Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 914 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 707/45/2011, în opinie majoritară, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.A.T., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B.A.T., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A fost interzis inculpatului B.A.T. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.A.T. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă prev. art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

III. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, republicată raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.A.E. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

I s-a interzis inculpatului C.A.E. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C.A.E. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

IV. În baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.R.E. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

I s-a interzis inculpatului M.R.E. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.R.E. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

V. În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 290 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

I s-a interzis inculpatului N.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului N.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea exemplarelor 1 şi 2 ale contractului de asistenţă juridică nr. 4 din 19 februarie 2010 (ale căror originale nu au fost identificate).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii B.A.T., C.A.E., M.R.E. şi N.C. la plata sumei de câte 2000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.G. în sumă de 400 lei, a fost plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Cu opinia separată a doamnei judecător G.C.A. în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii M.R.E. şi N.C. în sensul:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.R.E. , pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată raportat la art. 290 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

A fost interzis inculpatului N.C. exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni ce constituie termen de încercare.

A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.R.E. în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, a fost plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- B.A.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de: cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.A.E. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- M.R.E. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, faptul că în perioada 4 - 9 februarie 2010 inculpaţii B.A.T., avocat în cadrul Baroului Iaşi şi M.R.E., la acea dată, procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciului Teritorial Iaşi au pretins, iar la data de 10 februarie 2010 au primit de la inculpatul C.G. suma de 1000 euro, în schimbul cărora inculpatul M.R. să obţină, prin traficarea influenţei sale, restituirea autoturismului indisponibilizat proprietatea inculpatul C.G.

În rechizitoriu s-a mai reţinut faptul că activitatea de pretindere şi de primire a sumei de bani de către inculpaţii B.A. şi M.R.E. a fost mijlocită de către inculpatul C.A.E.

În concret s-a reţinut că, inculpatul C.A.E. a sprijinit demersurile inculpaţilor B.A.T. şi M.R.E. de a pretinde şi de a primi suma de 1000 euro prin medierea contactului, dar şi a discuţiilor dintre cei doi inculpaţi, pe de o parte şi inculpatul C.G., pe de altă parte, prin asigurările permanente şi determinante ca inculpatul C.G. să le ofere şi să le remită efectiv acestora suma solicitată în contul intervenţiei la procurorul de caz pentru anularea măsurii de indisponibilizare a autoturismului acestuia.

Referitor la inculpatul N.C., în actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut faptul că acesta, în calitate de avocat în cadrul Baroului Iaşi, la instigarea inculpatului B.A., pentru a disimula natura reală a sumei de 1000 euro, sumă pretinsă şi primită ca preţ al traficului de influenţă, a întocmit contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010, act pe care l-a antedatat şi în care a atestat, în mod nereal, că suma de 1000 de euro ar fi urmat să fie încasată, deşi acest contract fusese încheiat ulterior datei la care banii au fost remişi.

De asemenea, s-a reţinut că în contract s-a inserat împrejurarea că suma respectivă ar reprezenta onorariul pentru asistenţa juridică acordată în Dosarul nr. 853/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, înscris care a fost depus la dosar, la data de 18 martie 2011, în scopul evident de a disimula săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, de către inculpaţii B.A.T., M.R.E. şi C.A.E. în forma autoratului, respectiv complicităţii.

Prealabil expunerii considerentelor hotărârii pronunţate, referitor la competenţa de soluţionare a cauzei în fond, prima instanţă a reţinut următoarele:

Iniţial, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Iaşi la data de 01 august 2011 sub nr. 707/45/2011.

Ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, prin încheierea din data de 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului spre soluţionare la Curtea de Apel Suceava, cauza penală fiind înregistrată la data de 27 decembrie 2011 sub nr. 707/45/2011.

Prin Sentinţa penală nr. 55 pronunţată la data de 20 aprilie 2012, în Dosarul nr. 707/45/2011 Curtea de Apel Suceava în baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii B.A.T., C.G., C.A.E., M.R.E. şi N.C., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Cauza a fost astfel înregistrată la data de 4 mai 2012, sub nr. 707/45/2011 pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi, care a constatat că, din conţinutul actului de sesizare a instanţei a rezultat că, la data de 10 februarie 2010 (reţinută ca fiind data comiterii infracţiunilor ce fac obiectul cauzei), inculpatul M.R.E. funcţiona ca procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi (adresa nr. 252/RU/2012 din 07 februarie 2012 transmisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală).

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, la dosarul cauzei a fost depusă copia Deciziei nr. 563 din 04 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care a fost admis recursul declarat de petentul M.R.E. împotriva Hotărârii nr. 650 din 03 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost anulată hotărârea atacată şi obligat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască petentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia nr. 563 din data de 14 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost pusă în executare de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1019 din 20 decembrie 2011, producându-şi efectele juridice de la data rămânerii irevocabile a acesteia, respectiv 14 februarie 2009.

Faţă de situaţia arătată, instanţa de fond a constatat că la data de 10 februarie 2010, data săvârşirii pretinselor fapte reţinute în sarcina inculpatului M.R.E., acesta avea gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În condiţiile date, s-a apreciat că, soluţionarea cauzei pe fond aparţine instanţei supreme învestită ca efect al declinării competenţei de către Curtea de Apel Suceava, unde cauza a fost strămutată de la Curtea de Apel Iaşi.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., instanţa supremă a constatat că este competentă să soluţioneze în fond cauza ce face obiectul Dosarului nr. 707/45/2011 privind pe inculpaţii trimişi în judecată, respectiv: B.A.T., C.G., C.A.E., M.R.E., N.C., competenţă dată de calitatea persoanei inculpatului M.R.E.

Referitor la cererea inculpaţilor C.A.E. şi B.A.T. de constatare a nulităţii absolute a autorizaţiilor de interceptare a convorbirilor telefonice emise de Curtea de Apel Iaşi, încuviinţate prin Încheierea din 21 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarele nr. 56/45/2011 şi nr. 150/45/2011 (autorizaţia din 21 ianuarie 2011, autorizaţia din 22 februarie 2011, autorizaţia din 22 februarie 2011, autorizaţia din 22 februarie 2011, autorizaţia din 21 ianuarie 2011, autorizaţia din 21 ianuarie 2011, autorizaţia din 21 ianuarie 2011, autorizaţia din 21 ianuarie 2011), întrucât au fost date de o instanţă necompetentă material cu încălcarea dispoziţiilor art. 91¹ alin. (3) şi (4) C. proc. pen., şi pe cale de consecinţă constatarea nulităţii absolute a mijloacelor de probă administrate cu încălcarea dispoziţiilor art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 91¹ C. proc. pen. şi art. 64 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "autorizaţia se dă în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţa".

În speţă, instanţa de fond a reţinut că autorizaţiile din 21 ianuarie 2011 şi din 22 februarie 2011 au fost emise în baza încheierii din data de 21 ianuarie 2011 de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi şi a încheierii din data de 22 februarie 2011 fiind date cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, reţinându-se că, la data emiterii lor, inculpatul M.R.E. avea calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar inculpatul B.A.T. avea calitatea de avocat în cadrul Baroului Iaşi.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, prin Hotărârea nr. 1019 din 20 decembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus la acea dată punerea în executare a Deciziei nr. 563 din 14 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul acordării gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numitului M.R.E., suspendat din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Prin adresa nr. 662/RU din 5 martie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a învederat că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu a pus în aplicare dispoziţiile Deciziei nr. 563 din 14 februarie 2009, întrucât M.R.E. a îndeplinit funcţia de procuror în cadrul Serviciului Teritorial Iaşi până la data de 14 decembrie 2010.

Potrivit art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 republicată "la data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii". Totodată, potrivit art. 11¹ din aceeaşi lege "de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţiei".

În consecinţă, instanţa de fond a constatat că autorizaţiile emise de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi în baza Încheierii prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice până la data de 20 decembrie 2011, sunt legale, probatoriile efectuate în considerarea acestora fiind legal administrate, la acel moment, instanţa competentă căreia i-ar fi revenit competenţa de a judeca cauza în fond era Curtea de Apel Iaşi.

În acest context, prima instanţă a reţinut că anterior momentului de finalizare a procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 91³ alin. (4) C. proc. pen., inculpatului B.A.T. i-au fost prezentate procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor din 27 ianuarie 2010 emise de Tribunalul Suceava în baza încheierilor din 21 ianuarie 2010 şi din 27 ianuarie 2010, a autorizaţiei provizorii a procurorului de caz din data de 22 februarie 2010 aferente perioadei 22 - 24 februarie 2010 ce au fost confirmate prin din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 23 februarie 2010 - emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (aferent perioadei 24 februarie - 25 martie 2010) în baza încheierii din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 24 decembrie 2010 - emise de Curtea de Apel Iaşi (aferent perioadei 24 decembrie 2010 - 22 ianuarie 2011) în baza încheierii din 24 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 871/45/2010 şi care au fost ulterior prelungite prin încheierile din 21 ianuarie 2011 pronunţate în Dosarul nr. 56/45/2011 (aferent perioadei 23 ianuarie - 21 februarie 2011) şi, respectiv, FN din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011 (aferent perioadei 22 februarie - 23 martie 2011), respectiv, autorizaţiile din 22 februarie 2011 şi din 13 martie 2011 emise de Curtea de Apel Iaşi în baza încheierii FN din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011, i s-a pus în vedere că are dreptul de a solicita ascultarea acestora, drept de care acesta a uzat în perioada 14 - 15 iunie 2011, fără a ridica obiecţiuni cu privire la legalitatea şi conţinutul acestora.

Tot astfel, cu ocazia aceluiaşi moment procesual şi în considerarea aceloraşi dispoziţii legale, i-au fost prezentate inculpatului C.A.E. procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor din 27 ianuarie 2010 - emise de Tribunalul Suceava în baza încheierilor din 21 ianuarie 2010 şi din 27 ianuarie 2010, a autorizaţiei provizorii a procurorului de caz din data de 22 februarie 2010 aferente perioadei 22 - 24 februarie 2010 ce au fost confirmate prin încheierea din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 23 februarie 2010 şi din 23 februarie 2010 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (aferent perioadei 24 februarie - 25 martie 2010) în baza încheierii din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 24 decembrie 2010 şi din 24 decembrie 2010 - emise de Curtea de Apel Iaşi (aferent perioadei 24 decembrie 2010 - 22 ianuarie 2011)în baza încheierii nr. FN din 24 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 871/45/2010 şi care au fost ulterior prelungite prin încheierile FN din 21 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 56/45/2011 (aferent perioadei 23 ianuarie - 21 februarie 2011) şi FN din 22 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011 (aferent perioadei 22 februarie - 23 martie 2011), respectiv autorizaţiile din 22 februarie 2011 şi din 13 martie 2011 emise de Curtea de Apel Iaşi în baza încheierii FN din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011, punându-i în vedere şi acestuia că are dreptul de a solicita ascultarea lor drept de care însă inculpatul nu s-a prevalat.

De altfel, tuturor celorlalţi inculpaţi, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală li s-au prezentat procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor legal emise.

Astfel, inculpatului C.G. i-au fost prezentate procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor din 27 ianuarie 2010 emise de Tribunalul Suceava în baza încheierilor din 21 ianuarie 2010 şi din 27 ianuarie 2010, a autorizaţiei provizorii a procurorului de caz din data de 22 februarie 2010 aferente perioadei 22 - 24 februarie 2010 ce au fost confirmate prin încheierea din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 23 februarie 2010, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (aferent perioadei 24 februarie - 25 martie 2010) în baza încheierii din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 24 decembrie 2010 - emise de Curtea de Apel Iaşi (aferent perioadei 24 decembrie 2010 - 22 ianuarie 2011) în baza încheierii din 24 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 871/45/2010 şi care au fost ulterior prelungite prin încheierile din 21 ianuarie 2011 pronunţate în Dosarul nr. 56/45/2011 (aferent perioadei 23 ianuarie - 21 februarie 2011) şi, respectiv din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011 (aferent perioadei 22 februarie - 23 martie 2011), respectiv, autorizaţiile din 22 februarie 2011 şi din 13 martie 2011 emise de Curtea de Apel Iaşi în baza încheierii din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011 şi i s-a pus în vedere că are dreptul de a solicita ascultarea acestora însă inculpatul nu s-a prevalat de acest drept.

De asemenea, inculpatului M.R.E. i-au fost prezentate procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor din 27 ianuarie 2010 emise de Tribunalul Suceava în baza încheierilor din 21 ianuarie 2010 şi din 27 ianuarie 2010, a autorizaţiei provizorii a procurorului de caz din data de 22 februarie 2010 aferente perioadei 22 - 24 februarie 2010 ce au fost confirmate prin încheierea din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 23 februarie 2010 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (aferent perioadei 24 februarie - 25 martie 2010) în baza încheierii din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 24 decembrie 2010 - emise de Curtea de Apel Iaşi (aferent perioadei 24 decembrie 2010 - 22 ianuarie 2011) în baza încheierii din 24 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 871/45/2010 şi care au fost ulterior prelungite prin încheierile din 21 ianuarie 2011 pronunţate în Dosarul nr. 56/45/2011 (aferent perioadei 23 ianuarie - 21 februarie 2011) şi, respectiv, din 22 februarie 2011 - pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011 (aferent perioadei 22 februarie - 23 martie 2011), respectiv, autorizaţiile din 22 februarie 2011 şi din 13 martie 2011- emise de Curtea de Apel Iaşi în baza încheierii din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011 i s-a pus în vedere că are dreptul de a solicita ascultarea acestora însă inculpatul nu s-a prevalat de acest drept.

În fine, inculpatului N.C., i-au fost prezentat procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în cauză în baza autorizaţiilor din 27 ianuarie 2010 - emise de Tribunalul Suceava în baza încheierilor din 21 ianuarie 2010 şi din 27 ianuarie 2010, a autorizaţiei provizorii a procurorului de caz din data de 22 februarie 2010 aferente perioadei 22 - 24 februarie 2010 ce au fost confirmate prin încheierea din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 23 februarie 2010 - emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (aferent perioadei 24 februarie - 25 martie 2010) în baza încheierii din 23 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a autorizaţiilor din 24 decembrie 2010 - emise de Curtea de Apel Iaşi (aferent perioadei 24 decembrie 2010 - 22 ianuarie 2011) în baza încheierii din 24 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 871/45/2010 şi care au fost ulterior prelungite prin încheierile din 21 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 56/45/2011 (aferent perioadei 23 ianuarie - 21 februarie 2011) şi, respectiv, din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011 (aferent perioadei 22 februarie - 23 martie 2011), respectiv, autorizaţiile din 22 februarie 2011 şi din 13 martie 2011 emise de Curtea de Apel Iaşi în baza încheierii din 22 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 150/45/2011, i s-a pus în vedere că are dreptul de a solicita ascultarea acestora, drept de care acesta a uzat în perioada 14 - 15 iunie 2011.

În contextul cauzei, s-a apreciat că susţinerea inculpaţilor că nu există autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice pentru toate persoanele aflate în dialog (a se vedea persoana neidentificată B) nu este verosimilă, întrucât nu există niciun motiv legal pentru a înlătura relevanţa penală a unei convorbiri telefonice în ceea ce îl priveşte pe interlocutorul persoanei cu privire la care există autorizaţie de interceptare, chiar dacă referitor la acel interlocutor nu există autorizare.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, ceea ce a urmărit legiuitorul prin introducerea art. 91¹ C. proc. pen., a fost reglementarea condiţiilor în care interceptările şi înregistrările audio sau video pot deveni probe. Obiectul acestor probe - interceptări - îl constituie convorbirile purtate între două sau mai multe persoane. Această apreciere este raţională, având în vedere şi prevederile art. 63 C. proc. pen., care definesc în general proba. În sensul dispoziţiei citate, convorbirea telefonică este un element de fapt care poate servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanelor şi la cunoaşterea împrejurărilor.

În prezenta cauză, însă, s-a reţinut că interceptările şi înregistrările telefonice se coroborează cu declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor. Ca urmare, conţinutul tuturor convorbirilor telefonice au fost analizate şi evaluate prin coroborare cu celelalte probatorii administrate în cauză pe întreg cursul procesului penal.

Prima instanţă, examinând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti, a reţinut ca fiind dovedită următoarea situaţie de fapt:

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.A.T. probatoriul a relevat faptul că din anul 2002 acesta exercita profesia de avocat în cadrul Baroului Iaşi, desfăşurându-şi activitatea în cadrul cabinetului individual de avocatură, circumstanţe în care i-a asigurat asistenţa juridică în mai multe cauze civile inculpatului C.A.E. care i-a devenit astfel amic dezvoltând totodată, o colaborare profesională apropiată cu inculpatul N.C. încă din anul 2007 - perioada stagiaturii ca avocat a acestuia.

De asemenea, din declaraţiile date de acesta în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească a rezultat că de aproximativ doisprezece ani inculpatul B.A.T. se afla într-o relaţie apropiată, de prietenie, cu procurorul M.R.E. la acea dată procuror S.I.I.C.O.T., notorietatea acestor relaţii fiind factorul determinant care a stat la baza deciziei inculpatului C.G. de a-l contacta, la sugestia şi prin intermediul inculpatului C.A.E., pentru a-i rezolva problema maşinii indisponibilizate prin intervenţii neprocedurale la procurorul de caz.

Inculpaţii B.A.T. şi C.G. s-au cunoscut în anul 2007 când inculpatul B.A.T., în calitate de avocat, i-a acordat asistenţă juridică inculpatului C.G. în baza contractului numărul 27 din 20 septembrie 2007, în Dosarul nr. 3296/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în care acesta era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire.

Inculpatul B.A.T. a negat faptele care i-au fost reţinute în sarcină susţinând că inculpatul C.G. nu i-a achitat onorariul de 500 euro şi nici cheltuielile de deplasare în sumă de 1.750 RON, suportată de el integral, sume de bani pe care acesta şi le-a asumat prin contractul de asistenţă juridică numărul 27 din 20 septembrie 2007.

Inculpatul B.A.T. s-a apărat invocând faptul că în discuţiile cu inculpatul C.G. nu a făcut nicio referire şi nu i-a sugerat în niciun fel posibilitatea vreunei intervenţii la procurorul de caz din partea inculpatului M.R.E., că el nu i-a cerut procurorului M.R.E. să facă intervenţii, acesta din urmă aflând de problema maşinii abia la momentul la care l-a ajutat pe inculpatul N.C. să îi înregistreze cererea, că ulterior i-a cerut, în termeni generici, părerea legată de speţa în cauză şi că acesta, tot în aceiaşi termeni generici, i-a confirmat ceea ce ştia şi el, anume că solicitarea de lăsare în custodie a maşinii este admisibilă. La aceste discuţii nu au participat nici inculpatul C.G. nici C.A.E.

Inculpatul şi-a fundamentat apărarea şi pe împrejurarea că cererea de restituire a fost întocmită fără implicarea sa de către inculpatul N.C. care a şi depus-o în aceeaşi zi la parchet, că inculpatul M.R.E. l-a condus pe acesta doar până la biroul procurorului de caz C.G., învederând faptul că a doua zi, după depunerea cererii la parchet sau în ziua imediat următoare (06 sau 07 februarie 2010) urmare a ameninţărilor primite de la inculpatul C.G. i-a restituit acestuia integral, suma de 1.000 euro fără nicio implicare din partea inculpatului M.R.E.

Înalta Curte, secţia penală, în urma examinării probatoriului cauzei a constatat că apărările, astfel formulate de inculpat nu sunt verosimile, lipsa de sinceritate a declaraţiei sale cu privire la aspectele esenţiale asupra cărora a fost interogat şi vinovăţia sa cu privire la faptele ce i-au fost reţinute în sarcină rezultând din coroborarea întregului material probatoriu administrat care face dovada indubitabilă a faptului că acesta a pretins, în mod repetat, în numele inculpatului M.R.E. şi a primit, la data de 10 februarie 2010, de la inculpatul C.G. suma de 1.000 euro promiţându-i acestuia intervenţii din partea inculpatului M.R.E. pe lângă procurorul de caz C.G. pentru a obţine restituirea maşinii indisponibilizate de către organele de poliţie la data de 24 ianuarie 2010.

De asemenea, din probatoriu a rezultat că inculpatul B.A.T. i-a restituit inculpatului C.G. suma în cauză în două tranşe a câte 500 euro - la datele de 19 februarie 2010 şi 22 februarie 2010 - motivat de respingerea de către procurorul de caz a cererii de restituire a maşinii.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că faptul că suma de 1.000 euro pe care inculpatul C.G. i-a remis-o inculpatului B.A.T. în condiţiile arătate nu a reprezentat plata onorariului restant aferent contractului de asistenţă juridică din 20 septembrie 2007, rezultă din probatoriul cauzei care dovedeşte că inculpatul B.A.T. nu a evidenţiat din punct de vedere contabil şi nu a emis documente justificative pentru suma de 1.000 euro încasată, în baza contractului din anul 2007.

De altfel, chiar inculpatul a susţinut că "uitase chitanţierul acasă, iar C.G. a plecat în aceeaşi zi la Suceava".

Prin urmare, prima instanţă a constatat că, această din urmă apărare nu poate fi reţinută în condiţiile în care banii i-au fost daţi la data de 10 februarie 2010, iar restituirea lor s-a realizat la datele de 19 februarie 2010 şi 22 februarie 2010 - interval de timp suficient pentru a se deplasa la domiciliu şi a-şi recupera chitanţierele uitate.

De asemenea, apărarea inculpatului conform căreia a efectuat un număr de şapte deplasări la Suceava pe cheltuiala sa exclusivă, s-a apreciat a fi puerilă în contextul nivelului valoric ridicat al acestora şi a faptului că timp de aproape doi ani şi jumătate nu a făcut niciun demers pentru a şi le recupera.

Elocvente în sensul stabilirii vinovăţiei inculpatului au fost apreciate şi susţinerile inculpatului C.G. din declaraţia dată în faza de urmărire penală, potrivit cărora la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică din 20 septembrie 2007 acesta a convenit cu inculpatul B.A.T. să îi achite acestuia câte 250 euro la fiecare deplasare din care suma de 50 euro pentru a acoperi cheltuielile de transport şi masa şi 200 euro în contul onorariului, făcându-se astfel de plăţi de două sau de trei ori.

Potrivit susţinerilor aceluiaşi inculpat, în perioada respectivă inculpatul B.A.T. a venit de mai multe ori la discoteca inculpatului C.G. ("Club G.") din Fălticeni împreună cu mai mulţi prieteni şi au făcut consumaţie de aproximativ 3 - 3.500 RON pe care nu a achitat-o dar pe care nici nu i-a cerut să o plătească, întrucât a crezut că astfel se efectuează o compensare cu banii pe care mai trebuia să îi achite în contul contractului de asistenţă juridică.

Aspectul datoriei anterioare a fost invocat de inculpatul B.A.T. abia după ce inculpatul C.G. i-a cerut înapoi suma de 1.000 euro întrucât nu îi rezolvase problema restituirii maşinii astfel cum s-a angajat iniţial.

În acest sens, s-a apreciat ca fiind relevantă declaraţia martorului A.C., prieten al inculpaţilor, conform căreia la trei deplasări făcute în municipiul Suceava pentru a-i asigura asistenţă juridică inculpatului C.G. martorul l-a însoţit personal pe inculpatul B.A.T., iar acesta a primit în prezenţa sa suma de câte 200 euro la primele două deplasări (400 euro), iar la a treia deplasare 100 euro în total 500 euro- adică întregul onorariu.

Relevantă a fost apreciată şi convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul G.V. din data de 09 februarie 2010 orele 12:05:31 referitoare la discuţia avută "cu puţin timp înainte" cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. din care rezultă că acesta din urmă i-a cerut primului să garanteze plata sumei de bani solicitate de către C.G., aspect care relevă fără echivoc faptul că banii erau pretinşi de, şi în numele procurorului D.I.I.C.O.T., întrucât inculpatul B.A. nu putea garanta plata pentru el însuşi.

În acelaşi context a fost apreciată ca fiind relevantă şi convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E., din data de 20 februarie 2010, care a relevat faptul că aspectul datoriilor anterioare invocat de inculpatul B.A.T. în cursul discuţiilor din dimineaţa zilei respective a fost clarificat şi înlăturat ca nereal, iar ca urmare a acestei clarificări inculpatul B.A.T. a acceptat să-i restituie întreaga sumă dată pentru a rezolva problema maşinii.

De esenţă în dovedirea aspectului că suma de 1000 euro nu a vizat plata onorariului restant a fost apreciată şi convorbirea telefonică din data de 05 februarie 2010 dintre C.G. şi martorul B.V. în care inculpatul îi cere martorului să discute cu avocatul N.I.N. zis "J." pentru ca acesta să îl reprezinte doar în dosarul penal şi să nu mai facă niciun demers procedural pentru a obţine ridicarea măsurii de indisponibilizare a maşinii.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că faptul de a fi pretins, în mod repetat, de la inculpatul C.G. şi de a fi primit la data de 10 februarie 2010, de la acesta, suma de 1.000 euro, în numele şi pe baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul M.R.E., pentru ca acesta din urmă, folosindu-se de poziţia sa de procuror în cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al D.I.I.C.O.T., să îi rezolve problema maşinii indisponibilizate prin intervenţii directe la procurorul de caz C.G., a rezultat din coroborarea următoarelor probe:

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 03 februarie 2010 orele 16:10:40, în care acesta din urmă face referiri la posibilitatea stabilirii unei întrevederi directe cu inculpatul M.R.E., prin intermediul inculpatului B.A.T., asigurându-l că acesta îi va rezolva problema contra unei sume de bani;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 04 februarie 2010 orele 14:54:43, din care rezultă faptul că în dimineaţa zilei de 04 februarie 2010, inculpatul C.G. s-a întâlnit personal cu inculpaţii B.A.T. ("prietenul ăla al meu") şi M.R.E. ("cineva"), - acesta din urmă verificându-i documentele legate de maşină şi asigurându-l că îl va ajuta să îşi recupereze autoturismul într-o săptămână;

- Nota informativă din data de 15 decembrie 2010, declaraţia din data de 6 aprilie 2011 dată la urmărirea penală şi declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti de martora C.G. din care rezultă faptul că la data de 05 februarie 2010 inculpatul M.R.E. a intrat singur în biroul ei pentru a depune cererea de restituire a maşinii făcută în numele inculpatului C.G. insistând pe faptul că îl cunoaşte, că acesta este cumpărător de bună-credinţă, că a cumpărat maşina în cauză dintr-un târg şi că "nu i se pare normal ca poliţia să ridice maşinile oamenilor care le cumpără din târguri" aspectele menţionate fiind confirmate şi de martora H.O.M. în declaraţiile date în cursul procesului penal;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 05 februarie 2010 din conţinutul căreia rezultă că inculpatul i-a cerut martorului să discute cu avocatul N.I.N. pentru ca acesta să îl reprezinte doar în dosarul penal şi să nu mai facă demersuri procedurale pentru a obţine ridicarea măsurii de indisponibilizare a maşini întrucât a "rezolvat" acest aspect cu cei doi inculpaţi şi că va reintra în posesia maşinii "marţi" (09 februarie 2010);

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 05 februarie 2010 orele 13:27:48, din conţinutul căreia rezultă că a fost dezvăluită condiţionarea materială la care au recurs inculpaţii M.R.E. şi B.A.T. ("ăştia"), precum şi hotărârea inculpatului C.G. de a le da suma de bani solicitată;

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 05 februarie 2010 din cuprinsul căreia rezultă faptul că inculpatul C.G. face referiri explicite la împrejurarea că inculpatul B.A.T. i-a cerut banii înainte de a-i rezolva problema maşinii prin intervenţia inculpatului M.R.E. la procurorul de caz.

