Decizia nr. 4/2014
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 738 pronunţată la 05 septembrie 2013 în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală:
1. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.
A condamnat pe inculpatul A. la:
- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (două acte materiale);
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 861 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului A. pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.
Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., conform art. 71 alin. (5) C. pen.
2. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei B. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (2) C. pen. din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei B. din infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.
A condamnat pe inculpata B. la:
- 1 an închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de dare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen.
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei B. şi a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform disp. art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., conform art. 71 alin. (5) C. pen.
S-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpata B. prin încheierea din 10 iulie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
3. S-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul C., fixându-se termen la data de 04 octombrie 2013.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 03 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- C. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- A. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi
- B. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., complicităţii la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La termenul din 02 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a constatat regularitatea actului de sesizare.
La acelaşi termen, inculpaţii A. şi B. au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. În consecinţă, instanţa de fond a procedat la audierea inculpaţilor A. şi B., care au arătat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare, însuşindu-şi probele administrate în faza de urmărire penală.
Totodată, inculpaţii A. şi B. au arătat, prin apărătorii aleşi, că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, probă pe care instanţa a încuviinţat-o şi administrat-o la acelaşi termen.
Tot la termenul de judecată din 02 decembrie 2013, inculpatul C. a declarat că nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura de drept comun.
În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că cererea inculpaţilor A. şi B. de judecare a cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. este întemeiată şi, în raport de dispoziţiile legale invocate, a procedat la soluţionarea cauzei cu privire la cei doi inculpaţi, disjungând cauza referitor la inculpatul C.
S-a reţinut, în esenţă, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, că la data de 07 februarie 2013 Direcţia Naţională Anticorupţie a primit cererea de comisie rogatorie internaţională pasivă formulată la data de 07 ianuarie 2013 de către Parchetul Muhlhausen, Germania, care efectua cercetări în cauza penală privind pe D., E., F., G. şi H., învinuiţi de săvârşirea unei infracţiunii de evaziune fiscală prin care s-a cauzat un prejudiciu total de 2.366.100 euro. Activităţile judiciare solicitate autorităţilor române se refereau la identificarea a patru persoane şi efectuarea de investigaţii pentru stabilirea celor care sunt proprietari sau chiriaşi ai mai multor spaţii, trei dintre acestea pe raza teritorială a oraşului Slobozia, judeţul Ialomiţa.
Prin referatul datat 08 februarie 2013, Serviciul de Cooperare Internaţională, Informare şi Relaţii Publice - Biroul de Legătură cu Instituţii Similare din alte State - a propus ca Biroul Teritorial Slobozia să efectueze activităţile judiciare privitoare la persoanele şi locaţiile aflate în Slobozia.
Lucrarea a fost înregistrată la Serviciul Teritorial Bucureşti şi, implicit la Biroul Teritorial Slobozia la data de 11 februarie 2013.
Pentru executarea activităţilor a fost desemnat procurorul I., singurul care, la acel moment, îşi desfăşura activitatea în cadrul Biroului Teritorial Slobozia, alături de inculpatul C.
La data de 18 februarie 2013, procurorul I. a întocmit un proces-verbal ce cuprindea verificările efectuate prin accesul la baza de date pentru evidenţa persoanei, prin solicitarea de relaţii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi cele obţinute prin „investigaţii proprii”.
În calitate de conducător al structurii teritoriale, inculpatul C. avea cunoştinţă de activităţile desfăşurate de procurorul I., fapt demonstrat, între altele, de adresa către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, semnată de inculpat la data de 14 februarie 2013.
Întrucât autorităţile germane solicitaseră păstrarea confidenţialităţii activităţilor desfăşurate, procurorul I. i-a propus procurorului şef C. să discute telefonic cu numita J., registrator şef la O.C.P.I. Ialomiţa, pentru a evita transmiterea adresei pe traseul oficial, fapt ce ar fi permis vizualizarea acesteia de un număr mare de persoane şi ar fi periclitat caracterul secret al acţiunilor.
Prin adresa din data de 20 februarie 2013, verificările antemenţionate au fost trimise către Serviciul Teritorial Bucureşti, care le-a înaintat către Serviciul de Cooperare la aceeaşi dată.
În atare condiţii, luând cunoştinţă de interesul autorităţilor judiciare germane cu privire la numiţii D., E. şi G., persoane despre care aflase, anterior, că se găsesc în anturajul lui A., inculpatul C. a luat hotărârea de a-l informa pe acesta din urmă, recomandându-i să părăsească oraşul Slobozia pentru a evita o eventuală extindere a procedurilor şi asupra sa. De altfel, numele inculpatului A. apărea menţionat de patru ori în documentele ce însoţeau cererea de asistenţă judiciară, însă nu se solicitase efectuarea în concret a vreunei investigaţii cu privire la acesta.
Astfel, la sfârşitul lunii februarie 2013, prin intermediul martorului K., inculpatul C. i-a transmis lui A. un bileţel de culoare galbenă, pe care era scris un număr de telefon şi o menţiune: „ora 17”, precum şi recomandarea de a-şi cumpăra un telefon şi o cartelă telefonică, ambele noi.
În aceeaşi zi, la ora 17:00, inculpatul A. a apelat numărul de telefon menţionat pe bileţelul primit, luând astfel legătura cu inculpatul C., care i-a transmis că „vor fi percheziţii la G., E., D., la o adresă pe str. C., unde a avut sediu firma L. şi o altă adresă pe bld. M.B.” (declaraţia inculpatului A.).
Informarea inculpatului C. cu privire la eventualitatea efectuării unor percheziţii era corectă, în condiţiile în care solicitarea de asistenţă judiciară viza textual: „comisie rogatorie pentru anchete anticipate legate de o percheziţie planificată, confiscarea şi predarea de mijloace probatorii (…) în ancheta dusă împotriva cetăţenilor români D., E., F., G.”.
Urmare acţiunilor inculpatului C., inculpatul A. s-a deplasat în Bucureşti, unde a rămas aproximativ o săptămână când, după o discuţie telefonică cu C., care i-a garantat că „nu mai este nicio problemă”, a revenit în Slobozia.
La proxima întâlnire ce a urmat acestui moment, C. i-a comunicat lui A. că „este vorba despre o comisie rogatorie cerută de autorităţile judiciare germane”, iar în acea etapă i se solicitaseră doar adresele numiţilor G., E., D. În plus, i-a atras atenţia că percheziţiile se vor face „cu mascaţi şi de către Bucureşti” astfel că impactul emoţional asupra familiei sale va fi unul de amploare.
Alarmat de afirmaţiile inculpatului C., inculpatul A. a luat legătura cu avocatul M. din Germania, care a obţinut o adresă de la Procuratura din Mühlhausen din cuprinsul căreia rezulta că nu este vizat de vreo anchetă penală derulată de autorităţile judiciare germane.
În continuarea demersurilor judiciare, la data de 22 aprilie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie a primit prin fax, în primă fază, o cerere suplimentară de comisie rogatorie internaţională de la Parchetul Muhlhausen pentru îndeplinirea de noi activităţi, şi anume efectuarea de percheziţii domiciliare şi ridicarea de probe de la domiciliile martorilor D., E. şi G., audierea acestora şi a altor persoane.
Lucrarea a fost înregistrată la Serviciul Teritorial Bucureşti şi, implicit, la Biroul Teritorial Slobozia, la data de 23 aprilie 2013.
Urmare referatului întocmit la aceeaşi dată de procurorul şef al Serviciului Cooperare, o zi mai târziu, prin adresă, a fost transmisă către Biroul Teritorial Slobozia o copie a documentaţiei remise de autorităţile germane, cu solicitarea de a comunica dacă „perioada propusă pentru executarea cererii este convenabilă sau nu”.
Potrivit înscrisurilor ce au însoţit cererea de comisie rogatorie, pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de instanţele de judecată din Germania se stabilise perioada cuprinsă între 03-05 iunie 2013 pentru măsurile ce urmau a fi luate în Slobozia şi între 06-07 iunie 2013 pentru măsurile ce urmau a fi luate în Bucureşti (a 23-a săptămână calendaristică a anului 2013).
Spre finalul lunii aprilie 2013, într-una dintre zile, N., tatăl inculpatului A., a fost căutat de inculpatul C. care, în acelaşi mod pretins conspirat, utilizat şi cu martorul K., i-a înmânat un bileţel de hârtie ce conţinea următoarele menţiuni olografe: „sâmbătă, N. 80, Bucureşti, după ora 16”. Astfel, în contextul avertismentelor anterioare primite de la inculpatul C., care, de regulă, nu aveau darul de a-l linişti, ci îi generau un sentiment de temere, inculpatul A. a luat hotărârea de a se deplasa chiar în acea zi de vineri la Bucureşti, nerăbdător să afle mesajul pe care inculpatul dorea să i-l transmită.
