Asupra cauzei penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr 588 din 17 aprilie 2012, Înalta Curte, secția penală, în opinie majoritară, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpații B.G., S.T., M.G.R., C.A.F., P.V. pentru infractiunile deduse judecății.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul V.R. pentru infracțiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Totodată s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra sumei de 1.700.000 euro instituite prin Ordonanța din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Secția de Combatere a Corupției, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirii în contul nr. 2511.E01.0.3495677.0082.EUR.9 pe numele inculpaților B.G. și S.T..
În opinie separată, s-a apreciat că se impune condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 95/P/2006 din data de 16 decembrie 2008, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., au fost trimiși în judecată inculpații:
- B.G., pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (trei fapte) și art. 75 lit. a) C. pen.;
- S.T., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- M.G.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (două fapte) și art. 75 lit. a) C. pen.;
- C.A.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (două fapte) și art. 75 lit. a) C. pen.;
- V.R., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- P.V., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Prin același rechizitoriu, au mai fost dispuse următoarele soluții:
I) Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților:
- B.T., în raport cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen., și art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât sunt incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.;
- M.P., pentru infracțiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. întrucât nu s-a putut demonstra, în plan subiectiv, că acesta a acționat cu intenția de a-l sprijini pe învinuitul B.G. în sensul îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale, fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.;
II) Neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii:
- C.G., G.D., R.C., pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât nu s-a putut demonstra că au acționat cu intenția de a accepta oferta financiară a învinuitului B.G., fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., însă comportamentul acestora poate antrena o răspundere disciplinară conform Regulamentelor F.R.F.
- R.M.M. și M.P. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta acestora neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind în plan subiectiv intenția ca formă a vinovăției penale cerută de lege, constatându-se, în subsidiar, existența unei responsabilități de ordin disciplinar prevăzută în Regulamentele F.R.F.
III. neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, față de toți jucătorii de fotbal ai clubului C.F.G.B. P.R., M.D.M., S.M.S., B.A.D., A.O., M.G.S., A.S.C., T.C., P.S.I., O.Ș.S., M.V., P.A., N.A., C.A.N. și directorul sportiv H.I.G. și antrenorul S.O.I., întrucât sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând nici o probă care să demonstreze că aceștia au acceptat oferta financiară a învinuitului B.G.
IV. neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 254, art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, față de făptuitorii H.G.I., P.J., M.I.P., S.M., B.I. și N.G. întrucât sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. și comunicarea soluției conform art. 913 alin. (5) C. proc. pen.
III) disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru efectuarea de cercetări față de R.M.M. și M.P., pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen., disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, pentru efectuarea de cercetări față de M.P., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen., disjungerea cauzei față de învinuitul A.D., cercetat pentru luare de mită prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și continuarea cercetărilor în mod separat, în condițiile în care acesta nu a putut participa la activitățile de urmărire penală din cauze obiective, fiind victima unui accident rutier grav, în cauză dispunându-se efectuarea unei expertize medico-legale pentru a stabili dacă afecțiunile de care suferă îl împiedică să ia parte la procesul penal.
În legătură cu faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, instanța de fond a reținut următoarele:
Raportat la faptele de corupție în legătură cu meciul de fotbal din data de 12 mai 2006, dintre echipele F.C. „R.B.” și C.F.G.B., în rechizitoriu s-a arătat că, inițial, prin rezoluția din data de 07 mai 2008, s-a dispus începerea urmăririi penale față de B.G., finanțator și acționar al clubului de fotbal „S.B.”, pentru infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reținându-se de către procuror că, la data de 11 mai 2006, a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.G.B. că vor primi sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 euro, în situația obținerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.” ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal.
În fapt, potrivit actului de acuzare, la data de 11 mai 2006, în jurul orei 1600, B.G. s-a deplasat personal, cu autoturismul său, la hotelul „Cristal Palace” din București, unde erau cazați fotbaliștii și oficialii clubului bistrițean pentru a-i contacta și a le transmite, în mod direct, o promisiune financiară. Neputând contacta niciun jucător al echipei de fotbal, în după amiaza aceleiași zile, B.G. a urmărit, cu autoturismul său, autocarul clubului „G.B.”, care s-a oprit în zona restaurantului „P.”, aflat pe Șos. Ștefan cel Mare din București. În momentul când fotbaliștii au coborât, finanțatorul clubului „S.B.” B.G. s-a apropiat de ei și le-a promis sume de 5.000 sau 10.000 euro, în condițiile în care vor obține un rezultat de egalitate sau Victorie în meciul ce urmau să-l dispute, a doua zi, în compania echipei „R.B.”. Jucătorii de fotbal au refuzat dialogul cu B.G., iar vicepreședintele clubului „G.B.”, H.I.G., i-a solicitat acestuia să renunțe la promisiunile financiare avansate. După ce au intrat în restaurantul „P.”, B.G. a devenit mult mai insistent și s-a adresat, din nou, fotbaliștilor și staff-ului tehnic, reluând discuția despre oferta de bani făcută în scopul apărării în mod corect a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil în meciul ce urma a fi disputat în 12 mai 2006. În cele aproximativ cinci minute, cât a durat discursul lui B.G., prin care încerca să motiveze jucătorii de fotbal în schimbul foloaselor materiale menționate, directorul sportiv H.I.G. a intervenit din nou și i-a solicitat să renunțe la propunerile sale, explicându-i că echipa își va apăra corect șansele de joc, fără a fi necesară o astfel de premiere. În final, B.G. a părăsit incinta restaurantului „P.” cu mențiunea, făcută în actul de sesizare, că o parte a discuțiilor dintre acesta și jucători au fost surprinse și filmate de mai multe posturi de televiziune care au difuzat imaginile în cadrul unor emisiuni de știri. Potrivit rechizitoriului, în următoarea zi, informațiile legate de premierea clubului „G.B.” și atitudinea lui B.G. au apărut în mai multe publicații centrale care au analizat comportamentul acestuia și au descris, în amănunt, discuțiile purtate atât cu jucătorii de fotbal, cât și cu directorul sportiv H.I.G. S-a mai menționat în actul de sesizare că atitudinea lui B.G. era generată de posibilitatea ca, în ultimele trei etape ale Diviziei A, sezonul 2005- 2006, echipa „S.B.” să fie devansată de echipa „R.B.” și, astfel, să piardă titlul de campioană națională, fapt confirmat și de martorul H.I.G., care nu și-a putut explica comportamentul acestuia decât sub această formă.
Aceasta situație este confirmată prin declarațiile celor 20 de martori care, sub prestare de jurământ, au descris comportamentul lui B.G. în legătură cu promisiunile financiare adresate în mod direct echipei de fotbal „G.B.”, în cazul obținerii unui rezultat favorabil în meciul cu echipa „R.B.”. Pe lângă declarațiile martorilor, au fost obținute înregistrările audio și video realizate de T.R. și R.M., pe baza cărora s-au efectuat transcrieri ale discuțiilor purtate de către B.G. cu jucătorii de fotbal și cu persoane din conducerea clubului „G.B.”, din data de 11 mai 2006.
În ce privește faptele de corupție în legătură cu meciul de fotbal din data de 07 mai 2008 dintre echipele „U.C.” și „C.F.R.C.”, conform aceluiași rechizitoriu, s-a susținut implicarea inculpatului B.G., finanțator al clubului de fotbal „S.B.”, în fapte constând în oferirea unor importante sume de bani, în valută, peste un milion de euro, echipei de fotbal „U.C.” și președintelui acestui club, A.D., pentru ca - în ultima etapă a Campionatului Național de Fotbal -liga I, ediția 2007- 2008, ce urma a fi susținută în data de 07 mai 2008, în compania echipei „C.F.R.C.” - clubul universitar să-și apere corect șansele de joc și să facă tot ceea ce era posibil pentru obținerea unui rezultat de egalitate sau Victorie.
Cu privire la interesul inculpatului B.G. de a stimula financiar o echipă de fotbal care nu mai avea nici o confruntare directă cu „S.B.” în ediția de campionat menționată, în rechizitoriu s-au arătat următoarele:
Înainte de ultima etapă a campionatului, cele două echipe de fotbal, „C.F.R.C.” și „S.B.”, se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferență de numai un punct una de cealaltă. În aceste condiții, în eventualitatea unui rezultat de egalitate sau înfrângere înregistrat de echipa clujeană menționată anterior, echipa „S.B.” era propulsată definitiv pe primul Ioc al clasamentului. În opinia acuzării, miza acestui meci de fotbal implica interese duble, respectiv, cele de ordin sportiv, ce țin de palmaresul fiecărui club de fotbal, echipa campioană națională a României având acces direct în cea mai prestigioasă competiție europeană inter- cluburi, și anume în Liga Campionilor Europeni, aflată sub tutela forului UEFA (Uniunea Asociaților Europene de Fotbal), precum și avantaje financiare, reprezentând drepturi acordate de UEFA pentru fiecare echipă calificată în grupele Ligii Campionilor Europeni. Un alt aspect evidențiat în actul de acuzare, este cel potrivit căruia, în ultimele patru etape ale Ligii I, sezonul 2007 - 2008, cele două echipe de club „S.B.” și „C.F.R.C.” au ocupat, succesiv, prima poziție a clasamentului însă, după meciul din data de 04 mai 2008, jucat în etapa a 33-a, poziția în clasament a echipei „S.B.” s-a schimbat, aceasta trecând pe locul secund, ca urmare a înfrângerii din meciul cu echipa „D.B.”. Așadar, s-a constatat că clubul „S.B.” avea 72 de puncte, iar „C.F.R.C.” 73 de puncte (aflat pe prima poziție), singura șansă de câștigare a campionatului de către clubul din București, era ca, în ultima etapă, echipa „U.C.” să facă un meci egal sau să câștige în fața echipei „C.F.R.C.”.
În condițiile arătate, se menționează în rechizitoriu că, în seara zilei de 04 mai 2008, după terminarea partidei dintre echipele „D.B.” și „S.B.”, din etapa a 33-a a Campionatului Național de Fotbal -liga I, câștigată cu scorul de 2- 1, finanțatorul clubului „S.B.” și-a construit un plan conform căruia urma să stimuleze financiar, cu suma de 1,7 milioane euro, fotbaliștii și conducerea clubului „U.C.”, în scopul menționat anterior, și anume obținerea unui rezultat favorabil în meciul cu „C.F.R.C.” care ar fi avut drept consecință situarea pe primul loc a echipei „S.B.”. Astfel, se arată că în perioada următoare, 04 mai 2008 - 07 mai 2008, inculpatul B.G. a contactat direct sau prin persoane interpuse, aflate în anturajul său, atât conducerea clubului universitar, cât și jucătorii de fotbal, cărora le-a oferit sume consistente de bani pentru realizarea obiectivului propus. În ziua de 04 mai 2008, la ora 2344, inculpatul B.G., l-a contactat pe A.D. căruia i-a solicitat să-și mobilizeze echipa de fotbal pentru meciul cu „C.F.R.C.”, comunicându-i, de asemenea, că S.T., vicepreședinte al Consiliului de Administrație al S.C. Fotbal Club „S.B.” S.A., va pleca spre Cluj, în rechizitoriu fiind redat dialogul dintre cei doi (pag.13- 15). După contactarea lui A.D., președinte al clubului „U.C.”, B.G. a discutat telefonic cu S.T. despre modalitatea în care îi vor contacta pe fotbaliștii clubului universitar pentru a le comunica că vor primi bani din partea finanțatorului, folosind, în acest sens, sintagma „câte o bucată” limbajul utilizat fiind apreciat, potrivit actului de acuzare, ca specific persoanelor care vor să ascundă sensul real al unui dialog cu o posibilă tentă infracțională, în cazul de față cei doi ferindu-se să folosească expresii precum „bani” ori „sume de bani”. În continuare, la pag.15- 18 din rechizitoriu, se redau discuțiile telefonice din seara de 04 mai 2008 la orele 2349 și 2356, între B.G. și S.T., conversații telefonice în limba aromână.
Se arată că, la numai câteva minute după finalizarea conversației, mai exact în 05 mai 2008, inculpatul B.G. l-a contactat din nou pe S.T., căruia i-a cerut să-i găsească numărul de telefon al fotbalistului G.D. de la clubul „U.C.” (discuție purtată în limba aromână, având conținutul redat la pag.19 a rechizitoriului). Imediat, la ora 0002, inculpatul B.G. l-a sunat pe V.A., președinte al Consiliului de Administrație al Clublui „S.B.”, căruia i-a solicitat să afle numărul de telefon al fotbalistului G.C. de la „U.C.”, spunându-i totodată, că există posibilitatea ca jucătorii acestei echipe să fie stimulați pentru realizarea unui scor favorabil, dialogul având conținutul redat la pag. 19- 20 din rechizitoriu. Aflând numerele de telefon ale jucătorului G.D.I., căpitan de echipă la clubul „U.C.”, în aceeași noapte, 05 mai 2008 la orele 0016 și 0039, se arată că B.G. i-a apelat, succesiv, la două numere de telefon. După o primă discuție, în care B.G. a aflat că fotbalistul nu vorbește limba aromână, l-a avertizat că va reveni cu un nou apel, de la un alt post telefonic, dialogul fiind redat la pag.21- 22 din rechizitoriu.
Conform rechizitoriului, inculpatul B.G., considerând că discuția cu căpitanul echipei de fotbal „U.C.” nu se poate derula în condiții de maximă siguranță și discreție, a utilizat pentru conversația cu G.D., un alt aparat telefonic, înregistrat pe numele F.C. „S.B.”, contactându-l pe acesta în două rânduri, cele două convorbiri telefonice fiind consemnate în procesul verbal din 05 noiembrie 2008, în cadrul căruia au fost analizate toate contactele telefonice cuprinse în traficul pus la dispoziție de către operatorii de telefonie mobilă.
Conform acuzării, procedura de comunicare telefonică utilizată de B.G., prin schimbarea succesivă a telefoanelor și contactarea lui G.D. la posturi telefonice diferite, a ridicat un semn de întrebare în ceea ce privește conținutul conversației care, așa cum s-a subliniat, avea loc la o oră total nepotrivită între două persoane care discutau pentru prima dată una cu cealaltă. Pe parcursul urmăririi penale, G.D.I. a fost audiat în legătură cu conținutul convorbirilor telefonice pe care le-a purtat cu B.G. în noaptea de 4/ 5 mai 2008, acesta declarând, sub prestare de jurământ, că finanțatorul clubului „ S.B.” i-a promis că, în cazul în care echipa „U.C.” își va apăra corect șansele în meciul cu echipa „C.F.R.C.”, ce urma să se dispute în 7 mai 2008, fiecare jucător titular și rezervele vor primi câte 100.000 euro din partea acestuia, în total fiind vorba de 1.400.000 euro. Același martor a declarat că B.G. i-a confirmat că va veni personal la Cluj cu sumele de bani pe care le va lăsa părinților acestuia ori soției lui A.D. sau lui G.C., coechipierul său la echipa de club.
În continuarea rechizitoriului este arătat că, la aceeași dată, 05 mai 2008, ora 1158, inculpatul B.G. l-a contactat din nou pe A.D., președinte al clubului de fotbal „U.C.”, căruia i-a comunicat că în ziua următoare, 06 mai 2008, va veni la Cluj, el personal sau vicepreședintele Consiliului de Administrație al F.C. „S.B.”, inculpatul S.T. La rândul său, A.D. i-a confirmat că a vorbit cu toți jucătorii de fotbal și i-a mobilizat pentru partida din 07 mai 2008, precizându-i că îi va aștepta la discuții. Totodată, A.D. i-a spus finanțatorului clubului „S.B.” că fotbalistul G.D. îi relatase dialogul din noaptea anterioară (referitor la oferta financiară), căruia i-a solicitat să nu discute cu absolut nimeni despre această chestiune, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag. 23- 24 din rechizitoriu. În opinia acuzării, finalul convorbirii telefonice se coroborează cu afirmațiile martorului G.D. care a relatat că tot ceea ce discutase cu inculpatul B.G. a comunicat președintelui A.D. care, la rândul său, i-a spus că va vorbi direct cu finanțatorul clubului „S.B.” în legătură cu oferta financiară făcută echipei de fotbal.
În timpul urmăririi penale, conform rechizitoriului, A.D. a recunoscut că a fost contactat de B.G. în legătură cu oferta financiară și că a înțeles din discuțiile cu acesta că banii vor fi trimiși la Cluj printr-un apropiat al său, S.T. De asemenea, acesta a confirmat că jucătorul de fotbal G.D. îl anunțase despre discuția pe care o avusese cu B.G. privind oferta de bani pentru echipa „U.C.”.
Se mai arată în rechizitoriu că, în ziua de 05 mai 2008, inculpatul B.G. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu diverse persoane, cărora le-a confirmat că a contactat, direct sau prin interpuși, jucătorii de fotbal ai „U.C.”, oferindu-le sume de bani totalizând 1,5 - 2 milioane euro, în cazul obținerii unui scor favorabil în meciul cu „C.F.R.C.”. Astfel, la ora 1414 l-a contactat pe un anume „V.” pe care l-a asigurat că a luat legătura cu cei de Ia „U.C.”, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag.25 din rechizitoriu. O altă discuție telefonică este cea de la ora 2131 (05 mai 2008), când inculpatul B.G. l-a contactat pe M.A., acționar la FC „U.C.” SA, căruia i-a mărturisit că va trimite la Cluj suma de aproximativ 2 milioane de euro, din care 1,5 milioane euro pentru jucătorii de fotbal ai clubului universitar și 500.000 euro pentru președintele clubului A.D. De asemenea, inculpatul a reafirmat că au fost contactați toți fotbaliștii, atât direct, cât și indirect, prin A.D., fiindu-le promisă o primă substanțială, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag.26- 28 din rechizitoriu. Pe parcursul urmăririi penale, M.A. -acționar majoritar la FC „U.C.” SA -a fost audiat în calitate de martor, confirmând conținutul convorbirii telefonice dintre el și inculpatul B.G., martorul precizând că, inițial, a considerat că inculpatul a glumit, însă ulterior, după evenimentele din 07 mai 2008, și-a dat seama că finanțatorul clubului „S.B.” a pus în practică exact ceea ce discutaseră la telefon, respectiv pregătirea și oferirea sumei de aproximativ 2 milioane de euro echipei „U.C.” pentru meciul din ultima etapă cu „C.F.R.C.”.
În continuarea rechizitoriului s-a arătat că, în activitatea sa, inculpatul B.G. s-a folosit de doi jucători de fotbal ai clubului „S.B.”, și anume R.M. și P.M., prin intermediul cărora a transmis jucătorilor „U.C.” mesajul său legat de oferta financiară, în încercarea de a-i asigura pe aceștia de seriozitatea demersurilor sale, precum și de faptul că suma ce urma a fi primită de fiecare fotbalist era semnificativă. În același mesaj, se preciza că întreaga sumă va ajunge la jucători prin intermediul inculpatului S.T., fiind redată convorbirea din 05 mai 2008, dintre inculpatul B.G. și R.M. (pag.28- 31 din rechizitoriu). Potrivit rechizitoriului, s-a reținut din analiza conținutului conversației dintre cei doi, că R.M. i-a atras atenția inculpatului B.G. că nu este indicat să discute la telefon despre oferta financiară pentru fotbaliștii „U.C.”, acesta conștientizând, pentru moment, gravitatea comportamentului finanțatorului clubului de fotbal „S.B.”. În actul de acuzare s-a arătat că R.M. a încercat, la rândul său, să-și codifice limbajul folosind, spre exemplu, expresia „cărămizile”, în momentul în care a făcut referire la sumele de bani ce urmau să ajungă Ia jucătorii de fotbal.
În aceeași zi, la ora 2003, R.M. l-a sunat din nou pe inculpatul B.G., căruia i-a spus că a discutat cu C.R. (jucător de fotbal la „U.C.” care îi confirmase că echipa de fotbal „U.C.” știa despre oferta financiară transmisă prin intermediul lui A.D.. În cadrul aceleiași discuții, B.G. a reafirmat că a pregătit o sumă de bani consistentă, sugerând că numitul S.T. se va întâlni cu G.C. pentru remiterea banilor. În urma acestei afirmații, R.M. l-a atenționat pe B.G. despre o posibilă intervenție a poliției, moment la care acesta din urmă a replicat faptul că nu îi este teamă, iar dacă se va ajunge într- o asemenea situație, S.T. va folosi un subterfugiu, în sensul că prezența sa în municipiul Cluj Napoca este legată de o afacere imobiliară. Inculpatul B.G. a explicat că nu îi este teamă de consecințele demersurilor sale și, în final, riscă, ținând cont că s-a ajuns în această situație din cauza echipa sale de fotbal „S.B.”, care nu a putut obține un rezultat favorabil în meciul anterior, susținut în compania echipei „D.B.”, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag.33- 35 din rechizitoriu. În continuarea rechizitoriului, se arată că la data de 06 mai 2008, la ora 1246, inculpatul B.G. l-a contactat pe M.P., fotbalist Ia „S.B.”, iar acesta din urmă i-a confirmat că a discutat cu C.G. (fotbalist la „U.C.”), căruia i-a comunicat că o să fie sunat de o persoană care va veni Ia Cluj, solicitându-i să Ie transmită jucătorilor că banii vor ajunge la ei, dialogul telefonic dintre cei doi, fiind redat la pag.31- 33 din rechizitoriu. În legătură cu aceste discuții telefonice, a fost audiat ca martor C.G. care, sub prestare de jurământ, a declarat că în seara de 05 mai 2008, a fost sunat de către M.P., care i-a transmis că dacă își vor apăra corect șansele de joc și vor obține un rezultat favorabil în meciul cu „C.F.R.C.”, echipa universitară va primi din partea clubului „S.B.” o primă financiară fără a fi menționat cuantumul acesteia. De asemenea, acesta a declarat că P.M. l-a rugat să transmită mesajul și către coechipierii săi și „să aibă încredere că vor primi banii promiși”. Același martor a declarat că, în data de 6 mai 2008, a fost sunat de către vicepreședintele clubului „S.B.”, inculpatul S.T., care l-a anunțat că va veni la Cluj, urmând să-l contacteze, împrejurările relatate de acest martor coroborându-se cu dialogurile telefonice din 6 mai 2008, când inculpatul B.G. le-a spus jucătorilor de fotbal R.M. și P.M., că va trimite sumele de bani destinate jucătorilor de la U.C., prin intermediul Iui „T.”.
Jucătorul de fotbal R.C., de la „U.C.”, a confirmat ca martor, în data de 06 mai 2008, că a fost sunat de către R.M., care i-a transmis că F.C. „S.B.” oferă 80.000 euro la fiecare jucător în parte, dacă clubul universitar câștigă meciul cu „C.F.R.C.” sau obține un rezultat de egalitate. De asemenea, martorul a declarat că președintele A.D. a convocat, în seara zilei de 6 mai 2008, întreaga echipă de fotbal aflată în cantonament la hotelului „R.”, spunându-le jucătorilor că vor primi 1,5 milioane euro de la clubul „S.B.” în cazul unui rezultat de egalitate sau Victorie în meciul cu „C.F.R.C.”. R.C. a menționat că, în legătură cu oferta financiară, se discutase și în cadrul echipei, în condițiile în care fotbalistul G.D. fusese contactat de către inculpatul B.G.
Se arată în rechizitoriu că, pe parcursul urmăririi penale, audiat în calitate de martor R.M. a făcut afirmații mincinoase în legătură cu împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat, declarând că nu cunoaște absolut nimic în legătură cu oferta financiară făcută de B.G., iar în ceea ce privește conținutul conversației telefonice cu R.C., a declarat că i-a transmis acestuia „baftă” în meciul cu „C.F.R.C.”, fără a discuta absolut nimic despre o posibilă stimulare financiară. În contradicție totală cu dialogurile telefonice redate anterior, martorul R.M. a afirmat că nu a avut discuții cu inculpatul B.G. despre posibila ofertă financiară făcută către jucătorii de fotbal de la „U.C.”. În opinia acuzării, prin declarația sa, și prin negarea oricărei implicări în oferirea de bani jucătorilor de fotbal de la „U.C.”, martorul R.M. a confirmat caracterul ilegal al demersurilor sale, dându-și seama că, în situația în care ar recunoaște discuțiile purtate cu inculpatul B.G. sau cu fotbaliștii, i-ar putea fi compromisă cariera sportivă în raport cu normele de conduită impuse prin regulamentele F.R.F.. În opinia acuzării, caracterul mincinos al afirmațiilor acestuia este confirmat prin conținutul celor două dialoguri telefonice pe care Ie-a purtat, în zilele de 05 mai 2008 și 06 mai 2008, în cadrul cărora R.M. a relatat, în amănunt, că a luat legătura cu fotbaliștii „U.C.” comunicându-le că vor primi sume consistente de bani în situația unui rezultat favorabil clubului „S.B.”. Aceste două convorbiri telefonice se coroborează cu declarația martorului R.C..
În continuarea rechizitoriului, se arată că cel de-al doilea jucător de fotbal folosit de către inculpatul B.G. pentru transmiterea ofertei financiare către clubul „U.C.” a fost M.P. care, fiind audiat în calitate de martor, în opinia acuzării a dat o declarație mincinoasă susținând - în contradicție cu dialogul telefonic din data de 06 mai 2008, ora 1246 că niciodată nu a discutat cu fotbalistul G.C. de la „U.C.” și nici cu finanțatorul B.G. despre vreo ofertă financiară în legătură cu meciul de fotbal din ultima etapă. Depoziția sa a reprezentat, conform acuzării, o mărturie mincinoasă, în condițiile în care M.P. i-a confirmat telefonic inculpatului B.G. că a vorbit cu G.C. căruia i-a comunicat că „cineva va veni la Cluj cu banii pentru echipă, furnizându-i finanțatorului clubului „S.B.” și numărul de telefon al acestuia din urmă. Discuția telefonică dintre P.M. și C.G. este confirmată prin listingul cu traficul telefonic aferent numărului utilizat de P.M., unde acesta figurează că l-a contactat în data de 05 mai 2008, la orele 1219, 1956 și 2118, pe martorul C.G., fapt recunoscut de către cei doi. În plus, martorul C.G. a relatat că P.M. i-a transmis informații despre oferta financiară din partea clubului „S.B.” în situația unui rezultat favorabil în meciul cu echipa „C.F.R.C.”.
La data de 05 mai 2008, ora 1228, inculpatul B.G. l-a contactat pe utilizatorul postului telefonic înregistrat pe numele B.V., căruia i-a confirmat că a vorbit cu jucătorul de fotbal G.D. despre oferta financiară pentru fotbaliștii „U.C.”, dialogul relevant în limba aromână, fiind redat la pag. 38- 39 din rechizitoriu.
Se mai arată în rechizitoriu că o altă dovadă a activității infracționale pusă în practică de inculpatul B.G. este reprezentată de convorbirea telefonică din data de 06 mai 2008, ora 2115, dintre acesta și numitul M.P. (președinte al Partidului N.G. -Filiala Cluj), care i-a explicat finanțatorului clubului „S.B.” că, printr-un intermediar, „profesorul V.”, a fost transmisă căpitanului de echipă G.D. și președintelui A.D. oferta de bani care, din punctul său de vedere, este foarte mare în condițiile în care ar exista posibilitatea cumpărării clubului „U.C.” cu suma totală de 4 milioane euro. Inculpatul B.G. i-a replicat lui M.P. că nu îl interesează cumpărarea acestui club de fotbal și că este posibil ca în următoarea zi, 07 mai 2008, să vină la Cluj, dialogul relevant dintre cei doi fiind redat la pag. 39- 41 din rechizitoriu.
Se arată în rechizitoriu că, din analiza datelor de anchetă obținute până în ziua de 07 mai 2008, s-a stabilit cu certitudine că inculpatul B.G., finanțator și acționar al F.C. „S.B.” S.A., oferise direct sau prin intermediul altor persoane, menționate anterior, suma de 1,5 - 2 milioane de euro jucătorilor de fotbal ai „U.C.”, precum și numitului A.D., președintele acestui club, urmând ca, în funcție de rezultatul partidei din data de 07 mai 2008, banii să fie remiși acestora, prin intermediul inculpatului S.T., vicepreședinte al Consiliului de Administrație al clubului „S.B.”.
Astfel, se arată în rechizitoriu că, în ziua de 06 mai 2008, inculpatul S.T., împreună cu cele două gărzi de corp, D.Ș. și P.M., s-au deplasat în municipiul Cluj- Napoca cu un autoturism marca B., culoare neagră, cu numărul de înmatriculare X, având asupra lor suma de 1,7 milioane euro, urmând să se întâlnească cu jucătorul de fotbal C.G. și cu A.D. pe care să-i asigure că, în situația în care echipa „U.C.” va câștiga meciul cu echipa „C.F.R.C.” sau se va obține un rezultat de egalitate, banii vor ajunge la toți fotbaliștii clubului universitar, conform ofertelor transmise de către inculpatul B.G. În acest sens, între cei doi a existat o discuție telefonică din 06 mai 2008, ora 1610, în care B.G. l-a chemat Ia „Palat” pe S.T. căruia i-a ordonat ca, împreună cu alte două persoane, să plece la Cluj. În continuare, în jurul orei 1920, inculpatul B.G. l-a sunat pe inculpatul S.T., care se afla în apropierea municipiului Cluj Napoca, transmițându-i acestuia numărul de telefon al fotbalistului G.C. În cadrul conversației, inculpatul B.G. I-a instruit pe S.T. în legătură cu mesajul ce urma a fi transmis, prin intermediul lui C.G., către toți jucătorii de fotbal ai echipei „U.C.”, spunându-i că fiecare dintre aceștia vor lua „câte o bucată”, adică câte o sută de mii de euro. La final, cei doi inculpați au stabilit ca, pe durata meciului, S.T. să fie însoțit de către C.G. și de B.T. (prieten și asociat al numitului A.D.), aceasta fiind dovada și garanția faptului că suma de 1,7 milioane euro va fi remisă, prin intermediul celor doi jucătorilor de fotbal și președintelui clubului „U.C.”. Referindu-se la A.D., inculpatul S.T. a folosit expresia „ăl mare”, iar în legătură cu C.G., a folosit expresia „ăsta micu” (dialogul fiind redat la pag. 42- 44 din rechizitoriu).
Se menționează în rechizitoriu că, întrucât numitul A.D. a fost extrem de precaut în ceea ce privește „oferta financiară” a inculpatului B.G., precum și în legătură cu posibilele contacte cu persoane din anturajul finanțatorului, s-a stabilit ca intermediar B.T. În aceste condiții, S.T. în datele de 5 și 6 mai 2008, l-a contactat telefonic pe numitul B.T., căruia i-a comunicat că va veni la Cluj sub pretextul achitării unor facturi restante privind comercializarea de vin, solicitându-i ca la discuții să participe și A.D. De fapt, inculpatul S.T. urmărea ca în seara zilei de 6 mai 2008 să se întâlnească cu numitul A.D. pentru a stabili modalitatea de remitere a banilor oferiți de către B.G. jucătorilor de fotbal de la echipa „U.C.”, cu condiția ca aceștia să obțină un rezultat favorabil (meci egal sau Victorie), care ar fi propulsat echipa „S.B.” pe primul loc al clasamentului, devenind astfel câștigătoarea Ligii I de fotbal (în sensul celor menționate, fiind redată discuția telefonică din 05 mai 2008 ora 2232, dintre inculpatul S.T. și B.T., pag. 45- 46 din rechizitoriu). S-a menționat faptul că și inculpatul S.T. a dat dovadă de discreție în relația cu A.D. și a folosit, la un moment dat, un post telefonic mobil aparținând unei alte persoane, care l-a contactat și i-a comunicat că S.T. s-a cazat la motelul „S.” din municipiul Cluj și ar fi bine să nu fie văzuți împreună (discuțiile telefonice din 06 mai 2008, orele 2309, reproduse la pag. 46- 48 din rechizitoriu).
În legătură cu această întrevedere, din noaptea de 6/ 7 mai 2008, A.D. a declarat că s-a deplasat împreună cu asociatul său B.T. la motelul „S.” aflat pe Calea Făgetului din municipiul Cluj Napoca, unde - într- o cameră a motelului - s-a întâlnit cu inculpatul S.T., cu care a discutat aproximativ cinci minute. Concomitent, i-a arătat o geantă pe care a deschis- o, iar sub mai multe obiecte de vestimentație i-a indicat că se află banii promiși pentru jucătorii echipei „U.C.”. A.D. a precizat că aceea a fost singura întâlnire dintre el și S.T. în legătură cu „oferta financiară” transmisă de B.G., iar la momentul respectiv nu stabiliseră, în concret, condițiile de remitere a sumelor de bani. B.T. a relatat, în legătură cu acest moment, că în seara zilei de 06 mai 2008, în urma telefoanelor primite de la S.T. I-a dus pe A.D. cu autoturismul personal pe „D.F.”, la motelul „S.”, unde cei doi s-au întâlnit, însă el nu a participat la discuții, așteptându-l pe acesta din urmă în afara locației respective, declarația sa coroborându-se integral cu cea dată de A.D.
În continuare, se arată în rechizitoriu că, a doua zi, în data de 07 mai 2008, la ora 1119, inculpatul B.G. l-a contactat din nou pe S.T., iar acesta din urmă l-a asigurat că totul este în regulă, confirmându-i ca s-a întâlnit cu A.D., căruia i-a arătat banii și i-a explicat că, în cazul unui rezultat favorabil, vor ajunge la jucătorii de fotbal (dialog redat la pag.49 din rechizitoriu). Relatările telefonice ale inculpatului S.T. sunt confirmate prin declarația lui A.D. care a susținut că, în noaptea respectivă, acesta i-a arătat o geantă conținând banii promiși echipei „U.C.” de către inculpatul B.G.. După discuția telefonică purtată cu B.G., inculpatul S.T. l-a contactat în 07 mai 2008, ora 1225, pe B.T. căruia i-a solicitat să-i spună lui A.D. că tot ceea ce au discutat rămâne valabil, iar eventualele mesaje se vor transmite numai prin intermediul acestuia, rămânând ca în jurul orei 1600 să-l sune din nou, pentru o posibilă întâlnire, întrucât a părăsit locația din noaptea anterioară, respectiv incinta motelul „S.” (dialogul dintre cei doi fiind redat la pag. 50- 51 din rechizitoriu). La rândul său, B.T. a transmis de pe telefonul său mobil, către postul telefonic utilizat de către A.D., un mesaj scris prin care-i confirma ceea ce discutase anterior cu S.T., și anume, „M-a sunat T. Totul este cum ai cerut tu”. În legătură cu acest mesaj telefonic, A.D. a declarat că reprezenta dovada faptului că S.T. se întâlnise cu B.T., iar lucrurile erau puse la punct, în sensul că după meci, în condițiile unui rezultat favorabil pentru echipa „S.B.”, urma să se stabilească locația și ora remiterii banilor. În declarația sa, B.T. a relatat că în jurul orei 1500, A.D. i-a solicitat să vizioneze meciul de fotbal împreună cu inculpatul S.T., iar imediat a fost sunat de către acesta din urma, stabilind ca loc de întâlnire zona hotelul „O.” din municipiul Cluj Napoca (discuțiile telefonice fiind redate la pag. 51- 53 din rechizitoriu).
Potrivit rechizitoriului, în legătură cu acest moment al întâlnirii din zona hotelului „O.”, B.T. a declarat că, atunci când a ajuns în zona respectivă, l-a observat și pe jucătorul de fotbal C.G. care i-a confirmat că va merge împreună să vizioneze meciul de fotbal, fiind invitat, în acest sens, chiar de către inculpatul S.T. La numai câteva minute, în jurul orei 1613, a sosit unul dintre agenții de pază, respectiv D.Ș., care i-a invitat pe cei doi la restaurantul „A.”, situat pe D.F., la ieșirea din municipiul Cluj Napoca, unde la ora 1630 s-au întâlnit cu vicepreședintele Consiliului de Administrație al F.C. „S.B.”, în scopul de a viziona meciul împreună, iar în cazul în care s-ar fi obținut un rezultat favorabil ar fi fost puse la punct detaliile privind remiterea banilor către echipa „U.C.” (conversațiile telefonice dintre agenții de pază și S.T. în legătură cu deplasarea celor doi la locul de întâlnire, respectiv restaurantul „A.”, fiind redate la filele 302, 303, 305, 306, vol.4 u.p.). În privința acestei întâlniri, oarecum nepotrivită pentru C.G., jucător de fotbal activ al „U.C.”, acesta a relatat că a acceptat să vadă meciul împreună cu vicepreședintele Consiliului de Administrație al F.C. „S.B.” Ia invitația acestuia, deși ar fi dorit să fie prezent în tribunele stadionului, chiar dacă nu avea drept de joc pentru etapa din 7 mai 2008.
În continuare, se arată că, între orele 1700 și 1900 S.T. și B.T., împreună cu jucătorul de fotbal C.G. și cu una din gărzile de corp, au stat în incinta restaurantului „A.”, unde au vizionat meciul de fotbal dintre echipele „U.C.” și „C.F.R.C.”, care s-a finalizat cu scorul de 0- 1, situație în care „S.B.” a rămas pe locul doi al clasamentului, echipa „C.F.R.C.” câștigând astfel titlul de Campioană Națională a Ligii I de Fotbal. În atare condiții, se arată în rechizitoriu, era cert faptul că sumele de bani promise de finanțatorul clubului „S.B.” nu mai puteau fi remise către clubul echipei „U.C.”, însă, în opinia acuzării - din punct de vedere juridic -infracțiunile de luare și dare de mită, prevăzute la art. 254 și art. 255 C. pen., erau consumate în modalitățile normative dictate de texte de lege, sub forma promisiunii de bani și acceptarea unor astfel de promisiuni de către persoane care aveau calitatea de funcționar, în sensul legii penale. În continuarea rechizitoriului, s-a arătat că s-a procedat, în baza dispoziției procurorului, la percheziționarea autoturismului marca F., culoare neagră, cu număr de înmatriculare XX utilizat de inculpatul S.T. și gărzile de corp, aflat în acel moment în parcarea restaurantului „A.” din municipiul Cluj Napoca. Conform procesului verbal de efectuare a percheziției, din data de 07 mai 2008, în autoturismul marca F. cu număr de înmatriculare XX au fost identificați, prin legitimare, S.T., B.T., C.G. și cei doi agenți de pază D.Ș.F. și P.M. În portbagajul autoturismului a fost găsită o geantă de voiaj marca „L.”, iar în interiorul acesteia s-a identificat o geantă mult mai mică, de culoare maro, marca „S.” în care se aflau mai multe teancuri cu bancnote de 500 euro înfășurate într- o pungă din plastic inscripționată „C.E.B.”. În legătură cu suma de bani identificată, inculpatul S.T. a declarat că nu dorește să comunice cuantumul acesteia, banii fiind destinați achiziționării unui teren pentru care însă nu a putut prezenta nici un fel de documente, și nici un fel de informații în legătură cu localizarea acestuia. După momentul constatării, sumele de bani au fost sigilate, iar persoanele identificate în autoturism și martorii asistenți, împreună cu echipa operativă, s-au deplasat la sediul D.N.A. -serviciul Teritorial Cluj, unde s-a procedat la numărarea și consemnarea seriilor tuturor bancnotelor cuprinse în cele 34 de fișicuri a câte o sută de bancnote de 500 euro fiecare, cu valoarea totală de 1.700.000 euro. Toate aceste operațiuni au fost consemnate în procesul verbal din 7 mai 2008, în prezența martorilor asistenți și a inculpatului S.T., proces- verbal la care au fost anexate și planșele fotografice.
În legătură cu faptele de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța de fond a reținut că potrivit rechizitoriului, inculpatul S.T. s-a prezentat la D.N.A. în data de 26 mai 2008, unde a dat o declarație potrivit căreia prezența sa în municipiul Cluj Napoca, în zilele de 6 și 7 mai 2008, era legată de perfectarea unei tranzacții imobiliare în numele inculpatului B.G., în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat de către acesta din urmă cu un anume M.G.R., depunând la dosar actul la care acesta a făcut referire. De asemenea, s-a menționat că, pe lângă apărările exprimate public, inculpatul B.G., în perioada imediat următoare datei de 7 mai 2008, a purtat mai multe convorbiri telefonice cu diverse persoane din anturajul său cărora le-a prezentat argumentele ce vor fi utilizate pentru respingerea acuzațiilor de corupție, sfătuindu-se cu aceștia chiar și în legătură cu modalitatea cea mai potrivită de abordare a problemelor sale judiciare. Astfel, în dialogul telefonic din 09 mai 2008, ora 0934, inculpatul B.G. i-a explicat președintelui Consiliului de Administrație al F.C. „S.B.” S.A., V.A., că pentru suma de 1,7 milioane euro urma să facă un contract de sponsorizare cu „U.C.”, iar clubul, la rândul său, în funcție de randament și evoluție, ar fi dat prime fiecărui fotbalist în parte, dialogul fiind redat la pag.56- 58 din rechizitoriu.
Într- o altă discuție telefonică, din 09 mai 2008, ora 1303, inculpatul B.G. a explicat aceeași situație și președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, D.D., în sensul că banii ar fi intrat în posesia „U.C.” sub forma unei sponsorizări, iar clubul, la rândul său, dădea prime, chestiune care nu poate fi interpretată drept mită. În replică, oficialul forului fotbalistic menționat i-a atras atenția că o astfel de procedură de premiere este interzisă de regulament și că este pasibil de sancțiuni conform Regulamentului F.R.F., discuțiile fiind redate la pag. 59- 60 din rechizitoriu. Conform acuzării, în discuția cu oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal, inculpatul B.G. a recunoscut, în mod voluntar, că suma de 1,7 milioane euro era destinată clubului „U.C.”, acceptând, în acest sens, chiar și o posibilă sancțiune pe linie disciplinară din partea F.R.F., comportamentul și cuvintele folosite punând în evidență, fără dubiu, intenția sa de „premiere” a fotbaliștilor în situația obținerii un rezultat favorabil pentru echipa „S.B.”.
În rechizitoriu, se mai arată că o altă discuție, cu conținut similar, a avut loc în data de 09 mai 2008, la ora 1642, când B.G. l-a contactat pe inculpatul S.T. și i-a transmis că nu vor fi probleme în legătură cu acuzațiile aduse de către procurori deoarece se va apăra spunând că urma să facă o sponsorizare către club, chestiune care nu înseamnă mită, dialogul fiind redat la pag.61- 62 din rechizitoriu. Într- o altă discuție telefonică, din aceeași dată, de la ora 1810, inculpatul B.G., dezorientat și nehotărât în legătură cu propriile sale versiuni de apărare, a explicat finanțatorului clubului de fotbal „D.M.”, N.G., că suma de 1,7 milioane euro ar fi constituit contravaloarea unor suprafețe de teren pe care dorea să le achiziționeze. În continuarea dialogului și la insistențele interlocutorului său N.G., inculpatul a revenit asupra propriei argumentații, rămânând în acord cu acesta că, de fapt, ar fi pregătit banii pentru jucători, dar pe parcurs s-a răzgândit, constatând că nu este bine să procedeze astfel (conversația dintre cei doi fiind redată la pag. 62- 64 din rechizitoriu). Se mai arată în actul de acuzare că, impresionat de raționamentul explicațiilor prezentate de N.G., în următoarea discuție telefonică, din data de 09 mai 2008, ora 1936, B.G. a explicat unei alte persoane din anturajul său, căreia i s-a adresat cu apelativul „V.”, faptul că deși pregătise banii pentru echipa „U.C.” s-a răzgândit să ducă la bun sfârșit activitatea de premiere, constatând că nu este bine să procedeze astfel (convorbirea fiind reprodusă la pag. 65 din rechizitoriu). În următoarea zi, Ia data de 10 mai 2008, ora 0114, inculpatul B.G. a apelat o altă persoană, căreia i s-a adresat cu apelativul „C.”, prezentându-i această nouă versiune de apărare cu mențiunea că, de acum încolo, va premia toate echipele prin intermediari, ca să nu poată fi sancționat de către F.R.F., iar jucătorul de fotbal nu este funcționar, întrucât este prestator de servicii și nu poate primi mită (dialog reprodus la pag. 65- 67 din rechizitoriu). În opinia acuzării, o discuție telefonică extrem de relevantă în ceea ce privește activitatea infracțională a lui B.G., este cea din 10 mai 2008, ora 1210, în care, dialogând cu un anume „C.C.”, a recunoscut că l-a sunat pe căpitanul echipei de fotbal „U.C.”, G.D., căruia i-a promis câte 100.000 euro pentru fiecare jucător în parte, menționând că, de fapt, s-a gândit ca banii să intre în posesia clubului universitar sub forma unei sponsorizări, situație care, din punctul lui de vedere, nu poate fi catalogată drept infracțiune de corupție, ci doar abatere sportivă, caz în care va scăpa de dosarul penal (pasajul din conversația celor doi, în legătură cu aspectele menționate fiind menționat la pag.68- 69 din rechizitoriu).
Potrivit rechizitoriului, în faza de urmărire penală, inculpatul B.G. și-a conceput apărarea conform căreia suma de 1,7 milioane de euro, identificată în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în municipiul Cluj Napoca, terenuri aparținând inculpatului M.G.R., fiind încheiate, în acest sens, două antecontracte de vânzare-cumpărare. S-a reținut de acuzare că, la data de 7 mai 2008, cu ocazia percheziției, inculpatul S.T. a afirmat că banii reprezentau prețul unor terenuri, însă nu a putut preciza despre ce imobile era vorba și nici nu a prezentat vreun document în acest sens. Ulterior, în ziua de 26 mai 2008, acesta a depus la dosar o copie, conform cu originalul, a unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 aprilie 2008 între M.G.R. și B.G., prin care primul se obliga să vândă dreptul de proprietate asupra a două terenuri situate în „Surpătura Cluj” lui B.G. pentru 1.700.000 de euro, data limită de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, fiind 07 mai 2008, la un birou notarial ales de către părțile contractante. Acest antecontract de vânzare - cumpărare a apărut ca fiind redactat de către avocata C.A.F., membră a Baroului București, care l-a atestat prin încheierea nr. 29 din 15 aprilie 2008, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995. În același timp, s-a reținut că, în luna iunie 2008, inculpații B.G. și S.T. au depus la Comisia de disciplină a F.R.F., pe lângă antecontractul de vânzare-cumpărare redactat de avocata C.A. și un al doilea înscris olograf, intitulat „antecontract”, încheiat între aceleași persoane și având același obiect, pe baza cărora s-a încercat justificarea faptului că suma de 1,7 milioane euro era destinată unor afaceri imobiliare în mun. Cluj Napoca.
S-a menționat însă de acuzare că niciunul dintre inculpați nu a prezentat absolut nicio dovadă a unei astfel de tranzacții imobiliare până la data de 23 mai 2008, dată când B.G. a ținut o conferință de presă în care a declarat „am aici un contract de vânzare-cumpărare care este semnat la 15 aprilie 2008, deci cu aproximativ 20 de zile înainte de 7 mai 2008, un contract oficial demonstrez clar că acei bani erau pentru achiziționarea unui teren. Sunt aici și actele terenului, sunt aici”. B.G. a susținut și existența unui antecontract sub semnătură privată, încheiat tot în data de 15 aprilie 2008, la care au participat în calitate de martori P.V. și V.R. din Cluj. Deoarece în discuțiile telefonice purtate de către inculpații B.G. și S.T., în perioada 5- 7 mai 2008, aceștia nu au făcut referire - niciun moment -la posibile afaceri imobiliare pe raza municipiului Cluj Napoca și, mai mult, nu s-au întâlnit niciodată cu M.G.R., potențial vânzător a celor două suprafețe de teren înscrise în antecontractele de vânzare-cumpărare, s-a dispus în cursul urmăririi penale verificarea existenței și veridicității ambelor antecontracte de vânzare-cumpărare în raport cu data de 15 aprilie 2008. S-a precizat în rechizitoriu că, indiferent de existența/inexistența unei înțelegeri privind achiziția de terenuri, infracțiunile de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000, reținute în sarcina inculpaților prin rezoluția din 7 mai 2008, au un conținut juridic separat, de sine stătător, care nu poate fi afectat de săvârșirea ulterioară a altor fapte de natură penală, în condițiile în care activitatea infracțională, constând în promisiunea sumei de 1,7 milioane euro clubului „U.C.” de către inculpatul B.G., s-a derulat în intervalul 04.05- 06 mai 2008, faptele prevăzute de art. 254 și art. 255 C. pen. consumându-se în modalitățile normative - promisiunea de bani și acceptarea unor astfel de promisiuni - până la momentul deplasării inculpatului S.T. în municipiul Cluj Napoca.
Pentru elucidarea împrejurărilor întocmirii celor două înscrisuri, organele de urmărire penală au dispus audierea tuturor persoanelor care au participat la activitățile legate de cele două antecontracte de vânzare-cumpărare pentru a se stabili, cu certitudine, data și împrejurările perfectării acestora. Astfel, la data de 09 septembrie 2008, în declarația olografă, și în cea consemnată pe formularul de martor, M.G.R., sub prestare de jurământ, a relatat că, în seara zilei de 14 aprilie 2008, a plecat cu trenul din Cluj Napoca spre București, iar a doua zi dimineață a luat un taxi de la Gara de Nord și s-a dus direct în str. Aleea Alexandru, sector 1 București, la unul dintre imobilele aparținând inculpatului B.G., intitulat „la palat”. Scopul declarat al acestei vizite îl constituia prezentarea unei oferte imobiliare în legătură cu două suprafețe de teren aflate în Cluj Napoca, pe care dorea să Ie vândă. În continuare, M.G.R. a declarat că după ce B.G. a luat act de oferta sa, a fost de acord să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, pe care l-a depus la dosar. Conform acestui înscris sub semnătură privată, M.G.R. promitea că îi va vinde lui B.G. cele două suprafețe de teren pentru suma de 1.700.000 de euro, cu obligația cumpărătorului să predea această sumă până la data de 07 mai 2008, la adresa vânzătorului din Cluj Napoca, str. Ceahlăul. În același sens, M.G.R. avea obligația ca în termen de 30 de zile de la perfectarea antecontractului să întocmească dosarul pentru autentificarea vânzării prin notar. Fiind întrebat în legătură cu persoanele care au semnat în calitate de martor acel antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv, V.R. și P.V., numitul M.G.R. a declarat că i-a văzut pe aceștia „la palat” în cursul zilei de 15 aprilie 2008, la ore diferite, însă nu a fost de față când cei doi și-au pus numele și semnătura pe acest înscris. M.G.R. a relatat, în continuare, că în aceeași zi (15 aprilie 2008), după perfectarea primului înscris olograf, în jurul prânzului, B.G. și-a exprimat dorința de a se încheia un al doilea antecontract care să fie redactat de către un avocat și care să conțină mai multe date de identificare a terenurilor și a părților. Astfel, a fost chemată avocata C.A.F. care, după ce a studiat toate documentele puse la dispoziție, a redactat un alt antecontract de vânzare-cumpărare, semnat de către aceiași doi inculpați, întocmindu-se și încheierea de atestare cu din 15 aprilie 2008. M.G.R. a declarat că procedura de perfectare a celui de-al doilea antecontract, întocmit cu sprijinul avocatei C.A.F., s-a derulat după prânz, iar documentele în forma finală i-au fost înmânate de către aceasta în jurul orei 1700. În concluzie, conform declarației lui M.G.R. dată în calitate de martor, s-a reținut că pe durata zilei de 15 aprilie 2008, acesta s-a aflat în municipiul București la imobilul din str. Aleea Alexandru, unde, în prezența inculpatului B.G., au fost perfectate cele două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul fiind semnat de martorii prezenți, V.R. și P.V., iar cel de al doilea redactat de avocata C.A.F., toate aceste activități derulându-se până la orele 1700.