Totodată, faptul că inculpatul B.A.T. a pretins suma de bani în numele şi pentru inculpatul M.R.E. s-a reţinut a rezulta şi din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii C.G. şi B.A.T. în care acesta din urmă invocă insistenţele făcute de inculpatul M.R.E. ("omu ăla") pentru a intra în posesia banilor promişi.

De asemenea, relevantă în dovedirea faptului pretinderii sumei de bani în scopul menţionat a fost apreciată şi convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 09 februarie 2010, orele 10:32:05 în care primul îi cere să insiste pe lângă inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. pentru a demara rezolvarea problemei maşinii garantând plata în cursul zilei a sumei de 1.000 euro cu o brăţară de aur în valoare de 3.000 euro pe care era dispus să o lase gaj acestora, cerere refuzată însă pe motiv că cei doi sunt "scrupuloşi" şi "au vorbit şi ei mai departe" cu trimitere evidentă la faptul că o parte din bani ar fi urmat să ajungă la procurorul de caz.

Astfel, din conţinutul convorbirii a rezultat că ambii inculpaţi au făcut referire la presiunile exercitate asupra inculpatului B.A.T. de procurorul M.R.E., ("omu") pentru a primi, în avans, suma cerută contrar unei invocate înţelegeri prealabile de a da banii după restituirea maşinii relevă faptul pretinderii sumei de bani.

Acelaşi aspect al pretinderii s-a constatat a rezulta şi din convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu martorul G.V. 09 februarie 2010, imediat după întâlnirea avută în zona Parchetului Iaşi cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. ("omu") în care se fac referiri explicite la faptul că procurorul M.R.E., i-a condiţionat rezolvarea problemei maşinii de plata prealabilă a sumei de 1.000 euro, iar inculpatul B.A.T. a refuzat să garanteze personal efectuarea plăţii.

În acelaşi sens, a fost apreciat şi conţinutul din schimbul de sms-uri din data de 09 februarie 2010 dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. care, în deplină cunoştinţă de demersurile inculpatului, s-a oferit să garanteze el plata banilor faţă de inculpatul B.A.T.

Totodată, elocventă în dovedirea faptului pretinderii sumei de bani a fost apreciată şi convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E., înainte de a se întâlni la barul "D.P." (orele 14:50) cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. în care inculpatul C.G. îi comunică faptul că a făcut rost de banii necesari, iar inculpatul C.A.E. îi cere să se grăbească pentru a remite suma celor doi ("ei") invocând temerea inculpatului M.R.E. ("ăla") că nu îşi va mai primi banii după rezolvarea problemei maşinii.

Convorbirea telefonică purtată de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. imediat (orele 15:05:36) după întâlnirea avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., conţine, de asemenea referiri la înţelegerea iniţială avută cu inculpatul M.R. ("întâi iei şi pe urmă dai") şi la faptul că inculpatul B.A. a cerut ulterior banii în avans ("pe urmă că înainte"). În cursul acestei convorbiri telefonice inculpatul C.G. îi dezvăluie şi temerile sale referitoare la faptul că cei doi inculpaţi vor să îi ia banii fără a rezolva problema maşinii astfel cum i-au promis însă a primit asigurări din partea inculpatului C.A.E. că aceştia nu se "pretează la aşa ceva".

S-a reţinut totodată, că aspectul pretinderii rezultă şi din convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu martorul L.P. în seara zilei de 09 februarie 2010, convorbire în cursul căreia inculpatul C.G. s-a comunicat martorului aceleaşi temeri cu referire clară la discuţia avută cu inculpatul M.R.E. ("ăla înalt") în cursul dimineţii, dar şi din sms-urile din data de 09 februarie 2010 dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. în care se fac referiri la întâlnirea avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. şi la faptul că nu le-a data acestora banii, întrucât i-au spus că maşina i se va restitui după câteva zile. Acelaşi aspect se relevă şi din discuţia telefonică avută de inculpatul C.G. cu martorul L.P. în seara zilei de 09 februarie 2010 convorbire în cursul căreia inculpatul C.G. îi comunică martorului aceleaşi temeri cu referire directă la convorbirea avută cu inculpatul M.R.E. ("ăla înalt") în cursul dimineţii.

Toate probele astfel indicate confirmă pe deplin aspectul pretinderii de către inculpatul B.A.T. a sumei de 1000 euro înlăturând teza contrară formulată de acesta în apărare.

În mod corelativ, faptul primirii la data de 10 februarie 2010 de către inculpatul B.A.T. a sumei de 1.000 euro de la inculpatul C.G. s-a reţinut a rezulta din următoarele probe:

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 10 februarie 2010 orele 09:02:36;

- convorbirea telefonică avută de C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 10 februarie 2010 orele 11:23;

- schimbul de SMS-uri din ziua de 10 februarie 2010 dintre C.G. şi martorul B.V.;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 11 februarie 2010,;

- convorbire în cursul căreia acesta îi comunică faptul că maşina îi va fi restituită în mod cert ("omu mi-o zis aşa." - cu trimitere la inculpatul M.R.E.) abia la data de 16 februarie 2010, motivat de faptul nereal al trimiteri unui fax în Spania "la producător" pentru a afla "cine-i societatea vânzătoare" dându-i asigurări că îi va fi rezolvată problema indiferent de răspunsul ce urma să fie primit în cursul zilei de luni (15 februarie 2010).

Cu caracter evident, sub aspectul dovedirii faptului primirii sumei de bani, a fost apreciată şi convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 11 februarie 2010, convorbire în cursul căreia inculpatul B.A., pe fondul dezamăgirii primului ("m-am desumflat."), a invocat o discuţie personală avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. legată de problema maşinii, dându-i asigurări cu privire la seriozitatea demersului celor doi.

Tot astfel, a fost apreciată şi convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 în care acesta din urmă a invocat o discuţie personală purtată în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. pentru a insista ca procurorul M.R.E. să rezolve problema restituirii maşinii astfel cum s-a convenit.

Din convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. la data de 15 februarie 2010 a rezultat că inculpatul B.A.T. a evitat să îi dea un răspuns inculpatului C.G. în legătură cu stadiul de rezolvare a problemei sale, spunându-i să abordeze acest aspect direct cu inculpatul M.R.E. cel care, în contextul dialogului dintre cei doi, îşi luase angajamentul să îi obţină o ordonanţă de restituire a maşinii până la data de 16 februarie 2010 şi care era în măsură să îi dea un răspuns. În acest sens i-a sugerat acestuia să vină la barul "M.M." din zona Halei Centrale unde cei doi erau împreună.

În conţinutul convorbirii telefonice dintre inculpatul C.G. şi inculpatul M.R.E. în ziua de 15 februarie 2010, se identifică faptul că inculpatul C.G. s-a interesat de stadiul de rezolvare a problemei sale ("S-o rezolvat ceva?"), inculpatul M.R.E. amintindu-i iritat de înţelegerea iniţială de a nu-l contacta telefonic direct (" Măi omule nu mai îmi da mie telefon (...) Te rog, nu mă mai suna (...) Nu pe telefoane") ci prin intermediul inculpatului C.A.E. ("Vorbeşte te rog cu A. Zi-i lui A. să mă sune") spunându-i că el este singura persoană care îi poate rezolva problema restituirii maşinii ("Deci fără mine, fără mine mori.").

Relevantă sub aspectul examinat a fost apreciată şi convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 în care, aşa cum i-a indicat inculpatul M.R.E. ("văru"), imediat după finalizarea discuţiei cu acesta, inculpatul C.G. i-a redat convorbirea avută cu inculpatul M.R.E. şi supărarea acestuia legată de telefonul primit, cerându-i inculpatului C.A.E. să îl contacteze personal pe acesta pentru a-i da un răspuns legat de modul de soluţionare a problemei restituirii maşinii.

În mod evident, convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 a fost apreciată ca fiind edificatoare sub aspectul primirii sumei de bani şi a destinaţiei acestei. În cuprinsul acesteia inculpatul C.A.E. face referire la o discuţie pe care a avut-o cu inculpatul B.A.T. căruia i-a cerut imperativ să îi spună explicit ("da sau ba"), până a doua zi ("mâine"), dacă poate rezolva problema, în ipoteza unui răspuns negativ solicitându-i să restituie banii primiţi de la inculpatul C.G. în acest scop ("dacă nu, jucăriile înapoi").

Din cuprinsul aceleiaşi convorbiri a rezultat şi faptul că inculpatul B.A.T. a acceptat acest mod de abordare a problemei adresând la rândul său o solicitare similară de clarificare a situaţiei inculpatului M.R.E. ("şi a zis că foarte bine şi l-o sunat şi el pe ăsta şi i-o zis: Bă poţi,bine de bine, nu iarăşi bine (...) dăm omului jucăriile înapoi şi sănătate"), ("dacă nu vrea omul să mai aştepte să vină şi rezolvăm pe loc") ("şi chiar dacă ăla ar fi defavorabil - răspunsul - mai este o variantă care tot el o are, înţelegi? (...)").

În dimineaţa zilei de 19 februarie 2010 inculpatul C.G. s-a întâlnit cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., iniţial la biroul primului, şi apoi la barul "A." din zona Halei Centrale, context în care inculpatul M.R.E. a încercat să obţină o nouă păsuire sub pretextul că nu s-ar fi primit încă răspunsul autorităţilor spaniole împrejurare în care inculpatul C.G. le-a cerut acestora fie să îi rezolve problema maşinii în cursul aceleiaşi zile, fie să îi fie restituită imediat suma de 1.000 euro.

Acest fapt s-a reţinut a rezulta din sms-ul transmis de inculpatul C.G. către postul telefonic 07 la data de 19 februarie 2010 orele 11:26:38, din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi o persoană de sex masculin rămasă neidentificată din data de 19 februarie 2010 orele 12:49:47, din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 19 februarie 2010 orele 11:12:27, din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul B.A.T. din data de 19 februarie 2010 orele 15:18:45, din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul B.A.T. din data de 19 februarie 2010 orele 15:20:19 şi din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul L.P. din data de 19 februarie 2010 orele 16:11:46.

Relevanţa convorbirii telefonice dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 19 februarie 2010 orele 15:21:15 s-a aprecia a consta în faptul că în cuprinsul acesteia se fac referiri la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. şi la faptul că i-a somat pe aceştia să îi returneze banii, inculpatul exprimând intenţia de a face presiuni asupra inculpatului B.A.T. întrucât i-a remis la data de 10 februarie 2010 suma de 1.000 euro în avans.

În contextul probator administrat, deosebit de relevantă a fost apreciată convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul L.P. din data de 19 februarie 2010 orele 20:09:13 în care se face referire explicită la faptul că inculpatul M.R.E. ("ăstălalt") i-a oferit o parte din bani în cursul întâlnirii, cu promisiunea că diferenţa va fi remisă luni, propunere pe care el nu a acceptat-o.

Această convorbire se coroborează cu sms-ul transmis de inculpatul C.G. către martorul B.V. la data de 19 februarie 2010 orele 20:16:23: "A venit R. cu 20 milioane şi a zis că restul luni şi nu am vrut. Îl căutăm prin crâşme şi dacă nu, mă duc la el acasă. Mâine poate mă vezi la ştiri".

Contextul factual s-a reţinut a fi întregit de convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 20 februarie 2010 orele 12:05:, convorbire care cuprinde trimiteri explicite la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. referitoare la pretinsele datorii anterioare, la atitudinea echivocă şi neonorantă adoptată de inculpatul M.R.E.

În acest context, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că împrejurarea certă că inculpatul B.T.A. şi inculpatul M.R.E. sunt "ăştia"/"ei", rezultă din convorbirile telefonice ale inculpatului C.G. coroborate cu următoarele aspecte:

- susţinerile inculpatului B.A.T. conform cărora nu i-a spus nimic inculpatului N.C. despre suma de 1.000 euro primită de la inculpatul C.G.

Cu privire la aceste susţineri, prima instanţă a reţinut că acestea exclud posibilitatea ca referirile acestuia la insistenţele făcute de terţa persoană de a primi banii promişi şi teama de a-i mai răspunde la telefon cuprinse în convorbirile telefonice ale acestuia cu inculpatul C.G. din datele de 08 februarie 2010, orele 11.36:48 şi 09 februarie 2010, orele 10:05:34 să îl vizeze pe inculpatul N.C., întrucât acesta lucra în acelaşi birou cu el şi, mai mult, avea asupra sa un oarecare ascendent determinat de faptul că acesta îi fusese stagiar.

Astfel, prima instanţă a reţinut că este neîndoielnic faptul că inculpatul M.R.E. este cel vizat de convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 03 februarie 2010 orele 16:10:40 întrucât acesta din urmă face referiri la posibilitatea stabilirii, prin intermediul inculpatului B.A.T., a unei întrevederi directe cu persoana "ăsta"/"ăla" care îi va rezolva problema maşinii contra unei sume de bani.

Totodată, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că declaraţia inculpatului N.C. în care acesta arată că nu a avut cunoştinţă de faptul primirii de către inculpatul B.A.T. şi ulterior, restituirii de către acesta a vreunei sume de bani de la inculpatul C.G. în baza contractului din 19 februarie 2010, întăreşte concluzia potrivit căreia vizat de convorbirea telefonică anterior menţionată era inculpatul M.R.E.

Astfel, susţinerile inculpatului N.C. se coroborează, pe de o parte, cu faptul că prevederile contractului în cauză stipulau în mod explicit că plata onorariului de 1.000 euro se face abia la data comunicării soluţiei în Dosarul nr. 853/P/2010, iar pe de altă parte, cu faptul că în perioada 03 februarie 2010 - 22 februarie 2010 inculpatul C.G. nu l-a contactat telefonic şi nici nu a făcut vreo referire în convorbirile sale cu ceilalţi inculpaţi la inculpatul N.C. Discuţiile telefonice purtate între inculpaţi referitoare la contactarea telefonică a inculpatului M.R.E. ("îl pot suna?") sau la menţionarea explicită a numelui sau profesiei terţei persoane ce aştepta primirea banilor se coroborează cu faptul că inculpatul M.R.E. a fost cel care a primit la data de 04 februarie 2010 de la inculpatul C.G. procesul-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 24 ianuarie 2010, dar şi cu faptul că a fost contactat telefonic de acelaşi inculpat la data de 05 februarie 2010 căruia i-a dat asigurări alintându-l "G." că îi va rezolva problema.

Prin urmare, prima instanţă a constatat că toate aceste aspecte dovedesc că inculpatul M.R.E., a făcut intervenţii repetate şi explicite la procurorul de caz C.G. pentru a rezolva favorabil şi de urgenţă cererea de restituire a maşinii prezentându-l pe inculpatul C.G. drept prieten al său.

În contextul cauzei, prima instanţă a reţinut că este cert faptul că inculpatul B.A.T. a restituit, la datele de 19 şi 22 februarie 2010 inculpatului C.G., în două tranşe a câte 500 euro (echivalent ron), suma de 1.000 euro primită cu titlu de "cumpărare de influenţă, respectiv trafic de influenţă" la data de 10 februarie 2010 motivat de eşuarea intervenţiilor făcute de inculpatul M.R.E. la procurorul de caz C.G. la datele de 05 februarie 2010 şi 08 februarie 2010.

Acest fapt s-a reţinut a rezulta din coroborarea următoarelor probe:

- declaraţia inculpatului C.G. din data de 08 aprilie 2011 conform căreia i-a cerut banii înapoi inculpatului B.A.T., întrucât acesta nu i-a rezolvat problema restituirii maşinii astfel cum s-a angajat iniţial, parte din bani (500 euro în echivalent ron) primindu-i de la acesta la data de 19 februarie 2010, iar diferenţa de 500 euro fiind dată de acesta inculpatului C.A.E. care la rândul său i-a remis martorului B.V. în contul unei datorii avute la acesta, aspect confirmat de martorul B.V. în declaraţiile acestuia date în cursul procesului penal.

Legat de acelaşi aspect, relevantă a fost apreciată şi susţinerea inculpatului C.G. din declaraţiile căruia a rezultat faptul că termenul de "jucării" folosit în discuţiile avute cu inculpatul C.A.E. se referea la suma de 1.000 euro a cărei restituire o urmărea.

- din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 19 februarie 2010, în care sunt cuprinse referiri la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. şi la faptul că i-a somat pe cei doi să îi returneze banii;

- din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul L.P. din data de 19 februarie 2010 în care se face referire expresă la faptul că inculpatul M.R.E. i-a oferit o parte din bani în cursul întâlnirii cu promisiunea că diferenţa îi va fi remisă luni, propunere pe care el nu a acceptat-o.

Această din urmă convorbire se coroborează cu sms-ul transmis de inculpatul C.G. către martorul B.V. la data de 19 februarie 2010 orele 20:16:23: "A venit R. cu 20 milioane şi a zis că restul luni şi nu am vrut. Îl căutam prin crâşme şi dacă nu mă duc la el acasă. Mâine poate mă vezi la ştiri".

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.A.T. i-a determinat pe inculpaţii N.C. şi C.G. să întocmească în fals contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 în scopul de a ascunde natura reală a sumei de bani primită de el şi de inculpatul M.R.E. cu titlu de cumpărare de influenţă.

Această apreciere este susţinută de interpretarea coroborată a următoarelor probe: declaraţiile inculpatului care, chiar dacă sunt contradictorii, relevă faptul că suma de 1.000 euro i-a fost dată de inculpatul C.G. în cursul celei de-a doua întâlniri avute cu acesta, din contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 care a fost încheiat la iniţiativa şi în prezenţa sa a doua zi după primirea sumei de 1.000 euro, din faptul că onorariul a fost stabilit de către el şi urma să îi fie achitat la momentul în care ar fi fost admisă cererea de lăsare în custodie a autovehiculului, din datele rezultate din analiza convorbirilor telefonice care relevă faptul că inculpaţii s-au întâlnit iniţial în seara zilei de 03 februarie 2010 sau în dimineaţa zilei de 04 februarie 2010, apoi s-au reîntâlnit succesiv în după-amiaza aceleiaşi zile, în după-amiaza zilei de 05 februarie 2010, în seara zilei de 08 februarie 2010, în după-amiaza zilei de 09 februarie 2010, banii fiindu-i daţi în dimineaţa zilei de 10 februarie 2010.

Toate împrejurările evocate, susţinute de probatoriul indicat relevă, în opinia primei instanţe, în mod indubitabil, faptul încheierii contractului de asistenţă juridică, la instigarea sa, ulterior redeschiderii cercetărilor în cauză urmare a infirmării, la data de 27 decembrie 2010, a soluţiei iniţiale de către procurorul şef al Serviciul Teritorial Iaşi al D.N.A., scopul vizat de această activitate infracţională fiind, în mod evident, de a da aparenţă de onorariu avocaţial, sumei de 1.000 euro ce a făcut obiectul cumpărării de influenţă.

Raportat la starea de fapt redată prin prisma probatoriului analizat, prima instanţă a constatat că faptele săvârşite de inculpatul B.A.T., în modalitatea reţinută, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.G., Înalta Curte, secţia penală, a constatat că acesta a decedat anterior începerii cercetării judecătoreşti în prezenta cauză, astfel că, deşi s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., faţă de încadrarea juridică a faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată, a apreciat necesar a face unele precizări de ordin doctrinar relativ la conţinutul constitutiv al acestor infracţiuni, precizări necesare pentru fundamentarea contextului infracţional în care au fost implicaţi coinculpaţii B.A., M.R., C.A. şi N.C.

În cauză, potrivit propriilor declaraţii date în faza de cercetare şi urmărire penală, în anul 2007, a rezultat că, la recomandarea prietenului său inculpatul C.A.E., inculpatul B.A.T. i-a asigurat asistenţa juridică în baza contractului din 20 septembrie 2007 în Dosarul nr. 3296/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în care era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire.

Prin intermediul acestuia, în perioada 2008 - 2009, l-a cunoscut pe inculpatul M.R.E. care, ulterior, i-a devenit amic. După incidentul din data de 24 ianuarie 2010, cunoscând relaţia de prietenie apropiată dintre procurorul S.I.I.C.O.T. şi B.A.T., la sugestia şi prin medierea inculpatului C.A.E. a decis să apeleze la aceştia pentru a-i rezolva problema maşinii indisponibilizate prin intervenţii la procurorul de caz, acceptând să le dea în contul acestor intervenţii suma pretinsă de 1.000 euro deşi îi considera "nişte distruşi, nişte beţivi", astfel cum i-a caracterizat într-o discuţie telefonică avută cu un amic la data de 05 februarie 2010.

Deşi a infirmat apărările inculpatului B.A.T. referitoare la neplata onorariului şi a cheltuielilor de deplasare asumate prin contractul de asistenţă juridică din 20 septembrie 2007, susţinând, pe de o parte, că i-a dat acestuia cel puţin 500 euro (400 euro onorariu şi 100 euro cheltuieli de deplasare) iar în perioada în care i-a asigurat asistenţă juridică acesta a venit de mai multe ori la discoteca sa din Fălticeni (Club G.) împreună cu alţi prieteni şi a făcut consumaţie totală de cca 3 - 3,500 RON fără a o achita, crezând astfel că se compensează cu banii pe care mai trebuia să îi achite în baza contractului de asistenţă juridică, iar pe de altă parte, faptul că problema unei astfel de restanţe a fost invocată de inculpatul B.A.T. abia după ce el i-a cerut suma de 1.000 euro înapoi, întrucât nu îi rezolvase problema maşinii, se constată că inculpatul a adoptat o poziţie procesuală nesinceră, de nerecunoaştere a faptelor ce i-au fost reţinute în sarcină, susţinând în înţelegere cu ceilalţi inculpaţi versiunea potrivit căreia: a decis din proprie iniţiativă să apeleze la serviciile inculpatului B.A.T., întrucât după perfectarea contractului de asistenţă juridică din 27 ianuarie 2010, avocatul N.I.N. nu i-a mai răspuns la telefon, că suma de 1.000 euro pe care i-a dat-o inculpatului B.A.T. reprezenta onorariul aferent contractului de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 făcând plata acesteia fără a avea în vedere prietenia acestuia cu procurorul M.R.E. şi fără a se baza că acesta ar putea interveni pe lângă procurorul de caz; că trimiterile la ăştia" sau"ei" din convorbirile sale interceptate îi vizau pe avocaţii B.A.T. şi N.C.; că nu a avut cunoştinţă până la momentul audierii sale de faptul că prin rezoluţia din 11 februarie 2010 procurorul îi respinsese cererea de restituire a maşinii şi nici de faptul că ulterior a dispus ca această să îi fie returnată proprietarului.

Declaraţia inculpatului şi implicit susţinerile făcute de acesta s-a apreciat a fi contrazise de întregul material probator administrat care face dovada faptului că urmare a solicitărilor repetate făcute de inculpaţii M.R.E. şi B.A.T. i-a dat acestuia din urmă, la data de 10 februarie 2010, suma de 1.000 euro în contul intervenţiilor promise şi făcute de procurorul M.R. pe lângă procurorul de caz C.G. pentru a obţine pentru acesta restituirea maşinii indisponibilizate de către organele de poliţie la data de 24 ianuarie 2010.

Ca urmare a presiunilor sale şi ale inculpatului C.A.E., suma de 1.000 euro i-a fost restituită în două tranşe a câte 500 euro la datele de 19 februarie 2010 şi 22 februarie 2010, motivat de respingerea de către procurorul de caz a cererii de restituire a maşinii.

La îndemnul şi determinarea inculpatului B.A.T. inculpatul C.G. a semnat la rubrica "client" contractul de asistenţă juridică numărul 04 din 19 februarie 2010 încheiat în fals de către inculpatul N.C. în contul cabinetului său individual de avocatură în scopul de a ascunde sub aparenţa onorariului avocaţial natura reală a sumei de bani dată inculpaţilor M.R.E. şi B.A.T. cu titlu de cumpărare de influenţă în circumstanţele reţinute prin actul de inculpare.

Faptul real că suma de 1.000 euro pe care i-a remis-o la data de 10 februarie 2010 inculpatului B.A.T. a fost pretinsă şi primită de acesta şi inculpatul M.R.E. în contul intervenţiilor promise de acesta din urmă la procurorul de caz C.G., pentru soluţionarea favorabilă a cererii de restituire a maşinii indisponibilizate şi nu cu titlu de onorariu aferent contractului de asistenţă juridică din 19 februarie 2010, s-a reţinut a rezulta din următoarele împrejurări:

- faptul că suma de 1.000 euro pe care i-a remis-o în condiţiile reţinute în actul de inculpare nu a vizat plata onorariului restant aferent contractului de asistenţă juridică din 20 septembrie 2007;

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 03 februarie 2010 orele 16:10:40 în care acesta din urmă face referiri la posibilitatea stabilirii unei întrevederi directe cu inculpatul M.R.E., prin intermediul inculpatului B.A.T., dându-i asigurări că acesta îi va rezolva problema contra unei sume de bani;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 04 februarie 2010 orele 14:54:43 din care rezultă faptul că în dimineaţa zilei de 04 februarie 2010, C.G. s-a întâlnit personal cu inculpaţii B.A.T. ("prietenul ăla al meu") şi M.R.E. ("cineva"), acesta din urmă verificându-i documentele legate de maşină şi dându-i asigurări că îl va ajuta să îşi recupereze autoturismul într-o săptămână;

- nota din data de 15 decembrie 2010 şi declaraţiile martorei C.G. din care rezultă faptul că inculpatul M.R.E. a intrat singur la data de 05 februarie 2010 în biroul ei pentru a depune cererea de restituire a maşinii făcută în numele lui C.G. insistând pe faptul că îl cunoaşte şi că ar fi cumpărător de bună-credinţă;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 05 februarie 2010 în care inculpatul i-a cerut martorului să discute cu avocatul N.I.N. pentru ca acesta să îl reprezinte doar în dosarul penal şi să nu mai facă demersuri procedurale pentru a obţine ridicarea măsurii de indisponibilizare a maşini întrucât a "rezolvat" acest aspect cu cei doi inculpaţi şi că va reintra în posesia maşinii "marţi" (09 februarie 2010);

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 05 februarie 2010 orele 13:27:48 în care este dezvăluită condiţionarea materială la care au recurs inculpaţii M.R.E. şi B.A.T. şi decizia lui C.G. de a le da suma de bani solicitată;

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C. şi C.A.E. în care inculpatul C.G. face referiri explicite la faptul că inculpatul B.A.T. i-a cerut banii înainte de a i se rezolva problema maşinii prin intervenţia inculpatului M.R.E. la procurorul de caz.

