filele 57-59, vol. II, filele 75-78, vol. II, filele 79-82, vol. II, filele 54-55, vol. III filele 72-73, vol. III, dosar urmărire penală). De asemenea, planșele fotografice cuprinzând imagini din biroul inculpatului au fost realizate tot de Serviciul tehnic (filele 112-131, vol. II dosar urmărire penală). Referitor la notele de supraveghere operativă întocmite de D.G.I.P.I. (vol. I dosar urmărire penală), din procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare rezultă că acestea s-au realizat la solicitările procurorului din 19 aprilie 2010, 14 mai 2010 și 21 iulie 2010 adresate MAI - D.G.I.P.I., în vederea executării dispozițiilor instanței.
Ca atare, prima instanță a constatat că, în faza de urmărire penală, probatoriile au fost administrate în condiții de legalitate, iar aspectele vizând pertinența și relevanța acestora urmează a fi apreciate la momentul soluționării cauzei pe fond.
Pe parcursul cercetării judecătorești, prima instanță a procedat la ascultarea directă și nemijlocită a inculpatului și a martorilor din actele de urmărire penală, în sensul dispozițiilor art. 327 C. proc. pen., depozițiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, după cum urmează:
- declarațiile inculpatului Z.C.C. din 24 octombrie 2011 și 27 aprilie 2012 (f. 215-220, vol. I și f. 196. vol. III dosar instanță);
- declarația martorului T.Z.P.D. din (f. 84-88, vol. II dosar instanță);
- declarația martorului B.B.V. din 9 decembrie 2011 (f. 39-42, vol. II dosar instanță);
- declarația martorei R.C.I. din 16 noiembrie 2011 (f. 257-260, vol. I dosar instanță);
- declarația martorei S.A. din 21 noiembrie 2011 (f. 271-275, vol. I dosar instanță);
- declarația martorului I.L. din 21 noiembrie 2011 (f. 269-270, vol. I dosar instanță).
La cererea inculpatului, instanța a admis și au fost audiați următorii martori: M.M. - declarația din 30 ianuarie 2012 (f. 171-172, vol. II dosar instanță); D.V.A. - declarația din 30 ianuarie 2012 (f. 173-174, vol. II dosar instanță); T.G.R. - declarația din 30 ianuarie 2012 (f. 175, vol. II dosar instanță); Ș.C. - declarația din 30 ianuarie 2012 (f. 176 -179, vol. II dosar instanță); M.V.A. - declarația din 30 ianuarie 2012 (f. 180 -181, vol. II dosar instanță); D.L.G. - declarația din 30 ianuarie 2012 (f. 182-183, vol. II dosar instanță).
La termenul de judecată din 20 februarie 2012, prima instanță a procedat la vizionarea înregistrărilor ambientale din data de 13 mai 2010, intervalul orar 12,16-12,44 și audierea convorbirilor telefonice din datele de 14 iunie 2010 orele 18,32 și 16 iunie 2010 - 4 convorbiri, iar la termenul din data de 28 februarie 2012 a fost audiată înregistrarea convorbirii telefonice din data de 13 iulie 2010, ora 10,23 și a fost vizualizată înregistrarea ambientală din aceiași dată, intervalul orar 14,35 - 14,36,37, cu vizualizarea contorului de timp.
Totodată, în cursul cercetării judecătorești, la 28 februarie 2012, prima instanță a încuviințat, la cererea inculpatului efectuarea, la nivelul Institutului Național de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiției, a unei expertize criminalistice în vederea stabilirii autenticității înregistrărilor/ interceptărilor efectuate în mediul ambiental indicate la pct. 1-5 din cererea de probatorii formulată de către inculpat, respectiv:
- înregistrarea ambientală efectuată în data de 13 mai 2010, în biroul inculpatului situat în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în intervalul orar 12:16:30 - 12:44:20;
- înregistrarea ambientală efectuată în data de 23 iunie 2010, în biroul inculpatului situat în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în intervalul orar 13: 46:30 -13:47:45;
- înregistrarea ambientală efectuată în data de 13 iulie 2010, în biroul inculpatului situat în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în intervalul orar 14:35:00 - 14:36:30;
- înregistrarea ambientală efectuată, în data de 27 iulie 2010, cu mijloacele tehnice aplicate pe corpul martorului T., începând cu ora 13:03:08;
- înregistrarea ambientală efectuată în data de 8 septembrie 2010, cu mijloacele tehnice aplicate pe corpul martorului T., începând cu ora 12: 55: 24, cu următoarele obiective:
a) dacă înregistrările/interceptările audio și/sau video sunt autentice;
b) dacă înregistrările/interceptările conțin eventuale contrafaceri, intervenții (ștersături, inserări, intercalări de cuvinte sau fraze);
c) dacă înregistrările/interceptările au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conținute pe suporții expertizați și dacă elementele de timp inserate pe suporții optici corespund momentului efectuării înregistrării originale sau celui al creării fișierelor.
Expertiza dispusă în cauză a fost efectuată, fiind întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 26 aprilie 2012 al Institutului Național de Expertize Criminalistice întocmit de expertul criminalist autorizat G.P. (filele 23-34, vol. III dosar instanță).
Potrivit concluziilor acestui raport, în baza considerentelor expuse în capitolul V. Observații preliminare cu referire la condițiile în care o înregistrare audio sau audio-video digitală poate fi declarată autentică, în situația în care este foarte probabil ca, după realizare, în memoria internă a echipamentelor tehnice utilizate, înregistrările în litigiu să fi fost transferate pe suporturi optice (în vederea fixării și protecției) și în absența echipamentelor tehnice cu care se susține că au fost realizate înregistrările/ interceptările audio și/sau video contestate, nu se poate stabili cu certitudine autenticitatea acestora. În opinia expertului, înregistrările înaintate spre expertizare pot reprezenta clone ale înregistrărilor originale, dat fiind că nu au fost descoperite în conținutul acestora indicii de transferare prin reînregistrare.
Totodată, expertul a concluzionat că, în urma examinării cu echipamentele și sistemele din dotarea INEC, înregistrările/interceptările examinate nu conțin eventuale contrafaceri, intervenții (ștersături, inserări, intercalări de cuvinte sau fraze).
Sub un ultim aspect, s-a mai concluzionat că, in absența din conținutul înregistrărilor examinate a unor repere temporale general recunoscute, nu se poate stabili simultaneitatea realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice și vizuale pe care le conțin. Elementele de timp evidențiate la vizionarea înregistrărilor în litigiu de pe suporții optici examinați corespund momentelor efectuării înregistrărilor originale. Aceste elemente nu pot fi adăugate sau modificate ulterior, dar este de așteptat să existe o dependență foarte strânsă a acestora în raport cu modul de funcționare al echipamentului tehnic și cu setarea ceasului intern al acestuia. Punerea la oră a echipamentului poate fi eventual realizată de către operator, ca etapă premergătoare realizării înregistrărilor.
III. Pe baza probelor administrate atât la urmărirea penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, Înalta Curte a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul Z.C.C. este procuror din data de 1 noiembrie 1995 și a îndeplinit funcția de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare (delegat sau numit) în perioadele 1 februarie 1999-23 iunie 2008 și, respectiv, 1 noiembrie 2009-9 septembrie 2010.
Inculpatul l-a cunoscut pe martorul T.Z.P.D. în vara anului 2009, mai exact la data de 26 august 2009, când mai mulți agenți ai firmei SC S.G. SRL, pe care martorul o reprezenta în calitate de director zonal, au fost implicați în prinderea unor hoți, context în care aceștia au fost audiați de către inculpat, care era și procuror de serviciu, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. În aceste împrejurări, martorul l-a transportat pe inculpat cu autoturismul personal din Timișoara, de la locuința inculpatului, la sediul parchetului, pe durata deplasării purtând discuții privitoare la afacerile derulate de firmă, precum și la interesul încheierii unor noi contracte pentru asigurarea pazei cu firme din zonă.
În acest context, potrivit declarațiilor martorului T.Z.P.D., inculpatul Z.C.C. s-a oferit să îl pună în legătură cu reprezentantul firmei Z. pentru perfectarea unui contract cu această firmă, lăsând să se înțeleagă că era în bune relații cu directorul firmei Z., martora R.C.I. și că-i poate face o recomandare în acest sens. Martorul T.Z.P.D. a fost încântat de idee, spunându-i inculpatului că în cazul în care demersul se va finaliza, societatea sa nu va rămâne datoare, promisiune acceptată de inculpat, care a încuviințat, spunând că este „ok”.
Ulterior, martorul s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul (de circa 6-7 ori), abordând în principal aspecte privind un dosar ce avea ca obiect un furt dintr-un obiectiv pe care îl păzea, reluând însă și discuțiile referitoare la încheierea unor contracte de prestări de servicii în zonă (martorul fiind interesat și de alte activități în afara celor de pază), primind de fiecare dată asigurări că se va finaliza contractul de pază.
Așa cum reiese din declarațiile martorei R.C.I., anterior lunii ianuarie 2010, aceasta a discutat cu inculpatul despre SC S.G. SRL, în legătură cu un contract de audit al sistemului de pază și, fără a putea preciza cine a adus în discuție numele firmei, a arătat că inculpatul i-a recomandat această societate, având în vedere că a colaborat foarte bine cu martorul T., cu precizarea că, la data discuției, martora nu-l cunoștea pe acesta din urmă.
În acest context, la începutul anului 2010, inculpatul Z.C.C. l-a contactat pe T.Z.P.D. și i-a comunicat, cu ocazia unei discuții avută la biroul său de la parchet, că a discutat cu martora R.C.I. și că poate merge la discuții cu firma Z., în sensul de a prezenta o ofertă pentru încheierea unui contract de pază, solicitându-i martorului să îl țină la curent cu stadiul discuțiilor.
Martorul s-a prezentat la sediul societății S.C.Z., unde a precizat că vine din partea inculpatului, a fost primit pentru scurt timp, deoarece martora R.C.I. avea programate alte activități, a lăsat oferta, iar peste circa o săptămână a transmis și un draft de contract.
În prima fază, a fost încheiat contractul de audit sistem de pază și securitate nr. 217/28 ianuarie 2010 (f. 40-41, vol. I, dosar urmărire penală) iar ulterior, având în vedere deficiențele constatate, precum și un incident petrecut în luna februarie 2010 între președintele G.F.Z. și reprezentanți ai firmei de pază preexistente, martora R.C.I. a hotărât rezilierea contractului cu această firmă de pază - contractul având durată nedeterminată, comunicându-i despre acest aspect inculpatului, precum si faptul că a fost mulțumită de modul în care SC S.G. SRL a desfășurat activitatea de audit. Cum inculpatul i-a replicat că, dacă tot este mulțumită de activitatea acestei firme, de ce nu încheie pentru viitor contractul de pază cu aceasta, martora a hotărât să analizeze oferta de la SC S.G. SRL , constatând că avea un preț mai bun decât societatea anterioară și o organizare ce presupunea mai puțini oameni, aspecte favorabile care au determinat-o să perfecteze contractul. Martora a precizat că, la luarea hotărârii, pe lângă aspectele menționate, a contat și discuția purtată cu inculpatul, având în vedere poziția acestuia de prim - procuror (fila 37-39, vol. l, dosar urmărire penală).
În perioada premergătoare încheierii contractului între S.C.Z. și SC S.G. SRL , după discutarea detaliilor tehnice și financiare, martorul T.Z.P.D. a mers la inculpat pentru a-i relata stadiul negocierilor, conform indicațiilor primite, ocazie cu care a reluat discuția în legătură cu recompensarea acestuia pentru sprijinul acordat, inculpatul Z.C.C. lăsând la aprecierea martorului cuantumul și modalitatea de plată. Potrivit susținerilor aceluiași martor, la întrebarea sa dacă inculpatul dorește o sumă de bani globală sau o plată lunară, pe toată durata contractului, inculpatul Z.C.C. a arătat că preferă varianta plății lunare. În acest mod, a fost detaliată discuția inițială privind promisiunea de către martor, acceptată de către inculpat, a unui folos injust în schimbul influenței acestuia din urmă pe lângă martora R.C.I. în vederea încheierii contractului de pază între firma administrată de aceasta și cea la care martorul T.Z.P.D. era director zonal - stabilindu-se ca modalitate plata lunară pe toată durata contractului.
La jumătatea lunii martie 2010, firma de pază SC S.G. SRL a început să-și desfășoare efectiv activitatea la firma Z., iar în jurul datei de 10-12 aprilie 2010 s-a făcut prima plată pentru prestațiile efectuate.
La o zi sau două după efectuarea plății, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe inculpat, cu care s-a întâlnit la biroul acestuia, spunându-i că s-a făcut plata și înmânându-i un plic în care se afla suma de 500 de euro. Cu această ocazie, martorul i-a spus inculpatului că suma este numai pentru o jumătate de lună și l-a întrebat dacă este bine, inculpatul răspunzând afirmativ. Astfel, martorul a înțeles că suma pe care trebuie să o remită lunar inculpatului Z. este de 1000 de euro, pe toată perioada derulării contractului, la acest moment fiind determinat și cuantumul folosului injust ce urma a fi primit de inculpat.
În baza acestei înțelegeri, martorul T.Z.P.D. i-a mai remis inculpatului Z.C.C., în lunile mai, iunie și iulie 2010 câte 4.200 lei, echivalentul a 1.000 de euro, iar în luna septembrie 2010, 1.000 euro, moment la care s-a realizat flagrantul. Sumele respective au fost înmânate în biroul inculpatului, cu excepția lunii iunie 2010, când martorul s-a întâlnit cu inculpatul în fața blocului unde acesta locuiește, suma de banii fiindu-i remisă în autoturismul martorului, precum și a lunii iulie 2010, când cei doi s-au întâlnit pe raza localității Sânnicolau Mare.
Astfel, potrivit înregistrării audio-video efectuată în biroul inculpatului, la data de 13 mai 2010, în intervalul orar 12.16.30-12.44.20, martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului Z.C.C., în biroul acestuia, un plic în care se găsea suma de 4.200 de lei. Imediat după primirea banilor, inculpatul a chemat pe martorul I.L., conducător auto la unitatea de parchet, solicitându-i acestuia să meargă și să cumpere 1.000 de euro, înmânându-i plicul primit de la martorul T.Z.P.D. și menționând: „Că ai patruzeci și două de milioane, o mie de euro, te rog!”. Conform imaginilor video, în intervalul dintre momentul primirii plicului și momentul înmânării acestuia lui I.L., inculpatul nu a adăugat în conținutul acestuia vreo altă sumă de bani, aspect perceput inclusiv cu ocazia vizionării nemijlocite de către instanță a respectivei înregistrări.
Deși inculpatul a contestat primirea tranșei din luna iunie 2010, când remiterea a avut loc în afara biroului său - și deci nu există o înregistrare audio - video -, în cauză există alte dovezi indirecte care confirmă primirea banilor. Astfel, potrivit înregistrării convorbirii telefonice purtate între inculpat și martorul T.Z.P.D., în data de 16 iunie 2010, ora 14:44, acesta din urmă și-a dat întâlnire cu inculpatul în fața blocului unde acesta locuia, iar potrivit înregistrării convorbirii telefonice purtate la aceeași dată de martorii T.Z.P.D. și B.B.V. (ora 14:46), scopul întâlnirii era acela de a-i duce inculpatului o sumă de bani. De asemenea, la scurt timp după întâlnirea cu martorul, la ora 15:31, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora S.A., grefier șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, solicitându-i să vorbească cu M. (patronul unei case de schimb valutar) în vederea cumpărării a 1.500 de euro.
În ceea ce privește suma remisă în luna iulie 2010, din materialul probator aflat la dosarul cauzei reiese că, la data de 13 iulie 2010, în jurul prânzului, cei doi s-au întâlnit pe raza localității Sânnicolau Mare, unde Z.C.C. a primit suma de 4.200 RON, întâlnirea a fost stabilită telefonic la data 12 iulie 2010, ora 9.36.06, anterior, la ora 7.44.13, martorul T.Z.P.D. purtând o altă conversație telefonică, cu martorul B.B.V., din care rezultă că acesta din urmă „i-a băgat banii pentru V.”, „patru mii trei sute”. La finalul discuției, T.Z.P.D. a confirmat că va merge să ridice banii pentru a-i remite inculpatului.
