Persoană vătămată în urma unui accident rutier. Despăgubiri morale solicitate în temeiul dreptului comun. Constituirea de parte civilă pentru despăgubiri materiale în faza de urmărire penală. Nelegalitatea măsurii suspendării cauzei în fața instanței civile.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Suspendarea judecății.
Index alfabetic : suspendare facultativă
- urmărire penală
- daune morale
C.proc.civ. din 1865, art. 244 alin. (1) pct. 2
C.civ. din 1864, art. 998 - 999
Dispoziții art. 244 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei cauze, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca urmărirea penală să fi început față de una dintre părțile litigiului pentru o faptă care ar avea consecințe determinante asupra soluționării acțiunii civile pendinte. Instanţa sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerinţelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilităţii, necesității şi oportunităţii dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părţi.
Or, plângerea formulată în faza de urmărire penală de către persoana vătămată, prin care se constituie şi parte civilă, nu constituie un caz clasic de suspendare a judecării cauzei civile, câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța civilă îl reprezintă exclusiv obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suportat de victima accidentului, iar nu și pentru prejudiciul material determinat de pretinsa săvârșire a unei fapte penale, pentru care s-a început urmărirea penală împotriva persoanei considerată a fi responsabilă pentru producerea evenimentului rutier.
În acest caz, nu este incident principiul reglementat de art. 19 alin. (2) din vechiul Cod de procedură penală („penalul ține în loc civilul”) și nici acela conform căruia „electa una via non datur recursus ad alteram” („după ce o cale a fost aleasă, nu este admis să se recurgă la alta”), întrucât hotărârea prin care se va soluționa acțiunea civilă având ca obiect exclusiv daunele morale, nu va avea autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, conform art. 22 alin.(2) din vechiul Cod de procedură penală, câtă vreme constituirea de parte civilă în fața organului de cercetare penală nu s-a raportat și la prejudiciul moral pretins prin acțiunea formulată în temeiul art. 998 -999 C.civ.
Secția I civilă, decizia nr. 350 din 17 februarie 2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 19.09.2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta X. S.A., în calitate de reprezentant de despăgubiri în România a Y., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000.000 euro, echivalentul a 9.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 2903 din 4.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, instanţa a dispus admiterea în parte a acţiunii, astfel cum a fost precizată şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 90.000 euro, în echivalent în lei, în funcţie de cursul oficial leu-euro, stabilit de BNR la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.
La data de 03.03.2015, au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, cererile de apel formulate de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2903/2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi de către apelanta pârâtă, în contradictoriu cu intimatul intervenient C. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 12.02.2014 şi 26.02.2014 şi a sentinţei civile nr. 2903/2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 905/A din 29.05.2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă a admis apelurile formulate de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2903/2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi de către pârâtă împotriva încheierilor de şedinţă din data de 12.02.2014 şi 26.02.2014 şi a sentinţei civile nr. 2903/2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti; a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că procedura desfășurată în fața primei instanțe este lovită de nulitate, întrucât nu a fost citată în cauză persoana pretins răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenient forțat, respectiv conducătorul auto-asigurat.
La termenul de judecată din data de 20.11.2015, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, suspendarea cauzei civile până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. xxxx9/P/2011.
Prin încheierea din 20 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în baza art. 244 alin.(1) pct. 2 C.proc.civ., a suspendat judecata cererilor de apel formulate în cauză, astfel cum au fost menționate anterior.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Din adresa emisă de I.G.P. - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, a rezultat că s-a început urmărirea penală faţă de numitul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 196 alin. 2 şi 3 C.pen. şi art. 338 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 5 C.pen. De asemenea, a fost înregistrată la data de 20.12.2011, la sediul Brigăzii Rutiere, plângerea prealabilă a numitului A., în care s-a arătat că se constituie şi parte civilă, fără a indica natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiază.
Curtea a apreciat că soluţia ce se va pronunţa în dosarul penal nr. xxxx9/P/2011 ar putea avea înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii, raportat la prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., „pentru că este vorba de infracțiuni referitoare la existența faptei deduse judecății în cauza de față, inclusiv dinamica accidentului și vinovăția părților”.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut următoarele:
Potrivit art. 244 alin.(1) pct. 2 C.proc.civ., unul dintre cazurile de suspendare facultativă a judecării procesului civil constă în dispunerea de către organele judiciare penale a începerii urmăririi penale, desigur, cu condiţia suplimentară ca soluţia din respectivul proces penal, prin natura sa, să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da în procesul civil.