Realitatea faptului că inculpatul B.A.T. a pretins suma de bani în numele şi pentru inculpatul M.R.E. s-a reţinut a rezulta şi din convorbirile telefonice dintre inculpaţii inculpatul C.G. şi B.A.T. în care acesta din urmă invocă insistenţele făcute de inculpatul M.R.E. ("omu ăla") pentru a intra în posesia banilor promişi (08 februarie 2010, 09 februarie 2010);

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. la data de 09 februarie 2010, în care primul îi cere să insiste pe lângă inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. pentru a demara rezolvarea problemei maşinii garantând plata în cursul zilei a sumei de 1.000 euro (cu indicarea explicită, în două rânduri, a cuantumului sumei pretinse) cu o brăţară de aur în valoare de 3.000 euro dispus să o lase gaj acestora, cerere refuzată pe motiv că cei doi sunt "scrupuloşi" şi "au vorbit şi ei mai departe", cu referire la faptul că o parte din bani ar fi urmat să ajungă la procurorul de caz, făcând referire la presiunile făcute asupra inculpatului B.A.T. de procurorul D.I.I.C.O.T. pentru a primi în avans suma cerută contrar unei invocate înţelegeri prealabile de a da banii după restituirea maşinii;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu martorul G.V. (09 februarie 2010, orele 12:05:31), imediat după întâlnirea avută în apropierea Parchetului Iaşi cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. ("omu") care conţine referiri explicite la faptul că procurorul D.I.I.C.O.T. i-a condiţionat rezolvarea problemei maşinii de plata prealabilă a sumei de 1.000 euro, iar inculpatul B.A.T. a refuzat să garanteze personal efectuarea plăţii;

- schimbul de SMS-uri (din ziua de 09 februarie 2010) dintre C.G. şi martorul B.V. care fiind la curent cu demersurile inculpatului s-a oferit să garanteze el plata banilor faţă de inculpatul B.A.T.;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E., înainte de a se întâlni la barul "D.P." (orele 14:50) cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. în care inculpatul C.G. i-a comunicat faptul că a făcut rost de banii necesari iar inculpatul C.A.E. îi cere să se grăbească pentru a remite suma celor doi ("ei"), invocând temerea inculpatului M.R.E. ("ăla") că nu îşi va mai primi banii după rezolvarea problemei maşinii.

Suma de bani astfel stabilită a fost primită la data de 10 februarie 2010 de către inculpatul B.A.T. de la inculpatul C.G., fapt care rezultă din convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 10 februarie 2010 orele 09:02:36, convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 10 februarie 2010 orele 11:23:08, schimbul de SMS-uri din ziua de 10 februarie 2010 dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V.; convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 11 februarie 2010 orele 11:31:57 - convorbire în cursul căreia acesta îi comunică faptul că maşina îi va fi restituită în mod cert ("omu mi-o zis aşa."- cu trimitere la inculpatul M.R.E.) abia la data de 16 februarie 2010 ("marţi") motivat de faptul trimiterii unui fax în Spania "la producător" pentru a afla "cine-i societatea vânzătoare", convorbirea telefonică avută de C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 11 februarie 2010 orele 16:50:37 - convorbire în cursul căreia acesta din urmă, invocă o discuţie personală avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. legată de problema maşinii, dându-i asigurări cu privire la seriozitatea demersului celor doi ("nu fac ei căcaturi")"; convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 orele 14:30:05 în care acesta din urmă invocă o discuţie personală avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. pentru a insista ca procurorul D.I.I.C.O.T M.R.E. ("omu") să rezolve problema restituirii maşinii astfel cum s-a convenit"; convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 15 februarie 2010 orele 17:41:32 în care acesta din urmă a evitat să îi dea un răspuns în legătură cu stadiul de rezolvare a problemei sale cerându-i să abordeze problema sa direct cu inculpatul M.R.E. - cel care promisese să obţină o decizie de restituire a maşinii până la data de 16 februarie 2010.

Faptul că inculpaţii M.R.E. şi B.A.T. sunt cei indicaţi de apelativul "ăştia", "ei" în convorbirile telefonice s-a reţinut a rezulta din următoarele împrejurări dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv:

- implicarea inculpatului M.R.E. în întocmirea şi depunerea la data de 05 februarie 2010, la procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a cererii de restituire a maşinii; declaraţia inculpatului B.A.T. dată în faza de urmărire penală la data de 12 aprilie 2011 conform căreia nu i-a spus nimic inculpatului N.C. despre suma de 1.000 euro primită de la inculpatul C.G. susţineri care exclud posibilitatea ca referirile acestuia la insistenţele făcute de terţa persoană de a primi banii promişi şi la teama de a-i mai răspunde la telefon cuprinse în convorbirile telefonice ale acestuia cu inculpatul C.G. din datele de 08 februarie 2010 şi de 09 februarie 2010;

- faptul că procurorul M.R.E. este cel vizat de convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 03 februarie 2010 deoarece acesta din urmă face referiri la posibilitatea stabilirii, prin intermediul inculpatului B.A.T., a unei întrevederi directe cu persoana "ăsta", "ăla" care îi va rezolva problema maşinii contra unei sume de bani;

- declaraţia inculpatului N.C. din care rezultă că nu a avut cunoştinţă de faptul primirii şi restituirii ulterioare de către inculpatul B.A.T. a vreunei sume de bani de la inculpatul C.G. în baza contractului din 19 februarie 2010.

În ce priveşte existenţa înţelegerii intervenită între M.R.E. şi ceilalţi inculpaţi de a evita în cadrul discuţiilor telefonice abordarea explicită a modului de "rezolvare" a problemei maşinii indisponibilizate şi a implicării în cadrul acestor demersuri a inculpatului, instanţa de fond a reţinut că aceasta rezultă din coroborarea următoarelor probe:

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi M.R.E. din data de 15 februarie 2010 orele 17.42:43 în care procurorul D.I.I.C.O.T. îi cere să nu îl mai contacteze direct ci prin intermediul lui "A." şi să nu abordeze telefonic problema maşinii, din explicaţia oferită de inculpatul M.R.E. cu privire la reacţia sa la telefonul primit de la inculpatul C.G., în condiţiile în care cei doi au mai avut o astfel de discuţie şi la data de 05 februarie 2010 în care îl dezmierda cu apelativul "G.".;

- convorbirile telefonice pe care inculpatul C.G. le poartă cu martorul G.V. la data de 09 februarie 2010, precum şi schimbul de SMS-uri avute cu martorul B.V. în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:57:48 - 13:06:23 şi în după-amiaza zilei de 09 februarie 2010, convorbirile telefonice pe care inculpatul C.G. le are cu inculpatul C.A.E. la data de 05 februarie 2010 orele 14:50 şi 15:05:36 şi cu martorul L.P. la data de 09 februarie 2010 orele 22:04:14.

În contextul cauzei, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că aspectele menţionate prezintă relevanţă doar cu privire la activitatea infracţională conjugată desfăşurată de inculpaţii cauzei, pentru că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.G. a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii decesului acestuia, în cauză nefiind solicitată continuarea procesului penal.

Referitor la inculpatul C.A., Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că inculpatul nu a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată susţinând că nu a mediat contactul inculpatului C.G. cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., că într-adevăr inculpatul C.G. i-a dat o sumă de bani inculpatului B.A.T., însă această sumă reprezenta onorariul avocaţial pe care ulterior, la intervenţia sa, acesta i-a returnat-o, întrucât nu a întreprins niciun demers pentru a obţine autoturismul şi că în prezenţa sa niciunul dintre inculpaţi nu a discutat despre posibilitatea vreunei intervenţii pe lângă procurorul de caz din partea inculpatului M.R.E.

Contrar susţinerilor inculpatului C.A., prima instanţă a reţinut că vinovăţia acestuia cu privire la fapta reţinută în sarcina sa rezultă din coroborarea întregului material probatoriu administrat în cauză.

Astfel, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că rolul determinant al inculpatului C.A.E. în luarea de către inculpatul C.G. a deciziilor de a apela la serviciile inculpaţilor B.A.T. şi M.R.E. pentru a rezolva problema maşinii indisponibilizate prin intervenţii directe la procurorul de caz C.G., de a le da acestora suma de 1.000 euro pretinsă în contul acestor intervenţii, de a accepta motivaţiile nereale invocate de aceştia pentru a justifica nerezolvarea problemei maşinii la termenele promise şi de a nu le cere returnarea sumei de bani achitate, a rezultat din coroborarea următoarelor probe:

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 03 februarie 2010 orele 16:10:40 în care acesta din urmă face referiri la posibilitatea stabilirii, cu ajutorul inculpatului B.A.T. a unei întrevederi directe cu procurorul M.R.E. şi pe care l-a asigurat că acesta este principial şi îi va rezolva problema maşinii dacă îi va da suma de bani necesară;

- convorbirea telefonică avută cu inculpatul C.G. la data de 05 februarie 2010 în care acesta face referiri explicite la faptul că inculpatul B.A.T. i-a cerut banii înainte de a i se rezolva problema maşinii prin intervenţia inculpatului M.R.E. la procurorul de caz primind asigurări de la C.A.E. că nu vor fi probleme dacă va face plata;

- convorbirea telefonică avută cu inculpatul C.G. la data de 09 februarie 2010, orele 10:32:05 în care acesta îi cere să insiste pe lângă inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. pentru a demara rezolvarea problemei maşinii garantând plata în cursul zilei a sumei de 1.000 euro cu o brăţară de aur în valoare de 3.000 euro dispus să o lase gaj acestora, cerere care a fost refuzată de inculpat pe motiv că cei doi sunt "scrupuloşi" şi "au vorbit şi ei mai departe";

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E., înainte de a se întâlni la barul "D.P." cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. ("ei") în care inculpatul C.G. i-a comunicat faptul că a făcut rost de banii necesari, iar inculpatul C.A.E. îi cere să se grăbească pentru a remite suma celor doi ("ei") invocând temerea inculpatului M.R.E. ("ăla") că nu îşi va mai primi banii după rezolvarea problemei maşinii;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. imediat (orele 15:05:36) după întâlnirea avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., convorbire care conţine referiri la înţelegerea iniţială avută cu M.R.E. ("întâi iei şi pe urmă dai"), la faptul că B.A.T. a cerut ulterior banii în avans ("pe urmă că înainte") şi în cursul căreia inculpatul C.G. îi comunică temerile sale referitoare la faptul că cei doi inculpaţi vor să îi ia banii fără a rezolva problema maşinii (urgent) astfel cum i-au promis primind asigurări din partea inculpatului C.A.E. că aceştia nu se "pretează la aşa ceva";

- sms-ul pe care C.A.E. i l-a transmis inculpatului C.G. la data de 09 februarie 2010 orele 15:11:08: "Ai înnebunit şi tu? Treaba se rezolvă sigur nebunule! Ajung şi eu repede!";

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 11 februarie 2010 orele 16:50:37, convorbire în cursul căreia acesta din urmă, pe fondul dezamăgirii primului ("m-am desumflat."), invocă o discuţie personală avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. legată de problema maşinii, dându-i asigurări cu privire la seriozitatea demersului celor doi; convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 orele 17:47:07 în care astfel cum i-a indicat inculpatul M.R.E. ("văru"), imediat după finalizarea discuţiei cu acesta, inculpatul C.G. i-a redat convorbirea avută cu procurorul şi supărarea acestuia legată de telefonul primit, cerându-i inculpatului C.A.E. să îl contacteze personal pe acesta pentru a primi un răspuns legat de modul de soluţionare a problemei restituirii maşinii.

Aspectul determinant al implicării inculpatului C.A.E. în demersurile de restituire de către inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. a sumei de 1.000 euro primite de la inculpatul C.G. s-a reţinut a rezulta din coroborarea următoarelor probe:

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 (orele 14:30:05) în care acesta din urmă invocă o discuţie personală avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. pentru a insista ca procurorul M.R.E. să rezolve problema restituirii maşinii astfel cum s-a convenit;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 în care inculpatul C.A.E. face referiri la o discuţie pe care a avut-o cu inculpatul B.A.T. căruia i-a cerut imperativ să îi spună explicit ("da sau ba") până a doua zi ("mâine") dacă poate rezolva problema, în ipoteza unui răspuns negativ solicitându-i restituirea banilor primiţi de la inculpatul C.G. în acest scop ("dacă nu, jucăriile înapoi").

Din cuprinsul acestor convorbiri, prima instanţă a reţinut că rezultă şi faptul că inculpatul B.A.T. a acceptat acest mod de abordare a problemei adresându-i o solicitare similară de clarificare inculpatului M.R.E. ("şi a zis că foarte bine şi l-o sunat şi el pe ăsta şi i-o zis: Bă poţi, bine de bine, nu iară şi bine (...) dăm omului jucăriile înapoi şi sănătate").

- convorbirea telefonică avută de C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 în care acesta din urmă face referiri la faptul că a mers la barul "M.M." unde se aflau inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. ("ăsta al doilea"/"altu"/"omu") abordând cu cei doi în mod direct ("am vorbit şi cu unu şi cu altu") problema restituirii maşinii, în circumstanţe în care procurorul i-a transmis inculpatului C.G. să nu îl mai contacteze telefonic ("ăsta al doilea într-adevăr a zis: bă nu, te rog eu să nu mă mai suni pe mine (...)") şi să aibă răbdare câteva zile că îi va rezolva problema ("dar de rezolvat se rezolvă (...) am toate soluţiile"), iar dacă nu doreşte să aştepte îi va returna imediat banii ("dacă nu vrea omul să mai aştepte să vină şi rezolvăm pe loc") invocând ca motiv al amânării faptul neprimirii unui răspuns din partea autorităţilor spaniole ("depinde de un răspuns de acolo din (...)") dar care nu va influenţa modul de soluţionare (în favoarea sa) a cererii de restituire a maşinii ("şi chiar dacă ăla ar fi defavorabil mai este o variantă care tot el o are, înţelegi? (...)");

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 19 februarie 2010 în care sunt cuprinse referiri la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. şi la faptul că i-a somat pe cei doi să îi returneze banii - invocând în acest sens intenţia sa de a face presiuni asupra inculpatului B.A.T., întrucât acestuia îi remisese la data de 10 februarie 2010 suma de 1.000 euro în avans;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 20 februarie 2010 care cuprinde trimiteri explicite la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. referitoare la pretinsele datorii anterioare, la atitudinea echivocă adoptată de inculpatul M.R.E.;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 20 februarie 2010 care cuprinde, de asemenea, trimiteri explicite la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. referitoare la pretinsele datorii anterioare, la atitudinea neonorantă adoptată de inculpatul M.R.E.

În condiţiile arătate, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că fapta săvârşită de inculpatul C.A.E. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Referitor la activitatea infracţională a inculpatului M.R.E., raportat la încadrarea juridică dată faptei săvârşită de acesta, prima instanţă a reţinut următoarele:

Din analiza probatoriilor administrate în cauză, respectiv convorbirile telefonice efectuate de inculpatul C.G. din perioada 03 februarie - 22 februarie 2010 şi SMS-urile transmise şi primite de acesta coroborate cu declaraţiile tuturor inculpaţilor şi a martorilor audiaţi în cauză a rezultat, pe de o parte, existenţa unei înţelegeri prealabile între inculpaţii B.A.T., M.R.E., C.A.E. şi C.G. pentru ca discuţiile legate de remiterea banilor ("jucăriile") şi modul de rezolvare a problemei (restituirea maşinii) să aibă loc direct, iar în eventualele convorbiri telefonice să nu fie făcute referiri explicite la aceste aspecte şi la implicarea procurorului, iar pe de altă parte, ca toate informaţiile legate de operaţiunea ilegală aflată în curs de derulare să îi fie transmise inculpatului C.G. prin intermediul inculpatului C.A.E. - codul de "descifrare" a acestor comunicări fiind oferit de discuţia telefonică directă dintre inculpatul M.R.E. şi inculpatul C.G. din data de 15 februarie 2010 " Măi omule nu mai îmi da mie telefon. Te rog nu mă mai suna (...) Nu pe telefoane", "Vorbeşte te rog cu A., (...) zi-i lui A. să mă sune "," Deci fără mine, fără mine mori".

Analizând declaraţiile sale cu privire la aspectele esenţiale asupra cărora a fost interogat şi vinovăţia sa cu privire la fapta ce i-a fost reţinută în sarcină în contextul întregului material probator administrat în cauză, prima instanţă a constatat că acestea sunt nesincere, apărarea susţinută de inculpat nefiind dovedită.

Astfel, prima instanţă a reţinut că faptul de a-i fi pretins inculpatului C.G. suma de 1.000 euro pentru a rezolva problema maşinii indisponibilizate prin intervenţii directe la procurorul de caz C.G. folosindu-se de poziţia sa de procuror în cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al D.I.I.C.O.T., rezultă din următoarele împrejurări:

- suma de 1.000 euro pe care inculpatul C.G. i-a remis-o în condiţiile reţinute în actul de inculpare nu a vizat plata onorariului restant aferent contractului de asistenţă juridică numărul 27 din 20 septembrie 2007;

- implicarea sa în întocmirea şi depunerea, la data de 05 februarie 2010, la procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a cererii de restituire a maşinii;

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 03 februarie 2010 în care acesta din urmă face referiri la posibilitatea stabilirii unei întrevederi directe cu inculpatul M.R.E., prin intermediul inculpatului B.A.T., dându-i asigurări că acesta îi va rezolva problema contra unei sume de bani;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 04 februarie 2010 din care rezultă faptul că în dimineaţa zilei de 04 februarie 2010 (joi), inculpatul C.G. s-a întâlnit personal cu inculpaţii B.A.T. ("prietenul ăla al meu") şi M.R.E. ("cineva"), acesta din urmă verificând documentele legate de maşină şi dându-i asigurări că îl va ajuta să îşi recupereze autoturismul într-o săptămână;

- declaraţiile martorelor C.G. şi H.O.M. din care rezultă faptul că inculpatul M.R.E. a intrat singur la data de 05 februarie 2010 în biroul ei pentru a depune cererea de restituire a maşinii făcută în numele inculpatului C.G. insistând pe faptul că îl cunoaşte, că acesta ar fi cumpărător de bună-credinţă, că a cumpărat maşina dintr-un târg şi că "nu i se pare normal ca poliţia să ridice maşinile oamenilor care le cumpără din târguri";

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 05 februarie 2010 în care inculpatul i-a cerut martorului să discute cu avocatul N.I.N. pentru ca acesta să îl reprezinte doar în dosarul penal şi să nu mai facă vreun demers procedural pentru a obţine ridicarea măsurii de indisponibilizare a maşini, întrucât a "rezolvat" acest aspect cu cei doi inculpaţi şi că va reintra în posesia maşinii "marţi" (09 februarie 2010);

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. din data de 05 februarie 2010 în care este menţionată condiţionarea materială la care au recurs inculpaţii M.R.E. şi B.A.T. ("ăştia"), precum şi decizia inculpatului C.G. de a le da suma de bani solicitată;

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 05 februarie 2010 în care inculpatul C.G. face referiri clare la faptul că inculpatul B.A.T. i-a cerut banii înainte de a i se rezolva problema maşinii prin intervenţia inculpatului M.R.E. la procurorul de caz.

Faptul că inculpatul B.A.T. a pretins suma de bani în numele şi pentru inculpatul M.R.E. s-a reţinut a rezulta din convorbirile telefonice dintre inculpaţii C.G. şi B.A.T. în care acesta din urmă invocă insistenţele făcute de inculpatul M.R.E. ("omu ăla") pentru a intra în posesia banilor promişi la datele de 08 februarie 2010 orele 11:35:56 şi 09 februarie 2010 orele 10:05:34.

Edificatoare în acest sens a fost apreciată şi convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. la data de 09 februarie 2010, orele 10:32:05 în care primul îi cere să insiste pe lângă inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. pentru a demara rezolvarea problemei maşinii garantând plata în cursul zilei a sumei de 1.000 euro (în două rânduri) cu o brăţară de aur în valoare de 3.00 euro dispus să o lase gaj acestora, cerere, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, refuzată pe motiv că cei doi sunt "scrupuloşi" şi "au vorbit şi ei mai departe".Trimiterea era evident făcută la faptul că o parte din bani ar fi urmat să ajungă la procurorul de caz, având în vedere referirile făcute de ambii la presiunile făcute asupra lui B.A.T. de procurorul S.I.I.C.O.T. ("omu") pentru a primi în avans suma cerută contrar unei pretinse înţelegeri prealabile contrare, de a da banii după restituirea maşinii.

Totodată, prima instanţă a reţinut faptul că în convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu martorul G.V. (la data de 09 februarie 2010, orele 12:05:31, imediat după întâlnirea avută în zona Parchetului Iaşi cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. ("omu") s-au făcut referiri explicite la faptul că procurorul D.I.I.C.O.T. i-a condiţionat rezolvarea problemei maşinii de plata prealabilă a sumei de 1.000 euro, iar inculpatul B.A.T. a refuzat să garanteze personal efectuarea plăţii.

De asemenea, schimbul de sms-uri (din ziua de 09 februarie 2010) dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. care se oferă să garanteze el plata banilor faţă de inculpatul B.A.T. a fost apreciat relevant sub aspectul examinat.

Convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E., înainte de a se întâlni la barul "D.P." (orele 14:50) cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. în care C.G. i-a comunicat faptul că a făcut rost de banii necesari, iar inculpatul C.A.E. îi cere să se grăbească pentru a-i remite celor doi ("ei") invocând temerea inculpatului M.R.E. ("ăla") că nu îşi va mai primi banii după rezolvarea problemei maşinii confirmă, de asemenea, în opinia primei instanţe aspectul pretinderii.

Convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. imediat (orele 15:05:36) după întâlnirea avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., convorbire ce conţine referiri la înţelegerea iniţială avută cu M. ("întâi iei şi pe urmă dai"), la faptul că inculpatul B.A.T. a cerut ulterior banii în avans ("pe urmă că înainte") şi din care rezultă că inculpatul C.G. îi comunică temerile sale referitoare la faptul că cei doi inculpaţi vor să îi ia banii fără a rezolva problema maşinii astfel cum i-au promis, primind asigurări din partea inculpatului C.A.E. că aceştia nu se "pretează la aşa ceva", relevă pretinderea ca şi condiţie a elementului material al infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului M.R.E.

În acelaşi sens a fost apreciată ca fiind relevantă şi convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu numitul L.P. în seara zilei de 09 februarie 2010 orele 22:04:14 - convorbire în cursul căreia primul îi comunică martorului aceleaşi temeri cu referiri evidente la discuţia avută cu inculpatul M.R.E. ("ăla înalt") în cursul dimineţii.

În acest context a fost analizat şi schimbul de sms-uri din ziua de 09 februarie 2010 dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V., instanţa de fond constatând că acesta conţine referiri la întâlnirea avută la orele prânzului cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. şi la faptul că nu le-a data acestora banii întrucât i-au spus că maşina i se va restitui după câteva zile.

Această din urmă convorbire se coroborează şi cu convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu numitul L.P. în seara zilei de 09 februarie 2010 orele 22:04:14, în cursul căreia primul îi comunică martorului aceleaşi temeri cu referiri evidente la discuţia avută cu inculpatul M.R.E. ("ăla înalt") în cursul dimineţii.

Împrejurarea că la data de 10 februarie 2010 inculpatul B.A.T. a primit suma de 1.000 euro de la inculpatul C.G. s-a reţinut a rezulta din:

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 10 februarie 2010 orele 09:02;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 10 februarie 2010 orele 11:23:08;

- schimbul de sms-uri din ziua de 10 februarie 2010 dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V.;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 11 februarie 2010 orele 11:31:57 - convorbire în cursul căreia acesta din urmă îi comunică faptul că maşina îi va fi restituită în mod cert ("omu mi-o zis aşa." - cu trimitere evidentă la inculpatul M.R.E.) abia la data de 16 februarie 2010 ("marţi") motivat de faptul nereal al trimiteri unui fax în Spania "la producător" pentru a afla "cine-i societatea vânzătoare" dându-i în acest timp asigurări că îi va fi rezolvată problema indiferent de răspunsul ce urma să fie primit în cursul zilei de luni (15 februarie 2010);

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 11 februarie 2010, convorbire în cursul căreia acesta din urmă, pe fondul dezamăgirii primului ("m-am desumflat."), invocă o discuţie personală avută cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. legată de problema maşinii, dându-i asigurări cu privire la seriozitatea demersului celor doi ("nu fac ei căcaturi");

- convorbirea telefonică avută de C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 orele 14:30:05 în care acesta din urmă invocă o discuţie personală avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. pentru a insista ca procurorul D.I.I.C.O.T, M.R.E. ("omu"), să rezolve problema restituirii maşinii astfel cum s-a convenit;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 15 februarie 2010 orele 17:41:32 în care acesta din urmă a evitat să îi dea un răspuns în legătură cu stadiul de rezolvare a problemei sale cerându-i să abordeze aspectul direct cu inculpatul M.R.E., cel care, de fapt, îşi luase angajamentul de a obţine o decizie favorabilă de restituire a maşinii până la data de 16 februarie 2010 şi care era în măsură să îi dea un răspuns sens în care i-a sugerat acestuia să vină la barul "M.M." ("La şoareci") din zona Halei Centrale unde cei doi erau împreună;

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul M.R.E. în ziua de 15 februarie 2010 în care acesta se interesează de stadiul de rezolvare a problemei sale ("S-o rezolvat ceva?"), inculpatul M.R.E. amintindu-i iritat de înţelegerea iniţială de a nu-l contacta telefonic direct ("Măi omule nu mai îmi da mie telefon (...) Te rog nu mă mai suna (...) Nu pe telefoane") ci prin intermediul lui C.A.E. ("Vorbeşte te rog cu A. Zi-i lui A. să mă sune.") spunându-i, totodată, că el este singura persoană care îi poate rezolva problema restituirii maşinii ("Deci fără mine, fără mine mori.");

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 în care astfel cum i-a indicat inculpatul M.R.E. ("văru"), imediat după finalizarea discuţiei cu acesta, inculpatul C.G. i-a redat convorbirea avută cu procurorul şi supărarea acestuia legată de telefonul primit, cerându-i inculpatului C.A.E. să îl contacteze personal pe acesta pentru a-i da un răspuns legat de modul de soluţionare a problemei restituirii maşinii: "Bă l-am sunat pe A. (...) Şi am, vorbit cu el şi o zis că "sună-l pe R.". Zic: da’ pot să-l sun pe R.? "Da’ bineînţeles" (...) L-am sunat pe R. şi ăsta s-o cam supărat (...) are dreptate (...) L-am întrebat pe A.: ce să sun eu se poate? Da domle’ fără probleme. S-o supărat aşa oleacă şi o zis că să te sun pe tine. R. mi-o zis/ Da? Bă ce proşti îs ăştia mă. Hai că-i sun eu înapoi acuma - Da’ eu l-am întrebat pe A.: Bă da’ cum să-l sun? (...) Sună-l domnule - Aha. Am înţeles. - Că (...) lu’ văru’ ăsta a meu nu prea i-o convenit - Da. Poate că era la serviciu. Hai că-l sun eu pe ăsta acuma să văd ce câcat. Da? - Bine. Hai!";

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 în care acesta din urmă face referiri la o discuţie pe care a avut-o cu inculpatul B.A.T. căruia i-a cerut imperativ să îi spună explicit ("da sau ba") până a doua zi ("mâine") dacă poate rezolva problema solicitându-i în ipoteza unui răspuns negativ restituirea banilor primiţi de la inculpatul C.G. în acest scop ("dacă nu, jucăriile înapoi") din cuprinsul convorbirii rezultând şi faptul că inculpatul B.A.T. a achiesat la acest mod de abordare a problemei adresându-i o solicitare similară de clarificare inculpatului M.R.E. ("şi a zis că foarte bine şi l-o sunat şi el pe ăsta şi i-o zis: Bă poţi, bine de bine, nu iarăşi bine (...) dăm omului jucăriile înapoi şi sănătate").