La data de 13 iulie 2010, orele 10.23.59, martorul T.Z.P.D. I-a apelat pe inculpatul Z.C.C., anunțându-l că în jurul orei 11.30-12 pleacă spre Sânnicolau pentru a se întâlni.
Ulterior, conform imaginilor video înregistrate în biroul inculpatului între orele 14.35.00-14.36.30, inculpatul Z.C.C. a intrat în incinta biroului de la sediul Parchetului, a purtat un dialog cu martorul I.L., conducător auto, căruia i-a înmânat mai multe bancnote, pe care anterior le introdusese în portofel, luându-le de pe biroul său, în scopul de a merge să cumpere 1.000 de euro. Suma totală înmânată martorului a fost de 4.250 lei. Anterior înmânării banilor către martor, inculpatul o întrebase pe grefiera șefă S.A. dacă au intrat banii pe cârd - deoarece data de 13 a fiecărei luni este ziua încasării salariilor în Ministerul Public -, iar aceasta îi răspunsese în sens negativ, astfel că ipoteza ca banii să provină din salariu este improbabilă.
Relativ la suma de bani ce urma a fi plătită în luna august 2010, actele dosarului au relevat că, la începutul lunii august 2010, inculpatul Z.C.C. a plecat în concediu, stabilind cu martorul T.Z.P.D. ca banii să-i fie remiși după întoarcerea din concediu.
La data de 23 august 2010, potrivit înregistrării convorbirii telefonice purtate între inculpat și martor, inculpatul l-a contactat pe martor și i-a comunicat că s-a întors din concediu, martorul spunându-i că tocmai ce a plecat în concediu, că știe că trebuie să rezolve cu „datoria”, stabilind să se întâlnească după ce și el se va întoarce din concediu, respectiv pe data de 5 septembrie 2010.
La data de 6 septembrie 2010, urmare apelului telefonic al inculpatului, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe acesta, stabilind să se întâlnească la 8 septembrie 2010 sau 9 septembrie 2010.
La data de 8 septembrie 2010, inculpatul Z.C.C. și martorul T.Z.P.D. s-au întâlnit în biroul inculpatului din sediul Parchetului, ocazie cu care inculpatul a primit de la martor suma de 1.000 euro, marcată criminalistic, reprezentând tranșa aferentă lunii iulie 2010.
Dialogul purtat în mediul ambiental între inculpat și martor începând cu ora 12.55.24, relevă fără echivoc natura relației apropiate dintre cei doi, interesul inculpatului pentru perfectarea unor noi contracte cu firma Z., în beneficiul său și al martorului, precum și primirea de la acesta a unei sume de bani în euro.
La ora 13.26, după ce martorul T.Z.P.D. a părăsit sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, organele de urmărire penală au intervenit și au pătruns în incinta biroului utilizat de inculpat, unde, în prezența martorilor asistenți C.C. și S.S., precum și a reprezentanților Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul a fost întrebat cu privire la sumele de bani pe care le deține asupra sa. Inculpatul a relatat că nu știe exact ce sume deține și că, ceva mai devreme, a venit în biroul său o persoană pe care o cunoștea și care i-a remis un plic conținând o sumă de bani, inculpatul indicând primul sertar al biroului său ca loc unde a pus plicul primit
Examinându-se conținutul plicului, s-a constatat că acesta conține suma de 1.000 euro, în patru bancnote de 100 euro și douăsprezece bancnote de 50 de euro. Procedându-se la examinarea în spectru UV a mâinilor și a obiectelor de îmbrăcăminte aparținând inculpatului, s-a constatat prezența pe ambele mâini, precum și în zona buzunarelor și în partea din spate a pantalonilor, a urmelor de praf verde fluorescent.
IV. Analiza mijloacelor de probă administrate în cauză, inclusiv prin prisma criticilor formulate de inculpat pe parcursul cercetării judecătorești:
A. Înregistrările ambientale audio-video și înregistrările convorbirilor telefonice.
1. Sub un prim aspect, inculpatul a susținut că toate înregistrările efectuate în mediul ambiental, în biroul său (sediu profesional în care locuia efectiv), situat în imobilul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au fost efectuate nelegal, fără autorizarea instanței de judecată și cu încălcarea dispozițiilor legale naționale și comunitare, respectiv a dispozițiilor art. 8 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestora și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a tuturor actelor procedurale întocmite în baza acestor înregistrări, respectiv a procesului - verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 09 iunie 2010 de procurorii DNA (vol. I, fila nr. 112-115, dosar urmărire penală) și a actelor întocmite în baza acestuia, inclusiv a rezoluției de începere a urmăririi penale din data de 06 septembrie 2010 (vol. III, fila nr. 95 - 97, dosar urmărire penală) și a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale din data de 09 septembrie 2010 (vol. III, fila nr. 87 - 89, dosar urmărire penală), pentru următoarele motive:
a) Autorizațiile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, efectuarea de înregistrări ambientale au fost emise cu specificarea că înregistrările urmează să fie făcute la biroul inculpatului, fiind indicată ca adresă a locului de muncă strada Belșugului nr. 14 din Sânnicolau Mare; or, așa cum rezultă din adresa nr. 176/VI11/3/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, atașată la dosar și din adresa de contact indicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în perioada 14 aprilie 2010 - 15 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a avut și are sediul în Sânnicolau Mare pe strada 16 Decembrie 1989, nr. 8, adresă la care, în mod evident, se află și biroul inculpatului.
A arătat că, în perioada anilor 2004 - 2007, clădirea de pe strada 16 Decembrie 1989 s-a aflat în reparații capitale datorită stării de degradare, astfel că, în toată această perioadă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a deținut, în același timp, în folosință, două imobile în orașul Sânnicolau Mare și anume: un imobil situat pe str. Belșugului, și un imobil pe str. 16 Decembrie 1989, nr. 8, adresă la care funcționează și în prezent.
Raportat la acest fapt, a solicitat să se constate că autorizarea înregistrării și stocării discuțiilor ambientale purtate în biroul inculpatului s-a făcut pentru o altă locație, neexistând nicio autorizație pentru adresa din Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8, jud. Timiș, ceea ce echivalează cu lipsa autorizației pentru înregistrările efectuate în biroul inculpatului, că înregistrarea și stocarea audio - video a discuțiilor purtate în biroul inculpatului s-a făcut în mod ilegal, iar probele obținute astfel sunt nelegale.
Sub acest aspect, așa cum s-a reținut și în încheierea de ședință din data de 9 decembrie 2011, Înalta Curte a apreciat că este vorba de o eroare materială, în condițiile în care autorizarea a vizat biroul inculpatului din sediul unități de parchet la care funcționa în calitate de prim-procuror, parchet care-și desfășura activitatea, la acel moment, într-un singur imobil, neavând relevanță împrejurarea că autorizația de interceptare a fost dată pentru o adresă corespunzătoare vechiului sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în timp ce interceptarea și înregistrarea convorbirilor s-a realizat la noul sediu al unității de parchet
Totodată, pe cale de consecință, Înalta Curte a apreciat ca nefondată și cererea subsecventă de constatare a nulității absolute a procesului verbal de sesizare din oficiu, întocmit la data de 09 iunie 2010, sesizare care are la bază interceptarea și înregistrarea convorbirilor purtate în acel spațiu, precum și a actelor întocmite în baza acestuia, inclusiv a rezoluției de începere a urmăririi penale din data de 06 septembrie 2010 și a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii pena/e din data de 09 septembrie 2010.
b) Prin încheierile emise de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a autorizat efectuarea de înregistrări în mediul ambiental, inclusiv la sediul profesional, în baza autorizației nr. 35 din data de 19 aprilie 2010 (vol. II, fila nr. 154, dosar urmărire penală) emisă în Dosarul nr. 7/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul de caz din cadrul D.N.A., a emis, la data de 19 aprilie 2010, ordonanța prin care a delegat Serviciul Tehnic din cadrul D.N.A. pentru punerea în executare a măsurilor autorizate. Ulterior, angajații D.N.A. au pătruns în biroul inculpatului unde au instalat, cu certitudine în corpurile de iluminat, aparatură de înregistrare audio-video .
A precizat inculpatul că această aparatură a fost instalată la sediul profesional aflat în imobilul din Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, jud. Timiș, cu scopul de a obține indicii în baza cărora să poată construi o acuzație penală împotriva sa.
Biroul este compus din două încăperi, una fiind destinată activităților profesionale, iar în cea de-a doua inculpatul locuia efectiv, atât în timpul săptămânii cât si uneori în weekend. În cea de-a doua încăpere dormea peste noapte, avea obiecte personale, îmbrăcăminte, mâncare, etc. și își petrecea o bună parte a vieții private. Că în ultimii ani inculpatul locuia efectiv la sediul profesional era un fapt de notorietate, cunoscut în localitatea Sânnicolau Mare și la nivelul Parchetului de lângă Tribunalul Timiș și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar aceasta se datora cheltuielilor mari și navetei obositoare care ar fi presupus să se deplaseze zilnic de la locuința din Timișoara în orașul Sânnicolau Mare, precum și unei deteriorări a relațiilor cu soția sa.
Față de aceste susțineri, a considerat că raportat la jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, noțiunea de domiciliu se aplică în speță și sediului profesional din Sânnicolau Mare, exemplificând cu motivarea Hotărârii Petri Sallinen și alții vs. Finlanda din 27 septembrie 2005, prin care Curtea a arătat că art. 8 privind inviolabilitatea domiciliului și a corespondenței se aplică și sediului profesional al unei persoane, în măsura în care aceasta își desfășoară o bună parte a vieții sale private în acel spațiu.
Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 8 din CEDO prin efectuarea de înregistrări ambientale în sediul profesional, unde care inculpatul își desfășura atât activitatea profesională dar si o parte a vieții private, Înalta Curte constată că împrejurarea potrivit căreia inculpatul a dat altă destinație celei de a doua încăperi, alăturată biroului propriu - zis, transformând-o din camera de ședință în cameră de odihnă, pentru a rămâne uneori peste noapte (1-2 nopți săptămânal dar nu în fiecare săptămână - potrivit declarației martorei S.A.) sau pentru a întreține relații extraconjugale (câteva nopți o dată pe lună sau la două luni - potrivit aceleiași declarații de martor), nu este de natură a atrage asimilarea sediului profesional cu domiciliul, întrucât inculpatul nu rămânea decât ocazional în această locație, neputându-se susține că își petrecea în acest spațiu o bună parte a vieții sale private, astfel că nu se poate vorbi de o încălcare a inviolabilității domiciliului în sensul art. 8 din CEDO.
Pe de altă parte, chiar dacă am admite că inculpatul își desfășura o bună parte a vieții sale private în acel spațiu, ingerința în dreptul său la inviolabilitatea domiciliului a fost licită prin raportare la prevederile art. 8 din Convenție, fiind prevăzută în legislația română și vizând un scop legitim, respectiv descoperirea unei infracțiuni de corupție despre care existau date că urma a fi săvârșită de către inculpat; totodată, nu se poate susține pertinent că ingerința a fost disproporționată în raport cu scopul urmărit
De asemenea, susținerile privind lipsa din încheiere a încuviințării organelor de urmărire penală de a pătrunde în spațiile private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmau a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice și, pe cale de consecință, depășirea limitelor acestei autorizații, nu sunt întemeiate, fiind vorba de operațiuni tehnice inerente punerii în executare a autorizației privind efectuarea de înregistrări ambientale.
În ceea ce privește susținerea privind depășirea limitelor autorizației judecătorului, în sensul arătat, de către lucrătorii D.G.I.P.I., fără a avea delegarea procurorului, Înalta Curte constată, așa cum a reținut și în încheierea din 9 decembrie 2011, că au fost respectate dispozițiile art. 91/1 și următoarele C. proc. pen., inclusiv în ceea ce privește activitatea de punere în executare a măsurilor autorizate, începând cu ordonanța provizorie nr. 94 din 15 aprilie 2010 a DNA - în care se desemnează expres că înregistrările se vor efectua de către D.G.I.P.I., alături de SRI și Serviciului Tehnic al DNA - continuând cu încheierile succesive ale I.C.C.J. Astfel, din examinarea dosarului de urmărire penală reiese că au existat ordonanțe de delegare a lucrătorilor din cadrul Serviciului Tehnic al DNA începând cu data de 15 aprilie 2010 (fila 136 vol. II), iar înregistrările audio - video a dialogurilor ambientale purtate de inculpat cu alte persoane, redarea dialogurilor ambientale precum și a convorbirilor telefonice au fost realizate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DNA - Serviciul Tehnic (ex. filele 57-59, vol. II, filele 75-78, vol. II, filele 79-82, vol. II, filele 54-55, vol. III filele 72-73, vol. III). De asemenea, planșele fotografice cuprinzând imagini din biroul inculpatului au fost realizate tot de Serviciul tehnic (filele 112-131, vol. II). Referitor la notele de supraveghere operativă întocmite de D.G.I.P.I. (vol. I), din procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, rezultă că acestea s-au realizat la solicitările procurorului din 19 aprilie 2010, 14 mai 2010 și 21 iulie 2010 adresate MAI - D.G.I.P.I., în vederea executării dispozițiilor instanței.
c) Prin încheierea nr. 14 din data de 19 aprilie 2010 (filele nr. 146-149, vol. II, dosar urmărire penală), Înalta Curte de Casație și Justiție a autorizat înregistrarea și stocarea înregistrărilor ambientale ale comunicărilor privind întâlnirile dintre inculpat, S.C.G., L.L.M., D.F. și alte persoane în legătură cu fapta ce făcea obiectul dosarului penal nr. 94/P/2010 al D.N.A., respectiv un denunț formulat de L.L.M., prin care acesta sesiza organele judiciare că, prin intermediul lui, inculpatul urma să primească de la S.C.G. - primarul comunei Teremia Mare, jud. Timiș - o sumă de bani, pentru a da o soluție favorabilă în dosarul în care acesta era cercetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare pentru comiterea mai multor infracțiuni contra autorității și de serviciu.
Inculpatul a solicitat a se constata că procurorii și lucrătorii Serviciului Tehnic din cadrul D.N.A., depășind limitele acestei autorizații, au procedat la instalarea și montarea de aparatură de înregistrare în biroul din sediul parchetului și au efectuat în permanență înregistrarea audio - video, fotografierea și stocarea tuturor convorbirilor purtate în acest birou, inclusiv a celor personale. În acest sens, din procesul - verbal nr. X/2010 întocmit la data de 08 iunie 2010 de inspectorul principal N.T. - ofițer de poliție judiciară și specialistul B.M., ambii din cadrul D.N.A. - Serviciul tehnic (vol. II, filele nr. 20 - 48), reiese că aceștia au procedat în mod nelegal la redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate la data de 13 mai 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, între inculpat și numiții T.Z.P.D., F.M. și I.L. (dialogurile neavând legătură cu fapta), iar la data de 9 iunie 2010, în baza analizării acestor înregistrări ilegale, procurorul a întocmit un proces verbal de sesizare din oficiu.
Referitor la această critică, Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 912 alin. (5) C. proc. pen. (text ce a fost introdus prin Legea nr. 356/2006, publicată în M. Of. din 7 august 2006, ce a intrat în vigoare ia data de 7 septembrie 2006) „convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. (1) și (2)”. Or, din înregistrarea discuțiilor purtate la data de 13 mai 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, între inculpat și numiții T.Z.P.D. și F.M. a reieșit, pe de o parte, că inculpatul a primit vizita numitului F.M., viceprimarul orașului Sânnicolau Mare, acesta solicitându-i sprijin în soluționarea favorabilă a unui dosar privind pe numitul T.T., conducător auto în cadrul primăriei, implicat în agresarea unor persoane iar, pe de altă parte, că martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului un plic în care se găsea suma de 4.200 RON, din discuțiile purtate între cei doi reieșind că scopul remiterii banilor era acela de intermediere a unor afaceri.
Înalta Curte a constatat că înregistrarea ambientală a acestor discuții purtate în biroul inculpatului s-a făcut legal, în baza autorizației emise de judecător, iar valorificarea lor a avut la bază dispozițiile art. 912 alin. (5) C. proc. pen., existând indicii privitoare la pregătirea sau săvârșirea unor alte infracțiuni, motiv pentru care procurorul s-a sesizat din oficiu la data de 9 iunie 2010, în vederea efectuării de cercetări vizând posibile activități de trafic de influență și favorizarea infractorului comise de către inculpat.