Astfel cum s-a reţinut şi în doctrină, cazul de suspendare legală şi facultativă a judecăţii prevăzut de art. 244 alin.(1) pct. 2 C.proc.civ. este lăsat la aprecierea instanţei de judecată.
În speţă, reclamantul a învestit la data de 19.09.2012 Tribunalul Bucureşti cu o acţiune civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C.civ., a cărei judecată are loc potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. X. S.A. la repararea prejudiciului moral suferit în urma accidentului rutier din data de 19.08.2011, în care a fost implicat, în urma căruia a suferit leziuni traumatice ce i-au pus viața în pericol, necesitând pentru vindecare 120 de zile, sechelele posttraumatice determinând o incapacitate adaptativă de 50%, reclamantul fiind încadrat în gradul III de invaliditate, conform Raportului de noua expertiză medico-legală.
Totodată, pe rolul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie Rutieră, s-a constituit dosarul nr. xxxx9/P/2011 privind săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Acțiunea a fost admisă în primă instanţă, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică auto prin care s-a stabilit dinamica producerii accidentului şi vinovăţia pârtilor.
Astfel, motivarea instanţei de apel privind înrâurirea hotărâtoare pe care soluţia din dosarul penal ar prezenta-o în cauza de faţă referitor la existenţa faptei deduse judecaţii, dinamica producerii accidentului şi vinovăţia părților este contrazisă de probele existente deja la dosarul cauzei şi de concluziile raportului de expertiză judiciară.
Faptul că organele de cercetare penală din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie Rutieră efectuează cercetări în dosar nr. xxxx9/P/2011 faţă de intervenientul forţat C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, nu împiedică exercitarea acţiunii civile în fața instanţei civile.
În prezenta cauză, au fost administrate probe concludente şi utile, apte să conducă la concluzia că cercetarea penală efectuată în dosarul penal nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în dosar.
Dispoziţiile Codului de procedură penală privind judecarea acţiunii civile, alăturat sau nu celei penale, cât şi a părăsirii instanţei civile, sesizată anterior punerii în mişcare a acţiunii penale, sunt aplicabile numai în cazul în care fapta cauzatoare de prejudiciu este şi infracţiune. Persoana vătămată are dreptul de a alege modalitatea prin care exercită acţiunea civilă, în cadrul procesului penal, ori în instanţa civilă.
Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia (art. 28 C.proc.pen.), care sunt şi componente ale răspunderii civile delictuale (art. 998, art. 999 C.civ.), pe care îşi întemeiază pretenţiile reclamantul.
Suspendarea acţiunii civile până la rezolvarea acţiunii penale nu este absolută, ci poate fi dispusă numai în situaţie de excepţie, a prevederilor comune de drept procesual civil şi penal, interpretate şi în aplicarea art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului privind termenul rezonabil.
Referitor la acest ultim aspect, recurentul a învederat instanţei că izvorul răspunderii civile delictuale îl reprezintă evenimentul rutier a cărui victimă a fost, petrecut la data de 19.08.2011, în urmă cu mai mult de 4 ani, aspect ce impune soluţionarea cu celeritate a cauzei, într-un termen rezonabil şi acoperirea prejudiciului suferit.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor succede:
Sub un prim aspect trebuie subliniat că analiza instanței de recurs se va circumscrie examinării legalității încheierii de suspendare a judecării cauzei, pronunțate la data de 20 noiembrie 2015, din perspectiva dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.
Astfel, în limitele recursului exercitat și având în vedere stadiul procesual actual al cauzei, instanța de recurs nu va putea cenzura dacă dispozițiile art. 297 C.proc.civ. au fost sau nu corect aplicate în speță. Aceste sublinieri s-au impus însă din perspectiva necorelărilor existente în soluțiile pronunțate de instanța de apel care, anulând sentința, a reținut cauza spre rejudecare, deși norma legală reglementează, în această ipoteză, evocarea fondului, ulterior, suspendând judecata cererilor de apel, care au fost deja soluționate, iar nu a cererii de chemare în judecată.
În drept, conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.
Dispoziții legale enunțate reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei cauze, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca: urmărirea penală să fi început față de una dintre părțile litigiului, pentru o faptă care ar avea consecințe determinante asupra soluționării acțiunii civile pendinte.
Suspendarea legală prevăzută de art. 244 C.proc.civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.
Împrejurarea că acest caz de suspendare a judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată, deci, la latitudinea instanței, nu ar trebui însă să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil, ci instanța ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă și deplină a împrejurărilor deduse judecății.
În plus, instanţa sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerinţelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilităţii, necesității şi oportunităţii dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părţi.
