Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1350/33/2011, reclamanta SC N. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și SC B. SRL, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea autorizației de funcționare emisă de Ministerul Sănătății pe numele SC B. SRL, pentru spațiul situat în Oradea, str. R., în incinta Complexului comercial C.S.
2. Pârâta SC B. SRL a invocat, în condițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a autorizației de funcționare din 18 martie 2011 eliberată de Ministerul Sănătății pentru funcționarea farmaciei comunitare SC N. SRL Cluj-Napoca, la adresa din municipiul Oradea str. R.
3. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 301 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției de nelegalitate invocată de pârâta SC B. SRL, constatarea nelegalității autorizației de funcționare din 18 martie 2011 eliberată de pârâtul Ministerul Sănătății în favoarea SC N. SRL, respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii principale, invocată de pârâtă, respingerea acțiunii reclamantei SC N. SRL, având ca obiect anularea autorizației de funcționare, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantei la plata către pârâta SC B. SRL a sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut, în special, următoarele:
Litigiul de față are ca premisă eliberarea de către pârâtul Ministerul Sănătății a două autorizații de funcționare pentru farmacii în spațiul din Oradea, str. R., în incinta Complexului comercial C.S.
O primă autorizație a fost eliberată în favoarea SC F. SRL care, prin contractul de vânzare-cumpărare fond de comerț din 6 septembrie 2009 și-a vândut drepturile către SC N. SRL, reclamanta din prezenta cauză.
Pe baza documentației înaintate din 17 ianuarie 2011, a fost eliberată de Ministerul Sănătății autorizația de funcționare din 18 martie 2011 în favoarea reclamantei, cu mențiunile că farmacia de la adresa din Oradea str. R. este înființată pe excepție, centru comercial și că s-a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare fond de comerț din 6 septembrie 2009.
Pârâta SC B. SRL a fost autorizată ca și farmacie comunitară, pe criteriul demografic (o farmacie la 3500 de locuitori) la data de 27 august 1998. Potrivit mențiunii, anexă la autorizația de funcționare a pârâtei din 22 august 2007, farmacia a funcționat în baza autorizației de funcționare din data de 27 august 1998, care a fost preschimbată în baza prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 1199/2004 art. 15 alin. (2).
Aceeași autorizație cuprinde mențiunea potrivit căreia, începând cu data de 16 mai 2011, pârâta a funcționat cu activitatea de receptură și laborator la noua adresă din Oradea, str. R., în temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008.
Pârâta a închiriat spațiul destinat comercializării produselor farmaceutice de la proprietarul acestuia, SC C.S. SA, prin contractul de închiriere din 20 aprilie 2011, pe perioada 20 aprilie 2011-31 decembrie 2013.
Excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii nu poate fi primită, în condițiile în care aceasta invocă motive de nulitate a autorizației de funcționare a pârâtei, iar interesul este subsumat unei eventuale bune valorificări a propriei autorizații, obținută în baza unui „contract de vânzare-cumpărare fond de comerț”.
3.1. În ceea ce privește autorizația reclamantei:
Farmaciile înființate în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, articol abrogat la 30 decembrie 2010, sunt exceptate de la regula criteriului demografic, ele putând fi înființate numai în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață.
Art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 a fost abrogat expres prin O.U.G. nr. 130/2010, care a intrat în vigoare la data de 30 decembrie 2010.
Pentru ca autorizația să fie eliberată în temeiul art. 12 alin. (2), era obligatoriu, potrivit art. II din O.U.G. nr. 130/2010, ca cererea de eliberare a autorizației de funcționare pentru farmacie, împreună cu documentația completă, să fi fost depusă la Ministerul Sănătății până la 30 decembrie 2010, ceea ce nu s-a respectat, astfel încât eliberarea actului în favoarea reclamantei s-a făcut în afara cadrului legal.
Chiar dacă reclamanta afirmă că nu a înființat pe cale de excepție o farmacie, ci a preluat o autorizație de funcționare deja existentă, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, trebuie reținut că însăși autorizația preluată de la SC N. SRL a fost eliberată pe excepție, centru comercial, conform mențiunilor de pe aceasta, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, pe baza documentației înaintate din 17 ianuarie 2011.
În același sens, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, autorizația nu se poate elibera decât dacă farmacia face dovada înregistrării ca punct de lucru a spațiului destinat farmaciei comunitare.
Potrivit contractului de închiriere din 25 septembrie 2008 încheiat între SC C.S. SA și SC F. SRL, locatarul a închiriat spațiul situat în incinta Magazinului U., la parter, în suprafață de 79 mp.