În altă ordine de idei, susținerea inculpatului în sensul că procurorul a folosit cu rea - credință aceste înregistrări pentru a justifica sesizarea din oficiu și pentru a obține autorizarea în continuare a interceptării și înregistrării comunicațiilor sale, deși știa că nu mai era posibilă implicarea sa în soluționarea favorabilă a Dosarului penal nr. 913/P/2009 privind pe T.T., conducător auto la Primăria orașului Sânnicolau Mare, întrucât rechizitoriul fusese deja emis, nu este întemeiată. Astfel, potrivit înscrisurilor depuse chiar de către inculpat, rechizitoriul în Dosarul nr. 913/P/2009 privind pe T.T. a fost emis la data de 27 mai 2010, iar instanța a fost sesizată la data de 4 iunie 2010 (deci cu foarte puțin timp înainte de data sesizării din oficiu a procurorului, la 9 iunie 2010), astfel că nu se poate susține cu temei că procurorul a inserat cu rea - credință această situație în procesul verbal de sesizare din oficiu, fiind foarte probabil ca acesta că nu fie la curent cu stadiul dosarului. De altfel, mențiunile din procesul verbal de sesizare din oficiu - în sensul că din discuția purtată de F.M. cu inculpatul la data de 13 mai 2010 reiese că acesta din urmă i-a spus că se făcuse prezentarea materialului de urmărire penală, că rechizitoriul este în curs de redactare de către un alt procuror, dar că va mai ține dosarul încă o săptămână înainte de a-l trimite la instanță, timp în care trebuie obținută o declarație de retragere a plângerii -, sunt confirmate de rechizitoriul emis în respectiva cauză, din care reiese că prezentarea materialului de urmărire penală se făcuse la data de 7 mai 2010, că rechizitoriul a fost emis la data de 27 mai 2010 (deci era în curs de redactare la data discuției), iar instanța a fost sesizată la data de 4 iunie 2010 (chiar după mai mult de o săptămână de la data discuției). Așadar, înregistrarea și valorificarea discuțiilor purtate la data de 13 mai 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, între inculpat și numiții T.Z.P.D. și F.M. s-a făcut cu respectarea dispozițiilor procedurale aplicabile în materie, nefiind întemeiată solicitarea inculpatului de excludere a acestor probe, ca fiind obținute în mod nelegal, în temeiul prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
d) A mai susținut inculpatul că solicitarea înaintată instanței pentru autorizarea interceptării și înregistrării discuțiilor ambientale purtate în biroul său, interceptarea și înregistrarea acestor convorbiri după data de 19 aprilie 2010 s-a făcut de către procurorii DNA cu încălcarea dispozițiilor art. 911 alin. (7) C. proc. pen., deoarece, la data de 19 aprilie 2010, din actele premergătoare efectuate în legătură cu presupusa luare de mită pe care urma să o săvârșească inculpatul prin intermediul denunțătorului L. și din conținutul discuțiilor purtate de L. cu presupusul mituitor și presupusul intermediar, a rezultat foarte clar că inculpatul nu urma să comită această faptă, susținere confirmată ulterior de rezoluția nr. 286/P/2010 din data de 10 ianuarie 2011, prin care procurorul a dispus față de inculpat, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu referire la denunțul formulat de L.L.M., neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, întrucât fapta nu există. Cu toate acestea, fără a respecta dispozițiile imperative ale art. 911 alin. (7) C. proc. pen., conform cărora: „ procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor și înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizației dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanța care a emis autorizația”, la data de 19 aprilie 2010, procurorul a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție confirmarea ordonanței provizorii de interceptare dată în 15 aprilie 2010 și autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor purtate de inculpat cu L., S. și D. în legătură cu presupusa luare de mită, obținând autorizarea instanței la data de 19 aprilie 2010, iar prelungirea autorizației s-a făcut pentru perioada 19 aprilie 2010 - 16 mai 2010, astfel încât durata totală a primei autorizații a depășit maximul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile legale.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, pe parcursul urmăririi penale, nu s-au încălcat dispozițiile art. 911 alin. (1) C. proc. pen., deoarece, la data de 19 aprilie 2010, din actele premergătoare efectuate în cauză existau indicii cu privire la o posibilă faptă de luare de mită pe care urma să o săvârșească inculpatul prin intermediul denunțătorului L. (denunțul și conținutul discuțiilor purtate de L. cu presupusul mituitor și presupusul intermediar). împrejurarea că, ulterior, la data de 10 ianuarie 2011, prin rezoluția nr. 286/P/2010, procurorul a dispus față de inculpat, în temeiul art. 10 Iit. a) C. proc. pen., cu referire la denunțul formulat de L.L.M., neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, întrucât fapta nu există, nu justifică susținerea inculpatului în sensul că procurorul trebuia să constate acest fapt încă de la data de 19 aprilie 2010 și, pe cale de consecință, să înceteze de îndată interceptarea și înregistrarea comunicațiilor sale, deoarece procurorul a ajuns la această concluzie doar în urma efectuării de cercetări în cauză, neputându-i-se imputa că nu a întrevăzut această soluție încă de la debutul cauzei.
Inculpatul a mai invocat reaua - credință de care a dat dovadă procurorul în aplicarea dispozițiilor procedurale, întrucât a continuat să solicite instanței autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și ambientale ale inculpatului pentru că urma să ia mită de la S., deși știa și a ascuns instanței că acest lucru a devenit imposibil, întrucât, la data de 30 iunie 2010, în cauza care îl privea pe acesta, se întocmise rechizitoriul, iar dosarul fusese înaintat Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Cu privire la acest aspect, prima instanță a constatat că, deși este real că rechizitoriul nr. 1014/P/2008/UPP privind pe inculpatul S.C.G. a fost emis la data de 30 iunie 2010, datele privind denunțul numitului L. și posibila săvârșire de către inculpat a infracțiunii de luare de mită nu au stat la baza motivării solicitărilor de autorizare în continuare a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și ambientale ale inculpatului, ulterior acestei date. Este adevărat că referatele procurorului și încheierile instanței întocmite ulterior datei de 30 iunie 2010 conțin referiri și la această situație de fapt, însă doar pentru simplul motiv că, de fiecare dată, se făcea un istoric al solicitărilor anterioare și a indiciilor ce au motivat autorizarea instanței, fiind preluat conținutul acestora. Astfel, din examinarea referatului din data de 14 iulie 2010 (filele 201-212, vol. II, dosar urmărire penală) reiese că în motivarea solicitării de prelungire a autorizării interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicaților inculpatului se fac referiri concrete la aspectele derulate în data de 13 iulie 2010, respectiv la împrejurarea că T. îi oferise inculpatului suma de 4200 lei și că în discuție era vorba și de alte contracte; totodată, din încheierea de ședință nr. 31 din 14 iulie 2010 reiese că acestea și alte noi aspecte au stat la baza încuviințării prelungirii acordate de instanță în vederea autorizării interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicaților inculpatului și ale altor persoane, astfel că nu este întemeiată susținerea inculpatului cum că solicitările ulterioare datei trimiterii în judecată a inculpatului S.C.G. s-au întemeiat pe considerentele legate de posibile fapte de corupție în legătură cu instrumentarea dosarului penal al acestei persoane.
e). De asemenea, inculpatul a mai susținut că înregistrările în mediul ambiental efectuate în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare sunt urmarea încălcării dispozițiilor din legile speciale, din celelalte acte normative și din protocoalele încheiate de Ministerul Public și de unitățile de parchet cu Jandarmeria Română prin care se reglementează modalitatea și condițiile în care se face accesul în sediul Parchetelor, înregistrările fiind obținute ilegal și neputând fi folosite în procesul penal, considerând că, pentru a putea monta și folosi aparatura tehnică specială audio și video folosită la supravegherea inculpatului, lucrătorii D.N.A. au pătruns în mod repetat, fraudulos, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, situat pe str. 16 Decembrie 1989.
Cu referire la acest aspect, prima instanță a reținut că activitățile de punere în executare a măsurilor dispuse prin încheierile judecătorului, respectiv pătrunderea în spațiile nominalizate pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice folosite pentru executarea măsurii supravegherii audio - video, sunt operațiuni tehnice inerente punerii în executare a autorizației privind efectuarea de înregistrări ambientale și, chiar dacă nu sunt prevăzute în mod expres în încheiere, ele au fost efectuate în vederea punerii în aplicare a unei dispoziții judiciare care, altfel, ar fi lipsită de conținut, astfel că nu se poate vorbi de probe obținute ilegal, cu depășirea limitelor acestei autorizări și nici de o pătrundere frauduloasă în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.
De altfel, cercetările declanșate prin plângerea formulată de inculpat împotriva militarilor-jandarmi din cadrul Detașamentului nr. 5 Sânnicolau Mare (care executau misiunea de pază la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare) pentru săvârșirea infracțiunilor de călcare de consemn prev. de art. 333 C. pen. - soluționată inițial prin neînceperea urmăririi penale - nu sunt încă finalizate, soluția fiind infirmată în vederea declinării competenței la Parchetul de pe lângă I.C.C.J., secția de urmărire penală și criminalistică, întrucât s-a constatat că făptuitorii sunt angajați ai D.G.I.P.I., ce nu au calitatea de militari care ar atrage competența parchetului militar.
În concluzie, cu aceste precizări care vin în completarea considerentelor încheierii de ședință din 9 decembrie 2011, Înalta Curte a constatat că înregistrările ambientale audio-video realizate în perioada 19 aprilie 2010 - 08 septembrie 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, din localitatea Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, jud. Timiș, ca urmare a supravegherii audio - video, au fost obținute cu respectarea cerințelor de legalitate impuse de legislația procedural - penală și, pe cale de consecință, pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, neexistând motive de excludere a acestora, în sensul dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
S-a reținut că aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește legalitatea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate între inculpat cu diverse persoane, precum și între martorii B.B.V. și T.P.D., dispuse prin aceleiași încheieri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că și acestea vor fi folosite ca mijloace de probă în prezentul proces penal.
2. Sub un alt aspect, Înalta Curte a analizat în ce măsură înregistrările audio-video efectuate în mediul ambiental pot fi folosite ca mijloc de probă în cauză, în condițiile în care inculpatul a contestat autenticitatea lor, precum și relevanța acestora în ansamblul materialului probator administrat în cauză, în raport de concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuată în cauză.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 26 aprilie 2012 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice București din cadrul Ministerului Justiției s-a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine autenticitatea înregistrărilor audio-video efectuate în mediul ambiental, supuse expertizării, dar că ele pot reprezenta clone ale înregistrărilor originale, dat fiind că nu au fost descoperite în conținutul acestora indicii de transferare prin reînregistrare.
Pentru explicitarea acestei concluzii, expertul a considerat necesar să releve cu titlu de Observații preliminare unele definiții ale termenilor folosiți în conținutul raportului, recomandați de I.O.C.E. în raportul G8 Proposed Principles for the Procedures Relating to Digital Evidence din martie 2000 și anume:
Probă digitală - informație stocată sau transmisă în formă binară, prezentată în instanță ca probă;
Probă digitală originală - suportul fizic și acele date care au fost create pe acesta la momentul obținerii lor;
Probă digitală duplicat - reproducere digitală cu acuratețe a tuturor datelor și informațiilor conținute în suportul fizic original;
Copie - reproducere cu acuratețe a informației conținute pe suportul fizic sursă în datele independente de acesta.
Totodată, a arătat că abordarea problemei verificării autenticității își are izvorul atât în definițiile de mai sus, cât și în practica de examinare a înregistrărilor pe suport magnetic, fie acestea analogice sau digitale.
Potrivit standardului internațional AES27-1996 (r2007) [4], o înregistrare audio pe suport magnetic este autentică dacă:
- a fost realizată simultan cu evenimentele acustice conținute de aceasta (este originală);
- nu conține intervenții sub formă de decupări, inserări, sau alte elemente de contrafacere;
- a fost realizată cu echipamentul tehnic prezentat de parte.
În absența echipamentelor tehnice cu care au fost realizate înregistrările în litigiu - ce nu au fost prezentate expertului spre expertizare cu motivația că se află sub incidența Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate -, acesta nu a putut ajunge la concluzia de autenticitate certă a înregistrărilor respective, verificând doar ipoteze ce țin de continuitatea înregistrărilor și de posibilitatea ca evenimentele acustice/vizuale surprinse să fi avut loc în realitate așa cum sunt redate în înregistrare.
Procedând la examinarea mențiunilor olografe și datelor interne ale suporturilor optice primite, expertul a constatat că înregistrările în litigiu au fost transmise sub formă de clone sau copii. Din analiza formatului înregistrărilor a rezultat că acestea sunt realizate cu echipamente tehnice care își stochează în memoria internă datele acustice/vizuale surprinse. După realizarea înregistrărilor, în mod normal se eliberează memoria internă, pentru a se permite utilizarea echipamentelor la realizarea altor înregistrări, privind eventual alte cauze. Înregistrările din memoria internă se transferă pe suporturi optice neinscriptibile, în vederea protecției contra alterării accidentale. Aceste activități sunt documentate în dosarul cauzei, în conținutul proceselor verbale privind activitățile de înregistrare, motiv pentru care, în vederea efectuării cu celeritate a lucrării, înregistrările prevăzute la art. 913 C. proc. pen. nu au mai fost solicitate de către expert.
Procedând la examinarea înregistrărilor ambientale în litigiu, expertul a constatat că acestea sunt de două categorii:
a. înregistrări ambientale realizate cu echipament tehnic portabil, într-un format 640x480, cu sunet stereo 11025 Hz, proprietate a producătorului echipamentului, însoțite și de un pachet software destinat redării acestora;
b. înregistrări ambientale realizate cu un echipament tehnic de supraveghere audio-video, probabil disimulat, într-o încăpere tip birou.
În ceea ce privește înregistrările din prima categorie, expertul a constatat - cu limitele date de metodele de examinare folosite -, că acestea nu au suferit intervenții tehnice prin care să le fi fost modificat conținutul. De asemenea, elementele de timp redate de programul menționat sunt memorate în structura înregistrării și nu pot fi adăugate sau modificate ulterior. Totuși, este de așteptat să existe o dependență foarte strânsă a acestora de modul de funcționare al echipamentului tehnic și de setarea ceasului intern al acestuia. Fixarea orei de la care începe să funcționeze echipamentul poate fi realizată de către operator, ca etapă premergătoare realizării înregistrărilor. În absența din conținutul înregistrărilor examinate a unor repere temporale general recunoscute, nu se poate stabili simultaneitatea realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice și vizuale pe care le conțin.
Referitor la înregistrările audio-video din a doua categorie, expertul a constatat că acestea sunt realizate sub o formă tipică pentru sisteme de supraveghere, iar informația privind data și ora se găsește în structura internă a înregistrării și, în opinia expertului, provine de la echipamentul de înregistrare. Examinând comparativ cele 4 înregistrări suspuse expertizării, expertul a constatat că realizarea lor s-a făcut cu aceeași cameră video si, probabil cu același echipament tehnic de înregistrare, iar din analiza mișcării obiectelor și persoanelor pe parcursul înregistrărilor nu a rezultat depistarea unor anomalii care să indice posibilitatea unor intervenții tehnice prin care să fie modificat conținutul imaginilor înregistrate.
Ca o concluzie comună celor două categorii de înregistrări examinate, înregistrările înaintate spre expertizare pot reprezenta clone ale înregistrărilor originale, dat fiind că nu au fost descoperite în conținutul acestora indicii de transferare prin reînregistrare; totodată, nu au fost depistate anomalii evidente de ritm de vorbire/ respirație care să indice posibilitatea existenței unor intervenții tehnice asupra înregistrării, nefiind identificate nici intervenții tehnice de natură să modifice conținutul înregistrărilor în litigiu (intervenții/ștersături, intercalări de cuvinte sau fraze, etc).
Așadar, cu privire la forța probantă a înregistrărilor audio - video efectuate în cauză, în lipsa certitudinii autenticității înregistrărilor contestate și a imposibilității stabilirii simultaneității realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice și vizuale pe care le conțin, având în vedere totodată că nu au fost depistate anomalii evidente de ritm de vorbire/ respirație care să indice posibilitatea existenței unor intervenții tehnice asupra înregistrării, nefiind identificate nici intervenții tehnice de natură să modifice conținutul înregistrărilor în litigiu (intervenții/ștersături, intercalări de cuvinte sau fraze, etc.).
