Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții Municipiul Caransebeș și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, prin Primar, au solicitat, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă SC A. SA, obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 1.984.743 RON, ce reprezintă redevență în valoare de 1.033.051,5 RON, conform contractului de concesiune de servicii din 12 aprilie 2005 și a actului adițional din 25 august 2008, și majorări de întârziere de 951.691,5 RON, așa cum rezulta din adresa din 16 februarie 2010 a Serviciului public de administrare a domeniului public și privat Caransebeș.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 12 aprilie 2005 a fost încheiat contractul de concesiune, prin care Consiliul Local Caransebeș, în calitate de concedent, a concesionat pe o perioada de 49 de ani SC A. SA, în calitate de concedent, exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare ce aparțin domeniului public al municipiului Caransebeș.
Obiectivele concesionate în baza acestui contract sunt Uzina de apa II aducțiune Z., Stația de epurare, Rețeaua de canalizare pluvială și menajera, Uzina de apa I B.S., Laborator uzina de apă B.S., Laborator cu dotări aferente stația de epurare, terenul în suprafața totală de 2898 mp și aflate toate în proprietatea municipiului Caransebeș.
1.2. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că reclamanții nu au fost de acord cu majorarea tarifelor în cauză, fapt care a condus la achitarea unei valori a redevenței care reieșea din tarifele aprobate, și că societatea comercială nu datorează nicio sumă de bani reclamanților, ci dimpotrivă reclamanții datorează pentru alimentarea fondului IID suma de 325.068 RON pentru anii 2005, 2006 și 2007, la care se adaugă majorări de întârziere.
1.3. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 332 din 28 mai 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 910.207,5 RON reprezentând redevență restantă și a sumei de 875.138,94 RON, reprezentând penalități de întârziere.
Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu expert.
1.4. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Între reclamanții Municipiul Caransebeș și Consiliul Local Caransebeș, reprezentați de Primarul municipiului Caransebeș, și pârâta SC A. SA Reșița a intervenit contractul de concesiune din 12 aprilie 2005, prin care s-a stipulat la art. 3 o redevență în valoare de 300.000 RON, redevență care, prin hotărârea Consiliului Local din 28 decembrie 2005, a fost stabilită pentru anul 2006 la 150.000 RON, iar pentru anul 2008, prin hotărârea Consiliului Local din 15 mai 2008, la 164.303 RON.
Pârâta a negat aceste valori ale redevențelor anuale, susținând că a semnat contractul cu obiecțiuni, precum și faptul că nu a fost de acord cu valorile stabilite ulterior de Consiliul Local Caransebeș întrucât nu a găsit soluția de a introduce această redevență ca și cost în tariful de apă, așa încât a efectuat plăți parțiale, considerate de aceasta ca fiind cuantumul corect al redevenței, însă aceste apărări vizând nivelul redevenței nu au fost reținute de instanță ca justificate, întrucât, de vreme ce pârâta a semnat contractul, chiar și cu obiecțiuni, aceasta a achiesat la pretențiile financiare ale concedentului.
În plus, hotărârile de consiliu local prin care redevența a fost stabilită la un anumit nivel, mai mic decât cel inițial prevăzut în contract, nu au fost atacate de societatea pârâtă și chiar dacă nu au fost încheiate acte adiționale la contract (exceptând anul 2008, când s-a încheiat actul adițional din 25 august 2008 prin care s-a stabilit redevența stipulată în hotărârea Consiliului Local din 15 mai 2008, hotărârile menționate și-au produs consecințele juridice, fiind de altfel în favoarea pârâtei întrucât redevența a fost de fapt scăzută la jumătate din cuantumul stabilit inițial.
Așa fiind, față de nivelul redevenței anuale și raportat la plățile parțiale efectuate de către pârâtă, expertul numit în cauză a stabilit că aceasta din urmă datorează, conform contractului, redevența în cuantum de 910.207,5 RON, la care se adaugă penalitățile în cuantum de 875.138,94 RON.
Prima instanță a apreciat că susținerile pârâtei potrivit cărora reclamantul Municipiul Caransebeș îi datorează la rândul său, pentru alimentarea fondului IID, suma de 325.068 RON pe anii 2005, 2006 și 2007 la care se adaugă majorări de întârziere, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 198/2005, nu pot fi însă valorificate în cadrul acestui litigiu, în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu vreo cerere reconvențională care să aibă drept scop stabilirea obligațiilor vizate de acest act normativ, neputându-se constata o eventuală compensare în lipsa unui titlu care să constate existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
În fine, pârâta are posibilitatea formulării unei acțiuni împotriva reclamanților, în măsura în care apreciază că a efectuat în locul acestora anumite plăți, în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 198/ 2005.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs SC A. SA Reșița, care s-a referit, în mod generic, la art. 302 și urm. C. proc. civ., 1865 și susținând, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond nu a ținut cont că singurul temei al redevenței îl constituie contractul de concesiune care a fost semnat de societatea comercială cu obiecțiuni în ceea ce privește valoarea redevenței;
- instanța de fond a ignorat că potrivit contractului de concesiune, redevența se stabilește prin act adițional, nu prin hotărâri adoptate de Consiliul local;
- instanța de fond nu a ținut cont că autoritatea reclamantă avea, la rândul său, datorii care trebuiau compensate cu redevența datorată;
- a fost obligată, în mod nelegal, societatea să plătească 500 RON cheltuieli de judecată.
În concluzie, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate.