La data de 22 septembrie 2010, contractul inițial de închiriere a încetat, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de predare a spațiului și a cheilor, iar la data de 25 noiembrie 2010 s-au predat și documentele contabile, ștampila unității, casa de marcat, rețete medicale, telefon mobil firmă și router wireless.
Prin adresa din 29 septembrie 2011, SC C.S. SA, proprietarul spațiului situat la parterul Complexului comercial C.S. din Oradea, str. R., arată că nu a încheiat niciun contract de închiriere sau alt tip de contract cu privire la spațiul respectiv cu SC N. SRL.
Prin adresa din 10 aprilie 2012, Ministerul Sănătății recunoaște că reclamanta a fost autorizată să desfășoare activități specifice la punctul de lucru fără întocmirea unui raport de inspecție, numai pe baza declarației pe proprie răspundere dată de farmacista M.A.R.
Această declarație vine în contradicție cu restul probelor administrate în cauză și care conduc la concluzia că reclamanta nu deține niciun titlu locativ cu privire la spațiul pentru care a fost autorizată să funcționeze.
Toate aceste elemente evidențiază nelegalitatea autorizației emisă în favoarea reclamantei, impunându-se aplicarea art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Existența unor înregistrări la registrul comerțului nu conduce la concluzia că actele depuse în vederea efectuării de mențiuni sunt esențialmente legale, procedura desfășurată în condițiile Legii nr. 29/1990 fiind una necontencioasă, desfășurată exclusiv în fața funcționarilor Registrului care, de altfel, ar fi trebuit să sesizeze lipsa acordului expres al proprietarului imobilului la cesiunea contractului de închiriere, cu toate consecințele ce se desprind din punct de vedere juridic.
3.2. În ceea ce privește autorizația pârâtei
Pârâtei SC B. SRL i-a fost eliberată autorizația de funcționare din 22 august 2007, pentru farmacia comunitară din Oradea, str. M. Începând cu data de 16 mai 2011 pârâta a funcționat cu activitate de receptură și laborator la noua adresă din Oradea, str. R., în temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008.
Reclamanta susține, în mod neîntemeiat, că nu pot funcționa două farmacii în același spațiu dar, pe de o parte, s-a constatat anterior că autorizația acesteia este nelegală, iar, pe de altă parte, chiar pârâtul Ministerul Sănătății arată implicit, în adresa din 10 aprilie 2012, că o astfel de interdicție nu exista, raportat la prevederile legale aplicabile la momentul depunerii cererilor de autorizare.
Susținerile reclamantei referitoare la faptul că pârâta nu deține mobilier, ustensile și aparatură sunt neîntemeiate.
Raportul de inspecție efectuat de Direcția Politica Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătății arată că, la data inspecției, 9 iunie 2011, există dotări cu mobilier și echipamente specifice activității farmaceutice. În acest sens sunt și facturile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă care fac dovada achiziționării echipamentului și mobilierului necesare activității farmaceutice.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, se impune respingerea acțiunii reclamantei SC N. SRL, având ca obiect anularea autorizației de funcționare, ca neîntemeiată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 301 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC N. SRL, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
4.1. Referitor la excepția de nelegalitate privind autorizația de funcționare emisă de Ministerul Sănătății în favoarea reclamantei SC N. SRL.
Dispunând admiterea excepției de nelegalitate, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 266/2008.
Astfel, reclamanta deține și deținea la momentul eliberării autorizației către pârâta SC B. SRL o autorizație de funcționare valabilă pentru spațiul situat în Oradea, str. R., autorizație preluată prin cumpărarea fondului de comerț de la SC D.I. SRL (fostă SC F. SRL).
Autorizația eliberată către SC F. SRL era una pe excepție de la criteriul demografic, dat fiind că spațiul în discuție se afla în incinta unui centru comercial.
Reclamanta nu a înființat o farmacie pe excepție de la criteriul demografic, în condițiile art. 12 din Legea nr. 266/2008 și, prin urmare, nu trebuia să depună, în condițiile art. II din O.U.G. nr. 130/2010, documentația pentru eliberarea unei astfel de autorizații pentru spațiul în discuție până la 30 decembrie 2010.
Reclamantei i-a fost eliberată autorizația de funcționare pentru spațiul din Oradea în urma cumpărării autorizației de la SC F. SRL, caz în care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 coroborate cu art. 12 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 266/2008, aprobate prin Ordinul nr. 962/2009, și nicidecum prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.
Reclamanta trebuia să facă dovada cu privire la faptul că deținea spațiul în discuție, contractul preluat de la SC F. SRL, că a înregistrat punctul de lucru la locația respectivă, să depună declarația pe propria răspundere, nefiind necesar un aviz de inspecție fiscală, așa cum în mod nefondat reține prima instanță, această ultimă condiție fiind necesară doar la înființarea farmaciei pe excepție, ceea ce nu este cazul în speță.