Înalta Curte a apreciat că acestea pot fi acceptate ca mijloc de probă ce oferă o informație cu o valoare relativă, urmând a fi luate în considerare în măsura în care se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.
B. Declarațiile numiților T.Z.P.D. și B.B. calitatea procesuală a acestora și valoarea probatorie a declarațiilor.
Inculpatul a susținut că prin audierea în calitate de martori ai acuzării a făptuitorilor T.Z.D.P. si B.B.V. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, așa cum este prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, arătând că ascultarea acestora s-a făcut cu încălcarea de către procuror și lucrătorii de poliție judiciară a prevederilor art. 68 C. proc. pen.
Astfel, pornind de la denunțul lui L.L.M., formulat la data de 09 aprilie 2010 în legătură cu implicarea inculpatului în comiterea unor fapte de corupție cu privire la un dosar penal care îl viza pe numitul S.C.G. - primar al comunei Teremia Mare din jud. Timiș, la data de 09 iunie 2010, D.N.A. s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 C. proc. pen., cu privire la săvârșirea de către inculpat a unor presupuse fapte de corupție privind intermedierea unor afaceri pentru o firmă specializată în desfășurarea de activități de pază și protecție, al cărei director zonal era numitul T.Z.P.D., iar asociat numitul B.B.V., arătând că, după ce aceștia au făcut declarații în scopul susținerii acuzării, în mod nelegal, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, respectiv complicitate la cumpărare de influență, cu motivarea că beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât la data de 27 iulie 2010 ar fi denunțat fapta organelor de urmărire penală, procurorul apreciind că sesizarea din oficiu anterioară a fost făcută pe alte situații de fapt decât cea pentru care s-a dispus sesizarea instanței prin rechizitoriu.
A menționat că motivarea procurorului raportat la dispozițiile procedurale cu privire la modurile de sesizare a organelor de urmărire penală arată că soluția de neîncepere a urmăririi penale este nelegală, în contradicție cu actele aflate la dosarul cauzei.
În speță, la data de 09 iunie 2010, D.N.A. s-a sesizat din oficiu în legătură cu presupuse infracțiuni de corupție săvârșite de inculpat, precum și de către T.Z.P.D. și B.B.V., în legătură cu încheierea unui contract comercial, iar de la acea dată toți trei aveau calitatea procesuală de făptuitori.
De altfel, de la acea dată, procurorii D.N.A. au solicitat și obținut de la instanța de judecată autorizarea interceptării și înregistrării comunicațiilor telefonice efectuate de T.Z.P.D. și B.B.V., în calitate de făptuitori, pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență. În acest sens, la data de 11 iunie 2010, prin încheierea nr. 24, Înalta Curte de Casație și Justiție a autorizat interceptarea și înregistrarea comunicațiilor telefonice ale lui B.B.V., fiind emisă autorizația nr. 62, iar la data de 14 iulie 2010, prin încheierea nr. 31, Înalta Curte de Casație și Justiție a autorizat interceptarea și înregistrarea comunicațiilor telefonice ale lui T.Z.P.D. Aceste autorizații au fost prelungite la data de 21 iulie 2010, anterior așa numitelor „declarații denunț”, la acea dată ei fiind considerați făptuitori, așa cum s-a menționat în toate actele procedurale întocmite de procuror și instanță, până la data întocmirii rechizitoriului; or, prin acordarea de către procuror a unei clauze de „impunitate” pentru făptuitorii T. și Bădița, cu încălcarea dispozițiilor legale și transformarea acestora în martori ai acuzării, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în materie penală așa cum este garantat în art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.
A mai arătat că, prin modul în care a procedat, procurorul din cadrul D.N.A. a încălcat și principiul oficialității procesului penal prevăzut de art. 2 alin. (2) din C. proc. pen., principiu care mai poartă denumirea de „principiul obligativității începerii și desfășurării procesului penal”. Ca cerință a acestui principiu, procurorul avea obligația de a începe urmărirea penală, de a efectua cercetarea penală și de a dispune trimiterea în judecată a făptuitorilor T.Z.P.D. și B.B.V.
În concluzie, a solicitat să se constate că, urmare încălcării flagrante de către procuror a dispozițiilor legale ce a avut drept consecință „transformarea” făptuitorilor T.Z.P.D. și B.B.V. în martori ai acuzării, a fost încălcată echitatea procesului penal, astfel încât continuarea procesului penal față de inculpat se poate face doar cu consecința încălcării garanțiilor prev. de art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, arătând că încălcarea art. 68 C. proc. pen. cu privire la ascultarea numiților T.Z.P.D. și B.B.V., pe lângă eventuale sancțiuni penale sau disciplinare, atrage în condițiile art. 64 C. proc. pen. sancțiunea excluderii acestor mijloace de probă.
Cu privire la această critică adusă modulul de instrumentare de către procuror a urmăririi penale în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data de 09 iunie 2010, D.N.A. s-a sesizat din oficiu în legătură cu presupuse infracțiuni de corupție săvârșite de inculpat (două situații de fapt cu caracter infracțional petrecute la data de 13 mai 2010 în biroul inculpatului), precum și de persoana neidentificată care apare în înregistrările audio-video din 13 mai 2010 (identificată ulterior ca fiind T.Z.P.D.) față de care urma a se efectua acte premergătoare sub aspectul infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
De asemenea, este real că, ulterior sesizării din oficiu, procurorul a solicitat autorizarea interceptării și înregistrării comunicațiilor telefonice efectuate de făptuitorii T.Z.P.D. și B.B.V. (ex: prin încheierea nr. 24 din 11 iunie 2010, s-a autorizat interceptarea și înregistrarea comunicațiilor telefonice ale lui B.B.V., fiind emisă autorizația nr. 62; prin încheierea nr. 31 din 14 iulie 2010 s-a autorizat interceptarea și înregistrarea comunicațiilor telefonice ale făptuitorului T.Z.P.D., aceste autorizații fiind prelungite la data de 21 iulie 2010, când s-a dispus Inclusiv înregistrarea audio-video a comunicărilor în mediul ambiental șl luarea de imagini privind întâlnirile dintre T.Z.P.D. și alte persoane).
Din examinarea conținutului referatelor cu propunere de prelungire/reînnoire a autorizării interceptării și înregistrării comunicațiilor reiese că, la data de 14 iulie 2010, procurorul stabilise în mod cert identitatea persoanei care a remis inculpatului suma de 4.200 lei la data de 13 mai 2010, cu scopul determinat de a încheia contracte cu diverse instituții publice si societăți comerciale din localitatea Sânnicolau Mare, rolul inculpatului fiind acela „de a intermedia încheierea unor astfel de contracte prin traficarea influenței” pe care o avea din poziția de prim-procuror, „fiind certă intervenția sa pe lângă unul dintre directorii firmei S.C.Z.I.R. SRL, în persoana numitei R.C.I.” (fila 208, vol. 11 dosar urmărire penală); de asemenea, din același referat (fila 211), reiese că, la data de 13 iulie 2010, în jurul orelor 14:00, cei doi s-au întâlnit pe raza localității Sânnicolau Mare, unde Z.C.C. a primit suma de 4.300 lei, astfel că până la acel moment, datele de anchetă evidențiaseră că inculpatul „a primit de la făptuitorul T.Z.P.D., reprezentant al firmei de pază și protecție SC S.G. SRL București, suma de aprox. 3.500 euro, în scopul bine determinat de a intermedia afaceri comerciale cu agenți economici și instituții publice din localitatea Sânnicolau Mare, prin traficarea influenței pe lângă reprezentanții legali ai acestor entități juridice”.
Totodată, din referatul întocmit de procuror la data de 21 iulie 2010 (fila 259, vol. II dosar urmărire penală), reiese că, după punerea în executare a încheierii nr. 31 din 14 iulie 2010, din informațiile obținute, „s-a stabilit că făptuitorul T.Z.P.D. (…) acționează ca intermediar între prim-procurorul Z.C.C. și diverse persoane din județul Timiș, în scopul perfectării unor contracte pentru obiective de pază și salubrizare”, motiv pentru care s-a solicitat autorizarea înregistrării audio-video a comunicărilor în mediul ambiental și luarea de imagini privind întâlnirile dintre T.Z.P.D. și alte persoane.
La data de 27 iulie 2010, numiții T.Z.P.D. și B.B.V. au dat fiecare „declarații cu caracter de denunț” - potrivit mențiunilor din rechizitoriu, ulterior declarațiile acestora fiind consemnate din poziția de martor, pentru ca, prin rechizitoriu, să se dispună neînceperea urmăririi penale față de martorii T.Z.P.D. și B.B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la cumpărare de influență, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că aceștia beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Referitor la calitatea de făptuitori a celor doi și la legalitatea soluției dispuse de procuror față de aceștia, Înalta Curte a reținut că nu poate face aprecieri proprii, având în vedere că această chestiune a fost tranșată definitiv, în condițiile reglementate de art. 2781 C. proc. pen., plângerea formulată de inculpat împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale fiind respinsă ca nefondată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința penală nr. 2475 din 22 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 296/295/2011 (filele 122-125 vol. III, dosar instanță). Prin această hotărâre s-a reținut că, în mod legal, procurorul de caz a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru această faptă”.
Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea; or, în cauză, numiții T.Z.P.D. și B.B.V. nu au fost trimiți în judecată și nu ne aflăm nici în ipoteza în care procurorul să fi pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestora într-o eventuală extindere a procesului penal, astfel că, orice altă discuție cu privire la participația penală a acestora apare ca inutilă, Curtea neputând cenzura dispoziția procurorului de netrimitere în judecată a celor doi făptuitori în prezentul demers procedural.
În condițiile date, declarațiile date de cei doi în calitate de martor nu vor fi excluse ca mijloace de probă, în condițiile art. 64 C. proc. pen., nefiind probată obținerea lor în mod nelegal prin folosirea de promisiuni sau constrângeri - plângerea penală formulată de către inculpat împotriva procurorilor care au instrumentat urmărirea penală în condițiile menționate nefiind încă soluționată -, urmând însă ca instanța să aprecieze în ce măsură aceștia au dat dovadă de subiectivism, în raport de împrejurarea că, până la data de 27 iulie 2010 (când au formulat așa-zisele declarații cu caracter de denunț), actele de urmărire penală furnizaseră, în ceea ce îi privește, o serie de date certe sub aspectul cumpărării de influență, în sensul remiterii unor sume de bani inculpatului pentru intermedierea încheierii unor contracte comerciale, date ce puteau conduce la acuzarea lor.
Înalta Curte a constatat că, în concret, declarațiile numiților T.Z.P.D. și B.B.V., date începând cu data de 27 iulie 2010, au ajutat la stabilirea unei corecte situații de fapt - explicitând scopul remiterii către inculpat a unor sume de bani, ce rezultă din înregistrarea audio-video din biroul inculpatului - 13 mai 2010, precum și din convorbirile telefonice din 16 iunie 2010 și 12 iulie 2010 purtate între cei doi martori, al căror conținut nu a fost contestat de inculpat -, ele coroborându-se cu alte declarații date în cauză de martorii R.C.I. - referitor la împrejurările încheierii contractului si discuțiile premergătoare acestui moment; S.A. - referitor la relația inculpatului cu R.C.I. și T.Z.P.D., dar și cu privire la schimburile valutare efectuate de inculpat; D.L.G. - referitor la aspectele tehnice ale încheierii contractului.
Sub un alt aspect, declarația numitului B.B.V. din data de 22 septembrie 2010 a fost contestată de inculpat prin prisma încălcării dispozițiilor imperative ale art. 172 alin. (1) C. proc. pen. care garantează dreptul la apărare, respectiv audierea în lipsa avocatului ales care, la acea dată, fusese prezent la sediul parchetului, dar i se spusese că audierea nu va avea loc din cauza neprezentării martorului.
Înalta Curte a reținut că deși inculpatul a arătat că, în legătură cu ascultarea numitului B.B.V., a sesizat Inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care efectuează verificări în legătură cu posibila săvârșire de către procuror a abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură cu rea credință, prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu a depus până la finalizarea cauzei rezultatul verificărilor; pe de altă parte, inculpatul nu a solicitat administrarea unor dovezi în sensul arătat, de către instanța fondului, cu ocazia cercetării judecătorești, astfel că instanța nu este în măsură să facă aprecieri cu privire la posibila încălcare a dispozițiilor art. 172 alin. (1) C. proc. pen., prin audierea martorului după plecarea apărătorului ales al inculpatului, care fusese însă încunoștințat cu privire la data și ora audierii. Având în vedere însă că în declarația dată în fața instanței de judecată la 9 decembrie 2011, martorul B.B.V. a arătat că menține declarația dată la urmărirea penală la data de 29 iulie 2010, detaliind toate aspectele relevante pentru cauză, Înalta Curte a reținut, în principal, mențiunile cuprinse în aceste două declarații, cu precizarea că cele consemnate de procuror la data de 22 septembrie 2010, între orele 13:00 - 14:00, nu contravin acestor declarații.
Inculpatul a mai formulat critici ale probatoriului administrat în faza de urmărire penală sub aspectul contradicțiilor existente între declarațiile succesive date de către T.Z.P.D. în ceea ce privește data la care l-a cunoscut pe inculpat, cine a adus în discuție posibilitatea încheierii contractului de pază cu S.C.Z., care dintre ei a adus în discuție presupusul folos, dacă inculpatul a făcut sau nu referiri concrete la persoana de la S.C.Z. pe lângă care urma să intervină, data și modalitatea depunerii ofertei la S.C.Z., precum și referitor la data și procedura încheierii contractului de pază; totodată a invocat unele contradicții între declarațiile martorilor T. și B., precum și între cele ale martorilor T. și R.
Referitor la aceste critici, Înalta Curte constată că, deși în parte reale, inadvertențele din declarațiile succesive ale martorului T.Z.P.D. nu sunt de esență și nu alterează valoarea probatorie a acestora - de altfel relativă în condițiile în care instanța a reținut doar acele elemente care se coroborează cu alte mijloace de probă -, ele datorându-se capacității de percepție a martorului si trecerii timpului; de altfel, cu ocazia audierii martorului în cercetarea judecătorească nemijlocită, prima instanță a insistat în lămurirea aspectelor esențiale ale cauzei, inculpatul având, de asemenea, posibilitatea să-și exercite drepturile procesuale în același scop, adresând întrebări martorului. Totodată, eventualele contradicții între declarațiile unor martori cu privire la anumite aspecte nu poate avea drept consecință caracterizarea respectivilor martori ca nesinceri, mărturia acestora fiind influențată de cauze subiective si obiective ce nu le sunt imputabile.
C. Alte critici formulate de inculpat referitor la modul de obținere a altor declarații de martor sau la întocmirea unor acte procedurale.
1. Inculpatul a susținut că declarația martorei S.A. a fost consemnată de procuror la data de 29 septembrie 2010, între orele 12:00 - 13:15, (vol. I, filele nr. 27 - 30, dosar urmărire penală) cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 91 alin. (4) C. proc. pen. și ale art. 68 alin. (1) C. proc. pen., cu motivarea că încălcarea cu rea - credință a normelor procedurale a fost comisă de procurorul de caz atunci când i-a prezentat conținutul întregului material de urmărire penală numitei S.A., care avea calitate de martor și atunci când, prin încălcarea dispozițiilor art. 91 alin. (4) C. proc. pen., i-a adus la cunoștință aceleiași martore, înregistrările convorbirilor purtate de inculpat în perioada în care a fost interceptat (15 aprilie 2010 - 8 septembrie 2010), considerând că procurorul de caz a procedat în acest mod, prin încălcarea dispozițiilor legale imperative, în scopul de a determina martorul să facă declarații neconforme cu adevărul, pentru a susține o învinuire artificial creată, comportament care este expres interzis de art. 68 alin. (1) C. proc. pen.
A mai arătat că, deși S.A. (grefier șef) și I.L. (șofer) erau prezenți în sediul DNA încă de la ora 10:00, procurorul a recurs la același procedeu pe care-l folosise și la data de 22 septembrie 2010 cu ocazia audierii martorului B., spunându-i avocatului ales al inculpatului, ce se prezentase la sediul D.N.A. pentru audierile de la ora 11:00, că poate să plece, întrucât martorii nu vin. Numai față de insistențele acestuia, de a fi chemat și la o altă oră dacă martorii vor veni, după aproximativ 15 minute de la plecarea din sediul D.N.A., avocatul ales a fost rechemat telefonic, pentru a asista la audierea celor doi martori, procurorul spunându-i explicit că stătea de mai mult timp la discuții, în birou, cu martora S.A.. Cu ocazia acestor discuții, anterioare audierii, martorei i s-au prezentat date ale anchetei penale, inclusiv conținutul convorbirilor purtate de inculpat cu colegi de serviciu - procuror M.M., aspect care a devenit public după ce, la întoarcerea martorei S.A. la serviciu, aceasta i-a reproșat procurorului M.M. că făcuse anumite aprecieri cu privire la persoana sa în cadrul discuțiilor purtate cu inculpatul.
