Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 977/2015

Şedinţa publică de la 5 martie 2015

Decizia nr. 977/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 59/2014 din 12 februarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de A., formulată de B. în contradictoriu cu C., D., A., E., F., G. din cadrul Primăriei Ceanu Mare, H. din cadrul Prefecturii Cluj, I., J., K., L., M., N., O. şi P. şi a obligat reclamantul B. să achite intimaţilor C. şi D. 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa Curții Europene a Dreptului Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, trebuie să se înlăture în speţă aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de M. la data de 20 decembrie 1993, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi a căror nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie.

2. Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a formulat recurs reclamantul B.

3. Procedura în faţa instanţei de recurs;

Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, la termenul de judecată din data de 5 martie 2015, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului declarat în prezenta cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii recursului, excepţie de procedură peremptorie şi absolută, care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.

Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”

Prin sentinţa atacată cu recurs a fost soluţionată o excepţie de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, „soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere”.

Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantului la data de 13 martie 2014, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila nr. 73 din dosarul de fond), iar recursul a fost declarat la data de 20 martie 2014, când cererea a fost expediată prin poştă (fila nr. 7 din dosarul de recurs), deşi, conform dispoziţiilor citate, ultima zi în care reclamantul putea exercita calea de atac era data de 19 martie 2014.

În cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 137 C. proc. civ. cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinţei civile nr. 59/2014 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.