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că în dimineaţa zilei de 19 februarie 2010 inculpatul C.G. s-a întâlnit cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., iniţial, la biroul primului şi apoi la barul "A." din zona Halei Centrale, la discuţiile din partea finală participând şi inculpatul C.A.E., împrejurare în care procurorul a încercat să obţină o nouă păsuire sub pretextul că nu s-ar fi primit încă răspunsul autorităţilor spaniole şi că s-ar impune audierea unor martori care să confirme faptul că inculpatul a circulat cu maşina anterior indisponibilizării acesteia de către organele de poliţie.

Această solicitare de amânare nu a fost acceptată de inculpatul C.G. care le-a cerut celor doi să îi rezolve problema maşinii în cursul aceleiaşi zile iar, în caz contrar, să-i fie restituită suma de 1.000 euro.

Relevante sub aspectele menţionate au fost apreciate:

- sms-ul transmis de inculpatul C.G. către postul telefonic 07 la data de 19 februarie 2010 orele 11:26:38;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi un bărbat rămas neidentificat (B) din data de 19 februarie 2010 orele 12:49:47;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 19 februarie 2010 orele 11:12:27;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul B.A.T. din data de 19 februarie 2010 orele 15:18:45;

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul B.A.T. din data de 19 februarie 2010 orele 15:20:19, convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi numitul L.P. din data de 19 februarie 2010 orele 16:11:46.

Convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 19 februarie 2010 s-a reţinut a cuprinde referiri la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. şi la faptul că acesta i-a somat pe cei doi să îi returneze banii, invocând în acest sens intenţia sa de a face presiuni asupra inculpatului B.A.T. pentru că, de fapt, acestuia i-a remis la data de 10 februarie 2010 suma de 1.000 euro în avans, realizând că presiunile asupra procurorului nu ar avea niciun rezultat datorită funcţiei deţinute de acesta.

Convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi numitul L.P. din data de 19 februarie 2010 cuprinde referiri la faptul că inculpatul M.R.E. ("ăstălalt") i-a oferit o parte din bani în cursul întâlnirii cu promisiunea că diferenţa i-o va remite luni, propunere pe care el nu a acceptat-o. Această convorbire, în opinia primei instanţe trebuie coroborată cu sms-ul transmis de inculpatul C.G. către martorul B.V. la data de 19 februarie 2010 orele 20:16 "A venit R cu 20 mil şi a zis că restul luni şi nu am vrut. Îl căutăm prin crâşme şi dacă nu mă duc la el acasă. Mâine poate mă vezi la ştiri".

În fine, convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 20 februarie 2010 cuprinde trimiteri explicite la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. referitoare la pretinsele datorii anterioare, la atitudinea echivocă a inculpatului M.R.E.

Din conţinutul dialogului a rezultat că inculpaţii M.R.E. şi B.A.T. sunt cei vizaţi de apelativul "ăştia" sau "ei" din convorbirile telefonice purtate de inculpatul C.G. cu referire la implicarea inculpatului M.R.E. în întocmirea şi depunerea, la data de 05 februarie 2010, la procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a cererii de restituire a maşinii.

Acelaşi aspect s-a constatat a rezulta şi din declaraţiile inculpatului B.A.T. în care acesta arată că nu i-a spus nimic inculpatului N.C. despre suma de 1.000 euro primită de la inculpatul C.G.

Aceste susţineri, în opinia primei instanţe, au exclus posibilitatea ca referirile la insistenţele făcute de terţa persoană de a primi banii promişi şi teama de a mai răspunde la telefon cuprinse în convorbirile telefonice ale acestuia cu inculpatul C.G. din datele de 08 februarie 2010 orele 11.36:48 şi, respectiv, 09 februarie 2010, orele 10:05:34 să îl vizeze pe inculpatul N.C. în condiţiile în care aceştia lucrau în acelaşi birou, iar inculpatul N.C. îi fusese stagiar.

În aceste condiţii, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că este evident că procurorul M.R.E. este cel vizat de convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 03 februarie 2010 orele 16:10:40 în care acesta din urmă face referiri la posibilitatea stabilirii, prin intermediul inculpatului B.A.T. a unei întrevederi directe cu persoana "ăsta", "ăla" care îi va rezolva problema maşinii contra unei sume de bani.

În dovedirea aceluiaşi aspect au fost avute în vedere şi declaraţiile inculpatului N.C. conform cărora nu a avut cunoştinţă de faptul primirii şi al restituirii ulterioare de către inculpatul B.A.T. a vreunei sume de bani de la inculpatul C.G. în baza contractului numărul 04 din 19 februarie 2010.

Aceste declaraţii se coroborează cu faptul că prevederile contractului stipulau în mod explicit că plata onorariului de 1.000 euro se face abia la data comunicării soluţiei în Dosarul nr. 853/P/2010, cu faptul că în perioada 03 - 22 februarie 2010 inculpatul C.G. nu l-a contactat telefonic şi nu a făcut nicio referire în convorbirile sale cu ceilalţi inculpaţi la inculpatul N.C. şi cu discuţiile telefonice purtate între inculpaţi referitoare la contactarea telefonică a procurorului M.R. ("îl pot suna?") sau la menţionarea explicită a numelui sau profesiei terţei persoane ce aştepta primirea banilor.

În ansamblul lor convorbirile telefonice relevă împrejurarea că inculpatul M.R.E. a fost cel care a primit la data de 04 februarie 2010 de la inculpatul C.G. procesul-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 24 ianuarie 2010, a fost contactat telefonic de acelaşi inculpat la data de 05 februarie 2010 şi i-a dat asigurări, alintându-l "G.", că îi va rezolva problema, a făcut în perioada respectivă intervenţii repetate şi explicite la procurorul de caz C.G. pentru a rezolva favorabil şi urgent cererea de restituire a maşinii prezentându-l pe acesta ca amic sau prieten de-al său, i-a cerut inculpatului C.G. în cursul discuţiei telefonice avute cu acesta la data de 15 februarie 2010 să nu îl mai contacteze direct ci prin intermediul lui C.A.E.

Implicarea inculpatului M.R.E. în întocmirea şi depunerea la data de 05 februarie 2010, la procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a cererii de restituire a maşinii, s-a constatat a rezulta din coroborarea următoarelor probe:

- convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi M.R.E. din data de 05 februarie 2010 orele 10:33:41 în care acesta din urmă îi dă asigurării explicite că a făcut demersurile necesare pentru a obţine restituirea maşini;

- declaraţiile martorei C.G. din care rezultă faptul că inculpatul M.R.E. a intrat singur la data de 05 februarie 2010 în biroul ei pentru a depune cererea de restituire a maşinii făcută în numele inculpatului C.G. insistând pe faptul că îl cunoaşte, că acesta ar fi cumpărător de bună credinţă, coroborarea susţinerilor martorei C.G. cu declaraţiile inculpatului N.C. din care rezultă că la data de 05 februarie 2010 a intrat, condus fiind de inculpatul M.R.E., într-un singur birou aflat de la parterul clădirii şi i-a dat cererea procurorului de caz care i-a primit-o şi rezoluţionat-o şi cu declaraţiile martorei C.R.R., conform cărora la data de 05 februarie 2010 a fost procuror de serviciu la intervenţii şi a primit şi rezolvat cererea depusă de inculpatul N.C. care era însoţit de inculpatul M.R.E.

Din analiza coroborată a acestor probe a rezultat faptul că inculpatul M.R.E. a intrat singur în biroul procurorului de caz C.G. pentru a depune cererea, iar urmare a refuzului acesteia de a i-o primi inculpatul M.R.E. i-a dat cererea inculpatului N.C. şi l-a însoţit pe acesta la biroul martorei C.R.R., procuror de serviciu pentru a o depune.

Susţinerile inculpatului N.C. conform cărora a redactat respectiva cerere ulterior perfectării contractului de asistenţă juridică, împreună cu inculpatul B.A.T., la biroul acestuia, după care s-a deplasat la Parchet pentru a o depune la procurorul de serviciu au fost apreciate de prima instanţă ca fiind ilogice întrucât contractul era datat 19 februarie 2010 iar cererea a fost înregistrată în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi la data de 05 februarie 2010.

Totodată, prima instanţă a reţinut că aceste susţineri sunt infirmate de inculpatul B.A.T. care a negat orice implicare a sa în întocmirea cererii respective.

În acest context, prima instanţă a reţinut că, existenţa unei înţelegeri între inculpatul M.R.E. şi ceilalţi inculpaţi de a evita în cadrul discuţiilor telefonice abordarea explicită a modului de "rezolvare" a problemei maşinii indisponibilizate şi a implicării în cadrul acestor demersuri a inculpatului rezultă din convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi M.R.E. din data de 15 februarie 2010 orele 17.42:43 în care procurorul îi cere explicit să nu îl mai contacteze direct ci prin intermediul lui A. şi să nu abordeze telefonic problema maşinii.

Explicaţia oferită de inculpat cu privire la reacţia sa la telefonul primit de la inculpatul C. "I-am spus lui C.G. să nu mă mai contacteze "personal" bănuind că este o capcană întinsă de S.R.I. sau D.N.A. a fost apreciată ca fiind lipsită de suport logic în condiţiile în care cei doi au mai avut o astfel de discuţie şi la data de 05 februarie 2010, în care îl dezmierda "G.", iar în perioada 04 - 15 februarie 2010 s-au întâlnit de cel puţin patru ori.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, faptul de a fi cunoscut şi de a se fi implicat în returnarea, la datele de 19 februarie 2019 şi 22 februarie 2010, către inculpatul C.G., în două tranşe a câte 500 euro a sumei de 1.000 euro primită la data de 10 februarie 2010, motivat de nereuşita intervenţiilor făcute personal la procurorul de caz C.G. la datele de 05 februarie 2010 şi 08 februarie 2010, rezultă din:

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 15 februarie 2010 orele 18:48:39 în care acesta din urmă face referiri la faptul că a mers la barul "M.M." unde se aflau inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. abordând cu cei doi în mod direct ("am vorbit şi cu unu şi cu altu") problema restituirii maşinii, context în care procurorul i-a transmis inculpatului C.G. să nu îl mai contacteze telefonic ("ăsta al doilea într-adevăr a zis: bă nu, te rog eu să nu mă mai suni pe mine (...)") şi să aibă răbdare câteva zile că îi va rezolva problema ("dar de rezolvat se rezolvă (...) am toate soluţiile"), iar dacă nu doreşte să aştepte îi va returna imediat banii ("dacă nu vrea omul să mai aştepte să vină şi rezolvăm pe loc");

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi numitul L.P. din data de 19 februarie 2010 în care se face referire explicită la faptul că inculpatul M.R.E. ("ăstălalt") i-a oferit o parte din bani în cursul întâlnirii, cu promisiunea că diferenţa i-o va remite luni - propunere pe care el nu a acceptat-o;

- sms-ul transmis de inculpatul C.G. către martorul B.V. la data de 19 februarie 2010: "A venit R. cu 20 mil şi a zis că restul luni şi nu am vrut. Îl căutam prin crâşme şi dacă nu mă duc la el acasă. Mâine poate mă vezi la ştiri";

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 20 februarie 2010 ce cuprinde trimiteri la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. referitoare la pretinsele datorii anterioare, la atitudinea neonorantă a inculpatului M.R.E. şi

- convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 20 februarie 2010 ce cuprinde de asemenea trimiteri explicite la discuţia avută în cursul dimineţii cu inculpatul B.A.T. referitoare la atitudinea echivocă a inculpatului M.R.E.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, aspectele relevate de inculpatul M.R.E. în toate declaraţiile sale date în cursul procesului penal şi în notele de concluzii scrise depuse în cauză, în care acesta a susţinut faptul că fundamentul pretinsei sale vinovăţii rezidă exclusiv în analiza unilaterală a elementelor de fapt extrase din conţinutul unor redări ale unor convorbiri telefonice şi SMS-uri ce au parvenit dintr-un dosar al D.I.I.C.O.T., care avea ca obiect cercetarea inculpatului C.G. fără legătură cu el sau ceilalţi inculpaţi, coroborate cu unele elemente de fapt extrase din declaraţiile martorelor C.G., H.O. şi P.M., în condiţiile în care înregistrările convorbirilor telefonice ce îl vizează au fost compilate sau modificate fraudulos în scopul de a-l incrimina, au caracter generic, nu sunt fundamentate şi nici argumentate în mod veridic de inculpat.

În legătură cu acest aspect, prima instanţă a reţinut că se impune precizarea că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a SMS-urilor efectuate de la cele două posturi telefonice de inculpatul C.G. în perioada infracţională, s-au făcut aşa cum s-a arătat în mod procedural, cu autorizarea instanţei competente şi cu respectarea garanţiilor de autenticitate şi integritate cerute de dispoziţiile normative în materie.

În contextul cauzei, prima instanţă a apreciat relevantă şi împrejurarea că, cel vizat de aceste activităţi procedurale - inculpatul C.G. -, ulterior decedat, nu a contestat realitatea şi conţinutul convorbirilor efectuate iar inculpatul nu a dorit ascultarea convorbirilor, în acest sens fiind procesul-verbal din data de 09 iunie 201 de îndeplinire a procedurii instituite de dispoziţiile art. 91³ alin. (4) C. proc. pen.

În raport de cele reţinute, instanţa de fond a constatat că faptele săvârşite de inculpatul M.R.E., în modalitatea reţinută în considerentele prezentei hotărâri întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de disp. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.C. instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin prevederile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost incriminată o nouă modalitate agravată a infracţiunii, atunci când falsul a fost săvârşit în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora, sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune. Falsul apare ca mijloc, fie de a ascunde comiterea unei infracţiuni de corupţie sau asimilată acestora, ori în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Poziţia subiectivă - caracterizată de intenţie calificată de scop, determină în reglementarea legii, modalitatea agravată a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Înscrisurile sub semnătură privată alături de cele oficiale constituie garanţia realităţii şi dovada unui mare număr de manifestări de voinţă cu caracter privat.

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte înscrisurile sub semnătură privată, s-a format sentimentul general de încredere în adevărul pe care-l exprimă, în forţa doveditoare a cuvântului scris.

Cu toate că înscrisul sub semnătură privată interesează numai subiecţii raportului juridic la care se referă, el condiţionează formarea, desfăşurarea şi dezvoltarea unui segment al relaţiilor sociale, stabilitatea raporturilor juridice chiar private, care constituie preocuparea majoră a societăţii civile.

Puterea doveditoare a acestei importante categorii de înscrisuri, ar deveni îndoielnică, iar relaţiile sociale, la a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare concură, ar fi grav periclitate fără incriminarea falsificării lor.

Prin incriminarea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, legiuitorul a urmărit să apere, prin mijloace specifice dreptului penal, integritatea înscrisului sub semnătură privată şi prin aceasta, interesul general major, reprezentat de încrederea ce trebuie acordată acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 290 C. pen., elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunea de falsificare a înscrisului sub semnătură privată într-unul din modurile arătate în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii sau subscrierii, ori prin alterarea unui înscris preexistent.

Esenţa infracţiunii, semnătura de pe înscris, este semnul adevărului exprimat de acesta, a puterii lui doveditoare, aşa încât imitarea acesteia, în cazul săvârşirii elementului material al laturii obiective, prin contrafacere, este absolut necesară pentru existenţa falsului în înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru a constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii, acţiunea de falsificare - prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii, ori prin alterare - trebuie întrunite următoarele cerinţe:

Ea trebuie să privească un înscris sub semnătură privată. Prin înscris sub semnătură privată, în sensul legii penale, trebuie să înţelegem orice act care emană de la o persoană fizică sau juridică (altele decât cele la care se referă art. 145 C. pen.), poartă o semnătură şi este apt să producă consecinţe juridice.

Înscrisul care nu este apt să producă consecinţe juridice, care este fără relevanţă juridică şi fără semnătura autorului, nu poate determina existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

După falsificarea înscrisului sub semnătură privată, făptuitorul trebuie să-l folosească sau să-l încredinţeze unei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice. Simpla falsificare a înscrisului, neurmată de folosirea acestuia de către făptuitor sau încredinţarea lui unei alte persoane spre folosire, nu constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată implică şi include în conţinutul său şi uzul de fals din partea falsificatorului.

Nu interesează modul de folosire a înscrisului şi nici nu este necesar ca înscrisul să fie folosit potrivit destinaţiei sale. Este suficient, dar şi necesar ca folosirea înscrisului să fie susceptibilă de a produce consecinţe juridice, chiar dacă acestea sunt altele decât cele avute în vedere de către autorul falsului.

Cerinţa esenţială este realizată şi atunci când autorul falsului încredinţează actul falsificat altei persoane spre folosire, în vederea producerii unor consecinţe juridice.

Înscrisul falsificat trebuie să aibă semnificaţie juridică şi să fie apt să producă consecinţe juridice, şi prin încredinţarea lui în acest scop unei alte persoane. Semnificaţia juridică a actului sub semnătură privată, trebuie examinată şi determinată în raport cu actul, nu numai în întregul acestuia, ci şi cu privire la menţiunea sau clauza care a fost falsificată.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale apărate, derivând din producerea unui înscris sub semnătură privată - fals, urmată de folosirea acestuia de către făptuitor sau de încredinţarea lui unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Ea trebuie să fie determinată atât de falsificarea înscrisului sub semnătură privată cât şi de folosirea lui, fiind condiţionată de aptitudinea acestuia de a fi folosit.

Legătura de cauzalitate întregeşte latura obiectivă a infracţiunii şi constă în raportul de determinare de la cauză la efect, care trebuie să existe între elementul material şi urmarea imediată.

Ea se examinează şi se determină atât în raport cu falsificarea cât şi cu folosirea înscrisului.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se săvârşeşte numai cu intenţie directă, calificată de scop. Autorul trebuie să săvârşească acţiunea de falsificare cât şi pe aceea consecutivă de folosire sau încredinţarea înscrisului, pentru folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.

În afară de prevederile art. 290 C. pen., la care fac trimitere cele ale art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, latura subiectivă caracterizată de intenţie calificată de scop, în modalitatea agravată stabilită prin acestea din urmă, rezultă din cerinţa expresă că falsul în înscrisuri sub semnătură privată să fie săvârşit în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora, ori în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Consumarea infracţiunii are loc atunci când acţiunea care defineşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii a fost executată şi a apărut urmarea imediată, starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, prin folosirea înscrisului de către făptuitor ori încredinţarea lui spre folosire unei alte persoane. Pentru aceasta legea nu impune producerea efectivă a consecinţelor juridice, fiind suficient ca acţiunea făptuitorului, de folosire sau încredinţare spre folosire unei alte persoane a înscrisului, să fie săvârşită în vederea unor asemenea consecinţe.

În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în forma agravată prevăzută de art. 17 lit. c) din legea menţionată, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în Codul penal, pentru acea infracţiune al cărui maxim se majorează cu 2 ani.

Prin aceste prevederi legale a fost majorat cu 2 ani numai maximul special al pedepsei închisorii fără să fie abrogate însă dispoziţiile din art. 290 C. pen., referindu-se la alternativa amenzii care se aplică în raport şi de prevederile art. 63 alin. (3) C. pen.

Ţinând seama de consideraţiile sus-menţionate, de materialul probator administrat în cauză şi de împrejurările concrete reţinute pe baza acestuia, instanţa de fond a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul N.C. se circumscrie încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanţei.

Din conţinutul declaraţiilor date de inculpatul N.C. pe parcursul procesului penal a rezultat că, încă din anul 2007- perioada de stagiatură în avocatură-inculpatul a avut o colaborare profesională apropiată cu inculpatul B.A.T. care i-a devenit prieten şi că în virtutea acestei relaţii de prietenie, fără a fi în vreun mod recompensat material, a achiesat la cererea acestuia de a-şi depune delegaţia în cauza penală ce a făcut obiectul Dosarului nr. 853/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, deşi nu avea un contract de asistenţă juridică încheiat în prealabil cu inculpatul C.G.

În aceste împrejurări, acelaşi inculpat a acceptat să-l însoţească la data de 05 februarie 2010 pe inculpatul M.R.E. în demersurile acestuia din urmă de a depune şi înregistra la parchet cererea de restituire a maşinii, respectiv, să întocmească şi să semneze în fals contractul de asistenţă juridică din data de 19 februarie 2010 în scopul de a ascunde sub aparenţa onorariului avocaţial, natura reală a sumei de 1.000 euro primită de cei doi de la inculpatul C.G. cu titlu de "cumpărare/trafic de influenţă ".

Astfel, deşi a avut un rol episodic şi nu există date că ar fi beneficiat sau ar fi urmat să beneficieze în vreun mod de banii daţi de inculpatul C.G. pentru recuperarea autoturismului în condiţiile reţinute în actul de inculpare, pe fondul relaţiei sale apropiate cu inculpatul B.A.T., inculpatul N.C. a achiesat la poziţia procesuală a acestuia susţinând varianta nereală a acestora conform căreia inculpatul C.G. nu i-a achitat lui B.A.T. onorariul în sumă de 500 euro şi nici cheltuielile de deplasare aferente contractului de asistenţă juridică din 20 septembrie 2007,că a încheiat contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 înainte de a se depune la parchet cererea de restituire a maşinii într-un singur exemplar pe care i l-a dat inculpatului C.G.

A mai susţinut inculpatul că cererea de restituire a fost întocmită de el şi de inculpatul B.A.T. în dimineaţa zilei depunerii ei la parchet, că a depus şi înregistrat personal cererea la procurorul C.G., inculpatul M.R.E. conducându-l doar până la biroul acesteia.

Declaraţia acestuia a fost contrazisă de materialul probator administrat în cauză care a confirmat atât faptul că inculpatul N.C. cunoştea demersurile inculpaţilor C.G., B.A.T. şi M.R.E. legate de restituirea maşinii indisponibilizate prin cumpărare de influenţă - primul şi, respectiv, trafic de influenţă - al celor din urmă pe seama procurorului de caz C.G., cât şi faptul că în deplină cunoştinţă de cauză a acceptat solicitarea inculpatului B.A.T. de a întocmi în fals, în contul cabinetului său individual de avocatură, contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 în scopul de a ascunde sub aparenţa nereală a onorariului avocaţial natura reală a sumei de bani primită de cei doi de la inculpatul C.G. cu titlu de cumpărare de influenţă în circumstanţele reţinute prin actul de inculpare.

Din răspunsurile inculpatului C.G. date la interogatoriul din data de 08 aprilie 2011, declaraţia martorului A.C. din data de 07 aprilie 2011,din convorbirea telefonică dintre inculpatul C.G. şi inculpatul C.A.E. din data de 20 februarie 2010 orele 12,05, convorbirea telefonică din data de 05 februarie 2010 dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. a rezultat faptul că inculpatul C.G. i-a remis inculpatului B.A.T. la data de 10 februarie 2010 suma de 1.000 euro în scopul exclusiv ca acesta să-i obţină ridicarea măsurii de indisponibilizare a autoturismului indisponibilizat şi nu cu titlu de onorariu restant aferent contractului de asistenţă juridică din 20 septembrie 2007.

Implicarea inculpatului M.R.E. în întocmirea şi depunerea, la data de 05 februarie 2010, la procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a cererii de restituire a maşinii, rezultă din coroborarea propriilor susţineri ale inculpatului (a se vedea declaraţia acestuia din 21 martie 2011 şi răspunsul la întrebările interogatoriului din data de 07 aprilie 2011) conform cărora a redactat respectiva cerere ulterior perfectării contractului de asistenţă juridică, împreună cu inculpatul B.A.T., la biroul acestuia, după care s-a deplasat la Parchet pentru a o depune la procurorul de serviciu.

În contextul cauzei, prima instanţă a apreciat relevantă împrejurarea că, data contractului este 19 februarie 2010 iar cererea a fost înregistrată în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi la data de 05 februarie 2010.

Susţinerile iniţiale ale inculpatului au fost infirmate chiar de inculpatul B.A.T. care, în declaraţia din data de 12 aprilie 2011 dar şi în declaraţia dată în faţa instanţei, a negat orice implicare a sa în întocmirea cererii respective.

Legat de acest ultim aspect, instanţa de fond a apreciat că trebuie a fi remarcat şi faptul că cererea nu a fost semnată de inculpatul C.G. deşi acesta s-a întâlnit cu inculpatul B.A.T., atât în ziua precedentă, cât şi în cursul zilei de 05 februarie 2010 la biroul acestuia.

Astfel, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că, rezultă, în mod logic, faptul că cererea a fost întocmită într-o altă locaţie şi de către alte persoane, că inculpatul M.R.E. era singurul dintre cei trei inculpaţi care primise în mod cert documentaţia necesară întocmirii acesteia cu o zi înainte.

Această concluzie a fost susţinută de conţinutul convorbirilor telefonice dintre inculpaţii C.G. şi C.A.E. din data de 05 februarie 2010 în care acesta din urmă se interesează (iar C.G. îi confirmă) de faptul remiterii documentelor către inculpatul M.R.E. precizându-i că a fost sunat şi întrebat de inculpatul B.A.T. în legătură cu aceasta.