În data de 25 septembrie 2008, inculpata avocat C.A.F. a dat două declarații, una olografă și una pe formular de învinuit, relatând că în data de 15 aprilie 2008, la solicitarea inculpatului B.G. s-a deplasat la imobilul din str. Aleea Alexandru, sector 1, București unde, pe baza documentelor puse la dispoziție de către M.G.R., a redactat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care cei doi se obligau, unul să vândă iar celălalt să cumpere, două suprafețe de teren situate în „S.C.”, prețul fiind de 1,7 milioane euro. Totodată, inculpata avocat C.A.F. a întocmit și încheierea de atestare nr. 29 din 15 aprilie 2008, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995. Inculpata C.A.F. a relatat că perfectarea antecontractului a durat aproximativ două ore, în intervalul 1700 și 1900, cu mențiunea că în aceleași împrejurări a luat act și de existența primului antecontract olograf, semnat de martorii V.R. și P.V., fapt ce plasează realizarea acestuia, înainte de ora 1700. În final, inculpata a declarat că a plecat de la „Palat” în intervalul orar 1900- 2000.
La data de 03 septembrie 2008, V.R., sub prestare de jurământ, a declarat că în luna aprilie 2008, înainte de sărbătorile pascale, se afla în municipiul București, pentru cumpărături, situație în care l-a vizitat pe inculpatul B.G., pentru a discuta despre o eventuală tranzacție imobiliară a unui teren din județul Gorj. Cu această ocazie, B.G. l-a rugat să participe ca martor la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare privind terenuri deținute de M.G.R. în zona Făget - Cluj. În acest context, i-ar fi fost înmânat un document pe care nu l-a citit, dar și-a scris numele cu litere de tipar. De asemenea, acesta a declarat că nu l-a văzut pe P.V. în ziua semnării antecontractului, dar a confirmat prezența mai multor persoane în incinta imobilului din str. Aleea Alexandru, București. În cea de a doua declarație, din 23 septembrie 2008, dată de către V.R. în calitate de învinuit, acesta a declarat că își menține integral prima declarație, susținând că înscrisul a fost întocmit în aprilie 2008, când s-a deplasat la București cu un tren Intercity, pentru care nu a plătit costul călătoriei, beneficiind de gratuitate în calitate de fost deținut politic. S-a menționat că, în timpul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul V.R. și-a nuanțat declarația și a relatat din nou că a semnat antecontractul în aprilie 2008, cu mențiunea că înscrisul era semnat înaintea sa de P.V., iar toate aceste evenimente, pe care le-am menționat anterior, s-au întâmplat în jurul prânzului, în intervalul 1300 - 1330.
În ziua de 25 septembrie 2008 a fost audiat, în calitate de martor, P.V., care a declarat, sub jurământ, că a semnat acel antecontract olograf într- o după-amiază și cu certitudine mult mai înainte de a apărea în presă „cazul valiza”, situând în acest fel perfectarea actului înainte de 7 mai 2008. P.V. a susținut același lucru și în declarația scrisă personal de către acesta la 25 septembrie 2008.
În opinia acuzării, procedând Ia analiza declarațiilor menționate anterior, M.G.R. și C.A.F. își amintesc cu exactitate ziua de 15 aprilie 2008, însă există neconcordanțe majore în ceea ce privește intervalele de timp în care s-a dispus întocmirea și redactarea antecontractului, primul susținând că a ajuns la imobilul inculpatului B.G. dimineața, în jurul orei 1000, iar până la ora 1700 după-amiază au fost perfectate ambele acte, iar inculpata C.A.F. declarând că actul a fost întocmit în intervalul 1700- 1900 al aceleiași zile. Cea de a doua inadvertență constatată, este cea dintre declarațiile inculpatului V.R. și ale lui P.V., în condițiile în care primul a declarat că a semnat antecontractul în formă olografă în jurul prânzului, orele 1300- 1330, după P.V., iar acesta din urmă a declarat că a semnat actul într- o după-amiază, fără să-și amintească data exactă.
S-a menționat în rechizitoriu că, pentru a stabili cu exactitate locațiile unde se afla fiecare participant la încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare din data de 15 aprilie 2008, s-a solicitat Tribunalului București ca, în baza posturilor telefonice mobile utilizate de către aceștia, să se realizeze localizarea pentru datele de 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008. Prin încheierea din 11 septembrie 2008, Tribunalul București a dispus autorizarea localizării persoanelor menționate, pe baza datelor deținute de operatorii de telefonie mobilă. Ca urmare a executării autorizațiilor emise de instanța competentă, S.R.I., prin U.M., a întocmit un raport amănunțit în legătură cu localizarea posturilor telefonice. Conform informațiilor astfel furnizate, s-a stabilit o situație total diferită celei declarate de M.G.R. și anume că în data de 15 aprilie 2008 telefonul utilizat de către acesta figura activat pe o celulă de trafic situată în municipiul Cluj Napoca, str. Dorobanților, cu o staționare de aproximativ 5 ore, cuprinsă în intervalul 0820- 1312. În continuare, același post telefonic a fost înregistrat, pe tot parcursul zilei de 15 aprilie 2008, numai în municipiul Cluj Napoca, fapt ce a pus sub semnul întrebării corectitudinea depoziției numitului M.G.R. Din verificările ulterioare a rezultat că pe Calea Dorobanților din municipiul Cluj Napoca își au sediul toate autoritățile judiciare (parchete și instanțe), situație în care s-a cerut Curții de Apel Cluj și Judecătoriei Cluj Napoca să comunice existența vreunui litigiu, indiferent de natura sa, în care să figureze ca parte M.G.R.. Prin adresa nr. 12647/211/2007, Judecătoria Cluj Napoca a comunicat faptul că la data de 15 aprilie 2008, M.G.R. a participat în calitate de reclamant într-un proces civil, fiind puse la dispoziție atât încheierea, cât și caietul grefierului, în care au fost consemnate orele de strigare a cauzei și celelalte măsuri dispuse de instanță.
În consecință, conform acuzării, rezultă indiscutabil că la data de 15 aprilie 2008, M.G.R. a fost prezent la Judecătoria Cluj Napoca, împreună cu avocatul său P.E. și cu pârâtul C.Ș., cauza fiind strigată inițial la ora 0930, după care instanța a decis discutarea acesteia la o a doua strigare, în jurul orei 1300. Fiind audiați ca martori, P.E. și C.Ș. au declarat, sub prestare de jurământ, că în data de 15 aprilie 2008, M.G.R. a fost prezent la Judecătoria Cluj Napoca în intervalul orar 0930 - 1300.
În aceste împrejurări și în raport cu declarația mincinoasă dată în calitate de martor de către M.G.R., în opinia acuzării a devenit o certitudine existența unei activități infracționale premeditată în cadrul căreia au fost întocmite înscrisuri mistificate (cele două antecontracte), în ceea ce privește data la care au fost perfectate, conținutul și voința reală a părților, în sensul de a tranzacționa terenuri pentru suma de 1,7 milioane de euro, M.G.R. nu putea fi prezent în 15 aprilie 2008 în str. Aleea Alexandru din București, în condițiile în care, la ora 1312, acesta se afla, potrivit încheierii instanței și declarațiilor martorilor C.Ș. și P.E., în sediul Judecătoriei Cluj Napoca.
În același timp, în opinia acuzării, declarația inculpatei avocat C.A.F. reprezintă expresia unei poziții procesuale nesincere, întrucât aceasta nu avea posibilitatea să redacteze și, implicit, să perfecteze antecontractul de vânzare-cumpărare deoarece, la 15 aprilie 2008, inculpatul M.G.R. se afla în municipiul Cluj Napoca, postul telefonic utilizat de acesta figurând pe parcursul întregii zile, până la ora 2151, alocat unor celule de trafic din municipiul Cluj Napoca. Potrivit rechizitoriului, în aceeași situație se află și inculpata avocat C.A.F. care, în data de 15 aprilie 2008, în intervalul orar 1700- 1900, deși a fost în București, postul său telefonic a fost înregistrat de către o celulă de trafic din str. Academiei, București, unde a staționat de la orele 1647 până la orele 1751. Strada menționată se află în zona fostei clădiri a Senatului României, care nu are absolut nicio legătură cu zona unde se află imobilul inculpatului B.G., situat în str. Aleea Alexandru, sector 1, București. În aceeași seară, telefonul utilizat de către inculpata C.A. a fost înregistrat și de alte celule de trafic din Sectorul 4 București, nefiind vreun moment alocat celulei de trafic din „Aleea Modrogan, sector 1, București care acoperă și zona unde se află imobilul în care aceștia pretind că s-ar fi perfectat cele două antecontracte. S-a arătat că inculpata avocat C.A.F., membră a Baroului București, în calitate de avocat definitiv, conform comunicării nr. 6197 din 17 septembrie 2008, a anticipat că nu mai poate susține că a perfectat antecontractul în 15 aprilie 2008, în intervalul 1700- 1900, și, cu ocazia reaudierii din 09 octombrie 2008, a încercat să explice că a procedat la redactarea antecontractului de vânzare-cumpărare în intervalul 1700- 1900, fără a-și mai putea aminti exact ora de începere în acest interval de timp. În opinia acuzării, inculpata avocat C.A.F., prin ultima declarație, a încercat să își construiască o viitoare formulă de apărare în care M.G.R. să fie prezent în 15 aprilie 2008, după orele 1700, în București, pentru perfectarea celor două acte. Or, se arată că nici această variantă nu poate fi luată în calcul, întrucât contrazice atât declarația dată în calitate de martor a Iui M.G.R., cât și cea a inculpatului V.R., ambii susținând că antecontractul în formă olografă a fost perfectat în jurul orelor 1200- 1300, în data de 15 aprilie 2008.
În legătură cu inculpatul P.V., acuzarea a arătat că listingul cu identificarea traficului telefonic și a celulei de localizare, îl plasează pe acesta, în data de 15 aprilie 2008, în intervalul orar 0028 - 1759, numai în str. Erou lancu Nicolae, din localitatea Pipera, județul Ilfov, unde își are domiciliul, fiind exclusă prezența sa în imobilul din str. Aleea Alexandru, sector 1 București.
O altă probă care, în opinia acuzării, demontează definitiv apărările inculpatului M.G.R., cât și ale inculpatei avocat C.A.F., este lipsa inculpatului B.G. de la imobilul din str. Aleea Alexandru din București pe durata zilei de 15 aprilie 2008, în intervalul orar invocat de către cei doi. Astfel, în dimineața zilei de 15 aprilie 2008, B.G. a fost localizat „la Palat” în str. Aleea Alexandru din București, între orele 1041 și 1123, după care a plecat în municipiul Ploiești, județul Prahova, la o întrunire cu caracter politic, întorcându-se în București în jurul orei 1400. Apoi, acesta s-a deplasat în mai multe locații din municipiul București, după care, la ora 1732, a ajuns la domiciliul său din localitatea Pipera, unde a rămas până la finalul zilei de 15 aprilie 2008. În opinia acuzării, o dovadă în plus a faptului că localizarea inculpatului B.G. s-a realizat în mod corect, este reprezentată de cele cinci convorbiri telefonice redate, care confirmă prezența acestuia la domiciliul său din Pipera între orele 1838 și 2039, exact în intervalul orar în care s-ar fi perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare din punctul de vedere al inculpatei avocat C.A.F. Cea mai elocventă discuție telefonică, care îl plasează pe B.G. la domiciliul său, este cea din 15 aprilie 2008, ora 1848, în care acesta confirmă interlocutorului său că pe parcursul zilei a fost plecat la Ploiești, iar la momentul discuției se afla acasă, chestiune de fapt care se coroborează în totalitate cu raportul de localizare al S.R.I. (dialog redat la pag.105 din rechizitoriu).
În rechizitoriu se concluzionează că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu s-au putut perfecta pe parcursul zilei de 15 aprilie 2008, întrucât acest lucru era imposibil în lipsa inculpatului M.G.R., care se găsea în localitatea de domiciliu, Cluj Napoca. În aceeași ordine de idei, inculpatul B.G. a fost plecat din București, nefiind prezent în locația din Aleea Alexandru, sector 1, București, în intervalele orare invocate de către M.G.R. și C.A.F., pentru considerentele expuse anterior.
Se menționează în rechizitoriu că, pentru a preîntâmpina o eventuală apărare a inculpatului M.G.R., care ar putea să-și schimbe în fața instanței declarația, în sensul că, după părăsirea incintei Judecătoriei Cluj Napoca, a plecat spre București, la dosarul cauzei au fost depuse documente în care se regăsește traficul rutier integral pentru data de 15 aprilie 2008, documente în care sunt vizualizate toate autoturismele care au ieșit din municipiul Cluj Napoca spre localitatea Turda, cât și cele de la intrarea spre București din zona Bărcănești - Prahova, fiind greu de acceptat o situație în sensul de a se parcurge distanța de aproximativ 450 km., între Cluj Napoca și București, în mai puțin de patru ore, în condițiile de trafic oferite de infrastructura națională.
În rechizitoriu se mai arată că, după momentul realizării percheziției din data de 07 mai 2008 și aplicării măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 1.700.000 euro, inculpatul B.G. a declarat public, în diverse emisiuni televizate, că suma respectivă constituia prețul unei tranzacții imobiliare pentru terenuri situate în municipiul Cluj Napoca. Pentru ca această apărare să fie credibilă, inculpatul a fost nevoit să caute în perioada imediat următoare o persoană care să aibă în proprietate terenuri posibil amplasate în municipiul Cluj Napoca pentru a justifica astfel prezența inculpatului S.T. în localitate, și care să fie dispusă la ticluirea de probe mincinoase. Astfel, în seara zilei de 07 mai 2008, la aproximativ două ore de la terminarea percheziției, inculpatul B.G. a fost contactat telefonic, în jurul orei 2146 de către președintele P.N.G. -Filiala Prahova, numitul T.N.P., cu care a avut discuția telefonică redată la pag 107- 108 din rechizitoriu. Potrivit dialogului telefonic, T.N.P. susținea că este în posesia unei oferte legată de un teren din Cluj, însă inculpatul nu era convins de necesitatea acesteia, motiv pentru care a tratat superficial această chestiune spunându-i totuși interlocutorului său să i- o aducă a doua zi. În următoarea zi, 08 mai 2008, la ora 2208, inculpatul B.G. l-a contactat pe T.N.P., avertizându-l că va fi sunat de la postul de televiziune OTV pentru a furniza informații privind oferta cu terenul de la Cluj, dialogul fiind redat la pag. 108 din rechizitoriu. Conform actului de acuzare, din analiza celor două convorbiri telefonice, rezultă că numitul T.N.P. deținea informații despre posibile tranzacții imobiliare derulate la Cluj de către inculpatul B.G., motiv pentru care s-a dispus audierea acestuia în calitate de martor. În timpul audierii, T.N.P. a declarat că oferta la care a făcut referire în discuțiile telefonice purtate cu B.G., viza suprafețe de teren situate în comuna Jucu, județul Cluj, aceasta având ca destinatar pe unul dintre colegii săi de partid, B.E., care își exprimase dezinteresul privind achiziționarea lor, moment în care l-a contactat pe inculpat pentru a-l întreba dacă este interesat de oferta respectivă. În finalul declarației, martorul a precizat că „G.B. nu s-a mai arătat interesat de acest subiect”. Așa cum se observă, deși această ofertă nu avea absolut nicio legătură cu S.T. și cu cele două antecontracte încheiate cu M.G.R., inculpatul B.G. i-a solicitat insistent martorului T.N.P. să intre în contact cu postul de televiziune O. pentru a face publice informații eronate, încercând, astfel, să manipuleze, atât presa, cât și opinia publică.
Acuzarea arată că una dintre cele mai importante discuții telefonice, care confirmă că între B.G. și M.G.R. n-a existat nicio legătură de afaceri până în data de 20 mai 2008, este cea din 09 mai 2008, ora 1309, dintre B.G. și M.P., președintele P.N.G. -Filiala Cluj care are conținutul redat la pag.109- 111 din rechizitoriu. Acest dialog telefonic scoate în evidență, fără putință de tăgadă, că la data de 09 mai 2008, B.G. afla pentru prima dată de existența lui M.G.R. și de faptul că acesta deține terenuri în Cluj, aspecte comunicate telefonic de președintele P.N.G. -Filiala Cluj, M.P. Mai mult, acesta din urmă i-a confirmat și viitoarea implicare a lui V.R., în calitate de martor, la întocmirea antecontractelor, invocând, în final, disponibilitatea totală a lui M.G.R. de a veni la București în scopul precizat. Această convorbire telefonică este o dovadă în plus a faptului că nu se mai poate lua în calcul existența celor două antecontracte de vânzare-cumpărare înainte de data de 07 mai 2008, în condițiile în care M.P. a fost cel care i-a furnizat inculpatului informații amănunțite, atât despre existența lui M.G.R., cât și despre locul unde se găseau poziționate terenurile acestuia. În mod normal, la 09 mai 2008, aceste date ar fi trebuit să-i fie cunoscute lui B.G. atâta timp cât a susținut că cele două antecontracte au fost perfectate în ziua de 15 aprilie 2008. De fapt, B.G. nu cunoștea nici numele corect al lui M.G.R., afirmând în cadrul dialogului telefonic „Da' lăsați, că dacă e.o să fie nevoie, spun eu. Da' dom'le, m-am dus la domnu' .domnu' V. vrea să vândă terenul, M. vrea să vândă terenul, altă ofertă am.trei oferte am.”
În continuarea rechizitoriului se arată că, pentru a demonstra existența unei înțelegeri privind achiziția de terenuri, la data de 16 mai 2008, ora 1119, inculpatul B.G. l-a contactat pe V.R., căruia i-a solicitat să confirme procurorilor D.N.A. existența unei negocieri imobiliare. Însă, din modul de abordare a discuțiilor se observă foarte clar că B.G. nu avea nicio informație în privința terenurilor deținute de interlocutorul său și de poziționarea acestora. Spre finalul discuției, cei doi au încercat să creeze aparența existenței unui precontract și a unor sume de bani date în avans (dialogul dintre cei doi fiind reprodus la pag. 112- 116 rechizitoriu).
Se concluzionează în rechizitoriu că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost executate post-Factum, în intervalul 19.05- 20 mai 2008, când la imobilul din str. Aleea Alexandru, sector 1, București, au fost prezenți B.G., M.G.R., V.R., P.V. și avocata C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I. și convorbirile telefonice interceptate. Astfel, în data de 20 mai 2008, postul mobil folosit de către avocata C.A.F. a fost localizat de către celula de trafic din Aleea Modrogan, sector 1, în intervalul 1056- 1218, aceasta aflându-se în incinta imobilului aparținând inculpatului B.G.. În aceeași zi, postul telefonic utilizat de către M.G.R. a fost localizat, între orele 0917 - 1952, ca fiind activ pe celula de trafic din Aleea Modrogan, fapt ce confirmă prezența acestuia în imobilul inculpatului B.G.. În condiții similare, postul telefonic utilizat de către inculpatul B.G., a fost localizat de aceeași celulă de trafic ca fiind prezent în str. Aleea Alexandru, sector 1, București, începând cu ora 0959 până la ora 1356. Pe lângă procedura de localizare, la care s-a făcut referire anterior, prezența inculpaților V.R. și M.G.R. în București, în perioada 19 mai - 20 mai 2008, este demonstrată și prin convorbirile telefonice redate și cuprinse în procesul- verbal de certificare din 04 noiembrie 2008. Astfel, la 18 mai 2008, ora 1325, M.P. l-a apelat pe inculpatul B.G. căruia i-a comunicat faptul că „Profesorul V.” se află în drum spre București, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag. 117- 118 din rechizitoriu.
Prezența inculpatului M.G.R. la imobilul din str. Aleea. Alexandru, din municipiul București, în data de 20 mai 2008, este confirmată prin convorbirea din jurul orei 2036, dintre inculpatul B.G. și un angajat al acestuia, D.Ș., dialogul relevant fiind redat la pag 118 din rechizitoriu.
În privința inculpatului V.R. care, atât în declarația de martor, cât și cea de învinuit, a relatat că pentru deplasarea la București, din luna aprilie 2008, nu și-a achitat costul călătoriei, beneficiind de o reducere de 100% în calitate de fost deținut politic, au fost solicitate relații la Regionala Feroviară de Transport Călători Cluj care, prin adresa nr. 411/1/307/2008, a comunicat că singura deplasare făcută de către acesta în condiții de gratuitate totală a fost efectuată în 18 mai 2008. În opinia acuzării, prin această probă se demonstrează, încă o dată, atitudinea procesuală nesinceră a acestui inculpat, care nu figurează în evidențele regionalei feroviare cu absolut nicio deplasare pe ruta Cluj - București și retur în luna aprilie și, mai mult, se confirmă prezența sa în București, în perioada 19- 20 mai 2008, când au fost întocmite cele două înscrisuri falsificate.
Conform rechizitoriului, o altă declarație aparține numitului M.P. care, sub prestare de jurământ, a susținut că l-a cunoscut pe M.G.R. în 16 sau 17 mai 2008, când acesta din urmă i-a solicitat să îl ajute să meargă la București pentru a se întâlni cu B.G. De fapt, prin această declarație M.P. președintele Partidului N.G. -Filiala Cluj a urmărit să ascundă relațiile anterioare dintre el și M.G.R., în condițiile în care acesta din urmă a fost pus în legătură directă cu B.G. prin intermediul său. Mai mult, M.P. a declarat - sub prestare de jurământ - că a aflat de existența terenurilor care fac obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărare tot în datele de 16 sau 17 mai 2008, când M.G.R. i-ar fi povestit despre tranzacția imobiliară dintre el și B.G. În calitate de învinuit, M.P. a precizat că își menține depoziția dată în calitate de martor, relatând aceeași situație de fapt precizată anterior, cu mențiunea că nu l-ar fi sunat niciodată direct pe B.G., ci numai prin intermediul unei persoane de contact, cancelarul B.V. De fapt, în opinia acuzării, atât afirmațiile făcute sub prestare de jurământ, cât și cele cuprinse în declarația de învinuit, au un caracter mincinos, pus în evidență prin conversația telefonică din data de 09 mai 2008, ora 1309, în care M.P. îl informează pe B.G. că vecinul său, cu numele R.M., pe care îl cunoaște de o viață și care deține suprafețe de teren în municipiul Cluj Napoca, în zona Făget, dorește să-i fie alături, fiind dispus să vină la București fără nici o pretenție. Din analiza declarațiilor, rezultă că M.P. a dorit să ascundă în timpul urmăririi penale existența oricărei relații și discuții pe care ar fi purtat- o cu B.G. în legătură cu persoana lui M.G.R., negând implicarea sa în relația dintre cei doi, fapt care scoate în evidență caracterul ocult al activităților în care a fost implicat.
Mijloacele de probă propuse de acuzare pentru dovedirea faptelor și vinovăției inculpaților, astfel cum au fost descrise la pct. I, II și III, au fost menționate la pag. 20- 135 din rechizitoriu și sunt cuprinse în volumele 2- 9 ale dosarului de urmărire penală.
În finalul rechizitoriului s-a arătat că:
1) fapta inculpatului B.G. finanțator și acționar al FC.” S.B.” SA., de a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Național de Fotbal - Divizia A programat la 12 mai 2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, infracțiune prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
2) fapta inculpatului B.G. de a oferi în perioada 04 mai - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a - Campionatului Național de Fotbal -liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire- performanță stabilite de club, pentru obținerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, infracțiune prevăzută de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
3) fapta inculpatului B.G. de a iniția și participa nemijlocit la întocmirea frauduloasă, în data de 19 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare mistificate prin adăugarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului sub aspectul conținutului, voinței reale a părților și a datei întocmirii acestora, precum și folosirea ulterioară a înscrisurilor astfel falsificate, atât în prezenta cauză penală, cât și în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicționale ale F.R.F., în scopul de a fi exonerat de o posibilă răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupție reținută în sarcina sa privind oferta financiară de 1,7 milioane euro pentru clubul „U.C.”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură directă cu infracțiunile de corupție, infracțiune prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
4) fapta inculpatului S.T., vicepreședinte al Consiliului de Administrație al F.C „S.B.” S.A., de a-l sprijini pe inculpatul B.G. în realizarea activității infracționale, deplasându-se în acest sens, în perioada 06.05 - 07 mai 2008, în municipiul Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 euro - obiect al ofertei financiare pentru jucătorii de fotbal ai „U.C.”, garantând astfel în numele finanțatorului clubului „S.B.”, atât existența banilor cât și posibila remitere a acestora în funcție de rezultatul meciului dintre „U.C.” și „C.F.R.C.”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, infracțiune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
5) faptele inculpatului M.G.R. de a-l ajuta direct prin acte comisive distincte pe inculpatul B.G. în timpul urmăririi penale efectuată în cadrul prezentului dosar, constând în alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vănzare-cumpărare, în care au fost introduse mențiuni necorespunzătoare adevărului în privința conținutului, datei și voinței reale a părților, folosite ulterior în timpul anchetei penale, precum și darea unor declarații mincinoase, în calitate de martor, în timpul audierii din 09 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna și întârzia finalizarea urmăririi penale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele aflate în legătură directă cu infracțiunea de corupție, infracțiuni prevăzute de art. 264 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
6) faptele inculpatei C.A.F., avocat în cadrul S.C.A. „C. și A.”, de a redacta în mod fraudulos, la data de 20 mai 2008, un antecontract de vânzare-cumpărare între M.G.R. și G.B., prin consemnarea-atestarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului, în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului și voința părților, precum și declararea, în mod mincinos, a contextului perfectării înscrisului menționat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna prezenta anchetă și de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe inculpații B.G. și S.T., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele aflate în legătură directă cu infracțiunea de corupție, infracțiuni prevăzute de art. 264 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
8) fapta inculpatului V.R. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal, sub semnătura sa în calitate de martor, executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008 și, darea, în calitate de martor, a unor declarații mincinoase în legătură cu modul de întocmire a actului menționat anterior, toate în scopul de a îngreuna astfel urmărirea penală declanșată împotriva inculpaților B.G. și S.T. și de a-l exonera de o posibilă răspundere penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracțiunea de corupție, infracțiune prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
9) fapta inculpatului P.V. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, precum și darea în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, a unei declarații mincinoase privind modul de întocmire a actului menționat, reprezintă acte concrete de ajutorare a inculpaților B.G. și S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanșată împotriva acestora și exonerarea de la o posibilă răspundere penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracțiunea de corupție, infracțiune prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art 17alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
În continuare, în rechizitoriu au fost prezentate argumentele acuzării cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat. Astfel, în legătură cu infracțiunile de corupție s-au menționat:
a) argumentele în legătură cu statutul și atribuțiile jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „G.B.”.
Pentru a stabili dacă promisiunea de bani a inculpatului B.G. se circumscrie dispozițiilor art. 254 C. pen., să fie adresată unui funcționar în legătură cu îndatoririle de serviciu, au fost depuse la dosar contractele jucătorilor de fotbal pentru echipa „G.B.”. Astfel, s-a constatat că 13 din cei 15 jucători de fotbal, respectiv P.R., M.D.M., B.A.D., A.O., A.S.C., T.C., P.S.I., O.Ș.S., I.D., M.S.S., P.A., N.A. și C.A.N., care au făcut deplasarea la București pentru meciul din data de 12 mai 2006, din etapa cu nr. 27 a Diviziei A, și cărora le-a fost adresată promisiunea de bani, aveau contracte de muncă, fiind jucători profesioniști și salariați în conformitate cu prevederile art. 10 și art. II din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal al F.R.F. În concluzie, arată acuzarea că, potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., jucătorii de fotbal aveau calitatea de salariați, în sensul legii penale, exercitându-și sarcinile de serviciu în baza unor contracte de muncă valabil încheiate și înregistrate la Liga Profesionistă de Fotbal.
S-a arătat că potrivit art. 2, intitulat „Obligațiile jucătorului (sarcinile de serviciu)” din contractele de muncă, jucătorii de fotbal aveau ca principală obligație „folosirea în mod nelimitat a puterii și capacității sportive, în interesul și pentru clubul său, cu respectarea întocmai a Regulamentul intern al C.F.G.B. și a obligațiilor prevăzute în regulamentul fotbalului profesionist”. În același sens, Regulamentul de Ordine Interioară pentru anul competițional 2005- 2006, stabilea obligația fiecărui jucător de fotbal să respecte Regulamentele F.R.F., L.P.F. și U.E.F.A., și programul de pregătire permanentă pentru competiții, în vederea obținerii unei Victorii pe terenul de fotbal. De asemenea, Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal stabilește, la art. 5, că jucătorii profesioniști au obligația „să facă eforturile specifice ocupației de jucător profesionist, la nivelul pregătirii și posibilităților personale în scopul îndeplinirii obiectivelor de instruire și performanță stabilite de club „.
În final, s-a conchis că jucătorii de fotbal ai clubului „G.B.”, cărora le-au fost promise de către inculpatul B.G. sume de bani, cuprinse între 5.000- 10.000 euro, se încadrează în categoria prevăzută de dispozițiile art. 254 C. pen., aceștia având calitatea de funcționari în sensul legii penale, precum și obligația corelativă de a-și îndeplini cu bună- credință îndatoririle de serviciu, în sensul de a-și apăra corect șansele de joc și de a contribui cu toate resursele fizice și psihice la obținerea unei Victorii, pe baza salariului și a primelor acordate de clubul-angajator. În această situație, s-a apreciat despre conduita inculpatului B.G., finanțator și acționar la F.C. „S.B.” S.A., că a încălcat legea penală și se încadrează în cerințele art. 255 C. pen., promisiunea de bani fiind realizată în modurile și scopurile descrise de art. 254 C. pen. S-a arătat că, potrivit doctrinei și jurisprudenței, pentru existența infracțiunii de luare de mită, sub raport subiectiv, este necesar ca acțiunea ce constituie elementul material să fie săvârșită cu intenție directă. Aceasta presupune ca făptuitorul, cu voință, să promită, să ofere sau să dea bani ori alte foloase unui funcționar și să fi avut reprezentarea că banii sau foloasele sunt promise, oferite sau date cu scopul ca funcționarul să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Termenul „scop” este folosit în accepțiunea strictă de finalitate ce se situează în afara infracțiunii. În consecință, în opinia acuzării, este suficient să se constate că finalitatea prev. de art. 255 C. pen. a fost urmărită de făptuitor, indiferent dacă s-a realizat sau nu, pentru a exista elementul intenție calificată și, pe cale de consecință, infracțiunea de dare de mită. Scopul, având caracter ilicit, urmărirea sa implică din partea făptuitorului prevederea rezultatului acțiuni sale.
S-a arătat în actul de acuzare că împrejurarea potrivit căreia promisiunile de bani făcute de inculpatul B.G. jucătorilor clubului „G.B.” s-au realizat în public, datorită prezenței mai multor jurnaliști care l-au însoțit pe parcursul întregii zile, nu este de natură să susțină eventualele apărări în sensul că promisiunile au avut un caracter neserios. Probele administrate, în special, înregistrările de imagini, sunt deosebit de relevante în opinia acuzării sub aspectul elementului subiectiv analizat și demonstrează, fără echivoc, stăruințele repetate și directe ale inculpatului G.B. pentru a-i convinge pe jucători de seriozitatea promisiunilor sale și, de faptul că le va da curs în ipoteza în care echipa va obține unul din rezultatele dorite de el în partida cu echipa F.C. „R.B.”. Aceleași probe relevă, de asemenea, împrejurarea că inculpatul nu a avut niciun moment intenția de a sponsoriza clubul „G.B.” întrucât, în discuțiile pe care le-a purtat, în ziua de 11 mai 2006, cu oficiali ai clubului, nu și-a manifestat o asemenea intenție, ci s-a adresat direct jucătorilor, promițându-le sume mari de bani dacă vor câștiga ori vor face un meci egal cu echipa R.B.
b) argumentele în legătură cu statutul și atribuțiile jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.”.
Din studiul convorbirilor telefonice ulterioare datei de 7 mai 2008, acuzarea a apreciat că inculpatul B.G. a încercat să găsească justificări plauzibile în ceea ce privește activitățile infracționale reținute în sarcina sa, elaborând trei variante de apărare:
1) varianta că sumele de bani ar fi fost destinate premierii jucătorilor de fotbal de la „U.C.”, că nu se poate discuta de săvârșirea unei fapte de corupție în condițiile în care fotbalistul nu este „funcționar” și, deci, nu poate fi considerat subiect activ al infracțiunii de luare de mită;
2) varianta constând în aceea că banii urmau să fie dați la clubul „U.C.” sub forma unei sponsorizări, după care acesta ar fi împărțit suma de 1,7 milioane euro fiecărui jucător în parte;
3) varianta că suma de 1,7 milioane euro ar fi avut ca destinație achiziția unor suprafețe de teren în municipiul Cluj Napoca, de la numitul M.G.R., în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare perfectat în 15 aprilie 2008.
Pentru stabilirea incidenței prevederilor art. 255 C. pen., care incriminează infracțiunea de dare de mită, acuzarea a apreciat că trebuie demonstrat, în raport cu faptele care fac obiectul prezentului dosar penal, că oferirea de bani s-a adresat unui „funcționar” în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, cu trimitere la textul art. 254 alin. (1) C. pen. S-a susținut că oferta financiară de 1,7 milioane euro, adresată jucătorilor de fotbal ai clubului „ U.C.” de către finanțatorul F.C. „S.B.”, intră sub incidența art. 255 C. pen. în condițiile în care aceștia au calitatea de funcționar în sensul legii penale, conform art. 147 alin. (2) C. pen. Astfel, s-a menționat că S.C.S. - C.F.M. „U.C.” S.A. a transmis, în fotocopie, contractele în baza cărora își desfășurau activitatea jucătorii de fotbal aflați pe foaia de joc pentru meciul din data de 07 mai 2008, dintre „U.C.” și „C.F.R. - 1907 Cluj”. Din analiza documentelor puse la dispoziție de clubul de fotbal s-a constatat că 7 jucători de fotbal aflați pe foaia de joc pentru meciul din 7 mai 2008, aveau contracte de muncă, respectiv G.D., M.J., N.J., C.A., M.C., B.L., S.R., iar pentru ceilalți existau convenții civile de prestări servicii, după cum urmează: B.P., E.C., E.S., M.P., Ș.G., B.Z., R.C., B.F., A.S., S.C. și I.A. În opinia acuzării, cei 7 jucători de fotbal erau „funcționari” în sensul legii penale, neexistând nicio controversă în privința persoanelor care își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, contract care conferă calitatea de salariat. În legătură cu ceilalți jucători de fotbal, care aveau încheiate convenții civile de prestări servicii cu „U.C.”, s-a apreciat că și aceștia sunt „funcționari” în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., text de lege care nu condiționează această calitate de existența unui raport de muncă de natura celui reglementat de C. muncii, și nici de stabilirea unei retribuții în condițiile aceluiași cod. Din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 147 C. pen., s-a conchis că exercitarea atribuțiilor de „funcționar” se poate face cu orice titlu, indiferent de cum a fost investită persoana respectivă și fără a avea relevanță dacă activitatea este retribuită sau are caracter gratuit, important fiind ca persoana în cauză, în speță jucătorul de fotbal, să-și îndeplinească obligațiile asumate în baza unui raport de muncă. În sprijinul argumentelor folosite anterior s-au invocat și prevederile art. 11 și art. 12 ale Regulamentului privind Statutul și Transferul jucătorului de fotbal care stabilesc că un jucător de fotbal își poate desfășura activitatea, în sensul participării la procesul de instruire și la jocurile oficiale pentru un club sportiv, atât în baza unui contract individual de muncă, care are ca efect dobândirea calității de salariat, cât și în baza unei convenții civile, care generează aceleași drepturi și obligații cu cele ale contractului individual de muncă. Singura diferență între cele două situații juridice este reprezentată de lipsa asigurărilor sociale și de șomaj pentru fotbalistul care activează în baza unei convenții civile. În aceeași ordine de idei, s-a arătat că, fără a face distincție între jucătorul de fotbal care are contract de muncă și cel care are convenție civilă, regulamentul stabilește la art. 5 drepturi și obligații identice pentru jucătorii profesioniști.
În concluzie, acuzarea a apreciat că, indiferent dacă jucătorul profesionist de fotbal activează la clubul „U.C.” în baza unui contract de muncă sau a unei convenții civile de prestări servicii, acesta dobândește calitatea de „funcționar” în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., fiind întrunite cumulativ cele două condiții cerute de lege: îndeplinirea unei însărcinări în interesul unei persoane juridice, în situația prezentă Societatea Comercială Sportivă - Club Fotbal Municipal „U.C.” S.A. și pe baza unui raport de muncă generat de contractul încheiat între cele două părți.Un alt aspect care a fost menționat în actul de acuzare a fost cel referitor la atribuțiile sau îndatoririle de serviciu ale jucătorului de fotbal, atribuții la care este obligat prin natura profesiei sale. S-a apreciat că punctul de pornire în stabilirea acestor atribuții este reprezentat de contractele individuale de muncă sau cele de prestări servicii prin care jucătorului de fotbal îi revin obligațiile de a respecta disciplina muncii și fidelitatea față de angajator în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și cele prevăzute în Regulamentul intern privind activitatea fotbalistică a clubului, act impus prin art. 16 din Regulamentul privind Statutul și Transferul jucătorului de fotbal. Astfel, la capitolul 4, privind „Drepturile și obligațiile jucătorului” subpunctul 4.2.3, se prevăd expres următoarele obligații pe timpul derulării competițiilor:
- jucătorilor le este interzis să creeze și să întrețină relații cu persoane din cadrul echipelor adverse sau din anturajul acestora; orice fel de relații în acest sens trebuie anunțate în scris conducerii executive a clubului;
- jucătorilor le este interzisă discutarea sau negocierea rezultatelor jocurilor cu persoanele nominalizate la paragraful anterior. Orice tentativă a vreunei persoane de a influența prestația unui jucător, va fi comunicată de jucătorul în cauză, de îndată conducerii executive și antrenorului echipei;
- jucătorul este obligat să contribuie cu toate resursele sale fizice și psihice în limitele regulamentare pentru obținerea Victoriei.
S-a menționat că prevederile Regulamentului intern se completează, conform punctului 8.1. din capitolul „Dispoziții finale”, cu Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și Transferul jucătorilor de fotbal” care, la art. 5, paragraful 5.2. impune de asemenea „ca orice jucător să participe la meciurile oficiale și amicale ale echipei la care sunt legitimați în funcție de valoarea, pregătirea și forma lor sportivă și de necesitățile clubului în următorul paragraf 5.4. lit. b), jucătorului profesionist de fotbal i se impune „să facă toate eforturile specifice ocupației de jucător profesionist la nivelul pregătirii și posibilităților profesionale, în scopul îndeplinirii obiectivelor de instruire și de performanță stabilite de club”.
În opinia acuzării, din interpretarea coroborată a normelor din regulamentele indicate anterior rezultă cu certitudine că jucătorul de fotbal profesionist, în calitatea sa de „funcționar”, conform art. 147 alin. (2) C. pen., are îndatoriri de serviciu bine determinate în ceea ce privește comportamentul în timpul competițiilor sportive, acesta fiind obligat să depună în timpul unui meci de fotbal toate eforturile necesare obținerii unui rezultat favorabil echipei sale, în condițiile în care, pe lângă remunerație (salariul contractual), poate primi o premiere numai din partea clubului, conform grilelor stabilite prin Regulamentul intern.
Un alt aspect, apreciat de acuzare ca extrem de important, și care trebuie evidențiat în raport cu obiectul prezentului dosar, este reprezentat de normele care incriminează practicile corupte privind competițiile fotbalistice cuprinse în Regulamentul disciplinar al F.R.F. Astfel, conform art. 60, intitulat „Corupția”, este incriminată la punctul 1 „fapta persoanei care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F., L.P.F. A.J.F., unui arbitru, jucător sau unui oficial în nume propriu sau al unui terț în scopul de a-l determina să încalce Regulamentele F.R.F.,L.P.F., A.J.F.”. La punctul 2 al aceluiași articol este incriminată, sub forma corupției pasive, „fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terț în beneficiul unui club, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-și apere corect șansele într-unul sau în mai multe jocuri”. Se arată în rechizitoriu că, prin urmare, cele două texte ale Regulamentului F.R.F. sancționează, atât corupția pasivă, cât și corupția activă, existând similitudini evidente între aceste norme și prevederile Codului penal, cu mențiunea că un astfel de comportament infracțional, precum cel al inculpatului B.G., este sancționat de ambele reglementări, prevalând, în mod evident, răspunderea penală.
Conform rechizitoriului, la o analiză atentă a cadrului anticorupție - pus la punct de către Federația Română de Fotbal -se constată că acesta este bine elaborat, având misiunea de a proteja corectitudinea și integritatea jocului de fotbal împotriva oricărui act ilicit care ar putea aduce atingere principiilor care guvernează o competiție sportivă, fiind adaptat la comportamentul social actual al persoanelor implicate în fotbal. Astfel, dacă s-ar permite unei echipe de fotbal să primească, sub orice formă, de la un oficial al altei grupări fotbalistice cu care se află în competiție, bani sau alte foloase necuvenite, în mod cert, s-ar pune în discuție corectitudinea apărării șanselor de joc și a respectării regulamentelor fotbalistice, care obligă jucătorul de fotbal să depună toate eforturile specifice ocupației sale în îndeplinirea obiectivelor de instruire și performanță.
Se menționează în actul de acuzare că nu se poate accepta, sub nicio formă, un sistem de premiere financiară sau de altă natură, între cluburile de fotbal aflate în aceeași competiție sportivă oficială, sub masca motivației că un astfel de stimul duce la obținerea unui joc mai bun și a unor performanțe îmbunătățite. S-a arătat și că jucătorul de fotbal are o obligație de diligentă bine determinată și anume, să joace fotbal Ia capacitate maximă pentru obținerea unor performanțe; fără a putea stabili anticipat scorul final. Dacă toți finanțatorii ori acționarii cluburilor aflate în Liga I ar avea astfel de inițiative (de premiere a echipelor), s-ar pierde noțiunea de competiție, fără a se mai cunoaște când se joacă corect și când predomină interese oculte generate de așa- zisele premieri care pot reprezenta o mită mascată. În concluzie, acuzarea a apreciat că un astfel de comportament -acordarea unor avantaje materiale între cluburi aflate în aceeași competiție fotbalistică - constituie faptă de natură penală și trebuie tratat cu maximă seriozitate de către autoritățile judiciare naționale, întrucât distruge noțiunea de performanță sportivă în plan intern/internațional și creează monopoluri de putere la nivelul campionatelor interne.
Revenind Ia declarațiile publice ale inculpatului B.G., acuzarea a menționat că acesta a afirmat, într- o emisiune televizată de postul „Realitatea TV”, în data de 09 mai 2008, că „n-am dat niciun ban ca să se vândă vreun meci. Am vorbit cu G. G ar fi luat banii dacă ar fi acceptat clubul sponsorizarea de la mine, ca primă de joc. Dacă U. Cluj ar fi acceptat, eu făceam totul public. Eu, personal, nu am dat niciun ban niciunui jucător. Eu aș fi făcut o sponsorizare Universității, apoi clubul decidea cui să dea primă și cui nu. Ceea ce am făcut este corect din punctul meu de vedere”. S-a apreciat că, astfel, B.G., pe lângă faptul că a recunoscut public intervențiile pe lângă fotbaliștii „U.C.”, a confirmat o parte din informațiile obținute în cadrul interceptărilor telefonice, ulterioare datei de 07 mai 2008, când încerca să găsească justificări plauzibile în ceea ce privește oferta financiară adresată clubului universitar, cât și prezența lui S.T. în municipiul Cluj Napoca, chiar în ziua meciului. S-a menționat că B.G., prin comportamentul public, prin modul de a prezenta evenimentele și activitățile în care fusese implicat, prin necontestarea faptelor în materialitatea lor, susținând că a acționat astfel (a oferit bani jucătorilor de fotbal), în scopul realizării unui joc mai bun și nu pentru obținerea unor beneficii de ordin personal, a încercat să dovedească că nu a săvârșit nicio infracțiune.
Acuzarea a mai menționat și că, în raport cu declarația inculpatului dată la postul Realitatea TV, în data de 09 mai 2008, în sensul că ar fi făcut o sponsorizare, din actele de urmărire penală și din probatoriul administrat nu a rezultat ca B.G. să fi avut o astfel de preocupare, aspect confirmat de modul clandestin de trimitere a banilor prin inculpatul S.T. care, la rândul său, n-a putut da o declarație plauzibilă în privința deplasării sale în municipiul Cluj Napoca, fiind identificat la restaurantul „A.”, în prezența unui fotbalist ce activa la „U.C.” și a unui apropiat al numitului A.D.. Mai mult, s-a evidențiat că în toate discuțiile purtate în perioada 04.05 - 07 mai 2008, cei doi inculpați, S.T. și B.G. au folosit un limbaj codificat prin care au încercat să ascundă sensul real al conversației, nediscutând vreun moment despre sponsorizări sau achiziții de terenuri, ci doar despre modalitatea în care banii vor intra în posesia jucătorilor „U.C.” în cazul unui rezultat favorabil echipei „S.B.”.
În final, actul de acuzare a menționat că din declarațiile oficialilor clubului „U.C.” s-a stabilit că niciodată nu au fost contactați de clubul „S.B.” pentru o posibilă sponsorizare în legătură cu meciul din ultima etapă, în schimb, o mare parte dintre jucătorii de fotbal cunoșteau existența unei posibile prime din partea inculpatului B.G. în cazul unui scor favorabil. S-a arătat că în cursul urmării penale au fost audiați jucătorii de fotbal aflați pe foaia de joc pentru meciul din data de 07 mai 2008, precum și conducerea tehnică a echipei, pentru a stabili dacă oferta finanțatorului clubului „S.B.” B.G. era cunoscută de către echipa „U.C.”. Conform declarațiilor jucătorilor de fotbal ai clubului „U.C.” a rezultat că o parte dintre aceștia au aflat despre existența ofertei de bani a inculpatului B.G. direct de la acesta sau indirect de la persoane din anturajul său, iar o altă parte a echipei a fost informată despre premiere de către președintele clubului, numitul A.D.
În legătură cu elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în actul de acuzare s-a arătat că, în faza de urmărire penală, una din apărările concepute de inculpatul B.G. a constat în aceea că suma de 1,7 milioane de euro, identificată în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în municipiul Cluj Napoca, aparținând inculpatului M.G.R., fiind încheiate în acest sens două antecontracte de vânzare-cumpărare.
S-a menționat, de asemenea, că niciunul dintre inculpați nu a prezentat absolut nicio dovadă a unei astfel de tranzacții imobiliare până la data de 23 mai 2008, când inculpatul B.G. a ținut o conferință de presă în care a declarat „am aici un contract de vânzare-cumpărare care este semnat la 15 aprilie 2008, deci cu aproximativ 20 de zile înainte de 7 mai 2008, un contract oficial, demonstrez clar că acei bani erau pentru achiziționarea unui teren. Sunt aici și actele terenului sunt aici”. B.G. a susținut și existența unui antecontract sub semnătură privată încheiat tot în data de 15 aprilie 2008, la care au participat în calitate de martori P.V. și V.R. din Cluj.
S-a arătat că, din coroborarea probelor administrate în cursul urmării penale, a rezultat că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu s-au putut întocmi pe parcursul zilei de 15 aprilie 2008, întrucât acest lucru era imposibil, pe de o parte, în lipsa inculpatului M.G.R. (care se găsea în localitatea de domiciliu, municipiul Cluj Napoca), iar pe de altă parte, deoarece inculpatul B.G. a fost plecat din București, nefiind prezent în locația din Aleea Alexandru, sector 1, București, în intervalele orare invocate de către M.G.R. și avocata C.A.F.
În consecință, s-a susținut că probatoriul administrat a relevat că alcătuirea frauduloasă a celor două înscrisuri sub semnătură privată a avut loc, în realitate, la data de 20 mai 2008, în acestea fiind introduse mențiuni necorespunzătoare adevărului în privința conținutului, datei și voinței reale a părților.
În opinia acuzării, aceste înscrisuri sub semnătură privată false, folosite ulterior în timpul urmăririi penale pentru susținerea apărării, concepute de inculpatul G.B., precum și darea unor declarații mincinoase în calitate de martor în timpul audierii persoanelor arătate, în timpul anchetei, au avut ca scop îngreunarea și întârzierea finalizării urmăririi penale, constituind fapte incriminate în art. 290 și art. 264 C. pen.
Cu privire la modul de derulare al urmăririi penale și la soluțiile date, instanța a reținut că prin ordonanța din data de 19 februarie 2008 (dosar nr. 95/P/2006) emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., s-a dispus, printre alte soluții de netrimitere în judecată, în temeiul art. 228 C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut că potrivit contractelor de muncă tip încheiate între Asociația Club Fotbal „G.B.” și jucătorii profesioniști, îndatoririle de serviciu ce revin acestora sunt stabilite în art. (2) al contractelor. Raportat la solicitarea numitului B.G. adresată jucătorilor de a-și apăra corect șansele într-un meci de fotbal, s-a reținut faptul că nu au fost prevăzute obligații contractuale și, implicit, atribuții de serviciu exprese ale jucătorilor referitoare la modul de joc și prestația pe parcursul meciurilor de fotbal.
Astfel, contractele prevăd doar obligația jucătorilor profesioniști de a participa la meciuri; de a respecta indicațiile antrenorului privind modul de viață; obligația de respect față de toate persoanele implicate în procesul competițional, precum și a deciziilor acestora; de a respecta statutul și regulamentul Asociației Club Fotbal G.B. Regulamentul Asociației Club Fotbal G.B. nu menționează dispoziții exprese referitoare la modul în care fotbaliștii profesioniști ar trebui să joace. De asemenea, în Regulamentele F.R.F., singurele referiri privind obligațiile și, implicit, îndatoririle de serviciu ale jucătorilor, sunt cele referitoare la respectarea clauzelor- contractului încheiat cu clubul angajator, la respectarea programului de pregătire, de participarea la jocurile oficiale și amicale la echipele la care sunt legitimați, privind comportamentul corect și civilizat. Sunt prevăzute, însă, sancțiuni pentru influențarea, determinarea echipei adverse de a nu evolua la valoarea reală sau de a facilita obținerea unui rezultat nefavorabil, împrejurări care nu corespund situației de fapt din prezenta cauză.
Deși, prin natura prestației oricărui sportiv, profesionist sau amator, ar putea fi considerată implicită obligația unui jucător de fotbal de a-și apăra corect șansele, trebuie avut în vedere că, dacă se acceptă calitatea de funcționari a jucătorilor care încheie contracte de muncă cu o societate - club de fotbal, atunci atribuțiile de serviciu ale jucătorilor trebuie să fie stabilite în mod concret și detaliat, ca pentru orice funcționar. Nu se pot face speculații privind atribuțiile de serviciu ale unui funcționar, pornind de la ceea ce, în mod notoriu, este acceptat ca și conduită corectă, fără a fi confirmate prin dispoziții scrise, contract de muncă sau fișă a postului.