2.2. Împotriva aceleiași soluții a formulat recurs și Municipiul Caransebeș și Consiliul Local al municipiului Caransebeș, care au invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 și pct. 9, în condițiile art. 3041 C. proc. civ., 1865, susținând, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond a reținut în mod greșit că redevența datorată pentru anul 2006 ar fi cea prevăzută în hotărârea Consiliului Local nr. 359/2005, iar nu cea din contractul de concesiune, iar între părți nu a intervenit niciun act adițional;
- în ceea ce privește anul 2007, instanța de fond și-a însușit în mod greșit concluziile expertizei contabile, iar majorările de întârziere au fost calculate greșit;
- pentru anul 2009, s-a reținut greșit că redevența ar fi fost stabilită prin hotărârea Consiliului Local nr. 137/2008, deși acest act administrativ stabilea redevența doar pentru anul 2008.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
2.3. Recurentele-reclamante au depus concluzii scrise, reiterând argumentele referitoare la modul greșit de calcul a redevenței pentru anii 2006, 2007 și 2009, solicitând admiterea recursului formulat și admiterea în totalitate a acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 1.984.743 RON.
Totodată, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de SC A. SA.
2.4. SC A. SA Reșița a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă și admiterea recursului propriu pentru argumentele prezentate în cererea de recurs.
3. Soluția instanței de recurs
3.1. Recursul formulat de SC A. SA este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Într-o primă critică, așa cum s-a arătat la pct. 2.1. al acestor considerente, soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece judecătorul fondului și-a însușit concluziile expertizei, ignorând că singurele temeiuri ale redevenței sunt contractul de concesiune și, potrivit acesteia, actele adiționale, iar nu hotărârile consiliului local, susțineri care sunt lipsite de temei.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că, deși a înțeles să formuleze obiecțiuni, societatea comercială recurentă a semnat și a procedat la executarea contractului de concesiune din 12 aprilie 2005, acceptând redevența stabilită de autoritatea contractantă concedentă.
Oricum, prin natura sa, contractul de concesiune este un contract de adeziune, ale cărui clauze au fost stabilite de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, la care concesionarul a avut libertatea să adere sau nu.
Cât privește hotărârile consiliului local la care s-a raportat expertul cauzei, a rezultat că a reprezentat instrumentul juridic la care autoritatea concedentă a fost nevoită să recurgă în lipsa actelor adiționale, pe care recurenta concesionară le-a evitat. De altfel, chiar recurenta concesionară, în concluziile scrise, se raportează și își fundamentează susținerile în funcție de hotărârea Consiliului Local nr. 310/2005, hotărârea Consiliului Local nr. 359/2006 și respectiv, hotărârea Consiliului Local nr. 166/2007.
Printr-o a doua critică, societatea comercială concesionară a susținut că instanța de fond, ca și expertul cauzei, trebuia să aibă în vedere că și autoritatea concedentă avea, are obligații, debite față de concesionar, care trebuiau compensate în cadrul acestui litigiu, susțineri care sunt lipsite de temei, instanța de fond reținând, în mod judicios, că în cauză nu a fost formulată o cerere reconvențională în acest sens și nici nu s-a probat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
În ceea ce privește dispoziția instanței de fond, ca societatea concesionară să plătească cheltuieli de judecată de 500 RON, recurenta concesionară a susținut că instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că suma respectivă reprezintă onorariul de expert pentru suplimentul de expertiză cerut de autoritatea contractantă, susținere care contravine prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., 1865.
3.2. Recursul formulat de Consiliul Local Caransebeș și Municipiul Caransebeș este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cea ce privește critica referitoare la redevența aferentă anului 2006, s-a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că este aceea prevăzută în hotărârea Consiliului Local nr. 359/2005, iar nu cea din contractul de concesiune, susținere lipsită de temei, din moment ce Consiliul Local Caransebeș, concedent în cadrul contractului de concesiune din 12 aprilie 2005 a fost autoritatea contractantă și autoritatea publică competentă să atribuie controlul de concesiune și să stabilească clauzele acestuia prin caietul de sarcini, potrivit atribuțiilor legale.
Or, la art. 1 din hotărârea Consiliului Local nr. 359/2005, Consiliul Local Caransebeș a hotărât că pentru anul 2006, redevența să fie redusă la jumătate din valoarea prevăzută în contract, precum și faptul că părțile contractului urmau să încheie un act adițional potrivit acestei hotărâri. Faptul că nu s-a încheiat actul adițional nu are semnificația juridică pretinsă de recurente, din moment ce contractul a fost executat în perioada următoare.
De asemenea, sunt neîntemeiate și susținerile recurentelor-reclamante referitoare la sumele stabilite de expertiză pentru anul 2007, majorările de întârziere și, respectiv, anul 2009, redevența calculată potrivit hotărârii Consiliului Local nr. 137/2008.
Astfel, potrivit pct. 2 din cererea de recurs, critica referitoare la „majorările de întârziere” aferente redevenței pe anul 2007, se rezumă la o simplă afirmație, fără nicio argumentație care să combată, infirme concluziile expertizei.
În ce privește redevența pe anul 2009, expertul judiciar a calculat în mod judicios valoarea acesteia în raport cu hotărârea Consiliului Local nr. 137/2008, din moment ce pentru anul 2009 nu a fost adoptată o altă hotărâre de către Consiliul Local Caransebeș.
Într-adevăr, constată instanța de recurs, nu a existat nici un temei pentru ca redevența pe anul 2009 să fie cea din contractul de concesiune, din moment ce autoritatea publică competentă și autoritatea contractantă în atribuirea contractului de concesiune, instituise regula stabilirii cuantumului redevenței prin hotărâri ale Consiliului Local Caransebeș.
Astfel fiind, așa cum s-a arătat mai sus, ambele recursuri sunt nefondate, urmând să fie respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Municipiul Caransebeș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și de SC A. SA Reșița împotriva sentinței nr. 332 din 28 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2014.