Referitor la această critică ce vizează încălcarea principiului loialității în obținerea probelor, Înalta Curte a constatat că nu este întemeiată, inculpatul neproducând dovezi în acest sens, respectiv nu a depus până la finalizarea cercetării judecătorești un raport de inspecție referitor la sesizarea pe care a adresat-o CSM în legătură cu ascultarea martorei S.A. în condițiile arătate iar, pe de altă parte, cercetarea judecătorească nu a confirmat aceste susțineri, martora S.A. afirmând, cu ocazia chestionării de către instanță, că ajunsese la sediul DNA doar cu câteva minute înaintea avocatului inculpatului și a avut un schimb de replici cu procurorul anchetator pe chestiuni neutre legate de concedii, în timp ce era pregătit calculatorul pentru consemnarea declarației; totodată a precizat că nu i s-au pus la dispoziție spre audiere sau vizionare înregistrări audio-video înainte de momentul audierii sau după acest moment
În consecință, solicitarea inculpatului de fi aplicate dispozițiile art. 64 alin. (2) din C. proc. pen., deoarece declarația numitei S.A. a fost consemnată ilegal de procuror, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 91 alin. (4) C. proc. pen. și ale art. 68 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi primită.
2. Inculpatul a mai învederat că procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 08 septembrie 2010 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A. la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, jud. Timiș, ce cuprinde inclusiv aspectele legate de percheziția domiciliară asupra biroului pe care îl utiliza, este lovit de nulitate absolută, întrucât au fost încălcate flagrant prevederile constituționale cuprinse în art. 27 din Constituția României, care garantează inviolabilitatea domiciliului, precum și prevederile art. 8 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, arătând că, așa cum rezultă din încheierea nr. 43 din data de 07 septembrie 2010, dată în dosarul nr. 17/2010 al înaltei Curți de Casație și Justiție (vol. III, filele nr. 25-26, dosar urmărire penală ) și Autorizația de percheziție nr. 2/07 septembrie 2010 ( vol. III, fila nr. 27, dosar de urmărire penală), la cererea procurorilor D.N.A. a fost autorizată efectuarea unei percheziții domiciliare asupra biroului utilizat de către inculpat, de la locul de muncă, situat în „Sânnicolau Mare, str. Belșugului, jud. Timiș”, adresă pentru care Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 318 din 07 septembrie 2010, Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat efectuarea percheziției (vol. III, filele nr. 1 - 7).
Din procesul verbal întocmit la data 08 septembrie 2010 (vol. III, filele nr. 33-37, dosar urmărire penală), a rezultat că percheziția domiciliară a fost efectuată în imobilul situat în S. M., jud. T., pentru care nu exista autorizație emisă de judecător în condițiile art. 100 și urm. C. proc. pen. și nici încuviințare din partea Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că atât procedura flagrantului și percheziției, cât și înscrisurile întocmite și cele constatate sunt lovite de nulitate absolută, iar ridicarea oricăror bunuri și documente este ilegală.
În concluzie, în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen., a solicit să se constate că mijloacele de probă administrate, urmare a percheziției domiciliare, au fost obținute în mod ilegal și nu pot fi folosite în procesul penal, iar procesul verbal de efectuare a flagrantului este de asemenea lovit de nulitate.
Referitor la aceste critici, Înalta Curte a constatat - fără a relua motivele expuse pe larg în secțiunea IV.A. a) și b) -, că ne aflăm în prezența unei erori materiale, iar biroul inculpatului nu se bucura de garanțiile constituționale privind inviolabilitatea domiciliului, astfel că actele procedurale încheiate în acea împrejurare și mijloacele de probă obținute în urma percheziției domiciliare, nu sunt invalide, în sensul art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
V. Încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului. Examinarea apărărilor formulate de inculpat privitor la încadrarea juridică și, respectiv, situația de fapt.
Referitor la infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Z.C.C., Înalta Curte a reținut că elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori în acceptarea de promisiuni sau daruri.
A primi bani sau alte foloase înseamnă primirea, de către făptuitor, a unei sume de bani, bunuri, iar a pretinde înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii ca să i se dea bani sau bunuri. A accepta promisiuni sau daruri însemnă a-ți manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, nefiind obligatoriu ca folosul injust să fie determinat în momentul acceptării promisiunii.
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență, legea nu cere ca influența să fie reală, fiind suficient pentru reținerea acesteia lăsarea numai a impresiei, necorespunzătoare realității, că autorul ar avea trecere, influență asupra unui funcționar.
Chiar dacă persoana căreia i s-au pretins bani sau alte foloase are îndoială cu privire la influența făptuitorului, dar totuși îi dă bani sau bunuri ori alte foloase, acceptând riscul unei influențe inexistente, și în acest caz infracțiunea de trafic de influență este consumată. Ceea ce interesează este ca influența reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.
În cauza dedusă judecății, analiza în ansamblu a probelor administrate infirmă versiunea inculpatului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu există sau, chiar dacă ar exista, nu intră în sfera ilicitului penal ori nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Astfel, așa cum s-a reținut în Secțiunea III, pe fondul discuțiilor purtate în vara anului 2009 - când martorul T.Z.P.D. l-a cunoscut pe inculpatul Z.C.C. cu prilejul instrumentării unei cauze penale (discuții privitoare la afacerile derulate de firma reprezentată de martor, precum și la interesul încheierii unor noi contracte pentru asigurarea pazei cu firme din zonă), ocazie cu care inculpatul s-a oferit să-l sprijine la încheierea unui contract cu S.C.Z., acceptând promisiunea unei recompense în cazul finalizării acestui demers, discuții ce au fost reluate de martor atunci când l-a revăzut pe inculpat pe parcursul următoarelor luni; la începutul anului 2010, inculpatul l-a contactat pe martor și i-a comunicat că a discutat cu martora R.C.I. și că poate merge la discuții cu firma Z., în sensul de a prezenta o ofertă pentru încheierea unui contract de pază, solicitându-i martorului să îl țină la curent cu stadiul discuțiilor. Martorul a lăsat oferta, iar peste circa o săptămână a transmis și un draft de contract, iar în prima fază, a fost încheiat un contract de audit sistem de pază și securitate, pentru ca ulterior, având în vedere deficiențele constatate, precum și un incident petrecut în luna februarie 2010 între președintele G.F.Z. și reprezentanți ai firmei de pază preexistente, martora R.C.I. să hotărască rezilierea contractului cu această firmă de pază, acceptând oferta SC S.G. SRL , constatând că avea un preț mai bun decât cea anterioară și o organizare ce presupunea mai puțini oameni, aspecte favorabile care au determinat-o să perfecteze contractul; în plus, la luarea hotărârii, pe lângă aspectele menționate, martora a avut în vedere și discuțiile purtate cu inculpatul referitor la această firmă, luând în considerare poziția acestuia de prim - procuror.
În perioada premergătoare încheierii contractului între S.C.Z. și SC S.G. SRL , după discutarea detaliilor, martorul T.Z.P.D. a mers la inculpat pentru a-i relata stadiul negocierilor, conform solicitării acestuia, ocazie cu care a reluat discuția în legătură cu recompensarea pentru sprijinul acordat, inculpatul Z.C.C. lăsând la aprecierea martorului cuantumul și modalitatea de plată. Potrivit susținerilor aceluiași martor, la întrebarea sa dacă inculpatul dorește o sumă de bani globală sau o plată lunară, pe toată durata contractului, inculpatul Z.C.C. a arătat că preferă varianta plății lunare.
În raport de această situație de fapt, Înalta Curte a reținut că fapta săvârșită de inculpat, așa cum a fost descrisă mai sus, constituie infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, care s-a consumat în vara anului 2009, prin acceptarea promisiunii unui folos necuvenit, nedeterminat la acel moment, în schimbul influenței sale pe lângă martora R.C.I. - ce exercita managementul operativ al S.C.Z.I.R. SRL - în vederea încheierii contractului de pază între S.C.Z. și SC S.G. SRL , promisiune ce a fost detaliată, sub aspectul modalității folosului - o sumă de bani ce urma a fi plătită lunar pe toată durata derulării contractului -, în primăvara anului 2010 (lunile februarie-martie), în perioada premergătoare încheierii contractului, Totodată, elementul material al infracțiunii s-a realizat și într-o altă modalitate normativă, alternativă, respectiv prin primirea efectivă a unor sume de bani, ulterior încheierii contractului și încasării primei facturi, la jumătatea lunii aprilie 2010, când martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului un plic în care se afla suma de 500 de euro, cu precizarea că reprezintă recompensa numai pentru o jumătate de lună, inculpatul fiind de acord cu acest cuantum, fiind astfel determinat și cuantumul folosului necuvenit ce trebuia remis lunar inculpatului (1.000 de euro), din care s-au plătit efectiv tranșele aferente lunilor aprilie, mai, iunie și iulie 2010.
În ceea ce privește forma infracțiunii, Înalta Curte a constatat că deși fapta de trafic de influență comisă de inculpat s-a consumat în varianta acceptării promisiunii unui folos necuvenit, fiind urmată de primirea efectivă a 4 tranșe lunare, echivalentul a 1.000 euro (în luna aprilie primind însă doar 500 euro, pentru o jumătate de lună), săvârșirea mai multor ipostaze ale elementului material (acceptarea promisiunii și primirea) în raport cu același cumpărător de influență, nu răpește faptei caracterul de infracțiune unică prin natura ei, neaplicându-se regulile formei continuate.
Înalta Curte nu poate reține ca fiind întemeiată critica inculpatului privitoare ia imposibilitatea consumării infracțiunii în vara anului 2009, prin acceptarea promisiunii unei „recompense bănești” de la martorul T.Z.P.D., întrucât la acea dată abia îl cunoscuse pe martor și era ilogic să aibă astfel de discuții cu un necunoscut, susținerea sa fiind infirmată de probele dosarului ce denotă evoluția relației sale cu martorul și interesul constant pentru realizarea unor venituri suplimentare ; totodată, inculpatul a arătat că varianta avansată de procuror - în sensul că acceptarea s-a manifestat sub forma nerespingerii promisiunii (afirmație expresă și explicită, subliniată chiar, făcută la pagina 40 din rechizitoriu) - nu poate conduce decât la achitarea sa, deoarece nerespingerea promisiunii nu este încriminată de lege.
Sub acest ultim aspect, Înalta Curte a constatat că modul în care a reacționat inculpatul la promisiunea făcută de martorul T.Z.P.D., aceea „de a nu rămâne datori” dacă inculpatul îi va sprijini cu demersuri la reprezentantul S.C.Z. în vederea încheierii unui contract de pază - încuviințând că este ok, echivalează cu o acceptare a promisiunii, această reacție a sa la o promisiune nedeterminată neputând fi interpretată ca o atitudine de nerespingere a acesteia, ci mai degrabă ca o manifestare a acordului.
De altfel, având la bază această discuție din vara anului 2009, evoluția ulterioară a relației dintre inculpat și martorul T. este axată pe ideea colaborării celor doi, într-un scop reciproc avantajos: martorul de a-și dezvolta afacerile în zonă prin obținerea de noi contracte, iar inculpatul de a obține venituri suplimentare prin intermedierea acestor contracte. Promisiunea inițială a inculpatului, de a-l sprijini pe martor în obținerea de contracte în zonă, a fost în mod constant adusă în discuție de către martor, cu ocazia întâlnirilor ulterioare ce au avut loc în toamna anului 2010, acesta fiind vădit interesat de acest aspect, astfel că inculpatul ar fi avut numeroase prilejuri de a-i arăta martorului care este poziția sa reală, în situația în care aprecia că acesta nu a înțeles în mod corect care sunt intențiile sale. Interesul inculpatului de a sprijini pe martorul T. în dezvoltarea de noi afaceri în zonă, în scopul de a obține și pentru sine un profit, reiese însă fără dubiu din mai multe discuții purtate cu martorul - convorbiri telefonice sau discuții înregistrate ambiental (13 mai 2010, 8 septembrie 2010), așa cum au fost arătate anterior cu ocazia prezentării situației de fapt.
În ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, Înalta Curte a constatat, sub aspectul laturii obiective, că materialul probator administrat în cauză a relevat că, în mod constant, în discuțiile cu martorul T., inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra persoanei decidente din cadrul S.C.Z., martora R.C.I.. Astfel, desele referiri ale inculpatului la discuțiile cu martora - credibile prin prisma întâlnirilor cu aceasta la care participa uneori și martorul T., chiar dacă nu se discuta subiectul ce îl interesa -, asigurările pe care i le dădea martorului cu privire la finalitatea dorită, indicarea momentului la care martorul să depună oferta de contract - din derularea întâlnirii reieșind că reprezentantul S.C.Z. era în cunoștință de cauză -, recomandarea făcută martorei R.C.I. de a apela la SC S.G. SRL pentru audit și apoi sugestionarea aceleași martore de a încheia contractul de pază cu respectiva firma, discutarea unor detalii concrete privind instrumentarea unor cauze în care S.C.Z. era interesată în calitate de parte vătămată si care depindeau de prestația profesională a inculpatului, toate laolaltă sunt de natură să releve influența pe care inculpatul, inclusiv prin prisma funcției sale de prim - procuror al parchetului în a cărui rază teritorială se afla S.C.Z., o exercita asupra conducerii executive a acestei societăți.
Susținerile inculpatului în sensul că nu a avut nicio contribuție la încheierea contractului, întrucât martorul T.Z.P.D. și-a clădit propria relația cu R.C.I. după ce l-a introdus în cercul său de cunoștințe și că SC S.G. SRL a câștigat contractul de pază pe baza recomandărilor făcute de alți clienți și a conținutului avantajos al ofertei făcute, chiar dacă reale, nu sunt de natură a înlătura existența infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina sa; acesta întrucât, așa cum am arătat, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este suficient ca făptuitorul să lase impresia că ar avea influență asupra unui funcționar, nefiind necesar ca influența să fie reală sau să facă diligențe în vederea îndeplinirii actului de serviciu. în fapt, inculpatul i-a lăsat impresia martorului T. că are influență asupra reprezentantului S.C.Z. - aspect ce reiese din declarațiile martorului ce se coroborează cu înregistrările convorbirilor ambientale și telefonice dintre acesta și inculpat -, dar s-a și implicat efectiv prin recomandarea SC S.G. SRL și sugestionarea martorei R.C.I. în vederea încheierii contractului de pază - aspect ce reiese din declarațiile martorei R.C.I. ce se coroborează, în parte, chiar cu declarațiile inculpatului -, sugestii care au contat într-o oarecare măsură, martora luând în considerare și poziția de prim - procuror a inculpatului, în condițiile în care societatea pe care o reprezenta avusese, respectiv avea la acel moment cauze în instrumentarea unității de parchet condusă de inculpat. Influența inculpatului asupra martorei are corespondent în interesul acesteia de a cultiva o relație cu inculpatul - de care depindea soluționarea unor dosare ale societății pe care o administra, relevante în acest sens fiind si discuțiile telefonice purtate între cei doi în data de 29 iulie 2010, când martora R. se plânge inculpatului că poliția tergiversează soluționarea unui dosar de furt, iar inculpatului, după verificarea aspectului semnalat, o informează la scurt timp că s-a implicat personal în soluționarea rapidă a cazului, sens în care a citat la audieri și îi solicită CD-uri cu imagini (vol. II, filele 298-301).
Toate acestea demonstrează, sub aspectul laturii subiective, intenția directă cu care a acționat inculpatul, iar interesul acestuia de a intermedia și încheierea altor contracte reiese fără echivoc inclusiv din discuția purtată cu martorul T. la data de 8 septembrie 2010, când inculpatul afirmă, spre finalul discuției - fără a fi provocat de martor, care încerca să-si ia rămas bun, că va „prelua” în mod cert si cât mai repede ceva de la S.C.Z., cel mai probabil „deșeurile”.