Locul de întâlnire stabilit, „N. 80”, este un imobil deţinut de mama soţiei inculpatului C., numita O. în Bucureşti.
Ajuns la locaţie, inculpatul A. a sunat la poartă, fiind, la scurt timp, întâmpinat de numita P., care i-a comunicat că soţul său întârzie aproximativ o oră, motiv pentru care inculpatul A. a hotărât să aştepte în interiorul autoturismului propriu, parcat pe aleea din faţa casei.
La scurt timp, la imobilul din N. 80, Bucureşti şi-a făcut apariţia şi inculpatul C. care, la începutul discuţiilor, i-a reproşat inculpatului A. că nu a respectat mesajul din bileţel privitor la ziua de sâmbătă, aspect care ar fi fost de natură să pericliteze modul ocult de comunicare.
În continuare, i-a relatat că „a primit ordinul de percheziţie din Germania”, imputându-i, totodată, atitudinea cooperantă faţă de autorităţile judiciare din Germania, tocmai această împrejurare generând deplasarea acestora în România. În cadrul aceleiaşi discuţii, purtată în interiorul autoturismului inculpatului C., acesta din urmă i-a mai transmis interlocutorului că „percheziţiile vor începe pe 3”. Dat fiind că data de 03 mai ar fi fost una foarte apropiată, inculpatul A. s-a arătat mirat de rapiditatea desfăşurării procedurilor, aspect care l-a determinat pe inculpatul C. să fie mai precis prin referirea la numărul săptămânii din an, respectiv „a 23-a”.
Cererea de comisie rogatorie internaţională formulată de autorităţile germane conţinea, pe lângă datele calendaristice precise - 03-05 iunie 2013 - şi referirea la numărul săptămânii din an, fapt ce relevă cu certitudine că inculpatul C., anterior informării inculpatului A., a intrat în posesia documentaţiei comunicate de autorităţile străine.
Tot cu prilejul discuţiei ce a avut loc în interiorul autoturismului inculpatului C., acesta i-a relatat lui A. că „anchetatorii din Germania vor fi cazaţi, începând cu data de 2, la Hotel R., pe datele de 3 şi 4 vor avea loc percheziţiile la G., E. şi D., pe data de 5 la Târgovişte, iar pe data de 6 la Bucureşti, la F.”.
La scurt timp după această întâlnire, la restaurantul S. din Slobozia a avut loc o nouă întrevedere între inculpatul C. şi inculpatul A., prilej cu care inculpatul C. i-a solicitat inculpatului A. să părăsească teritoriul României, ceea ce urma să facă şi martorul G., fără însă să fie nevoie ca acesta să cunoască adevăratul motiv pentru care, o perioadă, este indicat să nu se afle în Slobozia. În contextul aceleiaşi discuţii, inculpatul C. l-a asigurat pe interlocutorul său că percheziţiile „nu vor mai fi făcute de către Bucureşti ci de către el, elegant, fără mascaţi”.
În contextul descris până la acest moment, la data de 22 mai 2013 inculpatul C. i-a pretins inculpatului A. achiziţionarea a două autocamioane de piatră în valoare de 2.790 RON, în scopul amenajării imobilului situat pe DN2A, aparţinând SC T. SRL, societate la care asociat este numitul V., fiul său.
La data de 01 iunie 2013, anterior efectuării percheziţiilor în municipiul Slobozia, prin intermediul inculpatei B., inculpatul C. a pretins şi primit de la inculpatul A., 10 pomi thuja în valoare de 3.354 RON, folosiţi în acelaşi scop, anume amenajarea imobilului în care locuieşte fiul său.
Astfel, în dimineaţa zilei de 01 iunie 2013 (sâmbătă), inculpatul C. a apelat-o telefonic pe inculpata B., întrebând-o dacă „vine ceva?”. Confuză, aceasta a replicat că se va întâlni cu cineva după ora unu şi jumătate.
În fapt, aşa cum a şi recunoscut, se referea la întâlnirea pe care o stabilise cu martora D., căreia trebuia să îi remită suma de 1.500 euro pentru a nu se afla în Slobozia în perioada percheziţiilor.
