Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2156/2013 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în Titlul IV, la art. 54 alin. (3) se dispune: „La articolul 10, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:
„(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”
Tribunalul a reținut că, în cauză, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a implementat în parteneriat cu Fundația de Sprijin Comunitar proiectul Phare „Rețeaua de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice”; că, pentru finanțarea proiectului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse contractul de finanțare Phare.
Față de aceste aspecte, tribunalul a constatat că în baza art. 101 din Legea nr. 554/2004 Curții de Apel Bacău îi revine competența de soluționare a prezentei cauze, motiv pentru care, în baza art. 132 C. proc. civ. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău și a declinat competența pentru legală soluționare, Curții de Apel Bacău.
Prin sentința nr. 236/2013 din 12 decembrie 2013 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, a declinat competența de soluționare a acțiunii în materia contenciosului administrativ promovată de contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B., în contradictoriu cu intimata Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată este contestarea unui proces-verbal emis în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, act care face trimitere la competența instanțelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004; că prin Legea nr. 76/2012 s-a introdus alin. (11) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, dar această formă completată a art. 10, ce modifică normele de competență, este aplicabilă doar proceselor începute după data de 15 februarie 2013, neavând incidență în cazul proceselor demarate anterior acestei date, care rămân supuse normelor de competență aplicabile la data sesizării instanței, în acest sens fiind dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 [ca și dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 134/2010].
A mai reținut Curtea de Apel Bacău că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză; că acest articol se referă doar la procesele în primă instanță și la căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor Legii nr. 2/2013, a competenței instanțelor, or, competența de soluționare a cererilor privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, a fost schimbată prin art. 54 din Legea nr. 76/2012, lege care, a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 și se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Față de considerentele expuse, curtea a constatat că în prezenta cauză competența de soluționare aparține Tribunalului Bacău, declinând competența în favoarea acestei instanțe.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ emis de instituția în cauză, respectiv procesul-verbal, emis de Autoritatea de Management și înregistrată la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din 1 iunie 2012, comunicată la data înregistrării, precum și repararea pagubei, în sensul stingerii debitului prevăzut în procesul-verbal din 1 iunie 2012, în valoare de 12.987,58 euro.
În speță, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestarea unui proces-verbal emis în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, act care face trimitere la competența instanțelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile, la dispozițiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.
În raport de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
Actele contestate de reclamantă se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 RON (respectiv 12.987,58 euro), iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
În speță nu se aplică dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 22 iunie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. și pe intimata Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în favoarea Tribunalului B., secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.