În aceeași ordonanță, însă cu referire la un alt Dosar nr. 56/P/2007 care, de asemenea, avea ca obiect fapte de corupție presupus a fi fost săvârșite de alte persoane din fotbal) reunit cu Dosarul nr. 95/P/2006, s-au mai arătat următoarele:
„Se reține faptul că drepturile și obligațiile unora din jucătorii echipei de fotbal SC „F.C.N.” SA. au fost stabilite prin convenții civile de prestări servicii sportive, cu consecința faptului că aceste convenții civile nu creează raporturi de muncă și, deci, nu au ca efect dobândirea calității de salariat, implicit, funcționar. În ceea ce privește jucătorii care au încheiat contracte de muncă cu S.C. „F.C.N.” S.A., în cuprinsul contractelor nu se fac, însă, referiri la modul în care jucătorii trebuie să evolueze pe terenul de fotbal, fiind menționate prevederi referitoare la obligația de a participarea la meciurile de fotbal, la comportamentul în public și în particular, respectarea indicațiilor antrenorului. Nu există prevederi contractuale referitoare la obligația angajaților de a câștiga un meci de fotbal. Și cu privire la această cauză se rețin aceleași considerente care au fost avute în vedere în argumentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de B.G. și jucătorii Asociația Club Fotbal „G.B.”.
Această ordonanță de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată numitului B.G. care, în cursul judecății, a invocat- o în apărarea sa, susținând că nu i s-a comunicat și soluția de infirmare a ordonanței nr. 95/P/2006 din data de 19 februarie 2008.
Infirmarea ordonanței nr. 95/P/2006, din data de 19 februarie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.G., pentru prima faptă de corupție (în legătură cu meciul din data de 12 mai 2006) a fost dispusă prin ordonanța procurorului șef adjunct al D.N.A., ordonanță cu nr. 87/Cl/2008, din data de 04 aprilie 2008, dispunându-se completarea cercetărilor.
La data de 05 mai 2008, a fost întocmit procesul- verbal prin care procurorul, în același Dosar nr. 95/P/2006, s-a sesizat din oficiu cu privire la cea de-a doua faptă de corupție (în legătură cu meciul din data de 07 mai 2008), dispunându-se „efectuarea de acte premergătoare în raport cu B.G. și S.T. pentru dare de mită, prev. de art. 255 C. pen.”
Prin rezoluția din data de 07 mai 2008, procurorul a dispus începerea urmării penale față de B.G. pentru două fapte de dare de mită, prevăzute de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.) și față de S.T. pentru o faptă de complicitate la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Sesizarea din oficiu cu privire la infracțiunile de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost consemnată de procuror în procesul- verbal din data de 12 septembrie 2008 dispunându-se efectuarea de cercetări, în același dosar, față de B.G. (pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată), C.A.F. (pentru două infracțiuni), M.G.R. (pentru două infracțiuni), V.R. și M.P. (ambii numai pentru infracțiunea de favorizarea infractorului).
Prin rezoluția din 17 septembrie 2008, procurorul a dispus începerea urmării penale pentru infracțiunea de favorizarea infractorului față de M.G.R., V.R., C.A.F. și M.P.
În sfârșit, prin ordonanța din 03 octombrie 2008, procurorul a dispus extinderea cercetărilor față de B.G., M.G.R. și C.A.F. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin același act dispunând și începerea urmăririi penale față de respectivii învinuiți pentru această infracțiune.
Organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, conform procesului- verbal din 01 octombrie 2008, cu privire la infracțiunea de favorizarea infractorului în cazul inculpatului P.V., prin rezoluția din 01 octombrie 2008 fiind începută urmărirea penală față de acesta.
Acțiunea penală, pentru toate infracțiunile și împotriva tuturor inculpaților, a fost pusă în mișcare la data de 16 decembrie 2008 prin rechizitoriul nr. 95/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.
Cu referire la procedura disciplinară în rechizitoriu s-a făcut și prezentarea activității jurisdicționale a F.R.F. (pag.91- 93), fiind depuse toate documentele respective, acuzarea concluzionând „că activitățile infracționale identificate în cadrul urmăririi penale de către D.N.A. au fost confirmate și de către organismele jurisdicționale ale F.R.F., singura autoritate a fotbalului, asociație recunoscută de organismele internaționale FIFA și UEFA să organizeze, conform legii, activitatea fotbalistică din România, jucătorii de fotbal implicați în discuțiile despre oferta financiară, recunoscând încă o dată existența acestora”.
Instanța, în raport cu mențiunea potrivit căreia „.activitățile infracționale identificate în cadrul urmăririi penale de către D.N.A. au fost confirmate și de către organismele jurisdicționale ale F.R.F., singura autoritate a fotbalului.” a apreciat că, potrivit legii, numai organele judiciare care își desfășoară activitatea în domeniul penal pot stabili dacă, și în ce măsură, unele activități/fapte au natură infracțională, nu și alte autorități publice ori persoane juridice de drept privat, astfel că nu îi sunt opozabile constatările făcute de organele jurisdicționale ale F.R.F. în cele 3 (trei) hotărâri care au fost depuse la dosar.
Instanța a recunoscut însă autoritatea și prestigiul organismelor interne în domeniul sportiv și, în prezenta cauză, a celor din domeniul activității fotbalistice, precum și importanța activității jurisdicționale a unor forme instituționalizate de exercitare a autorității disciplinare. Instanța a constatat că Federația Română de Fotbal și-a exercitat autoritatea disciplinară în acest caz, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului (Hotărârea nr. 149 din 04 iunie 2008 a Comisiei de disciplină a F.R.F., Hotărârea nr. 1 din 23 iunie 2008 a Comisiei de apel a F.R.F., Decizia nr. 139 din 03 iulie 2008 - definitivă, irevocabilă și executorie -a Curții de arbitraj pentru Fotbal a F.R.F., în final apreciindu-se că faptele cercetate nu se încadrează în abaterea disciplinară prevăzută de art. 60 (C.) din Regulamentul disciplinar al F.R.F.
În temeiul principiilor „autoguvernării/autoreglementării” în activitatea sportivă și „exercitării puterii disciplinare” prin organele jurisdicționale speciale ale F.R.F., Înalta Curte, secția penală, a apreciat că nu îi revine competența să examineze cele 3 (trei) hotărâri menționate, însă aceste hotărâri în materie disciplinară ale organismelor jurisdicționale la nivelul F.R.F. nu înlătură, de plano, posibilitatea examinării faptelor de către instanța penală sub aspectul stabilirii eventualei incidențe a dispozițiilor legii penale și nici nu au autoritate de lucru judecat cu privire la faptele, persoanele și vinovăția acestora, adică a persoanelor care au fost trimise în judecată în această cauză penală.
Instanța de fond a reținut că rechizitoriul a fost întocmit la data de 16 decembrie 2008, fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei la data de 17 decembrie 2008. La data de 18 decembrie 2008 a fost sesizată, potrivit normelor de competență după calitatea persoanei (inculpata C.A.F. având calitatea de avocat), Curtea de Apel Cluj, ca instanță de fond.
Prin încheierea din data de 18 martie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis cererea unor inculpați și a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate referitoare la art. 281 pct 1 lit. b) și art. 35 C. proc. pen., precum și a art. 6 și art. 17 lit. c) rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constatând că, până la soluționarea excepțiilor, judecarea cauzei penale este, potrivit art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, suspendată de drept. Prin decizia nr. 973 din data de 25 iunie 2009, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ridicate de inculpați.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 29 iulie 2009, reluându-se astfel judecarea acesteia. Prin sentința penală nr. 56 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere dobândirea calității de europarlamentar de către inculpatul B.G.
Prin încheierea din data de 03 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea unor inculpați și a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate referitoare la art. 147 alin. (2), art. 255 alin. (1) și art. 254 alin. (1) C. pen., constatând că, până la soluționarea excepțiilor, judecarea cauzei penale este, potrivit art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, suspendată de drept.
Prin decizia nr. 1197 din data de 30 septembrie 2010, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ridicate de inculpați.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 noiembrie 2010, reluându-se astfel judecarea acesteia.
În cursul cercetării judecătorești, începută la data de 14 martie 2011, după soluționarea aspectelor premergătoare (asigurarea apărării, soluționarea cererilor și excepțiilor etc), au fost readministrate în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, probele propuse de acuzare (cu precizările făcute de procuror la termenul din 05 octombrie 2011, potrivit înscrisului depus la f. 151- 153, vol. 2 d.p.i), precum și probele noi propuse de apărare și încuviințate de instanță (astfel cum rezultă din încheierile în care a fost consemnată activitatea judiciară de cercetare judecătorească și în care s-au argumentat soluțiile de admitere ori de respingere a cererilor de încuviințare și administrare a probelor noi, precum și renunțarea acuzării și apărării la administrarea unor probe).
De asemenea, cu acordul acuzării și apărării, pentru unele situații obiective, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. dându-se citire declarațiilor martorilor date anterior, în cursul urmării penale, aceste aspecte fiind consemnate în încheierile de ședință.
Cu acordul lor, inculpații, asistați de apărători aleși, au fost ascultați în cursul cercetării judecătorești, cu excepția inculpatului V.R. care a decedat la data de 09 ianuarie 2011 (fila 186, vol. 1 d.p.i.).
Cercetarea judecătorească a confirmat, în materialitatea lor, faptele expuse în actul de sesizare, respectiv:
-Fapta inculpatului B.G. de a promite, în data de 11 mai 2006, sume de bani (cuprinse între 5.000 - 10.000 euro) fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu constând în apărarea corectă a șanselor de joc în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Național de Fotbal, Divizia A, programat la 12 mai 2006;
-Fapta inculpatului B.G. de a oferi, în perioada 04 mai 2008- 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu constând în apărarea corectă a șanselor de joc în meciul cu echipa „C.F.R.C.” programat la 07 mai 2008;
-Fapta inculpatului S.T., de a se deplasa, în perioada 06 mai 2008- 07 mai 2008, în municipiul Cluj Napoca, având asupra sa suma de 1.700.000 euro, obiect al ofertei financiare pentru jucătorii de fotbal ai echipei „U.C.”;
-Fapta inculpatului B.G. de a iniția și participa, în calitate de promitent- cumpărător, la întocmirea a două antecontracte de vânzare-cumpărare, precum și folosirea ulterioară a acestor înscrisuri sub semnătură privată;
-Faptele inculpatului M.G.R. de a participa, în calitate de promitent- vânzător, la întocmirea a două antecontracte de vânzare-cumpărare, folosite ulterior în timpul urmăririi penale, precum și darea unor declarații în cursul urmării penale, în calitate de martor, în data de 09 septembrie 2008, cu privire la contextul întocmirii celor două înscrisuri sub semnătură privată;
-Faptele inculpatei C.A.F. de a tehnoredacta, în calitate de avocat, un antecontract de vânzare-cumpărare între M.G.R. (în calitate de promitent- vânzător) și G.B. (în calitate de promitent- cumpărător) și de a atesta respectivul înscris sub semnătură privată, precum și darea, în cursul urmăririi penale, a unor declarații referitoare la contextul întocmirii înscrisului sub semnătură privată menționat, cu prilejul audierii din data de 25 septembrie 2008;
-Faptele inculpatului P.V. de a semna, în calitate de martor, antecontractul de vânzare-cumpărare în formă olografă, precum și darea în cursul urmăririi penale a unor declarații, în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, cu privire la contextul întocmirii și semnării acestui înscris sub semnătură privată.
În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se impune reluarea prezentării desfășurării faptelor, ci numai unele mențiuni prealabile examinării pe fond a elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată:
1) inculpatul B.G., cu ocazia ascultării în cursul cercetării judecătorești, a precizat expres că nu înțelege să invoce, în fața instanței de judecată, în apărarea sa, cele două înscrisuri sub semnătură privată (înscrisul olograf și înscrisul tehnoredactat și atestat de către avocata C.A.F.). În aceste condiții, această apărare nu a mai fost examinată, fiind invocată numai în cursul urmării penale, urmând a se examina aspectele și consecințele juridice ale contextului întocmirii, semnării, atestării și folosirii celor două înscrisuri sub semnătură privată anterior trimiterii în judecată;
2) de asemenea, atât în cursul audierii sale în instanță, cât și în cursul dezbaterilor, inculpatul B.G. nu a negat faptele constând în promiterea, respectiv, oferirea sumelor de bani jucătorilor de fotbal ai celor două echipe, precizând că scopul a fost ca aceștia să-și apere corect șansele în meciurile din zilele menționate în actul de acuzare;
3) cu privire la fapta inculpaților P.V. și V.R. de a semna în calitate de „martori” antecontractul olograf, mai precis cu privire la acuzațiile referitoare la data semnării înscrisului de către acești doi inculpați, s-a constatat că înscrisul sub semnătură privată olograf denumit „antecontract de vânzare-cumpărare”, scris de inculpatul M.G.R., nu avea menționată o anumită dată a întocmirii și semnării de către părțile contractante- promitente, iar cei doi inculpați (P.V. și V.R.) nu au menționat, la rândul lor, o anumită dată a semnării pe respectivul înscris;
4) cu privire la acuzațiile constând în aceea că inculpații M.G.R., C.A.F. și P.V., în cursul urmării penale, ar fi dat „declarații mincinoase” cu referire la contextul întocmirii, semnării și atestării celor două înscrisuri sub semnătură privată, s-au constatat următoarele:
a) M.G.R. a fost chemat de organele de urmărire penală și, la solicitarea acestora, a dat - în ziua de 09 septembrie 2008 - două declarații:
- o declarație olografă (f. 168- 173), fără a se menționa calitatea procesuală în care i s-a solicitat respectiva declarație;
- o declarație consemnată pe formular „declarație de martor” (f. 163- 167) în care, Ia pag. 2, s-a dactilografiat „sub prestare de jurământ, declar următoarele”;
- niciuna dintre cele două declarații nu poartă semnătura unui apărător.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, față de numitul M.G.R., audiat inițial în calitatea procesuală de „martor”, a fost începută urmărirea penală, a dobândit calitatea procesuală de „învinuit” și, prin punerea în mișcare a acțiunii penale, calitatea procesuală de „inculpat”, ascultarea fiind în legătură cu faptele pentru care a fost cercetat în cursul urmării penale și trimis în judecată,
b) C.A.F. a fost chemată de organele de urmărire penală și, la solicitarea acestora, a dat două declarații:
- o declarație olografă (f. 185- 188), în data de 25 septembrie 2008, cu menționarea faptului că aceasta este „în legătură cu acuzația despre care am luat cunoștință”. Având în vedere procesul- verbal din data de 25 septembrie 2008 (fila 183- 184) prin care i s-a adus la cunoștință începerea urmării penale (la data de 17 septembrie 2008), rezultă că această declarație olografă este una de „învinuit”, potrivit art. 70 alin. (3) C. proc. pen.;
- o declarație formular „declarație de învinuit”, în data de 29 septembrie 2009 (f. 189- 192);
-ambele declarații sunt semnate de apărătorul ales.
În consecință, s-a constatat că ambele declarații ale numitei C.A.F. sunt date în calitatea procesuală de „învinuit”, inclusiv cea din 25 septembrie 2008, la care se face referire în actul de acuzare, ascultarea sa fiind făcută în cursul urmării penale referitor la fapte pentru care, ulterior, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată.
c) P.V. a fost chemat de organele de urmărire penală și, la solicitarea acestora, în ziua de 25 septembrie 2008, a dat două declarații:
- o declarație olografă (fila 252- 253), fără a se menționa calitatea procesuală în care i s-a solicitat respectiva declarație, acesta precizând că este „în legătură cu împrejurările în care am semnat în calitate de martor antecontractul de vânzare-cumpărare.”
- o declarație pe formular „declarație de martor” (fila 250- 251) în care, la pag. 2, s-a dactilografiat „sub prestare de jurământ, declar următoarele”: Această declarație poartă mențiunea ascultării „…referitor la împrejurările în care a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare”
- niciuna dintre cele două declarații nu poartă semnătura unui apărător;
-la data de 16 octombrie 2008 i s-a adus la cunoștință începerea urmăririi penale (dispusă la 01 octombrie 2008).
Ulterior, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, față de numitul P.V., audiat inițial în calitatea procesuală de „martor”, a fost începută urmărirea penală, a dobândit calitatea procesuală de „învinuit” și, prin punerea în mișcare a acțiunii penale, calitatea procesuală de „inculpat”, ascultarea fiind în legătură cu faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.
5) cu privire la inculpatul V.R., respectiv, la faptele acestuia de a se semna, în calitate de martor, antecontractul de vânzare-cumpărare în formă olografă, precum și darea unor declarații în cursul urmăririi penale, în calitate de martor, cu privire la contextul întocmirii acestui înscris sub semnătură privată, instanța a constatat că, ulterior sesizării instanței, acesta a decedat, fiind incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 10 lit. g) din C. proc. pen.
6) În apărarea sa, inculpata C.A.F. a invocat excepția de necompetență a Tribunalului București cu privire la încheierea din camera de consiliu, din data de 11 septembrie 2008, având ca obiect soluționarea cererii de autorizare a localizării utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă, încheiere prin care s-a admis cererea procurorului și s-a emis autorizația cu nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008, date calendaristice anterioare începerii urmăririi penale pentru utilizatorul postului portabil aparținând Societății civile de avocați „C. și A.”, utilizator avocat C.A.F.
În opinia apărării, încheierea și, pe cale de consecință, autorizația au fost date cu încălcarea regulilor de competență după calitatea persoanei (C.A.F. având calitatea de avocat, în Baroul București, calitate care atrăgea competența Curții de Apel București). A menționat inculpata că, pe tot parcursul motivării încheierii de ședință emisă de Tribunalul București, dată în camera de consiliu, din 11 septembrie 2008, este arătată, în mod explicit, calitatea sa de avocat. În aceste condiții, a arătat inculpata în concluziile scrise, Tribunalul București avea posibilitatea să constate și să invoce din oficiu necompetența de soluționare a cererii procurorului, în raport de calitatea de avocat instanța având obligația declinării/trimiterii cererii spre competentă soluționare Curții de Apel București,
În final, inculpata a solicitat să se constate că efectul și consecința imediată a necompetenței instanței (Tribunalului București) după calitatea persoanei (calitatea sa de avocat) conduce la nulitatea încheierii și înlăturarea probelor obținute în mod nelegal pe baza acestei hotărâri judecătorești (localizările aflate în vol 3 al dosarului urmărire penală), invocându-se în acest sens dispozițiile art. 64 din C. proc. pen. potrivit cărora mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. În opinia inculpatei, nulitatea cauzată de încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei este una absolută, care nu poate fi înlăturată în niciun fel.
Inculpata a arătat că problematica interceptării convorbirilor telefonice și localizarea terminalelor telefonice mobile a mai format obiectul preocupărilor instanței supreme cu prilejul judecării altor cauze. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat că legalitatea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condițiilor prevăzute în art. 91 C. proc. pen., respectiv existența unor indicii privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni; infracțiunile să facă parte din cele enumerate la alin. (2) al articolului; să fie necesare pentru stabilirea situației de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanților care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiție fiind aceea a autorizării de către judecător. A menționat inculpata că, în prezenta cauză, acesta ultima condiție privind autorizarea localizărilor nu a fost realizată, întrucât autorizația privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008, a fost dată de către o instanță necompetentă (Tribunalul București), în raport de calitatea sa (aceea de avocat),încălcându-se flagrant dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (instanța competenta fiind Curtea de Apel).
În final, s-a solicitat ca la pronunțarea sentinței pe fondul cauzei să nu se rețină probele obținute în baza autorizației nr. 732/AI din 1 septembrie 2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008.
Deliberând asupra cererii inculpatei C.A.F. instanța a apreciat- o ca întemeiată, întrucât inculpata, deși, având cunoștință de jurisprudența Înaltei Curți, nu a contestat posibilitatea interceptării convorbirilor telefonice în cursul actelor premergătoare, deci anterior începerii urmării penale și, nici posibilitatea utilizării datelor de trafic stocate de companiile de telefonie mobilă în vederea localizării terminalelor de telefonie mobilă, ci doar competența instanței care a autorizat utilizarea datelor de trafic stocate de companiile de telefonie mobilă și folosirea acestor date pentru localizarea terminalelor de telefonie mobilă.
Revenind la actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că prin referatul nr. 95/P/2006 din 10 septembrie 2008, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., s-a solicitat, în baza dispozițiilor art. 911 și art. 914 C. proc. pen., autorizarea localizării pentru datele de 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008, a posturilor telefonice portabile utilizate de M.G.R., P.V. și avocat C.A.F., precum și a celui utilizat de B.G.
În motivarea referatului s-a menționat, printre altele, că în urma administrării probelor s-a constatat existența unor inadvertențe între declarațiile persoanelor care au participat la încheierea acelui act intitulat „antecontract de vânzare cumpărare”, fapt ce a pus sub semnul întrebării posibilitatea existenței unei astfel de promisiuni de vânzare-cumpărare pentru data de 7 mai 2008 și posibila utilizare a unor documente falsificate în cadrul anchetei penale; de asemenea, s-a menționat că actul s-a încheiat, posibil, în 20 mai 2008, dată la care (B.G. și M.G.R.), împreună cu avocata C.A.F. au realizat un înscris care conține date false.
Procesul- verbal de sesizare din oficiu cu privire la faptele de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în legătură cu infracțiunile de corupție ce formau deja obiectul cercetărilor penale, a fost întocmit la data de 12 septembrie 2008, urmărirea penală (pentru favorizarea infractorului) față de numiții M.G.R., C.A.F. și V.R. fiind dispusă la data de 17 septembrie 2008.
Prin încheierea din Camera de Consiliu, din data de 11 septembrie 2008, Tribunalul București, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și a fost emisă autorizația cu nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele de 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008 a utilizatorilor posturilor telefonice portabile aparținând lui M.G.R., respectiv, a celor utilizate de P.V., B.G. și avocat C.A.F.
Instanța a constatat că din examinarea conținutului referatului Ministerului Public rezultă, fără dubiu, că s-a menționat împrejurarea potrivit căreia, printre alte persoane presupus a fi participat la activitatea de întocmire a antecontractelor de vânzare-cumpărare, suspicionate ca false de către organele de urmărire penală, era și avocata C.A.F. (pag. 2, ultimul paragraf). De asemenea, la pag.3 a aceluiași referat, s-a menționat că, printre posturile telefonice portabile pentru care se solicită localizarea, este și cel având un anumit număr (expres indicat), aparținând Societății de Avocați „C. și A.” și că utilizatorul este „avocat C.A.F.”.
Este adevărat că în cauza penală aflată în curs de cercetare pentru fapte presupus a constitui infracțiuni de corupție și, presupus a fi fost săvârșite de persoane fără o anumită calitate care să impună respectarea altor norme de competență decât cele referitoare la materie (natura infracțiunii), competența ar fi revenit tribunalului, iar nu curții de apel. În cursul urmării penale însă, identificându-se indicii care sugerau posibila implicare în fapte aflate în legătură cu cele ce erau deja în curs de cercetare (fapte de corupție) și pentru care se începuse urmărirea penală a unei persoane având calitatea de avocat, au apărut și unele aspecte juridice legate de incidența altor norme de competență (după calitatea persoanei, care aveau prioritate față de cele după materie).
Față de avocat C.A.F., în respectiva perioadă și anterior începerii urmării penale, s-au desfășurat, de necontestat, acte premergătoare având ca obiect, potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., obținerea unor date în vederea începerii urmării penale față de acesta pentru infracțiunile prevăzute de art. 264 și art. 290 C. pen.
Instanța a constatat, de altfel, că tocmai această calitate a inculpatei C.A.F. (calitatea de avocat) a justificat, ulterior, sesizarea Curții de Apel Cluj ca instanță de judecare în fond a cauzei penale.Nu este relevantă împrejurarea că întocmirea procesului- verbal de sesizare din oficiu pentru faptele prevăzute de art. 264 și art. 290 C. pen. s-a făcut la data de 12 septembrie 2008 și, că, în acest fel, actele efectuate față de numita avocat C.A.F. nu ar fi acte premergătoare, întrucât organele judiciare încă nu se sesizaseră din oficiu, deoarece exista deja un cadru procesual de efectuare a actelor de cercetare prin începerea urmăririi penale pentru faptele de corupție presupus a fi fost săvârșite de alte persoane, altele decât avocat C.A.F.
Așa cum s-a arătat însă, la data formulării cererii de localizare existau suficiente date și informații care confereau numitei avocat C.A.F. calitatea de prezumtiv-Făptuitor (nefiind începută urmărirea penală față de aceasta). În această situație, în raport de calitatea procesuală de făptuitor a numitei C.A.F., instanța a apreciat că au devenit incidente normele de competență în caz de indivizibilitate și conexitate (art. 32- 34 C. proc. pen.) care modificau normele de competență conform art. 35 C. proc. pen. De altfel, în textul art. 35 C. proc. pen., care stabilește competența în caz de indivizibilitate sau conexitate, se face vorbire de „făptuitori”, de „fapte”, și de „calitatea persoanelor”.
Nu în ultimul rând, conform art. 35 alin. (5) C. proc. pen., „favorizarea infractorului, sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă, iar dacă, competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad”.
Din examinarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. proc. pen. rezultă aceeași regulă, în sensul că „dacă competența după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad”.
Potrivit art. 45 C. proc. pen., dispozițiile cuprinse în art. 30- 36, 38, 40, 42 și 44 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.
Revenind la cererea de autorizare a localizării terminalelor de telefonie mobilă, instanța a constatat că stabilirea instanței competente se realizează printr- o exprimare a legiuitorului potrivit căreia „autorizația se dă . de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.” (art. 911 alin. (3) C. proc. pen.) Or, față de cele deja arătate anterior, și în raport de calitatea de avocat a făptuitoarei C.A.F., „instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță” era curtea de apel, iar nu tribunalul (în același sens, Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1470 din 22 aprilie 2008).
În opinia instanței de fond, înlăturarea acestor mijloace de probă, ca urmare a admiterii cererii inculpatei avocat C.A.F., nu este însă de natură a modifica, substanțial, împrejurările faptelor pentru care aceasta și ceilalți coinculpați, au fost trimiși în judecată, fiind administrate și alte probe, ce nu au fost contestate de apărare, care sugerează, dincolo de orice îndoială rezonabilă și, în sensul susținut de acuzare, care a fost data tehnoredactării și atestării celui de-al doilea înscris sub semnătură privată. Au fost apreciate ca elocvente, în sensul acuzării, următoarele împrejurări: la data de 7 mai 2008 inculpatul S.T., deși a susținut, cu ocazia percheziției, că banii reprezintă prețul unor terenuri, nu a putut furniza date și informații certe cu privire la tranzacția imobiliară; existența acestor înscrisuri sub semnătură privată a fost anunțată la data 23 mai 2008; înscrisurile sub semnătură privată au fost depuse la organele judiciare la data de 26 mai 2008; conținutul convorbirilor telefonice, dar și alte mijloace de probă (înscrisuri privind cauza civilă de la Judecătoria Cluj Napoca, declarațiile martorului M.P., etc.) care infirmă apărarea inculpatei C.A.F. cu privire la data tehnoredactării și atestării celui de-al doilea înscris sub semnătură privată.
În ce privește apărările inculpaților, instanța a reținut:
-apărările inculpatului B.G. (sinteză):
- jucătorii de fotbal, conform actelor normative interne (statute, regulamente etc.) și contractelor de muncă ori contractelor civile, nu au „obligații de rezultat”, ci „obligații de diligență”, neexistând obligația de rezultat constând în „ câștigarea meciului”;
- pentru a se ajunge la concluzia din rechizitoriu ar fi trebuit ca atribuțiile de serviciu ale jucătorilor de fotbal să fie detaliate în acest sens -a instituirii obligației de rezultat - nefiind posibilă interpretarea ori tragerea unor concluzii favorabile acuzării din caracterul general al exprimării textelor la care se face trimitere de către procuror;
-lipsa de vinovăție și eroarea în care a acționat a fost explicată și prin emiterea și comunicarea către el a ordonanței procurorului de netrimitere în judecată din data de 19 februarie 2008, cu privire la prima faptă care, în prezent, face obiectul primei acuzații de corupție (ordonanța nr. 95/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.), arătându-se că infirmarea acestei ordonanțe i-a fost adusă la cunoștință abia la data de 3 iunie 2008;
- s-a susținut că este relevantă și modalitatea în care a făcut promisiunea de premiere a jucătorilor echipei de fotbal G.B., în mod „public și neascuns” ceea ce denotă faptul că nu a avut vreun moment reprezentarea că săvârșește o faptă prevăzută de legea penală;
- în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, în care se susține că ar fi săvârșit cea de-a doua infracțiune (în legătură cu jucătorii echipei de fotbal U.C.) reprezentarea sa, sub aspect subiectiv (indusă chiar de același organ de urmărire penală), în sensul că activitatea de premiere a jucătorilor unei echipe nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu fusese în niciun fel modificată, nefiindu-i comunicată soluția de infirmare a ordonanței de neîncepere a urmării penale, astfel că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 17 C. pen. (ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție);
-incriminarea faptelor de corupție în sectorul privat include numai faptele prin care angajatul este corupt cu scopul ca acesta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale; or, așa cum se menționează chiar în rechizitoriu, sumele de bani promise ori oferite jucătorilor de fotbal au fost în scopul ca aceștia să-și îndeplinească cu loialitate atribuțiile de serviciu și să-și apere corect șansele în meciurile respective;
- jucătorul de fotbal nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, acesta neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 147 C. pen.;
- în declarația dată în fața instanței, a menționat că a promis/oferit sumele de bani jucătorilor de fotbal deoarece unele evenimente și împrejurări sugerau existența unor înțelegeri între conducătorii de cluburi, mai ales că cele două echipe, după caz, ocupau poziții în jumătatea inferioară a clasamentului, în cazul echipei U.C. chiar ultima poziție, ce atrăgea retrogradarea, astfel încât jucătorii erau nemotivați să joace pentru o Victorie sau un meci egal A mai susținut că se obișnuia ca echipele aflate la mijlocul clasamentului și care nu aveau multe șanse de performanță, să facă unele „blaturi” în sensul că, în timpul meciului, nu-și apărau șansele de a câștiga partida respectivă, astfel încât cedau punctele altei echipe;
- modalitatea de săvârșire a faptei de fals, menționată în rechizitoriu, respectiv inserarea „unor mențiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul conținutului, voinței reale a părților și a datei întocmirii”, nu este incriminată de dispozițiile art. 290 C. pen. care fac trimitere, în ceea ce privește modalitățile de săvârșire, la dispozițiile art. 288 C. pen., respectiv la falsificarea unui înscris. prin contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.
S-a arătat că atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului este incriminată de dispozițiile art. 289 C. pen., respectiv falsul intelectual, text care nu este incident în cauză. De asemenea, s-a susținut că, „contrafacerea” (plăsmuirea, ticluirea) este modalitatea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată constând în reproducerea, prin imitare, a obiectului falsificat.
Contrafacerea poate privi scrierea (conținutul înscrisului, cu respectarea cerințelor de formă) sau subscrierea (semnătura) și că alterarea este modalitatea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată prin modificarea în sens material a acestuia (de exemplu, prin efectuarea unor adăugiri, ștersături, modificări în înscris). S-a susținut că atât activitatea de contrafacere, cât și activitatea de alterare, sunt ulterioare întocmirii înscrisului ce se presupune a fi fost falsificat, nu pot fi concomitente cu întocmirea actului cum este cazul acțiunii de atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În opinia apărării, decizia legiuitorului de a nu incrimina această modalitate de săvârșire a infracțiunii este justificată de faptul că părțile, în înscrisurile sub semnătură privată, își asumă riscul de a consemna tot ce doresc ele, acordul lor de voință reprezentând legea părților, subliniindu-se că în același sens s-a exprimat și doctrina care a arătat că „nu trebuie să se confunde folosirea de acte scrise mincinoase cu servirea de înscrisuri false (un act scris poate fi mincinos fără a constitui un fals) „. În final, s-a arătat că nu el a depus înscrisurile respective la organele de urmărire penală, că nu le-a folosit în procedura desfășurată la Federația Română de Fotbal și că, în fața instanței, a menționat expres că nu înțelege să invoce aceste înscrisuri în apărarea sa.
-apărările inculpatei C.A.F. (sinteză):
- s-a invocat excepția de necompetență a Tribunalului București cu privire la încheierea din camera de consiliu, din data de 11 septembrie 2008, având ca obiect soluționarea cererii de autorizare a localizării utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă, încheiere prin care s-a admis cererea procurorului și s-a emis autorizația cu nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008, date anterioare începerii urmăririi penale pentru utilizatorul postului portabil aparținând Societății civile de avocați „C. și A.” utilizator avocat C.A.F. În opinia apărării, încheierea și, pe cale de consecință, autorizația sunt date cu încălcarea regulilor de competență după calitatea persoanei (C.A.F. având calitatea de avocat, în Baroul București, calitate care atrăgea competența Curții de Apel București). A menționat inculpata că, pe tot parcursul motivării încheierii de ședință emisă de Tribunalul București, dată în camera de consiliu, din 11 septembrie 2008, este arătată, în mod explicit, calitatea sa de avocat; în aceste condiții, a arătat inculpata în concluziile scrise, Tribunalul București avea posibilitatea să constate și să invoce din oficiu necompetența de soluționare a cererii procurorului, în raport de calitatea de avocat având obligația declinării/trimiterii cererii spre competentă soluționare Curții de Apel București. În final, inculpata a solicitat să se constate că efectul și consecința imediată a necompetenței instanței (Tribunalul București) după calitatea persoanei (avocat) conduce la nulitatea încheierii și înlăturarea probelor obținute în mod nelegal pe baza acestei hotărâri judecătorești (localizările aflate în vol. 3 al dosarului urmărire penală), invocând în acest sens dispozițiile art. 64 din C. proc. pen., potrivit cărora mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. În opinia inculpatei, nulitatea cauzată de încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei este una absolută, care nu poate fi înlăturată în niciun fel. Inculpata a arătat că problematica interceptării convorbirilor telefonice și localizarea terminalelor telefonice mobile au mai format obiectul preocupărilor instanței supreme cu prilejul judecării altor cauze. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat că legalitatea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condițiilor prevăzute în art. 91 C. proc. pen., respectiv existența unor indicii privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni; infracțiunile să facă parte din cele enumerate la alin. (2) al articolului; să fie necesare pentru stabilirea situației de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanților care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiție fiind aceea a autorizării de către judecător. A menționat inculpata că, în prezenta cauză, această ultimă condiție privind autorizarea localizărilor nu a fost realizată, întrucât autorizația privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 si 20 mai 2008, a fost dată de către o instanță necompetentă (Tribunalul București), în raport de calitatea sa (aceea de avocat), încălcându-se flagrant dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (instanța competentă fiind Curtea de Apel). În final, s-a solicitat ca la pronunțarea sentinței pe fondul cauzei să nu se rețină probele obținute în baza autorizației nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 și 20 mai 2008;
-a întocmit antecontractul de vânzare cumpărare din 15 aprilie 2008 în condițiile art. 3 alin. (1) lit. c), Cap.l din Legea nr. 51/1995 și conform cu art. 92 pct. 1 și 2 din Statutul profesiei de avocat, care îi permitea să redacteze acte juridice, să ateste identitatea părților, a conținutului și a datei actelor, acționând cu bună- credință și profesionalism la redactarea acestuia prin consemnarea în conținutul său a tuturor elementelor de identificare a terenului, rezultate din înscrisurile puse la dispoziție de părțile semnatare, precum și a voinței părților exprimate în fața sa la data încheierii actului. Folosirea de către client a antecontractului de vânzare-cumpărare în scopuri ilegale, fără cunoștința sa, nu o face responsabilă. A arătat că s-a conformat obligației de a ține evidența actelor întocmite conform legii și le-a păstrat în arhiva profesională, în ordinea întocmirii lor, în conformitate cu dispozițiile art. 92 pct. 1 și 2 din Statutul profesiei de avocat. În consecință, prin activitatea desfășurată și prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2008, redactat și atestat de către ea, în calitate de avocat, în temeiul contractului de asistență juridică nr. 101056 din 15 aprilie 2008, nu a falsificat vreun înscris, nefiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. S-a susținut că niciuna dintre părțile semnatare ale antecontractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2008 nu-și contestă semnătura și organul de urmărire penală nu a demonstrat că pe antecontractul de vânzare - cumpărare nu este semnătura originală a părților semnatare sau că acestui act i s-ar fi adus modificări specifice celor incriminate de legea penală, că nu există nicio probă din care să rezulte că cele menționate în act nu sunt conforme adevărului, existând la dosarul cauzei toate înscrisurile care probează realitatea loturilor de teren tranzacționate; - neexistând un înscris falsificat în vreunul din modurile descrise de legea penală, nu poate fi reținută nici fapta de favorizare a infractorului, întrucât nu a încercat, în niciun mod descris de legea penală, să-i favorizeze pe inculpații B.G. și S.T., mai ales că, referitor la persoana inculpatului S.T., până la finalizarea rechizitoriului și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj nu au existat niciun fel de interferențe profesionale sau de altă natură între ea și acest inculpat. S-a mai susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. deoarece: 1) favorizatorul (C.A.F.) trebuia să își dea seama și să vrea să dea ajutor infractorului, chiar în condițiile inexistenței vreunei înțelegeri prealabile; 2) favorizatorul (C.A.F.) trebuia să știe că cel căruia îi dă ajutorul este un infractor, respectiv o persoană care a comis o infracțiune. S-a susținut că dacă făptuitorul nu are cunoștință că cel pe care îl ajută a comis o infracțiune, faptei acestuia îi lipsește elementul subiectiv, respectiv intenția directă sau indirectă, pentru a fi considerată infracțiunea de favorizarea infractorului. S-a arătat că, raportat la inculpații din prezenta cauză (B.G. și S.T.), la data întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2008 nu avea cunoștință despre faptul că aceștia erau urmăriți penal sau ar fi suferit o condamnare penală pentru care să fie dați în urmărire sau să fie emisă o sentință definitivă și executorie împotriva acestora. Astfel, s-a concluzionat că nu se poate susține că a întocmit antecontractul de vânzare-cumpărare în scopul de a îngreuna ancheta D.N.A. și de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe învinuiții B.G. și S.T.
-apărările inculpatului M.G.R. (sinteză):
- nu s-a făcut dovada, în afara oricărui dubiu, că respectivele antecontracte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată ar conține date prin care să fi fost denaturată, în vreun fel, realitatea, în sensul că nu există dovezi că data încheierii antecontractelor ar fi anterioară încheierii acestora, adică falsă, că n-ar exista cauza actului juridic sau, dacă ar exista, aceasta ar fi prohibită de lege;
-atâta timp cât lipsește orice activitate de contrafacere sau de alterare, în sensul textului de lege lipsește și intenția, astfel că lipsește atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă;
-Fapta constând în aceea că a declarat, audiat fiind în calitate de martor, în sensul existenței încheierii celor două antecontracte de vânzare-cumpărare, nu realizează conținutul infracțiunii de favorizare, întrucât ceea ce a declarat nu s-a dovedit a fi fals și nu constituie un ajutor dat unui infractor;
- situația premisă a infracțiunii de favorizare nu este îndeplinită, adică existența unui infractor;
- în subsidiar, în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a susținut că există o jurisprudență contradictorie cu privire la reținerea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în situația „plăsmuirii”. A menționat că, uneori, greșit s-a considerat că textului incriminator, prevăzut de art. 290 C. pen. i se poate da o interpretare extensivă, cu referire la situația „plăsmuirii”, plecând de la considerentele deciziei nr. 1/1970 a fostului Tribunal Suprem, deoarece - în respectiva decizie de îndrumare -instanța supremă s-a pronunțat asupra încadrării juridice a faptei de a plăsmui un înscris oficial, iar nu un înscris sub semnătură privată. În susținerea opiniei contrare, a depus o decizie recentă a Secției penale, publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 564 din 18 februarie 2008. În concluzie, s-a susținut că în decizia de îndrumare a fostului Tribunal Suprem, pe care a invocat- o, pe de o parte, s-a făcut o interpretare extensivă a acestui text incriminator, iar, pe de altă parte, a vizat exclusiv la infracțiunea de fals intelectual;
- în ceea ce privește infracțiunea de favorizarea infractorului, a arătat că s-a reținut greșit în sarcina inculpatului M.G.R. că, în calitate de martor, a făcut afirmații socotite a fi de natură să îngreuneze urmărirea penală. Una dintre condițiile de existență a infracțiunii de favorizare a infractorului, care este accesorie și subsecventă, nu are autonomie de „lege lata”, este ca ajutorul să fie de natură să îngreuneze urmărirea penală. În concret, favorizarea este reținută în raport de cea de-a doua faptă de corupție, respectiv pretinsa dare de mită promisă față de jucătorii de la U.C. Or, fapta s-a consumat la data de la 4 mai 2008, când inculpatul G.B. a făcut promisiunea, iar împrejurarea că la data de 7 mai 2008 cineva „a mers cu o valiză” și a realizat conținutul „oferirii”, nu poate conduce la reținerea acestei modalități, fiind doar promisiune de bani. Toată activitatea inculpatului, pretins caracterizată favorizatoare, nu îndeplinește condiția legală „să îngreuneze urmărirea penală”, pentru că urmărirea penală, și eventuala reținere a răspunderii penale, se circumscrie infracțiunii în modalitatea „promisiunii”. A făcut referire la art. 255 C. pen., la Convenția penală privind corupția, ratificată de România și a menționat că noul C. pen., compatibilizează legislația și preia textul din Convenția europeană, așa cum România l-a ratificat;
- în ceea ce privește modalitatea de săvârșire a infracțiunii, a susținut că „oferirea” este realizată în momentul în care se arată și se refuză banii. Conform dispozițiilor legale, banii se confiscă chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare, ceea ce este o anomalie, întrucât este „ofertă” pentru că nu a fost urmată de acceptare, pentru că - dacă ar fi fost urmată de acceptare -ar fi fost „dare”. În final, a susținut că nu se poate vorbi de „oferire” și, în această situație, banii nu pot fi confiscați, arătând că în prezenta cauză, se poate reține, cel mult, o „promisiune” de bani.
-apărările inculpatului S.T. (sinteză):
- din conținutul juridic al infracțiunii prevăzute art 255 C. pen. lipsește situația premisă care, așa cum s-a arătat în doctrină, constă „în prealabila existență a unui serviciu funcționând la o organizație de stat sau obștească având competența de a efectua acte de felul aceluia care ocazionează săvârșirea dării de mită, în cadrul acestui serviciu care constituie situația premisă își exercită atribuțiile funcționarul (sau alt salariat) față de care se săvârșește darea de mită. Infracțiunea nu poate fi concepută fără această situație premisă”. În cazul unei echipe de fotbal, din cadrul unui club sportiv, nu există situația unui serviciu în care jucătorii de fotbal să aibă, potrivit atribuțiilor de serviciu, competențe de a efectua acte determinate în accepțiunea textului incriminator;
- edificatoare și relevante sub aspectul inexistenței situației premisă sunt argumentele ordonanței nr. 95/P/2006 din 19 februarie 2008, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.G. și alții, într- o situație identică de (pretinsă) dare de mită și cu același autor principal. Aceste argumente, care au stat la baza soluției de neîncepere a urmăririi penale dată anterior față de B.G., sunt cele care au fost percepute ca fiind cele corecte și de către inculpatul S.T. atâta timp cât, anterior săvârșirii faptelor imputate din 5- 7 mai 2008, nu a fost comunicată infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale. S-a susținut că, sub raportul laturii subiective, pretinsului complice, inculpatului S.T., nu i se poate reține că a cunoscut și a avut reprezentarea unei alte interpretări, contrare, cu privire la calitatea de funcționar sau alt salariat, în înțelesul legii penale, a jucătorului de fotbal, cum este cea susținută în rechizitoriu;
- din conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită și, respectiv, al complicității la această infracțiune, lipsește elementul material al laturii obiective care trebuie să constea într-un ajutor sau înlesnire la o acțiune de corupere. Or, în cauză, ceea ce se impută prin rechizitoriu nu este un ajutor sau o înlesnire la o acțiune de corupere, ci un ajutor în vederea unei eventuale acțiuni preliminare pentru a se presta un joc sportiv corect și eficient în vederea obținerii unui rezultat egal sau a unei Victorii. Deosebit de relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective este că acțiunea imputată a fost una în vederea determinării la o corectă îndeplinire a îndatoririlor sportive. S-a mai susținut că probele administrate dovedesc faptul că exista o temere, cunoscută public în municipiul Cluj- Napoca, în privința faptului că echipa de fotbal U.C. nu își va apăra, în acest meci, în mod corect, șansele ca urmare a împrejurărilor generale și a unor demersuri anterioare întreprinse de conducătorii echipei adverse (astfel, potrivit relatărilor mass- media, în zilele anterioare meciului de fotbal din 07 mai 2008, pe străzile municipiului Cluj- Napoca s-a desfășurat o manifestare a suporterilor echipei Universitatea, care Ie cereau jucătorilor acesteia să-și apere corect șansele de joc. Mai mult decât atât, potrivit declarațiilor din cursul urmăririi penale și celei din 7 noiembrie 2011 dată în fața Înaltei Curți de către martorul B.T., cu trei zile înainte de meciul C.F.R. - Cluj și U.C., antrenorul primei echipe, I.A. și președintele celei de-a doua echipe, A.D., s-au întâlnit în secret, foarte probabil având în vedere meciul apropiat, fapt cunoscut și de inculpatul S.T., ceea ce a condus la consolidarea convingerii acestuia că acționează pentru a zădărnici o conduită ilegitimă, nelegală, respectiv o înțelegere frauduloasă a celor doi lideri de cluburi);
-lipsește cerința esențială care trebuie să însoțească acțiunea de corupere ca element al laturii obiective a infracțiunii și care constă în aceea ca banii sau foloasele promise să constituie o plată (sau răsplată), un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcționarului (sau altui salariat). Or, este necontestat că banii nu au fost promiși cu titlu de retribuție pentru efectuarea unui act determinant lipsit de probitate, ci cu titlu de premiere pentru un joc corect și eficient, în care jucătorii să-și apere șansele (promisiunea acestor sume de bani nu reprezintă un contraechivalent pentru o conduită lipsită de probitate a jucătorilor de fotbal, ci pentru o prestație sportivă cât mai bună, corectă, eficientă și performantă);
-lipsește elementul laturii subiective, respectiv intenția de a corupe, primul argument pentru inexistența intenției de a ajuta sau înlesni o acțiune de corupere reprezentându-l chiar soluția de neîncepere a urmăririi penale dată anterior de D.N.A. prin ordonanța nr. 95/P/2008 din 19 februarie 2008 în cauza având ca obiect pretinsa infracțiune de dare de mită prin oferta de premiere a echipei de fotbal G.B. Această soluție a fost comunicată oficial de procuror lui B.G., fiind cunoscută și de inculpatul S.T., vicepreședinte al Clubului S., creându-le acestora, precum și celorlalte persoane din conducerea clubului sportiv, convingerea că promisiunea de premiere în scopul stimulării jucătorilor din alte echipe pentru un joc de fotbal corect și eficient nu constituie infracțiune. Așa fiind și cum este cert că infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale nu i-a fost comunicată lui B.G. anterior datei de 6- 7 mai 2008, când se pretinde săvârșirea infracțiunii, rezultă că inculpații B.G. și S.T. nu au avut niciun moment reprezentarea că săvârșesc o infracțiune de dare de mită. În al doilea rând, a mai susținut inculpatul că, în lumea fotbalistică națională -antrenori, conducători de cluburi, finanțatori etc. - exista convingerea că premierea jucătorilor de fotbal pentru rezultatele obținute, indiferent de unde venea ea, era permisă și, în orice caz, nu era interzisă și sancționată. Mai mult decât atât, Regulamentele F.R.F. în vigoare la acest moment, 7 mai 2008, nu interziceau premierea jucătorului de fotbal de către alte cluburi decât cel de apartenență, abia după scandalul mediatic declanșat la acea dată prin cazul „Valiza” și începerea cercetărilor penale, regulamentele fiind modificate în sensul interzicerii și sancționării unor asemenea fapte;
-acțiunile sale cu privire la oferta de premiere de către inculpatul B.G. a unor jucători ai „U.C.” au avut, prin excelență, un caracter marginal, nesemnificativ și ocazional (din întregul material probator, rezultă că finanțatorul echipei „S.” a luat în mod exclusiv inițiativa și a decis singur în privința premierii jucătorilor echipei „U.C.”). Ajutorul pretins ca venit din partea inculpatului S.T. nu are un caracter cert, substanțial și eventual legat de o acțiune de corupere, iar acesta a avut reprezentarea unei eventualități cu totul improbabile, fiind convins că merge la Cluj- Napoca pentru realizarea unor afaceri personale și, într-un subsidiar îndepărtat și improbabil, pentru a aduce niște bani care puteau servi fie pentru cumpărarea unor terenuri, fie pentru remiterea lor reprezentanților echipei U.C., dacă B.G. hotăra acest lucru;
- este incidentă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de drept invincibilă. Astfel, s-a arătat că, spre exemplu, efectele prezumției de cunoaștere a legii penale au fost temperate pe calea jurisprudenței Curții de Casație din Franța care a admis eroarea invincibilă ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, atunci când „prevenitul nu a fost în măsură să evite eroarea fie informându-se el însuși, fie informându-se de la terți”. S-a susținut că trebuie pornit de la principiul potrivit căruia vinovăția presupune, în orice caz, posibilitatea făptuitorului de a cunoaște caracterul ilicit al faptei sale, astfel că nu se consideră săvârșită cu vinovăție fapta prevăzută de legea penală comisă ca urmare a necunoașterii sau cunoașterii greșite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată. În acest sens, s-a susținut că în jurisprudența și doctrina străină se evocă, în special, în acest context, situația în care informația eronată este dată de o autoritate administrativă, oficială. Or, în cazul de față, s-a arătat că „informația eronată”, respectiv faptul că „premierea” jucătorilor de fotbal în vederea apărării corecte a șanselor și obținerii unui rezultat favorabil nu au un caracter penal, a provenit de la organul de stat titular al acțiunii penale.
