Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 111 din 29 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș.M.E., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Buzău, prin care solicită anularea Deciziei nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău și obligarea pârâților să emită o nouă decizie privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, se face cu aprecierea exclusivă a Consiliului baroului, nefiind o obligație a acestuia de a o aproba în mod automat, deoarece reclamanta nu are un drept în acest sens, ci numai o vocație, dreptul fiind acela de a se prezenta cu cerere în fața Consiliului.
Prin Decizia Consiliului Baroului Buzău se reține, în raport cu prevederile art. 19 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, ale art. 281 din Statutul profesiei de avocat, precum și cu Hotărârea nr. 295 din 15 decembrie 2007 a Consiliului U.N.B.R., că solicitantul nu a făcut dovada susținerii examenului de definitivare în profesia de consilier juridic la 3 materii compatibile cu examenul de definitivare în profesia de avocat, astfel încât Consiliul nu a putut aprecia în mod regulamentar asupra nivelului de pregătire profesională a reclamantei.
Din interpretarea art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, doar promovarea examenului dă naștere dreptului de primire în profesia de avocat, în timp ce în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), "legea nu stabilește un drept", ci doar posibilitatea de a fi primit în profesie fără a mai fi supus examinării, urmând însă ca organele de conducere ale profesiei să decidă în mod individual asupra acordării scutirii de examen, având în vedere competența profesională.
Este evident că scutirea de examen se acordă în considerarea existenței unui asemenea nivel al cunoștințelor teoretice și practice, încât examenul ar deveni inutil, oricum acest aspect este atributul exclusiv și suveran al Consiliului baroului și nu o obligație a acestuia pentru orice solicitant care îndeplinește niște condiții de vechime și de natură profesională.
Simpla dovada a activității neîntrerupte de 10 ani și a unei definitivări în profesie prin efectul legii nu determină certitudinea unui asemenea nivel de cunoștințe teoretice și practice care să conducă la inutilitatea examenului.
Este adevărat că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la momentul formulării cererii reclamantei, folosește termenul de "poate", deci o posibilitate pentru Consiliul baroului, dar în cauză decizia pronunțată de Consiliul U.N.B.R. la contestația reclamantei este justă și legală, nu este un abuz sau o apreciere discreționară ce ar leza drepturile și interesele reclamantei.
Se apreciază că reclamantei nu i s-a încălcat niciun drept sau interes legitim, nu s-a constatat existența unui refuz nejustificat, în mod discreționar sau prin exces de putere din partea Consiliului U.N.B.R., în acest sens fiind și practica majoritară a Curții de Apel Ploiești cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență că instanța de fond nu a lămurit situația de fapt, ignorând dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. cât și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Consideră recurenta că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că soluția instanței de fond nu este motivată în drept iar motivarea în fapt constă doar în reproducerea motivelor invocate în deciziile atacate, și fără a se pronunța asupra unor dovezi hotărâtoare pentru soluționarea cauzei.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea sa, deși din probele administrate rezultă că recurenta-reclamantă îndeplinește condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pentru a fi primită în profesie cu scutire de examen.
Intimata Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Buzău a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond susținând în esență că recurenta-reclamantă nu îndeplinea condițiile legale pentru primirea în profesie fără examen iar pe de altă parte, chiar și în cazul îndeplinirii acestor condiții, primirea în profesia de avocat fără examen, nu reprezintă un drept, ci o vocație, organele de conducere având abilitatea de a decide în mod individual, în funcție de competența profesională a petentului.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă Ș.M.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul intimaților-pârâți Baroul Buzău și Uniunea Națională a Barourilor din România de a o primi în profesia de avocat cu scutire de examen, exprimat prin Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău de respingere a cererii, confirmată prin Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului UNBR de respingere a contestației administrative.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 poate fi primit în profesie cu scutire de examen, la cerere, titularul diplomei de doctor în drept, precum și cel care anterior a fost cel puțin 10 ani procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Din perspectiva acestor prevederi legale cât și în raport cu actele dosarului, instanța de control judiciar constată că motivele invocate de intimații-pârâți pe care își întemeiază refuzul, nu pot fi reținute.
Astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă îndeplinește condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv a desfășurat activitate în funcția de consilier juridic cel puțin 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare.
Perioada în care recurenta-reclamantă a îndeplinit neîntrerupt funcția de consilier juridic respectiv 1 februarie 1999 - 5 mai 2010 (data depunerii cererii la Baroul Buzău) rezultă din înscrisurile menționate în carnetul de muncă al acesteia - vechimea neîntreruptă fiind de 11 ani, 3 luni și 15 zile.
Totodată, din probatoriul administrat în cauză, respectiv convențiile civile de prestări servicii și contract individual de muncă cu timp parțial, recurenta-reclamantă a făcut dovada că a prestat activitate juridică și în perioada 2 iunie 2003 - 1 aprilie 2006 în care a desfășurat activitate la biroul senatorial din circumscripția electorală nr. 10 Buzău, astfel că nu se poate reține existența unei perioade în care aceasta nu a profesat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat în Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău, cât și în Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 a UNBR respectiv faptul că recurenta-reclamantă nu ar fi făcut dovada promovării examenului de definitivat, se constată că nici acesta nu poate fi reținut, întrucât recurenta-reclamantă a făcut această dovadă cu adeverința eliberată de Colegiul Consilierilor Juridic Buzău, fiind înscrisă în Tabloul Consilierilor Juridici Definitivi sub nr. 10-0098 din 20 mai 2004, cât și prin adeverința 100 din 27 ianuarie 2011.
Instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu este necesar să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și că în cauză nu s-a constatat o încălcare a unui drept al reclamantei și nici existența unui refuz nejustificat sau discreționar din partea intimaților în ceea ce privește cererea reclamantei de primire în profesia de avocat fără examen, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susținerile intimaților însușite și de către instanța de fond prin sentința atacată potrivit cărora prevederile legale mai sus menționate creează doar posibilitatea și nu obligația primirii în profesia de avocat cu scutire de examen sunt nefondate.
Contrar celor reținute prin sentința instanței de fond, Înalta Curte apreciază că sintagma utilizată de legiuitor "poate fi primit în profesie cu scutire de examen", nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Întrucât recurenta-reclamantă îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b) a art. 16 din lege, respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, aceasta are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de intimați, în organizarea profesiei de avocat.
În acest context, refuzul intimaților de a o primi în profesie fără examen pe motiv că nu ar îndeplini condițiile legale, deși acestea sunt îndeplinite, astfel cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apare ca nejustificat iar cererea de anulare a hotărârilor emise de pârâți se impune a fi admisă.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursul declarat în cauză și va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantei și în consecință va anula Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România și Decizia nr. 92 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Buzău, obligând totodată pârâții să emită o decizie prin care să aprobe primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Ș.M.E. împotriva Sentinței nr. 111 din 29 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei.
Anulează Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Buzău.
Obligă pârâții să emită o decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.
Procesat de GGC - AM