Asupra cererii de apel de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 20 februarie 2014, în Dosarul nr. 2236/1/2013, a fost respinsă, ca tardivă plângerea formulată de petentul Z.C.F. împotriva ordonanţei din 16 noiembrie 2012 dispusă în Dosarul nr. 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, fiind obligat petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată poate formula plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar revenii, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Din actele dosarului a rezultat că soluția procurorului șef cu privire la plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată acestuia la data de 3 ianuarie 2013, precum și la data de 11 februarie 2013.
Petentul a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 08 martie 2013, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de textul de lege, în raport cu ambele date la care i s-a comunicat soluția procurorului șef.
Procedând în acest mod, s-a considerat că petentul nu a respectat reglementările stricte prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care plângerea a fost respinsă, ca tardivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul Z.C.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători la data de 25 aprilie 2014, sub nr. 1645/1/2014.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că apelul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui vizând liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Din examinarea actelor aflate la dosar se constată că, în cauză, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 20 februarie 2014, aşadar după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., fiind însă incidente dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) din vechiul C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea formulată împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constatând că hotărârea atacată este definitivă, nefiind suspusă căilor de atac ordinare, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul Z.C.F. împotriva sentinţei penale nr. 174 din 20 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, în Dosarul nr. 2236/1/2013 şi va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul Z.C.F. împotriva sentinţei penale nr. 174 din 20 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, în Dosarul nr. 2236/1/2013.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 iunie 2014.