Pe de altă parte, infracțiunea de trafic de influență există chiar și atunci când persoana interesată de îndeplinirea actului are îndoială cu privire la influența făptuitorului, însă acceptă riscul unei influențe inexistente. Sub acest aspect, martorul B.B.V., asociat unic la SC S.G. SRL București a declarat că, până la semnarea contractului, nu a avut vreun dubiu că influența inculpatului asupra conducerii SC I. SRL este reală, însă ulterior, după cele întâmplate cu demararea prezentului dosar, a realizat că acest contract s-a încheiat exclusiv în considerarea calității serviciilor societății sale, concluzie pe care a tras-o urmare discuțiilor purtate ulterior cu doamna R.C.I. care i-a reproșat cumva că a apelat la această modalitate de remitere a unui comision către inculpat, având în vedere că la semnarea contractului a luat în considerare referințele pe care le culesese de la alți parteneri cu care firma de pază derulase același gen de activitate. De asemenea, martorul a arătat că deși nu a fost nici un moment încântat că trebuie să remită acest comision, a continuat să o facă, după încheierea contractului, deoarece în toate discuțiile pe care martorul T. le purta cu inculpatul Z.C., acesta din urmă făcea dese referiri la persoana directoarei R.C.I., din care se înțelegea influența pe care o are asupra acesteia și, în aceste condiții, pentru că exista posibilitatea rezilierii contractului, a acceptat în continuare să plătească comisionul.
În raport de aceste precizări, care sunt în consens cu poziția exprimată în discuțiile telefonice purtate cu martorul T. - anterior datei de 27 iulie 2010, când cei doi martori nu știau despre cercetările efectuate în cauză sau că exista posibilitatea interceptării convorbirilor dintre ei -, luând în considerare și declarațiile martorului T. cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat că pentru cei doi martori interesați în încheierea/menținerea contractului, influența inculpatului - reală sau chiar ipotetică - a constituit motivul determinant pentru care i-au remis acestuia sumele de bani menționate.
Inculpatul s-a apărat susținând că sumele de bani primite de la martorul T. - cu precizarea că a contestat primirea vreunei sume de bani în lunile iunie și iulie 2010, reținute însă de instanță pe baza probelor administrate în cauză, care au fost analizate în Secțiunea IV a prezentei hotărâri -, au reprezentat niște împrumuturi, în considerarea relației de prietenie care se consolidase între el si martor, care astfel îl ajuta din punct de vedere financiar știind că inculpatul întreține o relație extraconjugală, sens în care s-a oferit, existând chiar dovezi în acest sens, să plătească o excursie în străinătate pentru amanta acestuia.
Procedând la verificarea apărărilor formulate de inculpat, Înalta Curte a reținut că nu există nicio probă care să susțină varianta împrumutului, despre care chiar inculpatul arată că nu a discutat termenii acestuia - dacă și când îl va restitui -, iar împrejurarea achitării excursiei în străinătate pentru numita Ț.O. de către martorul T. nu schimbă cu nimic situația de fapt, atâta vreme cât acesta a făcut plata cu bani dați de inculpat, dar care proveneau din cei remiși chiar de către martor. În acest sens, declarația martorului T., prin care a arătat că a achitat o primă rată de 150 sau 200 euro cu banii dați de inculpat, dar provenind din cei remiși de el inculpatului, se coroborează cu înregistrarea ambientală din data de 13 mai 2010, din care reiese că, după ce martorul I.L. a efectuat un schimb valutar pentru inculpat, este trimis înapoi la casa de schimb pentru a procura distinct suma de 150 euro care este dată martorului T.
Pe de altă parte, plata unor bunuri achiziționate de inculpat (o poșetă și un ceas) cu bani împrumutați de la martorul T., împrumut pe care inculpatul susține că l-ar fi restituit martorului, care însă infirmă acest lucru, constituie un aspect singular în relația celor doi, fără relevanță în stabilirea unei reguli privind modul cum se rezolvau chestiunile bănești între aceștia.
Referitor la neîntrunirea calității de funcționar de către martora R.C.I., invocată de inculpat, Înalta Curte a reținut că martora avea calitatea de reprezentant permanent al SC I.R. SRL în baza unui contract de management remunerat încheiat de Z. cu SC R.R.M. SRL, martora fiind persoana fizică administrator al managerului.
Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., „prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145, iar potrivit art. 147 alin. (2) teza II C. pen., „prin funcționar se înțelege persoana menționată în alin. (1), precum și orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.” Din interpretarea celor două texte de lege menționate reiese așadar că martora R.C.I. exercita managementul operativ al SC I.R. SRL, fiindu-i delegat cu titlu permanent un set de atribuții specifice: conducerea, cu depline puteri a gestiunii curente a societății, reprezentarea societății, operarea cu conturile bancare, etc, iar SC I.R. SRL deși reprezintă o societate comercială cu capital integral privat, este o persoană juridică, diferită de cele de interes public la care se referă art. 145 C. pen., încadrându-se însă în dispozițiile art. 147 alin. (2) teza II C. pen.
Așadar, influența pe care inculpatul a lăsat să se creadă că o are și, în fapt, de care chiar s-a folosit, privea un funcționar care exercita atribuțiile de care depindea încheierea contractului de pază de care era interesat martorul T.
Inculpatul a mai formulat o serie de alte apărări, arătând că, pe lângă faptul că era ilogic ca, de la prima întâlnire, să dea curs propunerilor de afaceri ale unui necunoscut, acțiunile sale ulterioare au fost contrare intereselor SC S.G. SRL București, întrucât a extins cercetările asupra unor angajați ai acestei societăți și a declinat competența la alt parchet competent material; or, dacă era interesat să favorizeze în orice mod societatea respectivă, apelând la alte persoane, cu atât mai mult putea să nu îndeplinească un act de serviciu contrar intereselor societății, ce ținea de atribuțiile sale personale.
Totodată, inculpatul a susținut că nu există nicio legătură între încheierea contractului de pază și primirea unor sume de bani de la martorul T., esențial în acest sens fiind faptul că în perioada ulterioară încheierii contractului inculpatul a hotărât să renunțe la funcția de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare și să plece din zonă; or, dacă „înțelegerea”cu martorul T. ar fi fost reală, fie ar fi acceptat o sumă globală, fie nu ar fi plecat din funcția de conducere care i-ar fi permis să-l supravegheze pe martor și să-l determine să plătească în continuare „ratele”.
Examinând apărările inculpatului, Înalta Curte a constatat că, dincolo de ceea ce pare logic sau ilogic în comportamentul unei persoane, conduita inculpatului a fost cea care rezultă din probele administrate în cauză - aceea de a accepta intermedierea unor afaceri ale SC S.G. SRL București în scopul obținerii unor foloase bănești, iar înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcții de conducere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sau, ulterior, formularea unei cereri de transfer în funcția de judecător la una dintre judecătoriile din raza Curții de Apel Timișoara, nu înseamnă că inculpatul își pierdea influența în zonă, ci dimpotrivă, că viza o funcție de conducere la un parchet ierarhic superior, ce avea o sfera de competență teritorială extinsă - județele Timiș, Arad si Caraș-Severin, respectiv o funcție de judecător care presupune, de asemenea, o influență reală în zona de competență.
Inculpatul a mai susținut că încheierea contractului de pază s-a realizat exclusiv ca urmare a demersurilor proprii efectuate de martorul T. care și-a clădit propria relația cu R.C.I., precum și a recomandărilor făcute de alți clienți și a conținutului avantajos al ofertei făcute. În acest sens, a invocat colaborarea efectivă între cele două societăți, anterior încheierii contratului de pază, exemplificând cu participarea SC S.G. SRL București la organizarea competiției automobilistice „Cupa D.K.M.T. - 2010”, mai exact martorul T. s-a ocupat efectiv de paza raliului, acționând ca reprezentant al martorei R.
S-a reținut că nici această susținere nu este de natură să sprijine apărarea inculpatului, întrucât din înscrisurile depuse chiar de către acesta rezultă că respectivul concurs automobilistic a avut loc la data de 29 mai 2010, deci ulterior încheierii contractului de pază.
Inculpatul a susținut, de asemenea, că dacă „înțelegerea” era în sensul de a primi foloase pentru contractele încheiate de SC S.G. SRL București ca urmare a influenței sale, atunci ar fi trebuit să beneficieze de astfel de foloase și pentru contractele de audit și cel având ca obiect instalarea unui sistem performant de supraveghere video, încheiate între aceleași societăți, lucru care nu s-a realizat. Sub acest aspect, deși este real că inculpatul nu a primit vreun folos ca urmare a încheierii celor două contracte menționate, această împrejurare nu se poate converti într-o apărare, întrucât inculpatul nu era în măsură să controleze activitatea SC S.G. SRL Group și nici nu ar fi riscat să pretindă comisioane proporțional cu veniturile realizate, în fapt mulțumindu-se cu ceea ce i se oferea.
Sub un alt aspect, referitor la sumele de bani pe care le schimba în valută prin intermediul personalului parchetului - operațiuni surprinse de înregistrările ambientale din biroul său și confirmate de declarațiile martorilor -, inculpatul s-a apărat arătând că efectua frecvent schimburi valutare și anterior momentului în care martorul T. a intrat în anturajul său, dar că banii proveneau, atunci ca și acum, din salariu. În dovedirea acestei apărări, inculpatul a atașat extrasul contului său de salariu pe întreg anul 2010.
Examinând desfășurătorul extrasului de cont, Înalta Curte constată că acesta, deși confirmă, în parte, susținerile inculpatului, nu este de natură a infirma acuzațiile reținute în sarcina sa, respectiv că a primit anumite sume de bani de la martorul T., pe care i-a schimbat în valută.
Astfel, în perioada anterioară primei remiteri din luna aprilie 2010, din contul inculpatul au fost operate câteva retrageri mai importante de bani, respectiv; 4.000 lei la 8 martie 2010 (ce poate reprezenta retragerea făcută cu ocazia vizitei la Sânnicolau a soției inculpatului, care a fost însoțită la bancă de martora S.); 2.500 lei la 22 martie 2010; 1.650 lei la 29 martie 2010; 3.000 lei la 22 aprilie 2010 și 2.000 lei la 4 mai 2010, restul sumelor retrase de la ATM fiind, de regulă, de ordinul a câteva sute de lei.
De asemenea, inculpatul a efectuat retragerea unor sume mai importante la data de 23 iunie 2010 - 4.300 lei, ulterior virării salariului la 21 iunie 2010, 1.000 lei la 28 iunie 2010 și 7.500 lei la 14 iulie 2010 - această ultimă retragere putând reprezenta banii destinați concediului de odihnă din acel an, petrecut cu familia în străinătate, în prima parte a lunii august, având în vedere și faptul că extrasul de cont evidențiază o singură operațiune de plată efectuată cu cardul în străinătate, la data de 3 august 2010, dar pentru o sumă mică de bani.
Referitor la operațiunile efectuate în zilele când există probe că inculpatul a primit diferite sume de bani de la martorul T., Înalta Curte constată următoarele:
La data de 13 mai 2010, din contul inculpatului s-a operat o retragere de 210 lei, la ora 9:11, anterior alimentării contului cu salariul, ce figurează la ora 12:55. Atât în zilele anterioare datei de 13 mai 2010, cât și în ziua respectivă, - când potrivit înregistrării ambientale din biroul inculpatului acesta îi remite șoferului un plic cu suma de 4.200 lei, solicitându-i cumpărarea a 1.000 euro, din contul inculpatului nu s-a retras nicio sumă importantă de bani, care să conducă la suma menționată, iar din vizionarea înregistrării ambientale a reieșit fără dubiu că între momentul primirii plicului de la martorul T. și cel al înmânării lui către martorul I.L., inculpatul nu a adăugat vreo sumă de bani.
Abia la 14 mai 2010 inculpatul retrage de la ATM suma de 2.500 lei, însă această retragere nu prezintă relevanță în sensul apărării inculpatului, fiind ulterioară cumpărării sumei de 1000 euro la data de 13 mai 2010.
În ceea ce privește schimbul valutar despre care există date că s-a efectuat în luna iunie 2010, cu bani remiși inculpatului în data de 16 a acelei luni, de către martorul T., Înalta Curte reține pe baza extrasului de cont că, în data de 16 iunie 2010, în contul inculpatului nu s-a efectuat nicio operațiune, o retragere de la ATM în sumă de 3.000 lei fiind operată în data de 17 iunie 2010, ora 10:07. Aceste operațiuni se coroborează cu probele administrate în cauză, din care reiese că, la data de 16 iunie 2010, în jurul orelor 15:00, inculpatul, aflat la Timișoara, a primit de la martorul T. echivalentul sumei de 1.000 euro, la ora 15:31 a sunat-o pe martora S.A. pentru a vorbi la casa de schimb valutar în vederea cumpărării a 1.500 euro, iar retragerea pe care a făcut-o în dimineața zilei următoare, când a ajuns la Sânnicolau Mare, a sumei de 3.000 lei, era de natură să furnizeze diferența de bani necesari pentru achiziționarea a 1.500 euro, având în vedere că de la martorul T. primise doar echivalentul sumei de 1.000 euro.
Pentru luna iulie 2010, probele administrate în cauză au relevat primirea de către inculpat, la data de 13 iulie 2010, de la martorul T., a echivalentului sumei de 1.000 euro, anterior orei 14:35 când, potrivit înregistrării ambientale, inculpatul a intrat în propriul birou și i-a înmânat șoferului suma de 4.250 lei cu indicația de a cumpăra 1.000 euro, în momentele imediat anterioare întrebând-o pe martor S. dacă intraseră banii în cont, iar aceasta îi răspunsese în sens negativ. Aceste probe se coroborează cu mențiunile extrasului de cont, potrivit cărora salariul a intrat în contul inculpatului la 13 iulie 2010, ora 14:26, iar în acea zi nu a fost efectuată nicio retragere, deci banii cu care s-a făcut schimbul valutar nu puteau proveni din salariu.
În concluzie, Înalta Curte a constatat că apărările inculpatului ce tind a demonstra că fapta reținută în sarcina sa nu există sau, chiar dacă ar exista, nu intră în sfera ilicitului penal ori nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu sunt întemeiate, acesta săvârșind cu vinovăție infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina sa.
VI. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
Primele două criterii de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. - dispozițiile părții generale, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială - sunt criterii de drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt - gradul de pericol, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală, acestea referindu-se la fapta și persoana infractorului.
Sub aspectul criteriilor de fapt, acestea se impun a fi analizate atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate - ca primă etapă a individualizării judiciare a pedepsei - cât și sub aspectul modalității de executare a acesteia.
Totodată, criteriile generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralității lor și nu independent, ele fiind cumulative.
Natura și gravitatea pedepsei aplicate de instanță trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei, cu trăsăturile inculpatului, cu elementele ce caracterizează personalitatea acestuia. Cercetarea și evaluarea elementelor ce caracterizează persoana inculpatului este esențială pentru că, cu cât se face o adaptare mai adecvată a pedepsei, cu atât sunt create condițiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen.
În cauză, instanța a apreciat că la stabilirea unei pedepse concrete nu poate face abstracție de elementele circumstanțiale care caracterizează pericolul social concret al infracțiunii comise: modul în care inculpatul a acționat, profesia avută - magistrat-procuror, consecințele produse si percepția creată la nivelul opiniei publice cu privire la modul în care persoane care aplică legea se folosesc de influența funcției în interes personal. Având în vedere inclusiv datele ce caracterizează persoana inculpatului - vechimea în profesia de magistrat, conduita sa corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, împrejurarea că are o familie organizată, cu copii în întreținere, Înalta Curte a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată peste minimul special prevăzut de lege, apreciind că în acest fel scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. va fi atins.
Sub aspectul modalității de executare, Înalta Curte a constatat că potrivit dispozițiilor art. 861 lit. c) C. pen., atunci când sunt întrunite și condițiile prev. la lit. a) și b), suspendarea executării pedepsei se poate dispune atunci când se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.
Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei, instanța trebuie să aibă în vedere personalitatea inculpatului, evaluarea împrejurărilor de fapt și a persoanei sale, comportarea anterioară și ulterioară săvârșirii faptei și, nu în ultimul rând, durata de timp scursă de la momentul comiterii infracțiunii și până la pronunțarea hotărârii de condamnare.
În cauza dedusă judecății, instanța a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 861 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, astfel că va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere.
