Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1416 din 20 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC K.A. SRL și pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică, în favoarea Judecătoriei Buzău.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin Legea nr. 2/2013 s-a modificat competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor-verbale de contravenție întocmite în baza O.G. nr. 15/2002, aceasta revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Învestită prin declinare, Judecătoria Buzău, prin Sentința civilă nr. 17321 din 2 decembrie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Judecătoria Buzău a reținut că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare la data în vigoare a acestei legi.
Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Brezoi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauza de față se contestă procesul-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012, încheiat de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică, prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, SC K.A. SRL a fost sancționată cu amendă contravențională, întrucât la data de 17 august 2011 s-a constatat că vehiculul aparținând reclamantei a circulat pe DN 7, Km 188 + 900 m, localitatea Seaca, Județul Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă.
Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 6 martie 2012, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală.
Conform art. 24 din Noul C. proc. civ., norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013.
Pe de altă parte, dispozițiile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013, nu se aplică în materie contravențională, ci numai în materia contenciosului administrativ și fiscal.
Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe DN 7, Km 188 + 900 m, pe raza localității Seaca, Județul Vâlcea.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este localitatea Seaca, Județul Vâlcea, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi
Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Brezoi.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC K.A. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS