Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. 1394/118/2013, contestatoarea Fundația Universitară D.M.N., în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
1. anularea din 6 decembrie 2012 emisă de Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B.,
2. anularea notei de constatare din 9 iulie 2012,
3. anularea notei de debit din 9 iulie 2012, în valoare de 441.071,22 RON.
Prin încheierea nr. 2519 din 24 aprilie 2013, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, iar, prin sentința civilă nr. 262/CA din 2 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanța a dispus în sensul declinării competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, pe rolul instanței cauza fiind înregistrată la data de 23 septembrie 2013.
Pentru a dispune în acest sens Curtea de Apel a reținut incidența prevederilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care „Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”, precum și faptul că în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită anularea unui act care vizează obligații bugetare de natură fiscală, indiferent de denumirea pe care acestea o poartă, este în competența instanței de contencios administrativ și fiscal stabilită după valoarea litigiului.
Curtea a reținut că în cauza de față obiectul acțiunii este reprezentat de anularea notei de constatare din 9 iulie 2012 și anularea notei de debit din 9 iulie 2012, în valoare de 441.071,22 RON, valoarea actului contestat fiind sub 500.000 RON, aspect care atrage competența materială a tribunalului în soluționarea litigiului în fond.
Prin sentința civilă nr. 4425/CA din 27 noiembrie 2013 Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta Fundația Universitară D.M.N., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est, în favoarea Curții de Apel Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin actele administrative contestate în sarcina contestatoarei a fost stabilită obligația de plată a sumei de 450.989,81 RON (91% contribuție din fonduri UE și 9% contribuție publică națională), reprezentând cheltuieli neeligibile în cadrul proiectului Calificări europene pentru centrele turistice din România, cheltuieli care au devenit neeligibile ca urmare a nerespectării unor obligații contractuale.
S-a mai reținut că reclamanta a contestat atât decizia de soluționare a contestației din 6 decembrie 2012, cât și nota de constatare din 9 iulie 2012, solicitând și anularea notei de debit din 9 iulie 2012, acte administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B. și prin care au fost stabilite obligațiile de plată, controlul fiind efectuat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Având în vedere că obiectul cauzei de față privește acte administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B. și vizează creanța rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor europene și celor de la bugetul de stat, Tribunalul a apreciat că, în cauză, competența de soluționare este stabilită potrivit dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 554/2004, în favoarea curților de apel.
Tribunalul a reținut și dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, care reglementează măsurile pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cu care procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor acestei legi, a competenței instanțelor legal învestite, se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile legale invocate, Tribunalul a apreciat asupra caracterului întemeiat al excepției, dispunând în consecință.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei din 6 decembrie 2012 emisă de pârât, prin care s-a respins contestația reclamantei și, pe cale de consecință, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 9 iulie 2012 și a notei de debit din 9 iulie 2012, acte emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B.
Decizia din 6 decembrie 2012 a comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile, la dispozițiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.
În raport de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
Actele contestate de reclamantă se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 RON (respectiv 441.871,22 RON), iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
În speță nu se aplică dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 5 februarie 2013, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Fundația Universitară D.M.N. și pe pârâtul Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U., Regiunea Sud Est, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.