Recurs formulat împotriva încheierii prin care a fost recalificată calea de atac. Inadmisibilitate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.
Index alfabetic : încheiere premergătoare
-principiul legalității
C.proc.civ. din 1865, art. 282, art. 299
Recursul împotriva încheierii prin care s-a recalificat calea de atac nu poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere premergătoare, interlocutorie, care este supusă, cu privire la căile de atac, regimului juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C.proc.civ.
Secția I civilă, decizia nr.1284 din 07 iunie 2016
Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti a solicitat anularea dispoziţiei din 20.06.2001, emisă de pârâtul Primarul General al municipiului Bucureşti în baza Legii nr.10/2001.
La termenul de judecata din 4.06.2004, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu și în interesul pârâtului Primarul General al municipiului Bucureşti de către A.
La termenul de judecata din 3.09.2004, s-a formulat cerere de intervenţie accesorie de către B., C., D., E., F., G., H., J. si K.
Ulterior, la termenele de judecată din 15.10.2004 şi 03.03.2005, s-au formulat cereri de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului de către L., M. şi N., O. și P.
Prin sentinţa civilă nr.1441 din 01.04.2005 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a s-a respins acţiunea pe considerentul ca dispoziţia atacată nu este act administrativ şi, raportat la Legea nr.10/2001, reclamantul nu are calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti, iar prin decizia civilă nr.845 din 01.06.2005 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
După casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a, iar prin încheierea de şedinţă din 12.02.2007, Secţia de conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a trimis cauza spre soluţionare Secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, iar prin încheierea de şedinţă din 25.09.2007 s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi s-a trimis cauza spre judecare Secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intervenienta accesorie reclamantului A., iar prin decizia nr.2034 din 29.02.2007pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia civilă s-a respins, ca inadmisibil, recursul, cu motivarea că nu este prevăzută de lege o cale de atac împotriva încheierilor de declinare de competenţă între secţiile aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.1258 din 16.04.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a art.156 C.proc.civ., ca inadmisibilă; s-a admis excepţia tardivităţii acţiunii; s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar, ca tardivă; s-au respins cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii O., P. şi A., B., C., D., E., F., G., H., J. și K., ca neîntemeiate şi s-a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei Primăria municipiului Bucureşti formulată de A.
Prin decizia civilă nr.382 din 11.02.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă şi s-au admis recursurile declarate de reclamant, intervenienţii O., P., D., E., G. împotriva sentinţei nr. 1258 din 16.04.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti. A fost casată sentinţa recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă la data de 22.03.2010.
Prin sentinţa nr. 1567 din data de 26.11.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă s-a respinge excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, ca neîntemeiată. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General. A fost admisă cererea de intervenţie în interesul Municipiului Bucureşti, prin Primar General, formulată de beneficiarul dispoziţiei, A. Au fost respinse cererile de intervenţie accesorii formulate de intervenienţii O., P., B., C., D., E., F., G., H., J., K., în interesul reclamantului, ca neîntemeiate.
Împotriva sentinţei nr. 1567 din 26.11.2010 şi a încheierii de şedinţă din data de 5.11.2010, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă au declarat recurs reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti şi intervenienţii O. şi A.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, instanţa, în urma deliberării a apreciat că, în cauză, prioritară este stabilirea competenţei procedurale a formulei de complet care soluţionează cauza şi care se pronunţă asupra tuturor cererilor formulate de către părţi, motiv pentru care având în vedere că demersul judiciar este iniţiat de Prefectul municipiului Bucureşti în baza procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, a calificat drept recurs calea de atac şi a înaintat cererea formulată de recurenta-intervenientă A. privind nulitatea procedurii de repartizare aleatorie a cauzei şi învestire a completului de judecată către Preşedintele Secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti.
Împotriva încheierii de şedinţă din 22.02.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a declarat recurs intervenienta A.
Examinând recursul, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art.137 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte constată următoarele :
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Dispozițiile art. 299 alin. (1) C.proc.civ. prevăd că: „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Potrivit art. 282 alin. (2) C.proc.civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel sau recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
În cauză, recurenta a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care completul învestit cu soluţionarea unei căi de atac a recalificat calea de atac incidentă în cauză şi a înaintat cererea formulată de recurenta-intervenientă A. privind nulitatea procedurii de repartizare aleatorie a cauzei şi învestire a completului de judecată către Preşedintele Secţiei a IV-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti.
Potrivit codului de procedură civilă, toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă instanţa [art. 268 alin. (2) C.proc.civ.] sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte [art. 268 alin. (3) C.proc.civ.].
Consecinţa practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile
premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârii se socoteşte că a fost făcut şi împotriva încheierilor premergătoare (art.299 C.proc.civ.).
Prin urmare, încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală şi vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta.
În consecinţă, recursul împotriva încheierii prin care s-a recalificat calea de atac nu poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere premergătoare, interlocutorie, care este supusă, cu privire la căile de atac, regimului juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C.proc.civ., fiind susceptibilă de a fi atacată numai odată cu hotărârea, câtă vreme este vorba de o încheiere care nu întrerupe cursul judecăţii.
Pe de altă parte, se constată faptul că Legea nr.10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acţiunea introductivă, în art. 26 alin. (3) teza a doua, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că “hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel” .
Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr.10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării este supusă recursului care este de competenţa curţii de apel.
Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25.11.2010.
Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 26.11.2010.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 282 alin. (2) C.proc.civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001 rezultă că încheierea de şedinţă din 22.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă nu este susceptibilă de recurs.
În fine, din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi
întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele
competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţă, Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta A. împotriva încheierii de şedinţă din 22.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.