În acelaşi sens a fost apreciată şi convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi M.R.E. din data de 05 februarie 2010 orele 10:33 în care acesta din urmă îi dă asigurări că a făcut demersurile necesare pentru a-i obţine restituirea maşinii, nota din data de 15 decembrie 2010 coroborată cu declaraţiile martorei C.G. din care rezultă că inculpatul M.R.E. a intrat singur la data de 05 februarie 2010 în biroul ei pentru a depune cererea de restituire a maşinii făcută în numele lui inculpatului C.G., că acesta a insistat că îl cunoaşte, că este cumpărător de bună-credinţă, că a cumpărat maşina dintr-un târg şi "nu i se pare normal ca poliţia să ridice maşinile oamenilor care le cumpără din târguri", precum şi cu declaraţiile martorei H.O.M.

Susţinerile martorei C.G. se coroborează cu declaraţia inculpatului N.C. din care rezultă că la data de 05 februarie 2010 acesta a intrat, condus fiind de inculpatul M.R.E., într-un singur birou aflat de la parterul clădirii şi i-a dat cererea procurorului de caz, care a primit-o şi a rezoluţionat-o. Acestea se coroborează cu precizările cuprinse în declaraţiile martorei C.R.R. din care rezultă că la data de 05 februarie 2010 aceasta a fost procuror de serviciu la intervenţii, a primit şi rezolvat cererea depusă de inculpatul N.C. observând că acesta era însoţit de inculpatul M.R.E.

În condiţiile arătate, prima instanţă a constatat că este confirmat fără îndoială faptul că, inculpatul M.R.E. a intrat singur în biroul procurorului de caz C.G. pentru a depune cererea însă urmarea refuzului acesteia de a i-o primi, acesta i-a dat cererea inculpatului N.C. pe care l-a însoţit la biroul martorei C.R.R. în scopul de a depune respectiva cerere.

Activitatea de falsificare de către inculpat a contractului de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 în scopul arătat, la instigarea inculpatului B.A.T., a rezultat din coroborarea răspunsurilor date de acesta la întrebările interogatoriului din data de 12 aprilie 2011 cu declaraţiile contradictorii ale acestuia date în cursul cercetării judecătoreşti.

Din conţinutul acestora a rezultat că, suma de 1.000 euro i-a fost dată de inculpatul C.G. în cursul celei de-a doua întâlniri avute cu acesta, contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 a fost încheiat la iniţiativa şi în prezenţa sa, a doua zi, după primirea sumei de 1.000 euro sau într-una din zilele următoare, onorariul fiind stabilit de el şi urmând a fi achitat la data admiterii cererii de lăsare în custodie a autovehiculului.

Împrejurările astfel relevate au fost coroborate cu datele rezultate din analiza convorbirilor telefonice din care a rezultat că inculpaţii B.A.T. şi C.G. s-au întâlnit iniţial în seara zilei de 03 februarie 2010 sau în dimineaţa zilei de 04 februarie 2010 şi apoi s-au reîntâlnit, în după-amiaza aceleiaşi zile, aspect care rezultă din convorbirile telefonice pe care inculpatul C.G. le are cu martorul B.V. la data de 04 februarie 2010 orele 14:54:43, un bărbat neidentificat la data de 04 februarie 2010 orele 15:39:36, o femeie neidentificată la data de 04 februarie 2010 orele 19:52:19, cu un alt bărbat neidentificat în ziua de 05 februarie 2010 orele 13:33:32, în aceeaşi zi, cu inculpatul C.A.E., apoi în după-amiaza zilei de 05 februarie 2010, aspect care rezultă din convorbirile telefonice pe care inculpatul C.G. le are cu martorul B.V. la data de 05 februarie 2010 orele 13:27:48 şi cu inculpatul C.A.E. la data de 05 februarie 2010, în seara zilei de 08 februarie 2010, aspect care rezultă din convorbirea telefonică pe care inculpatul C.G. o are cu inculpatul C.A.E. la data de 08 februarie 2010, orele 21:28:30, în prima parte a zilei de 09 februarie 2010, aspect care rezultă din convorbirile telefonice pe care inculpatul C.G. le are cu martorul G.V. la data de 09 februarie 2010 orele 12:05:31 şi sms-urile din aceeaşi zi, avute cu martorul B.V. intervalul orar 12:57:48 - 13:06:23, în după-amiaza zilei de 09 februarie 2010, aspect care rezultă din convorbirile telefonice pe care inculpatul C.G. le are cu inculpatul C.A.E. la data de 05 februarie 2010 orele 14:50 şi 15:05:36, martorul L.P. la data de 09 februarie 2010 orele 22:04:14, din toate acestea rezultând că banii au fost daţi respectiv primiţi în dimineaţa zilei de 10 februarie 2010.

Apărările inculpatului referitoare la faptul întocmirii contractului de asistenţă juridică numărul 04 din 19 februarie 2011 anterior depunerii cererii de restituire a maşinii la Parchet au fost apreciate de prima instanţă ca fiind neverosimile în raport cu materialul probatoriului administrat.

Elocvent sub acest aspect a fost apreciat şi faptul că inculpatul nu a putut explica neconcordanţele dintre rezoluţia făcută pe respectiva cerere de către procurorul de intervenţii C.R.R. care a indicat, pe de o parte, primirea acesteia la data de 05 februarie 2010 - dată menţionată şi la poziţia 335 - iar pe de altă parte, acelaşi procuror a indicat numele inculpatului ca fiind persoana care a depus-o şi cererea întocmită în calitate de avocat al inculpatului C.G. din registrul intern al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

În condiţiile în care, prin rezoluţia din data de 11 februarie 2010, procurorul de caz C.G. a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a autoturismului indisponibilizat apare ca fiind lipsită de logică şi fundament încheierea ulterioară - la data de 19 februarie 2010 - a unui contract de asistenţă juridică rămas fără obiect.

Că suma de bani oferită de inculpatul C.G. viza exclusiv ridicarea măsurii de indisponibilizare a autoturismului, aspect admis de acesta, dar şi inculpatul B.A.T., rezultă, în opinia primei instanţe, din convorbirile telefonice avute la data de 05 februarie 2010 de inculpatul C.G. cu martorul B.V.

În contextul cauzei, relativ la lipsa de sinceritate a inculpatului legată de circumstanţele reale şi scopul întocmirii contractului de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 a fost apreciat, de către prima instanţă, şi refuzul acestuia de a pune la dispoziţia organelor de anchetă, atât exemplarul original al acestui contract, cât şi originalele contractelor de asistenţă din 2010 motivat de faptul că "acestea s-ar afla la clienţi, iar legislaţia în vigoare nu stabileşte pentru cabinetele de avocatură un anumit termen de păstrare a documentelor", în condiţiile în care din cuprinsul contractelor rezulta faptul încheierii acestora în două exemplare originale, ambele părţi atestând că se află în posesia a câte unui exemplar.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Ordinul nr. 1040/2004 al Ministrului Finanţelor Publice, contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente au obligaţia să păstreze în arhiva lor documentele financiar contabile şi documentele justificative contractele timp de 10 ani,dispoziţii normative pe care inculpatul a declarat că nu le cunoaşte, ignorând că nu se poate invoca necunoaşterea legii.

Raportat la activitatea infracţională reţinută şi la probele de vinovăţie menţionate, prima instanţă a constatat că fapta săvârşită de inculpatul N.C. în circumstanţele arătate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută şi pedepsită de disp. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 C. pen.

La încadrarea juridică dată faptei au fost reţinute şi dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., întrucât faptele au fost săvârşite de trei sau mai multe persoane împreună.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut următoarele:

Individualizarea judiciară constituie o operaţiune prin care pedeapsa trebuie să reflecte evaluarea coroborată a tuturor elementelor care caracterizează o cauză, în acest sens fiind necesară examinarea şi reţinerea aspectelor semnificative din starea de fapt, instanţa trebuia să reţină starea de fapt şi încadrarea juridică în mod corect astfel încât pedepsele stabilite să fie într-un cuantum corespunzător criteriilor stabilite de art. 72 C. pen.

Rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie sa se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei este însăşi pedeapsa.

Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.

La stabilirea modalităţii de executare şi la aplicarea pedepselor trebuie avute vedere atât împrejurările în care au fost săvârşite faptele cât şi datele care îl caracterizează pe inculpat, iar referitor la acestea, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor, cât şi la executarea lor, instanţa trebuie să ia în considerare atât gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite, cât şi datele personale ale inculpatului, astfel încât pedeapsa să fie de natură a contribui la realizarea funcţiilor şi a scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen., adică prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar executarea pedepsei să nu cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana inculpatului.

În contextul celor menţionate, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că pedepsele ce urmează a fi aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile săvârşite, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare aleasă, trebuie să fie juste, de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării acestora şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.

În considerarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a avut în vedere împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele (împrejurări relevate în considerentele hotărârii), implicarea infracţională a fiecăruia dintre inculpaţi (împrejurări de asemenea relevate în considerentele hotărârii), măsura în care aceştia au contribuit la atingerea scopului infracţional, de pericolul concret al faptelor săvârşite dar şi datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, şi anume, că inculpaţii sunt persoane tinere, fără antecedente penale (cu excepţia inculpatului N.C.), trei dintre aceştia - M.R.E., B.A.T. şi N.C. - având studii superioare o atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului penal şi, chiar dacă au adoptat o atitudine de nerecunoaştere, acest din urmă aspect, concretizat într-un drept al inculpaţilor, nu va fi apreciat în mod negativ la individualizarea pedepselor ce se vor aplica.

În acest context, prima instanţă a apreciat necesar de menţionat că simpla inexistenţă a antecedentelor penale, precum şi conduita buna avută anterior în societate ca şi situaţia familială a inculpaţilor, aşa cum aceasta rezultă din probele în circumstanţiere administrate, nu constituie temeiuri suficiente pentru a fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare în favoarea acestora şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, întrucât, aşa cum este statuat, constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante, este atributul exclusiv al instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, secţia penală, a dispus condamnarea fiecărui inculpat, cu excepţia inculpatului C.G., la câte o pedeapsă pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute, într-un cuantum suficient şi proporţional în raport cu criteriile de individualizare sus-menţionate, fără a reţine împrejurări care să constituie circumstanţe atenuante, stabilind modalitatea de executare a suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile art. 81 C. pen. cu toate consecinţele legale, apreciind că scopul pedepsei aşa cum este prevăzut în art. 52 C. pen., poate fi atins în acest chiar fără privare de libertate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 914 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 707/45/2011, în termen legal, au declarat apel inculpaţi B.A.T., C.A.E., N.C. şi M.R.E., amplele critici formulate de părţi, prin intermediul apărătorilor lor aleşi, fiind în detaliu redate în încheierea de şedinţă din data de 12 noiembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Acestea, alături de motivele de apel invocate în scris vor fi reluate, în esenţă, la momentul când instanţa de control judiciar va proceda la examinarea cazurilor de casare invocate de fiecare dintre apelanţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 martie 2014 sub nr. 1137/1/2014, fiind fixat prim termen de judecată, la data de 28 aprilie 2014.

La termenul din data de 28 aprilie 2014 a fost precizat cadrul procesual ca fiind cel reglementat de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, potrivit cu care "Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel". Ca atare, căile de atac care au fost promovate ca fiind recursuri se vor soluţiona după dispoziţiile procedurale privind apelul.

Aşa fiind, s-a constatat că prezenta cauză are ca obiect apelurile declarate de inculpaţii B.A.T., C.A.E., N.C. şi M.R.E. împotriva Sentinţei penale nr. 914 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 707/45/2011, părţile urmând a avea calitatea de apelanţi inculpaţi, respectiv de intimat inculpat (C.G.).

Totodată, deliberând asupra cererii de amânare formulată de apelantul inculpat N.C., prin care a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, în vederea pregătirii apărării şi motivării căii de atac, întrucât prezenta cauză se află la primul termen de judecată în faţa instanţei de apel, Completul de 5 judecători, văzând şi poziţia reprezentantului Ministerului Public, instanţa a apreciat cererea ca fiind întemeiată, admiţând-o în consecinţă, şi dispunând amânarea judecăţii pentru termenul din data de 19 mai 2014, punând în vedere inculpatului că este singurul termen de judecată acordat pentru angajarea unui apărător şi pregătirea apărării.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a luat act de manifestarea de voinţă exprimată de apelanţii inculpaţi B.A.T., C.A.E. şi M.R.E., personal, în sensul că doresc să dea o declaraţie în faţa instanţei de apel punându-le în vedere să se prezinte la termenul acordat în cauză, în vederea audierii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2014 a fost admisă cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al apelantului-inculpat M.R.E., avocat M.Ş., pentru imposibilitate obiectivă de prezentare determinată de motive medicale, cu menţiunea că a fost singurul termen acordat în cauză pentru acel motiv.

Totodată, dat fiind faptul că acel termen a fost primul la care apelantul-inculpat N.C. s-a prezentat în faţa instanţei, în temeiul art. 420 alin. (4) raportat la art. 379 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a pus în vedere inculpatului menţionat să precizeze dacă doreşte să dea o declaraţie în faţa instanţei de apel ori se prevalează de dreptul la tăcere prevăzut de art. 374 alin. (2) C. proc. pen., luând act de manifestarea de voinţă exprimată de către apelantul-inculpat N.C. în sensul că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel (un supliment de declaraţie).

Pentru aceste considerente, cauza a fost amânată la data de 30 iunie 2014, punându-se totodată, în vedere părţilor să depună, cu minim 10 zile înainte de termenul acordat în cauză, orice alte cereri sau înscrisuri în susţinerea apelurilor declarate, însoţite de un opis, pentru ca membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public şi părţile să poată lua cunoştinţă de conţinutul acestora.

La termenul din data de 30 iunie 2014, dat fiind că la datele de 28 aprilie 2014, şi 19 mai 2014, în şedinţă publică, astfel cum s-a reţinut în cuprinsul încheierilor de şedinţă de la termenele respective, apelanţii inculpaţi B.A.T., C.A.E., M.R.E. şi N.C. şi-au manifestat intenţia de a da o declaraţie în faţa Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelanţilor inculpaţi, declaraţiile acestora fiind consemnate în detaliu şi ataşate la dosarul cauzei ulterior citirii şi semnării de către inculpaţi şi apărătorii acestora.

Faţă de solicitările apărătorilor apelanţilor-inculpaţi de suplimentare a probatoriilor, a conţinutul declaraţiilor date de către inculpaţi la acest termen, văzând şi poziţia reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a încuviinţat cererea apelanţilor-inculpaţi de amânare a cauzei, pentru a da posibilitatea părţilor să depună, în scris, eventuale completările ale motivelor de apel, alte cereri/excepţii şi toate cererile de probatorii.

Prin urmare, pentru discutarea şi administrarea probatoriului, cauza a fost amânată la data de 22 septembrie 2014.

La termenul din data de 22 septembrie 2014, deliberând asupra cererilor de probatorii solicitate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în temeiul art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., le-a admis, în parte, întemeiat pe argumentele ce vor fi expuse în continuare:

I. Cu privire la cererile de probatorii solicitate de către apelanţii-inculpaţi B.A.T. şi C.A.E.:

În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri în circumstanţiere, apreciind această cauză ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă cauzei, a încuviinţat-o şi a constatat-o administrată prin depunerea şi ataşarea acestor înscrisuri numerotate şi opisate la dosarul cauzei.

1.1 Referitor la proba cu înscrisuri, privind emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în care să se solicite înaintarea la dosarul cauzei a celor aproximativ 90 sms-uri transmise între inculpaţii B.A.T. şi C.A.E. şi C.G. anterior, pentru a dovedi ce anume reprezenta suma de 10.000 euro şi contextul în care a fost solicitată această sumă de către B.A.T., s-a apreciat că nu este utilă, pertinentă şi concludentă cauze şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă.

În acest sens, s-a reţinut că, în dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, la fila 2, în cuprinsul adresei de înaintare către Curtea de Apel Iaşi sunt indicate copiile suporţilor magnetici care conţin înregistrările convorbirilor telefonice realizate în cauză şi în care au fost emise autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice cu nr. 17, 21, 22, 23, 24, 25, 26, iar la dosarul Curţii de Apel Suceava cu nr. 707/45/2011, dosar format urmare admiterii cererii de strămutare a soluţionării cauzei de la Curtea de Apel Iaşi la Curtea de Apel Suceava, sunt menţionate şi există la dosarul cauzei copiile suporţilor optici, în număr de 20, precum şi anexa 2 la această adresă, conţinând plicul sigilat în care se află autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice şi încheierile emise în această cauză pentru înregistrările care au fost dispuse.

II. În ceea ce priveşte probatoriul solicitat de către apelantul-inculpat M.R.E., instanţa de control judiciar a admis în parte cererea de probe, astfel:

În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri, a apreciat ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă cauzei, depunerea de acte atât pe situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere, iar întrucât aceste înscrisuri au fost depuse cu opis la dosarul cauzei, a constatat administrată această probă.

Cu privire la solicitarea de emitere a unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru a se depune la dosarul cauzei cele două cereri de restituire a autoturismului, formulate de către reprezentanţii convenţionali ai inculpatului C.G., instanţa a apreciat această probă ca nefiind utilă şi concludentă cauzei, având în vedere că în dosarul de urmărire penală se găseşte delegaţia apărătorului N.C., delegaţie emisă pentru Dosarul nr. 53/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

De altfel, s-a reţinut că, pe această delegaţie este aplicată şi ştampila, cu viza de înregistrare a delegaţiei apărătorului, iar la dosarul de urmărire penală se găseşte cererea la care s-a făcut trimitere şi care este întocmită în numele lui C.G.

Totodată, în urma verificărilor actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că, la dosarul de urmărire penală, se găseşte o împuternicire avocaţială a avocatului N.I.N., însă pe această împuternicire nu este menţionată, astfel cum s-a menţionat pe împuternicirea amintită anterior, faptul că aceasta ar viza Dosarul penal cu nr. 853/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Ca atare, apreciind că nu mai sunt necesare alte precizări, instanţa a respins această probă.

În ceea ce priveşte proba testimonială, a apreciat că audierea în circumstanţiere a martorei I.M., este utilă, pertinentă şi concludentă cauzei, motiv pentru care a încuviinţat-o, instanţa de control judiciar luând act de faptul că apelantul-inculpat s-a obligat să prezinte personal martorul în faţa instanţei.

Totodată, a apreciat că nu este utilă, pertinentă şi concludentă proba testimonială constând în reaudierea martorilor B.V. şi G.V. cauzei, motiv pentru care a respins-o în consecinţă.

Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, pe de o parte, că cei doi martori au fost audiaţi în faţa instanţei de fond, martorul B.V. susţinând aceleaşi aspecte invocate de apărare ca şi teză probatorie, respectiv explicarea conţinutului sms-ului trimis de către C.G. către B.V. la data de 19 februarie 2010 (declaraţia martorului se găseşte la dosar instanţă fond).

De asemenea, s-a mai apreciat că, în dosarul de urmărire penală sunt administrate şi alte probe, inclusiv sms-urile la care apărarea a făcut referire prin prisma cărora se va putea aprecia dacă această teză probatorie invocată în faţa instanţei de apel de către apărare este sau nu reală.

Pe de altă parte, în ceea ce îl priveşte pe martorul G.V., instanţa a reţinut faptul că şi acest martor a fost audiat în faţa primei instanţe, iar contrar celor susţinute de către apărare, doar acest martor a făcut precizarea că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale (declaraţia acestui martor se află la dosar fond), spre deosebire de martorul B.V., care a dat o declaraţie amplă.

Tot cu privire la aceşti doi martori, raportat la susţinerile apărării cu privire la faptul că faţă de aceştia s-a pronunţat o soluţie de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, instanţa, urmare verificărilor efectuate, a constatat că hotărârea la care apărarea face trimitere, pronunţată la data de 06 mai 2014, nu este încă definitivă.

Referitor la proba testimonială constând în audierea martorului N.I., raportat la teza probatorie susţinută de către apărare, s-a apreciat că nu este utilă şi concludentă prezentei cauzei, fiind respinsă, motivat de de faptul că în dosarul de urmărire penală se regăsesc actele pe care acesta le-a efectuat în cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, acte care permit Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aprecieze asupra tezei probatorii invocate.

Instanţa de apel a respins proba testimonială constând în audierea martorului I.D., întrucât a apreciat că nu este utilă şi concludentă prezentei cauzei, având în vedere împrejurarea că acest martor nu a întocmit acte care să aibă legătură cu învinuirile aduse inculpaţilor din prezenta cauză.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, în niciun moment, din actele dosarului nu a rezultat că acest martor ar fi fost prezent la discuţiile care s-au derulat între persoanele cercetate în prezenta cauză.

III. În ceea ce priveşte probatoriul solicitat de către apelantul-inculpat N.C., având în vedere faptul că apărarea a învederat Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători, să aibă în vedere, odată cu pronunţarea hotărârii, doar proba cu înscrisuri în circumstanţiere, cele care au fost deja depuse la dosarul cauzei de către apărare, a admis această cerere, apreciind proba ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă cauzei.

De altfel, instanţa supremă ar fi avut în vedere la pronunţarea hotărârii toate înscrisurile depuse de către toţi inculpaţii din prezenta cauză, chiar dacă acestea nu au fost depuse în faţa instanţei de apel şi au fost depuse fie în faza de urmărire, fie în faţa primei instanţe de judecată.

În vederea administrării probei testimoniale cu un martor în circumstanţiere, încuviinţată la acest termen pentru inculpatul M.R.E., a fost stabilit termen de judecată la data de 27 octombrie 2014.

La termenul din data de 27 octombrie 2014 Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a procedat la ascultarea martorului în circumstanţiere încuviinţat pentru apelantul inculpat M.R.E., în persoana numitei M.I., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, ulterior citirii şi semnării ei de către martor.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a admis cererea de suplimentare de probatorii formulată de apărarea inculpatului M.R.E., constând în înscrisuri în circumstanţiere, respectiv: caracterizare din data de 23 octombrie 2014, întocmită de către Ş.N., judecător în cadrul Tribunalului Iaşi, secţia penală; Caracterizare întocmită de către N.L., judecător în cadrul Tribunalului Iaşi; Caracterizare din data de 23 octombrie 2014, întocmită de către C.M., judecător pensionar din februarie 2014, în prezent avocat în Baroul Iaşi; Caracterizare din data de 24 octombrie 2014, întocmită de către C.M.D.M., judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, apreciind că este utilă, pertinentă şi concludentă cauzei. Întrucât aceste înscrisuri au fost depuse cu opis la dosarul cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a constatat administrată această probă.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a apreciat că nu este utilă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu înscrisuri solicitată de apărarea inculpatului M.R.E., constând în Hotărârea nr. 1169/2014 pronunţată la data de 06 mai 2014 de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 14973/245/2013*, prin care au fost achitaţi inculpaţii G.V. şi B.V., având în vedere că din verificările efectuate, s-a constatat că depunerea hotărârii la care apărarea face trimitere, pronunţată la data de 06 mai 2014, nu este încă definitivă, nefiind relevantă în contextul aprecierii vinovăţiei inculpaţilor din prezenta cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând hotărârea apelată, având în vedere caracterul devolutiv integral al căii de atac, în raport de criticile formulate, constată următoarele:

1. Într-o primă critică comună inculpaţilor M.R.E., B.A.T. şi C.A.E. apărătorii aleşi ai acestora au susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală cu referire la autorizaţiile de interceptare a convorbirilor, care, în opinia acestora, au fost acordate în mod nelegal.

În argumentarea acestei critici s-a susţinut că, prin Decizia nr. 563 din 14 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, inculpatului M.R.E. i-a fost recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împrejurare de natură a atrage competenţa Înaltei Curţi pentru soluţionarea cauzei în fond, şi de a constata că autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice emise de Curtea de Apel Iaşi, au fost date de o instanţă necompetentă material.

În concluzie, apărarea inculpaţilor sus-menţionaţi a considerat că la data la care s-au solicitat autorizaţiile de interceptare a convorbirilor, acestea se impuneau a fi acordate de către Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie şi nu de către un alt organ jurisdicţional.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază criticile formulate de inculpaţii M.R.E., B.A.T. şi C.A.E.

În sensul constatării nulităţii absolute a autorizaţiilor de interceptare a convorbirilor telefonice emise de Curtea de Apel Iaşi, încuviinţate prin încheierea din 21 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarele nr. 56/45/2011 şi nr. 150/45/2011 şi anume: autorizaţiile din 21 ianuarie 2011, autorizaţiile din 22 februarie 2011, întrucât au fost date de o instanţă necompetentă material cu încălcarea disp. art. 91¹ alin. (3) şi (4) C. proc. pen., cu consecinţa constatării nulităţii absolute a mijloacelor de probă administrate cu încălcarea dispoziţiilor art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 91¹ C. proc. pen. şi art. 64 alin. (2) C. proc. pen. ca fiind neîntemeiate.

În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine, contrar celor susţinute de apărare, că instanţa de fond a analizat în considerentele sentinţei apelate această critica şi a concluzionat că, autorizaţiile emise de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi în baza încheierilor prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice până la data de 20 decembrie 2011, sunt legale, probatoriile efectuate în considerarea acestora fiind legal administrate, instanţa competentă căreia i-ar fi revenit competenţa de a judeca cauza în fond, la acel moment, fiind Curtea de Apel Iaşi.

În examinarea pe fond a criticii formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că potrivit dispoziţiilor art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen. anterior, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Totodată, se reţine că alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "autorizaţia se dă în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţa".

Verificând actele şi lucrările dosarului, în raport de aspectele invocate de apărarea inculpaţilor C.A.E., B.A.T. şi M.R.E. se constată că din adresa din 7 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, reiese că inculpatul M.R.E. a îndeplinit funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi până la data de 14 decembrie 2010 având la data de 10 februarie 2010 gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie (dosar Curtea de Apel Suceava ataşat Dosarului nr. 707/45/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Totodată, instanţa de control judiciar constată că, prin Decizia nr. 563 din data de 14 februarie 2009 a secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de M.R.E. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numărul 650 din 03 iulie 2008 (prin care a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional) fiind astfel obligat Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască inculpatului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - decizie care a fost pusă în executare de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1019 din data de 20 decembrie 201.

Dispoziţiile Deciziei nr. 563 din data de 14 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu a fost pusă în executare de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât inculpatul M.R.E. a desfăşurat efectiv acte de procuror D.I.I.C.O.T. până la data de 14 decembrie 2010 conform adresei din 5 martie 2012 (Dosar nr. 707/45/2011 Curtea de Apel Suceava).

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, potrivit art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 republicată "la data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii".

Or, în cauză inculpatul M.R.E. a redobândit gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie la data de 14 decembrie 2010 şi, prin urmare, se constată că autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice din 21 ianuarie 2011, din 22 februarie 2011, au fost emise de autoritatea competentă, în speţă Curtea de Apel Iaşi (încheierea din 21 ianuarie 2011 şi a încheierea din 22 februarie 2011), instanţa competentă, căreia i-ar fi revenit competenţa de a judeca cauza în fond, conform dispoziţiilor art. 28¹ C. proc. pen., determinat de calitatea, la acel moment, de procuror a inculpatul M.R.E. în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi de avocat în cadrul Baroului Iaşi a inculpatului B.A.T.