În mod eronat prima instanță a reținut că reclamanta nu a avut un contract de închiriere încheiat cu proprietarul spațiului SC C.S. SA și, prin urmare, înregistrarea punctului de lucru la locația din Oradea str. R. nu ar fi una valabilă.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă fără echivoc faptul că reclamanta avea înregistrat punctul de lucru la adresa din Oradea, str. R., la data eliberării autorizației de funcționare, anterior acesteia, precum și în prezent.
Faptul că între reclamantă și proprietarul imobilului nu există încheiat un contract de închiriere nu este relevant în speță, întrucât reclamanta a preluat prin cesiune contractul de închiriere pe care proprietarul spațiului îl avea încheiat cu SC F. SRL, preluare care a fost făcută cu acordul proprietarului, astfel cum rezultă din acordul depus la dosarul cauzei. Acest acord de principiu este dat fără rezerve, nefiind necesară vreo înștiințare prealabilă din partea proprietarului.
Chiar dacă s-ar accepta teza instanței, proprietarul spațiului a fost notificat de SC F. SRL anterior preluării contractului, aspect ce rezultă atât din adresele emise de SC F. SRL, depuse la dosarul cauzei, precum și din corespondența electronică dintre avocatul reclamantei și SC C.S. SA prin care se negocia forma contractului.
Contractul dintre reclamantă și proprietarul spațiului nu s-a mai perfectat, dat fiind faptul că SC C.S. SA a încheiat ulterior un contract de închiriere cu pârâta SC B. SRL.
Prin prezenta excepție de nelegalitate nu se poate tinde la anularea sau radierea punctului de lucru deschis de reclamantă, ci se poate verifica doar dacă autorizația eliberată reclamantei a fost sau nu legală.
4.2. Referitor la acțiunea în anulare a autorizației emisă de Ministerul Sănătății în favoarea SC B. SRL.
Prin hotărârea primei instanțe s-a reținut în mod nefondat că autorizația eliberată în favoarea SC B. SRL pentru spațiul situat în Oradea, str. R., la data de 14 iunie 2011, este valabilă.
Astfel, legalitatea acestei autorizații a fost contestată, pe motiv că a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 266/2008, atât timp cât o altă farmacie, cea deținută de reclamantă, avea autorizație pentru aceea locație și același spațiu comercial.
Petru locația în discuție, centru comercial se poate elibera o singură autorizație, așa cum prevăd imperativ dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.
Prin urmare, reținerile primei instanțe, în sensul că nu există nicio interdicție legală pentru ca două farmacii să funcționeze în același spațiu comercial sunt total eronate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe de altă parte, nici condiția prevăzută de art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 266/2008 privind dotarea cu mobilier nu este îndeplinită, prima instanță reținând în mod nejustificat că SC B. SRL ar fi făcut dovada existenței mobilierului în spațiul în discuție cu facturile depuse în probațiune. Însă reclamanta a depus atât acte justificative care atestă proprietatea SC F. SRL asupra acestui mobilier, cât și contractul de vânzare-cumpărare prin care a achiziționat acest mobilier de la SC F. SRL, dar instanța nu a luat în considerare aceste înscrisuri.
În concluzie, pentru motivele arătate, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate în ceea ce privește autorizația din 18 martie 2011 și admiterii acțiunii având ca obiect anularea autorizației din 22 august 2007, modificată cu mențiunile din data de 14 iunie 2011, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și de drept relevante
1.1. Asupra excepției de nelegalitate privind autorizația de funcționare din data de 18 martie 2011 eliberată de Ministerul Sănătății pe numele SC N. SRL.
Această autorizație de funcționare a farmaciei comunitare cu denumirea SC N. SRL a fost emisă în baza art. 10 alin. (8) din Legea farmaciei nr. 266/2008, forma în vigoare începând cu data de 30 decembrie 2010, potrivit cărora:
„În cazul în care farmacia comunitară își schimă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizația prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătății eliberează o nouă autorizație de funcționare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizații, farmacia comunitară funcționează în baza vechii autorizații. Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute în norme”.
Așadar, fiind o autorizație emisă în temeiul art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 și nu în temeiul art. 12 alin. (2) din acest act normativ, cum în mod eronat a reținut prima instanță, documentația necesară eliberării acesteia este cea prevăzută în Normele privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 962/2009.
