Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 2173 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Ordonanței din 20 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică dată în Dosarul nr. 1530/P/2007; a fost menținută ordonanța atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a formulat o plângere împotriva rezoluției procurorului, dată în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând atât această rezoluție, cât și pe cea dispusă în etapa controlului ierarhic, pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, petentul a menționat că doamna procuror R.J. este incompatibilă, deoarece s-a antepronunțat, fără să facă absolut niciun fel de cercetări legale, corecte, concrete, reale, efective, imparțiale așa cum prevede legea, nici nu au fost cerute dosarele care constituie probele esențiale și în cadrul cărora învinuiții au săvârșit faptele penale incriminate, că au fost introduși ca învinuiți, fără acordul său, doi judecători de la Curtea de Apel Galați, A.I. și I.M., deși nu a formulat nicio plângere penală împotriva acestora.
La dosarul cauzei a fost depusă o completare a plângerii de către petiționarul B.E., în care acesta a făcut referiri la mai multe cauze, solicitând trimiterea întregului dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se face toate cercetările care nu s-au efectuat în mod legal, concret, efectiv, extinderea plângerii penale cu privire la faptele penale săvârșite de către învinuita principală M.A. cu privire la săvârșirea faptelor penale de abuz în serviciu, abuz în serviciu în forme calificate, falsuri, uz de falsuri, fraudă informatică, acte de criminalitate informatică, denunțuri calomnioase, calomnii, calomnii prin site-urile Tribunalului Iași, sustragerea și distrugerea de înscrisuri oficiale (art. 242 C. pen.), declarații mincinoase, mărturii mincinoase, calomnii, insulte și alte fapte penale în forme grave.
Petiționarul a mai precizat că M.A. a introdus fraudulos în Dosarul comercial nr. 03069/99/2007 al Curții de Apel Iași înscrisuri false integral, calomnioase și insultătoare la adresa sa, precum și fotocopii după site-uri ale Tribunalului Iași în care el este denigrat, calomniat, insultat și prin aceste falsuri calomniatoare și insultătoare i se aduc prejudicii enorme, că înscrisurile false au fost introduse cu complicitatea unor grefiere de la instanțele de judecată din Iași.
Totodată, petiționarul a solicitat a se dispune corectarea celor două site-uri ale Tribunalului Iași falsificate de către M.A., în solidar, în complicitate conform art. 323 C. pen. cu grefierele învinuite de la Judecătoria Iași, respectiv cu grefiera B.D.N., cu grefiera H.G.L. și cu complicele lor de la Tribunalul Iași cu scopul de a-l prejudicia și a-l calomnia în toată lumea, pe tot globul pământesc, la toate congresele internaționale la care participă.
De asemenea, petiționarul a mai arătat că deși a formulat numeroase plângeri penale foarte bine motivate, temeinice, argumentate, M.A. și nici judecătoarele învinuite, grefierele învinuite și ceilalți complici nu au fost citați și nici audiați, că învinuita a introdus fraudulos în dosarele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție înscrisuri false, calomnioase și insultătoare la adresa sa.
Examinând plângerea formulată prima instanță a constatat că aceasta este nefondată.
Astfel, s-a reținut că prin Ordonanța de la 20 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 28 C. proc. pen. și art. 209 C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în prezent pensionară, M.M. fost președinte al Secției Penale a Curții de Apel Iași, în prezent pensionară, A.I. și I.M.M., judecători la Curtea de Apel Galați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.
Totodată, procurorul a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu privire la infracțiunile imputate magistraților - P.C.I., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, P.C., procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și numiților T.A., A.M., P.R., U.S., Ț.D., M.P., H.M. și A.A.
În considerentele ordonanței, procurorul a constatat că în numeroasele sale plângeri adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, numiții B.E. și R.C. au solicitat cercetarea penală a persoanelor mai sus menționate, pentru săvârșirea infracțiunii de „calomnie directă, prin complicitate”. Petenții au susținut că învinuiții T.A., A.M., P.R., U.S., Ț.D., M.P. au dat comenzi nelegale, plătite și au furnizat date false, calomnioase pe baza cărora ziariștii H.M. și A.A., pentru avantaje materiale au redactat articole defăimătoare, calomnioase la adresa lor, a petenților, aducându-le astfel prejudicii materiale și morale. Calomniile s-au săvârșit public, prin presă, prin afișarea articolelor la blocuri și prin depunerea la Dosarul nr. 18406/99/2006 al Curții de Apel Iași. Magistrații au fost acuzați că împreună cu o altă persoană au contribuit la arestarea abuzivă în anul 2006 a numitului B.E., prin furnizarea de date false.