Totodată, a făcut aplicarea art. 861 alin. (2) C. pen. și art. 862 C. pen., fixându-se un termen de încercare de 7 (șapte) ani, iar în baza art. 863 C. pen. a stabilit măsurile de supraveghere la care condamnatul se va supune pe durata termenului de încercare; a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., în sensul că a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen. și art. 865 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, a dispus ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond, au declarat, în termen legal, recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și recurentul inculpat Z.C.C.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 11 ianuarie 2013, stabilindu-se termen de judecată pentru data de 25 februarie 2013.
La primul termen de judecată din 25 februarie 2013, în baza art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 6 alin. (3) și (4) C. proc. pen., față de precizările formulate, atât în scris, cât și oral în ședința de judecată, de către recurentul intimat inculpat Z.C.C., în sensul că a renunțat la serviciile domnului avocat P.L.N., a cărui împuternicire avocațială se afla la dosar (fila 17) și s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a-și angaja un alt apărător până la termenul de astăzi, instanța de recurs a constatat întemeiată cererea recurentului de amânare a judecății, în vederea angajării unui apărător ales și pentru pregătirea apărării.
La al doilea termen de judecată, din 25 martie 2013, instanța de recurs a dispus ascultarea recurentului inculpat Z.C.C., a admis proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al recurentului inculpat Z.C.C., în conformitate cu dispozițiile art. 302 alin. (2) C. proc. pen. și a acordat cuvântul în dezbateri, conform art. 38513 C. proc. pen.
Prin recursul declarat de Ministerul Public, D.N.A. s-a solicitat casarea sentinței penale atacate, ca nelegală și netemeinică, în temeiul cazului de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru greșita individualizarea a pedepsei aplicate inculpatului.
Prin recursul declarat de inculpatul Z.C.C., s-a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe:
1. ca efect al admiterii recursului în contra încheierii din 24 octombrie 2011 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător G.B. care era incompatibilă în cauză;
2. ca nelegală, întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de încetare a procesului penal;
3. ca nelegală, întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice;
4. ca nelegală, întrucât instanța de fond nu a răspuns la toate susținerile prezentate în apărare, nu a analizat în mod echitabil și imparțial toate probele administrate și nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură să influențeze soluția procesului;
5. casarea sentinței pentru greșita soluție de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și, rejudecând, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 10 lit. b) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Analizând recursurile declarate, prin raportare la motivele de recurs invocate, precum și în raport cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație, Completul de 5 Judecători constată că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
I. În ce privește recursul declarat de Ministerul Public, D.N.A.:
Referitor la critica de netemeinicie circumscrisă art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul cuantumului și a modalității de executare a acesteia, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondată.
Astfel, se constată că, în mod corect, prima instanță a avut în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și circumstanțele personale ale inculpatei.
În contextul concret al cauzei, prima instanță, prin cuantumul pedepselor aplicate, orientat către minimul special prevăzut de lege, a ținut cont de modul în care inculpatul a conceput și realizat fapta de trafic de influență, respectiv, a acceptat promisiunea unor sume de bani, primite lunar pe toată durata derulării contractului și a primit sume semnificative de bani, în mai multe tranșe și anume, 500 euro în luna aprilie 2010, câte 4.200 lei, echivalentul a 1.000 de euro, în lunile mai, iunie și iulie 2010 și 1.000 euro în luna septembrie 2010, în total suma de 4.500 euro, prin folosirea calității sale de procuror, cât și de influența de care dispunea în exercitarea acestei funcții.
Totodată, a fost avut în vedere profilul moral și de personalitate pozitiv al inculpatului, și anume lipsa antecedentelor penale, conduita sa în societate, cariera de magistrat, vârsta acestuia, împrejurarea că are o familie organizată și cu copii în întreținere.
Instanța de recurs consideră că pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă reflectă, în mod plural, evaluarea tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, urmând ca pedeapsa de 4 ani închisoare, fără executare în regim de detenție, să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acesteia, dând posibilitatea îndreptării și reinserției sociale pozitive viitoare a inculpatului.
De asemenea, prin pedeapsa aplicată se realizează și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului.
II.1. Cu privire la primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate ca efect al admiterii recursului împotriva încheierii din 24 octombrie 2011 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător G.B. care era incompatibilă în cauză:
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu este fondată critica recurentului inculpat.
Dreptul inculpatului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României, stabilește că orice persoană acuzată are dreptul să fie judecată cu respectarea strictă a drepturilor și garanțiilor procesuale, de către o instanță independentă și imparțială care, pe baza probelor obținute și administrate în condițiile legii, evaluate și interpretate corect, să pronunțe o soluție temeinică și legală, care să reprezinte unicul rezultat impus de aceste probe.
Atât dispozițiile art. 6 paragraful 1, cât și jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, cu privire la un tribunal imparțial, se constituie în blocul de convenționalitate, reprezentând dreptul intern, care trebuie aplicat de către instanțele române, Convenția europeană fiind ratificată de statul român prin dispozițiile Legii nr. 30/1994.
Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces, jurisprudența instanței de contencios european analizând imparțialitatea judecătorilor, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv.
Astfel, din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influența soluționarea unei anumite cauze, iar, din acela al criteriului obiectiv, dacă judecătorul oferă garanții suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privința sa. În acest din urmă sens, aparențele prezintă o anumită importanță în raport cu încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului, într-o societate democratică și, în primul rând, acuzatului, în cadrul unui proces penal.
În sensul criteriilor mai sus menționate, sunt incidente cauzele Kyprianou împotriva Ciprului, Atanasiu împotriva României și Hirschhorn împotriva României, în care s-a statuat că este esențial ca îndoielile privitoare la imparțialitate să poată fi justificate în mod rezonabil, iar dacă există o îndoială justificată, judecătorul trebuie să se abțină de la soluționarea cauzei.
Curtea europeană a amintit, totodată, că orice îndoială legitimă împotriva imparțialității unei instanțe este suficientă în sine, indiferent de conduita personală a magistratului, pentru a conduce la concluzia încălcării art. 6 paragraful 1 din Convenție (Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 118, în care se statuează că, referitor la al doilea criteriu, respectiv cel obiectiv, atunci când se aplică unui organism precum Curtea, înseamnă că se stabilește dacă, dincolo de conduita personală a vreunui membru al acelui organism, există fapte care pot fi constatate, ce pot face să apară îndoieli cu privire la imparțialitatea sa) și că într-o societate democratică instanțele trebuie să inspire încredere justițiabililor, pornind de la părțile în cauză (Daktaras împotriva Lituaniei, paragraful 32).
În ce privește temerea rezonabilă a apărării că doamna judecător G.B. nu putea fi imparțială, deoarece a exercitat în cursul urmăririi penale funcția de instrucție, instanța de recurs constată că nu poate fi primită.
Este adevărat că dispozițiile procesual penale au consacrat prin dispozițiile art. 48 alin. (1) C. proc. pen. principiul separării funcțiilor judiciare în procesul penal, prezumând, printre altele, că un magistrat judecător care emite mandatul de arestare preventivă nu poate ulterior judeca aceeași cauză, atribuțiile și prerogativele sale trebuind să se oprească în momentul terminării urmăririi penale. Cazul de incompatibilitate menționat nu poate fi extins și la alte situații, cum ar fi incompatibilitatea judecătorului de a dispune acte și măsuri procesuale restrictive de drepturi, în cursul urmăririi penale, precum perchezițiile, interceptările ori înregistrările de convorbiri.
În contextul concret al cauzei, instanța de recurs constată că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat de apărare, dat fiind că textul de lege prevede imparțialitatea și subiectivitatea judecătorului care a luat o măsură în cursul urmăririi penale într-o cauză, privitor la un învinuit/inculpat, pe care urmează să îl judece în primă instanță. Or, această lipsă de obiectivitate a fost prezumată de legiuitor doar pentru situația în care există identitate între persoana față de care s-a luat o măsură în cursul urmăririi penale și persoana care este trimisă în judecată, iar nu și pentru situațiile în care există infracțiuni conexe, iar măsura luată de judecător - în speță, autorizarea interceptărilor telefonice și în mediu ambiental - vizează activitatea unui alt inculpat, dar în legătură cu cel pe care urmează să îl judece în primă instanță.
II.2. În ce privește critica formulată de apărare, în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de încetare a procesului penal, instanța de recurs apreciază că este nefondată.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că cererea formulată de apărător, de încetare a procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. a fost formulată în ședința publică din data de 3 mai 2011, iar prin dispozitivul încheierii de la acel termen s-a dispus prorogarea discutării cererii, prima instanță constatând că este prematur formulată la acel moment procesual, întrucât este o chestiune ce ține de rezolvarea acțiunii penale, deci a fondului cauzei.
Deși nu a fost circumscrisă unui caz de casare, critica corespunde dispozițiilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării, printre altele, în situația în care instanța nu s-a pronunțat cu privire la cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Raportând textul legal la conținutul criticii apărării, se constată că acest temei de casare are în vedere omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cereri esențiale, formulate în cursul cercetării judecătorești.
Acest caz de casare implică o omisiune esențială, constând în nepronunțarea cu privire la cereri de natură a garanta drepturile și să influențeze soluția procesului. În primul rând, trebuie să existe o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unor cereri esențiale, iar, apoi, dacă aceste cereri, în contextul concret al cauzei, sunt de natură să schimbe soluția procesului, în sensul schimbării soluției din condamnare în achitare sau invers ori modificării soluției de condamnare, fie în legătură cu încadrarea juridică a faptei, fie cu pedeapsa aplicată. De asemenea, pentru a opera acest caz de casare, apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă fără omisiunea cererii, s-ar fi pronunțat o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă cererea ar fi fost valorificată prin analiză și interpretare.
În cauză, instanța de recurs, examinând critica recurentului inculpat referitoare la omisiunile primei instanțe cu privire la cererile menționate, constată că aceasta nu poate fi reținută, nefiind incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Dincolo de faptul că nu poate fi încadrată în cazul de casare menționat, critica nu poate fi primită, întrucât dispoziția instanței a fost de prorogare a discutării cererii, ceea ce semnifică posibilitatea părților de a reitera cererea la momentul formulării concluziilor pe fondul cauzei, adică la termenul din 11 mai 2012. Or, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul inculpatului nu a mai susținut cererea menționată, astfel că nu se poate reține că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii. De altfel, soluționând acțiunea penală - cu care a fost investită - prin pronunțarea unei soluții de condamnare, implicit instanța a apreciat că nu este incident niciunul dintre cazurile în care exercitarea acesteia este împiedicată, potrivit art. 10 C. proc. pen.
II.3. Cu privire la critica formulată de apărare, în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, sub aspectul înlăturării dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, instanța de recurs apreciază că este nefondată.
În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, prima instanță nu numai că a analizat distinct aspectele privind încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, dar a răspuns detaliat tuturor apărărilor inculpatului cu privire la încadrarea juridică, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, filele 272-273.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dacă infracțiunile prevăzute la art. 256 și 257 C. pen., au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
Dispozițiile art. 7 alin. (1) din aceeași lege se referă la o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.
Analizând aplicabilitatea acestor dispoziții în cauză, se constată că prima instanță le-a reținut în mod corect și nu se impune schimbarea încadrării juridice sub acest aspect.
Pentru a fi incidente aceste reglementări legale, este necesar să se constate că subiectul activ al infracțiunilor prevăzute de art. 256 și 257 C. pen. se circumscrie atribuțiilor mai sus-enunțate.
Din perspectivă juridică, aceste atribuții se înscriu în sfera de activitate sau de competență a persoanei respective, care îi conferă capacitatea de a efectua valabil acte sau activități cu privire la constatarea sau sancționarea contravențiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracțiunilor.
Dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 se rețin automat în încadrarea juridică, atunci când se constată că infracțiunile prevăzute la art. 256 și 257 C. pen. au fost săvârșite de una dintre persoanele cu calitatea menționată la alin. (1) și (2) al textului de lege. Pentru a fi incidentă agravanta nu este necesar a se constata că infracțiunea a fost săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, așa cum susține apărarea, ci doar să fie săvârșită de o persoană care are atribuțiile menționate la alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 78/2000.
II.4. În ce privește al patrulea motiv de recurs, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acesta reiterează, în fapt, critici ce se subscriu cazului de casare mai sus-menționat.
În motivele de recurs scrise, sunt reiterate la pct. 4 lit. a)-f), cereri formulate în fața primei instanțe, care privesc nelegalitatea actelor de urmărire penală, nulitatea absolută a probelor administrate, ilegalitatea percheziției efectuată la data de 8 septembrie 2010, nelegalitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale aflate la dosarul cauzei, înlăturarea declarațiilor numiților T.Z.P.D. și B.B., apărările inculpatului care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. și analiza mijloacelor de probă și interpretarea textelor legale aplicabile în cauză.
Examinând actele dosarului, instanța de control judiciar constată că în cuprinsul considerentelor, prima instanță a analizat detaliat aceste apărări formulate de inculpat, pronunțându-se motivat, la filele 262-272, cu privire la criticile formulate asupra înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale audio-video aflate la dosarul cauzei, la valoarea probatorie a declarațiilor numiților T.Z.P.D. și B.B., precum și referitor la actele de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv percheziția domiciliară efectuată la data de 8 septembrie 2010.
De asemenea, prima instanță a făcut un examen amplu asupra fiecărei cereri a inculpatului și în cuprinsul încheierii de ședință din data de 9 decembrie 2011, respingând motivat și justificat cererile de excludere a mijloacelor de probă obținute în mod ilegal sau neloial.
Referitor la prima critică formulată de inculpat, în sensul că înregistrările ambientale au fost efectuate în locuința sa de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare fără autorizarea judecătorului și cu încălcarea dispozițiilor art. 8 CEDO, prima instanță a constatat, în mod corect, că împrejurarea emiterii autorizației de interceptare pentru o adresă corespunzătoare vechiului sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în timp ce interceptarea și înregistrarea convorbirilor s-a realizat la noul sediu al unității de parchet, nu este de natură să atragă nevalabilitatea actului procedural, în condițiile în care acest procedeu probatoriu a fost dispus de judecătorul de la instanța competentă, iar obiectul autorizației a fost singular, neputând conduce la caracterul de echivocitate al acestuia.
Instanța de control judiciar constată că înregistrarea ambientală a discuțiilor purtate în biroul inculpatului s-a făcut legal, în baza autorizației emise de judecător, iar valorificarea lor a avut la bază dispozițiile art. 912 alin. (5) C. proc. pen., existând indicii privitoare la pregătirea sau săvârșirea unor alte infracțiuni, motiv pentru care procurorul s-a sesizat din oficiu la data de 9 iunie 2010, în vederea efectuării de cercetări vizând posibile activități de trafic de influență și favorizarea infractorului comise de către inculpat.
Referitor la critica nelegalității înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale pentru motivul că nu îndeplinesc condițiile legale pentru a putea fi folosite ca probe judiciare, întrucât fișierele din care au fost extrase nu poartă „semnătură electronică”, aceasta fiind singura modalitate de autentificare a faptului că sunt originale și nemodificate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că dispozițiile Legii nr. 455/2001 nu au aplicabilitate în materia mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, întrucât reglementările legale invocate au ca obiect regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice pentru orice persoană, fizică sau juridică, aflată pe teritoriul României (așa cum rezultă din Normele tehnice și metodologice din 13 decembrie 2001 pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, publicată în M. Of. nr. 847 din 28 decembrie 2001).
Sub aspectul autenticității înregistrărilor audio-video efectuate în mediul ambiental, în cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică, iar prin raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 26 aprilie 2012 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice București din cadrul Ministerului Justiției s-a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine autenticitatea acestora și simultaneitatea realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice și vizuale pe care le conțin, având în vedere totodată că nu au fost depistate anomalii evidente de ritm de vorbire/respirație care să indice posibilitatea existenței unor intervenții tehnice asupra înregistrării, nefiind identificate nici intervenții tehnice de natură să modifice conținutul înregistrărilor. În raport de concluziile raportului de expertiză, prima instanță le-a atribuit în mod corect o valoare relativă, apreciindu-le relevanța probatorie în măsura în care s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Nici susținerea apărării că percheziția a fost efectuată într-un spațiu în care inculpatul nu locuia efectiv și că autorizația de percheziție nr. 2 din 7 septembrie 2010 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 17/2010 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din CEDO, întrucât din conținutul acesteia nu rezultă în mod limitativ bunurile și obiectele căutate de organele de anchetă, nu poate fi primită.