Conform art. 12 alin. (2) din Norme, documentele necesare la schimbarea deținătorului de autorizație, persoană juridică sunt următoarele:
a) cerere-tip, modelul nr. 6 din anexa la norme;
b) autorizația de funcționare, în original;
c) documentele de la registrul comerțului care să ateste schimbarea solicitată, precum și documentele de înregistrare a societății;
d) documentele de deținere a spațiului și declarație privind asigurarea condițiilor de autorizare;
c) contractele de muncă ale personalului înregistrate pe numele noului titular de autorizație;
f) dovada achitării taxei;
g) documentul care atestă anunțarea schimbării deținătorului de autorizație, persoană juridică la colegiul farmaciștilor județean și, respectiv al municipiului București.
Cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta SC N. SRL nu a făcut dovada deținerii spațiului la adresa din municipiul Oradea, str. R., cerința prezentării documentelor de deținere a spațiului fiind prevăzută la art. 12 alin. (2) lit. d) din Normele aprobate prin Ordinului ministrului sănătății nr. 962/2009.
Astfel, în mod eronat aceasta susține că nu este relevant în speță faptul că nu există încheiat contract de închiriere cu proprietarul spațiului, SC C.S. SA.
Contractul de închiriere din 25 septembrie 2008 a fost încheiat între SC C.S. SA, în calitate de locator, și SC F. SRL, în calitate de locatar, având valabilitate până la data de 31 decembrie 2013.
Acordul de principiu emis de SC C.S. SA, în vederea concesionării contractului de închiriere de către SC F. SRL către o terță persoană, cu toate clauzele cuprinse în acesta a fost emis cu condiția respectării următoarelor proceduri:
(i) SC F. SRL va cesiona contractul numai după ce va încunoștința locatorul cu cel puțin 30 de zile înainte cu privire la persoana către care se va face concesionarea;
(ii) locatorul va concesiona contractul numai către o societate care va desfășura aceeași activitate în spațiul închiriat.
De asemenea, la art. 4.2, Capitolul IV din contractul de închiriere din 25 septembrie 2008 s-a stipulat obligația locatarului de a nu subînchiria spațiul luat în chirie, de a nu cesiona contractul și de a nu se asocia aducând aport spațiului închiriat, fără aprobarea scrisă a locatorului.
O astfel de aprobare scrisă a locatorului nu a existat în vederea subînchirierii ori cesiunii contractului de închiriere de către SC F. SRL către reclamanta SC N. SRL, iar adresele din 29 septembrie 2011 și din 19 octombrie 2011 emise de SC C.S. SA evidențiază faptul că între proprietarul spațiului și reclamanta SC N. SRL nu a fost încheiat niciun act juridic și că acesteia nu i s-a permis să desfășoare activitatea de farmacie în locul SC F. SRL fără încheierea unui contract și fără achitarea datoriilor de către SC F. SRL.
Prin urmare, față de neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 962/2009, autorizația de funcționare din data de 18 martie 2011 a fost în mod nelegal emisă reclamantei SC N. SRL, astfel că în mod corect prima instanță a constatat nelegalitatea acestei autorizații, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faptul că reclamanta a înregistrat la Registrul comerțului punctul de lucru la adresa din Oradea, str. R. nu o exonerează pe aceasta de obligația prezentării documentelor de deținere a spațiului în vederea exercitării controlului de legalitate asupra autorizației în cadrul procesual instituit de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cum documentele prezentate nu fac dovada deținerii spațiului, în mod corect a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de pârâta SC B. SRL.
1.2. Asupra cererii reclamantei de anulare a autorizației din 22 august 2007 emisă de Ministerul Sănătății pe numele SC B. SRL.
În mod corect prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamanta SC N. SRL.
Astfel, motivul de nelegalitate privitor la nerespectarea interdicției legale de funcționare a două farmacii în același spațiu comercial nu se mai impune a fi examinat, raportat la constatarea nelegalității autorizației emise pe numele SC N. SRL, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, susținerile legate de lipsa mobilierului, a ustensilelor și a aparaturii specifice activității de farmacie desfășurate de SC B. SRL nu se confirmă, atât timp cât în raportul de inspecție întocmit de Direcția Politica Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătății se menționează faptul că, la data inspecției, 9 iunie 2011, existau dotări cu mobilier și echipamente specifice activității farmaceutice.
În plus, din procesele-verbale încheiate între SC C.S. SA și SC F. SRL la 22 septembrie 2010 și 25 noiembrie 2010, urmare a expirării contractului de închiriere, nu rezultă că în spațiul din str. R. unde își desfășoară activitatea farmaceutică SC B. SRL ar fi rămas mobilier și echipamente aparținând SC F. SRL.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC N. SRL, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. SRL Cluj-Napoca prin administrator judiciar Casa de Insolvență I.S. SPRL împotriva sentinței civile nr. 301 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2014.