În contextul cauzei, instanţa de control judiciar reţine, totodată, că la stabilirea caracterului echitabil al procesului în ansamblu, trebuie să se ţină seama dacă s-a respectat dreptul la apărare. Trebuie să se examineze în special dacă reclamantului i s-a acordat posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune utilizării lor. În plus, trebuie să se ţină seama de calitatea probelor, inclusiv dacă circumstanţele în care au fost obţinute pun la îndoială fiabilitatea sau exactitatea acestora (a se vedea Bykov împotriva Rusiei (MC), nr. 4378/02, pct. 90, 10 martie 2009, cauza Valentino Acatrinei versus România).

În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, anterior momentului de finalizare a procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 91³ alin. (4) C. proc. pen., inculpaţilor li s-au prezentat procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, în cauză aducându-li-se la cunoştinţă că au dreptul să ceară ascultarea acestora, drept de care au uzat doar inculpaţii B.A.E. şi N.C. (14 - 15 iunie 2011), care nu au contestat elementele de fapt din conţinutul discuţiilor prezentate, fără a ridica, la acel moment, obiecţii cu privire la legalitatea acestora.

Referitor la critica apărării privind nelegalitatea probelor administrate în cauza dedusă judecăţii, a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate, în sensul imposibilităţii administrării ca probe a proceselor-verbale de certificare a conţinutului convorbirilor telefonice efectuate în Dosarul nr. 7/D/P/2010, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 91² alin. (5) C. proc. pen. anterior şi art. 142 alin. (5) C. proc. pen. în vigoare, datele rezultate din măsurile de supraveghere pot fi folosite şi în altă cauză, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹ alin. (1) şi (2) C. pen. anterior (art. 139 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare), condiţie îndeplinită în cauza de faţă, inculpaţii fiind cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie .

În acest context Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, prin Ordonanţa din 22 februarie 2010 dispusă în Dosarul nr. 21/P/2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi constatând că, în cursul cercetărilor efectuate în cauza penală nr. 7/D/P/2010 a D.I.I.C.O.T. Suceava au fost interceptate (în baza autorizaţiilor din 21 ianuarie 2010 şi din 27 ianuarie 2010 emise în baza încheierilor nr. 171 din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 409/86/2010 şi nr. 261 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 577/86/2010) convorbirile telefonice purtate de numitul C.G. şi M.R.E., s-a reţinut, între altele, că există indicii temeinice cu privire la faptul că au rezultat date referitoare la faptul că numitul M.R.E. ar fi pretins/primit o sumă de bani de la numiţii C.A.E. şi B.A.T.

Prin urmare, întrucât s-a constatat că parte din convorbirile interceptate şi înregistrate în condiţiile sus arătate conţin date concludente şi utile prezentei cauze, în temeiul art. 91² alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus folosirea acestora în Cauza penală nr. 21/P/2010 a Serviciului Iaşi al D.N.A.

Prin urmare, convorbirile telefonice purtate de inculpaţi, şi mesajele tip SMS în datele de 21 ianuarie 2010, 23 ianuarie 2010, 24 ianuarie 2010, 25 ianuarie 2010, 26 ianuarie 2010, 27 ianuarie 2010, 28 ianuarie 2010, 29 ianuarie 2010, 31 ianuarie 2010, 2 februarie 2010, 3 februarie 2010, 4 februarie 2010, 5 februarie 2010, 6 februarie 2010,8 februarie 2010, 9 februarie 2010, 10 februarie 2010, 11 februarie 2010, 12 februarie 2010, 13 februarie 2010, 14 februarie 2010, 15 februarie 2010, 16 februarie 2010, 17 februarie 2010, 18 februarie 2010, 19 februarie 2010, 20 februarie 2010, 23 februarie 2010, transmise D.N.A. de către D.I.I.C.O.T. în format electronic şi interceptate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Suceava, au fost redate integral de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. în procesele-verbale întocmite la datele de 1 februarie 2010, 10 mai 2010, 11 mai 2010, 12 mai 2011, care au fost certificate pentru autenticitate de către procurorii de caz, aşa cum cer dispoziţiile art. 91³ alin. (2) C. proc. pen. (activitatea ofiţerilor de poliţie judiciară desfăşurându-se în baza rezoluţiei de delegare din data de 24 aprilie 2011 dispusă în Dosarul nr. 21/P/2010 emisă de procurorul de caz).

Astfel, se constată că reţinerea de către procurori, ca mijloc de probă în prezenta cauză, a înregistrărilor respectivelor convorbiri telefonice, este legală, fiind conformă dispoziţiilor art. 91² alin. (5) C. proc. pen. mai sus menţionate.

Această apreciere este raţională, având în vedere şi prevederile art. 63 C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constatând că înregistrarea ambientală a acestor convorbiri s-a făcut legal, în baza autorizaţiei emise de judecător, iar valorificarea lor a avut la bază dispoziţiile art. 91² alin. (5) C. proc. pen., existând indicii privitoare la pregătirea sau săvârşirea unor alte infracţiuni.

În consecinţă, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în raport de argumentaţia ce precede reţine că, criticile formulate în cauză nu se susţin, dovedindu-se a fi neîntemeiate.

Într-o altă critică formulată de apărarea inculpaţilor M.R.E., B.A.T. şi C.A.E., s-a susţinut că prin apariţia Legii nr. 286/2009, intrată în vigoare la data de 01 februarie 2014, condiţiile de incriminare ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de dispoziţiile art. 257 C. pen. anterior s-au modificat, astfel încât, fapta reţinută în sarcina inculpaţilor M.R.E., B.A.T. şi C.A.E., aşa cum a fost descrisă prin rechizitoriu, nu mai întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de dispoziţiile art. 291 C. pen.

Prin urmare, fapta pentru care inculpaţii M.R.E., B.A.T. şi C.A.E., au fost deduşi judecăţii nu mai este prevăzută de legea penală, iar soluţia ce se impune este de achitare a acestora, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În argumentare, apărarea inculpaţilor a arătat că, în dispoziţiile art. 291 C. pen. în vigoare s-a adăugat o nouă condiţie cumulativă a acţiunilor de primire sau pretindere de bani sau alte foloase asumate de către autorul faptei de promisiune faţă de cumpărătorul de influenţă, în sensul că va interveni pe lângă funcţionarul respectiv pentru a-l determina să facă sau să nu facă o acţiune ce intră în cuprinsul îndatoririlor sale profesionale.

Prin urmare, s-a susţinut că, legiuitorul a înţeles a reincrimina infracţiunea de trafic de influenţă în sensul înserării acţiunii de promitere a ingerinţei în acţiunile unui funcţionar, acţiune cumulativă care trebuie săvârşită de către autor pentru întrunirea elementelor constitutive, sub raportul laturii obiective a infracţiunii precizate.

Această nouă modalitate de incriminare a traficului de influenţă are, în opinia apărării, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii menţionaţi, caracterul unei legi penale mai favorabile, atât sub aspect sancţionator, dar mai ales, sub raportul elementelor de incriminare.

Examinând critica invocată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, de la data pronunţării hotărârii în fond, 24 octombrie 2013 până la soluţionarea recursului, recalificat apel la data de 28 aprilie 2014, (dată la care a fost precizat cadrul procesual ca fiind cel reglementat de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale) a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aspect care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte şi în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situaţia concretă.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că pentru a determina legea penală incidentă se impune analizarea unor criterii concrete, referitoare la menţinerea incriminării faptelor săvârşite în legea penală nouă şi posibilitatea ca aceasta să retroactiveze, în sensul că ar fi mai favorabilă cu privire la condiţiile de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere, regimul sancţionator.

Se reţine astfel că inculpaţii M.R.E., B.A.T. şi C.A.E. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (M.R.E.); art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (B.A.T.) şi respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (C.A.E.).

În ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la dispoziţiile art. 257 C. pen. raportat la acuzaţiile aduse inculpaţilor M.R.E., B.A.T. şi C.A.E. se constată următoarele:

Reglementând o situaţie derogatorie de la principiul activităţii legii penale, art. 4 C. pen. stabileşte că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Rezultă, aşadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziţii legale vizează situaţia când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esenţa sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase şi în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale sau pentru care s-a pronunţat deja o soluţie de condamnare nu mai întruneşte unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conţinut constitutiv.

Potrivit art. 257 C. pen. anterior infracţiunea de trafic de influenţă constă în "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 10 ani".

Totodată, art. 291 C. pen. în vigoare infracţiunea de trafic de influenţă constă în "Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 7 ani."

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, se observă că aceasta este prevăzută în Codul penal în conţinutul art. 291, cu aceiaşi denumire marginală, într-o variantă de incriminare asemănătoare reglementării anterioare, însă, ca element de diferenţiere, se prevede în mod expres condiţia ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Întocmai ca şi în reglementarea anterioară, traficul de influenţă reprezintă, în esenţă, o speculare, o exploatare a influenţei pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcţionar public.

Analiza celor două texte de incriminare, evidenţiază câteva deosebiri între cele două reglementări.

Mai întâi, expresia acceptarea de promisiuni, de daruri, a fost înlocuită cu cea de acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. A mai fost modificată întinderea promisiunii făcute de făptuitor cu privire la intervenţia pe care se angajează să o aibă la funcţionarul pe lângă care are sau lasă să se creadă că are influenţă. Astfel au fost adăugate trei noi conduite, şi anume: urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Aparent o altă modificare este reprezentată de inserarea unei condiţii noi, necesare pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Ceea ce trebuie subliniat la acest moment este că aceste deosebiri nu sunt unele esenţiale, nu au un impact major asupra conţinutului constitutiv, astfel încât să se vorbească despre o reglementare diferită. Nu există deci o nouă infracţiune, ci vechea incriminare este preluată şi continuată, cu modificări minime, de noua reglementare penală.

Astfel, nu se pune în vreun fel problema dezincriminării, a discontinuităţii de incriminare.

Noţiunea de promisiune presupune un angajament, o făgăduială din partea autorului infracţiunii, prin care acesta îşi asumă obligaţia să facă ceva pentru a îndreptăţi speranţele cumpărătorului de influenţă în sensul determinării funcţionarului public să adopte conduita ce formează obiectul vânzării-cumpărării de influenţă.

Având în vedere faptul că, potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), făptuitorul se obliga să intervină pe lângă funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, iar, în incriminarea actuală, subiectul activ promite că va determina funcţionarul să adopte o anumită conduită, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că activitatea de promisiune, prevăzută de Codul penal în vigoare, este inclusă în activitatea de determinare la care făptuitorul se obliga anterior, conform cerinţei prevăzute de vechea codificare.

Cu alte cuvinte, se consideră că folosirea, în reglementarea anterioară, a expresiei "pentru a-l determina" semnifica o garanţie din partea vânzătorului de influenţă în sensul reuşitei intervenţiei sale pe lângă funcţionarul public, aspect care presupunea o obligaţie de rezultat, pe când, în situaţia actuală, subiectul activ are o obligaţie de diligenţă, care permite, însă, spre deosebire de vechea reglementare, o distincţie clară cu privire la intenţia infracţională a subiectului activ.

Astfel, aspectul introdus cu privire la promisiunea determinării conturează mai precis latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă şi permite o delimitare netă de alte infracţiuni (spre exemplu, înşelăciunea), intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a sublinia că nu orice pretindere de influenţă, chiar şi fără a avea aparenţa minimală a unui act real de corupţie, constituie trafic de influenţă, ci doar acel act de pregătire (pentru o posibilă faptă viitoare de luare de mită) care se apropie suficient de mult de lezarea valorii sociale care trebuie sancţionată penal conform art. 291 C. pen.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor M.R.E., B.A.T. şi C.A.E. astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond, întrunesc, în continuare, toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare a infracţiunii prevăzute de 291 alin. (1) C. pen., nefiind incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, şi pe cale de consecinţă solicitarea de a se dispune achitarea lor pentru acest considerent, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. nu poate fi primită.

Cu privire la critica formulată de apărarea inculpatului M.R.E., referitoare la nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, analizând structura şi conţinutul sentinţei pronunţate în cauză constată că aceasta cuprinde considerente proprii în fapt şi în drept şi nu s-a limitat a face referire la actul de sesizare, mai mult decât atât, prima instanţă a arătat că îşi însuşeşte starea de fapt, încadrarea juridică şi a apreciat ca fiind corectă interpretarea dată probatoriului administrat în faza de urmărire penală. În plus, sentinţa cuprinde pe larg argumentele tehnice şi probele care au condus la pronunţarea de către prima instanţă a unei hotărâri de condamnare.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 354, art. 355 şi 356 C. proc. pen., hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei şi pronunţă o hotărâre de condamnare trebuie să cuprindă în expunere, între altele, descrierea fiecărei fapte reţinută în sarcina inculpatului, forma gradul de vinovăţie, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, a celor care au fost înlăturate, analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 345 C. proc. pen.

Prin urmare, în hotărâre trebuie analizate fiecare dintre motivele formulate de părţi şi argumentele invocate de procuror în susţinerea acuzării, motivându-se temeiurile de drept şi de fapt care au condus la pronunţarea soluţiei de condamnare.

Astfel, se asigură părţilor dreptul la un proces echitabil, cum este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce cuprinde, între altele, atât dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, cât şi obligaţia instanţei de a examina aceste observaţii, cu alte cuvinte, sarcina instanţei fiind aceea de a analiza efectiv mijloacele, argumentele şi probatoriile părţilor.

În jurisprudenţa instanţei europene s-a statuat în mod constant că, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţie impun o obligaţie instanţelor de a-şi motiva hotărârile, însă acesta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii variind în funcţie de natura hotărârii. Ceea ce este definitoriu pentru noţiunea de proces echitabil este ca instanţa să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi nu să se mulţumească să confirme concluziile unei alte instanţe sau pe cele reţinute în actul de sesizare (Helle împotriva Finlandei, paragraful 60, cauza Boldea împotriva României, cauza Albina împotriva României).

Din examinarea conţinutului hotărârii pronunţată de instanţa de fond rezultă că aceasta este motivată în raport de toate criticile invocate de inculpaţi în apărare şi de reprezentantul Ministerului Public în acuzare, inclusiv cele susţinute de inculpatul M.R.E., întemeiat pe argumentele de fapt şi de drept care au justificat soluţia instanţei de fond în reţinerea vinovăţiei sale şi condamnarea sa pentru comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată (trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.)

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că nu se poate aprecia că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil al vreuneia dintre părţi, astfel cum susţine apelantul inculpat M.R.E.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, analizând conţinutul deciziei apelate în raport de criticile invocate de inculpaţi, reţine că, în considerentele sentinţei, instanţa de fond, nu s-a rezumat doar la aprecieri cu caracter general, ci a realizat un examen coroborat al probelor administrate în faza de urmărire penală şi al judecăţii, cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor, fapt ce permite o verificare a acestei hotărâri de către instanţa de apel.

Mai mult se reţine că, instanţa de fond, pornind de la o situaţie de fapt conturată de ansamblul probator administrat, a reliefat, în mod corect, împrejurările comiterii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din prezenta cauză, prin raportare la elementele constitutive ale fiecărei infracţiuni (trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură private), dar şi considerentele pentru care a dispus condamnarea inculpaţilor sub aspectul infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că neîntemeiată este şi susţinerea apărării inculpatului M.R.E. privitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi.

Astfel, din conţinutul considerentelor hotărârii se constată că instanţa de fond a făcut o analiză coroborată a probelor care au justificat soluţia de condamnare pe de o parte făcând, totodată, o analiză proprie a materialului probator administrat în faza cercetării judecătoreşti şi a urmăririi penale, cu respectarea principiului nemijlocirii, contradictorialităţii şi cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpaţilor.

Analizând argumentele apărării şi natura cauzei, privind aplicarea legii penale mai favorabile în contextul în care se va aprecia că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor M.R.E., B.A. şi C.A.E., sub aspectul pedepsei principale, modificarea legislativă din 1 februarie 2014 stabileşte limite de pedeapsă mai reduse comparativ cu cele stabilite de legea penală anterioară.

Însă, deşi norma de incriminare din noul Codul penal reprezintă legea penală mai favorabilă prin prisma limitelor de pedeapsă, raportat la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului M.R.E. se constată că aceasta realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. Dispoziţiile art. 7 din Legea 78/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 statuează că "Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care este judecător sau procuror se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime " fapt care ar determina aplicarea unei pedepse mult mai aspră raportat la pedeapsa stabilită potrivit legii vechi.

Totodată, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.A.T. se constată că infracţiunile reţinute în sarcina acestuia aceasta realizează conţinutul constitutiv a două infracţiuni aflate în concurs, fapt care, în operaţiunea de stabilire a încadrării juridice şi de aplicare a unei sancţiuni ar impune reţinerea dispoziţiilor art. 38 - 39 C. pen. privitoare la concursul de infracţiuni, dispoziţii care prevăd obligativitatea aplicării, la pedeapsa cea mai grea, a unui spor fix de pedeapsă reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, şi care ar impunea aplicarea unei pedepse rezultante mult mai aspră comparativ cu pedeapsa stabilită potrivit legii vechi.

Se mai reţine că, prima instanţă a aplicat inculpaţilor M.R.E., B.A.T. şi C.A.E. pedepse de câte 2 ani închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat în conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen. anterior pe un termen de încercare de câte 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Din analiza comparativă a normelor penale sancţionatorii se constată că această modalitate de executare a pedepsei nu este prevăzută în actuala reglementare a Codului penal în vigoare, împrejurare de natură a conduce la concluzia că modalitatea de individualizare stabilită în legea penală anterioară este mai favorabilă, acesta constituind un argument în plus în stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind Codul penal din anul 1968.

Prin urmare, se constată că prin aplicarea dispoziţiilor legii penale în vigoare s-ar ajunge la ipoteza în care situaţia juridică a inculpaţilor s-ar agrava în propria lor cale de atac, argument care justifică aprecierea că legea penală nu va retroactiva.

Aşadar, în raport de argumentaţia ce precede, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în ceea ce-i priveşte pe apelanţii inculpaţi M.R.E., B.A. şi C.A.E., în mod global, legea penală mai favorabilă este dată de prevederile Codului penal din anul 1968, iar criticile formulate de aceştia sunt nefondate.

O altă critică comună inculpaţilor C.A.E. şi B.A.T. şi M.R.E. a vizat greşita lor condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în condiţiile în care, la dosarul cauzei nu există nicio probă care să confirme că inculpaţii au săvârşit aceste fapte, inculpaţii solicitând, pe cale de consecinţă achitarea lor, în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată, contrar celor susţinute de apărarea inculpaţilor C.A.E., B.A.T. şi M.R.E. că, instanţa de fond a analizat faptele reţinute în sarcina acestora a reţinut că în contextul activităţii imputate inculpaţilor probatoriul administrat a relevat, dincolo de orice dubiu, că inculpaţii au pretins/primit de la inculpatul C.G. suma de 1.000 EURO în vederea ridicării măsurii indisponibilizării instituită asupra autoturismului acestuia, marca B. (2006) având numărul de înmatriculare 01f, autoturism ce figura în baza de date a Interpol ca fiind furat din Spania, instanţa de control judiciar confirmând valabilitatea argumentelor de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond cu privire la acuzaţiile care formează obiectul analizei, constatând că probatoriul administrat în cauză a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii C.A.E., B.A.T. şi M.R.E. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

În conformitate cu prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu".

Rezultă astfel că, elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, se poate realiza alternativ, fie printr-o acţiune de pretindere sau primire a unei sume de bani sau alt folos material, în scopul de a-şi exercita influenţa asupra unui funcţionar.

Practica judiciară a învederat că existenţa infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. nu presupune existenţa unei influenţe reale a făptuitorului asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca influenţa, pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcţionar care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase, chiar dacă funcţionarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcţia pe care acesta o îndeplineşte.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu interesează dacă intervenţia promisă a avut loc şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau ilegal, esenţial fiind ca făptuitorul "să aibă influenţă" sau "să lase să se creadă că are influenţă" asupra unui funcţionar şi să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă "un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu".

Făptuitorul lasă să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere. În acest caz, influenţa nu este reală ci numai afirmată de făptuitor, afirmaţie care se impune însă, a fi una posibilă şi credibilă, nu o pretinsă influenţă ce pare irealizabilă sau absurdă, imposibil de a exista sau de a produce vreun efect.

Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 din C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de fond a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, instanţa este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Urmare analizei coroborate a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că instanţa de fond a reţinut în mod concret situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă pentru care au şi fost condamnaţi.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, contrar celor susţinute de apărare, primirea sumelor de bani de către inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., se circumscrie acţiunilor alternative prevăzute în textul de incriminare, iar scopul pretinderii banilor de către inculpatul B.A.T. în numele inculpatului M.R.E. şi acceptul remiterii acestora, este fără îndoială dovedit, aşa cum rezultă din materialul probator administrat.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Complet de 5 judecători, constată că prima instanţă a făcut un examen amplu al probelor ce dovedesc vinovăţia inculpaţilor în contextul faptelor care le-au fost reţinute în sarcină, în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat detaliat, evidenţiind actele concrete de executare comise de cei trei inculpaţi, valorificând coroborat mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, ceea ce a presupus un proces de analiză şi sinteză, finalizat prin stabilirea activităţii infracţionale, în sarcina fiecărui inculpat.

Relevante sub aspect probator sunt declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care se coroborează cu convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate, în mod autorizat, precum şi cu conţinutul mesajelor scrise, din care rezultă în mod neechivoc, existenţa faptelor penale reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi a "legăturii infracţionale" dintre aceştia, fiecare dintre inculpaţi ocupând o poziţie determinată în cadrul acesteia, C.G. având calitatea de cumpărător de influenţă, B.A.T., M.R.E. fiind traficanţii de influenţă, iar C.A.E. complice la traficarea influenţei şi element de legătură dintre cumpărătorul şi traficanţii de influenţă.

În interpretarea şi analizarea probelor administrate în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că la data de 03 februarie 2010, inculpatul C.G., nemulţumit de faptul că avocatul N.I.N. nu a reuşit să-i obţină imediat, prin mijloace legale, ridicarea măsurii de indisponibilizare a maşinii (nu a făcut nimic, vorba ta, fără bani, eu nu ştiu ce face (...)) la sugestia, şi prin intermediul inculpatului C.A.E., l-a contactat pe avocatul B.A.T. zis "A." căruia i-a cerut ajutorul, sub forma unei intervenţii la procurorul de caz, făcută prin medierea inculpatului M.R.E. care la acea dată era procuror în cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al D.I.I.C.O.T., cunoscând relaţia de prietenie de notorietate dintre aceştia, pentru a obţine restituirea autoturismului ce i-a fost ridicat în noaptea de 23/24 ianuarie 2010 de către lucrătorii de poliţie.

Sub aspect probator prezintă relevanţă declaraţia inculpatului C.G. care arată că "B.A. mi-a promis că-l va ruga pe M. să discute cu colega sa, procurorul care avea dosarul cu maşina şi să urgenteze treaba cu returnarea maşinii"

În acest context, în după-amiaza zile de 4 februarie 2010, în jurul orelor 15:30, cei trei inculpaţii s-au întâlnit, la un "rachiu" (astfel cum rezultă din conţinutul următoarei convorbiri" (...) Apăi mă duc să mă întâlnesc cu echipa trăsnită să-i povestesc de (...) să vedem (...)", "Tocmai mă pregăteam să (...) mă duc să beau un rachiu cu R. şi A."), împrejurare în care inculpatul C.G. i-a remis inculpatului M.R.E. (identificat în convorbirile telefonice "R.") copia procesului-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2010 de către organele de poliţie, în vederea întocmirii de către acesta a cererii de restituire a autoturismului.

Relevanţă sub aspect probator prezintă şi convorbirea dintre inculpatul C.G. şi coinculpatul C.A.E. din data de 5 februarie 2010.

"Da o rămas să-i dai actele lu "R.! I le-ai dat aseară ?

- (C.G.) - Da, i le-am dat ieri, ziua.

- (C.A.E.) - I le-ai dat sigur ?

- (C.G.) - Da, da,da!. (...) Procesul ăla verbal (...)

- (C.A.-E.): Da, numai ăla?

- (C.G.): Păi aşa mi-o zis ? (...)

- (C.A.E.): Mă sunase A. şi m-o întrebat dacă i le-ai dat (...).

Materialul probator administrat în cauză a evidenţiat convingerea creată coinculpatului C.G. de către inculpaţii C.A.E. şi B.A.T., în sensul că inculpatul M.R. îşi poate exercita influenţa către procurorul investit cu soluţionarea Dosarului nr. 853/P/2010, relevantă fiind în acest sens afirmaţia inculpatului M.R. "Nici nu se pune problema, în maxim o săptămână ai maşina (...)"

Punând în aplicare hotărârea infracţională luată, în baza datelor preluate din procesul-verbal primit de la C.G. ("G."), inculpatul M.R.E., a întocmit în numele acestuia o cerere adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi prin care solicita restituirea şi lăsarea în custodie a maşinii indisponibilizate pe considerentul că este cumpărător de bună-credinţă, fiind victima unei înşelăciuni din partea celui de la care a cumpărat autoturismul, aspect ce rezultă explicit din convorbirea telefonică avută de inculpatul M.R.E. cu inculpatul C.G. la data de 05 februarie 2010:

"C.: - Salut. G. sunt. Mi-o zis A. să te sun !

M.: - Da, G. Ştiu eu ce-i de făcut! Stai calm! Aşteaptă până la unu jumătate că vorbim atunci! Suna-mă la unu jumătate.

M.: - Ţi-am făcut ce trebuia să-ţi fac, stai cuminte!"

Convorbirea redată este în deplină concordanţă cu declaraţia martorei C.G. care afirma "Îmi amintesc că, la începutul anului 2010, inculpatul M.R. a venit la mine în birou, eu fiind procuror şi mi-a adus o cerere într-un dosar pe care eu îl aveam în supraveghere. (...) a venit cu o coală A4 şi mi-a prezentat pe scurt conţinutul acesteia, în sensul că era vorba de o maşină a unei persoane pe care o cunoştea şi pe care o considera de bună-credinţă şi că dorea ca eu să-i primesc această cerere şi să o rezolv repede. Nu mi-a cerut să o rezolv în mod favorabil, însă din modul în care a prezentat situaţia am înţeles că pentru dumnealui era lesne de înţeles modul de rezolvare a acestei cereri.

La scurt timp, la câteva zile procurorul M. a revenit la mine la birou şi m-a întrebat dacă s-a soluţionat cererea, am perceput eu pe un ton de impunere, insistând din nou că omul este de bună-credinţă şi că nu poate sta la nesfârşit în Iaşi şi că ar aştepta un răspuns la cererea respectivă.

