Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la Curtea de Apel Timișoara, la 26 februarie 2002, s-a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 507 din 4 decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în litigiul dintre SC M. SA și Ministerul Finanțelor Publice, solicitându-se casarea hotărârii atacate, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, cu privire la scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente T.V.A. și impozitului pe profit, condiție impusă de Ordinul nr. 1396/2000 a Ministerului Finanțelor.
S-a mai susținut că instanța nu s-a pronunțat pe un capăt de cerere respectiv, privind exonerarea de plată a sumei totale de 1.576.828.115 lei, respectiv asupra cererii de obligare a celor doi pârâți, la recunoașterea dreptului acordat de O.U.G. nr. 163/2000.
Sentința nr. 507/2001 a Curții de Apel Timișoara a fost recurată și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, care a precizat că temeiul refuzului organelor de control de a aplica reclamantei SC M. SA, facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, sunt prevederile art. 6 din acest act normativ, care instituie obligativitatea persoanelor juridice, de a-și achita debitele scadente după intrarea în vigoare a ordonanței, la termen, în cauză, intimata-reclamantă achitând majorările de întârziere calculate la T.V.A. aferent trimestrului III/2000 și cele calculate la impozitul pe profit aferent trimestrului III/2000, până la 29 decembrie 2000.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la 4 decembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința civilă nr. 507, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Timiș și Ministerul Finanțelor Publice București. S-a anulat actul administrativ nr. 856 din 6 aprilie 2001, emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Timiș și decizia nr. 857 din 13 iunie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice București.
S-a reținut că în cauză ar fi îndeplinite prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, prevederi pe care instanța le-a interpretat, ca privind T.V.A. aferent lunii septembrie 2000 și impozitul pe profit aferent trimestrului III/2000, debite ce au fost achitate până la 31 octombrie 2000, „deci înăuntrul termenului prevăzut de art. 4 alin. (1)”. Considerând că în noțiunea de debite restante intră doar impozitele și taxele datorate, iar nu și majorările de întârziere pentru neplata în termen a debitelor, s-a admis acțiunea, considerându-se că intimata-reclamantă beneficiază de dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000.
Hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.
Din actele cauzei rezultă că pentru obligațiile cu termene de plată scadente în perioada 19 octombrie 2000 – 29 decembrie 2000 și virate cu întârziere, nu au fost achitate și majorările aferente.
Este cert că neplata la termen a T.V.A. și impozit pe profit generează majorări de întârziere.
Astfel, la T.V.A. aferentă lunii septembrie 2000, în valoare de 156.605.792 lei, avea scadență la 25 octombrie 2000, a fost virată cu O.P. nr. 297 din 31 octombrie 2000, cu 6 zile întârziere, fără a se achita și majorările aferente în sumă de 1.409.452 lei.
De asemenea, impozitul pe profit aferent trimestrului III/2000, în sumă de 3.477.693 lei, scadent la 25 octombrie 2000, a fost virat cu O.P. nr. 298 din 31 octombrie 2000, cu 6 zile întârziere, fără a se achita și majorările de întârziere de 31.299 lei.
O.U.G. nr. 1637/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, precum și Ordinul nr. 1396, emis pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 163/2000, sunt reglementări ce prevăd facilități, în condițiile în care agenții economici fac eforturi pentru a-și plăti debitele restante către bugetul de stat, până la o anumită dată, achitarea debitelor implicând și majorările de întârziere ce curg în mod firesc pentru neplata la termen a debitului scadent.
Constatându-se că s-a făcut o interpretare greșită de către instanță, a prevederilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 163/2000, urmează a se casa sentința recurată, recursurile declarate în cauză fiind întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 507 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantei SC M. SA Timișoara.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2004.