-apărările inculpatului P.V. (sinteză):
- din conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului lipsește cerința esențială ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală („a îngreuna” înseamnă a face dificultăți, a face greutăți, a provoca întârzieri, amânări sau complicații, a pune piedici, a căuta să inducă în eroare sau să abată atenția de la o anumită împrejurare sau lucru, a deruta,,ajutorul dat unui infractor pentru întârzierea sau eludarea cercetărilor,, ori pentru sustragerea infractorului de la cercetările organului de urmărire penală);
- în mod nereal se susține în rechizitoriu că înscrisul sub semnătură privată (antecontractul semnat, în calitate de martor, de inculpatul P.V.), ar fi fost falsificat, cu bună-știință, în conținutul acestuia, sub aspectul datei întocmirii deoarece, după cum ușor se poate constata, în mod direct, înscrisul respectiv nu poartă nici dată;
- coinculpații au precizat instanței că nu înțeleg să se folosească de aceste probe (înscrisuri) în apărare;
-Fapta de a semna în calitate de martor un antecontract de vânzare - cumpărare, nedatat și care urmărea exclusiv atestarea unei operațiuni juridice, precum și afirmația din declarația de martor din 25 septembrie 2008 că „semnarea acestuia ar fi avut loc într- o după-amiază și cu certitudine cu mult înainte de a apărea în presă cazul „Valiza” (înscrisuri de care inculpații B.G. și S.T. nu au înțeles să se servească ca probe de apărare) nu puteau, în mod obiectiv, să îngreuneze urmărirea penală, să constituie o activitate îndreptată categoric împotriva operei de înfăptuire a justiției;
-lipsește elementul laturii subiective, respectiv intenția de a favoriza un infractor prin îngreunarea urmăririi penale. Se susține că el nu a avut niciun moment reprezentarea faptului că prin semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, nedatat și, chiar prin precizarea ulterioară că ar fi fost întocmit înainte de apariția în presă a scandalului „Valiza”, ar fi putut îngreuna sau zădărnici urmărirea penală deoarece este de notorietate că inculpatul B.G. se ocupa cu afaceri imobiliare (operațiuni de vânzare-cumpărare, schimburi de terenuri), iar el, cunoscând acest lucru, a semnat actul respectiv ca martor, convins că acesta servește exclusiv unui scop de această natură. De aceea, având în permanență o asemenea reprezentare a scopului antecontractului, nu a acordat o atenție specială datei încheierii sale, afirmând inițial că aceasta s-a întâmplat cu mult înainte de apariția în presă a scandalului „Valiza” ca, mai apoi, explicându-i-se posibila implicație penală, să precizeze că nu cunoaște exact situația. Această mențiune referitoare la datare, ziua de 25 septembrie 2008, a fost făcută din eroare, întrucât procurorul i-a arătat un document dactilografiat, care purta acea dată, încheiat de un avocat, suficient pentru a deruta o persoană obișnuită și, oricum, el nu a acordat nicio importanță acestui fapt, din moment ce, în reprezentarea lui, înscrisul servea exclusiv scopului de realizare a unei tranzacții imobiliare. În acest context, a susținut că trebuie relevat și faptul că redactarea, în aceeași zi, de către un avocat, a unui antecontract cu același obiect, precum cel prevăzut în înscrisul olograf, i-a consolidat convingerea inculpatului, atât că era vorba de o simplă tranzacție imobiliară, cât și că susținerile lui sunt lipsite de relevanță juridică, atât timp cât s-a încheiat imediat, ulterior un act oficial, în condițiile legii, de către un avocat, care asigura o securitate juridică superioară operațiunii vizate. În acțiunile lui, inculpatul a susținut că nu a avut niciun moment o altă reprezentare a faptelor sale decât aceea de a se referi la atestarea unor tranzacții de terenuri, așa cum i s-a spus de către B.G. și, se putea percepe din activitatea acestuia, fără nicio legătură cu o presupusă acțiune de îngreunare a desfășurării unei urmăriri penale.
Analizând materialul probator instanța de fond a menționat că particularitatea prezentei cauze penale constă, printre altele, din natura activității umane în legătură cu care se susține de acuzare că s-ar fi săvârșit faptele de corupție. S-a reținut că, în sinteză, potrivit rechizitoriului, faptele constau în acelea:
- de a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Național de Fotbal - Divizia A programat la 12 mai 2006”.
- de a oferi în perioada 04 mai - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a - Campionatului Național de Fotbal -liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire- performanță stabilite de club, pentru obținerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008”.
Instanța a constatat, astfel, că activitatea umană care, potrivit rechizitoriului, ar fi fost influențată ilegal este cea „sportivă” („sportul”), în particular „activitatea fotbalistică” („fotbalul”).
Sportul, în general, chiar dacă interesează categorii largi de oameni, este o activitate autonomă situată în domeniul privat, chiar dacă manifestările sportive se produc „în spațiul public”.
Principiile „auto- reglementării” sau al „autonomiei” în sport sunt recunoscute și promovate la nivelul Uniunii Europene, fiind regăsite în mai multe instrumente juridice (Recomandările Comitetului de Miniștri către statele membre CM/REC (2010) 9, CM/REC (2011) 3 și REC (2005) 8).
De asemenea, potrivit pct. 124 al Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene (2007/C 306/01), care modifică art. 149, se arată că „Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific”.
În „Cartea albă privind sportul” elaborată de Comisia Europeană se arată următoarele:
„Sportul este un fenomen social și economic în continuă dezvoltare, cu o contribuție importantă la obiectivele strategice ale Uniunii Europene referitoare la solidaritate și prosperitate. Sportul îi atrage pe cetățeni, dintre care majoritatea participă în mod regulat la activități sportive. Acesta generează valori importante precum: spiritul de echipă, solidaritatea, toleranța și fairplay-ul, contribuind la dezvoltarea și împlinirea personală.
Sportul este un domeniu de activitate umană care prezintă un grad înalt de interes pentru cetățenii Uniunii Europene și care deține un potențial imens de a-i reuni și de a se adresa tuturor, indiferent de vârstă sau origine socială.
Sportul reprezintă un sector dinamic, cu o dezvoltare R.ă și un impact macro- economic subestimat, un sector care poate contribui la atingerea obiectivelor stabilite în Agenda de la Lisabona cu privire la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă. O parte din ce în ce mai semnificativă a valorii economice a sportului este legată de drepturile de proprietate intelectuală. Aceste drepturi sunt legate de dreptul de autor, de comunicările comerciale, de mărcile înregistrate, precum și de drepturile privind imaginea și cele de difuzare. Comisia recunoaște autonomia organizațiilor sportive și a structurilor reprezentative (precum ligile). De asemenea, Comisia recunoaște faptul că guvernarea este, în principal, un element ce intră în responsabilitatea organismelor de guvernare a domeniului sportiv și doar într- o anumită măsură în responsabilitatea statelor membre și a partenerilor sociali. Comisia consideră că majoritatea provocărilor întâmpinate pot fi abordate prin intermediul unei autoreglementări care să ia în considerare principiile bunei guvernări, cu condiția ca legislația UE să fie respectată și să asigure un rol de facilitare sau, dacă este cazul, chiar să întreprindă acțiuni.
Activitățile sportive intră sub incidența legislației UE. Acest lucru este specificat, în detaliu, în Documentul de lucru al Comisiei și în anexele acestuia. Legea concurenței și dispozițiile privind piața internă se aplică în domeniul sportiv în măsura în care acesta este văzut ca o activitate economică
În același timp, sportul prezintă câteva caracteristici specifice, care sunt adesea menționate sub denumirea de „specificitate a sportului”. Specificitatea sportului european poate fi abordată din două puncte de vedere: specificitatea activităților sportive și a regulilor sportului; specificitatea structurii sportive (în special autonomia și diversitatea organizațiilor sportive, o structură piramidală a competițiilor începând cu nivelul începător și până la cel de performanță și mecanisme de solidaritate organizată între diferitele niveluri și operatori, organizarea activităților sportive la nivel național, precum și principiul existenței unei singure federații pentru fiecare sport în parte).
Jurisprudența instanțelor europene și deciziile Comisiei Europene arată faptul că specificitatea sportului a fost recunoscută și luată în considerare și oferă orientări cu privire la modul în care legislația UE se aplică în domeniul sportului. În conformitate cu jurisprudența stabilită, specificitatea sportului va continua să fie recunoscută, dar nu va putea fi interpretată într-un astfel de mod încât să justifice derogarea de la aplicarea legislației UE.
În aplicarea celor arătate, instanța a constatat existența instituțiilor care reflectă „principiul autoguvernării în domeniul activității fotbalistice „:
-F.I.F.A. (cu statut propriu „FIFA Statutes”, respectiv, cu un cod disciplinar propriu „FIFA Disciplinary Code”);
-u.E.F.A. (cu statut propriu „UEFA Statutes”, respectiv, cu un cod disciplinar propriu „Disciplinary Regulations”);
-la nivel național, F.R.F. (cu statut propriu „Statutul F.R.F.”, „Regulament de aplicare a statutului”, respectiv, cu un cod disciplinar propriu „Regulamentul disciplinar al F.R.F.”, și cu alte regulamente proprii, „Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal” etc).
În consecință, s-a apreciat, în acord cu cele menționate în „Cartea albă privind sportul”, sub egida Comisiei Europene, că și în România „. majoritatea provocărilor întâmpinate pot fi abordate prin intermediul unei autoreglementări care să ia în considerare principiile bunei guvernări, cu condiția ca legislația UE să fie respectată. „Principiul „Autoguvernării sportive”, enunțat și promovat de standardul european, este recunoscut și în standardul juridic intern. Astfel, potrivit Legii nr. 69 din 28 aprilie 2000, Legea educației fizice și sportului:
- educația fizică și sportul sunt activități sprijinite de stat;
- statul recunoaște și stimulează acțiunile organizatorice și de promovare a educației fizice și sportului;
- statul garantează exercitarea funcțiilor sectorului public și ale sectorului particular în domeniile educației fizice și sportului, în conformitate cu principiile colaborării responsabile dintre toți factorii interesați;
- statul recunoaște și garantează persoanei fizice și juridice dreptul la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive.
În aceeași lege, sunt menționate și dispoziții referitoare la sportul de performanță, sportivii de performanță (amatori sau profesioniști), structurile sportive (cluburi sportive, federații sportive naționale, ligile profesioniste etc.), inclusiv delimitarea dintre entitățile sportive de drept public și cluburile sportive de drept privat etc;
- prin sportul de performanță se urmărește valorificarea aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și obținerea Victoriei;
- sportivii de performanță sunt persoanele care practică sistematic și organizat sportul și participă în competiții cu scopul de a obține Victoria asupra partenerului, pentru autodepășire sau record; pentru a participa la competițiile sportive oficiale locale sau naționale un sportiv de performanță trebuie să fie legitimat la un club sportiv; evidența legitimării și transferarea sportivilor sunt în competența federațiilor sportive naționale, a ligilor profesioniste și a asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport, potrivit statutelor și regulamentelor federațiilor sportive naționale;
- sistemul competițiilor sportive oficiale pe ramuri de sport este elaborat și organizat de federațiile sportive naționale, potrivit statutelor și regulamentelor acestora;
- în condițiile legii și în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale și internaționale, sportivii de performanții pot fi: a) amatori; b) profesioniști;
- sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplinește următoarele condiții: a) are licența de sportiv profesionist; b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii; drepturile și obligațiile sportivului profesionist sunt cele prevăzute în statutele și în regulamentele federațiilor sportive naționale, precum și în contractele sau convențiile, după caz, încheiate între părți;
- în sensul prezentei legi, sunt considerate structuri sportive: a) asociațiile sportive; b) cluburile sportive, inclusiv cele organizate ca societăți comerciale, unitățile de învățământ cu program sau profil sportiv, palatele și cluburile copiilor și elevilor; c) asociațiile județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport; d) ligile profesioniste; e) federațiile sportive naționale; etc.
- cluburile sportive sunt structuri sportive cu personalitate juridică, constituite în condițiile legii; cluburile sportive de drept privat au regim propriu de administrare și de gestionare a bugetului și a patrimoniului, aprobat de adunările generale ale acestora, în condițiile legii.
-Federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ; pentru o ramură de sport se poate constitui, în condițiile legii, o singură federație sportivă națională; federațiile sportive naționale se organizează și funcționează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu statutele federațiilor internaționale corespondente; federațiile sportive naționale au, printre altele, ca atribuție principală, exercitarea puterii disciplinare în termenii prevăzuți de prezenta lege și potrivit statutelor și regulamentelor proprii;
-ligile profesioniste sunt structuri sportive constituite prin asocierea cluburilor sportive profesioniste pe ramuri de sport; ligile profesioniste sunt persoane juridice de drept privat, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ; ligile profesioniste, ca structuri sportive subordonate federațiilor sportive naționale, își desfășoară activitatea în baza statutelor și regulamentelor proprii; pentru o ramură de sport se poate constitui o singură ligă națională profesionistă, iar prin excepție, se pot înființa ligi profesioniste, pe niveluri competiționale, în cadrul aceleiași ramuri de sport; ligile profesioniste au, printre altele, atribuții de control și exercitare a puterii disciplinare asupra membrilor, în limitele stabilite de prezenta lege și de federația sportivă națională corespunzătoare;
În sfârșit, în conformitate cu aceeași lege, autoritatea disciplinară în sport se exercită deplin și legitim potrivit: a) competențelor date de lege pentru exercitarea dreptului de supraveghere și control al structurilor sportive de către organul administrației publice centrale de specialitate pentru sport; b) statutelor și regulamentelor federațiilor sportive naționale, asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport, ligilor profesioniste și Comitetului Olimpic Român.
Puterea disciplinară dă titularilor legitimi, enumerați la alin. (1) lit. b), facultatea de a investiga și, după caz, de a sancționa persoanele și instituțiile în culpă. Modalitatea de exercitare a autorității disciplinare se realizează prin:
a) un sistem coerent de sancțiuni, corespunzător domeniilor respective, gradat, în funcție de gravitatea faptelor;
b) diferențierea graduală a faptelor, aplicarea sancțiunilor, excluderea posibilității dublei sancțiuni pentru aceeași faptă, excluderea retroactivității în aplicarea sancțiunilor și interdicția de a da sancțiuni pentru fapte săvârșite anterior momentului comiterii faptei în cauză;
c) cauze sau împrejurări care scutesc, atenuează sau agravează răspunderea făptuitorului și cerințele pentru stingerea sau suspendarea sancțiunii;
d) competențele privind cercetarea faptei, determinarea și aplicarea sancțiunii;
e) garantarea dreptului la apărare, stabilind căile de atac împotriva sancțiunilor aplicate.
La finalul legii, în anexă, sunt menționate definițiile pentru „licență de sportiv profesionist (document care atestă existența unui raport juridic determinat între un sportiv și un club sportiv profesionist și care este eliberat de o federație sportivă națională) „oficiali sportivi” (persoanele a căror activitate conduce Ia organizarea și administrarea activității sportive de agrement, recreative și competiționale, aflate în relație cu structura sportivă pe bază de contract de muncă, convenție civilă de prestări de servicii sau voluntariat).
În legătură cu meciul de fotbal din data de 12 mai 2006, dintre echipele FC „R.B.” și C.F.G.B., conform actului de acuzare, instanța a reținut că la data de 11 mai 2006, inculpatul B.G., finanțatorul echipei de fotbal „S.B., a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.G.B., că vor primi sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 euro, în situația obținerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.” ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal. Situația era generată de posibilitatea ca, în ultimele trei etape ale Diviziei A, sezonul 2005- 2006, echipa „S.B.” să fie devansată de „R.B.” și, astfel, să piardă titlul de campioană națională”. Potrivit clasamentului final de campionat (2005 - 2006), LIGA I, pe locul 1 s-a situat echipa de fotbal „S.B.” cu 64 puncte iar pe locul 2 echipa de fotbal „R.B.” cu 59 puncte. Echipa de fotbal „G.B.” s-a situat pe locul 10, cu 39 de puncte. Partida de fotbal dintre echipele F.C. „R.B.” și C.F.G.B., se desfășura în etapa a 27 -a, în total fiind 30 de etape.
În final, partida de fotbal jucată între echipele „R.B.” și „G.B.” s-a terminat cu scorul de 1- 0 în favoarea echipei „R.B.”.Conform R.O.A.F., pentru “joc câștigat” se acordă 3 puncte.
În ce privește meciul de fotbal din data de 07 mai 2008 dintre echipele „U.C.” și „C.F.R 1907 Cluj”, potrivit actului de acuzare, s-a reținut că „înainte de ultima etapă a campionatului, cele două echipe de fotbal, „ C.F.R.C.” și „S.B.”, se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferență de un punct una de cealaltă.
În aceste condiții, în eventualitatea unui rezultat de egalitate sau înfrângere înregistrat de „ C.F.R.C.”, echipa „S.B.” era propulsată pe primul loc al clasamentului.
În ultimele patru etape ale Ligii 1, anul competițional 2007 - 2008, cele două echipe de club „S.B.” și „C.F.R.C.” au ocupat, succesiv, prima poziție a clasamentului însă, după meciul din data de 04.05,2008, jucat în etapa a 33-a, poziția în clasament a echipei „S.B.” s-a schimbat, aceasta trecând pe locul secund, ca urmare a înfrângerii din meciul cu echipa „ D.B.”.
Așadar, la data respectivă, clubul „S.B.” avea 72 de puncte, iar clubul „C.F.R.C.” avea 73 de puncte (aflat pe prima poziție), singura șansă de câștigare a campionatului de către clubul,,S.B.” era ca, în ultima etapă, „U.C.” să facă un meci egal sau să câștige în fața echipei „C.F.R.C.”.
Conform clasamentului final de campionat (2007- 2008), LIGA I, pe locul 1 s-a situat echipa de fotbal „C.F.R.C.” cu 76 puncte, iar pe locul 2 echipa de fotbal „S.B.” cu 75 puncte.
Echipa de fotbal „U.C.” s-a situat pe ultimul loc, cu 23 de puncte, poziție care atrăgea retrogradarea. Partida de fotbal dintre echipele „U.C.” și, „C.F.R.C.” se desfășura în ultima etapă, etapa a 34 -a. În final, partida de fotbal jucată între echipele „C.F.R.C.” și „U.C.” s-a terminat cu scorul de 1- 0 în favoarea echipei „C.F.R.C.”. Conform R.O.A.F., pentru, joc câștigat” se acordă 3 puncte.
Inculpatul B.G., în apărarea sa, a susținut că -anterior meciului dintre cele două echipe de fotbal din Cluj - deținea informații, confirmate, în opinia sa, chiar de unele manifestări ale galeriilor de suporteri, potrivit cărora între conducerile celor două cluburi de fotbal, ambele din municipiul Cluj, ar fi intervenit „o înțelegere” („un blat”, în limbaj fotbalistic), în sensul ca echipa „U.C.” să presteze activitate de „non combat” pe terenul de joc, astfel încât să piardă meciul, ceea ce ar fi „favorizat” echipa de fotbal „C.F.R.C.” ca, prin cumulul de puncte, să se situeze pe prima poziție a clasamentului. A mai susținut că o astfel de „înțelegere” părea rezonabilă din două motive: pe de o parte, cele două echipe de fotbal erau din același oraș, finanțatorii acestora cunoscându-se, iar pe de altă parte, indiferent dacă „U.C.” ar fi câștigat meciul, ar fi făcut meci egal ori ar fi pierdut meciul respectiv, situația sa nu se mai putea îmbunătăți cu nimic deoarece, conform punctajului, urma să fie retrogradată. De asemenea, a mai arătat că - de-a lungul timpului -au apărut suspiciuni legate de „înțelegeri” între unele echipe situate în primele poziții ale clasamentului, cu privire la rezultatele meciurilor din ultimele etape ale campionatului LIGII I și alte echipe - care erau în poziții ale clasamentului ce nu asigurau participarea la campionate europene ori care atrăgeau retrogradarea -acestea din urmă fiind suspicionate de „non- combat” în anumite partide.
În consecință, inculpatul B.G. a susținut că cele două fapte pentru care a fost trimis în judecată nu aveau ca scop să determine jucătorii de fotbal ai celor două echipe să-și încalce obligațiile de serviciu, ci - dimpotrivă - tocmai ca aceștia să-și îndeplinească obligațiile față de clubul sportiv respectiv.
Instanța, examinând aceste apărări ale inculpatului B.G., a constatat următoarele:
- sumele de bani nu au fost promise/oferite jucătorilor de fotbal din echipele adverse, adică în meciuri jucate între „S.B.” și „U.C.”, respectiv, între „S.B. și „C.F.G.B. pentru ca aceștia să piardă meciul ori să facă meci egal, iar echipa „S.B.” să câștige mai multe puncte din meciul respectiv;
- sumele de bani au fost promise/oferite jucătorilor de fotbal din echipele „U.C.” și, respectiv, C.F.G.B., așa cum se menționează chiar în actul de acuzare:
a) în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de ioc și obținerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C.” R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Național de Fotbal - Divizia A programat la 22 mai 2006”;
b) „în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire - performanță stabilite de club, pentru obținerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008”.
-așa cum sugerează întreaga reglementare referitoare la prevenirea și combaterea „corupției în sectorul privat”, conform tuturor instrumentelor juridice care se vor arăta, incriminările au menirea, în sinteză, de a proteja loialitatea angajatului față de angajator, respectiv, încrederea angajatorului în angajat, indispensabile pentru existența relațiilor în domeniul privat, drepturile și obligațiile acestor fiind guvernate de dreptul privat, în mare măsură de contracte (contracte de muncă, etc). În sectorul privat se acceptă existența unei obligații generale de loialitate a angajatului față de angajatorul său, a unei obligații de a nu acționa în detrimentul intereselor sale.
Or, sumele de bani oferite/promise de inculpatul B.G. nu au avut scopul determinării jucătorilor de fotbal ai echipelor „U.C.” și, respectiv, C.F.G.B., să-și încalce această obligație generală de loialitate față de angajatorul său (clubul sportiv) ori să-și încalce obligația de a nu acționa în detrimentul intereselor sale.
Legat de aspecte prealabile privind interpretarea și aplicarea textelor legale de incriminare, instanța de fond a menționat că în art. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului este consacrat principiul legalității infracțiunilor și pedepselor. Același articol impune, totodată și ca legea penală să nu fie aplicată în mod extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. În consecință, legea penală trebuie să definească în mod clar infracțiunile și să stabilească clar pedepsele pentru acestea. Această condiție este îndeplinită atunci când cetățeanul poate ști, plecând de la textul unei norme penale și, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de instanțe, care sunt actele de conduită (acțiuni sau inacțiuni) care îi pot atrage răspunderea penală. Dreptul intern este conform acestor principii, elocvente fiind dispozițiile art. 2 din C. pen.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Hashman și Harrup contra Regatul Unit ai Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1999, Soros contra Franța, 2011, Karademirci contra Turcia, 2005, Iordachi și alții contra Moldova, 2009, Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotaru contra România, 2000, Damman contra Elveția, 2005, etc.) și a Curții Constituționale a României (deciziile nr. 1470/2011, 1483/2011, 453/2008, 710/2009, 189/2006, 61/2007 etc), dar și în doctrina juridică și în jurisprudența națională, s-a arătat că, pentru ca o normă să poată fi considerată lege, se cer a fi îndeplinite următoarele 3 (trei) condiții: accesibilitatea normei, claritatea și previzibilitatea normei.
Astfel, s-a menționat, în primul rând, existența obligației statelor de a adopta norme de incriminare enunțate în termeni suficient de clari pentru a li se asigura previzibilitatea.
De asemenea, în mod constatat s-a arătat că, pe lângă condiția ca legile penale să fie clare, ele trebuie și să fie interpretate în sens strict, mai ales în cazul celor de incriminare a faptelor. Această condiție impune, în primul rând, sancționarea penală a unei fapte numai dacă se încadrează într-un text al unei legi penale. O a doua cerință se referă la faptul că, deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului și logica sistemului judiciar recunosc judecătorilor o anumită putere de apreciere, adică o marjă de interpretare a normei de drept penal substanțial, s-a precizat - de la bun început - că dreptul penal funcționează după regula interpretării stricte a legii care incriminează fapte, că judecătorul, în domeniul dreptului penal substanțial, cu referire la normele de incriminare, dispune de o marjă de interpretare extrem de restrânsă, acestuia fiindu-i interzis să extindă definiția unor infracțiuni pentru a include, în conținutul acestora, noi fapte sau alte fapte care nu au fost avute în vedere de legiuitor la elaborarea normei de incriminare. Astfel, art. 7 interzice „falsa interpretare” (ipoteza în care judecătorul, sub acoperirea unei aparente interpretări a textului legal, decide ca acesta să se aplice dincolo de limitele stabilite de legiuitor), adică extinderea domeniului aplicabilității normei de drept penal, întrucât o astfel interpretare ar conduce la o prea mare incertitudine asupra domeniului incident al normei penale.
Principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea (cauzele Facini Dori v. Recre, 1994, Foto-Frost v. Hauptzollant Lubeck.Ost, 1987).
Cu privire la interzicerea aplicării extensive a legii penale (în materia incriminării faptelor), instanța apreciază necesară menționarea argumentelor Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Dragotoniu și Militaru- Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007 (în care, prin decizia nr. 679/2008, în urma revizuirii potrivit art. 408 C. proc. pen., Completul de 9 judecători a dispus achitarea inculpaților):
„33. Curtea amintește că art. 7 alin. (1) din Convenție consacră, în general, principiul legalității delictelor și pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) și interzice, îndeosebi, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când se face în detrimentul acuzatului (Kokkinakis împotriva Greciei, Hotărârea din 25 mai 1993, seria A nr. 260-a, p. 22, paragraful 52). În timp ce interzice în special extinderea domeniului de aplicare a infracțiunilor existente la faptele care, anterior, nu constituiau infracțiuni, el ordonă, de asemenea, să nu se aplice legea penală în mod extensiv în detrimentul acuzatului, de exemplu prin analogie. Reiese că legea trebuie să definească clar infracțiunile și pedepsele care le sancționează (Achour împotriva Franței [GC], nr. 67335/01, paragraful 41, 29 martie 2006).
34. Noțiunea de «drept» («law») folosită la art. 7 corespunde celei de «lege» care figurează în alte articole ale Convenției; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă cât și jurisprudențială și implică unele condiții calitative, între altele cele ale accesibilității și ale previzibilității (a se vedea, în special, Cantoni împotriva Franței, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Colecția de hotărâri și decizii, 1996-V, p. 1627, paragraful 29, Coeme și alții împotriva Belgiei, nr, 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 și 33210/96, paragraful 145, CEDO 2000-VII și E.K. împotriva Turciei, nr. 28496/95, paragraful 51, 7 februarie 2002).
35. Ea amintește că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției din 28 martie 1990, serie A nr. 173, p. 26, par. 68). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr- o anumită acțiune (a se vedea, între altele, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 13 iulie 1995, seria A nr. 316-B, p. 71, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniștii, obișnuiți să facă dovada unei mari prudențe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aștepta de la ei să acorde o atenție deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni, citat anterior, paragraful 35).
36. Curtea a constatat deja că chiar din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depinde de practică (a se vedea, între altele, Kokkinakis, citat anterior, paragraful 40 și Cantoni, citat anterior, paragraful 31).
37. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și evident previzibilă (S. W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, seria A nr. 335- B, p. 41, paragraful 36).
38. Curtea trebuie în consecință să descopere dacă, în speță, textul dispoziției legale, citite eventual în lumina jurisprudenței interpretative de care este însoțită, îndeplinea această condiție la vremea comiterii faptelor (Cantoni, citat anterior, paragraful 32).
b) Aplicarea principiilor generale în cazul în speță
39. În ceea ce privește interdicția aplicării retroactive a legii penale, Curtea constată că Curtea Supremă de Justiție, în hotărârea sa din 27 iunie 2000, a avut grijă să precizeze în mod expres că aplică legea în vigoare la momentul comiterii faptelor. Prin urmare, nu i se poate reproșa că a procedat la o aplicare retroactivă a legii penale. Rămâne de examinat dacă interpretarea pe care a dat- o ține de analogie.
40. În opinia Curții, chestiunea ce îi este supusă atenției face trimitere la principiile generale de drept, în special de drept penal. Ca o consecință a principiului legalității condamnărilor, dispozițiile de drept penal sunt supuse principiului de strictă interpretare.
42. Curtea constată că, în speță, Guvernul nu a fost în măsură să prezinte deciziile instanțelor interne, indiferent dacă este vorba despre Curtea Supremă de Justiție sau despre instanțele de fond, stabilind că înainte de hotărârea pronunțată în prezenta cauză, el a considerat explicit că faptele de luare de mită ale salariaților societăților comerciale cu capital privat constituia o infracțiune penală (a se vedea, mutatis mutandis, Pessino împotriva Franței, nr. 40403/02, paragraful 34, 10 octombrie 2006).
43. Din aplicarea extensivă a legii penale rezultă că, cel puțin din cauza lipsei unei interpretări jurisprudențiale accesibile și evident previzibile, cerințele articolului 7 nu ar putea fi privite drept respectate în privința unui acuzat. Or lipsa de jurisprudență prealabilă în ceea ce privește asimilarea faptelor de luare de mită ale salariaților unei bănci cu cele ale «funcționarilor » și « altor salariați» ale instituțiilor prevăzute la articolul 145 C. pen. rezultă în speță din faptul că Guvernul nu a oferit precedente în acest sens. Acțiunea doctrinei de a interpreta liber un text de lege nu poate înlocui existența unei jurisprudențe. A raționa altfel ar însemna încălcarea obiectului și scopului acestei dispoziții, care prevede ca nimeni să nu fie condamnat în mod arbitrar. De altfel, Curtea observă că Guvernul nu a oferit niciun exemplu de interpretare doctrinară consacrând răspunderea penală a angajaților de bănci pentru fapte de luare de mită.
44. În consecință, chiar și în calitate de profesioniști care se puteau înconjura de sfaturi ale juriștilor, era greu, ba chiar imposibil pentru reclamanți să prevadă revirimentul de jurisprudență a Curții Supreme de Justiție și deci să știe că în momentul în care le-au comis acțiunile lor puteau antrena o sancțiune penală (a contrario, Cantoni, citat anterior, paragraful 35 și Coeme și alții citat anterior, paragraful 150).
45. De asemenea și mai ales, Curtea constată că instanța de apel a procedat în mod expres la o aplicare extensivă a legii penale (a se vedea paragraful 11 de mai sus). Instanța de recurs nu a intenționat să caseze această parte din hotărâre. Ea a constatat numai că reclamanții îndeplineau condițiile cerute pentru a fi recunoscuți drept autori ai infracțiunii, confirmând astfel interpretarea instanței de apel
46. De altfel, Curtea constată că înainte de adoptarea Legii nr. 65/1992 textele pertinente C. pen. nu prevăd că băncile puteau face parte din instituțiile prevăzute de art. 145 C. pen. Adoptarea acestei legi a constituit într-adevăr răspunsul legiuitorului la schimbarea regimului politic și economic al statului pârât, lucru confirmat de altfel de Curtea Constituțională în decizia din 15 iulie 1996, atunci când a examinat constituționalitatea acestei noi legi.
47. În definitiv și pe baza titulaturii însăși a art. 145 C. pen. (care definește noțiunea de «obștesc») și a faptului că cu prilejul intrării în vigoare a Codului penal, și anume la 1 ianuarie 1969, nu existau decât organizații de stat sau colective, Curtea este de părere că, în privința codului penal în vigoare la vremea faptelor, nu puteau fi judecate drept corupție decât acțiunile persoanelor care îndeplineau funcții într- o instituție publică și nu într- o societate comercială privată.
48. În aceste condiții, Curtea consideră că în speță s-a încălcat art. 7 alin. (1) din Convenție.
În prezentarea argumentelor referitoare la soluția pe care instanța de fond a pronunțat- o cu privire la acuzațiile de corupție, prezentând aspecte teoretice legate de corupția în sectorul public și cea în sectorul privat instanța de fond a menționat următoarele:
Conform art. 20 din Constituția României:
(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte,
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Prin Legea nr. 365/2004, România a ratificat Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.
Instanța a apreciat necesară reproducerea comparativă a conținutului art. 15 și, respectiv, art. 21 din această Convenție, introdusă în dreptul intern prin Legea nr. 365/2004 (publicată în M. Of. nr. 903 din data de 5 octombrie 2004):
ART. 15 Corupția agenților publici naționali
Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție:
a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale;
b) faptei unui agent public de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale.
ART. 21 Corupția în sectorul privat
Fiecare stat parte urmărește să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție în cadrul activităților economice, financiare sau comerciale:
a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da, direct sau indirect, un folos necuvenit oricărei persoane care conduce o entitate din sectorul privat ori care lucrează pentru o asemenea entitate, orice calitate ar avea, pentru sine sau pentru un altul, în scopul de a îndeplini ori de a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale:
b) faptei oricărei persoane care conduce o entitate a sectorului privat sau care lucrează pentru o astfel de entitate, orice funcție ar avea, de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, cu scopul de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale”.
Prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 (publicată în M. Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002) România a ratificat Convenția penală privind corupția (ETS No.173).
Această Convenție, introdusă în dreptul intern prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, face o delimitare expresă între corupția în sectorul public (corupția activă și corupția pasivă a agenților publici naționali, agenților publici străini etc.) și corupția în sectorul privat (corupția activă și corupția pasivă în sectorul privat).
Instanța a apreciat că obiectul judecății în prezenta cauză penală nu îl constituie fapte de corupție săvârșite în sectorul public, ci în sectorul privat, deoarece potrivit art. 2 și 3 din Convenția penală privind corupția:
„Art. (2). Corupția activă a agenților publici naționali.
Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenții săi publici, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale.
Art. 3. Corupția pasivă a agenților publici naționali
Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale „.
Pentru înțelegerea și aplicarea corectă în statele Uniunii Europene a Convenției penale privind corupția, a fost elaborat „Raportul explicativ la Convenția penală privind corupția” care cuprinde explicații detaliate cu privire la:
- termenul de „funcționar public” (pct. 28- 29);
- termenul de „persoană juridică” (pct. 31);
- „corupția activă și pasivă a agenților publici naționali, corupția membrilor adunărilor publice naționale, corupția funcționarilor publici străini, corupția membrilor adunărilor public străine” (pct. 32- 51);
- „corupția activă și corupția pasivă în sectorul privat” (pct. 52- 56);
- „corupția funcționarilor organizațiilor internaționale” (pct. 57- 61);
- „corupția membrilor adunărilor parlamentare internaționale” (pct. 62);
- „corupția judecătorilor și agenților curților internaționale” (pct. 63).
Din acest Raport explicativ rezultă, cu evidență, obligația abordării distincte a incriminării faptelor de corupție în statele Uniunii Europene (sectorul public și, respectiv, sectorul privat).
Sunt astfel elocvente explicațiile din paragrafele 52-56, referitoare la „corupția activă și corupția pasivă în sectorul privat”, cu referire la diferențierea acesteia de „corupția activă și pasivă a agenților publici”:
- corupția în sectorul privat afectează valorile, cum ar fi de încrederea sau de loialitatea, care sunt necesare pentru menținerea și dezvoltarea relațiilor sociale și economice;
- în general, există o tendință în creștere în delimitarea diferențelor dintre normele aplicabile în sectoarele public și privat;
- există diferențe importante între dispozițiile privind corupția în sectorul public și privat:
a) în primul rând, art. 7 restrânge sfera de aplicare pentru faptele de luare de mită în sectorul privat la domeniul „activitate comercială” excluzând astfel, în mod deliberat, orice activități non-profit efectuate de către persoane sau organizații, de exemplu, de către asociații sau alte ONG-uri;
b) a doua diferență importantă se referă la domeniul de aplicare al persoanelor prevăzute la art. 7. În cadrul întreprinderilor private, aceasta ar trebui să se aplice nu numai angajaților, ci și personalului cu atribuții de management, de sus în jos, inclusiv membri ai consiliului, dar și acționarilor. „Entități din sectorul privat”, se referă la companii, întreprinderi, trusturi și alte entități, care sunt în întregime sau într- o măsură determinantă deținute de persoane private;
c) a treia diferență importantă se referă la comportamentul persoanei mituită în sectorul privat. Dacă în cazul funcționarilor publici este irelevant dacă a existat sau nu o încălcare a atribuțiilor sale, având în vedere așteptările generale de transparență, imparțialitate și loialitate în acest sens, pentru persoanele din sectorul privat este necesară o încălcare a obligațiilor sale. Incriminarea faptei de luare de mită în sectorul privat urmărește să protejeze încrederea și loialitatea, care sunt indispensabile pentru existența relațiilor private. Drepturile și obligațiile referitoare la aceste relații sunt guvernate de dreptul privat și, într- o mare măsură, determinată de contracte. Este de așteptat ca angajatul să-și îndeplinească atribuțiile în conformitate cu contractul său, care va include, în mod expres sau implicit, o obligație generală de loialitate față de angajatorul său, o obligație generală de a nu acționa în detrimentul intereselor sale. Expresia, „cu încălcarea obligațiilor sale” nu are ca scop doar de a asigura respectarea obligațiilor contractuale specifice, ci mai degrabă de a garanta că nu va fi nici o încălcare a obligației generale de loialitate. Angajatul care acceptă mită pentru a acționa sau a se abține să acționeze într-un mod care este contrar interesului angajatorului său va trăda încrederea acordată, loialitatea datorată angajatorului său. Convenția, în art. 7, păstrează această concepție și impune ca element suplimentar o „încălcare a obligațiilor” pentru a incrimina corupția din sectorul privat.
-și în cazul corupției pasive în sectorul privat trebuie să se rețină situația de „încălcarea obligațiilor sale”.
Aceeași concluzie a rezultat și din examinarea dispozițiilor legii interne, respectiv a art. 147 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 145 C. pen. conform cărora prin „funcționar public” se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145, iar prin termenul „public” se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Instanța a constatat că pentru subiectul activ al infracțiunii de dare de mită legea internă nu cere o calitate specială (acesta nefiind un subiect activ circumstanțial), în schimb se cere o anumită calitate subiectului pasiv al infracțiunii de luare de mită („funcționar”).
În sensul art. 147 alin. (2) C. pen. „prin „funcționar” se înțelege persoana menționată în alin. (1) precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.
Or, întrucât a fost exclusă incidența ipotezei prevăzută de alin. (1) a art. 147 C. pen. („funcționar public”), situația de fapt din dosar a fost examinată, în cursul deliberării, prin intermediul ultimei ipoteze prevăzută de art. 147 alin. (2) C. pen. (care se referă la „orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”).
Jurisprudența națională și doctrina au stabilit, de-a lungul anilor, criteriile pe baza cărora se poate reține, pe de o parte, natura de „public” la care face referire art. 145 C. pen., respectiv, calitatea de „funcționar public” la care face referire art. 147 alin. (1) C. pen., nefiind necesare trimiteri la numeroasele hotărâri judecătorești și studii publicate în această materie.
Jurisprudența națională (care are un rol deosebit de important în înțelegerea legii de către destinatarii acesteia și, respectiv, în aplicarea legilor în scopul asigurării previzibilității și predictibilității soluțiilor judiciare, inclusiv potrivit deciziilor C.E.D.O.) nu relevă situații în care a fost acceptată calitatea de” funcționar public” în cazul jucătorilor de fotbal.
Astfel, în jurisprudența națională (încheiere nr. 29/ CC din 23 aprilie 2009, Tribunalul Argeș, SECȚIA penală) s-a apreciat că arbitrii de fotbal, respectiv, observatorii la meciurile de fotbal, desemnați de F.R.F., nu au calitatea de „funcționar public”, ci de „funcționar” în sensul arătat de la art. 147 alin. (2) teza a II-a C. pen. („orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice”).
Așa cum se menționează în Raportul de Evaluare a României privind incriminările (ETS 173 și 191, GPC 2), elaborat de Direcția Generală pentru Drepturile Omului și Afaceri Juridice, Direcția monitorizare, Strasbourg, 3 decembrie 2010 (Greco Eval III Rap (2010) IE Tema I): „România a ratificat Convenția Penală privind Corupția (ETS 173) la data de 11 iulie 2002 și Protocolul Adițional al său (ETS 191) la 29 noiembrie 2004. Aceste tratate au intrat în vigoare. România nu a avut nicio rezervă privind niciunul dintre aceste tratate”.
„Un nou C. pen., pregătit de Guvern, a fost aprobat de Parlament prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 și apoi publicat în M. Of. din România.”
„Incriminarea dării și luării de mită în sectorul privat este asigurată la momentul actual prin prevederile generale ale art. 254 și 255 din C. pen. discutate anterior. Infracțiunea de primire de foloase necuvenite de la art. 256 din C. pen. se aplică în aceeași măsură. Din perspectiva art. 7 și 8 din STE 173, incriminările din legislația românească aplicabile dării și luării de mită din sectorul privat merg dincolo de cerințele Convenției, întrucât acestea nu sunt limitate la situații care implică tranzacții economice sau o încălcare a îndatoririlor de către mituit”
Consiliul Uniunii Europene a adoptat și Decizia-cadru 2003/568/JAI din data de 22 iulie 2003, privind combaterea corupției în sectorul privat, conform căreia:
„Art. 1. Definiții:
În sensul prezentei decizii-cadru:
- „persoană juridică” înseamnă orice entitate care are acest statut în temeiul dreptului intern aplicabil, cu excepția statelor sau a altor organisme publice în exercitarea prerogativelor de putere publică și a organizațiilor internaționale publice;
- „încălcarea unei obligații” constituie o sintagmă care trebuie înțeleasă în conformitate cu dreptul intern. Noțiunea de încălcare a unei obligații în dreptul intern ar trebui să includă cel puțin orice comportament lipsit de loialitate care constituie o încălcare a unei obligații legale, sau, după caz, o încălcare a normelor sau a dispozițiilor profesionale, ce se aplică în cadrul activității profesionale a unei persoane care exercită o funcție de conducere sau o activitate, sub orice formă, pentru o entitate din sectorul privat.
Art. (2).
Corupția activă și pasivă din sectorul privat
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca actele menționate în continuare, săvârșite cu intenție în cadrul activităților profesionale, să fie considerate infracțiuni:
(a) faptul de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau prin intermediul unui terț, unei persoane care exercită o funcție de conducere sau o activitate de orice fel pentru o entitate din sectorul privat, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăși sau pentru o terță persoană, cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale;
(b) faptul că o persoană, în exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități, sub orice formă, pentru o entitate din sectorul privat, solicită sau primește, direct sau prin intermediarul unui terț, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăși sau pentru o terță persoană, sau faptul de a accepta promiterea unui asemenea avantaj cu scopul de a îndeplini sau de a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale.
(2) Alin. (1) se aplică activităților profesionale din sfera entităților cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ.
Comisia Europeană a elaborat un Raport al Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European pe baza articolului 9 din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat (Bruxelles, 6.6.2011, COM (2011) 309 final), în care se menționează că:
„Decizia-cadru se axează pe obligația ca statele membre să incrimineze două tipuri de conduită, care pot fi sintetizate după cum urmează (art. (2) din decizia-cadru):
- Faptul de a promite, de a oferi sau de a da mită unei persoane din sectorul privat pentru ca aceasta să facă ceva sau să se abțină de la a face ceva, cu încălcarea obligațiilor sate;
- Faptul de a solicita sau de a primi mită sau de a accepta o promisiune în acest sens, din partea unei persoane din sectorul privat, pentru a face ceva sau a se abține de la a face ceva, cu încălcarea obligațiilor sale”.
Art. 9 alin. (1) din decizia-cadru impune statelor membre obligația de a lua măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor sale până la data de 22 iulie 2005.
În continuare, se arată că „cele șapte componente” ale cerințelor de la art. (2) alin. (1) sunt următoarele:
Art. (2) alin. (1) lit. a) - corupție activă:
- „faptul de a promite, de a oferi sau de a da”;
- „direct sau prin intermediul unui terț”;
- „persoană care exercită o funcție de conducere sau o activitate de orice fel”;
- „pentru o entitate din sectorul privat”;
- „un avantaj nemeritat de orice natură”;
- „pentru ea însăși sau pentru o terță persoană”;
- „cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act cu încălcarea obligațiilor sale”;
Art. (2) alineatul (1) litera (b) - corupție pasivă:
- „solicită sau primește ori faptul de a accepta promiterea”;
- „ direct sau prin intermediul unui terț”;
- „ exercitarea unei funcții de conducere sau o activitate de orice fel”;
- „pentru o entitate din sectorul privat”;
- ”un avantaj nemeritat de orice natură”;
- „pentru ea însăși sau pentru o terță persoană”;
- „cu scopul de a îndeplini sau de a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale.”
În legătură cu incriminarea faptelor de dare de mită și luare de mită în țara noastră, instanța de fond a precizat că în prezent, în România sunt adoptate de legiuitor și publicate, două Coduri penale, unul în vigoare (Codul penal ediția 1968, completat și modificat), iar altul publicat în M. Of. al României, însă neintrat în vigoare (Codul penal, Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, M. Of. al României nr. 510 din 24 iulie 2009).
Noul C. pen., printre altele, realizează necesara delimitare între faptele de corupție săvârșite în sectorul public și faptele de corupție săvârșite în sectorul privat.
În ce privește actualul C. pen. instanța a reținut că potrivit art. 254 C. pen. acesta incriminează luarea de mită ca fiind fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Conform art. 255 C. pen. darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Instanța de fond a mai arătat că în noul C. pen. faptele arătate mai sus sunt incriminate astfel:
În art. 289 infracțiunea de luarea de mită și care constă în:
(1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu întârzierea neîndeplinirea, îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Conform art. 290 alin. (1) C. pen. darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289 și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În ce privește Convenția Penală privind Corupția, instanța de fond a făcut referire la art. 7 și 8 care reglementează corupția activă și pasivă din sectorul public.
Art 7. Corupția activă în sectorul privat.
Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.
Art. 8 Corupția pasivă în sectorul privat
Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terților, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.
De asemenea, instanța a mai precizat că în noul C. pen., se fac și necesarele delimitări între „funcționarul public”, funcționarul public în sensul legii penale și, respectiv, persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Astfel, potrivit art. 175 din noul C. pen., (1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
În sfârșit, referitor la corupția în sectorul privat, s-a arătat că noul C. pen. prevede - în art. 308 -următoarele: „(1) Dispozițiile art. 289 - 292 și ale art. 297 - 301 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Instanța de fond a apreciat necesară această prezentare comparativă din perspectiva corectei interpretări și aplicări a actualului C. pen. și a Legii nr. 27 din 16 ianuarie 2002 prin care a fost ratificată și introdusă în dreptul intern Convenția penală privind corupția (M. Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002).
Astfel, în opinia primei instanței, noul C. pen. nu a făcut decât să confirme - odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2002 - înlăturarea dispozițiilor din actualul C. pen. cu privire la incriminarea, pentru faptele săvârșite în sectorul privat, a modalității normative „ în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu”. De altfel, în „Expunerea de motive” Ia noul C. pen. se menționează expres că „ într-un alineat distinct este incriminată luarea de mită când este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte în scopul de a nu îndeplini a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri”.
La concluzia anterior menționată contribuie, așa cum a arătat judecătorul fondului, și observația din Raportul de evaluare a României privind incriminările (ETS 173 și 191, GPC 2) elaborat de Direcția Generală pentru drepturile omului și afaceri juridice, Direcția monitorizare, Strasbourg, 3 decembrie 2010 (GRECO Eval III Rap (2010) IE Tema I), în sensul că, din perspectiva art. 7 și 8 din STE 173, incriminările din legislația românească aplicabile dării și luării de mită din sectorul privat merg dincolo de cerințele Convenției, întrucât acestea nu sunt limitate la situații care implică tranzacții economice sau o încălcare a îndatoririlor de către mituit”.
Așa cum s-a arătat, Comisia Europeană a manifestat o evidentă preocupare cu privire la corecta și R.a aplicare în toate statele Uniunii Europene a dispozițiilor privind combaterea corupției în sectorul privat, după adoptarea Convenției penale privind corupția și, respectiv, a deciziei- cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupției în sectorul privat, astfel cum rezultă din documentul „Raport al Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European, pe baza articolului 9 din Decizia- cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat” (Bruxelles, 6.6.2011, COM(2011) 309 final; SEC (2011) 663 final).
Această preocupare a Comisiei Europene, ulterior adoptării Deciziei- cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupției în sectorul privat, viza inclusiv corecta înțelegere și aplicare a dispozițiilor Convenției penale privind corupția, sub aspectul incriminării faptelor de corupție în sectorul privat.
Revenind la argumentele potrivit cărora, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de „dare de mită”, instanța a reținut următoarele:
Potrivit doctrinei juridice, infracțiunea de luare de mită este o infracțiune de serviciu, în timp ce infracțiunea de dare de mită este o infracțiune în legătură cu serviciul. Fapta de luare de mită și fapta de dare de mită sunt fapte corelative, în sensul că nu se pot examina decât corelat, între cele două fapte existând o relație directă.
Dacă pentru subiectul activ al infracțiunii de dare de mită nu se cere o anumită calitate ori îndeplinirea unor condiții speciale, pentru subiectul activ al infracțiunii de luare de mită se cer, printre altele, îndeplinirea unor condiții ori cerințe speciale referitoare la o anumită calitate a subiectului activ, la obligațiile de serviciu ale acestuia, la scopul pentru care se pretinde, se primește, se acceptă promisiunea ori nu se respinge promisiunea banilor sau foloaselor care nu i se cuvin.
Instanța a apreciat că statutul de jucător profesionist de fotbal nu este, în principiu și în anumite limite incompatibil cu calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită, întrucât potrivit art. 14 din Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000, Legea educației fizice și sportului, „în condițiile legii și în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale și internaționale, sportivii de performanță pot fi: a) amatori; b) profesioniști Sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplinește următoarele condiții: a) are licența de sportiv profesionist; b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii. Sportivului profesionist, care a încheiat cu o structură sportivă o convenție civilă, i se asigură, la cerere, participarea și plata contribuției la un sistem de pensii, public și/sau privat, în condițiile legii”.
În consecință, în modul arătat, jucătorul profesionist de fotbal dobândește calitatea de „orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice”, întrucât - în conformitate cu art. 26 din Legea nu 69 din 28 aprilie 2000, Legea educației fizice și sportului - ”cluburile sportive sunt structuri sportive cu personalitate juridică, constituite în condițiile legii”,
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, de mai mult timp, s-a statuat că - în sensul art. 147 alin. (2) C. pen. - pentru a fi considerat subiect activ al unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, nu este necesar ca persoana să fie salariat al unei persoane juridice cu contract de muncă, ci este suficient să exercite o însărcinare de orice natură în serviciul acesteia, care poate fi retribuită sau neretribuită (decizia penală nr. 3954/1999, Curtea Supremă de Justiție, secția penală).
Această opinie a fost confirmată, ca principiu, prin decizia nr. III/2002 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (M.Of. nr. 113/2003), jurisprudența rămânând constantă până în prezent.
În consecință, statutul de jucător profesionist de fotbal nu este, în principiu și în anumite limite, incompatibil cu calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită, indiferent dacă acesta activează în domeniul sportiv în temeiul unui contract de muncă ori al unei convenții civile.
Calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită, în condițiile și limitele instrumentelor juridice internaționale pentru prevenirea și combaterea corupției în sectorul privat, nu este incompatibilă nici cu reglementările Uniunii Europene.
Așa cum rezultă din „Cartea albă privind sportul”, adoptată de Comisia Europeană, sportul - de necontestat -are și o importantă dimensiune economică. Dimensiunea economică a sportului, și a activității fotbalistice în special, este confirmată, pe plan intern, de „regimul fiscal al sportivilor profesioniști din România”.
Este adevărat că, în materie fiscală, persistă controversa potrivit căreia în situația fotbalistului profesionist care a încheiat cu o structură sportivă un contract individual de muncă, venitul obținut va fi considerat venit din salariu, iar în cazul fotbalistului profesionist care a încheiat cu o structură sportivă o convenție civilă, venitul obținut va fi considerat venit realizat dintr- o profesie liberală. În toate cazurile însă, se acceptă că acestea sunt „venituri de natură profesională”. Această controversă în materie fiscală nu poate înlătura nici componenta economică a activității fotbalistice și nici concluzia că fotbalistul profesionist, indiferent de felul contractului său (contract individual de muncă sau convenție civilă de prestări servicii), este „o persoană care lucrează pentru o entitate din sectorul privat”.