Instanța de recurs reține că textul art. 100 alin. (4)1 C. proc. pen. nu stipulează, ca o mențiune obligatorie, indicarea bunurilor și obiectelor pentru descoperirea cărora s-a dispus efectuarea percheziției, acest aspect făcând parte din considerentele încheierii motivate de judecător, în care, de altfel, acestea au fost indicate în concret.
Cât privește atribuirea calității de domiciliu sediului profesional, compus din două încăperi, în care inculpatul își desfășura activitatea și în care rămânea ocazional peste noapte, s-a apreciat, în mod corect, că folosirea acelei camere de ședință ca și cameră de odihnă, prin destinația pe care inculpatul a înțeles să o dea acelui spațiu, nu poate conferi o altă conotație sediului profesional, neputându-se susține că își petrecea în acest spațiu o bună parte a vieții sale private, astfel că nu pot avea incidență dispozițiile art. 8 din CEDO privitoare la inviolabilitatea domiciliului.
De altfel, prevederile art. 8 din Convenție consacră în primul paragraf al dreptul intangibil al fiecărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale, iar în al doilea paragraf prevede restricțiile care pot fi impuse în exercițiul acestor drepturi, respectiv condițiile în care o autoritate publică poate să intervină în exercitarea dreptului, Convenția impunând expres ca ingerința să fie prevăzută în lege și să constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora. În afara acestor condiții expres prevăzute în textul Convenției, în jurisprudența constantă a Curții se mai adaugă condiția ca ingerința să fie proporțională cu scopul urmărit.
Raportând aceste criterii la contextul concret al cauzei și la normele dreptului intern în materie, instanța de control judiciar apreciază că nu au fost încălcate dispozițiile art. 8 din CEDO.
Nici susținerea inculpatului privind omisiunea primei instanțe de a analiza cererea de excludere a declarațiilor martorilor B.B.V. și T.P.D. nu este întemeiată.
În considerentele sentinței atacate au fost amplu analizate criticile inculpatului cu privire la declarațiile celor doi martori și valoarea probatorie a acestora, la filele 268-270.
Critica apărării, în sensul că declarațiile celor doi martori din data de 27 iulie 2010 trebuie excluse din materialul probator, întrucât poartă mențiunea eronată că ar fi fost date în fața procurorului de caz, nu poate fi primită, în condițiile în care nu au rezultat date cu privire la nelegalitatea obținerii acestor mijloace de probă, iar acești martori au fost ascultați nemijlocit în fața primei instanțe (filele 39-42 și 84-88, vol. II, dosar instanță), forța probantă a declarațiilor acestora fiind apreciată de instanță prin raportare la întregul ansamblu probator.
II.5. Cu privire la ultimul motiv de recurs, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), art. 10 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În contextul concret al cauzei rezultă că prima instanță a făcut un examen amplu asupra infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat în amănunt, evidențiind modalitatea concretă de executare, în baza mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, pe care le-a valorificat coroborat, ceea ce a presupus un proces de analiză și sinteză, care s-a concluzionat prin stabilirea presupusei activități infracționale, în raport cu infracțiunea pretins a fi comisă, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că față de motivarea amplă și efectivă a sentinței pronunțate cu privire la procesul de evaluare al probelor, în raport cu fiecare din faptele pretins comise de către inculpați, ce corespunde și exigențelor art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și jurisprudenței instanței de contencios european (Helle contra Finlanda) nu se mai impune o reluare a conținutului mijloacelor de probă, așa încât își însușește argumentele primei instanțe cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului Z.C.C.
Analizând actele și probele dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind pronunțată urmare efectuării unei activități complexe și complete de probațiune, în condițiile specifice fazei de judecată, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, aceasta reprezentând unicul rezultat impus de probele obținute și administrate legal, interpretate și apreciate corect și care conferă certitudinea aflării adevărului privitor la toate aspectele obiectului probațiunii.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Pentru ca o faptă să fie infracțiune este necesar să se constate cele trei trăsături esențiale prevăzute de art. 17 C. pen.: să prezinte pericol social, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală.
Existența acestor trei caracteristici esențiale se constată prin verificarea în ordine inversă față de cea prevăzută în textul enunțat, adică prioritar se cercetează dacă fapta concretă este prevăzută de lege.
În verificarea acestei prime trăsături esențiale pentru ca o faptă să constituie infracțiune, trebuie să se constate că fapta concretă de trafic de influență are un corespondent în descrierea conținută în norma de incriminare, adică dacă se suprapune acestui model legal creat de legiuitor.
În cauză, din ansamblul probator a rezultat că a existat o acțiune de traficare a influenței de către inculpatul Z.C.C., în sensul modalităților normative prevăzute de textul art. 257 C. pen., materializată prin acceptarea promisiunii unui folos necuvenit, constând într-o sumă de bani primită lunar pe toată durata derulării contractului, în schimbul influenței sale pe lângă martora R.C.I. - care exercita managementul operativ al S.C.Z.I.R. SRL- în vederea încheierii contractului de pază între S.C.Z. și SC S.G. SRL , precum și prin primirea efectivă, în perioada aprilie-septembrie 2010, ulterior încheierii contractului și încasării primei facturi, a sumei de 4.500 euro, remisă în tranșe.
Analizând probele administrate în cauză, instanța de recurs constată că fapta inculpatului există și a fost săvârșită de acesta cu vinovăție, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.
Traficul de influență este fapta persoanei care, având influență sau lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau alt salariat, primește ori pretinde bani ori alte foloase, sau acceptă promisiuni ori daruri, direct sau indirect, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că cel care își trafichează influența acționează cu voința de a săvârși acțiunea de acceptare a promisiunii și de primire a unei sume de bani, pentru a interveni pe lângă un funcționar și conștiința că prin aceasta aduce atingere reputației funcționarului respectiv.
Verificând actele și probele dosarului cu privire la infracțiunea de trafic de influență pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, instanța de control judiciar constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat și just apreciat, care a confirmat întrunirea conținutului juridic și constitutiv al infracțiunii.
Existența faptei de traficare a influenței, în modalitatea reținută de prima instanță rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor R.C.I. (fila 37-39, vol. l, dosar urmărire penală; filele 257-260, vol. I dosar instanță), T.Z.P.D. (filele 76-78, 79-85, 86-91, 92-96, vol. I, dosar urmărire penală; filele 84-88, vol. II dosar instanță), B.B.V. (filele 64-66, 67-72, 73-75, vol. I, dosar urmărire penală; filele 39-42, vol. II dosar instanță), precum și cu conținutul discuțiilor interceptate în mediu ambiental dintre inculpat și martorul T.Z.P.D.
Materialitatea faptei rezultă chiar din discuțiile purtate la datele de 13 mai 2010, 3 iunie 2010, 14 iunie 2010, 16 iunie 2010, 23 august 2010, 8 septembrie 2010, între inculpatul Z.C.C. și martorul T.Z.P.D., care confirmă preocuparea constantă a inculpatului de mijlocire a încheierii unor contracte între SC S.G. SRL Group și S.C.Z. SRL, care să-i asigure obținerea unor foloase materiale, în acest scop folosindu-se de influența pe care o avea în zonă, în calitate de procuror.
Pentru a concretiza promisiunile făcute martorului T.Z.P.D., cu care discutase despre faptul că îl poate pune în legătură cu unul dintre reprezentanții firmei Z. și „poate pune o vorbă bună” pentru perfectarea unui contract cu această firmă, inculpatul l-a asigurat pe acesta că este foarte bun prieten cu directorul firmei Z., martora R.C.I. și că se va întâlni cu aceasta în sensul arătat.
Edificatoare în acest sens sunt discuțiile purtate între inculpatul Z.C.C. și martorul T.Z.P.D., în care inculpatul îi comunică martorului: „am zis că mă-ntâlnesc și cu C. astăzi, dar nu mă simt grozav”, „și atuncea luni o să stabilim. Și o punem și cu curățenia. Eu aș mai vrea măcar asta de preluat, deșeuri. Că, dacă punem bazele acuma. anul ăsta, astea sunt afaceri care durează, o să dureze ani de zile! .Să iasă măcar o mie, două mii de euro… Păi, eu așa o să-i spun: Mă C., dă. Trebuie să-mi dai și mie ceva, că acuma, uite, pe reducerile astea.”. Interesul inculpatului pentru încheierea unui contract de lungă durată, care să producă câștiguri materiale, a rezultat și din întrebarea pusă martorului: „și, în afară de curățenie și asta, cam ce ar mai externaliza Z.-ul?”.
Promisiunile inculpatului de intermediere a unui contract între cele două societăți au fost relevate de demersul concret al inculpatului Z.C.C., care s-a deplasat la sediul firmei S.C.Z.I.R. SRL, având o discuție cu martora R.C.I.
Edificatoare este discuția telefonică purtată la data de 14 iunie 2010, ora 18:32, între inculpat și martorul T.Z.P.D., în timp ce inculpatul se afla la sediul Firmei S.C.Z.:
T.Z.P.D.: „Sigur vin! Ce vă rog: dacă tot sunteți cu dânsa, poate vorbiți cu dânsa de chestia aia cu curățenia.
Z.C.C.: Da, aia a picat E altceva.
T.Z.P.D.: A picat aia?
Z.C.C.: Da, da!
T.Z.P.D.: Am înțeles. Și o.
Z.C.C.: E.e.e dată, am vorbit. E altceva”.
Interesul inculpatului Z.C.C. cu privire la derularea contractului și demersurile întreprinse în calitate de procuror, pentru a-și menține poziția de influență în legătură cu directoarea S.C.Z., rezultă și din interceptarea ambientală din biroul inculpatului de la sediul Parchetului, la data de 8 septembrie 2010:
„Z.C.C.: Da, corect! Eu. care este? Pentru că eu vreau protejarea acestui contract. D-aia i-am și spus la C.: „Bă, care îi eu vorbesc și cu .[neinteligibil]. îi rupem gâtu, l-am terminat și l-am.
T.Z.P.D.: V-am spus clar că dacă ne ajutați nu rămânem datori, că v-am simțit un pic cam supărat la telefon și acuma, îmi cer scuze că s-a întârziat.
Z.C.C.: Nu, nu e nicio problemă! Nu. Pro. pro.
T.Z.P.D.: C. s-a luat de niște. ăă. oameni care, probabil, sunt protejați. Eu am avut o discuție cu doamna C.. Ăă. și probabil c-a deranjat-o cineva.
Z.C.C. : Se poate! Numai că, acuma, C. are totuși încredere în cuvântu' meu. Eu am și început deja, am preluat eu niște dosare de când am venit.
T.Z.P.D.: îhî!
Z.C.C.: Am început urmărirea penală, deja, împotriva Iu' aia, l-am adus să-l văd și eu.
Z.C.C.: Ăă. deja am discutat la I.P.J. Timiș ăă. de introducerea unor oameni. o să vedem! Mergem pe alte.
T.Z.P.D.: Perfect! Șefu'.!
Z.C.C.: Pe mine ce mă interesează: protejarea contractului, aia e cel mai important!
T.Z.P.D.: Păi, dumneavoastră credeți că eu m-aș face de rahat? Păi, da' pentru mine contractu' ăsta e. ă. Auziți eu vi i-am adus în euro. Nu-i.
Z.C.C.: E perfect!
Z.C.C.: Deci, n-are rost! Pe de altă parte, pe de altă parte, clar preiau ceva de la Z..
T.Z.P.D.: Am înțeles! Z.C.C.: Deci, clar preiau!
Z.C.C.: Ori deșeurile, ori. Și asta cât … cât mai repede, de la întâi. Și asta vreau s-o facem împreună.
T.Z.P.D.: Păi, nu, nu, nu, nu! Atenție! îmi trebuie un pic de timp, trebuie utilaje.
Z.C.C.: Deci, ceva oricum preiau. Și-atuncea ori.ă.asta.ori.ă. Și mai avem încă ceva aicea pe zonă că vorba aia este de. Va fi mult de lucru.”
Conținutul interceptărilor în mediu ambiental se coroborează cu declarațiile martorei R.C.I., aceasta confirmând influența exercitată de inculpat asupra sa, în mod indirect, dar și cu discuția telefonică purtată între cei doi la data de 29 iulie 2010, (vol. II, filele 298-301) care relevă relația reciproc avantajoasă între aceștia și interesul inculpatului în prezervarea acesteia, în contextul în care inculpatul asigura, în calitatea sa de procuror, soluționarea cu celeritate a dosarelor în care era interesată martora.
Aceste aspecte se coroborează și cu declarațiile martorului T.Z.P.D., care a precizat că a remis tranșele de bani, ulterior încheierii contractului cu S.C. Z., în considerarea influenței pe care o exercita inculpatul asupra directoarei acestei societăți, R.C.I., care era reiterată de către inculpat în toate discuțiile purtate cu martorul T. În același sens sunt și declarațiile martorului B.B.V., asociat unic la SC S.G. SRL Group București, care a arătat că, până la semnarea contractului, a avut reprezentarea unei influențe reale a inculpatului asupra conducerii SC I. SRL, care a condus la perfectarea contractului.
Cât privește remiterea sumelor de bani către inculpat (500 euro în luna aprilie 2010, câte 4.200 lei, echivalentul a 1.000 de euro, în lunile mai, iunie și iulie 2010 și 1.000 euro în luna septembrie 2010), susținerea apărării că două dintre acestea reprezintă contravaloarea unor împrumuturi, este infirmată de probele dosarului, în concret înregistrările efectuate în condițiile de legalitate impuse de dispozițiile art. 911 și următoarele C. proc. pen., conținutul acestora coroborându-se cu declarațiile denunțătorului T.Z.P.D.
Apărarea inculpatului, în sensul că unele sume de bani au reprezentat împrumuturi sau că proveneau din salariu, a fost infirmată de conținutul extraselor de cont pe anul 2010, care, deși confirmă retrageri a unor sume mari de bani, relevă faptul că suma de 4.200 lei, primită de la martorul T.Z.P.D., nu provenea din contul de salariu, întrucât anterior datei de 13 mai 2010 și în acea zi - data alimentării contului cu salariul, inculpatul nu a efectuat nicio tranzacție, astfel că în intervalul de timp dintre momentul primirii plicului de la martorul T. și cel al înmânării lui către martorul I.L., pentru cumpărarea a 1.000 de euro, inculpatul nu a debitat contul cu vreo sumă de bani.
Cât privește remiterea sumei de 1.000 euro din luna iunie 2010, de către martorul T., aceasta rezultă din coroborarea extrasului de cont și a declarației martorei S.A., care confirmă împrejurarea că la data de 16 iunie 2010, inculpatul i-a solicitat acesteia să vorbească la casa de schimb valutar pentru cumpărarea sumei de 1.500 euro, iar a doua zi a retras din contul său doar suma de 3.000 lei.
În luna iulie 2010, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, inculpatul a primit, la data de 13 iulie 2010, de la martorul T.Z.P.D., echivalentul sumei de 1.000 euro, anterior orei 14:35 când, potrivit înregistrării ambientale, inculpatul i-a înmânat șoferului suma de 4.250 lei cu indicația de a cumpăra 1.000 euro, aspect care se coroborează cu faptul că în aceeași împrejurare a întrebat-o pe martora S.A. dacă intraseră banii în cont, iar aceasta îi răspunsese în sens negativ. Aceste probe se coroborează cu mențiunile extrasului de cont, potrivit cărora salariul a intrat în contul inculpatului la 13 iulie 2010, ora 14:26, iar în acea zi nu a fost efectuată nicio retragere, astfel că banii înmânați șoferului pentru efectuarea schimbului valutar nu puteau proveni din salariu.
În raport de probele administrate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că materialul probator administrat în cauză confirmă fapta inculpatului, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în modalitatea acceptării și primirii unor sume bani, în schimbul influenței sale, în virtutea atribuțiilor de serviciu, pe lângă martora R.C.I. - care exercita managementul operativ al SC Z.I.R. SRL - în vederea încheierii contractului de pază între S.C.Z. și SC S.G. SRL.
Pentru considerentele arătate și constatând că nu există alte temeiuri de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul Z.C.C. împotriva sentinței nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 8793/1/2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul intimat inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul Z.C.C. împotriva sentinței nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 8793/1/2010.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2013.