Decizia nr. 934/2015
Deliberând asupra prezentului recurs;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe;
1. Cadrul procesual;
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 2 noiembrie 2012 (data poştei), înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti sub nr. unic x/299/2012 şi precizată ulterior, reclamanta SN A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SN B. SA - Sucursala C. Bucureşti, D., Primăria Municipiului Bucureşti şi cu E. Bucureşti, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 aprilie 2003 emis de F. (actualul D.) pentru terenul în suprafaţă de 686, 63 mp situat în municipiul Bucureşti, sector 1, înscris în C.F. Bucureşti, sector 1, precum şi anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare fiscală şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 17893 din 23 septembrie 2013, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond;
Prin sentinţa nr. 101 din 15 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei, invocate de pârâtul SN B. SA, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtul D., şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei G., invocată de pârâtul G.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. pe capătul de cerere având ca obiect rectificare de carte funciară şi a respins, în consecinţă, capătul de cerere având ca obiect rectificare de carte funciară formulat în contradictoriu cu acest pârât.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G. şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
A admis excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtul D. şi a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta SN A. SA, împotriva pârâţilor SN B. SA - sucursala C. Bucureşti, D. (mai puţin capătul de cerere având ca obiect rectificare carte funciară) şi E. Bucureşti.
Cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtul D. instanţa a reţinut că reclamanta trebuia să respecte rigorile art. 11 alin. (1) si 2 din Legea nr. 554 /2004.
Întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate are regimul juridic al unui act administrativ unilateral emis de o autoritate centrală, reclamanta avea obligaţia să se conformeze termenului de 6 luni (maximum 1 an) pentru introducerea acţiunii.
Certificatul a cărui nulitate se solicită a fost emis la data de 15 aprilie 2003, fiind înscris ulterior la data de 17 noiembrie 2008 în C.F. în favoarea pârâtei SN B. SA.
Prin efectul înscrierii în cartea funciară, dreptul de proprietate al pârâtei a devenit opozabil (începând cu 2008), instanţa reţinând că de la acest moment începe să curgă termenul de maximum un an, în ceea ce priveşte constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune în contencios administrativ, aceasta curge, în ceea ce îl priveşte pe terţ, de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului contestat, cu excepţia cazului în care actul este supus formalităţilor de publicitate, fiind opozabil terţilor de la îndeplinirea acestor proceduri de publicitate.
Fiind în prezenţa unui act juridic ce atestă existenţa în patrimoniul SN B. SA un drept real supus publicităţii imobiliare în condiţiile Legii nr. 7/1996, modificată şi completată, momentul luării la cunoştinţă cu existenţa acestuia coincide cu momentul înscrierii Certificatului în C.F., când dreptul de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) coroborate cu cele ale art. 27 din Legea nr. 7/1996 (versiunea în vigoare la momentul înscrierii de către SN B. SA a dreptului real în C.F.), înscrierile în cartea funciară în vederea asigurării publicităţii şi opozabilităţii drepturilor faţă de terţi, devin opozabile de la data înregistrării cererii.
Prin urmare, la data înscrierii în Cartea Funciară, respectiv anul 2008, acest titlu de proprietate este prezumat că a fost cunoscut de către reclamantă, sens în care, în condiţiile art. 19 alin (4) din C. Civ, nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicităţii, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
În raport de această dată a înscrierii dreptului real al SN B. SA în C.F., termenul de 1 an de promovare a acţiunii s-a împlinit în anul 2009, astfel că acţiunea promovată de reclamată la data de 05 noiembrie 2012, este formulată cu mult peste termenul stabilit imperativ de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Având în vedere că reclamanţii sunt terţi faţă de certificatul de atestare, neexistând obligaţia comunicării către acestea, nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) care stabilesc termenul de prescripţie de 6 luni pentru formularea acţiunii în contencios administrativ, ci dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de decădere de 1 an, calculat în cazul reclamantei de la data la care aceasta a luat cunoştinţă de actul vătămător.
Potrivit art. 22, 26 şi 27 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, înscrierea în cartea funciară a certificatului de proprietate marchează data la care dreptul de proprietate asupra respectivului imobil devine opozabil terţilor, nefiind obligatorie şi nici posibilă comunicarea acesteia terţilor.
De la această dată începe să curgă termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind un termen de decădere, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) teza a II-a.
3. Calea de atac exercitată;
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SN A. SA, arătând, în esenţă, că instanţa de fond nu a respectat în totalitate prevederile Legii nr. 554/2004.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa sesizata cu acţiunea in nulitatea actului administrativ este competentă să se pronunţe si asupra legalităţii actului administrativ unilateral, iar potrivit art. 4, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii iui, poate fi cerută oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, excepţia de nelegalitate fiind un mijloc de aparate prin care una dintre părți, ameninţată să i se aplice un asemenea act ilegal, se poate apăra.
A arătat recurenta că, prin înscrisurile depuse a demonstrat că, urmare a împărţirii patrimoniului SN H. SA, deţine in patrimoniu propriu o serie de clădiri si terenuri, printre care şi locaţia „Garaj Griviţa”, iar Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor din 15 aprilie 2003 a fost emis cu încălcarea prevederilor legale.
Având in vedere cererea de chemare in judecata si înscrisurile existente la dosar se putea reţine că Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor din 15 aprilie 2003 a fost emis nelegal, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 544/2004, instanţa trebuia sa constate nelegalitatea acestuia.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs;
Pârâţii SN B. SA - Sucursala C. Bucureşti şi D. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenta reclamantă critică sentinţa, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe motiv că instanţa de fond a reţinut încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de introducere a acţiunii, dar nu a respectat „în totalitate prevederile Legii nr. 554/2004”, respectiv, nu a făcut aplicarea art. 4 din Lege, pentru a constata nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa de fond cu o acţiune în anularea actului administrativ considerat vătămător (în temeiul art. 1 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 554/2004), iar nu cu o excepţie de nelegalitate a acestuia în temeiul art. 4.
Prin urmare, nu poate fi reţinută ca întemeiată critica mai sus menţionată, cu atât mai mult, cu cât o excepţie de nelegalitate a unui act administrativ alăturată acţiunii în anularea aceluiaşi act administrativ este inadmisibilă, faţă de natura juridică a excepţiei de nelegalitate, care reprezintă un mijloc de apărare.
Recurenta reclamantă nu contestă, de altfel, situaţia de fapt reţinută în cauză, în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a cerut a fost intabulat la data de 17 noiembrie 2012 în Cartea funciară, de la acea dată fiind opozabil erga omnes, nemaiputându-se opune în mod valabil necunoaşterea existenţei sau conţinutului acestuia.
Or, aşa cum în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond, potrivit art. 11 din Legea nr. 554/20004, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate introduce în termen de 6 luni de la momentul arătat în alin. (1) (termen de prescripţie), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului (termen de decădere).
În speţă, acţiunea reclamantei a fost formulată la 2 noiembrie 2012 (data poştei), cu mult peste termenul de decădere prevăzut de lege, astfel că soluţia de respingere ca tardivă este corectă.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia;
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SN A. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SN A. SA împotriva sentinţei civile nr. 101 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2015.