A doua zi după ce am comunicat rezoluţia de respingere a cererii a venit la mine în birou procurorul M. care m-a întrebat dacă sau de ce am respins cererea. Am perceput întrebarea domnului M. ca pe un reproş. Impresia mea a fost că procurorul M. avea un interes în sensul că dorea soluţionarea favorabilă a unei cereri pentru că era vorba despre o persoană apropiată."

Depoziţia acestei martore este confirmată şi de declaraţia martorei H.O.M., colega acesteia de birou, care arată: "eu personal am dedus că este vorba de o cerere de soluţionare favorabilă, din modul în care inculpatul M. a prezentat situaţia în cazul respectiv".

Martora a mai precizat că "ulterior pronunţării soluţiei în cererea respectivă, inculpatul M.R.E. a revenit la procurorul C.G. încercând să afle motivele respingerii cererii în condiţiile în care el explicase situaţia în care autoturismul fusese indisponibilizat. (...) C.G. a fost surprinsă şi stânjenită de demersul procurorului D.I.I.C.O.T. Iaşi,", martora precizând că a perceput "acel demers ca fiind unul nepotrivit şi făcut în ideea de a-i soluţiona favorabil cererea respectivului, la această concluzie ajungând nu datorită unor susţineri exprese ci a modului în care a venit solicitarea şi a celor precizate în legătură cu prietenul său."

Totodată, martora O.M. a relatat faptul că martora C.G. "a perceput solicitarea magistratului M.R. ca o intervenţie în favoarea celui faţă de care se luase măsura indisponibilizării."

După soluţionarea cererii de către C.G., martora O.M. a precizat că "a asistat la o nouă discuţie între aceasta şi M.R.E., ocazie cu care acesta din urmă era revoltat de soluţia dată de colega mea, reproşându-i că l-a nenorocit pe prietenul său."

Aceleaşi aspecte au fost confirmate şi de martora N.A.O., procuror-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi care a arătat că "în împrejurările date C.G. mi-a spus că la câteva zile de la încercarea de depunere a cererii M.R. a contactat-o din nou şi s-a interesat de stadiul soluţionării acesteia, cerându-i procurorului să soluţioneze urgent cauza, întrucât amicul său este venit din Suceava şi stă la hotel de câteva zile" precum şi de martora P.C.M.

Având convingerea că martora C.G. va reacţiona pozitiv la demersul său şi că va soluţiona favorabil cererea de restituire a maşinii, inculpatul M.R.E. i-a transmis informaţia inculpatului B.A.T. care, la rândul său, l-a contactat telefonic pe C.G. chemându-l la birou unde i-a dat asigurări că va reintra în posesia maşinii în câteva zile ("marţi" - 9 februarie 2010) ca urmare a intervenţiei la procurorul de caz, condiţionând, însă, acest lucru de plata prealabilă a sumei de 1000 euro către acesta din urmă "Na, când rezolvi, uite vezi, dai la om şi pleci acasă cu (...)".

În aceste condiţii, inculpatul C.G., având asigurarea coinculpatului C.A.E. de soluţionarea favorabilă a cererii sale la data de 5 februarie 2010 îi cere martorului B.V. să discute cu avocatul N.I.N. ("J.") pentru ca acesta din urmă să îl reprezinte doar în dosarul penal şi să nu mai facă vreun demers procedural pentru a obţine ridicarea măsurii de indisponibilizare a maşini, apreciind această problemă ca şi rezolvată.

Relevantă în acest sens este convorbirea telefonică din data de 5 februarie 2010:

"(...) Auzi (...) vorbeşte oleacă cu J. tu dacă poţi? Deci să rămână să mă (...) mă reprezinte doar în dosarul ăla ce-or face ei, ştii, pe urmă. Cu ăsta să o lase aşa că am rezolvat.

- (B.V.): -Ţi-a dat-o?

- (C.G.): - (...) Marţi (...)

- (B.V.): - Hmm, bine ! (...)

Ulterior acestei convorbiri, fiind contactat telefonic de către avocatul N.I.N. care i-a comunicat că s-a rezolvat problema lăsării maşinii în custodia sa inculpatul C.G. s-a sfătuit cu martorul B.V. cu privire la conduita ce o va adopta. "Acum ce să mă fac ? Să mai le dau bani lu ăştia?, exprimându-şi îndoiala "Mi-o cerut azi, ştii (...) şi aia marţi. Da sper că nu-i problemă, nu ?".

Primind asigurări, în repetate rânduri, de la inculpatul C.A.E. în sensul că cererea sa se va soluţiona favorabil " Nu, (...) nu-i nicio problemă" (...) "Cum să nu, nebunule ? Dar ce-i cu tine ? (...) Da ce, se pretează cineva?" (...) "Ai înebunit şi tu, uăi (...) şi fac ei formele acolo (...)"

"Nu, frate, nu fac ei căcaturi, ai să vezi! Ei nu se pretează în primul rând că eu le-am zis: "Ăi, puteţi ori nu puteţi?" (...) Nu se pretează ei la căcaturi! Dacă o zis marţi, marţi!" inculpatul C.G. a început demersurile pentru a procura suma de bani cerută de inculpaţi, sens în care şi-a contactat telefonic prietenii, soţia şi mama.

Conţinutul convorbirilor telefonice pe care inculpatul C.G. le-a purtat în mod repetat atât cu inculpatul B.A.T., cât şi cu inculpatul C.A.E., întâlnirile pe care le-a avut, la câteva dintre acestea participând şi inculpatul M.R.E., împrejurările în care au discutat şi aspecte legate de dosarul în a cărui soluţionare favorabilă era interesat inculpatul C.G. ("aicea o rămas că mâine se rezolvă şi pe urmă se aşa (...) ştiţi!") asigurările pe care de fiecare dată le dădeau acestuia din urmă că problema privind restituirea maşini se va rezolva într-un mod favorabil inculpatului, demonstrează faptul că inculpaţii au avut reprezentarea stării de pericol produsă cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare pe care au dorit-o, deci că au acţionat cu intenţie directă, formă de vinovăţie cerută de art. 257 C. pen. pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că probele administrate în cauză au dovedit nesinceritatea inculpaţilor, dar şi înţelegerea frauduloasă dintre aceştia, care au acceptat şi folosit unui limbaj disimulat în cadrul convorbirilor telefonice.

Implicarea inculpatului M.R.E. în activitatea infracţională desfăşurată este evidentă, rezultând atât din declaraţiile martorilor C.G., N.A.O., H.O.M., P.C.M., cât şi din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză.

În acest context, relevanţă prezintă şi atitudinea inculpatului M.R.E., care s-a implicat în mod activ în soluţionarea favorabilă a problemei legate de restituirea autoturismului, acceptând ca la întâlnirile realizate în cercul său de prieteni, din care făcea parte inculpatul B.A., să participe şi inculpatul C.G. pe care l-a asigurat în mod personal că "Ţi-am făcut ce trebuia să-ţi fac, stai cuminte!", condiţionând, totodată, soluţionarea favorabilă a cererii de plata sumei pretinse "Când este, nu-i problemă! Când este, este! Adică (...) adică nu te rezolv, dar când este, te rezolv!" făcând clare demersuri în vederea înaintării cererii de restituire a autoturismului, la procurorul învestit cu soluţionarea cauzei, adoptând un mod de comunicare disimulat apt să conducă la ascunderea sau împiedicarea descoperirii faptelor de corupţie.

În contextul circumstanţelor faptice menţionate, din coroborarea conţinutului convorbirilor telefonice interceptate, rezultă că în data de 10 februarie 2010 inculpatul C.G. s-a întâlnit cu martorul L.P. la barul "C." din complexul comercial "M.M.", ocazie cu care a convenit cu acesta, aşa cum stabiliseră telefonic în seara precedentă, să îi susţină faţă de inculpaţi versiunea că a împrumutat banii necesari de la el sau, prin intermediul lui, de la o terţă persoană. Ulterior, l-a chemat în zonă şi pe inculpatul B.A.T. căruia i-a remis suma de bani convenită, acesta asigurându-l că "problema maşinii îi va fi rezolvată a doua zi", adică la data de 11 februarie 2010.

Convins de faptul că problema i se va rezolva aşa cum i s-a promis, inculpatul C.G. l-a contactat telefonic, în mod repetat, pe inculpatul B.A.T. care, în cele din urmă, i-a comunicat că maşina îi va fi restituită abia la data de 16 februarie 2010 motivat de faptul nereal al trimiterii unui fax în Spania "la producător" pentru a afla "cine-i societatea vânzătoare". "Pentru că ieri, G., au trimis fax în Spania la producător. Producătorul le-o zis cine-i societatea vânzătoare (...)"

Cu această ocazie inculpatul B.A.T. l-a asigurat din nou că problema îi va fi rezolvată indiferent de răspunsul ce urma să fie primit în cursul zilei de 15 februarie 2010. "Şi luni primeşte şi faxu´ de acolo. Nu are importanţă, indiferent ce scrie în ăla, înţelegi? (...) dar trebuia ca şi hârtie să existe la dosar! Deci nu contează ce răspuns dau spaniolii! (...) Lasă că ne vedem mai târziu şi-ţi explic! Poate termină şi omu´ şi ne vedem toţi, da?"

Aceleaşi asigurări le-a primit şi de la inculpatul C.A.E.: "Nu, îi, să nu te des (...) că nu face ăsta cu mine, ăi, de astea, ăi! Au ei bucătăria lor internă, dar nu face el căcaturi! I-am spus de o mie de ori, am şi luat în calcul şi chestia asta!Am zis "Băi, sper că nu faceţi căcaturi şi-mi pun eu cuvânt (...)! " şi o zis "Băi, tu eşti prost?"

Ceea ce trebuie menţionat este că inculpatul C.G. cunoştea faptul că toate informaţiile legate de dosar, pe care i le comunica inculpatul C.A.E., la rândul său, acesta le primea de la inculpatul B.A.T. şi respectiv M.R.E., care în limbaj disimulat era "omul acela, R. ăl înalt", aspect de natură a-i întări convingerea că problema sa se va soluţiona într-un mod favorabil, şi că inculpatul M.R. are control total asupra modului de soluţionare a cererii.

Din această perspectivă, discuţiile avute de inculpatul C.A.E. cu inculpatul C.G. legate de modul de soluţionare a problemei maşinii indisponibilizate, sumele de bani pretinse, trebuie în mod logic interpretate şi analizate ca mesaje transmise de către inculpaţii B.A.T. sau M.R.E., mod de comunicare care a fost ales şi indicat explicit de către procuror. ("Te rog nu mă mai suna (...) Nu pe telefoane", "Vorbeşte te rog cu A., (...) zi-i lui A. să mă sune", "Deci fără mine, fără mine mori".)

Deşi dialogurile sunt purtate de interlocutori într-un limbaj disimulat, evitând să facă referiri explicite la persoanele vizate, pentru a ascunde faptele de corupţie, sensul real al informaţilor transmise rezultă din coroborarea acestor dialoguri cu declaraţiile inculpaţilor şi a martorilor audiaţi în cauză.

Existenţa unei înţelegeri între inculpatul M.R.E. şi ceilalţi coinculpaţi de a evita în cadrul discuţiilor telefonice abordarea explicită a modului de "rezolvare" a problemei maşinii indisponibilizate şi a implicării în cadrul acestor demersuri a inculpatului rezultă din convorbirea telefonică dintre inculpaţii C.G. şi M.R.E. din data de 15 februarie 2010 orele 17.42:43 în care procurorul îi cere explicit inculpatului C. să nu îl mai contacteze direct ci prin intermediul lui A. şi să nu abordeze telefonic problema maşinii.

De altfel, se reţine că inculpatul M.R.E. nu a oferit nicio explicaţie credibilă justificării interesului manifestat pentru situaţia unui dosar în care nu era parte, şi pe care nu îl instrumenta, nefiind lipsit de relevanţă nici faptul că inculpatul C.G. avea un interes real în a cumpăra influenţa de care se prevala inculpatul M.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că o dovadă a faptului că inculpaţii B.A.T., C.A.E. şi M.R.E. s-au aflat într-un contact permanent cu inculpatul C.G. şi că acesta din urmă a avut încredere în promisiunile făcute de acesta, este şi împrejurarea relatată în convorbirea telefonică interceptată la data de 15 februarie 2010, când, inculpatul C.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul B.A.T. pentru a se interesa de stadiul de rezolvare a problemei sale însă, acesta a evitat să îi dea un răspuns, cerându-i "să abordeze aspectul direct cu inculpatul M.R.E." cel care, în logica dialogului dintre cei doi îşi luase angajamentul de a obţine o decizie de restituire a maşinii şi care era în măsură să îi dea un răspuns sens în care i-a sugerat să vină la barul "M.M." ("La şoareci") din zona Halei Centrale unde era împreună cu acesta ("Hai la şoareci că-i şi R. aici să vorbeşti cu el"), iar după ce a aflat că nu a ajuns în localitate, să îl contacteze telefonic personal "Aoleu! Păi dă- i telefon lu’ R. şi vorbeşte cu el.

(C.G.): - Da pot?

(B.A.T.) - Da’ de ce să nu poţi? Nu-i interzis frate"

În aceste circumstanţe, în aceeaşi zi, inculpatul C.G. l-a contactat la orele 17:42:43 pe inculpatul M.R.E. şi l-a întrebat despre stadiul de rezolvare a problemei sale, acesta din urmă arătându-se iritat de încălcarea înţelegerii iniţială de a nu-l contacta telefonic direct. "Eu am vorbit cu A. acuma mi-o zis să-ţi dau ţie un telefon. Da’ s-o rezolvat ceva?

(M.R.E.): - Măi omule nu mai îmi da mie telefon. Vorbeşte cu A. da? (...) Vorbeşte te rog cu A. Zi-i lu’ A. să mă sune (...) Nu mă înnebuni (...)

(C.G.): - Eu am pus întrebarea asta la A. şi o zis că: sună-l pe R.

(M.R.E.): - Deci fără mine, fără mine mori. Nici nu-ţi imaginezi. Te rog nu mă mai suna. Te rog frumos. Nu pe telefoane. Te rog frumos".

Împrejurarea că inculpatul M.R.E. le-a cerut celorlalţi inculpaţi să evite în cadrul discuţiilor telefonice abordarea explicită a modului de "rezolvare" a problemei maşinii indisponibilizate şi a implicării în cadrul acestor demersuri a inculpatului rezultă din convorbirea telefonică din data de 15 februarie 2010, în care inculpatul M.R.E. îi cere inculpatului C.G., în mod explicit, să nu îl mai contacteze direct ci prin intermediul lui A. (inculpatul C.A.E.) şi să nu abordeze telefonic problema maşinii, toată această clandestinitate a demersurilor inculpatului M.R. demonstrând că acesta conştientiza că acţiunile sale sunt ilegale.

În aceeaşi seară, orele 17:54 C.G., conformându-se cerinţelor "omului" - cu referire la M.R.E. - ("L-am sunat pe R. şi ăsta s-o cam supărat (...) are dreptate (...) L-am întrebat pe A.: ce să sun eu se poate? Da domle’ fără probleme. S-o supărat aşa oleacă şi o zis că să te sun pe tine. R. mi-o zis"), imediat după finalizarea discuţiei cu acesta l-a sunat pe C.A.E. căruia i-a transmis mesajul pentru inculpatul M.R., de urgentare a soluţionării cererii "(...) spune-mi exact ce să spun ca să ştiu (...) hai că le pun problema la modul cel mai tranşant. Bă poţi bine, nu jucăriile înapoi şi ura şi la gară bă eu mă duc (...) mă duc şi-l întreb la modul cel mai serios. Bă o plătit pentru o treabă, dacă voi nu aţi rezolvat daţi omului jucăriile înapoi, că se descurcă (...)!"

Pentru a transmite întocmai aspectele discutate, inculpatul C.A.E. a mers la barul "M.M." unde se aflau inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. abordând cu cei doi, în mod direct, ("am vorbit şi cu unu şi cu altu") problema restituirii maşinii.

Tot în îndeplinirea activităţii infracţionale inculpatul C.A.E., în jurul orelor 18:48, aceeaşi zi, l-a contactat telefonic pe inculpatul C.G. comunicându-i acestuia că procurorul i-a reiterat inculpatului C.G. solicitarea de a nu-l mai contacta telefonic ("bă, uite acum am vorbit şi cu unu şi cu altu (...) asta al doilea a zis bă te rog să nu mă mai sune pe mine (...)") şi de a avea răbdare câteva zile problema sa urmând a fi soluţionată ("Mi-a zis că de rezolvat o rezolvă sută la sută înţelegi. S-o complicat un pic acolo pentru că (...) nu pot să-ţi dau acum multe detalii. Dar mi-a zis omu pe care l-ai sunat şi nu trebuia (...) Bă (...) zi-i să fie oleacă înţelegător 3 sau 4 zile rezolvăm."), dar şi informaţia primită de la inculpatul M.R.E., în sensul că, dacă nu doreşte să aştepte îi va returna imediat banii ("Dar ţi-am zis că mi-o dat şi varianta cealaltă înţelegi? Nu poate, nu vrea omu’ să aştepte să vină în Iaşi şi rezolvăm pe loc şi să găsească el soluţii mai bune. Dar mi-o spus că pe de altă parte are soluţiile cele mai bune ca să fie bine (...) bine, bine. Na. Asta-i (...) că lui îi e ciudă că o apucat să se pronunţe (...) Da omu’ amu mi-o explicat şi n-are rost să facem mai multă gargară (...) Eu am să-ţi spun ce mi-o explicat şi-i plauzibil ştii? Nu-i (...) nu-i de nivelul neînţelesului ştii? (...) mi-o spus şi în continuare (...) şi chiar dacă ăla ar fi defavorabil mai este o variantă care tot o are el înţelegi?").

Probatoriul administrat relevă faptul că inculpatul B.A.T. a pretins suma de bani în numele şi pentru inculpatul M.R.E., aspect ce rezultă din şi convorbirile telefonice dintre inculpaţii C.G. şi B.A.T. în care acesta din urmă invocă insistenţele făcute de inculpatul M.R.E. ("omu ăla") pentru a intra în posesia banilor promişi. Relevanţă prezintă în acest sens, conţinutul convorbirilor telefonice din datele de:

- 03 februarie 2010 ora 16:10:40 "băi, ăla vorbeşte, da’ ăla îi foarte principial, ăla îţi spun eu, ştii cum vorbeşti ? Cu banii în mână că eu îl cunosc. Da’ măcar te (...) înţelegi? sunt bănuţii, te-ai dus deodată! Ţaca paca!"

- 08 februarie 2010 ora 11:36 ("o dat telefon şi o întrebat" "Da păi m-o sunat şi pe mine " dom le ce facem dom’le (...) Că uite, mă sună oamenii şi nu ştiu ce (...)")

- 09 februarie 2010 orele 10:05:34. - inculpatul C.A.E. presându-l pe C.G. să plătească suma "hai că, mă sună omu acela în continuu. Şi nu ştiu ce să-i zic "C. replicându-i "îţi aduc ţie un ceas de aur, o brăţară de aur de 3 mii, nu de o mie. Vorbeşte cu A. să deie drumu la treabă că, după-masă îi dau banii! Şi-ţi aduc acum să-i duci (...)"

- 09 februarie 2010, orele10:32:05 inculpatul C.A.E. presându-l pe C.G. să plătească "da auzi că mi-o zis mie acum că a apucat să se pronunţe faţă de Om, înţelegi. Ia şi dă!", "eu le-am zis acuşa vine să vă aducă."

- 20 februarie 2010, orele 12:17 inculpatul C.A.E. relatând inculpatului C.G. convorbirea avută anterior cu inculpatul B.A.T. "Dom´le eu n-am nicio treabă, ăla îi vinovat că ăla o vrut înainte!"

Conţinutul acestor convorbiri telefonice se coroborează şi cu schimbul de sms-uri din data de 09 februarie 2010 între inculpatul C.G. şi martorul B.V. "m-am întâlnit adineauri şi nu am bani să le dau. Vor întâi bani." "spune ka garantez eu iar în momentul în kare a rezolvat problema primeşte banii la secundă.", precum şi cu sms-ul expediat în data de 09 februarie 2010, ora 15:18:29 de inculpatul C.G. martorului B.V." am făcut rost de bani m-am întâlnit dar mi-a zis că durează câteva zile şi nu am mai vrut şi nu le-am mai dat banii."

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, aspectele rezultate din schimbul de sms-uri dintre inculpaţi, precum şi convorbirile telefonice interceptate, la care s-a făcut referire mai sus, sunt confirmate şi de susţinerile inculpatului C.G. din declaraţia dată de acesta în faza de urmărire penală:" la început a fost vorba să-mi recuperez maşina şi apoi să-i dau banii lui B. apoi a solicitat jumătate din bani şi într-un final a cerut toată suma, i-am dat dar nu a rezolvat nimic. Înainte ca eu să fac scandal B. m-a rugat să am încredere în el şi l-a rugat, de faţă cu mine, pe M. să vorbească cu colega sa, iar acesta a spus că va vorbi."

Pretinderea sumei de bani de către inculpatul B.A.T. şi primirea acesteia de către inculpatul M.R.E. a rezultat şi din convorbirea telefonică din data de 9 februarie 2010, orele 14:50, avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E., înainte de a se întâlni la barul "D.P." cu inculpaţii B.A.T. şi M.R.E. în care C.G. i-a comunicat faptul că a făcut rost de banii necesari iar inculpatul C.A.E. îi cere să se grăbească pentru ai remite celor doi ("ei") invocând temerea inculpatului M.R.E. ("ăla") că nu îşi va mai primi banii după rezolvarea problemei maşinii. ("Hai ajungi mai repede că disperă ăla, zice că îl mangleşti.")

Faptul că suma de bani pretinsă a fost primită la data de 10 februarie 2010 de către inculpatul B.A.T. de la inculpatul C.G. rezultă şi din conţinutul următoarelor convorbiri telefonice:

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul B.A.T. în ziua de 10 februarie 2010 orele 09:02:36 "Hai că am rezolvat (...)";

- convorbirea telefonică avută de inculpatul C.G. cu inculpatul C.A.E. în ziua de 10 februarie 2010 orele 11:23:08, confirmându-i şi acestuia că "a rezolvat (...)".

De asemenea, conţinutul mesajelor text din ziua de 10 februarie 2010 dintre inculpatul C.G. şi martorul B.V. "cu A. i-am dat azi (...)", dar şi convorbirea din 20 februarie 2010 dintre C.A.E. şi C.G. confirmă împrejurarea că restituirea banilor inculpatul C.G. a solicitat-o de la inculpatul B.A.T. datorită faptului că acestuia îi remisese suma pretinsă "cu A. m-am jucat, el să-mi dea jucăriile înapoi!"

În acest context, sub aspectul primirii sumei de bani pretinse, prezintă relevanţă şi atitudinea adoptată de inculpatul C.G. după ce a aflat că soluţia pronunţată în cauză a fost de respingere a cererii formulate, a solicitat restituirea sumei de bani de la inculpaţi ca urmare a neîndeplinirii promisiunilor, ("Aştept pe aici prin zonă că mai sunt vreo 20 de minute şi tre’ sa mă întâlnesc cu nea’ caisă. "A. şi-o închis telefonul iar astălant (...) O venit cu (...) să-mi deie câţiva şi am zis "nu, tată", ăştia-s banii noaptea că restul mi-i dă luni. "Mie-mi aduci toţi banii că eu am împrumutat şi-am dat când o trebuit. Am fost pe la amaneturi."), ameninţând chiar cu provocarea unui scandal în caz contrar ("Sper să nu trebuiască să fac iureş (...) Deci să ferească Dumnezeu ce iureş facă dacă cumva încearcă (...) cu ceva că am zis gata, nu mai accept nicio varianta. M-am săturat de mangleală. Am bănuit de la început.).

Nu este lipsită de relevanţă, sub acest aspect, poziţia inculpaţilor B.A.T. şi M.R.E. care au restituit, la datele de 19 şi 22 februarie 2010, în două tranşe a câte 500 euro (echivalent ron), suma de 1.000 euro primită cu titlu de "cumpărare de influenţă, ("acum aştept să-mi aducă, dar te sun îndată când rezolv şi ţi-i dau P.". "A venit R. cu 20 mil şi a zis că restul luni şi nu am vrut. Îl căutăm prin crâşme şi dacă nu mă duc la el acasă. Mâine poate mă vezi la ştiri.") rezultând, astfel, fără dubiu contribuţia inculpaţilor B. şi M. la comiterea faptelor de corupţie, inculpaţii recunoscând astfel implicit rolurile şi gradul de implicare în întreaga activitate infracţională.

Relevanţă în acest context prezintă şi atitudinea inculpatului B.A., care, în încercarea de a se disculpa şi a evita înapoierea sumei pretinse, i-a reproşat coinculpatului C.A.E. atitudinea părtinitoare faţă de coinculpatul C.G. în demersurile acestuia de recuperare a banilor, încercând, totodată, să acrediteze,faţă de inculpatul C.G. ideea existenţei unei datorii asumate anterior dar neonorate de acesta în baza contractului de asistenţă juridică din anul 2007 ("Dom’le că şi G. avea o datorie faţă de mine!").

Or, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului C.G., această pretinsă datorie nu a fost invocată până la acel moment de inculpatul B.A. ("Problema unei astfel de restanţe, a invocat-o după ce i-am cerut suma de 1,000 euro"), situaţia acesteia fiind clarificată în cursul discuţiei de către inculpatul C.G. care i-a replicat coinculpatului B.A. faptul că respectivul dosar penal s-a finalizat fără vreo contribuţie din partea sa: "Eu am lăsat aşa ca tine da’ tu îţi aduci aminte că nici nu a mai ajuns dosarul la procuror? Că s-o vorbit acolo cu ăla şi ne-am întâlnit la poliţie şi s-o terminat toată treaba, ai uitat?" aspect asumat de către B.A.T. care a acceptat restituirea integrală a sumei primite, pentru ca, în final, să îi returneze echivalentul în RON a sumei de 500 euro, urmând ca diferenţa să i-o restituie în cursul zilei de luni (22 februarie 2010).

În acest context, se cuvine a fi menţionată şi declaraţia martorului A.C. care a arătat: "Personal l-am însoţit pe B.A. la trei deplasări în municipiul Suceava, acesta primind în prezenţa mea de la C.G. câte 200 euro la primele două deplasări şi 100 euro la ultima deplasare. În partea finală a cercetărilor B.A. l-a sunat în prezenţa mea pe C.G. pentru a discuta detaliile ultime prezentări la Parchet împrejurări în care acesta din urmă i-a spus că a rezolvat treaba apelând la serviciile unui alt avocat."