În dovedirea afirmațiilor lor au fost depuse la dosar articole apărute în ziare diferite, în care s-a relatat despre faptul că în anul 2006 numitul B.E. a fost prins în flagrant, de către forțele de ordine, cu acte dintr-un dosar aflat la Judecătoria Iași, fiind reținut de procurori pentru 24 ore, urmând a se solicita instanței de judecată arestarea preventivă a acestuia.
În fapt s-a reținut că la data de 29 noiembrie 2008 prin Rechizitoriul nr. 5772/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.E. pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere și distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.
S-a stabilit că la data de 11 iulie 2006 în timp ce se afla în arhiva instanței de judecată pentru a studia dosarele în care avea calitatea de pârât ca urmare a cererii de chemare în judecată formulată de asociația de proprietari a blocului în care locuia pentru acumularea unor datorii uriașe la întreținere, după ce a studiat actele depuse de reprezentanții asociației, inculpatul a sustras documentele care îl incriminau, sperând că în acest fel el va câștiga procesul din lipsă de probe.
Pornind de la aceasta petentul a considerat că magistrații au pronunțat o hotărâre judecătorească nefavorabilă pentru sine datorită articolelor cuprinzând date false, apărute în presă din dispoziția persoanelor reclamate, fapt ce în opinia sa constituie calomnie; petentul nu a precizat care sunt afirmațiile false și calomnioase, aspectele relatate în articolele din presă corespunzând, în realitate, adevărului stabilit, în cauză, de către instanțele de judecată.
Procurorul a reținut că potrivit art. 29 lit. d) C. proc. pen., competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este determinată de gradul profesional al persoanelor reclamate (P.M. fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în prezent pensionară, M.M. fost președinte al Secției Penale a Curții de Apel Iași, în prezent pensionară, A.I. și I.M.M., judecători la Curtea de Apel Galați) și, întrucât faptele reclamate de petent au fost săvârșite și de către persoane (P.C.I., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, P.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și numiții T.A., A.M., P.R., U.S., Ț.D., M.P., H.M. și A.A.) pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competent din punct de vedere material să soluționeze cauza și nici nu se poate constata aplicarea unei dispoziții prevăzute de art. 34 C. pen. privind existența vreunei legături de conexitate între cauze, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru a continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate.
Constatându-se de către procuror că nu sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către magistrați a faptei reclamate de petent, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva Ordonanței din 20 octombrie 2009 dată de procuror în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petiționarul B.E. a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată prin Rezoluția din 24 octombrie 2009 dată în lucrarea cu nr. 11047/5549/II/2/2009. Prin aceeași rezoluție a fost infirmată din oficiu, Ordonanța nr. 1530/P/2007 din 20 octombrie 2009 a Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, în sensul că temeiul juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este art. 10 lit. f) C. proc. pen. nu art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prima instanță analizând plângerea formulată de petent în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. a apreciat că, procurorul a analizat criticile formulate de către petiționar față de intimați, în raport cu fapta pretins a fi comisă, efectuând acte premergătoare complete, constatând situația de fapt prezentată și dispunând în mod legal și temeinic soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimați.
Totodată prima instanță a considerat că, în contextul cauzei de față, procurorul a efectuat acte premergătoare în mod complet, fiind de competența sa exclusivă în a aprecia, în această etapă, asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le considera necesare și suficiente.
În etapa actelor premergătoare, care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale, așa cum de altfel s-a arătat, așa încât critica formulată de către petiționarul B.E. cu privire la neefectuarea de cercetări față de intimați a fost apreciată de prima instanță ca nefondată.
De asemenea, s-a constatat din conținutul dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. indiferent de modificările survenite caracterul indivizibil al plângerii pe care titularii menționați pot să o exercite împotriva soluțiilor evidențiate, fără a se face vreo distincție între intimații față de care acestea au fost date, neoperând disponibilitatea titularilor de a formula plângere numai împotriva unora din intimații față de care a fost dispusă soluția de netrimitere.
Așadar, Înalta Curte a examinat plângerea formulată de petiționarul B.E. împotriva soluției dispusă de procuror prin Ordonanța din 20 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, respectiv aceea de neîncepere a urmăririi penale față de toți intimații față de care a fost dată, neoperând disponibilitatea titularului de a formula plângere numai împotriva unora din intimați.
