Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 980/2014

Ședința publică de la 27 februarie 2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 26 octombrie 2012, reclamanții C.L., A.A., B.P., T.D., C.O.P., J.F., V.N., S.A., F.C.A., B.D.I., S.A.A., P.R.F., G.M., U.M.L., M.P.F., S.F., M.D.M., Z.L.E., P.A.G., S.A.D., F.M.I., C.A.I., V.T., C.V.S., V.M., M.L., D.R., T.C., S.A., S.G., P.I.N., B.P. și L.D.D., au chemat în judecată pârâtul Guvernului României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1. Anularea Legii nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

2. Anularea Anexei nr. I, Capitolul I, Secțiunea 1: Salarizarea funcționarilor publici, lit. c) funcții publice generale de execuție din Legea nr. 284/2010, anexă care stabilește grila de salarizare pe baza unor coeficienți de ierarhizare, pe trei nivele: funcții publice de stat; funcții publice teritoriale; funcții publice locale, deoarece este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României și a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

3. Acordarea sumelor de bani ce reprezintă diferențele salariale pe ultimii 3 ani de la data introducerii prezentei acțiuni, sume actualizate cu rata inflației.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23 noiembrie 2012, pârâtul Guvernului României a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând admiterea acestora și pe fond, respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 135 din 11 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat acțiunea formulată de reclamanți ca netimbrată.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele.

La înregistrarea prezentei acțiuni în contencios administrativ, s-a stabilit prin rezoluția judecătorului că reclamanții datorează o taxă judiciară de timbru de 4 RON și timbru judiciar de 0,3 RON și s-a dispus citarea acestora cu mențiunea de a face dovada plății, sub sancțiunea anulării acțiunii.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, sancțiune prevăzută și de art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a constatat că reclamanții nu au depus la termenul stabilit dovada plății taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C.L., A.A., B.P., T.D., C.O.P., J.F., V.N., S.A., F.C.A., B.D.I., S.A.A., P.R.F., G.M., U.M.L., M.P.F., S.F., M.D.M., Z.L.E., P.A.G., S.A.D., F.M.I., C.A.I., V.T., C.V.S., V.M., M.L., D.R., T.C., S.A., S.G., P.I.N., B.P. și L.D.D.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor de anulare a acțiunii ca netimbrată, se timbrează cu 4 RON, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurenții nu și-au îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși au fost citați cu mențiunea timbrării, devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de C.L., A.A., B.P., T.D., C.O.P., J.F., V.N., S.A., F.C.A., B.D.I., S.A.A., P.R.F., G.M., U.M.L., M.P.F., S.F., M.D.M., Z.L.E., P.A.G., S.A.D., F.M.I., C.A.I., V.T., C.V.S., V.M., M.L., D.R., T.C., S.A., S.G., P.I.N., B.P. și L.D.D. împotriva sentinței nr. 135 din 11 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.