Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 95/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea formulată la data de 17 ianuarie 2003, reclamanta Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Harghita, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând  anularea din anexa nr. 17 a H.G.  nr.1351/2001 , a pozițiilor nr. 93, 94, 99, 100, 101, 102, 105, 112 și 113, la care se regăsesc drumuri forestiere aflate în patrimoniul regiei  trecute în mod nejustificat în domeniul public al comunei Ciumani, județul Harghita.

            La data de 5 februarie 2003, pârâtul a solicitat chemarea în garanție a Consiliului Județean  Harghita și a  Consiliului local al comunei Ciumani, cu motivarea că hotărârea  contestată prin care   s-a atestat  apartenența bunurilor la domeniul public județean sau local, după caz, a fost emisă după ce bunurile respective au fost însușite prin hotărâri proprii ale celor două consilii.

            Ulterior, la 10 februarie 2003, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii.

            Prin sentința nr.84 din 27 martie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția  comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată și ca inadmisibile cererea de intervenție și cea de chemare în  garanție.

            Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că drumurile forestiere în litigiu, proprietate a statului, au fost transferate în domeniul public al comunei Ciumani, operațiunea constituind un act de gestiune săvârșit de stat în calitate de  persoană juridică și pentru administrarea patrimoniului său, act exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, conform art. 2 pct. d din Legea nr. 29/1990.

            Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Harghita, criticând-o pentru  nelegalitate și netemeinicie.

            Astfel, reclamanta a învederat că hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii ori străine de  natura pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

            Reclamanta a invocat nerespectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, ale O.G. nr.43/1997 și ale O.G. nr. 96/1998, modificată și aprobată prin Legea nr. 141/1999, potrivit cărora drumurile forestiere aparțin statului, iar trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean sau local după caz, prin hotărâre de guvern.

            În cauză, hotărârea atacată nu prevede transferul drumurilor forestiere în litigiu din domeniul public al statului, în cel al comunei Ciumani, ci doar aprobă bunurile care sunt în inventarul acestei unități administrativ-teritoriale.

            Dar, întrucât aceste bunuri nu fac parte din domeniul public  al comunei Ciumani, nefiind în inventarul ei, ele au fost trecute în mod abuziv în anexa nr. 17.

            Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a  se dispune casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

            Astfel, Curtea reține că în cauză se regăsesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., hotărârea  pronunțată necuprinzând motivele pe care se sprijină și conținând motive contradictorii, iar instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin. (2) C. proc. civ.

            În acest sens, se constată că, instanța, deși a respins acțiunea ca neîntemeiată, și-a motivat soluția invocând prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 și reținând că hotărârea a cărei anulare s-a cerut constituie un act de gestiune al statului săvârșit pentru administrarea patrimoniului său, care nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

            Din verificarea încheierii de dezbateri, rezultă că părțile prezente, Direcția Silvică Harghita și Consiliul Local al comunei Ciumani, au pus concluzii pe fondul litigiului.

            La darea soluției, instanța a avut în vedere o altă împrejurare, respectiv inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ pe care nu a pus-o în discuția părților.

            S-a încălcat astfel principiul contradictorialității care guvernează procesul civil, principiu care presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților pentru ca  fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice aspect care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

            Din acest punct de vedere, sunt relevante dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul este în drept să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt menționate în acțiune sau în întâmpinare.

            Rezultă că instanța nu poate pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus în prealabil în discuția părților, cum greșit s-a procedat în cauza de față.

            În consecință, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., Curtea va dispune trimiterea  cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

            Cât privește criticile privind natura drumurilor forestiere, dacă  aparțin statului sau domeniului public local, acestea nu vor fi analizate, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra fondului litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de Direcția Silvică Harghita din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 84 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Târgu.

            Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.