Astfel, nu doar îndeplinirea condiției de tip obiectiv - începerea urmăririi penale in personam – trebuie să fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca urmărirea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul civil cu care este învestită.
Aplicând aceste principii legale cauzei supuse judecății, Înalta Curte reține următoarele:
Limitele obiective ale cauzei, astfel cum au fost determinate prin efectul general al introducerii cererii de chemare în judecată, sunt constituite de obligarea intimatei pârâte la plata daunelor morale pentru repararea prejudiciului moral suferit de recurentul reclamant, în urma accidentului rutier din data de 19.08.2011 în care a fost implicat și din cauza căruia a suferit leziuni traumatice ce i-au pus viața în pericol, necesitând pentru vindecare 120 de zile, sechelele posttraumatice determinând o incapacitate adaptativă de 50%, acesta fiind încadrat în gradul III de invaliditate, conform Raportului de expertiză medico-legală.
Suspendarea judecării cauzei a fost determinată de existența adresei emise de I.G.P. - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, din care a rezultat că s-a început urmărirea penală faţă de numitul C., care are calitatea de intervenient forțat în litigiul civil dedus judecății, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 196 alin. 2 şi 3 C.pen. şi art. 338 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 5 C.pen.
Pentru pronunțarea soluției suspendării, s-a reținut că a fost înregistrată la sediul Brigăzii Rutiere, la 20.12.2011, plângerea prealabilă a numitului A., în care s-a arătat că se constituie şi parte civilă, fără a indica natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiază.
Or, în opinia instanței de recurs, această plângere nu constituie un caz clasic de suspendare a judecării cauzei civile, câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța civilă îl reprezintă exclusiv obligarea intimatei pârâte la plata despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suportat de recurent, iar nu și pentru prejudiciul material determinat de pretinsa săvârșire a unei fapte penale, pentru care s-a început urmărirea penală împotriva intervenientului forțat din prezenta cauză, numitul C.
Tot astfel, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și precizările apărătorului recurentului reclamant din cadrul dezbaterilor prezentului recurs, instanța apreciază că, în cauză, nu este incident principiul reglementat de art. 19 alin. (2) din vechiul Cod de procedură penală („penalul ține în loc civilul”) și nici acela conform căruia „electa una via non datur recursus ad alteram” („după ce o cale a fost aleasă, nu este admis să se recurgă la alta”), întrucât hotărârea prin care se va soluționa acțiunea civilă având ca obiect exclusiv daunele morale nu va avea autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, conform art. 22 alin. (2) din vechiul Cod de procedură penală, iar constituirea de parte civilă în fața organului de cercetare penală nu s-a raportat și la prejudiciul moral pretins de către recurent.
Din perspectivă convențională, analiza necesității și oportunității măsurii suspendării judecării litigiului civil este determinată în cauză și de obligația instanței de interpretare conformă a articolului 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, cu garanția sa procedurală esențială – judecarea cauzei într-un termen rezonabil, obligație ce nu a fost respectată de instanța anterioară.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, într-o jurisprudență constantă, că durata rezonabilă a procedurii are a fi apreciată în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și de patru criterii esențiale consacrate în această jurisprudență: comportamentul (atitudinea) autorităților, comportamentul părților, complexitatea cauzei și miza litigiului pentru reclamant (a se vedea cauza Gheorghe contra României, hotărârea din 15 martie 2007, par. 54). În același sens, într-o ipoteză cum este cea a speţei, Curtea Europeană consideră că miza litigiului pentru cel interesat trebuie să aibă un rol decisiv în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii. În consecință, se solicită o diligenţă specială din partea autorităţilor, atunci când reclamantul este atins de o boală gravă şi incurabilă şi când starea sănătăţii sale se degradează rapid (a se vedea, mutatis mutandis, cauza X. contra Franţei, hotărârea din 31 martie 1992, par. 32 şi 47; cauza Kritt contra Franţei, hotărârea din 19 martie 2002, par. 14).
În cauză, instanța de recurs apreciază că suspendarea judecării cauzei civile până la soluționarea cauzei penale, ce este doar în faza urmăririi penale, după 5 ani de la formularea plângerii de către partea vătămată A., care este într-o situație vulnerabilă și specială din cauza accidentului rutier suferit, ar determina o prelungire nejustificată a duratei procesului civil, cu consecințe nefaste asupra stării recurentului reclamant, imputabile autorităților.
Pentru considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că nu se impunea suspendarea judecării cauzei, fiind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., și, în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a admis recursul declarat de reclamant împotriva încheierii din 20 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă; a casat încheierea recurată şi a trimis cauza, pentru continuarea judecăţii, Curții de Apel București.