Asupra recursului în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC M.I. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție seria C nr. 051244, încheiat de comisarii Gărzii Financiare Centrale, prin care a fost amendată cu 100.000.000 lei și s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.746.831.933 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. V alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2001.
Contestatoarea a arătat că măsurile dispuse sunt nelegale, deoarece a vândut produse supuse regimului de autorizare în perioada 8 octombrie 2001 – 29 octombrie 2001, SC E.O. SRL, fără a avea cunoștință despre faptul că aceasta nu deține autorizație de comercializare a băuturilor alcoolice, neavând posibilitatea aceasta, întrucât listele cuprinzând autorizațiile de comercializare, nu au fost publicate de intimată.
Judecătoria Buftea, prin sentința civilă nr. 3031 din 12 septembrie 2002, a respins contestația, ca neîntemeiată.
S-a reținut că fapta contravențională a fost săvârșită în intervalul 8 octombrie 2001 – 29 octombrie 2001, astfel încât prevederile art. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 117/2001, nu sunt aplicabile în speță, întrucât aceasta a intrat în vigoare la 8 octombrie 2001 și la momentul săvârșirii contravenției nu se scursese încă prima decadă a trimestrului respectiv, interval în care autoritățile însărcinate cu efectuarea acestei operațiuni, aveau obligația publicării listelor respective.
În plus, contestatoarea avea posibilitatea să se adreseze la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, care îi putea comunica situația societăților care nu dețin autorizații de comercializare a băuturilor alcoolice.
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin decizia civilă nr. 192 din 28 noiembrie 2002, a respins ca nefondat, recursul declarat de SC M.I. SRL.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ,. în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, Procurorul general a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, susținând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond; totodată, sunt și vădit netemeinice.
Se susține că instanțele de judecată au încălcat, prin hotărârile criticate, prevederile art. 5 pct. 2 din O.U.G. nr. 117/2000, în sensul că au reținut în sarcina societății contestatoare, săvârșirea contravenției, deși aceasta nu există, întrucât s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Societatea contestatoare nu avea obligația de informare în legătură cu împrejurarea dacă cumpărătoarea băuturilor alcoolice deține autorizație de comercializare, întrucât organul de control nu a dovedit că în Monitorul Oficial sau într-un ziar de mare tiraj au fost publicate listele cu agenții economici autorizați de Ministerul Finanțelor Publice și Direcții generale ale finanțelor publice județene.
Recursul în anulare este nefondat.
Dispozițiile art. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 117/2001, prevăd că: „listele cuprinzând autorizațiile de comercializare emise de Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, vor fi publicate de către acestea în prima decadă a fiecărui trimestru, în Monitorul Oficial sau într-un ziar local de mare tiraj”.
Invocându-se aceste dispoziții, prin recursul în anulare de față se susține că instanțele au reținut în sarcina societății contestatoare, săvârșirea contravenției, deși ea nu există, întrucât s-a aflat în „eroare de fapt”, conform art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
De precizat că prevederile art. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 117/2001, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la 8 octombrie 2001, iar fapta a fost săvârșită în perioada 8 octombrie 2001 – 29 octombrie 2001.
Or, în momentul săvârșirii contravenției nu se scursese încă prima decadă a trimestrului respectiv și prin urmare, autoritățile însărcinate cu efectuarea acestei operațiuni, nu aveau posibilitatea publicării listelor respective.
Chiar dacă acest text ar fi aplicabil, trebuie arătat că neîndeplinirea acestei condiții de organele abilitate, nu impune, însă, ca sancțiune, înlăturarea caracterului contravențional al faptei.
Fapta săvârșită de societatea contestatoare este reglementată și sancționată de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2001, ce statuează că „vânzarea de produse supuse regimului de autorizare, în vederea prelucrării sau comercializării, se poate efectua numai către agenții economici autorizați în calitate de producători sau comercianții în sistem angro sau en detail”.
Din modul de formulare a textului, rezultă obligația agenților economici, producători sau importatori de produse supuse regimului de autorizare, de a comercializa asemenea produse numai către agenții economici care sunt, la rândul lor, legal autorizați.
Cum autorizația trebuie să fie legală, persoana care vinde (deci contestatoarea), trebuie să facă demersurile necesare de a constata dacă cumpărătorul (partenerul de afaceri), îndeplinește această cerință, prin solicitarea de informații de la instituțiile abilitate, cu atât mai mult, cu cât este vorba de operațiuni comerciale de miliarde de lei, or acest lucru nu s-a realizat, pentru a se vorbi de o eroare de fapt, exoneratoare de răspundere.
De altfel, din listele cuprinzând autorizațiile de comercializare a băuturilor alcoolice existente la dosar, rezultă că intimata a publicat periodic în Monitorul Oficial, listele cu societățile care dețineau autorizații de comercializare.
În consecință, recursul în anulare se privește nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul în anulare formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 192 din 28 noiembrie 2002, a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă și a sentinței civile nr. 3031 din 12 septembrie 2002, a Judecătoriei Buftea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.