Implicarea inculpatului M.R.E. în demersurile de restituire a sumei de 1.000 euro primite de la coinculpatului C.G., urmare a eşuării intervenţiilor făcute la procurorul de caz, şi pentru a înlătura riscul de a fi denunţat este relevată de convorbirile purtate de inculpatul C.A.E. cu C.G. în data de 20 februarie 2010, "Şi aruncă mâţa şi pe unul şi pe altul şi până la urmă am zis: "Bravo, ăi, voi aţi luat bănuţii şi eu îs vinovat, ăi, că eu am pus cuvânt! Iaca ce frumos aţi făcut!" "El anume şi-o închis aseară telefonul (cu referire la inculpatul B.A.) ca să vadă cum o descurcă ăstalalt! (...) Ai înţeles?! Să-l forţeze cumva să nu pună el pentru restul lumii! Eu am înţeles exact! El nu spune dar asta se înţelege. Da (...) Asta-i treaba."

Cu referire la inculpatul C.A.E., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că ceea ce caracterizează complicitatea sa în raport cu celelalte forme de participaţie penală este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. Complicele nu determină, nici nu realizează în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci îi înlesneşte autorului această realizare, făcând, prin sprijinul pe care îl dă, ca autorul să săvârşească mai uşor, mai repede sau mai sigur fapta incriminată.

Pentru existenţa complicităţii este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală; săvârşirea de către complice a unei acţiuni menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii; complicele să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că acesta fie prevede şi urmăreşte producerea rezultatului socialmente periculos, fie nu-l urmăreşte dar îl prevede şi acceptă posibilitatea producerii lui, stabilindu-se astfel legătura subiectivă cu autorul.

Complicitatea morală presupune un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârşită de autor şi constă în actul de natură să întărească moralul acestuia la comiterea faptei.

Raportând consideraţiile teoretice sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, astfel cum rezultă din probatoriul cauzei şi relevat în cele ce preced, inculpatul C.A.E. a cunoscut hotărârea infracţională luată de inculpaţii M.R.E. şi B.A.T. de a obţine foloase materiale de la inculpatul C.G., în schimbul promisiunilor făcute acestuia că îl va ajuta în rezolvarea favorabilă a problemei maşinii indisponibilizate.

Prin urmare, acţiunile desfăşurate de inculpatul C.A.E. se circumscriu noţiunii de complicitate morală, ca formă a participaţiei penale, astfel cum este definită în art. 26 C. pen., reţinându-se că acesta a intermediat, în baza înţelegerii cu ceilalţi inculpaţi, comunicarea între inculpatul C.G. şi inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., fiind cel care a avut rolul determinant în luarea de către inculpatul C.G. a deciziei de a apela la serviciile inculpaţilor B.A.T. şi M.R.E. pentru a rezolva problema maşinii indisponibilizate, prin intervenţii directe ale procurorului M. la procurorul de caz C.G., a creat convingerea inculpatului C.G., de fiecare dată când era sunat de acesta sau când se întâlneau, că cererea sa va fi soluţionată favorabil datorită influenţei procurorului M.R., acceptând să aibă convorbiri telefonice cu inculpaţii referitoare la evoluţia cererii formulate, la căile de urmat, pentru a se ajunge la soluţionarea favorabilă a acesteia, în alte condiţii decât cele legale, şi a mediat plata sumei pretinse de inculpaţii B.A.T. şi M.R.E., având, totodată, un rol determinant şi în demersurile de restituire de către inculpaţii B.A.T. şi M.R.Eugen a sumei de 1.000 euro.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează că discuţiile pe care inculpatul C.A.E. le-a avut cu inculpatul C.G., pe toată perioada de referinţă, acţiunile conjugate ale traficanţilor de influenţă şi complicelui acestora, în sensul că au un control total asupra modului în care cererea va fi soluţionată, au fost de natură a contribui la întărirea convingerii inculpatului C.G. că în schimbul sumei de bani pretinse, cererea acestuia va fi soluţionată favorabil, rezultând fără dubiu contribuţia importantă a inculpatului C.A.E. la comiterea faptelor de corupţie.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, se reţine că vinovăţia inculpaţilor B.A.T., M.R.E. şi C.A.E. îmbracă forma intenţiei directe, iar susţinerile acestora cu privire la justificarea sumei de 1000 euro, pretins a fi primită de coinculpatul N.C. sub forma onorariului, urmează a fi înlăturate, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate şi pentru argumentele expuse în analizarea apelului formulat de inculpatul N.C.

În concluzie, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază ca neîntemeiată cererea inculpaţilor B.A.T., M.R.E. şi C.A.E. de a se pronunţa o soluţie de achitare, reţinând că infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, există în materialitatea lor şi au fost comise de aceştia cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Examinând apelul formulat de inculpatul N.C., instanţa de control judiciar constantă că, acesta a criticat Sentinţa penală nr. 914 din data de 24 octombrie 2013 pronunţată de Înalta Curte, Secţia Penală, sub aspectul greşitei sale condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de fals, solicitând achitarea sa în temeiul art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 290 din vechiul Codul penal raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, apreciind, pe de o parte, că fapta nu există, iar pe de altă parte, că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În susţinerea criticii, apărarea a arătat că împuternicirea avocaţială a fost emisă la data de 05 februarie 2014, contractul de asistenţă juridică fiind redactat la data de 19 februarie 2010, această situaţie datorându-se împrejurării că inculpatul C.G. locuia în Suceava, iar N.C. avea cabinetul de avocat în Iaşi, motiv pentru contractul de asistenţă juridică a fost încheiat verbal în data emiterii delegaţiei avocaţiale.

În subsidiar, apărarea a solicitat achitarea inculpatului N.C., în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., precizând că, în ceea ce priveşte natura acestuia, contractul de asistenţă juridică este un act privat, iar contractul de asistenţă juridică emis de către inculpat este un act sub semnătură privată, dincolo de orice dubiu. Prin urmare, în opinia apărării, se impune a se stabili dacă ceea ce se impută inculpatului N.C., şi anume plăsmuirea, trecerea în mod nereal a unei afirmaţii în cuprinsul acestui contract, realizează sau nu conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, în forma în care era reglementată la momentul anului 2010.

Raportat la caracterul doctrinar al argumentelor apărării, constatând necesare anumite repere teoretice cu privire la infracţiunea supusă analizei, instanţa de recurs reţine următoarele:

Sub denumirea "infracţiuni de fals", legiuitorul a inclus într-o categorie distinctă de infracţiuni, în Titlul VII al părţii speciale a Codului penal, faptele de alterare a adevărului cu privire la anumite entităţi - înscrisuri - care au menirea, potrivit legii, să facă dovada adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă.

Capitolul III este consacrat infracţiunilor constând în falsuri în înscrisuri - art. 288 - art. 294 C. pen. - obiectul juridic comun constând în relaţiile sociale referitoare la încrederea de care trebuie să se bucure aceste entităţi, cărora legea le-a atribuit însuşire probatorie, adică adevărul pe care acestea au destinaţia legală de a-l exprima sau atesta.

Elementul material al laturii obiective al acestor infracţiuni se realizează, de regulă, printr-o acţiune de falsificare, de alterare a adevărului, iar urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită. Doar unele dintre infracţiunile de fals produc şi alte urmări, constând într-o pagubă materială.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen. constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., respectiv prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. îl constituie înscrisul sub semnătură privată, contrafăcut sau alterat. Înscrisul falsificat constituie, în acelaşi timp, şi produsul activităţii infracţionale.

Pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de folosirea acestuia, să atragă incidenţa prevederilor art. 290 Cod penal este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecinţe juridice, adică să prezinte, pe de o parte, aparenţa unui act veritabil, respectiv să pară veridic, iar pe de altă parte, anumite caracteristici.

În primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere probatorie, să fie susceptibil a proba faptul în dovedirea căruia este invocat, iar în al doilea rând înscrisul trebuie să aibă semnificaţie juridică, adică este esenţial a se stabili dacă folosirea înscrisului falsificat este susceptibilă să dea naştere unor consecinţe juridice.

În ce priveşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, din dispoziţiile art. 290 C. pen., rezultă că acesta constă în acţiunea de falsificare prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., respectiv prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris.

Aşa cum s-a susţinut în literatura juridică de specialitate, în cazul alterării prin adăugire, inserare, apare ca necesară o contrafacere a scrierii, fiind vorba despre acelaşi înscris, de mână sau dactilografiat, tehnoredactat, existând situaţii când, pentru a nu deveni suspect, datorită unor ştersături, modificări, adăugiri, falsificatorul preferă să contrafacă înscrisul în întregime.

Totodată, contrafacerea scrierii înseamnă şi o imitare prin reproducerea conţinutului obişnuit al înscrisului falsificat, fără o astfel de reproducere a conţinutului înscrisul fals neputând avea aparenţa unui înscris adevărat.

Aşadar, contrafacerea scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuie să conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă.

Potrivit explicaţiei lexicologice dată de DEX "a plăsmui" înseamnă a crea, a făuri, a născoci în mod fraudulos un document care nu exista înainte. A plăsmui nu presupune existenţa unui document original, esenţială fiind născocirea documentului respectiv cu intenţie frauduloasă.

De asemenea, în literatura juridică de specialitate s-a arătat că acţiunea de falsificare poate îmbrăca fie forma contrafacerii scrierii ori a subscrierii, fie forma alterării în orice mod.

A contraface înseamnă a reproduce ceva în mod fraudulos, a imita, a plăsmui, a ticlui, a alcătui ceva, atribuindu-i caracter de adevăr, de autenticitate.

Sub aspectul laturii subiective infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se săvârşeşte numai cu intenţie directă calificată prin scop.

Autorul trebuie să comită acţiunea de falsificare, cât şi acţiunea consecutivă de folosire sau de încredinţare a înscrisului pentru folosire în vederea producerii de consecinţe juridice.

Mobilul determinant şi scopul final urmărit de autor nu au relevanţă în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii. Intenţia priveşte atât acţiunea de falsificare cât şi acţiunea de folosire sau de încredinţare a înscrisului falsificat altei persoane spre folosire în vederea producerii unor consecinţe juridice.

De aceea, instanţa trebuie să se ocupe numai de scopul imediat prevăzut de lege (producerea unei consecinţe juridice), iar nu şi de scopul final avut în vedere de autor care poate fi, de exemplu, dobândirea unui folos ilicit, producerea unei pagube altei persoane, etc.

Latura subiectivă a acţiunii este realizată şi atunci când înscrisul falsificat a fost folosit pentru dovedirea unui fapt adevărat, deoarece un înscris falsificat creează întotdeauna o stare de pericol pentru încrederea publică pe care legiuitorul a urmărit să o apere prin incriminarea falsului în înscrisuri.

Prin urmare, raportând aspectele teoretice vizând conţinutul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, reţine că, contrafacerea scrierii - modalitate normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. la care face trimitere art. 290 C. pen., înseamnă şi plăsmuirea, respectiv, confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate; în acest sens fiind şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi (Decizia penală nr. 2696 din data de 12 iulie 2011, publicată pe site-ul www. scj.ro.)

Coroborând probele administrate în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, concluzionează că fapta inculpatului N.C. de a întocmi şi semna contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010, contract care a fost antedatat şi în care se atestă, în mod nereal, că suma de 1000 euro ar fi urmat să fie încasată ca onorariu avocaţial, şi de a folosi înscrisul fals sus-menţionat la organele de urmărire penală pentru a da aparenţă de legalitate sumei pretinse de către inculpatul B.T.A. şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, confirmând valabilitatea constatărilor primei instanţe, instanţa de control judiciar reţine că, din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat că necesitatea încheierii contractului de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 a izvorât din nevoia de a ascunde sub aparenţa "onorariului" natura reală a sumei de 1.000 euro primită de inculpaţii B. şi M.

Inexistenţa, aşa cum pretinde apărarea, a unei probe directe care să confirme, în mod explicit, înţelegerea infracţională între inculpatul N.C. şi inculpaţii B.A. şi C.G., respectiv manifestarea disponibilităţii inculpaţilor de a încheia contractul de asistenţă juridică cu scopul declarat de a înlătura riscul descoperirii faptelor de corupţie, nu poate înlătura forţa probantă a numeroaselor probe indirecte administrate şi cu privire la care, oricum nu se poate reţine de plano că au o valoarea probatorie mai redusă decât a celor directe. Cerinţa ca probele indirecte să demonstreze vinovăţia inculpatului presupune aptitudinea acestora de a elimina bănuiala rezonabilă că o altă situaţie de fapt, faţă de cea susţinută prin coroborarea lor, ar putea fi adevărată. În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa de control judiciar constată, totodată, că existenţa unei înţelegeri frauduloase între inculpaţii N.C. şi B.A. în vederea încheierii contractul de asistenţă juridică pentru a înlătura riscul descoperirii faptelor de corupţie rezultă indubitabil şi din succesiunea faptelor.

Astfel, se reţine că inculpatul C.G. referindu-se la contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 afirma" am semnat contractul în cauză cu avocatul N.C. la cererea lui B.A. Negocierea contractului am făcut-o exclusiv cu B.A." Declaraţia acestuia se coroborează pe deplin cu declaraţia inculpatului N.C. care a arătat " la acea dată "eu nu încheiasem contract deşi depusesem delegaţie în acel dosar", inculpatul precizând că "(...) eu am emis o delegaţie semnată doar de mine pentru că potrivit legii avocaturii atunci când clientul nu este de faţă nu este obligatoriu să fie semnată delegaţia şi de acesta."

Relevante în contextul stabilirii vinovăţiei inculpatului N.C., asupra căruia inculpatul B.A.T. avea un ascendent (profesional şi moral) recunoscut de inculpaţi, acesta fiind-i stagiar în etapa de debut a carierei, sunt şi susţinerile acestuia din declaraţia dată în cauză, în care arată "La acel moment nu am discutat cu C., acesta discutând probabil cu B.A. (...) Eu nu am avut niciodată o discuţie între 4 ochi cu C., tot ceea ce a avut de transmis a vorbit cu B.A. În afară de depunerea cererii nu am mai făcut vreun demers în dosarul respectiv. Deoarece nu m-am interesat în mod deosebit de acel dosar nu am avut cunoştinţă că maşina a fost returnată autorităţilor spaniole ."

Contrar susţinerilor inculpatului N.C. vinovăţia sa cu privire la fapta ce i-a fost reţinută în sarcină rezultă din coroborarea întregului material probatoriu administrat care confirmă atât împrejurarea că avea cunoştinţă despre demersurile ilegale ale inculpaţilor C.G., B.A.T. şi M.R.E. legate de restituirea maşinii indisponibilizate prin traficarea influenţei, cât şi faptul că, în deplină cunoştinţă de cauză şi cu rea-credinţă a acceptat să întocmească în fals, în contul cabinetului său individual de avocatură, contractul de asistenţă juridică din data de 19 februarie 2010 în scopul evident de a ascunde sub aparenţa (nereală) a onorariului avocaţial natura reală a sumei de bani primită de la C.G.

Deşi în declaraţia sa inculpatul N.C. arată ca la data de 19 februarie 2010 a încheiat contractul de asistenţă juridică cu C.G. însă "onorariul a rămas de rezultat la sfârşitul cauzei" din probele administrate rezultă cu certitudine că suma de 1000 euro a fost primită la data de 10 februarie 2010 de către inculpatul B.A.T. iar, ulterior, restituită de acesta la data de 19 februarie 2010 şi respectiv 20 februarie 2010 inculpatului C.G., ca urmare a respingerii de către procurorul de caz a cererii de restituire a maşinii.

Or, în atare condiţii, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că nu se putea remite la data de 10 februarie 2010, cu titlu de onorariu, suma de 1000 euro, fără a avea un contract de asistenţă juridică încheiat anterior. Mai mult remiterea acestui pretins onorariu la data de 19 februarie 2010 şi 20 ianuarie 2010 ar lipsi de justificare încheierea contractul de asistenţă juridică încheiat la data de 19 februarie 2010.

În dovedirea vinovăţiei inculpatului N.C. în raport cu faptele reţinute în sarcina sa prezintă relevanţă şi atitudinea adoptată de inculpatul C.G. care nu înţelege să îi reproşeze inculpatului N.C. rezultatul nesatisfăcător, deşi pe acesta îl angajase ca şi avocat în cauză, ci doar inculpaţilor B. şi M., cărora le şi solicită restituirea sumei de 1000 euro, fiind evident astfel faptul că contractul de asistenţă juridică din 19 februarie 2010 a fost încheiat pur formal.

Referitor la aspectele invocate de apărare în legătură cu împrejurarea încheierii în formă verbală a contractului de asistenţă juridică se reţine că, astfel cum rezultă din Statutul profesie de avocat, în vigoare la acea dată, contractul de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă stabileşte întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, şi numai în baza acestuia, avocatul se poate legitima faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmita conform anexei nr. II la acest statut.

În conformitate cu statutul profesie de avocat din 25 septembrie 2004 (în vigoare de la 13 ianuarie 2005 până la 18 decembrie 2011), art. 126. - (1) stabileşte: "Contractul de asistenţă juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. El trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenţii şi dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidenţă al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat."

În mod excepţional, conform alin. (4) al art. 126 din Statutul profesie de avocat din 25 septembrie 2004 contractul de asistenţă juridică putea fi încheiat, şi în formă verbală în faţa unei autorităţi sau a oricăror persoane fizice sau juridice cu condiţia ca acestea să ateste că au fost de faţă la exprimarea acordului de voinţă între avocat şi client, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că, susţinerile apărării inculpatului N.C. vizând imposibilitatea de încheiere în formă scrisă a contractul de asistenţă juridică datorită împrejurării că inculpatul C.G. locuia în Suceava iar N.C. avea cabinetul de avocat în Iaşi, sunt contrazise de probatoriul cauzei, care atestă că inculpatul C.G. a făcu frecvente deplasări în Iaşi, tocmai în vederea clarificării problemei legate de restituirea autoturismului, contactându-l în acest scop pe inculpatul B.A. ce lucra în acelaşi birou cu inculpatul N.C.

Nu poate fi primită nici apărarea inculpatului N.C., care a susţinut că a predat ambele exemplare ale contractului de asistenţă juridică inculpatului C.C., având în vedere că în conformitate cu alin. (6) al art. 126 din Statutul profesie de avocat din 25 septembrie 2004 avocatul are obligaţia de ţine o evidenţă strictă a contractelor încheiate într-un registru special şi de a păstra în arhiva sa un exemplar original al fiecărui contract şi un duplicat sau o copie după orice împuternicire de reprezentare primită în executarea contractelor.

Prin urmare, se constată că şi faţă de inculpatul N.C. prezumţia de nevinovăţie a fost neechivoc răsturnată de materialul probator administrat în cauză, fapta fiind săvârşită de inculpat, în circumstanţele faptice arătate, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, pe cale de consecinţă solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., este neîntemeiată.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea lor de către prima instanţă, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în considerarea argumentelor care au determinat stabilirea legii penale mai favorabile a Codului penal anterior, reţine că, în mod corect, s-a dispus aplicarea unor sancţiuni exemplare.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, în raport de susţinerile formulate, în ultimul cuvânt, de inculpatul M.R.E., care a criticat hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor stabilite, însuşindu-şi totodată punctul de vedere exprimat în opinia minoritară cu privire la pedeapsa aplicată inculpatul N.C., dar şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine următoarele:

Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

Infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instaurate prin voinţa întregului popor. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru reintegrarea ordinii juridice trebuie ca cei care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată traşi la răspundere penală.

Pedeapsa, felul şi limitele acesteia constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte.

Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.

Aplicarea şi executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancţionarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace şi contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt şi cât mai apropiat de momentul infracţiunii.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce imediat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.

Cu atât mai mult, în condiţiile în care, în ultimii ani, societatea românească a asistat la o tendinţă de creştere a faptelor de corupţie, ce au căpătat o amploare deosebită se impune ca justiţia să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea şi propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcţionează şi, mai ales, reacţionează prin autorităţile şi pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetăţeni.

Poziţia ierarhică pe care o ocupă în societate autorul unei infracţiuni de corupţie, valoarea obiectului faptei de corupţie, precum şi gradul de impact al acesteia reprezintă criterii de diferenţiere a marii corupţii de mica corupţie.

În acest context, în mod întemeiat, prima instanţă a reţinut gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite, dedus nu doar din circumstanţele în care faptele s-au comis, ci şi din calitatea persoanelor implicate în activitatea infracţională, dispunând justificat condamnarea acestora.

Înalta Curte, în Complet de 5 judecători constată că prima instanţă, dând eficienţă criteriilor de individualizare a pedepselor anterior menţionate, în scopul asigurării deopotrivă, a prevenţiei speciale, dar şi a celei generale, a procedat justificat atunci când a apreciat că, în cauză, se impune aplicarea pentru toţi inculpaţii a unor pedepse exemplare, reţinând astfel, că scopul pedepselor aplicate a fost acela de a preîntâmpina săvârşirea în viitor, de către ei sau de alte persoane, a unor noi infracţiuni sau a altora de acelaşi gen cu cele care au format obiectul judecăţii.

Cu referire la speţă, în raport de toate aceste consideraţii şi, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine că inculpaţii, prin conjugarea eforturilor proprii, au creat cadrul optim pentru atingerea scopului şi obţinerea beneficiului infracţional, dovedind un real dispreţ pentru valorile apărate de legea penală. Contribuţia efectivă a fiecărui inculpat poziţia procesuală a acestora, care nu au recunoscut săvârşirea faptelor, refuzând practic să îşi asume răspunderea pentru activitatea lor, nivelul înalt de instruire al acestora sunt, de asemenea, criterii utile aspectului analizat.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în mod întemeiat, prima instanţă a reţinut că gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite, dedus nu doar din circumstanţele în care faptele s-au comis, ci şi din calitatea persoanelor implicate în activitatea infracţională, justifică aplicarea pedepsei închisorii în cuantum de câte 2 ani.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că activitatea infracţională ce a făcut obiectul prezentei cauze a avut ca unic scop obţinerea de către inculpaţi a unor venituri dovedind un total dispreţ faţă de prevederile legale. Acest dispreţ conturează profilul inculpaţilor care, în schimbul unor avantaje imediate au acceptat să încalce legea.

Aşadar, instanţa de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, constată că prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana fiecărui inculpat în parte şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar şi de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, motiv pentru care, contrar solicitării inculpatului M.R.E., le va menţine, ca fiind legale şi juste în raport de în raport cu criteriile generale enunţate.

Referitor la inculpatul M.R.E., în acord cu argumentele primei instanţe, se constată că, prin atitudinea sa de folosire abuzivă şi discreţionară, în dispreţul normelor de drept şi a moralei, a autorităţii cu care a fost învestit, inculpatul a creat nu doar prejudicii de imagine autorităţii din care făcea parte, dar şi o stare de neîncredere a societăţii în autorităţile statului, cu privire la care inculpatul a lăsat să se creadă că sunt aservite intereselor sale personale.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine că numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni."

Or, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, având în vedere activităţile ilicite desfăşurate, astfel cum au fost descrise anterior, precum şi calitatea pe care o avea, importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor sale şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a) apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse în cuantumul şi în modalitatea de executare stabilită de instanţa de fond.

În acest sens, instanţa de fond consideră că exemplul inculpatului, sancţionat prin aplicarea unei pedepse principale într-un cuantum moderat, dându-se relevanţă efectivă valorii sociale atinse, gradului ridicat de pericol social concret, ce a fost agravat prin modalităţile de săvârşire şi calitatea persoanei inculpatului, trebuie să reprezinte un puternic semnal de alarmă

Considerentele mai sus-arătate sunt în opinia Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători, de natură a crea convingerea că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.R.E. este proporţională cu gravitatea faptelor pentru care a fost deferit justiţiei şi de natură a contribui la reeducarea acestuia.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.A.T. şi C.A.E., instanţa de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, constată că prima instanţă a aplicat acestor inculpaţi pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana fiecărui inculpat şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar şi de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, motiv pentru care le va menţine, atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora, cât şi ca modalitate de executare, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, văzând poziţia procesuală a inculpaţilor B.A.T. şi C.A.E., respectiv contribuţia lor concretă la comiterea faptelor al căror grad ridicat de pericol social nu poate fi ignorat, raportat însă, şi la activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi coinculpaţi, la împrejurarea că, pe de o parte, că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, iar pe de altă parte, cu referire la inculpatul B.A.T. că nivelul înalt de instruire al acestuia nu l-a împiedicat să comită infracţiunile deduse judecăţii, inculpaţii dovedind un real dispreţ pentru valorile apărate de legea penală, apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei este proporţională cu gravitatea faptelor pentru care au fost deferiţi justiţiei şi suficientă pentru atingerea scopului preventiv şi educativ.

Cu referire la inculpatul N.C., instanţa de control judiciar reţine că acesta a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ale cărei limite de pedeapsă sunt cuprinse între 3 luni - 2 ani, limita maximă fiind majorată cu 2 ani ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, prin raportare la contribuţia sa infracţională, destinată a disimula natura ilicită a sumei de bani rezultate din activitatea infracţională şi a crea o aparenţă de legalitate, la împrejurarea că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, fiind cunoscut cu antecedente penale conform extrasului de cazier judiciar aflat la dosar urmărire penală, precum şi în raport de împrejurarea că nici ulterior dovedirii vinovăţiei sale nu a conştientizat consecinţele faptelor sale, persistând în a susţine că modalitatea în care a acţionat a fost una legală, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanţa de fond acestuia este corect individualizată, fiind proporţională cu gravitatea faptelor pentru care a fost deferit justiţiei şi de natură a contribui la reeducarea acestuia, chiar în condiţiile unei liberări condiţionate.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că, prin menţinerea pedepselor aplicate inculpaţilor, pe de o parte, sunt respectate toate garanţiile procesuale conferite, atât de dispoziţiile legale procesuale penale, cât şi de cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a căror finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condiţiile stabilirii vinovăţiei inculpaţilor, corespunde şi caracterului disuasiv al pedepsei, iar pe de altă parte, se poate asigura, în viitor, reinserţia socială a acestora, precum şi o reacţie promptă a opiniei publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, consolidând percepţia cetăţenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie dând o ripostă fermă celor care au considerat că pot fi mai presus de lege, dispreţuind-o şi încălcând-o.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, apreciază că pedepsele aplicate atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare a acestora, sunt apte să asigure îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni, resocializarea acestora, precum şi o reacţie socială adecvată în diminuarea săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, întărind percepţia opiniei publice că organele judiciare sunt în măsură să acţioneze cu fermitate şi să realizeze un act de justiţie, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite, atât de dispoziţiile legale procesual penale, cât şi de cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a căror finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condiţiile stabilirii vinovăţiei, corespunde şi caracterului disuasiv al pedepsei.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii inculpaţi B.A.T., C.A.E., N.C. şi M.R.E. împotriva Sentinţei penale nr. 914 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 707/45/2011.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. apelanţii inculpaţi B.A.T., C.A.E., N.C. şi M.R.E. vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii inculpaţi B.A.T., C.A.E., N.C. şi M.R.E. împotriva Sentinţei penale nr. 914 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 707/45/2011.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.G., în sumă de 300 lei se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - NN