În sfârșit, mai multe hotărâri ale CJ.U.E. au examinat și confirmat atât aspecte legate de dimensiunea economică a activității sportive în general, a regulilor aplicabile, cât și aspecte legate de statutul fotbalistului profesionist (Hotărârea din 15 decembrie 1995, cauza C- 415193 privind pe JM. Bosman; cauzele C - 519104 P, C - 519/04P, C43I76, C - 36174, C - 51/96, C - 191197, etc). Reținerea, pe de parte, a calității de subiect activ al infracțiunii de luare de mită a fotbalistului profesionist „orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice”), iar, pe de altă parte, a calității de angajator al clubului sportiv („ în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute de art. 147 alin. (1) C. pen.”) nu este contrară Convenției penale privind corupția (Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, M. Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002) în care, la secțiunea referitoare la „corupția în sectorul privat” se arată următoarele:
„Art. 7
Corupția activă în sectorul privat
Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.
Art. 8
Corupția pasivă în sectorul privat
Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terților, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale „.
În „Raportul explicativ al Convenției penale privind corupția” se arată că, pentru combaterea corupției în sectorul privat, înțelesul expresiei „activități comerciale” trebuie să fie unul larg, adică referindu-se la orice „activități de afaceri” (pct. 53). De asemenea, un înțeles larg trebuie acceptat și pentru expresia „persoană care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat”, nelimitându-se la „relația angajat-angajator”, ci chiar depășind această relație, adică referindu-se și la alte tipuri de relații, și uneori chiar dacă nu există un contract de muncă (pct. 54). În sfârșit, un înțeles larg trebuie acordat și expresiei „ entitate din sectorul privat” (pct. 54).
Pe de altă parte însă, fiind o infracțiune de serviciu săvârșită - în acest caz - de către „un salariat”, infracțiunea de luare de mită (corelativă infracțiunii de dare de mită, care însă este o infracțiune în legătură cu serviciul, iar nu una de serviciu), impune examinarea „îndatoririlor sale de serviciu”, deoarece - prin coruperea „salariatului” -se vizează „un act privitor Ia îndatoririle sale de serviciu”.
Acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii este condiționată de anumite cerințe esențiale printre care, cea potrivit căreia banii sau celelalte foloase trebuie promise în vederea efectuării unui act determinat, unui act arătat în mod explicit. Cu alte cuvinte, promisiunea de bani trebuie să constituie un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a salariatului care se angajează să îndeplinească ori să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să efectueze un anumit act contrar acestor îndatoriri.
Jurisprudența națională, de-a lungul anilor, s-a confruntat constant cu multiple cazuri având ca obiect infracțiuni de dare de mită, respectiv, infracțiuni de luare de mită, săvârșite în modalitățile normative,,să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să efectueze un anumit act contrar acestor îndatoriri”. Cu privire la aceste modalități normative se poate discuta despre o jurisprudența constantă, previzibilă, predictibilă.
În jurisprudența au fost rare cauzele având ca obiect infracțiunile de dare de mită, respectiv, infracțiunile de luare de mită, săvârșite în modalitatea normativă „să îndeplinească un anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu” și, de cele mai multe ori, acestea prezentau particularități care, în realitate, sugerau mai degrabă tot coruperea „funcționarului” în scopul încălcării îndatoririlor de serviciu (obținerea cu prioritate a unor bunuri sau soluționarea mai R.ă a unor cereri, deci în condiții mai „avantajoase” față de alte persoane îndreptățite Ia obținerea acelorași bunuri ori îndreptățite la soluționarea aceluiași tip de cereri).
În prezenta cauză penală, tocmai această ultimă variantă normativă a infracțiunii este incidentă, deoarece - în sinteză - potrivit rechizitoriului, faptele constatau în:
- „a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Național de Fotbal - Divizia A programat la 12 mai 2006”.
- „a oferi în perioada 04 mai - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „ U.C. „ aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a - Campionatului Național de Fotbal -liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire- performanță stabilite de club, pentru obținerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008”.
De asemenea, instanța a reținut, potrivit rechizitoriului, că sumele de bani au fost promise/ oferite de inculpatul B.G., după caz, fiecărui jucător de fotbal/jucătorilor de fotbal, în scopul:
- îndeplinirii atribuțiilor de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F. C. „ R.B.”;
- îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire - performanță stabilite de club, pentru obținerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.”.
Or, așa cum s-a arătat, una din cerințele esențiale ale acțiunii de corupere constă în aceea că se referă la un anumit act privitor la îndatoririle de serviciu ale salariatului, în prezenta cauză penală, ale jucătorului de fotbal profesionist.
În actul de acuzare se face trimitere la îndatoririle de serviciu prevăzute în contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal.
Instanța de fond a examinat conținutul contractelor de muncă, a contractelor civile și a actelor normative interne (regulamente, statute etc), aflate în vigoare pentru sezonul fotbalistic în care au avut loc cele două meciuri ce fac obiectul cauzei penale, apreciind că nu orice încălcare a îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal este de natură a atrage răspunderea penală a jucătorului de fotbal deoarece acestea nu sunt acte normative de drept penal (legi penale) ori acte normative speciale (legi speciale care reglementează relații dintr-un anumit domeniu și, totodată, sancționează unele fapte ca infracțiuni). Încălcarea de către jucătorul de fotbal a îndatoririlor de serviciu din contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal atrage, în primul rând, forme ale răspunderii juridice civile (materială, contractuală, disciplinară etc), și numai în cazuri excepționale poate atrage forma juridică a răspunderii penale.
Examinând textele din documentele anterior menționate instanța de fond a constatat că cele mai multe mențiuni referitoare la „îndatoririle de serviciu” au valoarea unor principii, reguli generale de comportament sportiv, fără prevederea expresă a unor sancțiuni; pentru încălcarea unora, în mod firesc reduse ca număr, se precizează însă că sunt „abateri” (disciplinare), prevăzându-se expres și „sancțiunea” (disciplinară).
În consecință, numai afirmarea încălcării îndatoririlor de serviciu ale jucătorilor de fotbal, cu trimitere Ia unele texte (articole) din contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal, nu este de natură să conducă la concluzia atragerii răspunderii penale.
Revenind la actele și lucrările dosarului, instanța de fond a apreciat că din examinarea tuturor acestor documente nu rezultă că jucătorul de fotbal profesionist are ca îndatorire (ca obligație) de serviciu „obținerea unei Victorii” sau „obținerea unui rezultat favorabil”, adică existența unei obligații de serviciu de rezultat (obținerea, în toate meciurile judecate a unui scor egal ori câștigarea meciului), ci - dimpotrivă - rezultă existența unei obligații de diligență, adică o obligație care constă în îndatorirea unei persoane de a pune toată stăruința (silința, sârguința, zelul, strădania etc.) pentru obținerea unui anumit rezultat, fără a se obliga însă la însuși rezultatul preconizat.
Sub acest ultim aspect, al instituirii unei obligații de diligentă pentru jucătorii echipei de fotbal, instanța a constatat că, de altfel și în rechizitoriu se acceptă existența acestui tip de obligație de serviciu (pag.76 din rechizitoriu, în care se menționează că jucătorul de fotbal are o obligație de diligență bine determinată și anume, să joace fotbal la capacitate maximă pentru obținerea unor performanțe, fără a putea stabili anticipat scorul final).
În opinia primei instanțe, stabilirea unei obligații de rezultat (obținerea, în toate meciurile jucate a unui scor egal ori câștigarea meciului) ar fi - practic -imposibil de instituit printre obligațiile de serviciu ale jucătorului de fotbal profesionist deoarece, pe de o parte, orice joc sportiv presupune elemente aleatorii, de risc, de imprevizibilitate (având caracter obiectiv, iar nu și caracter subiectiv care ar ține, eventual, de cauze exterioare regulilor sportive), iar pe de altă parte, nerealizarea acestei obligații de rezultat ar fi de natură să conducă - în unele situații și, oricum, exclusiv voinței angajatorului (clubului sportiv) -la rezilierea contractului de muncă ori a contractului civil.
Nu în ultimul rând, o astfel de obligație de rezultat (obținerea, în toate meciurile jucate a unui scor egal ori câștigarea fiecărui meci jucat) - stabilită în sarcina fiecărui jucător de fotbal care intră efectiv pe terenul de sport -ar fi incompatibilă cu noțiunea de „sport în echipă”, fotbalul fiind un joc de echipă în care rezultatul este obținut prin efortul (fizic și psihic) sportiv colectiv, al tuturor jucătorilor.
Un argument în sprijinul acestei opinii rezultă și din examinarea, spre exemplu, a dispozițiilor art. 5.2.4 din Regulamentul echipei de fotbal SCS CFM „U.C.”, pentru anul competițional 2007 - 2008, în care se arată că „Jucătorii de pe foaia de joc, dar care nu intră în joc, vor primi până la 50% din prima de rezultat”.
De asemenea, instanța a constatat că, potrivit aceluiași act normativ intern, în Regulamentul echipei de fotbal SCS CFM „U.C.”, pentru anul competițional 2007- 2008, era instituită o „grilă de premiere pentru meciurile de campionat” (art. 5.1), cuprinzând o complexă și generoasă modalitate de stabilire a premierii jucătorilor de fotbal (prime pentru fiecare punct obținut acasă sau în deplasare, prime diferențiate pentru clasarea pe anumite poziții a clasamentului etc).
În opinia majoritară a instanței fondului, pe de o parte, instituirea acestei complexe grile de premiere pentru obținerea Victoriei sau obținerea unui meci egal, în fiecare partidă jucată, prime acordate peste salariul lunar stabilit potrivit clauzelor contractului de muncă - primele acordându-se jucătorilor de pe foaia de joc {care au jucat efectiv ori chiar dacă nu au intrat în joc), iar, pe de altă parte, inexistența unei clauze de reziliere a contractului în cazul „neobținerii Victoriei” în fiecare meci jucat, ori chiar în ipoteza unei posibile retrogradări a echipei - sugerează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că nu există instituită o obligație de serviciu a jucătorilor de fotbal de „a obține Victoria” în fiecare meci jucat (spre exemplu, în art. 8.4 din Regulamentul echipei de fotbal SCS CFM „U.C.”, pentru anul competițional 2007 - 2008, se menționează că „în situația în care echipa va retrograda, niciun jucător nu va putea pleca de la echipă, contractele prelungindu-se din oficiu cu un an, fără nicio pretenție financiară”). De altfel, sunt și alte domenii în care activitatea profesională nu are la bază o obligație de rezultat, ci o obligație de diligență, justificată printr-un anumit specific al respectivei activități care presupune risc, evoluții imprevizibile, chiar hazard uneori, intervenția decisivă a altor persoane, instituții ori autorități, etc. (medici, avocați, consilieri juridici, etc).
Referitor la contractele individuale de muncă, contractele civile ale jucătorilor de fotbal și Regulamentele de ordine interioară, prima instanță a constatat că formularul intitulat „Contractul de muncă al jucătorului de fotbal” este elaborat sub coordonarea F.R.F., fiind disponibil pe pagina de internet. La pct. 11.2, intitulat „Obligațiile jucătorului”, este menționat faptul că acesta are obligația „să joace în toate meciurile pentru care a fost selecționat, la nivelul cel mai înalt al pregătirii și abilităților sale” (lit. a)).
În „Contractul de muncă” al jucătorilor de fotbal din cadrul Clubului C.F.G.B., este menționat faptul că,”jucătorul se obligă să-și pună și să-și folosească în mod nelimitat întreaga putere și capacitate sportivă în interesul și pentru clubul unde este angajat”, iar „pentru aceasta jucătorul se obligă să participe la jocurile, antrenamentele și alte acțiuni de reprezentare ale clubului potrivit programului stabilit de club sau de împuterniciții acestuia” (art. 2 alin. (1) și lit. a)).
În „Regulamentul de ordine interioară, anul competițional 2005/2006” al Clubului de fotbal „G.B.” se menționează că „toți jucătorii, fără excepție, sunt obligați să respecte programul de antrenament, refacere, recuperare și jocuri stabilit de conducerea tehnică și să execute la nivel optim sarcinile individuale și de echipă ce le sunt stabilite” (art. 14).
În „Contractul individual de muncă” al jucătorilor de fotbal din cadrul Clubului de fotbal „U.C.” se stipulează că „salariatului, îi revin, în principal, următoarele obligații: obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului; obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu” (pct. 2).
SCS CFM U.C. SA, a recurs și la încheierea unor contracte suplimentare denumite „Act adițional la contractul individual de muncă” în care sunt stabilite „valoarea netă a contractului” (25.000 dolari S.U.A., 30.000 dolari S.U.A., 35.000 dolari S.U.A.) pentru fiecare din anii competiționali 2007 - 2008, 2008 - 2009, 2009 - 2010, precizându-se că față de sumele precizate, jucătorul va încasa suplimentar un bonus de 5.000 dolari S.U.A., 10.000 dolari S.U.A., 15.000 dolari S.U.A., în raport cu fiecare an competițional, și dacă va evolua cel puțin 75% din meciurile oficiale ale respectivului an competițional.
De asemenea, în actul intitulat „Convenție civilă de prestări servicii”, încheiat cu SCS CFM U.C. SA se arată că „pentru fiecare meci oficial de campionat jucat în calitate de titular, prestatorul va primi un bonus de 1.000 euro în primul an de contract și 500 euro în următorii doi ani de contract” Din examinarea întregului contract civil rezultă că respectivul „bonus” ar fi fost primit în plus, peste „valoarea contractului” stabilită distinct, pentru fiecare din cei 3 ani competiționali (2007 - 2008, 2008 - 2009, 2009 - 2010), și peste „prima de instalare”.
Instanța a reținut că același club sportiv, în activitatea sa, a recurs și la încheierea unui alt tip de contract civil, „Contract civil de prestări servicii”, în care se menționează că pentru 10 meciuri oficiale din campionat jucătorul va primi suma de 10.000 dolari S.U.A.” iar pentru îndeplinirea obiectivului propus de club (evitarea retrogradării) jucătorul va primi suma de 10.000 dolari S.U.A.”. Examinând întregul contract rezultă că aceste sume urmau să fie plătite de club distinct de „valoarea contractului” în sumă de 12.500 dolari S.U.A. (pentru anul competițional 2007 - 2008), cu titlu de „bonusuri contractuale ale convenției civile”. În același contract civil se stabilesc „valoarea contractului” pentru anii competiționali 2008 - 2009, 2009 - 2010, 2010 - 2011, precum și valoarea „tonusurilor contractuale ale convenției civile” pentru aceeași ani competiționali, pentru 20 de meciuri oficiale jucate în campionat, respectiv, pentru flecare meci oficial jucat din campionat, peste cele 20 de meciuri menționate. Din examinarea acestor contracte, instanța de fond a reținut că:
- în niciun contract (de muncă sau civil) nu este prevăzută, ca obligație de rezultat, obligația de serviciu a fiecărui jucător de fotbal de a câștiga fiecare meci judecat ori obligația de a obține un scor egal la fiecare meci jucat;
- Fiecare jucător de fotbal are asigurat „un venit profesional anual”, stabilit de regulă pentru fiecare an competițional, venit cu caracter de stabilitate, de regulă plătit în tranșe lunare, denumit, după caz, „salariu” sau „valoarea contractului”;
- distinct de „salariu” sau „valoarea contractului”, fiecare jucător de fotbal primește, suplimentar, anumite „bonusuri”, cu titlu de premiere (pentru fiecare meci oficial de campionat jucat în calitate de titular”; „pentru bune rezultate”; „pentru evoluția în proporție de cel puțin 75%, 65% etc. din meciurile oficiale ale anului competițional (campionatului)”; „pentru îndeplinirea obiectivului propus de club”; „pentru 20 de meciuri oficiale jucate din campionat”; „pentru fiecare meci oficial jucat din campionat peste cele 20 de meciuri jucate”; „pentru promovarea în prima divizie”; „pentru clasarea echipei la sfârșitul campionatului pe locurile 3- 5” etc);
- este prevăzută o obligație de diligență a fiecărui jucător de fotbal, exprimată în diferite modalități, cum ar fi: „să joace în toate meciurile pentru care a fost selecționat, la nivelul cel mai înalt al pregătirii și abilităților sale”; „jucătorul se obligă să-și pună și să-și folosească în mod nelimitat întreaga putere și capacitate sportivă în interesul și pentru clubul unde este angajat”;
- că este prevăzută o obligație de diligentă, iar nu de rezultat, pentru fiecare jucător de fotbal reiese din faptul că, pe de o parte, nu se prevede rezilierea contractelor în cazul neobținerii unui anumit rezultat (de a câștiga fiecare meci judecat ori de a obține un scor egal la fiecare meci jucat), iar pe de altă parte, din faptul inserării clauzei potrivit căreia „toate sumele prevăzute în acest act adițional se reduc cu 50% în cazul în care echipa clubului angajatorului evoluează în Divizia B”;
- nu se poate pune semnul egalității între „obiectivul de performanță stabilit pentru echipa clubului sportiv” (cum ar fi, promovarea în prima divizie/liga I/serie; evitarea retrogradării echipei; situarea pe primele 3 locuri ale clasamentului, ori pe unele locuri superioare ale acestuia etc.) și „obligațiile (performanța) fiecărui jucător de fotbal”, chiar dacă, într-adevăr, de performanța fiecărui jucător depinde rezultatul obținut la finalul campionatului. Obiectivul de performanță stabilit pentru echipa clubului sportiv este suma rezultatelor fiecărui meci jucat de titularii echipei, însă - deopotrivă - depinde nu numai de efortul fizic și moral al fiecărui jucător, dar și de elemente exterioare acestora (managementul echipei, crearea condițiilor de antrenament și recuperare, valoarea tehnică și sportivă a echipelor adverse, impunerea și respectarea regulilor de joc de către arbitri, dar și de elemente aleatorii rezultate din tragerile la sorți ori din, jocul” punctelor acumulate de echipele adverse etc).
„Regulamentul de ordine interioară” al Asociației Club Fotbal G.B. prevede numai că „Toate prevederile ROI au în vedere stimularea contribuției fiecărui jucător și, în ansamblu al echipei, pentru realizarea obiectivului competițional aprobat”, iar „la realizarea acestor obiective, întregul personal salariat al CF G.B. este obligat să manifeste disciplină și râvnă deplină” (art. 4-5). La art. 21 se menționează că „orice jucător nu cunoaște obligație mai severă decât grija personală de a se pregăti permanent pentru competiție, de a se proteja contra deteriorării sănătății și de a contribui la construcția unei atmosfere prietenești, stimulative pentru efort fizic și psihic, pentru Victorie pe terenul de fotbal”. Din această exprimare a Regulamentului ar fi exagerat însă să se deducă instituirea pentru fiecare jucător al echipei de fotbal G.B. a „obligației obținerii Victoriei pe terenul de fotbal”, în toate condițiile, la toate meciurile, pe parcursul întregului an competițional. Evident că art. 21 dă expresie aceleiași obligații de diligență a jucătorilor de fotbal; de altfel, la art. 26 din același Regulament, se menționează că încălcarea cu vinovăție a obligațiilor din ROI și Regulamentele FRF atrag, printre altele, „diminuarea salariului și a altor drepturi bănești acordate pentru bune rezultate”.
„Regulamentul intern privind activitatea fotbalistică în anul competițional 2007- 2008” al SCS CFM „U.C.” SA declară, și el, ca „obiectiv principal al Cubului pentru sezonul competițional 2007-2008 menținerea în Liga 1” (art. 2.1), iar „pentru Cupa României, obiectivul este accederea în semifinale, cu posibilitatea modificării obiectivului, în cazul în care necesități legate de campionat impun acest lucru” (art. 2.2).
În opinia majoritară a primei instanțe, nici aceste mențiuni regulamentare nu justifică, în mod rezonabil concluzia instituirii pentru fiecare jucător al echipei de fotbal U.C. a „obligației obținerii Victoriei sau a obținerii unui scor egal”, în toate condițiile, la toate meciurile, pe parcursul întregului an competițional, ci reflectă instituirea obligației de diligentă pentru jucători. Așa cum s-a arătat anterior, stabilirea unui obiectiv de performanță, opțiune firească pentru fiecare club sportiv, nu echivalează cu instituirea (expresă sau tacită) a unei obligații de serviciu individuale (pentru fiecare jucător al echipei), ca obligație de rezultat constând în aceea de a obține, la fiecare meci jucat în anul competițional, Victoria sau scor egal.
De asemenea, și în acest Regulament (art. 4) sunt prevăzute unele obligații ale jucătorilor de fotbal, cum ar fi:
- să adopte un sistem personal de alimentație, odihnă, efort,. menit să îi determine la ora jocului o formă corespunzătoare;
-interzicerea creării și întreținerii relațiilor cu persoanele din cadrul echipelor adverse sau din anturajul acestora;
-interzicerea discutării sau negocierea rezultatelor jocurilor cu persoanele arătate anterior;
- să contribuie cu toate resursele sale fizice și psihice, în limitele regulamentare, pentru obținerea Victoriei;
- executarea la nivel optim a sarcinilor individuale și de echipă care le revin.
Instanța a apreciat că nici aceste ultime mențiuni regulamentare nu justifică, în mod rezonabil, concluzia instituirii pentru fiecare jucător al echipei de fotbal U.C. a „obligației obținerii Victoriei sau a obținerii unui scor egal”, în toate condițiile, la toate meciurile, pe parcursul întregului an competițional, ci reflectă instituirea obligației de diligentă pentru jucători. Regulamentul mai prevede (art. 5) condițiile de acordare a „recompenselor”, „grila de premiere pentru meciurile din campionat” (pentru flecare punct obținut acasă sau în deplasare; pentru clasarea pe o poziție care să asigure menținerea în Liga și în funcție de minutele jucate și aportul la performanțele echipei; pentru clasarea pe o poziție care să asigure prezența în Cupa UEFA; pentru clasarea pe o poziție care să asigure prezența în Champions League; diferențierea acordării „primelor „ pentru titulari și pentru rezerve etc).
Prima instanță a apreciat că tocmai instituirea acestui complex și generos sistem de recompensate a jucătorilor în cazul obținerii unor performanțe ale echipei justifică concluzia că, în sarcina fiecărui jucător de fotbal, este prevăzută o obligație generală de diligentă, iar nu de rezultat și, că - în ipoteza obținerii unui anumit rezultat -aceștia, suplimentar de „salariu/ valoarea contractului”, beneficiau de „prime/recompense”. O dovadă elocventă în acest sens, a fost considerată prevederea regulamentară potrivit căreia se acorda o „primă”/”recompensă” pentru fiecare punct obținut acasă sau în deplasare.
În legătură cu obligațiile de serviciu ale jucătorilor de fotbal prevăzute în alte două acte normative interne ale F.R.F., prima instanță a reținut că „Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal” (ediția 2007), prevede următoarele:
- jucătorii trebuie să aibă un comportament care să respecte principiile de corectitudine, cinste, integritate și sportivitate;
- conform art. 5.4, în afara obligațiilor pe care le au jucătorii amatori, jucătorii profesioniști mai au, printre altele, îndatorirea să facă eforturile specifice ocupației de jucător profesionist, la nivelul pregătirii și posibilităților personale, în scopul îndeplinirii obiectivelor de instruire și de performanță stabilite de club;
- potrivit art. 5.2, printre principalele obligații ale jucătorilor amatori este și cea potrivit căreia trebuie să participe la jocurile oficiale și amicale ale echipei la care sunt legitimați, în funcție de valoarea, pregătirea și forma tor sportivă și de necesitățile clubului; să respecte prevederile statutului F.R.F., L.P.F., A.J.F., al clubului, precum și celelalte regulamente și norme ori hotărâri F.R.F., L.P.F., A.J.F., precum și cerințele regulamentului intern al clubului la care sunt legitimați; să se comporte corect și civilizat și să respecte prevederile statutelor și regulamentelor adoptate de FIFA/ UEFA și F.R.F.;
- conform art. 5.3, jucătorii profesionisti au, în afara drepturilor prevăzute pentru amatori, dreptul să încheie cu un club afiliat la F.R.F./ A.J.F. un contract individual de muncă, respectiv, o convenție civilă, conform legislației în vigoare; să li se plătească salariul sau onorariul cuvenit, precum și primele, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi bănești convenite de părți prin contractul de muneă sau convenția civilă și să beneficieze de drepturile materiale prevăzute în contractele respective; să li se asigure stabilitate contractuală, contractul neputând să înceteze sau să se modifice decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și de prezentul regulament; alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare și de regulamentele F.R.F.
Exprimarea „îndatorirea să facă eforturile specifice ocupației de jucător profesionist, la nivelul pregătirii și posibilităților personale” și, respectiv, „să participe la jocurile oficiale și amicale ale echipei la care sunt legitimați, în funcție de valoarea, pregătirea și forma lor sportivă și de necesitățile clubului” exclude orice speculație cu privire la instituirea altei obligații, alta în afara celei de diligentă, în sarcina jucătorilor profesioniști de fotbal, fapt care în opinia instanței de fond înseamnă că stabilirea unui anumit obiectiv de performanță, opțiune absolut firească pentru fiecare club sportiv, nu echivalează cu instituirea (expresă sau tacită) a unei obligații de serviciu individuale (pentru fiecare jucător al echipei), ca obligație de rezultat constând în aceea de a obține, la fiecare meci jucat în anul competițional, Victoria sau scor egal.
Ultimul act normativ intern examinat de instanța de fond,respectiv „Regulamentul disciplinar al F.R.F.” (ediția 2007), stabilește mai multe abateri disciplinare. În art. 60, în varianta regulamentului elaborată în anul 2007, este prevăzută ca abatere disciplinară „ Corupția”, cu următorul conținut:
„1. Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F./L.P.F./A.J.F., unui arbitru, jucător sau unui oficial în nume propriu sau al unui terț, în scopul de a-l determina să încalce regulamentele FIFA/UEFA/F.R.F., va fi sancționată în mod cumulativ:
a) cu o penalitate de 100.000 - 200.000 de lei;
b) cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal și cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani;
c) cu depunctare de 6- 9 puncte a echipelor implicate.
2. Corupția pasivă (solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat), precum și fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terț, în beneficiul unui club, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-și apere corect șansele într-unui sau în mai multe jocuri, se sancționează conform alin. (1)
3. În cazuri grave sau în caz de recidivă, sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi înlocuite cu declararea „persona non grata”.
4. În toate cazurile, organul jurisdicțional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului.
5. În toate cazurile prevăzute de acest articol, F.R.F./A.J.F. au obligația de a sesiza organele de urmărire penală”.
În art. 6 sunt menționate definițiile pentru „oficial” (precizându-se expres că nu include jucătorii de fotbal), iar noțiunea de „club” sportiv este deja explicată; după cum se observă este considerată abatere disciplinară fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-și apere corect șansele într-unui sau în mai multe jocuri, iar persoana vizată prin actul de corupție este un oficial al unui club sau unui terț, în beneficiul unui club.
Instanța de fond a constatat că începând cu 22 septembrie 2008, F.R.F., în temeiul „principiului autoguvernării în sport”, a modificat și completat art. 60 și a introdus un nou text, art. 601, în „Regulamentul disciplinar al F.R.F.”astfel:
„Oricare dintre persoanele definite de art. 4.2 lit. a) - g) din prezentul regulament care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F./L.P.F./A.J.F./A.M.F.B., unui oficial, jucător, arbitru sau observator, în nume propriu sau al unui terț, în scopul de al determina să încalce statutele și regulamentele FIFA/UEFA/F.R.F., va fi sancționată în mod cumulativ:
a) cu o penalitate de la 100.000 la 300.000 lei;
b) cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal și cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru 2 ani;
c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară.
2. Solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat se sancționează în conformitate cu prevederile pct. I lit. a)-c) din prezentul articol.”
Restul prevederilor art. 60 din Regulamentul Disciplinar rămân nemodificate. După art. 60 din Regulamentul Disciplinar se introduce art. 601 alin. (1) care va avea următorul conținut:
„1. Fapta unei persoane definite de ort. 4.2 lit. a) - g) din prezentul regulament de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui jucător, antrenor, oficial al unui club sau unei alte persoane, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-și apere corect șansele într-un meci de fotbal, se sancționează cu suspendare de 2 ani și penalitate sportivă de 1.000.000 lei. În caz de recidivă, sancțiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.
2. Fapta unui jucător, antrenor, sau oficial al unui club de a solicita, accepta promisiunea sau de a primi un avantaj nejustificat de la o altă persoană în scopul de a stimula echipa clubului căruia aparține să-și apere corect șansele într-un meci de fotbal, se sancționează după cum urmează:
a) cu suspendare de 2 ani și penalitate sportivă de 1 000.000 lei, în cazul oficialilor;
b) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 200.000 lei, în cazul jucătorilor care evoluează în Liga I;
c) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 100.000 lei, în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 2-a;
d) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 50.000 lei, în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 3-a;
e) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 400.000 lei, în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Campionatul Național al Ligii I;
f) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 200.000 lei, în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Campionatul Național al Ligii a 2-a;
g) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 100.000 lei, în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Campionatul Național al Ligii a 3-a;
În caz de recidivă, sancțiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.
3. Penalitățile aplicate în condițiile pct. 1 și 2 din prezentul articol pot depăși maximul general prevăzut la art. 20 pct. 2 din prezentul regulament.”
Instanța a mai constatat și că, în final, textul art. 60 din „Regulamentul disciplinar al F.R.F.” (ediția 2009, în vigoare din 01 iulie 2009) a fost modificat și completat, fiind în schimb eliminat art. 601 al cărui conținut a fost integrat în noul text al art. 60, având următorul conținut:
„Art. 60 Corupția/Pariurile sportive /Integritatea competițiilor
1. Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF/AJF, unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se afla sub incidența prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terț, în scopul de a-l determina să încalce statutele și regulamentele FIFA/UEFA/FRF, va fi sancționată în mod cumulativ:
a) cu o penalitate sportivă de la 100.000 la 300.000 de lei;
b) cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal și cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani;
c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară.
2. Solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat se sancționează în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a) - c) din prezentul articol.
3. În cazuri grave sau în caz de recidivă, sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) de mai sus pot fi înlocuite cu declararea persona non grata.
4. Prin avantaje nejustificate se înțeleg: bani, titluri de orice fel echivalând bani, bunuri, comisioane, împrumuturi, donații, prestări de servicii cu titlu gratuit, promovare în serviciu, oportunități de afaceri, alte avantaje cu caracter patrimonial, etc.
5. Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu:
a) interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani;
b) penalitate sportivă de 300.000 de lei.
6. În toate cazurile, organul jurisdicțional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului.
7. În cazul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute și sancționate de alin. (1) și (2) ale prezentului articol, FRF/LPF/AJF au obligația de a sesiza organele de urmărire penală.
8. Fapta persoanei care, direct sau indirect, deține acțiuni sau o funcție de conducere la mai mult de un club participant în competițiile organizate de FRF/LPF/AJF, se sancționează cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal până la încetarea motivelor de sancționare și penalitate sportivă de la 50.000 la 100.000 de lei.
9. Fapta unei persoane definită de art. 4.1 lit. a) - g) din prezentul regulament, de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui jucător, antrenor, oficial al unui club sau unei alte persoane, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-și apere corect șansele într-un joc de fotbal, se sancționează cu suspendare de 2 ani și penalitate sportivă de 1.000.000 de lei. În caz de recidivă, sancțiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.
10. Fapta unui jucător, antrenor sau oficial al unui club de a solicita, accepta promisiunea sau de a primi un avantaj nejustificat de la o altă persoană în scopul de a stimula echipa clubului căruia aparține să-și apere corect șansele într-un joc de fotbal, se sancționează după cum urmează:
a) cu suspendare de 2 ani și penalitate sportivă de 1.000.000 de lei, în cazul oficialilor;
b) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 200.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga I;
c) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 100.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 2-a;
d) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 50.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 3-a;
e) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 400.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga I;
f) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 200.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga a 2-a;
g) cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 100.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga a 3-a;
În caz de recidivă, sancțiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.
11. Penalitățile aplicate în condițiile alin. (9) și (10) din prezentul articol pot depăși maximul general prevăzut de regulamentul disciplinar”.
Din examinarea comparativă a celor două texte, instanța a constatat o adaptare evidentă a „autoguvernării sportive” la noile provocări legate de domeniul corupției, pădurilor sportive și integrității în competițiile sportive.În continuare instanța de fond a apreciat necesară efectuarea unor mențiuni referitoare la incriminarea faptelor de corupție în sport, a faptelor legate de pariurile sportive și asigurarea integrității în competițiile sportive.
Principiile „autoguvernării” și „autoreglementării” în domeniul sportiv și, respectiv, prevederea unor fapte ca abateri disciplinare în Regulamentele disciplinare ale diferitelor cluburi, federații, ligi sportive și, corelativ, „exercitarea puterii disciplinare” a organelor jurisdicționale sportive, nu înlătură dreptul statului de a incrimina în legea penală fapte calificate ca abateri disciplinare (toate sau numai unele dintre acestea) ori alte fapte (neprevăzute ca bateri disciplinare), în principiu cele două forme de răspundere juridică (răspunderea disciplinară și răspunderea penală) neexcluzându-se și necondiționându-se reciproc. Legiuitorul român, până în prezent, nu a adoptat dispoziții speciale, distincte de cele de drept comun, de incriminare a unor fapte săvârșite în activitatea sportivă, aspect care poate fi de natură să justifice, după caz, fie o jurisprudența neunitară, fie dificultăți în conformarea destinatarilor legii.
În unele state au fost adoptate texte cuprinzând incriminări referitoare la corupția în sectorul public și privat (activitatea de afaceri) și la corupția în activitățile sportive, pariuri sportive și integritate în competițiile sportive (S.U.A. - Kansas, „Sports bribery”, Missouri, „Sports bribery”, New York, „Sports bribery”, Nevada, „Sports bribery Laws”, etc; Regatul Unit - „Bribery Act 2010”).
Jurisprudența națională a soluționat, recent, o cauză având ca obiect fapte de corupție în domeniul sportiv (meciuri de fotbal). Astfel, în cauza nr. 4689/111/2009 a Tribunalului Bihor (rechizitoriul nr. 39/P/2009 din 29 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.), a fost pronunțată sentința penală nr. 9/ P din 17 ianuarie 2012, nedefinitivă, prin care au fost condamnații inculpații C.S. și O.G. trimiși în judecată pentru infracțiunile de dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, faptele constând în următoarele:
- Fapta inculpatului C.S. de a pretinde suma de 30.000 euro de la inculpatul O.G., președintele clubului ACU Arad, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra președintelui clubului FC Bihor, numitul T.A.A., și asupra jucătorilor de fotbal, pentru ca aceștia să nu-și apere în mod corect șansele și să piardă meciul cu ACU Arad;
- Fapta inculpatului C.S. de a oferi, în mod direct, suma de 35.000 euro jucătorilor de fotbal de la FC Bihor pentru ca aceștia să nu își apere corect șansele și să piardă meciul cu ACU Arad;
- Fapta inculpatului O.G., președintele clubului ACU Arad, de a fi de acord să-i dea inculpatului C.S. suma de 25.000 euro, urmând să-i remită încă 5.000 euro la finalul meciului, acesta lăsând să se înțeleagă că are influență asupra președintelui clubului FC Bihor, numitul T.A.A., și asupra jucătorilor de fotbal, pentru ca aceștia să nu-și apere în mod corect șansele și să piardă meciul cu ACU Arad. În acest caz, instanța de fond a constatat că faptele de corupție sunt în legătură cu încălcarea obligației de fidelitate.
Referitor la acuzația de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. instanța de fond a reținut că potrivit rechizitoriului, constituie infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., după caz, în raport cu fiecare inculpat, următoarele fapte:
„- alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vânzare-cumpârare, în care au fost introduse mențiuni necorespunzătoare adevărului în privința conținutului, datei și voinței reale a părților, folosite ulterior în timpul anchetei penale, precum și darea unor declarații mincinoase în calitate de martor în timpul audierii din 09 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna și întârzia finalizarea urmăririi penale;
- de a redacta în mod fraudulos, la data de 20 mai 2008, un antecontract de vânzare-cumpărare între M.G.R. și G.B., prin consemnarea-atestarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului, în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului și voința părților, precum și declararea în mod mincinos a contextului perfectării înscrisului menționat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna prezenta anchetă și de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe inculpații B.G. și S.T.;
- de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare - cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008 și darea, în calitate de martor, a unor declarații mincinoase în legătură cu modul de întocmire a actului menționat anterior, toate în scopul de a îngreuna astfel urmărirea penală declanșată împotriva inculpaților B.G. și S.T. și de a-i exonera de o posibilă răspundere penală;
- de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografa, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, precum și darea în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, a unei declarații mincinoase privind modul de întocmire a actului menționat, reprezintă acte concrete de ajutorare a inculpaților B.G. și S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanșată împotriva acestora și exonerarea de la o posibilă răspundere penală”.
În sinteză, acuzațiile constau în faptul că persoanele arătate în actul de sesizare au fost implicate, după caz, în redactarea/alcătuirea/semnarea celor 2 înscrisuri sub semnătură privată și, respectiv, în faptul că au dat declarații mincinoase/au făcut afirmații mincinoase în cursul urmării penale cu privire la întocmirea acelor înscrisuri, în „scopul de a îngreuna urmărirea penală” și „de a-i exonera de o posibilă răspundere penală” pe inculpații B.G. și S.T.
Instanța a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, întrucât așa cum rezultă din prevederile art. 264 C. pen. infracțiunea de favorizare a infractorului este o infracțiune subsecventă deoarece, înainte de a exista fapta de favorizare, trebuie să existe o infracțiune săvârșită de altă persoană decât cel care va fi un favorizator al acelei fapte. Potrivit textului art. 264 alin. (1) C. pen., cel care profită de activitatea favorizatorului este întotdeauna un infractor (deoarece se menționează că ajutorul este dat „unui infractor”). Aceasta înseamnă, pe de o parte, că fapta favorizată poate fi numai o infracțiune, adică o faptă pentru care să se poată legalmente pune în mișcare acțiunea penală, iar pe de altă parte, că cel favorizat îndeplinise, în momentul săvârșirii actelor de favorizare, toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat ca atare, adică un infractor. În lipsa unei definiții legale, „infractor” este persoana care a săvârșit, cu vinovăție, vreuna dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă ori care a participat la săvârșirea unei asemenea fapte ca instigator sau complice. Prin „infracțiune”, potrivit art. 17 C. pen., se înțelege „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”. În consecință, nu există identitate între noțiunile de „faptă prevăzută de legea penală” și „infracțiune”, respectiv, între noțiunile de „făptuitor” și „infractor”.
Așa cum constant s-a arătat în doctrina juridică și în jurisprudență, fapta anterioară favorizării trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de art 17 C. pen. pentru a fi infracțiune, în lipsa uneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, favorizarea acelei fapte nu atrage răspunderea penală (de exemplu, lipsește vinovăția ori anumite împrejurări înlătură caracterul penal al faptei). Dacă legiuitorul ar fi dorit ca fapta principală să fie ceva mai puțin decât o infracțiune - spre exemplu, o faptă prevăzută de legea penală - atunci ar fi menționat acest lucru, așa cum a făcut în cazul infracțiunii de tăinuire (în textul art. 221 C. pen. legiuitorul folosind expresia „cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală”).
Instanța a apreciat că aceasta este corecta interpretare a textului incriminator (în sensul că nu există identitate între noțiunile de „faptă prevăzută de legea penală” și „infracțiune”, respectiv, între noțiunile de „făptuitor” și „infractor”) și din examinarea „Expunerii de motive” la noul C. pen. potrivit căruia, referitor la această infracțiune, sub noua denumire „favorizarea făptuitorului” (art. 269), se arată că „. au fost aduse unele modificări atât sub aspect terminologic dar și de conținut. În primul rând, s-a renunțat la folosirea noțiunilor de „infracțiune” și „infractor” în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală” și de „făptuitor” întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de pildă minoritatea sau eroarea de fapt). Această deoarece verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal și nu în raport de aprecierea făcută de favorizator. În același timp, s-a renunțat la favorizarea reală, ca modalitate de comitere a acestei infracțiuni, acțiunile respective fiind prevăzute în conținutul infracțiunii de tăinuire. În consecință, această expunere de motive, pe de o parte, sugerează că noul C. pen. extinde condițiile răspunderii penale pentru această faptă (favorizarea personală), incriminând- o sub denumirea de „Favorizarea făptuitorului” (art. 269), iar pe de altă parte, contribuie Ia concluzia că, „de lege lata”, numai printr- o interpretare extensivă a actualului text prevăzut de art. 264 C. pen. s-ar putea examina posibilitatea condamnării inculpaților pentru favorizarea infractorului.
Cu toate acestea instanța a apreciat că interpretarea textului incriminator în defavoarea acuzatului, prin extinderea domeniului de aplicare la situații și fapte care nu au fost avute în vedere de legiuitor, nu este permisă potrivit art. 7 din C.E.D.O. astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., este periculoasă nu numai pentru că periclitează înfăptuirea justiției, ci și pentru că de ea profită un infractor autentic. Ajutorul dat unui infractor și care constituie elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., poate consta într- o acțiune ori într- o inacțiune. Fapta constă într-un ajutor dat unui infractor, iar din exprimarea legiuitorului rezultă sprijinirea certă efectivă, a unui infractor. De asemenea, potrivit legii, ajutorul acordat infractorului trebuie să aibă aptitudinea de a-l sprijini pe acesta, de a-l sluji pentru a se sustrage de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ori pentru a-i asigura folosul sau produsul infracțiunii; ajutorul dat infractorului trebuie să aibă acest potențial în lipsa căruia nu poate fi socotit ca o contribuție efectivă la periclitarea justiției penale.
În ceea ce privește prima modalitate de săvârșire a infracțiunii, s-a reținut că fapta mai este denumită în literatura de specialitate „favorizare personală” și, pentru existența ei, ajutorul acordat trebuie să fie de natură a îngreuna sau zădărnici justiția penală. În consecință, ajutorul acordat infractorului trebuie să vizeze urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, în sensul îngreunării acestora (creării de dificultăți) sau zădărnicirii lor (a Ie face inutile, ineficiente).
Sub aspectul laturii subiective, în momentul în care se săvârșește fapta de favorizare, subiectul activ trebuie să știe că dă ajutor unui infractor, adică unei persoane care a săvârșit, cu vinovăție, o faptă prevăzută de legea penală, fie în formă consumată, fie în forma tentativei pedepsibile.
În rezumat, pe de o parte, favorizatorul trebuie să știe că s-a comis o infracțiune al cărei autor, instigator sau complice beneficiază de ajutorul său, iar pe de altă parte, să știe că acea infracțiune a fost consumată ori a rămas în faza tentativei pedepsibile.
În consecință, dacă făptuitorul nu știe că acordă ajutor unui infractor ori știe că favorizatul a comis o faptă ilicită, dar nu are date la îndemână, în acel moment, pentru a-și da seama că este vorba de o infracțiune, atunci cel care dă un astfel de ajutor nu săvârșește fapta prevăzută și pedepsită de art 264 C. pen.
În opinia primei instanțe, toate elementele conținutului infracțiunii - latură obiectivă, latură subiectivă, obiect, subiect etc. - adică totalitatea condițiilor cerute de lege pentru ca o anumită faptă să constituie infracțiune, trebuie să se realizeze cumulativ. Astfel, dacă favorizarea a fost făcută față de o persoană care, ulterior, se constată a nu fi infractor, nu se poate aprecia ca fiind realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizarea infractorului numai pe considerentul realizării urmării socialmente periculoase. Lipsa unora dintre elementele conținutului faptei prevăzute de legea penală nu pot fi suplinite prin existența altora. Incriminând fapta de favorizare a infractorului, legiuitorul a urmărit să pedepsească fapta persoanei care creează un pericol pentru înfăptuirea justiției prin aceea că ajută un infractor, fapta constând deci în ajutorul dat unui infractor, iar prin aceasta se perturbă sau se zădărnicește activitatea de înfăptuire a justiției. Nu orice periclitare a activității de înfăptuire a justiției, ca o condiție suficientă prin ea însăși, este incriminată prin textul art. 264 C. pen., ci numai aceea care este săvârșită prin intermediul ajutorului dat unui infractor. Dacă lezarea valorilor sociale apărate de legea penală nu se face în modalitățile și condițiile strict prevăzute de aceasta, atunci fapta săvârșită de presupusul favorizator nu poate fi infracțiune. Nu se poate ignora caracterul subsecvent al infracțiunii de favorizare, aceasta trebuind să se raporteze la o infracțiune care să fi fost săvârșită de către cel favorizat.
Or, dacă aceasta din urmă (persoana favorizată) nu a săvârșit o infracțiune și nu este infractor, pe cale de consecință, nu mai poate exista infracțiunea de favorizare a infractorului. Dacă s-ar concluziona în sens contrar, s-ar ajunge la situația inacceptabilă de a considera ca infracțiune orice îngreunare a activității de justiție, ceea ce, desigur, nu este posibil („nullum crimen sine lege”). De asemenea, ori de câte ori favorizatul este considerat a nu fi săvârșit o faptă penală (inclusiv pe temeiul art. 44- 51 C. pen.), nu va exista nici infracțiunea de favorizarea infractorului.
Prima instanța a mai arătat că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil în cauzele penale include „dreptul, pentru orice „acuzat”, în sensul autonom pe care art. 6 îl atribuie acestui termen, de a păstra tăcerea și de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare” (cauza Funke v. Franța, 25 februarie 1993). În hotărârea pronunțată în cauza Saunders v. Regatul Unit (17 decembrie 1996), se face o precizare importantă în această privință: „Curtea reamintește că, chiar dacă art. 6 al Convenției nu menționează în mod expres, dreptul de a păstra tăcerea, și una din componentele lui - dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare - acestea sunt norme internaționale general recunoscute, care se află în centrul noțiunii de proces echitabil consacrată prin acest articol (art. 6). Motivele lor de a fi țin, în special, de protecția acuzatului împotriva aplicării forței coercitive abuzive din partea autorităților, ceea ce evită erorile judiciare și permite să fie atinse scopurile art. 6 […]. În particular, dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare presupune că, într-o cauză penală, acuzarea caută să-și întemeieze argumentația fără a recurge la elemente probante obținute prin constrângere sau presiuni, în pofida voinței acuzatului în acest sens, acest drept este strâns legat de principiul prezumției de nevinovăție consacrat în art. 6 alin. (2) din Convenție”.
Privilegiul împotriva autoincriminării și dreptul acuzatului de a păstra tăcerea, garanții implicite ale dreptului la un proces echitabil, au fost examinate, după anul 1993, în mai multe cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului (J.B contra Elveția, 2001, IJt GMR și AKP contra Marii Britanii, 2000, Kansal contra Marii Britanii, 2004, Jalloh contra Germaniei, 2006, Weh contra Austria, 2004, Allan contra Marii Britanii, 2002, Muray contra Marii Britanii, 1996, Serves contra Franței 1997), fiind constant relevată necesitatea interzicerii utilizării oricăror mijloace de constrângere în scopul obținerii de probe împotriva voinței acuzatului, precum și faptul că, față de caracterul autonom al noțiunii de „acuzație în materie penală”, trebuie considerat că și martorul se bucură de acest drept în măsura în care, prin declarația pe care o face, s-ar putea autoincrimina.
În rezumat, privilegiul împotriva autoincriminării este un principiu conform căruia statul nu poate obliga un suspect să coopereze cu acuzarea prin oferirea de probe ce l-ar putea incrimina.
Or, în condițiile în care există indicii rezonabile, pe de o parte, că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar pe de altă parte, că va fi pusă sub acuzare, ascultarea acesteia în calitate de martor, sub prestare de jurământ și, deci, sub sancțiunea penală a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, cu privire la fapte sau împrejurări care l-ar putea incrimina, poate fi, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, de natură a aduce atingere celor două reguli menționate (privilegiul împotriva autoincriminării și dreptul acuzatului de a păstra tăcerea).
Astfel, conform rechizitoriului, o parte a acuzațiilor incluse în fapta de favorizare a infractorului, ca infracțiune prevăzută de art. 264 C. pen., constau în următoarele:
- darea unor declarații mincinoase în calitate de martor în timpul audierii din 09 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna și întârzia finalizarea urmăririi penale (inculpatul M.G.R.);
- declararea în mod mincinos a contextului perfectării înscrisului menționat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna prezenta anchetă și de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe învinuiții B.G. și S.T. (inculpata C.A.F.);
- darea în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, a unei declarații mincinoase privind modul de întocmire a actului menționat, reprezintă acte concrete de ajutorare a învinuiților B.G. și S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanșată împotriva acestora și exonerarea de la o posibilă răspundere penală (inculpatul P.V.).
Or, inculpații M.G.R., C.A.F. și P.V. fuseseră, anterior ascultării în calitate de martor, așa cum se menționează în rechizitoriu, persoanele implicate în întocmirea/redactarea/atestarea și semnarea celor două antecontracte de vânzare - cumpărare (înscrisuri sub semnătură privată), după cum urmează:
- inculpatul M.G.R., în calitate de promitent-vânzător, în ambele înscrisuri (înscrisul olograf și înscrisul tehnoredactat);
- inculpata C.A.F., în calitate de avocat redactor al celui de-al doilea antecontract și, de asemenea, de avocat care a atestat și semnat respectivul antecontract (înscrisul tehnoredactat);
- inculpatul P.V., în calitate de martor care a semnat pe primul antecontract (înscrisul olograf).
Având în vedere că, anterior, cei trei inculpați fuseseră implicați în activitatea de întocmire/redactare/atestare și semnare a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare (înscrisuri sub semnătură privată), ascultarea lor și, declarațiile caracterizate de către acuzare ca declarații de martor, cu privire la modul de întocmire a respectivelor înscrisuri sub semnătură privată, precum și la contextul sau împrejurările perfectării acestora, în condițiile în care organele judiciare de urmărire penală aveau suficiente date și informații care sugerau, în mod rezonabil, posibila punere sub acuzare a lor cu privire la aceste fapte (cel puțin cu privire la scopul întocmirii și folosirii înscrisurilor) - se plasează sub protecția „dreptului de a nu contribui la propria sa incriminare”.
În sfârșit, în cauza Creangă contra România (2012), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră, a constatat că „reclamantul a fost citat pentru a se prezenta la procuror pentru a da o declarație în contextul unor cercetări penale și nu i-a fost dată nicio informație suplimentară cu privire la scopul declarației reclamantul nu cunoștea dacă este citat în calitate de martor sau de suspect, sau chiar în calitatea de ofițer de poliție care realizează anchete penale”.
Așa cum s-a remarcat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cu referire la teoria „celor trei alegeri dificile cu care se confruntă persoana”) nu este natural să i se ceară presupusului făptuitor să aleagă între: 1) cel sancționat pentru refuzul său de a coopera; 2) să furnizeze autorităților informații incriminatoare pentru el; 3) să mintă și să riște să fie condamnat pentru aceasta (cauza Weh contra Austria, 2004).
De altfel, în doctrina juridică și jurisprudența națională a fost constant susținută, cu valoare de principiu, opinia potrivit căreia dacă martorul pentru a nu se învinui pe sine de săvârșirea unei infracțiuni, face afirmații neadevărate sau, cu intenție, trece sub tăcere anumite împrejurări esențiale despre care a fost întrebat, el nu ar săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă. În realitate, o asemenea persoană nu mai este „un martor”, deoarece el nu poate apărea în aceasta calitate în raport cu o eventuală inculpare a sa, din moment ce întrebările ce i se adresează ar conduce, dacă ar răspunde sincer, la implicarea sa într-un proces penal. Într-o asemenea situație, martorului nu i se mai poate cere să fie obiectiv, în același timp în care asupra sa planează sancțiunea penală. În acest sens, în jurisprudența instanței supreme a fost afirmat principiul potrivit căruia, în cazul în care o persoană, după ce a fost ascultată ca martor în cursul procesului penal, este trimisă în judecată, pentru o infracțiune în legătură cu aceea care, încă inițial, face obiectul judecății, ea pierde calitatea de martor, devenind inculpat și nu mai poate fi trasă la răspundere pentru afirmațiile neadevărate făcute cu ocazia ascultării sale în calitate de martor (decizia penală nr. 957/1979, Tribunalul Suprem, secția penală).