Totodată, prima instanță a reținut că nu poate avea în vedere nici solicitarea formulată de petiționarul B.E. cu privire la extinderea plângerii penale privind pe M.A. cu privire la săvârșirea faptelor penale de abuz în serviciu, abuz în serviciu în forme calificate, falsuri, uz de falsuri, fraudă informatică, acte de criminalitate informatică, denunțuri calomnioase, calomnii prin site-urile Tribunalului Iași, sustragerea și distrugerea de înscrisuri oficiale (art. 242 C. pen.), declarații mincinoase, mărturii mincinoase, calomnii, insulte și alte fapte penale în forme grave, împotriva judecătoarelor și grefierilor, întrucât, pe de-o parte plângerea formulată de petiționar, întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. avea un anumit cadru procesual, strict reglementat de lege, care nu conține prevederi legate de extindere, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 337 C. proc. pen. cu privire la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane sunt strict incidente în anumite situații, care nu se regăsesc în cauza de față.
Totodată, prima instanță a argumentat că nu poate considera nici că solicitarea de extindere a plângerii formulată de petiționarul B.E. ar fi o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală, or în solicitarea de extindere a plângerii, petiționarul B.E., doar a enunțat infracțiunile pretins a fi comise de intimați, nefăcând nicio descriere a faptelor respective, ci doar simple afirmații și nici nu a indicat mijloacele de probă, așa încât acea solicitare ar avea, sub aspectul conținutului unei plângeri, un caracter inform, nerespectând prevederile legale.
De asemenea, Înalta Curte a considerat că infirmarea parțială, din oficiu, a Ordonanței nr. 1530/P/2007 din 20 octombrie 2009 a secției de urmărire penală și criminalistică, în sensul că temeiul juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este art. 10 lit. f) C. proc. pen. și nu art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile respingerii, ca neîntemeiate a plângerii formulate de petiționar împotriva ordonanței mai sus menționate, nu influențează în niciun mod soluția dispusă de procuror și anume cea de neîncepere a urmăririi penale față de intimați.
Astfel, prima instanță a concluzionat că ordonanța dată de procuror la 20 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică dată în Dosarul nr. 1530/P/2007, prin care s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de intimați sub aspectul infracțiunii arătate, este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o, în esență, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru nelegalitate, netemeinicie, favorizarea intimaților, încălcarea legii, nesoluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate, neobservarea probelor depuse la dosar, încălcarea drepturilor procesuale ale petentului de către magistrați în cauzele în care petentul este parte, constituirea dosarului parchetului din probe falsificate, greșita netrimitere a plângerilor petentului spre soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3863 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată.
În speța de față, nemulțumit fiind de soluțiile dispuse într-o cauză în care a avut calitatea de parte și conferind conotații penale activității profesionale a magistraților intimați, petentul a formulat plângere penală, considerând că hotărârea judecătorească negativ apreciată a constituit urmarea unor articole defăimătoare, calomniatoare și care cuprind date false, apărute în presă din dispoziția persoanelor reclamate.
Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Prin rezoluția procurorului ierarhic superior nr. 11047/5549/II/2/2009 din 24 octombrie 2009 soluția dispusă a fost modificată sub aspectul temeiului acesteia, din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unei soluții, chiar dacă aceasta a nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia.
În speță, activitatea profesională a intimaților nu poate fi circumscrisă, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală, susținerile petentului neparticularizând faptele pretins comise sub aspectul laturii obiective, respectiv a elementului material.
Nemulțumirile petentului se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei soluții, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită.
Se reține, așadar, că în mod legal procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a dispus față de intimați soluția de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.
Criticile invocate în recurs referitoare la favorizarea intimaților, încălcarea drepturilor procesuale ale petentului, neobservarea probelor și nesesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate invocate de petent sunt nefondate. Din verificarea actelor dosarului se constată că prima instanță a procedat legal la citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., petentul având posibilitatea reală și efectivă de a se prezenta în instanță la termenul de judecată și de a formula apărările apreciate ca fiind utile. De asemenea, prima instanță a dat o corectă evaluare materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, hotărârea fiind, după cum rezultă și din considerentele anterior expuse, legală, temeinică, corect și complet motivată.
În ceea ce privește critica relativă la procedura judiciară derulată în alte cauze în care petentul este parte se constată că aceasta nu poate fi primită deoarece excede obiectului cauzei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva Sentinței nr. 2173 din 17 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 8830/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2012.