Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.191 din 9 septembrie 2003, a admis acțiunea formulată de B.I., a obligat Primăria comunei Tileagd, județul Bihor și pe primar să-i plătească reclamantului suma de 3.030.560lei, reprezentând indemnizație de ședință, cu 500.000 lei/zi daune de la data rămânerii definitive a sentinței până la plată.
S-a reținut că, reclamantul are calitatea de consilier în cadrul Consiliului local al comunei Tileagd, iar pentru participarea la ședințele consiliului este îndreptățit să primească o indemnizație stabilită în condițiile legii, în cuantum de 1.515.280 lei ; că, pentru ședințele din lunile august și octombrie 2002, reclamantul are dreptul să primească suma de 3.030.560 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs Primăria comunei Tileagd, reprezentată de primar, susținând că, reclamantului i s-a reținut indemnizația de consilier, pentru lunile august și octombrie, pe baza hotărârii Consiliului Local al comunei Tileagd nr. 4 din 29 ianuarie 2003, care nu a fost atacată.
Recursul este fondat.
În adevăr, Consiliul Local – comuna Tileagd, județul Bihor, prin hotărârea nr. 4 din 29 ianuarie 2003, a aprobat reținerea în continuare a indemnizației de ședință a consilierului B.I., până la recuperarea mijloacelor fixe lipsă din inventarul Primăriei Tileagd, din perioada mandatului său de primar (1996 – 2000).
Or, în cauză, hotărârea prin care s-a dispus să nu i se remită reclamantului indemnizația de ședință ce i se cuvine, până la recuperarea prejudiciului cauzat, nu a fost contestată și atacată în instanță, în procedura prevăzută de art.1și 5 din Legea nr.29/1990.
Așadar, refuzul Primăriei comunei Tileagd, județul Bihor, de a-i remite reclamantului indemnizația pentru participarea la ședințele Consiliului local, în lunile august și octombrie 2002, este legal, întrucât se bazează pe o hotărâre, act administrativ, care nu a fost atacată în procedura prevăzută de art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990.
În consecință, soluția adoptată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, iar recursul fondat, urmând să fie admis, casată sentința și pe fond respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria comunei Tileagd, județul Bihor reprezentată G.G. primar împotriva sentinței nr.191/CA din 9 septembrie 2003 a Tribunalului Bihor.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 martie 2004.