Instanța a apreciat că declarațiile neadevărate ale prezumtivului făptuitor, ascultat în calitate de „martor” (înainte de a deveni învinuit sau inculpat) reflectă, mai degrabă, preocuparea sa de a-și concepe anticipat o apărare, decât intenția de a împiedica aflarea adevărului sau intenția de favorizarea altui infractor. Chiar dacă declarațiile inițiale au fost date în calitate de martor, iar pe parcursul procesului penal a devenit inculpat, declarațiile sale inițiale nu pot atrage răspunderea penală nici față de aspectele vizând un eventual coinculpat deoarece declarația sa a fost dată cu intenția de a-și asigura propria apărare, iar nu cu intenția de a favoriza un coinculpat. Nu în ultimul rând, instanța a apreciat, în acord cu opinia susținută constant în doctrină și jurisprudență, că orice declarație, fie a martorului, fie a inculpatului, chiar consemnată într-un înscris, este obligatoriu supusă unei verificări de către organele judiciare cu privire la realitatea datelor și informațiilor consemnate în respectiva declarație. Această obligație este valabilă, mai ales, pentru declarațiile făcute de prezumtivul făptuitor audiat în calitate de „martor”, făcute de învinuit sau inculpat în cursul procesului penal deoarece, în exercitarea dreptului la apărare, aceștia nu sunt ținuți de obligația de a declara adevărul. Instanța a mai precizat că în jurisprudență a fost susținută și opinia potrivit căreia, pentru existența infracțiunii de favorizarea infractorului nu este suficientă darea, în cursul procesului penal, a unor declarații favorabile infractorului, ci se cer alte acte concrete de ajutare a acestuia (decizia penală nr. 1139/1984, Tribunalul Suprem, secția penală).
Această ultimă opinie jurisprudențială a fost apreciată ca rezonabilă de instanța de fond deoarece, pe de o parte, există obligația pentru organele judiciare de a strânge probe în vederea lămuririi cauzei penale sub toate aspectele (art. 62 C. proc. pen.), iar pe de altă parte, aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului (art. 63 alin. (2) C. proc. pen.). Toate declarațiile date de persoanele ascultate în cursul procesului penal, chiar și a celor ascultate ca martor, trebuie examinate prin corelare/coroborare cu toate celelalte probe/mijloace de probă, fără absolutizarea valorii probatorii a uneia sau alteia dintre probe.
Chiar dacă deciziile menționate sunt cu mult anterioare prezentei cauze penale, instanța fondului nu a identificat argumente suficiente și rezonabile pentru a se îndepărta de principiile expuse în aceste hotărâri judecătorești ale instanței supreme, cu atât mai mult cu cât aceste principii - de-a lungul ultimilor ani - au primit confirmarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ca fiind în acord cu noua concepție referitoare la noțiunea de „proces echitabil”.
În opinia majoritară a primei instanțe s-a apreciat că nu există probe certe care să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații P.V., C.A.F. și M.G.R. au acționat, sub aspect subiectiv, cu intenție în sensul că, la data faptelor, știau că dau ajutor unui infractor (adică unei persoane care a săvârșit, cu vinovăție, o faptă prevăzută de legea penală, fie în formă consumată, fie în forma tentativei pedepsibile) în scopul îngreunării sau zădărnicirii activității de urmărire penală.
Referitor la acuzația de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art 290 Cpen, instanța de fond a reținut că potrivit actului de sesizare a instanței, în raport cu fiecare inculpat, se rețin următoarele fapte:
- „întocmirea frauduloasă, în data de 19 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare mistificate prin adăugarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului sub aspectul conținutului, voinței reale a părților și a datei întocmirii acestora precum și folosirea ulterioară a înscrisurilor astfel falsificate atât în prezenta cauză penală, cât și în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicționale ale F.R.F., în scopul de a fi exonerat de o posibilă răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupție”;
- „alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vânzare-cumpărare, în care au fost introduse mențiuni necorespunzătoare adevărului în privința conținutului, datei și voinței reale a părților, folosite ulterior în timpul anchetei penale”;
- „a redacta în mod fraudulos, la data de 20 mai 2008, un antecontract de vănzare-cumpărare între M.G.R. și B.G., prin consemnarea-atestarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului, în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului și voința părților, precum și declararea în mod mincinos a contextului perfectării înscrisului menționat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008”;
- „perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008”;
- „perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008”.
În opinia primei instanțe, faptele descrise anterior nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen. „Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Art. 290 alin. (1) C. pen. face trimitere la „modurile arătate în art. 288, cu denumirea marginală „Falsul material în înscrisuri oficiale”, articol în care se arată că falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni ia 3 ani”, iar nu și la textul art. 289, cu denumirea marginală „Falsul intelectual”, potrivit căruia „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Instanța de fond a constatat că persoanele trimise în judecată nu au contestat realitatea întocmirii celor două înscrisuri sub semnătură privată, nici scrierea sau subscrierea (semnarea) înscrisurilor respective. De altfel, nici în actul de acuzare nu se afirmă că nu aceste persoane ar fi întocmit înscrisurile respective, că nu ar fi ele autoarele și semnatarele acestora, ci numai împrejurarea potrivit căreia data întocmirii și semnării acestora, precum și voința persoanelor, nu ar fi cele reale. De asemenea, din prezentarea faptelor și împrejurărilor întocmirii celor două înscrisuri sub semnătură privată nu a rezultat că acestea au fost supuse, ulterior, alterării prin inserarea sau adăugarea altor mențiuni, adică „prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod”.
În principiu, fiind generate în sfera activității private și, nefiind supuse autentificării notariale, în măsura în care semnatarii înscrisurilor nu contestă întocmirea și semnarea lor, aceste fapte nu constituie infracțiuni deoarece conținutul neadevărat al unui înscris privat, ca atare și în anumite limite, nu constituie o infracțiune.
Instanța a constatat că cele două înscrisuri nu au fost folosite în scopul realizării voinței juridice consemnate în acestea (ca temei al unei acțiuni în justiție pentru realizarea dreptului în urma promisiunii de vânzare-cumpărare a terenului, promisiune care apare consemnată în înscrisuri), ci în sprijinul unei apărări a inculpaților în cursul urmării penale.
În continuare, instanța de fond a prezentat argumente relevate de succesiunea incriminării faptelor ca fals în înscrisuri sub semnătură privată:
Codul penal anterior anului 1968 incrimina falsul în înscrisuri sub semnătură privată numai prin „contrafacerea” sau „alterarea” înscrisului, jurisprudența din acea perioadă relevând imposibilitatea încadrării în textul legal a altor modalități faptice, aspect care a impus completarea textului incriminator prin adăugarea expresiei „sau alcătuindu-l în orice mod”. Ulterior, în redactarea textului actualului Codului penal, intrat în vigoare în anul 1968, cu referire la modurile comiterii falsului material, s-au folosit numai expresiile „contrafacerea” și „alterarea” înscrisului, ceea ce a cauzat o jurisprudența contradictorie generată, pe de o parte, de opinia că un text incriminator trebuie aplicat printr- o riguroasă și restrictivă interpretare a expresiilor și termenilor săi, iar pe de altă parte, de opinia că textul trebuie interpretat extensiv, pentru a nu lăsa nesancționate unele fapte comise prin alte modalități decât cele expres prevăzute de textul incriminator (potrivit acestei ultime opinii, fiind inutilă adăugarea expresiei „alcătuindu-l în orice mod”).
În jurisprudență s-a consolidat opinia interpretării cu rigurozitate științifică a terminologiei Codului penal, rigurozitate care nu permite asimilarea expresiei „contrafacerea” cu expresia „facerea”. De asemenea, s-a arătat că expresia,fals material” - care presupune ștergere, înlocuire, adăugire, etc, deci o acțiune materială directă asupra conținutului înscrisului real preexistent - nu echivalează cu cel „intelectual” (cazul înscrisului conceput de orice persoană, alta decât funcționarul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu). Un efect important al modificărilor aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996 - definirea termenului „înscris oficial” și a termenului „public” - a fost cel al scoaterii înscrisurilor care emană sau aparțin altor persoane juridice, altele decât cele la care se referă art. 145 C. pen., din sfera „înscrisurilor oficiale”, falsificarea acestor înscrisuri neputând constitui decât infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condițiile prevăzute de art. 290 C. pen.
Însă, așa cum a arătat anterior, existența acestei infracțiuni este condiționată de modalitatea comiterii, respectiv „prin vreunul din modurile arătate în art. 288”; or, aceste moduri sunt expres și limitativ arătate în textul incriminator, respectiv numai „contrafacerea” sau „alterarea”. Riguros juridic, mai ales în demersul de interpretare a legii penale substanțiale (interpretarea normelor de incriminare), orice altă modalitate de comitere a faptei - precum alcătuirea unui înscris cu date nereale - nu este incriminată. Legiuitorul a și dat un titlu marginal definitoriu pentru aceasta infracțiune, „Fals material” care, în consens cu înțelesul modurilor de comitere indicate, nu permite o altă acțiune materială directă decât asupra unui înscris preexistent falsificării.
Conform doctrinei juridice, acțiunea de falsificare poate fi săvârșită prin „contrafacere”, adică confecționarea prin imitarea scrierii sau semnăturii înscrisului (imitarea semnăturii, imitarea prin reproducerea conținutului înscrisului falsificat, adică, în sinteză, confecționarea unui înscris similar cu cel original) ori prin „alterare”, adică prin modificarea în orice mod a înscrisului. În general, contrafacerea scrierii înseamnă plăsmuirea, confecționarea unui înscris similar cu unul preexistent, contrafacerea subscrierii/semnăturii înseamnă aplicarea unei semnături care să aibă aparența că ar fi a celui ce trebuia să semneze, iar alterarea înseamnă denaturarea materială a conținutului înscrisului, fie prin adăugiri între rânduri sau marginale, prin modificări de date sau cifre, prin ștersături sau bifări sau chiar prin aducerea în stare de ilizibilitate a unor părți din înscrisul respectiv. În cazul alterării prin adăugiri, apare necesară o contrafacere/imitare a scrierii, adică utilizarea aceluiași scris de mână sau a acelorași caractere dactilografiate. Dacă modalitățile prevăzute de art. 288 C. pen. ar presupune și modalitatea de alterare prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii înscrisurilor de către părțile semnatare ale acestuia, ca în prezenta cauză, s-ar putea concluziona ca falsul intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. este incriminat și de art. 288 alin. (2) C. pen., ceea ce nu poate fi acceptat deoarece legiuitorul, dacă ar fi dorit incriminarea și a unor astfel de fapte, ar fi prevăzut în textul art. 290 C. pen. că falsificarea se poate realiza și prin modurile arătate de art. 289 C. pen.
În sinteză, atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii înscrisului sub semnătură privată este, în sens larg, „un fals intelectual” săvârșit însă nu de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, ci de către alte persoane.
În raport cu cele arătate, s-a constatat că legiuitorul nu a incriminat, în actualul C. pen. și „falsul intelectual în înscrisuri sub semnătură privată”; ar fi greșit ca, prin interpretarea extensivă a texului incriminator, faptele arătate în rechizitoriu să fie considerate ca realizând cerințele noțiunii de „contrafacere a scrierii” sau celei de „alterare în orice mod”, considerentele deciziei de îndrumare nr. 1/1970 a fostului Tribunalului Suprem („cu privire la încadrarea juridică a faptei de a plăsmui un înscris oficial”), nefiind incidente și nici de natură a consolida această interpretare extensivă.
Dimpotrivă, concluzia că faptele menționate în rechizitoriu nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată este consolidată și de „Expunerea de motive''' pentru noul C. pen., precum și de conținutul noului text incriminator al faptei. Astfel, în Expunerea de motive la noul C. pen.” se arată următoarele: „Capitolul al III-lea - Falsuri în înscrisuri - cuprinde, la rândul său, o serie de modificări față de legea în vigoare. Astfel, infracțiunea de fals intelectual a fost completată cu o nouă dispoziție, incidență atunci când fapta nu a fost săvârșită de un funcționar, în acest caz, bineînțeles, nu mai este vorba de un înscris oficial, ci de un înscris sub semnătură privată. Incriminarea se impunea datorită faptului că, pe baza textelor existente în legea în vigoare, era dificilă încadrarea juridică a unor fapte, devenite din ce în ce mai frecvente, comise în sfera raporturilor comerciale”. În mod corespunzător, noile reglementări de incriminare a faptelor de fals în înscrisuri sunt următoarele:
„CAPITOLUL Falsuri în înscrisuri
Art. 320
Falsul material în înscrisuri oficiale
(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani,
(2) Falsul prevăzut în alin. (I), săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.
(4) Tentativa se pedepsește.
Art. 321
Falsul intelectual
(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepsește.
Art 322
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau ari 321. dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepsește”.
Legat de argumentele relevate de jurisprudența instanțelor naționale, jurisprudența Curții Constituționale a României și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la interpretarea și aplicarea normelor de incriminare a faptelor, instanța de fond a arătat că în susținerea acuzării nu poate fi invocată decizia de îndrumare nr. 1/1970 a fostului Tribunal Suprem întrucât:
- decizia se referă la, „fapta de a plăsmui un înscris oficial”, iar nu la „fapta de a plăsmui un înscris sub semnătură privată”;
- se arată în această decizie că verbul „a contraface” înseamnă a reproduce ceva fraudulos, a imita, a plăsmui, a alcătui ceva, atribuindu-i caracter de autenticitate;
- potrivit dispozitivului deciziei persoana care plăsmuiește în întregime sau parțial un înscris oficial, comite infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, fără a fi necesar ca pentru existența acestei infracțiuni înscrisul să fie folosit”.
În consecință, decizia arătată se referă la „plăsmuirea” de către o persoană a unui înscris prin care se imită un înscris oficial (întocmirea unui înscris identic sau similar cu un înscris oficial), ceea ce îi atribuie un caracter de autenticitate și, practic, fapta prezintă pericol social prin ea însăși, chiar fără ca respectivul înscris să fie folosit sau încredințat altei persoane spre folosire (ca și în cazul infracțiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale” și „fals intelectual”, în opoziție cu infracțiunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” pentru care este obligatorie cerința folosirii înscrisului de către făptuitor sau încredințarea acestuia altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice. De asemenea, prin decizia nr. 411 din 20 noiembrie 1971 a fostului Tribunal Suprem, Secția penală, s-a statuat că „întocmirea unei copii a unui act inexistent constituie, de aceea, infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale”.
În sfârșit, instanța făcând trimitere la argumentele relevate de jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la limitele interpretării și aplicării normelor care prevăd infracțiuni, a apreciat că faptele reținute în rechizitoriu, astfel cum au fost descrise distinct, în raport cu fiecare inculpat, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
Potrivit doctrinei juridice, falsul în înscrisuri sub semnătură privată este fapta persoanei care contraface (plăsmuiește) sau alterează (modifică) un astfel de înscris, pentru a obține prin aceasta o probă scrisă neconformă cu adevărul în consecință, înscrisul sub semnătură privată constituind o probă împotriva persoanei care a semnat acel înscris și în avantajul persoanei care a obținut înscrisul, falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului operată asupra unui lucru (entitate) care are legal însușiri probatorii. Fapta prezintă pericol social deoarece multiple relații sociale, concretizate în diferite raporturi juridice privind persoane particulare, sunt înlesnite și asigurate prin folosirea înscrisurilor sub semnătură privată. În principiu, înscrisul sub semnătură privată, considerat în mod singular, interesează numai pe subiecții raportului juridic la care se referă înscrisul respectiv. Subiectul pasiv este persoana față de care va fi folosit înscrisul sub semnătură privată fals atunci când se va produce fapta de folosire a înscrisului fals. În caz de săvârșire a faptei prin contrafacere este esențială imitarea semnăturii, fiindcă semnul de autenticitate al unui înscris sub semnătură privată este, așa cum subliniază chiar denumirea infracțiunii, semnătura de pe înscris. Semnătura este considerată fals din moment ce nu a fost scrisă de cel căruia i se atribuie. In cazul alterării prin adăugiri apare ca necesară o contrafacere (imitare) a scrierii (același scris de mână sau aceleași caractere dactilografice). Or, în prezenta cauză instanța a constatat că acuzarea nu a contestat că cele două înscrisuri sub semnătură privată au fost întocmite chiar de către părți - M.G.R. și B.G. - (înscrisul olograf), respectiv, întocmite la cererea părților - (înscrisul tehnoredactat de avocat C.A.F.); că respectivele înscrisuri sunt semnate, în mod real, de către părți și nici că semnăturile aplicate pe cele două înscrisuri sub semnătură privată ar aparține altor persoane, altele decât cele care, în mod real, au aplicat semnăturile pe înscrisuri (au semnat ca „martor” respectivele înscrisuri - V.R. și P.V., precum și persoana avocatului care a tehnoredactat și atestat antecontractul - C.A.F.).
În consecință, instanța a constatat față de cele menționate, că cele două înscrisuri sub semnătură privată nu constituie o probă împotriva persoanei care a semnat acel înscris și în avantajul persoanei care a obținut înscrisul; de asemenea, nu este îndeplinită nici cerința potrivit căreia subiectul pasiv al infracțiunii este persoana față de care va fi folosit înscrisul sub semnătură privată fals, atunci când se va produce fapta de folosire a înscrisului fals.
În realitate, așa cum se arată chiar în rechizitoriu, cele două înscrisuri sub semnătură privată au reprezentat una din apărările inculpatului B.G. în cursul urmării penale (rechizitoriu, pag.69 - 70, 94 - 119) deoarece, în cursul judecății, inculpatul a menționat expres că nu înțelege să se folosească în apărarea sa de cele două antecontracte (declarație fila 210 verso, 213).
Or, potrivit art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată; această regulă se referă inclusiv la administrarea probelor pentru combaterea apărărilor formulate de inculpat în cursul procesului penal.
Această apărare a inculpatului G.B., conform regulilor generale ale urmăririi penale, a fost examinată, verificată și înlăturată de prima instanță.
Așa cum a arătat anterior, orice apărare a inculpatului, chiar dacă îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată, este obligatoriu supusă unei verificări de către organele judiciare cu privire la realitatea datelor și informațiilor consemnate în respectivul înscris. Această obligație este valabilă, mai ales, pentru înscrisurile depuse la dosar de prezumtivul făptuitor (audiat în calitate de „martor”), de învinuit sau inculpat în cursul procesului penal deoarece, în exercitarea dreptului la apărare, aceștia nu sunt ținuți de obligația de a declara adevărul.
Cu referire la inculpatul V.R., instanța a constatat că, ulterior trimiterii în judecată, la data de 09 ianuarie 2011, a intervenit decesul acestuia (copie certificat deces - Fila 186, vol. l d.p.i), despre această împrejurare luând act prin încheierea din 19 ianuarie 2011, cercetarea judecătorească fiind începută ulterior, la data de 14 martie 2011. În consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. față de inculpatul V.R. s-a dispus încetarea procesului penal.
În ce privește latura civilă a procesului penal, instanța având în vedere argumentele expuse și soluția de achitare a inculpaților în legătură cu infracțiunile deduse judecății a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța din 08 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., prin care s-a instituit sechestrul asigurător și indisponibilizarea sumei de 1.700.000 de euro aparținând inculpatului B.G. Totodată, instanța a apreciat, ca neîntemeiată, cererea Ministerului Public (pag.145 rechizitoriu) de desființare totală, în temeiul art. 348 și art. 170 C. proc. pen., a celor două înscrisuri sub semnătură privată (înscrisul olograf „antecontract de vânzare-cumpărare” și înscrisul tehnoredactat și atestat „antecontract de vânzare-cumpărare”) având în vedere că:
- niciuna dintre părțile semnatare a înscrisurilor sub semnătură privată nu a contestat voința juridică consemnată, nu a contestat întocmirea lor, respectiv, solicitarea de redactare și atestare de către avocat, precum și semnarea acestora. În aceste condiții, părțile sunt cele care vor aprecia asupra efectelor juridice a respectivelor înscrisuri sub semnătură privată, instanța de drept penal nefiind îndreptățită să desființeze, chiar și parțial, antecontractele de vânzare-cumpărare care - susțin acestea - reprezintă acordul lor de voință;
- Față de soluția achitării pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și argumentele pentru această soluție, cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu constituie „produsul infracțional în raport cu art. 290 alin. (2) C. pen.”;
- în cauză nu există aspecte specifice unei acțiuni civile, art. 348 C. proc. pen. având denumirea marginală „Rezolvarea separată a acțiunii civile”; art. 348 C. proc. pen. trebuie corelat cu art. 14 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen. potrivit căruia „Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile: a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală sau parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare „;
- art. 170 C. proc. pen. are denumirea marginală „Restabilirea situației anterioare” și are următorul conținut: „Procurorul sau instanța de judecată poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă”.
În cauză s-a apreciat că nu sunt împrejurări faptice care să impună restabilirea unei situații anterioare săvârșirii infracțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Public - D.N.A., solicitând condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, apreciind că în mod eronat instanța de fond a pronunțat achitarea, întrucât probatoriul administrat în cauză conturează elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 05 februarie 2013, având primul termen la data de 25 martie 2013.
La data de 25 martie 2013, constatându-se întemeiate cererile de amânare a judecății în vederea angajării unui avocat și pregătirii apărării, formulate, oral în fața instanței, de către intimații inculpați B.G. și C.A.F., precum și în scris de intimatul inculpat S.T., instanța de control judiciar a dispus amânarea cauzei pentru termenul din data de 22 aprilie 2013.
Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispozițiilor art. 38514 alin. (1)1 C. proc. pen., a solicitat intimaților inculpați prezenți să precizeze dacă doresc să dea declarație în fața instanței de recurs sau înțeleg să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
La acest termen intimatul inculpat B.G. a arătat că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, înțelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere.
Intimata inculpată C.A.F. a solicitat prorogarea discuției cu privire la acest aspect, după ce va angaja un avocat care să o asiste în prezenta cauză.
La termenul de judecată din data de 22 aprilie 2013 intimatul inculpat B.G. a revenit asupra poziției exprimate anterior, arătând că dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, în timp ce intimații inculpați S.T. și C.A.F. s-au prevalat de dreptul la tăcere consfințit de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. pen. Apărătorul ales al intimatului inculpat P.V., lipsă la acest termen, avocat Duțu Mircea, a arătat că a luat legătura cu clientul său, care i-a precizat că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, înțelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere.
În conformitate cu dispozițiile art. 302 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, a solicitat reprezentantului Ministerului Public și apărătorilor intimaților inculpați să precizeze dacă au cereri prealabile sau excepții de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat încuviințarea probei constând în audierea în fața Completului de 5 Judecători a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, înregistrate pe suport CD și redate în procesele verbale din data de 4 noiembrie 2008, precum și a fișierului intitulat „B.” aflat pe CD-ul care conține înregistrările audio și video efectuate la data 11 mai 2006 privitoare la oferta financiară adresată jucătorilor de fotbal ai SC „G.B.”, apreciind- o utilă și pertinentă cauzei, întrucât pe parcursul judecării în fond CD-urile menționate nu au fost audiate, având în vedere totodată și poziția procesuală a inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea faptei, procurorul precizând că din aceste înregistrări rezultă activitățile infracționale ale inculpaților, precum și o serie de aspecte privind modalitatea în care inculpatul B.G. a încercat să-și construiască apărarea.
Apărătorii aleși ai intimaților inculpați, pe rând, s-au opus administrării acestei probe, întrucât nu a fost contestată situația de fapt reținută prin actul de inculpare.
Instanța de control judiciar, în temeiul art. 302 alin. (2) cu referire la art. 67 C. proc. pen., a respins cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public de audiere în ședință publică a înregistrărilor din data de 4 noiembrie 2008 și din 11 mai 2006, apreciind că, probele solicitate, aflate la dosarul cauzei, pot fi oricând consultate de membrii completului de judecată, neimpunându-se ascultarea acestora în ședință publică.
Cauza a fost amânată la data de 27 mai 2013 pentru ca intimații inculpați M.G.R. și P.V., lipsă la termenele anterioare, să își exprime poziția procesuală față de dispozițiile art. 38514 alin. (1)1 C. proc. pen.
La data de 27 mai 2013 apărătorul ales al intimatului inculpat M.G.R., avocat B.V. a arătat că, dată fiind vârsta înaintată a clientului său, acesta nu se poate prezenta în fața instanței, sens în care, văzând și dispozițiile încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2013, a depus un înscris olograf redactat de către intimatul - inculpat, certificat la solicitarea președintelui completului, prin care a fost menționată împrejurarea că intimatul inculpat înțelege să nu dea o declarație în fața instanței, rezervându-și, astfel dreptul la tăcere. La aceiași dată intimatul - inculpat P.V., personal, a arătat că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, înțelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, la acest termen de judecată Înalta Curte, completul de 5 judecatori, a procedat la audierea inculpatului B.G., potrivit solicitării sale de la termenul din data de 22 aprilie 2013.
Totodată, inculpatul B.G., prin apărătorul său ales, avocat B.V., a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat în defavoarea inculpatului de Ministerul Public și excepția neconvenționalității dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, excepții pe care instanța le-a unit cu fondul cauzei.
Constatând că, atât inculpații, cât și Ministerul Public nu au mai solicitat încuviințarea altor probe și nici nu au contestat starea de fapt reținută în dosar, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat încheiată cercetarea judecătorească.
Prioritar examinării recursului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va analiza cele două excepții invocate de inculpatul B.G. prin apărătorul său ales, avocat B.V., respectiv excepția inadmisibilității recursului declarat în defavoarea inculpatului și excepția neconvenționalității dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004.
În motivarea excepției inadmisibilității căii de atac, inculpatul B.G., prin apărătorul său ales, avocat B.V., invocând dispozițiile art. 2 alin. (2) din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului a precizat că este inadmisibil recursul declarat de Ministerul Public, întrucât nu poate exista o jurisdicție superioară în cadrul instanței supreme.
Totodată, același inculpat, prin apărătorul său ales, a invocat și excepția neconvenționalității dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, întrucât Completele de 5 Judecători, în materia penală, care reprezintă jurisdicția superioară în cadrul instanței supreme, sunt alcătuite tot din judecători ai secției penale, instanță care a judecat cauza în fond, situație în care nu se poate vorbi despre un real control judiciar.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului se stabilește un standard minim în materia drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, standard pe care statele semnatare ale convenției trebuie să-l respecte.
În legătură cu inadmisibilitatea recursului parchetului, motivat de faptul că se cere reformarea hotărârii în defavoarea inculpatului, care nu mai are posibilitatea vreunei alte căi de atac, Înalta Curte-completul de 5 Judecători constată că, în realitate, critica privește modul de reglementare legală a căilor de atac ordinare, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu impune statelor să creeze anumite instanțe, nici modul de alcătuire al acestora și nici modul de organizare a activității de judecată. Prin urmare, raportat la cerințele normei europene, compunerea completelor de judecată nu trebuie să fie realizată într-un mod agreat de justițiabil.
Este adevărat că în conținutul Convenției, precum și în art. 20 din Constituția României a fost consacrată prevalența normelor europene în raport cu cele interne.
Textul art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum este reglementat, garantează dreptul oricărei persoane la nivel dublu de jurisdicție în materie penală, iar prin alin. (2) al aceluiași articol, se prevede posibilitatea și nu obligativitatea suprimării celui de al doilea grad de jurisdicție pentru infracțiunile minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.
Analizând excepțiile invocate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că apărarea nu a indicat o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului în care să se fi identificat o situație similară celei relevate în cererea formulată.
Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține și împrejurarea că, de-a lungul timpului, Curtea Constituțională fiind sesizată în numeroase rânduri, a examinat și s-a pronunțat cu privire la modul de reglementare a căilor de atac în procesul penal român, mai precis asupra chestiunii dacă liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situații deosebite sau dacă el implică existența unor proceduri unice chiar și pentru aceste situații deosebite, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac. De asemenea, au fost analizate condițiile în care existența unor particularități procedurale, în special referitoare la exercitarea căilor de atac, este în concordanță cu principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție. Instanța constituțională a statuat, de asemenea că, liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului penal în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului. Această soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum și din cele ale art. 129, conform cărora „ împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.”
Dublul grad de jurisdicție este un mod de organizare a instanțelor judecătorești în vederea asigurării judecății în fond de către instanțele inferioare și efectuarea controlului judiciar de către instanțele superioare. Dublul grad de jurisdicție, în sistemul de organizare a instanțelor judecătorești în România, are la bază ierarhia lor și calea ordinară de atac a recursului.
Drept urmare, suprimarea celui de al doilea grad de jurisdicție trebuie prevăzută în mod expres de lege. Controlul judiciar ordinar nu poate fi înlăturat decât în situații anume prevăzute de lege. Pentru asigurarea traducerii în viață a principiului dublului grad de jurisdicție este de datoria legiuitorului de a nu crea excepții, de la aplicarea sa, decât pentru situații recunoscute și justificate ca atare.
Legea Fundamentală conferă posibilitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a avea și o jurisdicție superioară față de hotărârile pe care le pronunță în primă instanță. Faptul că în cadrul jurisdicției superioare, completele de judecată sunt alcătuite din judecători care au același grad profesional cu cei care au soluționat fondul cauzei, este o consecință firească a principiului specializării și dă naștere premiselor pentru crearea unei jurisprudențe unitare în materia corespunzătoare competenței acestor complete, prin judecarea cauzelor penale de către complete formate numai din judecători specializați în domeniul dreptului penal prin care se asigură într- o mai mare măsură, respectarea dreptului la un proces echitabil.
Constatând că niciuna dintre dispozițiile CEDO nu a fost încălcată prin modul în care legiuitorul român a reglementat căile de atac, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge excepțiile invocate, ca neîntemeiate.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Ministerul Public a criticat, în esență, hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, apreciind că materialul probator administrat în faza de urmărire penală și completat în cursul cercetării judecătorești a dovedit întrunirea elementelor constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, pentru toate infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.G. probele au demonstrat, fără dubiu, că acesta a săvârșit două infracțiuni de dare de mită, prima în modalitatea alternativă a promisiunii, iar, cea de a doua, în modalitatea alternativă a oferirii. În strânsă legătură cu cea de a doua infracțiune de dare de mită se află și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, comisă pentru ascunderea infracțiunii de dare de mită.
Referitor la inculpații S.T., C.A.F., M.G.R., V.R. și P.V., probatoriul cauzei a relevat activitatea infracțională a fiecăruia dintre aceștia, contribuția, precum și rolul pe care l-au avut în realizarea scopului infracțional comun, și anume, ajutorarea inculpatului B.G., ajutor care în situația inculpatului S.T. a îmbrăcat forma complicității, în cazul inculpaților V.R. și P.V. ajutorul dat s-a constituit în infracțiunea de favorizarea infractorului, iar, în cazul celorlalți s-a conturat sub forma infracțiunilor de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că analiza criticii formulată de reprezentantul Ministerului Public impune anumite considerații teoretice după cum urmează:
Darea de mită reprezintă un real și grav pericol pentru relațiile sociale referitoare la buna funcționare a autorităților, instituțiilor de stat, a instituțiilor ori serviciilor publice, sau a altor unități, a corectitudinii funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, prin aceasta, pentru existența și echilibrul societății democratice organizate, a ordinii de drept.
Impunând și cerând funcționarilor și altor salariați corectitudine, probitate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecția cuvenită și necesară împotriva actelor de încercare de corupere la care ar putea fi expuși.
Darea de mită reprezintă forma corupției active, „fermentul corupției”, acela care dă mită fiind la fel de vinovat ca și mituitul, mituitorul fiind de cele mai multe ori inițiatorul actelor de corupție. Această infracțiune este în strânsă legătură cu infracțiunea de luare de mită, denumită în literatura de specialitate „corupție pasivă”.
Incriminarea distinctă a dării de mită este menită, prin natura sa să descurajeze pe cei care încearcă să-și promoveze interesele prin coruperea funcționarilor, să apere probitatea acestora și să contribuie la reducerea corupției.
Infracțiunea de dare de mită potrivit dispozițiilor art. 255 C. pen. constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen.
Din conținutul normei de incriminare rezultă că darea de mită este fapta aceluia care, pentru a determina un funcționar public sau un funcționar să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, îi promite, oferă sau dă, direct sau indirect, bani sau alte foloase care nu i se cuvin.
Obiectul juridic special al infracțiunii de dare de mită îl constituie relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală sunt inseparabil legate de asigurarea funcționării corespunzătoare a organelor, organismelor statului, instituțiilor acestuia și a celor publice sau a altor unități, prin comportarea corectă a funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu împotriva faptelor de corupere a acestora.
În timp ce subiect activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică, subiectul pasiv trebuie să fie unul calificat, în sensul că acesta trebuie să fie, în mod obligatoriu, funcționar public sau funcționar, în sensul dispozițiilor art. 147 C. pen.
Latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită este alcătuită dintr-un element material însoțit de anumite cerințe esențiale, o urmare imediată și o legătură de cauzalitate.
Elementul material se realizează întotdeauna printr-o acțiune: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, fapta putând fi comisă direct sau printr-un intermediar.
Promisiunea constă în făgăduiala, angajamentul pe care și-l ia mituitorul de a da bani sau alt folos mituitului, dacă acesta acceptă să efectueze sau efectuează un anumit act. Promisiunea poate fi făcută verbal sau în scris, expres sau implict ori aluziv. Promisiunea nu implică și acceptarea sa, de aceea acțiunea se consumă instantaneu, în momentul în care se face o făgăduială de avantaje.
Oferirea de bani sau alte foloase constă în propunerea făcută de mituitor mituitului de a lua bani sau alte foloase ori punerea la dispoziția mituitului a unei sume de bani ori a altor foloase drept mită. Oferirea este un act unilateral al mituitorului, existența infracțiunii nefiind condiționată de acceptarea de către funcționar. Oferirea trebuie să fie precisă, neechivocă, bunul sau foloasele materiale sunt prezentate mituitului sau sunt cunoscute de acesta.
Darea de bani sau alte foloase constă în acțiunea mituitorului de a înmâna, preda, dărui mituitului banii sau alte valori materiale ori de a-i procura orice folos, activitate care este urmată, în mod necesar, de acțiunea corelativă de primire din partea mituitului.
Fapta trebuie să aibă loc în legătură cu îndeplinirea de către funcționarul mituit a unui act care intră în atribuțiile de serviciu ale acestuia sau a unui act contrar atribuțiilor sale de serviciu.
Promiterea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.
Din punct de vedere juridic, pentru existența infracțiunii de dare de mită este lipsită de semnificație reacția funcționarului căruia i se oferă bani sau avantaje.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a relațiilor de serviciu ale funcționarilor, prin posibilitatea încălcării atribuțiilor lor de serviciu.
Legătura de cauzalitate rezultă ex rem.
În ce privește latura subiectivă legiuitorul a prevăzut că această infracțiune se săvârșește numai cu intenție directă și în scopul special urmărit de făptuitor de a-l determina pe funcționar să acționeze în sensul dorit de cel care dă mita.
Infracțiunea de dare de mită se consumă instantaneu, în locul și momentul în care a avut loc promisiunea, oferirea sau darea de mită, neavând nicio relevanță dacă promisiunea sau oferirea a fost sau nu acceptată, după cum nu interesează nici dacă promisiunea sau oferta făcută a fost sau nu realizată.
Raportând considerentele teoretice anterior menționate speței dedusă judecății, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că prin Rechizitoriul nr. 95/P/2006 din 16 decembrie 2008, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției, inculpatul B.G. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (trei fapte) și art. 75 lit. a) C. pen., constând, în esență, că la data de 11 mai 2006, inculpatul G.B., în mod direct, a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.G.B., sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 euro, în situația obținerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.”, meci ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal, iar în anul 2007 același inculpat a oferit importante sume de bani în valută echipei de fotbal „U.C.” și președintelui acestui club, A.D., pentru ca, în ultima etapă a Campionatului Național de Fotbal - Liga I, ediția 2007 - 2008, ce urma a fi susținută la data de 07 mai 2008 în compania echipei „C.F.R.C.”, clubul „U.C.” să-și apere corect șansele de joc și să facă tot ceea ce era posibil pentru obținerea unui rezultat de egalitate sau Victorie. Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 20 mai 2008), s-a reținut că după data de 07 mai 2008, când cazul „Valiza” a luat amploare în toate mijloacele mass- media, inculpatul B.G. și-a conceput apărarea conform căreia, suma de 1,7 milioane de euro identificată, în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în județul Cluj, aparținând inculpatului M.G.R., fiind încheiate în acest sens două antecontracte de vânzare-cumpărare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând în contractele de muncă și convențiile civile ale jucătorilor profesioniști de fotbal ale cluburilor implicate în prezentul dosar.
În ce privește situația inculpatului B.G., instanța de control judiciar, fără a mai relua starea de fapt, amplu prezentată, atât în actul de sesizare al instanței, cât și în cuprinsul hotărârii recurate și necontestată, de altfel, nici de inculpat și nici de procuror, constată că probatoriul administrat conturează elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestui inculpat. Totodată, se constată că inculpatul B.G. nu a contestat conținutul mijloacelor de probă administrate în cauză.
Referitor la prima infracțiune de dare de mită săvârșită la data de 11 mai 2006, constând în aceea că inculpatul G.B., în mod direct, a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.”G.B.”, sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 euro, în situația obținerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.”, meci ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal, instanța de control judiciar constată că probatoriul administrat în cauză conturează elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., în modalitatea alternativă a promisiunii.
Se reține, în esență, că la data de 11 mai 2006, orele 1600, inculpatul G.B. s-a deplasat la Hotelul Cristal Palace, unde erau cazați fotbaliștii și oficialii Clubului de Fotbal „G.B.”, pentru a le transmite în mod direct o promisiune financiară. Neputând contacta pe nici unul dintre aceștia, inculpatul B.G. a urmărit cu autoturismul său autocarul, care s-a oprit la restaurantul P., după care s-a apropiat de aceștia, promițându-le sume de 5.000 euro sau 10.000 euro, pentru fiecare jucător, în condițiile în care vor obține un rezultat de egalitate sau Victorie în meciul ce urma să aibă loc. După ce a intrat în restaurantul P., inculpatul G.B. a devenit mult mai insistent și a reluat discuția și promisiunea făcută în scopul apărării în mod corect a șanselor de joc și obținerii unui rezultat favorabil pentru meciul ce urma să aibă loc la data de 12 mai 2006. Apoi inculpatul B.G. a părăsit restaurantul P., o parte din discuțiile menționate fiind filmate de mai multe posturi de televiziune și transmise în cadrul unor emisiuni de știri.
Pentru existența infracțiunii de dare de mită, promisiunea trebuie adresată unui funcționar, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Deși textul de lege nu o prevede în mod explicit, promisiunea trebuie să fie serioasă, adică să aibă aptitudinea, capacitatea de a corupe.
În ce privește prima condiție cerută de textul de lege și anume ca promisiunea să fie făcută unui funcționar, instanța de control judiciar constată că este îndeplinită în cauză.
Instanța de fond, în opinie minoritară a făcut o amplă analiză cu privire la calitatea de funcționar a jucătorului de fotbal în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (2) C. pen., care prevăd că funcționar este persoana menționată în aliniatul 1 al aceluiași articol precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel aliniat, opinie pe care instanța de control judiciar o apreciază ca fiind corectă și, și- o însușește în totalitate.
Astfel, fără a se face distincție între jucătorul de fotbal anagajat în baza unui contract de muncă și cel care are convenție civilă, Regulamentul privind Statutul și Transferul jucătorului de fotbal stabilește la art. 5, drepturi și obligații identice pentru jucătorii profesioniști și care, corelate cu dispozițiile art. 147 alin. (2) C. pen., stabilesc faptul că jucătorul profesionist de fotbal are calitatea de funcționar.
Așadar, este de necontestat faptul că jucătorul profesionist de fotbal are calitatea de funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., calitate atribuită jucătorului de fotbal și prin Regulamentul F.R.F., fiind deci subiect pasiv al infracțiunii de dare de mită.
Examinând contractele de muncă ale jucătorilor, precum și convențiile civile depuse la dosar, instanța de control judiciar constată întemeiată critica parchetului referitoare la aprecierea greșită a instanței de fond în ceea ce privește înțelesul îndatoririi de serviciu a jucătorului de fotbal.
Astfel, conform art. 2 din contractele de muncă, intitulat Obligațiile jucătorului, jucătorul de fotbal este obligat:
- să-și pună și să-și folosească în mod nelimitat întreaga putere și capacitate sportivă în interesul și pentru clubul unde este angajat;
- să garanteze fidelitatea, confidențialitatea și condițiile de concurență pentru toate raporturile cu clubul.
În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că jucătorii profesioniști de fotbal ai clubului „G.B.” aveau ca principală îndatorire de serviciu apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil în toate meciurile jucate, inclusiv în meciul cu echipa FC „R.B.” ce urma să se dispute în etapa a 27-a din Campionatul Național de Fotbal - Divizia A, programat la 12 mai 2006.
Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de textul incriminator și anume, ca promisiunea să fie făcută în scopul îndeplinirii unui act privind îndatoririle de serviciu, se constată că este realizată, fiind irelevant dacă mita se promite pentru un obiect licit sau ilicit, textul de lege prevăzând ca actul să fie de competența funcționarului căruia i se promit astfel de foloase.
În cauză, este dovedit că inculpatul B.G. a promis sume de bani pentru ca jucătorii echipei „G.B.” să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu, în sensul de a-și apăra corect șansele de joc pentru a obține rezultatul egal sau Victorie în meciul cu echipa de fotbal „R.B.”, fapt recunoscut chiar de inculpatul însuși, care nu a contestat niciodată promisiunea făcută jucătorilor de fotbal ai echipei „G.B.”.
Astfel, în declarația dată în fața instanței de fond, la data de 14 martie 2011, inculpatul B.G. a declarat: „Eu am înțeles să-i premiez direct pe fotbaliști, în funcție de rezultat, adică o premiere de recompensă, însă numai dacă câștigau meciul.
Referitor la meciul cu G.B. arăt că mai erau patru etape, iar eu mi-am cam dat seama că acest meci va fi cedat de Gloria în favoarea R.ului deoarece știam de relația de prietenie între G.C. și J.P.”.(filele 210- 212 vol. 1, dosar fond).
Prin declarația dată în fața instanței de control judiciar, la data de 27 mai 2013, inculpatul B.G. și-a menținut afirmațiile făcute, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, acesta precizând:” Este adevărat că la data de 11 iunie 2006 am promis sume de bani jucătorilor echipei de fotbal C.F.G.B., în scopul ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil în meciul cu echipa FC R.B., ce era programat la data de 12 mai 2006. Mai exact, le-am promis jucătorilor din echipa C.F.G.B. că, în situația obținerii unui meci egal, vor primi fiecare de la mine suma de 5.000 euro, iar în situația în care vor câștiga meciul, vor primi fiecare suma de 10.000 euro. (...) în după amiaza zilei de 12 mai 2006, am mers la Restaurantul P. din București, unde jucătorii echipei de fotbal ai C.F.G.B. se aflau, iar în urma unei discuții pe care am avut- o cu vicepreședintele clubului, cu martorul H.I., i-am solicitat acestuia să aducă la cunoștința jucătorilor echipei C.F.G.B. oferta pe care am făcut- o. Întrucât martorul Horoba a refuzat oferta făcută, mie mi-a creat convingerea că președintele clubului, respectiv numitul J.P., făcuse o serie de aranjamente. În aceste condiții, la Restaurantul P. m-am adresat direct jucătorilor Gloriei Bistrița, cărora le-am făcut oferta la care m-am referit anterior.(…) La nivelul anului 2006, când am făcut acea promisiune de premiere a jucătorilor echipei C.F.G.B.,(...) primele trei echipe care se clasificau în campionatul național de fotbal puteau participa la competiția europeană Champions League.”(filele 148 - 152, dosar recurs).
În concluzie, prin promisiunea unor sume de bani consistente, inculpatul B.G. a urmărit tocmai ca jucătorii profesioniști de fotbal ai Clubului „G.B.” să joace la capacitatea maximă, să-și dea toată silința pentru obținerea rezultatului, adică să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, însă nu în interesul propriului club cu care aveau raporturi contractuale ci, în interesul clubului S.B.
Pentru a fi conturată latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită în modalitatea alternativă a promisiunii, legiuitorul a prevăzut că aceasta trebuie să fie, între altele, serioasă. Promisiunea este serioasă numai atunci când are aptitudinea, capacitatea de a corupe. Legea nu cere existența unei anumite proporții, unei anumite echivalențe între sumele de bani sau alte foloase, pe de o parte și serviciile, actul funcționarului, pe de altă parte, dar impune neîndoios ca acestea să aibă aptitudinea de a corupe, să fie serioase.
Sub acest aspect, probatoriul administrat în cauză a dovedit că este întrunită latura obiectivă ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii de dare de mită săvârșită de inculpatul B.G.
Astfel, martorul A.O., în fața instanței de fond, la data de 7 noiembrie 2011, a declarat: „domnul B.G. a venit la restaurant, ne-a promis 5.000 în caz de egal și 10.000 în caz de Victorie, chiar a intrat în restaurant după noi, reiterând promisiunile, dându- ne de înțeles că este o promisiune serioasă.”( filele 4 - 5, vol.3, dosar fond).
Conform probatoriului administrat în cauză, jucătorii de fotbal au refuzat dialogul cu inculpatul B.G., iar vicepreședintele clubului „G.B.”, martorul Horoba loan i-a solicitat acestuia să renunțe la promisiunile financiare avansate. Cu toate acestea, inculpatul B.G. a insistat, adresându-se din nou fotbaliștilor și staff-ului tehnic, reluând discuția despre promisiunea de bani făcută în scopul apărării, în mod corect, a șanselor de joc și obținerii unui rezultat favorabil în meciul ce urma a fi disputat a doua zi, în etapa a 27-a a Diviziei A Ia fotbal, în compania clubului „R.B.”.
Instanța de control judiciar constată că inculpatul B.G. a reiterat promisiunea în public și în prezența jurnaliștilor tocmai pentru ca jucătorii echipei de fotbal „G.B.” să fie convinși de caracterul serios al promisiunii.
Probele administrate în cauză, inclusiv înregistrările de imagini, sunt deosebit de relevante sub aspectul elementului subiectiv analizat și demonstrează, fără echivoc, stăruințele repetate și directe ale inculpatului B.G. pentru a-i convinge pe jucători de seriozitatea promisiunilor sale și de faptul că le va da curs, în ipoteza în care echipa va obține unul din rezultatele dorite de el în partida cu echipa F.C. „R.B.”.
Un alt argument că promisiunea de bani făcută jucătorilor de fotbal era serioasă și avea aptitudinea de a corupe este dat de cuantumul sumelor de bani promise, sumele de 5.000 și 10.000 de euro reprezentând, practic, aproape jumătate din sumele anuale înscrise în contractele jucătorilor echipei „G.B.”, astfel cum se desprinde și din declarația martorului H.G.I. potrivit căreia „dacă era reală, ar fi depășit cu mult suma anuală de circa 20.000 euro pe care fiecare fotbalist o primea de la club.” (filele 4- 5, vol.2, dosar fond).
Tot sub aspectul laturii obiective se constată că promisiunea de bani a fost făcută de inculpatul B.G. înainte de ziua programată pentru susținerea meciului de fotbal, respectiv la data de 11 mai 2006, promisiunea fiind deci anterioară îndeplinirii actului determinat.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de control judiciar constată că aceasta îmbracă forma intenției directe, mituitorul trebuind să acționeze cu conștiință, în scopul de a determina funcționarul ca datorită banilor sau altor foloase necuvenite, promise, oferite sau date, să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unui act care intră în atribuțiile sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri.
Voința pe care o presupune în mod necesar latura subiectivă, impune ca acțiunile care definesc elementul material să fie săvârșite de către o persoană, care are capacitatea de a voi și libertatea de a acționa.
În speța de față se constată că inculpatul a acționat în scopul de „a cumpăra” efortul sportiv al jucătorilor de fotbal aparținând echipei „G.B.”, pentru a-și crea un avantaj în clasamentul Diviziei A de fotbal, cu scopul ca echipa patronată de acesta să câștige titlul de campioană națională. Câștigarea titlului de campioană națională asigura calificarea și participarea echipei „S.B.” în competiția europeană de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, participare care, potrivit presei scrise din acea vreme, a și adus, atât clubului, cât și inculpatului, venituri financiare importante, astfel cum s-a reținut și în considerentele opiniei minoritare.
Întrucât fapta de dare de mită este o infracțiune instantanee, instanța de control judiciar constată că infracțiunea de dare de mită, în modalitatea alternativă a promisiunii, s-a consumat în momentul în care inculpatul B.G., în mod public și direct, la data de 11 mai 2006, a promis jucătorilor de fotbal ai echipei „G.B.” sume de bani pentru realizarea unui scor favorabil, egal sau Victorie, în meciul cu echipa „R.B.”.
Fapta inculpatului este dovedită cu declarațiile celor 20 de martori audiați (filele 15 - 74 vol.8 d.u.p. - jucători de fotbal și staff-ul tehnic și administrativ al echipei C.F.G.B.), care se coroborează cu înregistrările audio și video realizate de TVR și R.M. (filele 201 - 235, vol. 8, dosar u.p.) precum și cu declarațiile inculpatului B.G.
H.G.I., director sportiv al Clubului de Fotbal „G.B.” la acea vreme, în fața instanței de fond a declarat: „Cu ocazia meciului R. - C.F.G.B., în prezența mea, anterior meciului, dl B. le-a spus jucătorilor că dacă doresc să câștige un ban altfel decât prin intermediul clubului, respectiv suma de 5.000 euro pentru fiecare fotbalist să facă totul să bată echipa R.”. (filele 4 - 5, vol. 2, dosar fond).
Martorul C.M.R., antrenor secund al echipei „G.B.”, a declarat, la data de 17 mai 2011, în fața primei instanțe: „aflându-mă la Restaurantul P. din București să servim masa am văzut că a venit G.B., iar după el foarte mulți reporteri, cameramani și, intuind despre ce este vorba am plecat imediat din local (...). În meciul dintre C.F.G.B. și R.B., din jocul de puncte rezultatul putea fi sau nu favorabil echipei S. sau echipei R. Legat de aceeași situație petrecută în București arăt că la un moment dat șeful clubului, domnul J.P., m-a chemat și mi-a solicitat să aduc doi jucători care să relateze în scris dacă lucrurile s-au întâmplat în sensul în care și el auzise că în incinta localului ar fi ajuns G.B. Eu i-am dus doi fotbaliști care au relatat în scris situația”. (filele 264 - 265, vol. 1, dosar fond).
De altfel, martorii N.A., A.O. și S.O.I., prin declarațiile date în fața instanței de fond (filele 3, 4, 5, 12, 13, vol.3, dosar fond) au confirmat împrejurarea că inculpatul B.G. le-a promis jucătorilor echipei de fotbal „G.B.” sume de 5000 euro pentru „egal” și 10.000 euro pentru „Victorie” în meciul cu echipa de fotbal „R.B.”.
Relevantă este declarația martorului J.P., președintele clubului” G.B.”, care în fața instanței de fond a declarat că într- o discuție avută cu jucătorii clubului le-a spus că „cine te plătește astăzi, te comandă și în viitor(…) Atunci când le-am spus fotbaliștilor că își asumă răspunderea exclusivă dacă vor accepta bani de la B.G., eu am avut în vedere existența unor dispoziții din regulament care ne permit să-i sancționăm pentru astfel de fapte”.(filele 1- 2, vol.3, dosar fond).
Probatoriul a relevat că atitudinea inculpatului B.G. a fost generată de temerea justificată de posibilitatea, ca în ultimele patru etape ale Diviziei A la fotbal - sezonul competițional 2005 - 2006 - echipa pe care o finanța, „S.B.”, să fie devansată în clasament, de pe poziția I, de echipa „R.B.” și astfel să piardă titlul de campioană națională.
În acest sens martorul H.G.I., în fața instanței de fond, a declarat: „Din jocul de rezultate, dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, ar fi profitat și echipa S. care în felul acesta ar fi scăpat de un pretendent la titlu”. (filele 4-5, vol. 2, dosar fond).
În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că inculpatul a urmărit prin „mijloace nesportive” să câștige o competiție internă, nu prin propriile eforturi sportive, exclusive ale clubului pe care-l patrona, ci prin implicarea altor echipe de fotbal, în speță - echipa C.F.G.B., cu care era într- o competiție directă în campionatul Diviziei A de fotbal. Miza o reprezenta posibilitatea ulterioară a echipei „S.B.”, patronată de inculpatul B.G., de a se califica și de a participa în competiția europeană de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, sezonul 2006 - 2007, participare care ar fi adus clubului de fotbal S.B. și principalului său acționar -inculpatului B.G. - importante venituri financiare.
Intenția directă a inculpatului B.G. de a cumpăra efortul sportiv al unei echipe concurente din campionatul Diviziei A la fotbal, a avut, așadar, scopul clar de a crea un avantaj în clasamentul acestei competiții, propriei sale echipe „S.B.”, prin câștigarea titlului de campioană, deschizându-i astfel calea calificării în preliminarii și apoi în grupele competiției europene de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, împrejurare care ar fi generat venituri suplimentare, atât clubului, cât și inculpatului personal.
Faptul că inculpatul B.G. nu a manifestat nicio reticență în a-și urmări și realiza scopul propus, în condițiile în care acțiunile sale erau filmate de mai multe posturi de televiziune, nu este de natură a afecta, în plan subiectiv existența infracțiunii, punând în evidență latura negativă a personalității inculpatului, caracterizată prin lipsa de respect față de lege și autorități.
În această cauză, inculpatul B.G. și-a făcut mai multe apărări, încercând să distragă atenția de la Regulamentul F.R.F. și de la dispozițiile legii penale.
Prima apărare a acestuia a fost aceea că promisiunile făcute judecătorilor de la „G.B.” nu au avut un caracter serios.
Instanța de control judiciar constată însă, că probele administrate pe parcursul întregului procesului penal și, în special, înregistrările audio și video relevă stăruințele repetate și directe ale inculpatului B.G. pentru a-i convinge pe jucători, ceea ce denotă seriozitatea promisiunii sale. Faptul că promisiunea s-a realizat în public și în prezența jurnaliștilor denotă că inculpatul a vrut să fie și mai convingător, în condițiile în care promisiunea se făcea în prezența unor martori.
A doua apărare a inculpatului vizează așa - zisa sponsorizare a Clubului de fotbal „G.B.”.
Instanța de control judiciar constată că probele dosarului dovedesc contrariul și anume, că inculpatul B.G. s-a adresat direct jucătorilor, promițându-le sume de bani, luându-și, în acest sens, măsuri ca banii să ajungă direct la jucători, nepunându-se problema ca sumele promise să ajungă la Clubul „G.B.”, ci doar la jucătorii echipei.
Această apărare este infirmată, pe de o parte, de declarațiile martorilor: C.M., M.G.S., N.A., P.A., H.G.l., N.A., P.J., A.O., S.O.I., P.R., M.D.M., S.M.S., B.A.D., T.C., P.S.I., A.S.C., O.Ș.S., I.D., M.S.S., C.A.N., care au descris comportamentul inculpatului B.G. în legătură cu promisiunile financiare adresate în mod direct echipei de fotbal „G.B.”, în cazul obținerii unui rezultat favorabil în meciul cu echipa de fotbal „R.B.” (filele 15- 74, vol. 8, dosar u.p., filele 264 - 265,vol. 1, dosar fond, fila 3, vol. 3, dosar fond, filele 4 - 5, vol. 2, dosar fond, filele 1 - 2, vol. 3, dosar fond, filele 4 - 5, vol. 3, dosar fond, filele 12 - 13, vol. 3, dosar fond).
Pe de altă parte, din înregistrările video rezultă intenția inculpatului de a promite direct jucătorilor și de a elimina orice intermediere. Faptul că promisiunile nu vizau sponsorizarea clubului rezultă și din atitudinea reprezentanților Clubului „G.B.”, audiați în cauză, cât și din declarațiile date de aceștia, în sensul că în momentul în care au luat la cunoștință de promisiunea făcută de B.G. au convocat echipa și au atras atenția jucătorilor să nu accepte astfel de promisiuni.
Elocventă este declarația martorului J.P., care a precizat că i-a anunțat pe jucători că dacă vor primi bani de la B.G. își vor asuma o răspundere exclusivă și, că atunci când le-a spus că își vor asuma întreaga răspundere, dacă vor accepta sume de bani de la acesta, a avut în vedere existența unor dispoziții din regulament, care permiteau să-i sancționeze pentru aceste fapte. Potrivit declarației aceluiași martor: „Premierile pentru anumite meciuri ale fotbaliștilor, de exemplu în cazul în care câștigau meciul (uneori chiar meci egal), se făceau exclusiv potrivit regulamentului intern, sumele erau stabilite de organul colectiv de conducere, iar plata se făcea transparent, pe cardurile jucătorilor de fotbal (…) La data respectivă era posibilă o sponsorizare sau o premiere de către o altă persoană care se făcea în condiții de totală transparență, pe baza unui contract (.) Regulamentul nu permitea ca aceeași persoană să fie patronul a două cluburi sportive care desfășurau activitate în aceeași divizie”. De asemenea, același martor a mai precizat că sponsorizarea sau premierea nu se puteau face de un alt club și le spunea jucătorilor că în această ipoteză ar fi „legați la doi stăpâni”.
Referitor la sponsorizarea clubului „G.B.”, chiar inculpatul B.G. a infirmat această ipoteză, recunoscând că a vorbit cu jucătorii de la această echipă și le-a oferit sumele de 5.000 euro pentru egal și 10000 euro pentru Victorie. Recunoașterea inculpatului B.G. se coroborează cu declarațiile martorilor H.G.I. și C.M.
În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că apărările inculpatului B.G. nu pot fi primite.
Sub aspectul încadrării juridice, instanța reține că fapta inculpatului B.G., finanțator și acționar al F.C.”S.B.” S.A., de a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal ai clubului C.F.G.B., în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Național de Fotbal - Divizia A, programat la 12 mai 2006, întrunește, în condițiile arătate, elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Instanța de fond, cu privire la această faptă, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită.
Instanța de control judiciar apreciază că motivarea amplă a fondului nu poate fi primită în condițiile în care aceasta este fundamentată pe o reglementare viitoare a unui C. pen., fără a fi intrat în vigoare.
În jurisprudență și literatura de specialitate s-a apreciat că elementul material al infracțiunii de dare de mită poate avea ca obiect fie efectuarea unui act licit, atunci când e vorba de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcționar, fie efectuarea unor acte ilicite, atunci când e vorba de neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ori de întârziere a unui act contrar îndatoririlor de serviciu. Prin urmare, în cazul infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., este irelevant dacă actul solicitat funcționarului este legal sau ilegal, ambele situații fiind acoperite de textul de incriminare.
Incriminarea infracțiunii de dare de mită, astfel cum este reglementată în Codul penal, vizează, în egală măsură, atât sectorul public, cât și sectorul privat, diferența făcând- o dispozițiile art. 147 alin. (1) și (2) C. pen., care definesc termenii de “funcționar” și respectiv “funcționar public”.
Nu poate fi însușită concluzia instanței de fond care, în urma prezentării comparative a dispozițiilor din actualul C. pen. cu cele din Convenția Penală privind Corupția și cu cele din viitorul C. pen., a considerat că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2002, prin care a fost ratificată Convenția Penală privind Corupția, s-a produs înlăturarea dispozițiilor din actualul C. pen. cu privire la incriminarea pentru fapte săvârșite în sectorul privat a modalității normative „în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu”.
Aceasta pentru că incriminarea sau dezincriminarea unei fapte se face prin măsuri legislative luate de fiecare stat în parte, semnatar al Convenției Penale privind Corupția și nu în mod direct prin ratificarea Convenției. Prin această Convenție sunt stabilite „standarde minime de incriminare a corupției”, fiecare stat având libertatea de a adopta măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiuni faptele de corupție. Faptul că legiuitorul român a înțeles să incrimineze faptele de corupție într-un anumit fel, respectiv darea de mită prin art. 255 C. pen., nu înseamnă o încălcare a Convenției sau înlăturarea unor dispoziții C. pen. actual.
De altfel, prin raportul GRECO, de care face vorbire instanța fondului, nu s-a recomandat României abrogarea dispozițiilor din actualul C. pen. cu privire la incriminarea pentru fapta săvârșită în sectorul privat a modalității normative „în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu”.
Instanța de control judiciar constată că, promisiunea sumelor de bani jucătorilor de fotbal ai echipei „G.B.” de către inculpatul B.G. nu era lipsită de interes, ci dimpotrivă, acesta avea un interes personal, direct, pentru care ar fi „plătit” oricât, întrucât scopul său ulterior, era acela de a obține importante sume de bani, ca urmare a câștigării, în acest mod, a titlului de campioană națională în Divizia A de fotbal de către echipa sa „S.B.”. Pe lângă câștigarea titlului de campioană națională, echipa S.B. avea posibilitatea de a se califica și participa în competiția europeană de fotbal „UEFA Champions League” sezonul 2006 - 2007, participare care ar fi adus clubului de fotbal FC S.B. și principalului său acționar importante venituri financiare. În acest context singura concluzie care poate fi reținută este că, intenția inculpatului B.G. a fost de a plăti/retribui jucătorii clubului G.B. în scopul de a obține un avantaj propriei sale echipe, S.B.
Însă, este inacceptabil ca, într- o competiție sportivă, o echipă să fie retribuită de patronul altei echipe concurente și, mai grav, ca o echipă să joace un meci de fotbal în interesul altei echipe și nu în interesul său propriu. Practic, jucătorii echipei de fotbal G.B. au fost plătiți, cumpărați să joace în interesul echipei S.B., pentru ca, în final, aceasta să poată câștiga titlul de campioană națională de fotbal.
Față de cele ce preced, instanța de control judiciar constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. rap la art. 6 din Legea 78/2000, în modalitatea alternativă a promisiunii unor sume de bani.
Referitor la cea de a doua infracțiune de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă pentru care instanța de fond, în opinie majoritară, a pronunțat o soluție de achitare, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, instanța de control judiciar reține că inculpatul B.G., în calitate de finanțator al clubului de fotbal „S.B.” a oferit importante sume de bani în valută echipei de fotbal „U.C.” și președintelui acestui club, A.D., pentru ca în ultima etapă a Campionatului Național de Fotbal - Liga I, ediția 2007- 2008, ce urma a fi susținută la data de 07 mai 2008 în compania echipei „C.F.R.C.”, clubul „U.C.” să-și apere corect șansele de joc și să facă tot ceea ce era posibil pentru obținerea unui rezultat de egalitate sau Victorie.
Întrucât înainte de ultima etapă a campionatului echipele de fotbal, „C.F.R.C.” și „S.B.”, se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferență de un punct una de cealaltă, „C.F.R.C.” pe locul 1, iar „S.B.” pe locul 2, un rezultat de egalitate sau o înfrângere a echipei „C.F.R.C.” ar fi adus echipei „S.B.” titlul de campioană a Ligii 1 de Fotbal. Miza acestui meci de fotbal implica, atât interese de ordin sportiv ce țin de palmaresul fiecărui club de fotbal, cât și interese de ordin financiar, întrucât pentru prima dată, echipa campioană națională a României avea acces direct în grupele celei mai prestigioase competiții europene de fotbal intercluburi „Champions League”, aflată sub tutela forului U.E.F.A. (Uniunea Asociaților Europene de Fotbal).
Urmare participării directe în grupele „Champions League” clubul patronat de inculpatul B.G. ar fi primit, în mod cert, suma de 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de U.E.F.A. pentru fiecare echipă calificată în grupe (fila 67, vol. 9, dosar u.p.). De asemenea, câștiguri financiare puteau fi obținute din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu și din atragerea unor importanți sponsori.
Importantă în analiza activității infracționale este împrejurarea legată de ocuparea succesivă în ultimele patru etape ale Ligii 2007 - 2008 de cele două echipe de fotbal „S.B.” și „C.F.R.C.” a primei poziții din clasament, precum și faptul că după meciul din data de 04 mai 2008, jucat în etapa a 33-a, poziția în clasament a echipei „S.B.” s-a schimbat, aceasta trecând pe locul secund, ca urmare a înfrângerii din meciul cu echipa „D.B.” (filele 57 - 66, vol.9, dosar u.p.).
În aceste condiții, în seara zilei de 04 mai 2008, după terminarea partidei dintre echipele „D.B.” și „S.B.”, din etapa a 33-a a Campionatului Național de Fotbal -liga I, câștigată de „Dinamo” cu scorul de 2 - 1, finanțatorul clubului „S.B.”, inculpatul B.G., și-a construit propriul plan infracțional conform căruia, urma să stimuleze financiar cu suma de 1,7 milioane euro fotbaliștii și conducerea clubului de fotbal „U.C.”, în scopul obținerii unui rezultat favorabil în meciul cu echipa „C.F.R.C.”, care ar fi avut drept consecință câștigarea titlului de campioană de către echipa „S.B.”.
Astfel, în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, inculpatul B.G. a contactat direct sau prin persoane interpuse, aflate în anturajul său, atât conducerea clubului universitar de fotbal, cât și pe jucătorii de fotbal, cărora le-a oferit sume de bani consistente pentru atingerea scopului său. Relevante în acest sens sunt convorbirile telefonice purtate de inculpatul B.G. cu numitul A.D., căruia i-a solicitat să-și mobilizeze echipa de fotbal pentru meciul cu „C.F.R.C.”, comunicându-i cu acea ocazie că S.T., vicepreședinte al Consiliului de Administrație al S.C. Fotbal Club „S.B.” S.A. va pleca spre Cluj Napoca; cu inculpatul S.T. cu care a discutat despre modalitatea în care îi va contacta pe fotbaliștii clubului universitar, pentru a le comunica că vor primi bani din partea finanțatorului; cu V.A., președinte al Consiliului de Administrație al Fotbal Club „S.B.”, căruia i-a solicitat să afle numărul de telefon al fotbalistului G.C. de la echipa „U.C.”, spunându-i totodată, că există posibilitatea ca jucătorii acestei echipe să fie stimulați financiar pentru realizarea unui scor favorabil. La data de 5 mai 2008 inculpatul B.G. l-a apelat succesiv pe jucătorul de fotbal G.D. loan, căpitanul echipei „U.C.”, utilizând pentru convorbirea cu acesta un alt telefon mobil, cu scopul de a se asigura că derularea convorbirii are loc în condiții de maximă siguranță și discreție. În declarația de martor dată de G.D.I., acesta a menționat că finanțatorul clubului S.B., i-a promis că în cazul în care echipa „U.C.” își va apăra corect șansele în meciul cu echipa „C.F.R.C.”, ce urma să se dispute la data de 07 mai 2008, fiecare jucător titular, precum și rezervele vor primi câte 100.000 de euro din partea acestuia, în total suma de 1.400.000 de euro, precum și că inculpatul B.G. i-a confirmat că va veni personal la Cluj cu sumele de bani pe care le va lăsa părinților acestuia ori soției numitului A.D. sau martorului G.C., coechipierul său la echipa de club (filele 273 - 281, vol. 2, dosar u.p.).
Se reține că martorul G.D.I. a declarat că președintele clubului A.D., a comunicat la data de 6 mai 2008 tuturor jucătorilor de fotbal ai U.C. faptul că vor primi aproximativ 1,5 milioane euro în cazul unui rezultat favorabil, discuția având loc în restaurantul hotelului „R.”, unde echipa se afla în cantonament.
În fața instanței de fond, audiat în calitate de martor, G.D.I. a declarat:” Înainte de meci am avut o discuție telefonică cu domnul B. care mi-a spus că trebuie să câștigăm și că vom fi premiați. Țin minte că s-a făcut vorbire de 1.400.000 de euro, nu mai țin minte exact. În principiu câte 100.000 de euro pentru jucător, și rezerve care intră.(…) Cred că la un moment dat președintele A.D. ne-a strâns la o ședință tehnică, nu îmi amintesc locația și ne-a spus că vom avea o primă specială de 1.500.000 de euro care va fi împărțită între jucătorii echipei. Precizez că nu se mai întâmplase niciodată să ni se spună despre o astfel de premiere însă de data aceasta era un meci special, în sensul că dacă reușeam să câștigăm, campionatul l-ar fi câștigat echipa S.. Este adevărat că auzind despre suma respectivă am fost mai însuflețiți pentru că aveam un stimulent în plus să nu pierdem meciul”. (filele 240- 241, vol. 1, dosar fond).
În realizarea scopului său, inculpatul B.G. s-a folosit și de doi jucători de fotbal ai clubului „S.B.”, respectiv R.M. și P.M., prin intermediul cărora a transmis jucătorilor echipei de fotbal „U.C.” mesajul său legat de oferta financiară, în încercarea de a-i asigura pe aceștia de seriozitatea demersurilor sale, precum și de faptul că suma ce urma a fi primită de fiecare fotbalist, era semnificativă.
Astfel, la data de 06 mai 2008, inculpatul B.G. l-a contactat pe martorul M.P., întrebându-l dacă l-a sunat pe G.C. în legătură cu premierea jucătorilor echipei „U.C.”, acesta confirmându-i că a discutat cu martorul G.C., căruia i-a transmis că va fi sunat de o persoană care va veni la Cluj cu banii promiși (filele 151- 152, vol.4, dosar u.p.). La aceeași dată, martorul R.M. l-a sunat pe inculpatul B.G., căruia i-a relatat că a discutat cu martorul R.C. care i-a confirmat împrejurarea că jucătorii echipei de fotbal „U.C.” știau despre oferta financiară transmisă prin intermediul lui A.D.. În cadrul aceleiași discuții, inculpatul B.G. a reafirmat că a pregătit o sumă de bani consistentă, sugerând că inculpatul S.T. se va întâlni cu martorul G.C. pentru remiterea banilor. În urma acestei afirmații, martorul R.M. l-a atenționat pe inculpatul B.G. despre o posibilă intervenție a poliției, moment la care acesta din urmă a spus că dacă se va ajunge într-o asemenea situație, inculpatul S.T. va folosi un subterfugiu, în sensul că prezența sa în municipiul Cluj Napoca este legată de o afacere imobiliară (filele 153- 154, vol.4, dosar u.p.).
La data de 6 mai 2008 inculpatul S.T., împreună cu numiții D.Ș. și P.M., s-au deplasat în municipiul Cluj, cu un autoturism de teren marca X, având asupra lor suma de 1,7 milioane euro, urmând să se întâlnească cu C.G. și A.D. pe care să-i asigure că, în situația unui meci egal sau unei Victorii, banii vor ajunge la toți fotbaliștii clubului, conform ofertei transmise de către inculpatul B.G.
Deplasarea în municipiul Cluj este confirmată de inculpatul S.T. care în declarația dată la data de 18 aprilie 2011, în fața instanței de fond a arătat și scopul acesteia astfel: „ Înainte de meciul care formează obiectul cauzei, cam cu 10 zile înainte, eu stabilisem împreună cu numiții D.T. și T.B. să am întâlniri cu aceștia legat de unele afaceri ale mele personale. Auzind că intenționez să mă deplasez la Cluj, B.G. m-a chemat și am avut o discuție cu acesta pe care o voi relata în continuare. De la el am primit suma de 1.700.000 euro care însă mi-a spus că este legată de vânzarea unui teren din zonă, însă mi-a sugerat ca atunci când mă întâlnesc cu cei doi „să le dau pe la nas” despre faptul că am această sumă asupra mea. Bănuiesc că această sugestie avea în vedere împrejurarea că erau unele informații în sensul că la respectivul meci de fotbal s-ar fi pregătit un „blat”, situație care evident că ar fi defavorizat Clubul S.. De asemenea, G.B. mi-a spus că o să țină legătura prin telefon cu mine și să îmi dea instrucțiuni când voi ajunge la Cluj (...)Într-un târziu amândoi au venit la hotelul unde eram eu cazat, însă la mine în cameră a urcat numai A.D. cu care am discutat afaceri personale ale mele, și pentru că așa promisesem domnului B., i-am arătat că am în cameră o valiză cu bani, spunându-i că am chiar 1.700.000 de euro, însă nu i-am spus concret aspecte legate de suma de bani. Toni a început să zâmbească, și probabil, bănuiesc eu, se gândea la care ofertă este mai mare.” (filele 236- 237, vol. 1, dosar fond).
În data de 7 mai 2008, în intervalul orar 1700 - 1900, în incinta restaurantului „A.”, inculpatul S.T. împreună cu martorii B.T., C.G. (cu toate că regulamentul de ordine interioară al clubului și regulamentele F.R.F. interziceau oricărui jucător de fotbal activ al „U.C.”, să se întâlnească înaintea unui meci de fotbal cu oficialii altor echipe concurente din Liga I de fotbal) și cu una din gărzile de corp, au vizionat meciul de fotbal dintre echipele „U.C.” și „C.F.R.C.” care s-a finalizat cu scorul de 0-1. Astfel, echipa „S.B.” a rămas pe locul doi al clasamentului Ligii I de fotbal, echipa „C.F.R.C.” câștigând titlul de Campioană Națională a Ligii I de Fotbal, situație în care sumele de bani promise de inculpatul B.G. - Finanțatorul clubului „S.B.” nu mai puteau fi remise către fotbaliștii clubului „U.C.”. Însă această împrejurare este irelevantă, întrucât, din punct de vedere juridic, infracțiunile de luare și dare de mită, prevăzute de art. 254 și art. 255 C. pen., la acel moment, erau deja consumate.
Din analiza probatoriului administrat se constată că a doua zi, la percheziția efectuată în parcarea restaurantului „A.” din municipiul Cluj Napoca, au fost identificați prin legitimare S.T., B.T. (prieten apropiat al numitului A.D.), C.G., D.Ș. și P.M., iar în portbagajul autoturismului marca F. a fost găsită o geanta de voiaj marca „L.”, în interiorul căreia era o geanta în care se aflau mai multe teancuri cu bancnote de 500 euro, în total 1,7 milioane euro. Întrebat în legătură cu suma de bani identificată, inculpatul S.T. nu a declarat cuantumul acesteia, arătând doar că banii erau destinați achiziționării unui teren, pentru care nu a putut prezenta documente sau informații în legătură cu localizarea acestuia.
Din declarația data de inculpatul B.G. în fața instanței de control judiciar, la data de 27 mai 2013, rezultă însă, că inculpatul S.T. cunoștea destinația reală a banilor:” S.T., în realitate, știa care era destinația banilor, dar, pentru că sunt un om de onoare și nu doresc să arunc vina asupra altor persoane, care nu au fost decât executante ale dispoziției mele, arăt că S.T. nu a făcut altceva decât să execute, în totalitate, activitățile pe care i le-am solicitat să le realizeze”. (f. 148 - 152, dosar recurs).
În urma demersurilor judiciare efectuate, s-a constatat că suma de bani găsită asupra inculpatului S.T. era de 1.700.000 euro, sumă care nu a fost justificată la momentul respectiv de niciun înscris doveditor.
Instanța de control judiciar reține că, ulterior datei de 7 mai 2008, în convorbirile telefonice purtate, inculpatul B.G. a încercat să-și construiască apărări viabile privind activitățile infracționale reținute în sarcina sa, elaborând astfel trei ipoteze:
- sumele de bani ar fi fost destinate premierii jucătorilor de fotbal de la U.C.;
- banii urmau a fi dați clubului U.C., sub forma unei sponsorizări;
- suma era necesară achiziționării unor suprafețe de teren de la numitul M.G.R., în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare perfectat la 15 aprilie 2008.
Astfel, în convorbirea telefonică din data de 09 mai 2008, inculpatul B.G. i-a explicat președintelui Consiliului de Administrație al F.C. „S.B.” S.A., V.A., că pentru suma de 1,7 milioane euro, urma să facă un contract de sponsorizare cu echipa „U.C.”, iar clubul, la rândul său, în funcție de randament și evoluție ar fi dat prime fiecărui fotbalist în parte. (filele 176 - 178, vol.4, dosar u.p.)
La data de 09 mai 2008 inculpatul B.G., în convorbirea telefonică purtată cu președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, D.D., a recunoscut, în mod voluntar, că suma de 1,7 milioane euro era destinată clubului „U.C.”, sub forma unei sponsorizări, iar acest club la rândul său dădea prime, chestiune care nu poate fi interpretată drept mită. În replică, oficialul forului fotbalistic menționat, i-a atras atenția că o astfel de procedură de premiere este interzisă de regulament și că este pasibil de sancțiuni, conform Regulamentului F.R.F.
O altă convorbire cu conținut similar a avut loc la data de 09 mai 2008 între inculpatul B.G. și inculpatul S.T., în sensul că nu vor fi probleme în legătură cu învinuirile aduse de către procurori, întrucât se va apăra spunând că urma să facă o sponsorizare către club, chestiune care nu înseamnă mită (fila 197, vol.4, dosar u.p.).
În aceeași zi, inculpatul B.G. l-a sunat pe finanțatorul clubului de fotbal „D.M.” - N.G. și i-a explicat că suma de 1,7 milioane euro ar fi constituit contravaloarea unor suprafețe de teren pe care dorea să le achiziționeze, însă în finalul discuției și la insistențele interlocutorului său, N.G., inculpatul a revenit asupra propriei argumentații, afirmând că, de fapt, ar fi pregătit banii pentru jucători, dar pe parcurs s-a răzgândit constatând că nu este bine să procedeze astfel (filele 199 - 202, vol. 4, dosar u.p.). În ziua următoare, la data de 10 mai 2008, inculpatul B.G. a apelat la telefon o altă persoană, căreia i s-a adresat cu apelativul „C.”, prezentându-i această nouă versiune de apărare cu mențiunea, că de acum încolo va premia toate echipele prin intermediari, ca să nu poată fi sancționat de către F.R.F., iar jucătorul de fotbal nu poate fi catalogat ca fiind funcționar, întrucât este prestator de servicii și nu poate primi mită (filele 210- 218, dosar u.p.). Relevantă este și convorbirea telefonică pe care inculpatul B.G. a purtat- o la data de 10 mai 2008 cu un anume „C.C.”, în care inculpatul a recunoscut că l-a sunat pe căpitanul echipei de fotbal „U.C.”, martorul G.D.I., căruia i-a promis câte 100.000 euro pentru fiecare jucător în parte, menționând că, de fapt, s-a gândit ca banii să intre în posesia clubului universitar sub forma unei sponsorizări, situație care, din punctul său de vedere, nu putea fi catalogată drept infracțiune de corupție, ci doar abatere sportivă, situație în care va scăpa de dosarul penal (filele 219 - 222, vol. 4, dosar u.p.).
Din declarațiile oficialilor clubului de fotbal „U.C.”, V.S. - director sportiv „UC.”, P.M. - antrenor secund „U.C.”, M.A. - conducătorul clubului, rezultă că niciodată aceștia nu au fost contactați de clubul de fotbal „S.B.” pentru o posibilă sponsorizare în legătură cu meciul din ultima etapă, în schimb o mare parte dintre jucătorii de fotbal cunoșteau despre existența unei posibile „premieri” din partea inculpatului B.G., în cazul unui rezultat favorabil.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, atât premierea, cât și o eventuală sponsorizare a jucătorilor de fotbal, nu puteau fi efectuate decât în condițiile și cu respectarea dispozițiilor legale cuprinse în regulament. De altfel însăși inculpatul B.G., fiind conștient că remiterea banilor în formula arătată nu este corectă, pentru a evita răspunderea penală, a ales o a treia variantă, respectiv a achiziționării unor terenuri. Sub acest aspect, din probe rezultă că au fost întocmite două înscrisuri sub semnătura privată, cu privire la care însă, inculpatul B.G. a arătat că nu înțelege să le folosească în apărarea sa.
În acord cu opinia minoritară, instanța de control judiciar apreciază că strategia de apărare construită de inculpatul B.G., demonstrează intenția acestuia de a disimula adevăratul demers întreprins de acesta pentru mituirea jucătorilor de fotbal, convins fiind de faptul că a fost interceptat și înregistrat telefonic în legătură cu întreaga activitate infracțională desfășurată.
Din coroborarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de control judiciar constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, în modalitatea alternativă a oferirii.
Fără a mai relua considerentele teoretice cu privire la existența acestei infracțiuni, expuse anterior, instanța de control judiciar reține că fapta inculpatului B.G. de a oferi suma de 1,7 milioane euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului U.C. în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire și performanță stabilite de club pentru obținerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 7 mai 2008, constituie infracțiunea de dare de mită, în modalitatea oferirii.
Din analiza contractelor în baza cărora își desfășurau activitatea jucătorii de fotbal aflați pe foaia de joc pentru meciul din data de 7 mai 2008, precum și contractele persoanelor aflate la conducerea clubului U.C. rezultă că jucătorii echipei Universitatea au calitatea de funcționari în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., toți având contracte de muncă sau convenții civile.
Atribuțiile jucătorului de fotbal profesionist sunt prevăzute în regulamentul intern al clubului U.C., act impus fiecărui club prin art. 16 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal. La capitolul 4 privind „drepturile și obligațiile jucătorului”, subpunctul 4.2.3 este prevăzută obligația jucătorului de a contribui cu toate resursele sale fizice și psihice, în limitele regulamentare, pentru obținerea Victoriei, precum și interdicția de a discuta sau negocia rezultatele jocului dar și crearea sau întreținerea de relații cu persoane din cadrul echipelor adverse sau din anturajul acestora; orice fel de relații în acest sens trebuie anunțate în scris conducerii executive a clubului. În baza acestei ultime obligații jucătorul G.D. a raportat conducerii clubului faptul că a fost contactat de inculpatul B.G.
Prevederile regulamentului intern se completează cu Regulamentul F.R.F. care la art. 5 paragraful 5.2 impune ca orice jucător să participe la meciurile oficiale și amicale ale echipei la care sunt legitimați, în funcție de valoarea, pregătirea, forma sportivă și de necesitățile clubului.
În ceea ce privește distincția pe care instanța de fond, în opinia majoritară, o face în legătură cu obligațiile jucătorului profesionist, între obligația de rezultat și cea de diligență, se constată că aceasta nu este relevantă pentru existența infracțiunii de dare de mită, însă chiar dacă s-ar accepta că obligația jucătorului de fotbal profesionist ar fi una de diligență, este îndeplinită condiția „ actul privitor la îndatoririle de serviciu ale salariatului”, întrucât dispozițiile art. 255 C. pen., nu condiționează fapta de existența unui rezultat.
Prin oferirea unor sume de bani consistente, inculpatul B.G. a urmărit tocmai ca jucătorii profesioniști de fotbal ai clubului U.C. să joace la capacitate maximă, să-și dea toată silința pentru obținerea rezultatului, adică să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.
În Regulamentul disciplinar al F.R.F., la art. 60 intitulat „Corupția”, este incriminată la punctul i „fapta persoanei care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F./L.P.F./A.J.F., unui arbitru, jucător sau unui oficial în nume propriu sau al unui terț în scopul de a-l determina să încalce Regulamentele F.R.F./L.P.F./A.J.F.” În mod corelativ, la punctul 2 al art. 60 este incriminată sub forma corupției pasive „fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terț în beneficiul unui club, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-și apere corect șansele într-unul sau în mai multe jocuri”.
Din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu a rezultat că inculpatul B.G. ar fi avut intenția de a sponsoriza clubul U.C. sau de a premia jucătorii acestui club.
De altfel chiar inculpatul B.G. în fața instanței de fond cu privire la această a doua faptă de corupție a declarat: „precizez că despre această a doua ofertă le transmisesem mesaje jucătorilor (.)Eu nu am avut timpul necesar să fac un act scris de ofertă de premiere a jucătorilor întrucât timpul a fost foarte scurt”. (filele 210- 212, vol. 1 dosar fond).
De altfel, prin Regulamentul F.R.F. este interzisă orice formă de premiere financiară sau de altă natură între cluburile de fotbal aflate în aceeași competiție sportivă oficială, sub masca motivației că un astfel de stimul duce la obținerea unui joc mai bun și a unor performanțe îmbunătățite, jucătorul de fotbal având o obligație de diligentă bine determinată, aceea de a juca fotbal la capacitate maximă pentru obținerea unor performanțe, fără a putea stabili anticipat scorul final. Altfel, dacă toți finanțatorii ori acționarii cluburilor aflate în Liga I de fotbal ar proceda în maniera concepută de inculpatul B.G., s-ar pierde noțiunea de competiție sportivă.
Oferirea celor 1,7 milioane de euro de către inculpatul B.G. avea un scop bine definit, întrucât pentru prima dată campioana României avea acces direct în Cheampions League și ar fi primit 5,5 milioane euro. Meciul „C.F.R.C.” - „U.C.” se juca în ultima etapă a campionatului, iar echipa U.C. era ca și retrogradată, astfel că pentru jucătorii ei meciul nu mai prezenta vreo importanță. Echipa „S.B.” avea nevoie ca echipa „C.F.R.C.”, aflată pe primul loc, să piardă meciul cu echipa U.C., împrejurare care, coroborată cu Victoria echipei S. în meciul cu G.B., i-ar fi asigurat titlul de campioană. Această concluzie este confirmată de declarația directorului sportiv al clubului „U.C.” V.S. care a menționat că:” În cazul în care câștigam noi era clar că echipa S.B. ar fi câștigat locul I. Prin algoritmul legat de numărul de puncte și meciuri câștigate s-ar fi ajuns la acest rezultat final în campionat, în sensul că S. ar fi obținut locul pe care aceasta și-l dorea, respectiv locul I.”(filele 266 - 267 vol. 1 dosar fond), precum și de declarația antrenorului secund al „U.C.” P.M. care a afirmat:” Dacă noi câștigam, campioană ar fi devenit S.B.” (filele 262- 263, vol.1, dosar fond). Avantajele pe care echipa S.B. le-ar fi obținut ca urmare a câștigării campionatului, astfel cum rezultă din declarația martorului M.A. (filele 53 - 55, vol. 2, dosar instanță) erau de natură sportivă, dar și materială:” în sensul că era primul an în care o echipă românească ar fi participat direct în grupele competiției europene de fobal intercluburi „Champions League” din postura de campioană națională. Suma de bani ar fi fost de 15 - 20 milioane de euro, cam cât a încasat și echipa „C.F.R.C.”, dar echipa „S.B.” ar fi avut șansele unui câștig și mai mare, fiind o echipă mai cunoscută”.
În concluzie, prin oferirea celor 1,7 milioane de euro jucătorii U.C. Napoca au fost plătiți /retribuiți să joace în interesul echipei „S.B.” și, implicit, în interesul inculpatului B.G. Practic jucătorii de fotbal profesioniști ai Clubului U.C. nu mai jucau în interesul clubului cu care aveau relații contractuale, ci în interesul unui club advers și a unei terțe persoane.
În temeiul considerentelor arătate, instanța de control judiciar constată că fapta inculpatului B.G. de a oferi în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern și în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul și Transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din data de 07 mai 2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (4) C. pen. banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare, iar dacă acestea nu se mai găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Prin urmare, confiscarea specială operează, în cazul dării de mită, numai atunci când infracțiunea se comite prin oferire și prin darea de bani sau alte foloase, nu și în varianta săvârșirii faptei prin promisiunea unor asemenea foloase (a se vedea și decizia penală nr. 473/2006 a Înaltei Curți, secția penală).
Fiind dovedită săvârșirea celei de a doua infracțiuni de dare de mită, de către intimatul inculpat B.G., în modalitatea normativă a oferirii, Înalta Curte-completul de 5 Judecători, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (4) C. pen., va dispune confiscarea sumei de 1.700.000 euro, sumă ce constituie obiectul acestei infracțiuni.
În privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 20 mai 2008), săvârșită de inculpatul B.G., se reține că după data de 07 mai 2008, când cazul „Valiza” a luat amploare în toate mijloacele mass - media, inculpatul B.G. și-a conceput apărarea conform căreia, suma de 1,7 milioane de euro identificată, în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în județul Cluj, aparținând inculpatului M.G.R., fiind încheiate în acest sens două antecontracte de vânzare-cumpărare.
În această situație, instanța de control judiciar va analiza această infracțiune prin corelare cu infracțiunea de dare de mită săvârșită de același inculpat, întrucât înscrisurile au fost falsificate pentru ascunderea infracțiunii de dare de mită comisă în luna mai 2006.
Potrivit art. 290 C. pen. constituie infracțiune, falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice.
Este de remarcat că în conținutul reglementării se precizează, în mod expres, faptul că acțiunea de falsificare poate fi săvârșită prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii unui înscris oficial sau prin alterarea lui în orice mod.
Deși legea nu definește noțiunea de „înscris sub semnătură privată”, în doctrină este statuat că înscrisul sub semnătură privată este înscrisul care emană de la o persoană particulară și care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul că reprezintă o manifestare de voință ori constatarea unui act, sau împrejurare cu semnificație juridică, fiind susceptibil de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații.
Înscrisul sub semnătură privată trebuie să aibă un conținut cu relevanță juridică, putând servi ca dovada conținutului său, chiar dacă inițial el nu a fost întocmit în acest scop.
Activitățile care compun elementul material al laturii obiective vor cădea sub incidența legii penale doar în măsura în care va fi îndeplinită cerința esențială, adică acestea să fi fost executate în vederea producerii unei consecințe juridice. Se apreciază că această cerință este întrunită dacă înscrisul falsificat are aparența unui înscris veritabil, cu o anumită semnificație juridică și capabil să aibă o putere probatorie.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică, decurgând din producerea efectivă a unui înscris sub semnătură privată cu aparența de înscris adevărat care a fost folosit ori dat spre folosință.
Forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este intenția directă, deoarece subiectul acționează în toate cazurile, cu un anumit scop și anume, producerea unei consecințe juridice.
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin alterare poate consta, ca și în cazul unui înscris oficial, în denaturarea conținutului unui înscris adevărat, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În speță, condițiile impuse de lege ca înscrisurile să fie producătoare de consecințe juridice sunt îndeplinite, căci acestea au un conținut cu relevanță juridică, ele servind ca dovadă a conținutului lor.
Astfel, cum s-a reținut anterior, cu ocazia percheziției din data de 07 mai 2008 inculpatul S.T. a afirmat că suma de 1,7 milioane de euro reprezenta prețul unor terenuri, fără a putea preciza despre ce imobile era vorba și fără a prezenta documente justificative în acest sens.
La data de 26 mai 2008, inculpatul S.T. a depus la dosar o copie conformă cu originalul, a unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 aprilie 2008, între inculpații M.G.R. și B.G., prin care, primul se obliga să vândă dreptul de proprietate asupra a două terenuri situate în „S.C.” lui B.G. pentru 1.700.000 de euro, data limită de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare fiind 07 mai 2008, la un birou notarial ales de către părțile contractante (filele 80 - 84, vol. 2, dosar u.p.).
Antecontractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, a fost redactat de către inculpata C.A.F., avocat în cadrul Baroului București și atestat prin încheierea nr. 29 din 15 aprilie 2008, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 (fila 84, vol. 2, dosar u.p.).
La data de 23 mai 2008, inculpatul B.G. a ținut o conferință de presă în care a declarat că are un contract de vânzare-cumpărare semnat la 15 aprilie 2008, deci cu aproximativ 20 de zile înaintea datei de 7 mai 2008, prin care demonstrează faptul că suma de 1,7 milioane de euro era destinată achiziționării unui teren, prezentând totodată și actele terenului.
Cu acea ocazie, inculpatul B.G. a menționat și existența unui antecontract sub semnătură privată încheiat tot la data de 15 aprilie 2008, la care ar fi participat în calitate de martori semnatari P.V. și V.R. (filele 169, 172, vol. 9, dosar u.p.).
În luna iunie 2008, inculpații B.G. și S.T. au depus la Comisia de disciplină a F.R.F., pe lângă antecontractul de vânzare-cumpărare redactat de inculpata C.A.F. și un al doilea înscris, olograf, intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare”, încheiat între aceleași persoane, având același obiect, pe baza cărora s-a încercat justificarea faptului că suma de 1,7 milioane euro era destinată unor afaceri imobiliare (filele 92- 96, vol. 6, dosar u.p.).
Cu privire la împrejurările întocmirii acestor înscrisuri, instanța de control judiciar reține că în cursul urmăririi penale M.G.R., audiat, la data de 9 septembrie 2008, în calitate de martor, a menționat că la data de 15 aprilie 2008 a făcut o vizită inculpatului B.G., la domiciliul acestuia din București, str. Aleea Alexandru, sector 1, cu scopul de a-i prezenta acestuia o ofertă imobiliară în legătură cu două suprafețe de teren aflate în județul Cluj, pe care acesta dorea să le vândă. Mai rezultă că după ce inculpatul B.G. a luat act de oferta sa, acesta a fost de acord să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, pe care l-a depus la dosar. În această declarație martorul a descris traseul urmat, indicând mijloacele de transport folosite pentru a ajunge din Cluj - Napoca în București, precum și orele de plecare, sosire și, respectiv încheiere a înscrisului. Conform acestui înscris sub semnătură privată, M.G.R. promitea că îi va vinde inculpatului B.G. cele două suprafețe de teren pentru suma de 1.700.000 de euro, cu obligația cumpărătorului să predea această sumă până la data de 07 mai 2008, la adresa vânzătorului din Cluj - Napoca, str.Ceahlăul. De asemenea, M.G.R. s-a obligat ca în termen de 30 de zile de la încheierea antecontractului să întocmească dosarul pentru autentificarea vânzării la un notar public. În continuarea declarației sale, inculpatul M.G.R., a relatat că în aceeași zi (15 aprilie 2008), după perfectarea primului înscris olograf, în jurul prânzului, inculpatul B.G. și-a exprimat dorința de a se încheia un alt doilea antecontract care să fie redactat de către un avocat și care să conțină mai multe date de identificare a terenurilor și a părților. În acest sens a fost chemată inculpata avocat C.A.F., care după ce a studiat toate documentele puse la dispoziție și după ce a verificat actul de identitate al promitentului- vânzător, inculpatul M.G.R., a redactat un alt antecontract de vânzare-cumpărare semnat de către aceiași doi inculpați, în același timp întocmindu-se și încheierea de atestare cu nr. 29 din 15 aprilie 2008, (filele 177 - 179, vol. 2, dosar u.p.). Inculpatul M.G.R. a declarat că procedura de perfectare a celui de-al doilea antecontract întocmit cu sprijinul avocatei C.A.F. s-a derulat după prânz, iar documentele în forma finală i-au fost înmânate de către aceasta, în jurul orei 1700.
De remarcat este că în fața instanței de judecată inculpatul M.G.R. și-a nuanțat declarația dată în faza de urmărire penală. Astfel, în declarația sa (filele 1 - 3, vol 2, dosar instanță) inculpatul M.G.R. nu neagă că a afirmat anterior că pe data de 15 aprilie 2008 a venit la București, la „palatul” intimatului inculpat B.G., având asupra sa antecontractul olograf scris de el însuși, însă, întrucât a avut un proces la Cluj - Napoca, a plecat de la proces în jurul prânzului venind direct la București cu o „mașină de ocazie”, și nu cu trenul cum declarase inițial, unde a ajuns „pe lumină”, apreciind că a parcurs acest drum în cea 4,5 - 5 ore. Inculpatul M. a arătat că la insistențele inculpatului B.G., s-a întocmit și antecontractul de vânzare-cumpărare de către inculpata C.A.F.
Împrejurarea că inculpatul M.G.R., în data de 15 aprilie 2008 a fost la Judecătoria Cluj-Napoca, până în jurul orelor 1300 este confirmată de martorul C.Ș. care a declarat că la data de 15 aprilie 2008 se afla împreună cu inculpatul la Judecătoria Cluj - Napoca, cauza în care ambii urmau să fie strigați, fiind apelată în jurul orelor 1230, iar în jurul orelor 1300 au ieșit din sala de judecată. (fila 277 verso, vol.3, dosar fond).
Pentru determinarea exactă a datei și orei la care au fost întocmite cele două înscrisuri instanța de fond a solicitat relații de la S.R.I. care a furnizat un raport cu date privind localizarea posturilor telefonice utilizate de participanții la încheierea antecontractelor de vânzare - cumpărare, raport din care a rezultat o situație total diferită celei declarate de inculpatul M.G.R.. Conform acestui raport inculpatul M. Radu Gheorghe, la data de 15 aprilie 2008 se afla la Judecătoria Cluj- Napoca, unde a stat aproximativ 5 ore, mai precis în intervalul orar 0930 - 1300, întrucât a participat în calitate de reclamant într-un proces civil, astfel cum rezultă din încheierea de ședință cât și caietul grefierului, în care a fost „consemnată prezența la proces a inculpatului M.G.R. în ziua respectivă” (filele 171 - 192, vol. 5, dosar u.p.). Conform aceluiași raport al SRI, inculpatul B.G. s-a aflat în cursul zilei de 15 aprilie 2008 la domiciliul său, însă în intervalul orar la care se presupune că s-ar fi încheiat și semnat cele două înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul s-a deplasat în mai multe locații din București, după care a revenit la domiciliul său din cartierul Pipera, unde a rămas până la sfârșitul zilei de 15 aprilie 2008 (filele 171 - 173, vol. 3, dosar u.p.). Convorbirea telefonică elocventă care îl plasează pe inculpatul B.G. la domiciliul său este aceea de la orele 1848 (15 aprilie 2008), în care acesta confirmă interlocutorului său că pe parcursul zilei a fost plecat la Ploiești, iar la momentul discuției se afla acasă, chestiune de fapt care se coroborează în totalitate cu raportul de localizare al S.R.I. (fila 45, vol.4, dosar u.p.).
Datele furnizate de SRI coroborate cu cele rezultate din convorbirea telefonică din 09 mai 2008 (ora 1309) purtată de inculpatul B.G. cu numitul M.P., președintele P.N.G. - Filiala Cluj, demonstrează cu certitudine că inculpatul B.G. și M.G.R. nu s-au cunoscut anterior datei de 9 mai 2008 și, pe cale de consecință, nici nu a existat vreo legătură de afaceri între aceștia anterior acestei date.
Că este așa o demonstrează chiar inculpatul B.G. care în declarația dată, în fața instanței de control judiciar, a recunoscut: „după arestarea numitului S.T., am fost invitat la postul TV O. În timpul derulării emisiunii, a intrat în cadrul unei convorbiri telefonice numitul M.G.R., pe care până la acel moment nu l-am cunoscut, practic, nu m-am întâlnit niciodată cu acesta.” (f. 148 - 152, dosar recurs).
În ce privește telefonul mobil al inculpatei C.A.F., potrivit raportului S.R.I., acesta a fost localizat la data de 20 mai 2008, de către celula de trafic, a operatorului de telefonie mobilă, din Aleea Modrogan, în intervalul 1056 - 1218, dovedindu-se că în acea perioadă inculpata s-a aflat în incinta imobilului „la Palat” ce aparține inculpatului B.G. (filele 146 - 147, vol. 3, dosar u.p.). În aceeași zi, 20 mai 2008, telefonul mobil utilizat de către inculpatul M.G.R. a fost localizat ca fiind activ pe celula de trafic din Aleea Modrogan, între orele 0917 - 1952, fapt ce confirmă prezența, acestuia în incinta aceluiași imobil aparținând inculpatului B.G. (filele 183 - 184, vol. 3, dosar u.p.). De asemenea, postul telefonic utilizat de către inculpatul B.G., a fost localizat la data de 20 mai 2008, de aceeași celulă de trafic, ca fiind prezent în str. Aleea Alexandru, București începând cu ora 0959 până la ora 1356.
Confirmarea prezenței inculpatului M.G.R. la data de 20 mai 2008, în imobilul din str. Aleea Alexandru, din București, este reprezentată de convorbirea telefonică dintre inculpatul B.G. și un angajat al acestuia, martorul D.Ș., din jurul orelor 2036, convorbire din care a rezultat faptul că acesta din urmă i-a transmis inculpatului B.G. informația că inculpatul M. se află încă „la Palat” și că acesta dorește să vorbească cu inculpatul B.; rezultă că la sfârșitul discuției, inculpatul B. i-a cerut martorului D. să-l conducă pe inculpatul M. la gară (fila 274, vol.4, dosar u.p.).
Faptul că inculpatul M.G.R. a ajuns la Gara de Nord este confirmat de localizarea telefonului acestuia la data de 20 mai 2008, după orele 2226, de celula de trafic, a operatorului de telefonie mobilă, din b-dul Dinicu Golescu (fila 184, vol. 3, dosar u.p.). Prezența inculpaților V.R. și M.G.R. în București, în perioada 19 mai 2008 - 20 mai 2008, este demonstrată și prin convorbirile telefonice redate în cuprinsul procesului - verbal din 04 noiembrie 2008.
În aceste condiții este cert că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost executate pro cauza, în intervalul 19 mai 2008 - 20 mai 2008, când la imobilul din str. Aleea Alexandru, București, au fost prezenți inculpații B.G., M.G.R., V.R., P.V. și C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I. și convorbirile telefonice interceptat.
Întregul material probator administrat în cauză confirmă faptul că persoanele care au participat Ia semnarea și Ia redactarea antecontractelor de vânzare-cumpărare nu au fost împreună la data de 15 aprilie 2008, iar unele nu au fost nici măcar în București, în intervalele orare pe care acestea le-au indicat. Cert este faptul că inculpatul B.G. le-a solicitat inculpaților M.G.R., C.A.F., P.V. și V.R. întocmirea de către unii și, respectiv, semnarea de către alții a celor două antecontracte antedatate, iar aceștia au acceptat.
Relevantă sub acest aspect este chiar declarația inculpatului B.G. dată la 27 mai 2013, în fața instanței de recurs prin care a arătat:” M.G.R. a făcut o serie de referiri încercând practic să creeze aparența că între mine și persoana lui s-ar fi purtat anterior discuții cu privire la cumpărarea de către mine a terenului proprietatea numitului M.G. și că practic, în esență, ceea ce încerca să îmi transmită M. era faptul că suma de 1.700.000 euro ar fi fost destinată achiziționării acelui teren. Mi-am dat imediat seama că numitul M. dorea să vină în ajutorul meu și am înțeles imediat strategia acestuia. După finalizarea emisiunii de la O., am fost sunat de profesorul V.R., care era o veche cunoștință de a mea și căruia îi purtam un deosebit respectiv, având în vedere și vârsta înaintată a acestuia, iar acesta mi-a explicat că intervenția numitului M.G. în cadrul emisiunii de la O. fusese realizată la inițiativa profesorului V. Ulterior, dar nu știu exact data, m-am întâlnit cu numitul M.G. și prof. V. și doar din dorința de a infirma susținerile parchetului cu privire la destinația sumei de 1.700.000 euro și nu din dorința de a scăpa de răspundere penală pentru infracțiunea de dare de mită, am acceptat încheierea celor două antecontracte de vânzare - cumpărare la care face referire parchetul și de a le antedata doar din dorința de a intra în posesia sumei de 1.700.000 euro, pe care parchetul mi-a indisponibilizat-o. Ca atare, toate demersurile pe care le-am făcut vizând încheierea celor două antecontracte de vânzare - cumpărare, a fost realizată de mine nu din dorința de a scăpa de răspunderea penală, pentru darea de mită, ci în scopul arătat anterior și, totodată, pentru faptul că știam că nu pot fi acuzat de o astfel de infracțiune de dare de mită.
Am falsificat datele încheierii antecontractelor de vânzare - cumpărare, mai exact, practic, am antedatat cele două antecontracte de vânzare - cumpărare, doar din dorința de a reintra în posesia sumei de 1.700.000 euro, ce mi-a fost indisponibilizată de parchet, iar sub acest aspect eu îmi asum toată răspunderea, inclusiv a faptului că, la rugămintea mea, atât V.R., cât și numitul P.V. au acceptat să semneze pe cele două antecontracte, în calitate de martori.
Precizez că cele două antecontracte de vânzare - cumpărare au fost întocmite personal de către mine, iar numita C.A., care se afla în ziua respectivă în locuința mea, nu a făcut altceva decât să înregistreze aceste două antecontracte de vânzare - cumpărare”.
Sub aspectul laturii subiective se reține că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se săvârșește numai cu intenția directă, deoarece subiectul acționează în toate cazurile, cu un anumit scop, și anume producerea unei consecințe juridice.
În contextul speței de față, inculpatul B.G., cu intenție directă, a semnat în fals două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul olograf, altul tehnoredactat, întocmit și certificat de coinculpata C.A.F., iar aceste două antecontracte au fost întocmite cu certitudine în perioada 19 mai 2008 - 20 mai 2008 și nu la data de 15 aprilie 2008 și nici anterior datei de 07 mai 2008, cu intenția clară de a-și crea o acoperire pretins legală și de a fi exonerat de răspunderea penală antrenată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită din perioada 04.05 - 07 mai 2008.
Falsificarea, respectiv alterarea conținutului celor două antecontracte de vânzare - cumpărare rezultă din antedatarea (indicarea eronată), cu intenție, a datei de întocmire și semnare a acestora (15 aprilie 2008), dar și a termenului de finalizare a tranzacției imobilare, respectiv data de 07 mai 2008, activități infracționale care au fost de natură a produce consecințe juridice în scopul anihilării rezultatului socialmente periculos generat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită de la aceeași dată - 07 mai 2008. Antecontractul olograf de vânzare-cumpărare încheiat și semnat de către inculpații B.G. și M.G.R. la data de 15 aprilie 2008 (dată indicată de către aceștia în declarațiile lor și de coinculpata C.A.F.) este o promisiune de vânzare - cumpărare, în care sunt menționate obiectul antecontractului (imobilele terenuri), prețul (1,7 milioane euro) și termenul de finalizare (07 mai 2008).
Prin indicarea intenționată a datei de 07 mai 2008 Ia o dată „postfactum”, respectiv 20 mai 2008 - data reală a întocmirii antecontractului, inculpatul B.G. a urmărit să-și asigure „o acoperire” pentru infracțiunea de dare de mită din 04 - 07 mai 2008.
Plăsmuirea înscrisului, respectiv a antecontractului olograf, rezultă din indicarea falsă, cu intenție a datei de 07 mai 2008, respectiv a termenului de finalizare a presupusei tranzacții imobiliare, demonstrat fiind cu certitudine faptul că inculpatul B.G. a auzit pentru prima dată de inculpatul M.G.R. din convorbirea telefonică din data de 09 mai 2008, purtată cu martorul M.P.
În același context infracțional, antecontractul de vânzare-cumpărare antedatat în fals cu data de 15 aprilie 2008, întocmit și atestat de coinculpata C.A.F. reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, în care sunt menționate (enumerăm numai aspecte relevante cauzei) părțile (inculpații B.G. și M.G.R.), obiectul (imobilele terenuri), avansul plătit la data încheierii contractului (10.000 euro) și restul de plată a prețului (1.690.000 euro) Ia termenul de finalizare a tranzacției - 07 mai 2008.
Astfel, pentru aceleași considerente menționate anterior, rezultă dincolo de orice dubiu că, inculpatul B.G. a participat la activitatea de falsificare a acestui înscris, întrucât a plăsmuit atât data încheierii antecontactului (15 aprilie 2008), cât și termenul de finalizare a tranzacției (07 mai 2008), cu intenția clară de a-și crea o acoperire pretins legală și de a fi exonerat de răspunderea penală antrenată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită din perioada 04 - 07 mai 2008.
În aceste condiții, fapta inculpatului B.G. de a iniția și participa nemijlocit la întocmirea frauduloasă, în data de 20 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare mistificate prin adăugarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului sub aspectul conținutului, voinței reale a părților și a datei întocmirii acestora precum și folosirea ulterioară a înscrisurilor, astfel falsificate, atât în prezenta cauză penală, cât și în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicționale ale F.R.F., în scopul de a fi exonerat de răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupție reținută în sarcina sa privind oferta financiară de 1,7 milioane euro pentru clubul „U.C.”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură directă cu infracțiunile de corupție prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la infracțiunea de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen., săvârșită de inculpatul S.T., faptă din 04 mai 2008 - 07 mai 2008, instanța de control judiciar reține că în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, inculpatul S.T., vicepreședinte al Consiliului de Administrație al S.C. Fotbal Club „S.B.” S.A. a fost implicat alături de inculpatul B.G., finanțator al clubului de fotbal „S.B.” într- o activitate infracțională, constând în oferirea unor importante sume de bani, în valută, 1.700,000 euro, echipei de fotbal „U.C.” și președintelui acestui club, numitul A.D., pentru ca în ultima etapă a Campionatului Național de Fotbal - Liga I, ediția 2007 - 2008, ce urma a fi susținută în data de 07 mai 2008 în compania echipei „C.F.R.C.”, clubul de fotbal „U.C.” să-și apere corect șansele de joc și să facă tot ceea ce era posibil pentru obținerea unui rezultat de egalitate sau Victorie.
Instanța de fond, în opinie majoritară, a apreciat și cu privire la această faptă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni dispunând astfel achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În fața instanței de control judiciar apărătorul intimatului inculpat S.T. a încercat să acrediteze ideea că acesta a acționat fără vinovăție, întrucât raportat la soluția de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procurorul D.N.A. prin Ordonanța din 19 februarie 2008, în Dosarul nr. 95/P/2006, față de inculpatul B.G., privind prima infracțiune de dare de mită, a apreciat că acțiunile sale sunt perfect legitime. Totodată, s-a arătat și faptul că niciunul dintre inculpați nu a cunoscut că această ordonanță a fost infirmată de procurorul ierarhic superior.
Această apărare, însă, nu poate fi primită, întrucât, chiar dacă ar fi adevărată împrejurarea că inculpații nu au cunoscut că ordonanța prin care s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale a fost infirmată de procurorul ierarhic superior, acest aspect este nerelevant atât timp cât legea permite procurorului ierarhic superior, în virtutea principiului controlului ierarhic să confirme ori să infirme soluțiile date de procurorii aflați în subordinea sa.
Se observă că în sistemul legislativ român actele emise de procuror nu se bucură de autoritate de lucru judecat, ele fiind supuse controlului procurorului ierarhic superior în temeiul dispozițiilor Legii nr. 304/2004.
Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, reflectată în Cauza C - 491/07 Turanský, principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acestui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat.
Potrivit instanței de contencios european o persoană nu mai poate fi subiectul unei proceduri penale de urmărire sau judecată într-un stat al Uniunii Europene, dacă împotriva sa s-a pronunțat, într-un alt stat membru, o hotărâre definitivă cu privire la aceeași faptă, fie în sensul condamnării -iar în acest caz numai dacă hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii satului care a pronunțat condamnarea, fie în sensul achitării definitive.
Or, pentru stabilirea semnificației sintagmei „hotărâre definitivă”, în raport cu reglementările juridice distincte din statele membre ale Uniunii Europene, fiecare stat aplicând dreptul național în jurisdicția penală, trebuie reținute interpretările date de Curtea Europeană de Justiție în această materie, în raport cu stadiul procedurii în discuție: urmărire penală fără trimitere în judecată, trimitere în judecată și soluționare prin decizie judiciară adoptată de un tribunal competent (C - 367/05; C - 491/07; C - 261/09).
În speță, se reține că prin ordonanța nr. 95/P/2006 din 19 februarie 2008 a procurorului DNA s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de inculpatul B.G. sub aspectul infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., din data de 11 mai 2006, apreciindu-se că fapta nu există. Această soluție a fost infirmată de procurorul șef adjunct al D.N.A., prin ordonanța din 4 aprilie 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 220 C. proc. pen., art. 62, art. 64, art. 65 din Legea nr. 304/2004, dispunându-se începerea urmăririi penale, care s-a finalizat cu trimiterea în judecată.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că faptele de corupție din prezentul dosar au făcut și obiectul unei acțiuni disciplinare exercitate de Federația Română de Fotbal, inculpații depunând la dosarul instanței de fond Hotătârea nr. 149 din 4 iunie 2008 a Comisiei de disciplină a F.R.F., Hotărârea nr. 1 din 23 iunie 2008 a Comisiei de Apel a F.R.F., precum și Decizia nr. 139 din 3 iulie 2008 a Curții de Arbitraj pentru fotbal a F.R.F., prin care s-a stabilit că faptele cercetate nu se încadrează în abaterea disciplinară prevăzută de art. 60 (“Corupția”) din Regulamentul disciplinar al F.R.F.
Față de aceste hotărâri, instanța de control judiciar, în acord cu instanța de fond, constată că acestea nu înlătură, de plano, posibilitatea examinării faptelor de către instanța penală sub aspectul stabilirii eventualei incidențe a dispozițiilor legii penale și nici nu au autoritate de lucru judecat cu privire la faptele, persoanele și vinovăția acestora, adică a persoanelor care au fost trimise în judecată în această cauză penală.
În aceste condiții se constată că este aplicabilă în prezenta cauză interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea C - 491/07 Turansky, conform căreia „principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acestui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat.” (a se vedea în acest sens și decizia penală nr. 162 din 23 ianuarie 2012 a Înaltei Curți, secția penală).
În consecință, instanța română nu poate dispune încetarea procesului penal, pentru existența autorității de lucru judecat, în aplicarea principiului non bis in idem, dacă procedura penală intentată împotriva inculpatului într-un stat membru al Uniunii Europene nu a fost închisă definitiv, potrivit dreptului național al acestui stat, ci numai provizoriu.
Ca atare, se constată că nu există niciun impediment legal care să oprească instanța de judecată să examineze acuzațiile penale reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu.
Referitor la activitatea reținută în sarcina intimatului inculpat S.T., instanța de control judiciar reține că o formă secundară a participației penale o reprezintă complicitatea care constă în fapta persoanei care cu intenție, înlesnește sau ajută, în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Complicitatea reprezintă o contribuție indirectă, de ajutorare sau înlesnire materială sau morală la săvârșirea infracțiunii, care dobândește relevanță penală atunci când sprijinul este acordat în scopul săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală.
Pentru a exista complicitate, trebuie îndeplinite mai multe condiții obiective și subiective și anume săvârșirea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală; actele complicelui trebuie să sprijine săvârșirea faptei; contribuția complicelui trebuie să aibă un caracter efectiv; existența unei legături subiective între complice și autor; contribuția complicelui fiind dată întotdeauna cu intenție directă sau indirectă.
În legătură cu infracțiunea de dare de mită în literatura de specialitate s-a arătat că persoana interpusă între mituit și mituitor, adică intermediarul prin care promisiunea, oferirea sau darea de bani se realizează răspunde în calitate de complice la infracțiunea de dare de mită.
Verificând actele și lucrările dosarului precum și probele administrate cu privire la această faptă, fără a mai relua starea de fapt, prezentată pe larg în cuprinsul prezentei decizii, se constată că activitatea de complice a intimatului inculpat S.T. este dovedită de procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul B.G. în datele de 4 mai 2008, 5 mai 2008, 6 mai 2008, 7 mai 2008, precum și procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de S.T. cu B.T. în 5 mai și 7 mai 2008. Acestea se coroborează cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de B.G. în perioada 4 - 7 mai 2008 cu A.D., V.A., G.D., M.A., R.M., P.M., B.V. și M.P.
Sub acest aspect este relevantă convorbirea din data de 9 mai 2008 purtată de B.G. cu S.T., în care primul îl asigură pe cel de al doilea că nu vor fi probleme și, că se va apăra în sensul că urma să facă o sponsorizare către club, iar sponsorizarea nu poate fi considerată mită.
În concret activitatea infracțională a inculpatului S.T. a constat în stabilirea unor contacte telefonice, transportarea sumei de bani și eventuala remitere a acesteia către jucătorii clubului U.C.. Astfel, la datele de 5 și 6 mai 2008, inculpatul S.T. l-a contactat telefonic pe martorul B.T., căruia i-a comunicat că va veni la Cluj, sub pretextul achitării unor facturi restante privind comercializarea de vin, solicitându-i ca la discuții să participe și A.D. În realitate, inculpatul S.T. urmărea ca în seara zilei de 6 mai 2008 să se întâlnească cu A.D. pentru a stabili modalitatea de remitere a banilor oferiți de către B.G. jucătorilor de fotbal de la „U.C.” cu condiția ca aceștia să obțină un rezultat favorabil (meci egal sau Victorie), care ar fi propulsat „S.B.” pe primul loc al clasamentului, devenind astfel campioana Ligii I de fotbal.
Se remarcă faptul că inculpatul S.T. a dat dovadă de prudență în legătura stabilită cu numitul A.D., care a folosit la un moment dat un post telefonic mobil aparținând unei alte persoane, care l-a contactat și i-a comunicat că S.T. s-a cazat la motelul „S.” din municipiul Cluj Napoca și că este bine să nu fie văzuți împreună.
În legătură cu întâlnirea din noaptea de 6/ 7 mai 2008, numitul A.D. a declarat că s-a deplasat împreună cu asociatul său, martorul B.T., la motelul „S.” aflat pe Calea Făgetului din municipiul Cluj Napoca, unde într-o cameră a motelului s-a întâlnit cu inculpatul S.T. cu care a discutat aproximativ cinci minute, timp în care i-a arătat o geantă pe care a deschis-o, indicându-i că sub mai multe obiecte de vestimentație se află banii promiși pentru jucătorii „U.C.”.
Totodată, martorul A.D. a declarat că aceea a fost singura întâlnire dintre el și inculpatul S.T. în legătură cu „oferta financiară” transmisă de inculpatul B.G., iar la momentul respectiv, nu stabiliseră, în concret, condițiile de remitere a sumelor de bani (filele 108- 118, vol.2, dos. u.p.). Tot în legătură cu acest moment, martorul B.T. a relatat că în seara zilei de 06 mai 2008, în urma telefoanelor primite de la inculpatul S.T., l-a condus pe A.D. cu autoturismul personal pe „D.F.” la motelul „S.”, unde cei doi s-au întâlnit, dar că el nu a participat la discuții, așteptându-l pe acesta din urmă în afara locației respective.
La data de 07 mai 2008 inculpatul B.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.T., acesta din urmă asigurându-l că totul este conform planului stabilit în discuțiile anterioare, confirmându-i că s-a întâlnit cu A.D., că i-a arătat banii și i-a explicat, că în cazul unui rezultat favorabil, banii vor ajunge la jucătorii de fotbal (fila 317, vol.4, dos.u.p.). La aceeași dată inculpatul S.T. l-a contactat pe martorul B.T., solicitându-i acestuia să-i spună lui A.D. că tot ceea ce au discutat rămâne valabil, iar eventualele mesaje se vor transmite numai prin intermediul acestuia, stabilind, totodată, că-l va suna din nou pentru o posibilă întâlnire (filele 293-294, vol. 4, dosar u.p.), iar acesta, la rândul său, i-a transmis un mesaj telefonic martorului A.D., prin care acesta îi confirma cele discutate anterior cu inculpatul S.T., și anume: „M-a sunat T. Totul este cum ai cerut tu” (fila 294, vol. 4, dos.u.p.). În cursul urmăririi penale, martorul B.T. a declarat că A.D. i-a solicitat să vizioneze meciul de fotbal împreună cu inculpatul S.T., care a a stabilit ca loc de întâlnire zona hotelului „O.”din municipiul Cluj-Napoca. Referitor la întâlnirea din zona hotelului „O.”, martorul B.T. a declarat că atunci când a ajuns în zona respectivă l-a observat și pe martorul C.G., care i-a confirmat la rândul lui că vor merge împreună să vizioneze meciul de fotbal, fiind invitat în acest sens chiar de către inculpatul S.T. (filele 126-132, vol. 2, dosar u.p.).
Meciul de fotbal a fost vizionat împreună de martorii B.T., C.G. și inculpatul S.T. la restaurantul „A.”, iar la finalul meciului de fotbal „U.C. - C.F.R.C.”, întrucât rezultatul final era de 0-1, sumele de bani promise nu mai puteau ajunge la jucătorii clubului „U.C.”,însă așa cum s-a mai arătat, acest aspect este irelevant din punct de vedere juridic, întrucât infracțiunea se consumase în modalitățile normative prevăzute de textele de lege, sub forma ajutorului acordat promisiunii de bani și acceptării unor astfel de promisiuni de către persoane care aveau calitatea de funcționar, în sensul legii penale.
În legătură cu suma de bani identificată asupra sa, inculpatul S.T. a arătat că banii - 1.700.000 euro - erau destinați achiziționării unui teren pentru care nu a putut prezenta nici un fel de documente justificative.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul S.T. cunoștea destinația reală a sumei de 1,7 milioane de euro și întrucât cunoștea foarte bine posibilitățile echipei S.B. de a intra direct în grupele „Champions League” de pe prima poziție a clasamentului, a acceptat să îl ajute pe inculpatul B.G. în activitatea acestuia de a „cumpăra” efortul și dăruirea sportivă a jucătorilor altei echipe de fotbal, cu scopul ca echipa sa - „S.B.” să câștige la final titlul de campioană a Ligii I de fotbal, în sezonul competițional 2007 - 2008.
Această împrejurare se coroborează cu declarația martorului C.G. (fila 238 verso, vol. 1, dosar instanță), fotbalist la „U.C.”, care a confirmat că s-a întâlnit cu inculpatul S.T. cu o oră înainte de începerea meciului „U.C.” - „C.F.R.C.”, acesta invitându-l să vizioneze meciul împreună.
Rezultă cu certitudine că inculpatul S.T., în calitate de oficial al clubului de fotbal „S.B.”, cu intenție, a urmărit cumpărarea eforturilor jucătorilor de fotbal ai echipei „U.C.” în scopul de a crea un avantaj sportiv propriei sale echipe și nu în ultimul rând, a urmărit ca, prin câștigarea titlului de campioană națională în Liga I de fotbal, în sezonul competițional 2007 - 2008, echipa sa și implicit acționarii și conducătorii săi, să realizeze importante câștiguri financiare.
În aceste condiții instanța de control judiciar constată că fapta inculpatului S.T., de a-l sprijini pe inculpatul B.G. în realizarea activității infracționale, deplasându-se în acest sens, în municipiul Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 euro, obiect al ofertei financiare pentru jucătorii de fotbal ai „U.C.”, garantând astfel în numele finanțatorului clubului „S.B.”, atât existența banilor cât și posibila remitere a acestora în funcție de rezultatul meciului dintre „U.C.” și „C.F.R.C.”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, infracțiune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Legat de infracțiunile de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunea de corupție, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit a) C. pen. ( doar pentru infracțiunea de fals), săvârșite de inculpatul M.G.R., instanța de control judiciar reține următoarele:
Potrivit art. 264 C. pen. „favorizarea infractorului” constă în ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.
Infracțiunea este incriminată în două variante, și anume: favorizarea personală, adică ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei și, favorizarea reală, adică ajutorul dat unui infractor pentru a asigura acestuia folosul sau produsul infracțiunii.
Legiuitorul nu a prevăzut nicio calitate specială pentru subiectul activ al infracțiunii de favorizarea infractorului, astfel că subiect activ poate fi orice persoană, mai puțin autorul infracțiunii principale. În schimb, există un subiect pasiv principal, statul ca administrator al justiției penale, precum și un subiect pasiv secundar, adică orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârșirea infracțiunii de către subiectul activ.
Sub aspectul elementului material infracțiunea de favorizarea infractorului este o infracțiune comisivă, care se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii.
Sub aspectul laturii subiective această infracțiune se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, neinteresând dacă favorizatorul a știut sau nu ce fel de infracțiune a săvârșit infractorul favorizat, după cum nu interesează nici împrejurarea dacă a cunoscut sau nu rolul pe care acesta l-a avut în raport cu acea infracțiune.
Analizând lucrările dosarului în legătură cu infracțiunile reținute în sarcina inculpatului M.G.R., Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că acesta a manifestat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal. Astfel, din coroborarea probatoriului administrat în cauză, a rezultat cu certitudine că inculpatul M.G.R., promitentul - vânzător, nu a fost prezent la data de 15 aprilie 2008, în imobilul din str. Aleea Alexandru, București, în intervalul orar menționat de către coinculpații B.G. și C.A.F., acesta aflându-se în realitate la Judecătoria Cluj - Napoca. Inculpatul a susținut că imediat după proces a plecat către București cu un autoturism de ocazie, ajungând la destinație în jurul orelor 1700, pentru perfectarea antecontractelor de vânzare-cumpărare.
Această apărare este infirmată, pe de o parte, de condițiile reale de trafic și de infrastructură rutieră din România, întrucât distanța rutieră dintre Cluj-Napoca și București nu putea fi parcursă în mai puțin de 4 ore, iar pe de altă parte, inculpații M.G.R. și B.G. nu s-au cunoscut anterior datei de 07 mai 2008, astfel cum a rezultat din convorbirea telefonică purtată de inculpatul B.G. cu numitul M.P.
Este dovedit în cauză faptul că inculpatul M.G.R., cu intenție directă, a semnat în fals două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul olograf, altul tehnoredactat, întocmit și certificat de coinculpata C.A.F., iar aceste două antecontracte au fost întocmite cu certitudine în perioada 19 mai 2008 - 20 mai 2008, deci nu la data de 15 aprilie 2008 și nici anterior datei de 07 mai 2008.
Faptul că inculpatul M.G.R. a acceptat să încheie și să semneze cu inculpatul B.G. două antecontracte de vânzare-cumpărare antedatate, dintre care unul sub formă olografă, precum și faptul că în aceste antecontracte era stipulată suma de 1.700.000 euro, sumă - care a fost intens mediatizată în România după data de 07 mai 2008, sub denumirea de cazul „valiza”, demonstrează intenția directă a inculpatului M. de a-l favoriza pe inculpatul B.G. cu privire la infracțiunea de dare de mită.
Este cert că în condițiile arătate, inculpatul M.G.R. a cunoscut și a înțeles activitatea infracțională a inculpatului B.G., acceptând să-l ajute în demersul acestuia de a înlătura efectele infracțiunii de corupție, săvârșită în perioada de 04 - 07 mai 2008.
Așa fiind, instanța de control judiciar constată că faptele inculpatului M.G.R. de a-l ajuta în mod direct, prin acte comisive distincte pe inculpatul B.G. în timpul urmăririi penale efectuată în cadrul prezentului dosar, constând în alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vânzare-cumpărare, în care au fost introduse mențiuni necorespunzătoare adevărului în privința conținutului, datei și voinței părților, folosite ulterior în timpul anchetei penale, în scopul de a îngreuna și întârzia finalizarea urmăririi penale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele aflate în legătură directă cu infracțiunea de corupție, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Iegea nr. 78/2000 și art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la infracțiunile de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunea de corupție, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat Ia art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (doar pentru infracțiunea de fals) săvârșite de inculpata C.A.F., instanța de control judiciar, fără a mai relua considerentele teoretice expuse în cuprinsul prezentei decizii cu privire la aceste infracțiuni, precum și situația de fapt, reține că probatoriul cauzei conturează elementele constitutive ale acestor infracțiuni, precum și vinovăția inculpatei.
Pornind de la împrejurarea că una din variantele de apărare concepute de inculpatul B.G. în ascunderea infracțiunii de dare de mită comisă în perioada 4- 7 mai 2008 consta în aceea că suma de 1,7 milioane euro era destinată achiziționării unor terenuri în zona Clujului, Înalta Curte-completul de 5 Judecători reține că inculpatul B.G. a solicitat intimatei inculpate avocat C.A.F. să redacteze un antecontract de vânzare-cumpărare în care părți erau inculpații B.G. și M.G.R.
În declarația dată în faza de urmărire penală, inculpata C.A.F. a susținut (filele 177 - 179, vol. 2 dosar u.p.) că la data de 15 aprilie 2008, la solicitarea inculpatului B.G. s-a deplasat la imobilul din str. Aleea Alexandru, București, unde, pe baza documentelor puse la dispoziție de către inculpatul M.G.R.,a redactat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care cei doi se obligau, unul să vândă, iar celălalt să cumpere, două suprafețe de teren situate în „Surpătura Cluj”, prețul fiind de 1,7 milioane euro. Inculpata C.A.F. a precizat că perfectarea antecontractului a durat aproximativ două ore, în intervalul orelor 1700 și 1900 și că a plecat „de la Palat” în intervalul orar 1900 - 2000 (filele 185 - 192, vol. 2, dosar u.p.), apărare reiterată și în fața primei instanțe cu ocazia declarației date la data de 17 mai 2011 (filele 259 - 261, vol. 1 fond).
De asemenea, inculpata C.A.F. a întocmit și încheierea de atestare nr. 29 din 15 aprilie 2008, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995.
Din raportul furnizat de S.R.I. (filele 141 - 185, vol. 3, dos. u.p.), a rezultat că în data de 15 aprilie 2008, în intervalul orar 1700 - 1900, postul telefonic al inculpatei C.A.F. a fost înregistrat de către o celulă de trafic a operatorului de telefonie mobilă, din str. Academiei, București, unde a staționat de la orele 1647 până la orele 1751. Zona în care se află strada susmenționată este situată în apropierea fostei clădiri a Senatului României, care nu are absolut nici o legătură cu zona unde se află imobilul inculpatului B.G. din str. Aleea Alexandru, București (filele 142 - 144, vol. 3, dosar u.p.). La aceeași dată, seara, telefonul mobil utilizat de către inculpata C.A.F. a fost înregistrat și de alte celule de trafic din Sectorul 4 al municipiului București, nefiind vreun moment alocat celulei de trafic din „Aleea Modrogan, sector 1 București” care acoperă și zona unde se află imobilul inculpatului B., în care aceștia pretind că s-ar fi perfectat cele două antecontracte (filele 141 - 146, vol. 3, dosar u.p.).
În faza de cercetare judecătorească, inculpata C.A.F., în declarația sa (filele 259 - 261, vol.1, dosar instanță), a menționat că fost chemată de către secretara inculpatului B.G. pe data de 15 aprilie 2008 pentru îndeplinirea unei activități avocațiale, respectiv pentru întocmirea unui antecontract de vânzare-cumpărare, precizând că această activitate s-a desfășurat în intervalul orar 1700 și maxim 2400.
Instanța de control judiciar apreciază că în condițiile în care inculpatul M.G.R. nu a fost prezent în data de 15 aprilie 2008 la București, era imposibil ca inculpata C.A.F. să încheie și să certifice, în calitate de avocat, un antecontract de vânzare-cumpărare.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă cu certitudine atitudinea nesinceră, manifestată pe parcursul procesului penal de inculpata C.A.F.
Probele dosarului, așa cum s-a arătat anterior, demonstrează cu certitudine că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost întocmite post-factum, în intervalul 19 - 20 mai 2008, când la imobilul din str. Aleea Alexandru, București, au fost prezenți inculpații B.G., M.G.R., V.R., P.V. și C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I.
Din probatoriul administrat, rezultă fără putință de tăgadă că inculpata C.A.F. nu a întocmit și atestat la data de 15 aprilie 2008 sau anterior datei de 07 mai 2008, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între inculpații B.G. și M.G.R.
Astfel, prin faptul că a acceptat la cererea clientului său, inculpatul B.G., să încheie și să certifice prin semnătura sa, în calitate de avocat, un antecontract de vânzare - cumpărare, antedatat, demonstrează intenția directă a inculpatei de a „acoperi” faptele de corupție ale clientului său, inculpatul B.G. În calitatea sa, avocat fiind, inculpata C.A.F. a avut reprezentarea faptelor comise de inculpatul B.G., a momentului săvârșirii acestora și implicit a calității de infractor a acestuia.
În acest context, instanța de control judiciar constată că faptele acesteia de a redacta, în mod fraudulos la data de 20 mai 2008, un antecontract de vânzare - cumpărare încheiat între inculpații B.G. și M.G.R., prin consemnarea unor mențiuni neadevărate în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului și voința părților, precum și declararea în mod neadevărat a contextului perfectării înscrisului menționat, în scopul de îngreuna ancheta derulată în cauză și de a-i exonera de o eventuală răspundere penală pe inculpații B.G. și S.T., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizare a infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, săvârșită de inculpații P.V. și V.R., instanța de control judiciar reține că, în condițiile demonstrării săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în sensul că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare prezentate de inculpatul B.G. au fost executate post-Factum, în intervalul 19 - 20 mai 2008, la imobilul din str. Aleea Alexandru, București, unde au fost prezenți inculpații B.G., M.G.R., V.R., P.V. și C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I., și această infracțiune este dovedită. Astfel inculpații P.V. și V.R. au semnat în calitate de martori înscrisul olograf, intitulat „antecontract” încheiat și antedatat, la data de 15 aprilie 2008, între inculpații B.G. și M.G.R.
Inculpatul P.V. și-a rezervat dreptul la tăcere în fața instanței de recurs astfel că în analiza acestei infracțiuni, instanța de control judiciar va avea în vedere declarațiile date de acesta în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească. În fața organului de urmărire penală acesta a dat declarație inițial în calitate de martor și ulterior de învinuit, prin care a menționat că a semnat acel antecontract olograf „într- o după-amiază și cu certitudine mult mai înainte de a apărea în presă „cazul valiza”, situând în acest fel perfectarea actului, înainte de 7 mai 2008. De asemenea, în declarația dată de acesta în fața instanței de fond la data de 18 aprilie 2011 inculpatul P.V. a relatat: „Nu- mi amintesc data exactă, însă țin minte că aflându-mă întâmplător la reședința din București a domnului B., acesta m-a rugat să fiu de acord să semnez un înscris, mai precis un antecontract de vânzare-cumpărare a unui teren, spunându-mi că nu are pe nimeni pentru a fi martor. Această discuție am avut-o nefiind însă de față alte persoane, cu excepția uneia pe nume V. Eu am fost de acord și a adus un înscris, scris de mână, nedatat pe care eu l-am semnat, fără să pun vreo dată. Pentru că în acea perioadă eram antrenorul echipei naționale și acest lucru mă preocupa în primul rând, nu eram la curent cu mediatizarea situației care apare în acest dosar, adică la aceea privind oferirea unei sume de bani jucătorilor unei echipe de fotbal. Eu nu mi-am închipuit că semnarea acestui înscris va fi urmată de ceea ce s-a întâmplat, mai precis la consecințele penale din cauza aceasta”. (filele 234- 235, vol. 1, dosar fond).
Instanța de control judiciar reține că, sub aspectul laturii subiective, intimatul inculpat P.V. a acționat cu intenție indirectă, neinteresând faptul că inculpatul nu era la curent cu scandalul mediatic, întrucât nu interesează dacă favorizatorul a știut sau nu ce fel de infracțiune a săvârșit infractorul favorizat, după cum nu interesează nici împrejurarea dacă a cunoscut sau nu rolul pe care acesta l-a avut în raport cu acea infracțiune.
Cu privire la inculpatul V.R. instanța de control judiciar reține că, în faza de urmărire penală, acesta a declarat că în luna aprilie 2008, înainte de sărbătorile pascale se afla în municipiul București, pentru cumpărături, situație în care l-a vizitat pe inculpatul B.G. pentru a discuta despre o eventuală tranzacție imobiliară a unui teren din județul Gorj.
Cu această ocazie, inculpatul B.G. l-a rugat să participe ca martor la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare privind terenuri deținute de inculpatul M.G.R. în zona Făget - Cluj, context în care i-ar fi fost înmânat un document pe care nu l-a citit, dar și-a scris numele cu litere de tipar.
Inculpatul V.R. a mai declarat că nu l-a văzut pe inculpatul V.P. în ziua semnării antecontractului, dar a confirmat prezența mai multor persoane în incinta imobilului din str. Aleea Alexandru, București (filele 218 - 219, vol. 2, dosar u.p.).
În cea de a doua declarație, dată de către V.R., în calitate de învinuit, acesta a arătat că își menține integral prima declarație susținând că înscrisul a fost întocmit în aprilie 2008, când s-a deplasat la București cu un tren Intercity pentru care nu a plătit costul călătoriei, beneficiind de gratuitate în calitate de fost deținut politic (filele 215 - 217, vol. 2, dosar u.p.).
Inculpatul V.R. nu a fost audiat în fața instanței de judecată întrucât a decedat în cursul cercetării judecătorești.
Probele administrate în cursul urmăririi penale demonstrează cu certitudine imposibilitatea semnării de către P.V. și V.R., în calitate de martori, anterior datei de 07 mai 2008, a antecontractului olograf încheiat între inculpații B.G. și M.G.R. și datat 15 aprilie 2008. Tot probatoriul a demonstrat și faptul că inculpatul M.G.R., promitentul - vânzător din antecontractul olograf nu a fost în București în data de 15 aprilie 2008 și nici nu l-a cunoscut- pe inculpatul B.G. înainte de meciul de fotbal din data de 07 mai 2008 dintre echipele „U.C.” - „C.F.R.C.”.
Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că, în mod cert, antecontractul de vânzare-cumpărare olograf a fost întocmit la data de 20 mai 2008, întrucât numai la acea dată inculpații B.G. și M.G.R. au fost prezenți, în imobilul situat în București, str. Aleea Alexandru.
Cu privire la inculpatul V.R., relațiile solicitate de la Regionala Feroviară de Transport Călători Cluj au dovedit faptul că acesta s-a deplasat la București în data de 18 mai 2008, beneficiind de gratuitate totală datorită calității sale de fost deținut politic, astfel că prezența acestuia este confirmată la București în perioada 19 - 20 mai 2008, când a fost întocmit antecontractul de vânzare-cumpărare olograf.
În aceste condiții instanța de control judiciar constată că fapta inculpatului V.R. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanșată împotriva inculpaților B.G. și S.T. și de a-i exonera de o posibilă răspundere penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracțiunea de corupție prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere că în cursul judecății, inculpatul V.R. a decedat, instanța de control judiciar va face aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap Ia art. 10 lit. g) C. proc. pen., privind încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriu.
Fapta inculpatului P.V. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deși acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, reprezintă acte concrete de ajutorare a inculpaților B.G. și S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanșată împotriva acestora și exonerarea de la o posibilă răspundere penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracțiunea de corupție prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., va casa sentința penală nr. 588 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1912/33/2008 și, în rejudecare, va dispune condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpaților, (mai puțin inculpatului V.R.) instanța de control judiciar va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., vizând gravitatea faptelor săvârșite de acesta, contextul în care au fost comise infracțiunile, lipsa de antecedente penale ale inculpaților, pericolul social concret al faptelor comise și periculozitatea socială a inculpaților, apreciind un cuantum suficient și proporțional, de natură a corespunde exigențelor dispozițiilor art. 52 C. pen.
Pentru aprecierea gradului de pericol social al faptelor săvârșite instanța a reținut modalitatea în care s-au realizat concret faptele prevăzute de legea penală precum și toate împrejurările care particularizează aceste fapte și care determină, în ansamblu, gradul lor de pericol social.
Gradul de pericol social al infracțiunilor în prezenta cauză a rezultat nu numai din examinarea conținutului concret al infracțiunilor, ci și din cercetarea și evaluarea tuturor situațiilor, stărilor, împrejurărilor care au însoțit săvârșirea faptelor și care, deși exterioare conținutului infracțiunilor, sunt de natură să singularizeze faptele și să le fixeze un anumit grad de pericol social.
La stabilirea gradului de pericol social al faptelor săvârșite instanța de control judiciar va ține seama și de felul în care s-a realizat în concret latura subiectivă, vinovăția făptuitorilor, care rezultă din atitudinea psihică a acestora față de urmările faptelor săvârșite.
Așadar, în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei, se iau în considerare toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, se evaluează, după caz, se acordă o pondere deosebită fiecăruia, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
În cauză, în sarcina inculpaților B.G., M.G.R. și C.A.F. urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., întrucât infracțiunile au fost săvârșite înainte ca aceștia să fie judecați sau condamnați definitiv pentru vreuna din ele.
Astfel, pentru inculpatul B.G., arestat în altă cauză, instanța de control judiciar, având în vedere natura infracțiunilor comise, respectiv de corupție și fals în legătură cu infracțiunea de corupție, contribuția majoră a acestuia la realizarea întregii activități infracționale, precum și conduita manifestată de acesta după comiterea faptelor, apreciază că se impune condamnarea sa la pedeapsa închisorii de câte 3 ani pentru infracțiunile de dare de mită și o pedeapsă de un an pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Având în vedere că faptele deduse judecății au fost săvârșite în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Ca o consecință a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.
Apărătorul ales al inculpatului B.G. a solicitat instanței de control judiciar să rețină în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante pe care, Înalta Curte, completul de 5 judecători, le-a reținut în favoarea inculpatului, atât prin decizia nr. 23 din 11 februarie 2013, cât și prin decizia nr. 214 din 20 mai 2013, întrucât toate infracțiunile, atât cele pentru care a fost condamnat inculpatul, cât și cele din prezentul dosar sunt concurente.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține, pe de o parte, că prin cele două decizii anterior menționate, respectiv decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013 și decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, au fost reținute circumstanțe atenuante, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., însă nu aceleași împrejurări au fost avute în vedere, ca și cauze de atenuare a răspunderii penale, în ambele dosare.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar are în vedere și faptul că infracțiunile pentru care inculpatul B.G. a fost condamnat, precum și cele din prezentul dosar sunt infracțiuni aflate în concurs real simplu, având în comun doar persoana inculpatului și au fost comise înainte ca vreuna din ele să fi fost judecată în mod definitiv.
Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. împrejurările enumerate în alin. (1) al aceluiași articol au caracter exemplificativ instanța putând reține motivat și alte împrejurări pe care le consideră relevante, ca și circumstanțe atenuante, ținând cont de particularitățile cauzei, de natura infracțiunilor și, în special, de persoana inculpatului.
Este adevărat că în cazul unei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs, instanța, în principiu, trebuie să rețină circumstanțe atenuante în raport de fiecare infracțiune concurentă care face obiectul acelei judecăți, însă instanța nu poate extinde automat efectele atenuante ale anumitor date, împrejurări sau situații cu caracter personal asupra tuturor infracțiunilor în concurs, ci trebuie să examineze, în fiecare caz, în parte, prin raportare la fiecare infracțiune concurentă, posibilitatea ca acele date, împrejurări sau situații să dobândească valențe ușurătoare, mai cu seamă că reținerea circumstanțelor prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., are caracter facultativ. Dacă s-ar accepta o opinie contrară celei exprimate anterior „s-ar restrânge nejustificat dreptul de apreciere al judecătorilor, iar analiza concretă și distinctă a fiecărei infracțiuni concurente ar fi înlocuită cu scheme abstracte și cu concluzii extrapolate din analiza altor situații de fapt.” (George Antoniu ș.a., Practica judiciară penală, vol. II, Ed. Academiei, București1990, pg. 58).
În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că în favoarea inculpatului B.G., prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013, s-a reținut ca și circumstanță atenuantă, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen., împrejurarea legată de interesul acestuia de a-și recupera autoturismul proprietate personală care îi fusese sustras, interes care a dat legitimitate acțiunii sale dar numai până la momentul prinderii făptuitorilor. Această circumstanță atenuantă nu poate fi reținută, în prezenta cauză, în favoarea inculpatului, întrucât ține de modul în care a acționat inculpatul pentru recuperarea bunului său.
Prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, în favoarea inculpatului B.G. au fost reținute ca și circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen. împrejurări, altele decât cele din decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013, dovedite cu înscrisuri în circumstanțiere, pe care instanța de control judiciar le-a apreciat că sunt în măsură să atenueze răspunderea penală.
De altfel, recunoașterea unor date și împrejurări ale realității, ca circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse reduse satisface imperativul unei juste individualizări.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată la aprecierea acesteia. În această apreciere instanța ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Având în vedere cele expuse anterior Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului B.G.
Raportat, însă, la modalitatea în care inculpatul B.G. a acționat, instanța de control judiciar va reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Legat de solicitarea apărării de a se efectua o nouă individualizare a pedepsei, în sensul descontopirii pedepsei rezultante aplicate prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, în pedepsele componente și apoi contopirea acestora cu pedepsele aplicate prin prezenta decizie, urmând ca modalitatea de executare a pedepsei rezultante să fie suspendarea sub supraveghere potrivit dispozițiilor art. 861 C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată cererea neîntemeiată.
Într-adevăr, așa cum s-a arătat anterior, infracțiunile din prezentul dosar comise de inculpatul B.G. sunt concurente cu cele judecate definitiv și pentru care a fost condamnat prin deciziile penale nr. 23 din 11 februarie 2013 și 124 din 20 mai 2013. Prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013 inculpatul B.G. a fost condamnat la câte trei pedepse de 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. și, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare în condițiile art. 861C. pen.
Prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013 Înalta Curte, completul de 5 judecători, a dispus condamnarea inculpatului B.G. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 248 combinat cu 2481 C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani în regim de detenție.
Înalta Curte, completul de 5 judecători,, făcând aplicarea dispozițiilor art. 865 și art. 85 C. pen. conform cărora „dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia(…) suspendarea executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă”, a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei dispusă prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013, a descontopit pedeapsa rezultantă de trei ani închisoare în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și, apoi, conform dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni a contopit cele trei pedepse de câte trei ani cu pedeapsa de doi ani închisoare stabilită prin decizia nr. 124, iar inculpatul B.G. a fost obligat să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (ani) închisoare.
Art. 85 C. pen. conține o normă imperativă, instanțele fiind obligate să o aplice atunci când constată existența unor împrejurări similare celei expuse anterior.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanța a procedat la o nouă individualizare judiciară, apreciind că, în raport de dispozițiile art. 85 și 865 C. pen. inculpatul nu mai poate beneficia de o nouă suspendare a executării pedepsei, întrucât instanța nu și-a putut forma convingerea că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea ei, în lipsa unor date, împrejurări, situații, în raport de care o nouă suspendare a executării pedepsei să apară ca legitimă, potrivit cu antecedența penală a inculpatului.
Nu aceeași tehnică de calcul juridic se poate aplica și în cazul prezentei decizii. Dispozițiile art. 865 alin. (1) rap art. 85 C. pen. nu sunt incidente, întrucât instanța a dispus deja, prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013 anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, potrivit Deciziei în interesul legii nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de contopire se poate soluționa numai de către instanța de executare, adică de Tribunalul București, pe calea unei acțiuni separate, conform procedurii reglementate de dispozițiile art. 449 C. proc. pen.
Conform Deciziei în interesul legii nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție „instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță”.
Această concluzie este aplicabilă și în prezenta cauză, întrucât prima instanță, pronunțând achitarea inculpaților nu avea cum să dispună contopirea a ceva ce nu exista.
Totodată, în argumentarea acestei opinii se are în vedere și faptul că, în raport cu limitele învestirii sale prin căile de atac, instanța de control judiciar, în cadrul exercitării prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze și să dea o nouă apreciere chestiunilor de fapt și de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăți anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar încălca dreptul părților interesate și al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.
De altfel, un alt argument în susținerea soluției că numai instanța de executare este cea competentă să judece cererea de contopire a pedepselor (nu și stabilirea unei alte modalități de executare decât cea dispusă prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013), constă în aceea că dacă instanța de control judiciar ar fi pronunțat o soluție de respingere a recursului declarat de Ministerul Public, în prezenta cauză și de menținere a soluției de achitare a inculpaților, solicitările apărătorilor de schimbare a modalității de executare ar fi rămas fără obiect, iar modalitatea de executare a pedepsei - prin privare de libertate - stabilită cu autoritate de lucru judecat pentru inculpatul B.G. prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013 și-ar produce efectele.
În fine, Înalta Curte, completul de 5 judecători, ținând seama și de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise de inculpat în prezenta cauză, apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului.
Referitor la tratamentul sancționator ce urmează a fi aplicat inculpatului S.T., instanța de recurs apreciază, că raportat la natura, gravitatea faptei comise, rolul și contribuția avută în desfășurarea activității infracționale, precum și la comportamentul procesual nesincer al acestui inculpat, o pedeapsă de 2 ani închisoare este aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Ca o consecință a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale instanța apreciază că, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, acesta își va conforma în viitor atitudinea exigențelor legii penale și nu va mai săvârși fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 861 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate acestuia pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen., obligându-l, totodată, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În ceea ce privește tratamentul sancționator ce urmează a fi aplicat inculpatului M.G.R., instanța de recurs, având în vedere gravitatea faptelor comise, precum și atitudinea constant nesinceră a acestuia, apreciază că se impune aplicarea unor pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de favorizarea infractorului și de un an pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ținând cont de faptul că inculpatul a comis faptele deduse judecății înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
Ca o consecință a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale, instanța de control judiciar apreciază că, sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante, pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, acesta nu va mai săvârși fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 861 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate acestuia pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen., obligându-l, totodată, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu privire la inculpata C.A.F., instanța de recurs, în aplicarea tratamentului sancționator va ține cont, pe lângă gravitatea faptelor comise, de atitudinea nesinceră a acesteia și de calitatea sa de avocat, astfel că se impune aplicarea unor pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de favorizarea infractorului și de un an pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată .
Ținând cont de faptul că inculpata a comis faptele deduse judecății înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
Ca o consecință a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatei i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale instanța apreciază că, sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante, pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru aceasta și, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, inculpata nu va mai săvârși fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 861 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C. pen., obligându-o, totodată, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Referitor la tratamentul sancționator ce urmează a fi aplicat inculpatului P.V., instanța de recurs apreciază că raportat la natura, gravitatea faptei comise, rolul și contribuția avută în desfășurarea activității infracționale, precum și la comportamentul procesual nesincer al acestui inculpat, o pedeapsă de 1 an închisoare este aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale instanța apreciază că, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, acesta nu va mai săvârși fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen.
Ca o consecință a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 84 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Având în vedere că inculpatul V.R. a decedat în cursul cercetării judecătorești instanța de control judiciar, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a III-a C. proc. pen. va înceta procesul penal față de acesta, pentru infractiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Prin Ordonanța procurorului din data de 8 mai 2008 s-a dispus, în conformitate cu art. 163 și urm. C. proc. pen., precum și art. 20 din Legea nr. 78/2000, instituirea sechestrului asigurător și indisponibilizarea sumei de 1.700.000 euro aparținând inculpatului B.G. în scopul confiscării speciale (filele 75 - 77, vol. 5, dosar u.p.).
În aceste condiții, potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (4) C. pen., instanța de control judiciar va dispune confiscarea de la inculpatul B.G. a sumei de 1.700.000 euro, reprezentând obiectul infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 săvârșită în modalitatea normativă a „oferirii” - cea de a doua infracțiune de dare de mită - (suma indisponibilizată prin Ordonanța dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Sectia de Combatere a Coruptiei, la B.C.R. - Sucursala Unirii pe numele inculpaților B.G. și S.T.).
În baza art. 165 al. 8 C. proc. pen. cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, va mentine sechestrul asigurator dispus asupra sumei de 1.700.000 euro prin Ordonanța dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Coruptiei, suma indisponibilizată la B.C.R. - Sucursala Unirii pe numele inculpatilor B.G. si S.T.
Potrivit dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. cu referire la art. 445 și art. 170 C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, va dispune desființarea totală a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate la data de 15 aprilie 2008 între inculpații M.G.R. și B.G., întrucât acestea constituie produsul infracțional în raport de infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. (filele 177 - 181, vol. 2, dosar u.p.).
În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., va dispune obligarea inculpatilor B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. și P.V. la plata sumelor de câte 5.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru judecata în fata primei instante, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea aparatorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul aparatorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în fata primei instanțe, în suma de 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile aparatorilor desemnati din oficiu pentru intimații - inculpați B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. și P.V., până la prezentarea apărătorilor aleși, în recurs, se vor suporta din fondul Ministerului Justitiei.
Suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în recurs, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge, ca neîntemeiate, excepția privind inadmisibilitatea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. precum și excepția neconvenționalității dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, formulate de intimatul inculpat B.G., prin apărător ales.
II. Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 588 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1912/33/2008.
Casează sentința penală mai sus menționată și, în rejudecare:
1. Condamnă pe inculpatul B.G., pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la două pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare.
Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție prevăzute de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpatul B.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Aplică inculpatului B.G. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
2. Condamnă pe inculpatul S.T., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.
Aplică inculpatului S.T. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 861 alin. (2) C. pen. și art. 862 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.
3. Condamnă pe inculpatul M.G.R., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpatul M.G.R. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
Aplică inculpatului M.G.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 861 alin. (2) C. pen. și art. 862 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni.
În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.
4. Condamnă pe inculpata C.A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
Condamnă pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele mai sus menționate și dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
Aplică inculpatei C.A.F. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 861 alin. (2) C. pen. și art. 862 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare condamnata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.
5. Condamnă pe inculpatul P.V., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.
Aplică inculpatului P.V. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului P.V. pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.
6. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a III-a C. proc. pen. încetează procesul penal față de inculpatul V.R., pentru infracțiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (4) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul B.G. a sumei de 1.700.000 euro (sumă indisponibilizată prin Ordonanța dată în Dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției, la banca B. - Sucursala Unirii în contul nr. x pe numele inculpaților B.G. și S.T.).
În baza art. 165 alin. (8) C. proc. pen. cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, menține sechestrul asigurator dispus asupra sumei de 1.700.000 euro prin Ordonanța dată în Dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției, sumă indisponibilizată la banca B. - Sucursala Unirii în contul nr. x pe numele inculpaților B.G. și S.T.
În baza art. 348 C. proc. pen., dispune desființarea celor două antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate la data de 15 aprilie 2008.
În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispune obligarea inculpaților B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. și P.V. la plata sumelor de câte 5.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru judecata în fața primei instanțe, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în fața primei instanțe, în sumă de 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații - inculpați B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. și P.V., până la prezentarea apărătorilor aleși, în recurs, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în recurs, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 04 iunie 2013.