Inculpatul i-a replicat că el se gândeşte la brazi, la thuja, că fusese informat de către A. că pomii vor veni la restaurantul S., iar de acolo îi va redirecţiona cineva către fiul său („unde stă V., în spate pe lângă sere, spre abatorul mare”).
Urmare recomandărilor inculpatului A., pentru a „nu face telefonu’ fără fir”, în jurul orei 11:00, inculpata B. l-a contactat direct pe V., căruia i-a relatat că „au venit băieţii cu pomii, cu o maşină”, de comun acord stabilind ca cei 10 brazi thuja să fie transportaţi la imobilul unde trebuiau şi plantaţi.
Contravaloarea celor 10 brazi thuja a fost achitată de SC S. SRL, societate la care asociat unic este A., prin persoana împuternicită B., la dosarul cauzei fiind depusă factura din data de 01 iunie 2013 emisă de SC W. SRL, care atestă acest lucru.
La data de 29 mai 2013, inculpatul C. l-a contactat pe inculpatul A., căruia i-a cerut date de identificare ale numiţilor D., E. şi G., persoanele ce urmau a fi percheziţionate.
Inculpatul C. a apelat-o şi pe B., în seara zilei de 29 mai 2013, ora 20:51:35, pentru a o întreba care este numărul de telefon al lui G., în condiţiile în care avea multe alte posibilităţi legale să facă acest lucru.
Începând cu 31 mai 2013 s-au intensificat eforturile inculpaţilor A. şi B. de stabilire a detaliilor privitoare la modul în care trebuiau să decurgă percheziţiile la domiciliile lui D. şi G.
Astfel, din dispoziţia inculpatului A., B. a avertizat-o pe D. că locuinţa sa va fi percheziţionată în ziua de 03 iunie 2013 şi i-a propus să accepte suma de 1.500 euro pentru a pleca în Italia pentru o săptămână de zile. Remiterea către D. a sumei de bani a avut loc la data de 01 iunie 2013, în parcarea hotelului R. din Slobozia, aspect recunoscut atât de inculpată, cât şi de martoră. În plus, precaută, B. i-a recomandat lui D. să-şi cumpere o nouă cartelă telefonică, întrucât a apreciat că nu era sigur să folosească numerele de telefon cunoscute. D. s-a conformat şi, după două ore, a transmis un SMS cu noul număr de telefon.
În ziua următoare, 02 iunie 2013, în jurul orelor 18:00, inculpata B. s-a întâlnit în zona blocului în care locuieşte cu martorul G., căruia i-a solicitat să plece de acasă, pentru că zilele următoare „urma să vină cineva să îi percheziţioneze locuinţa”. Consecutiv acestei întâlniri, aceeaşi inculpată l-a apelat pe A., căruia i-a relatat că a vorbit deja cu G., împrejurare ce a generat nemulţumirea acestuia, întrucât considera că martorul trebuia informat „la 10 noaptea, că acuma o să-şi facă o grămadă de gânduri”, existând riscul să discute şi cu alte persoane care ar putea periclita conspirativitatea acţiunilor pe care le desfăşurau.
A urmat o altă convorbire telefonică în cadrul căreia A. a trasat inculpatei sarcinile pe care trebuia să le respecte G.
În dimineaţa zilei de 03 iunie 2013, o echipă de anchetă condusă de inculpatul C. a realizat percheziţia la domiciliul lui G., însă nu au fost identificate înscrisuri relevante pentru perioada şi activitatea infracţională vizată de autorităţile judiciare germane. De altfel, la scurt timp după finalizarea activităţilor procedurale aferente percheziţiei domiciliare şi audierii, martorul G. a apelat-o pe inculpata B. relatându-i că „au găsit un singur c… de act care era cu ... de prin 2006, dar nesemnat”. La rândul său, B. a transmis următorul mesaj către inculpatul A.: „am vb cu d-na (n.n. avocat X.), totul a ieşit foarte bine, nu trebuie să vă faceţi griji, nu vrea să vorbim despre asta la telefon. Probabil telefonul dânsei este deja ascultat”. După aproximativ o oră şi jumătate inculpatul A. i-a transmis inculpatei B. să facă toate demersurile pentru ca avocatul X. să participe şi ziua următoare la procedurile („şi la tot ce este”) îndreptate împotriva lui E. Ulterior, s-a probat că nu a mai fost necesară prezenţa avocatei X., întrucât, potrivit spuselor inculpatei B.: „a sunat-o şefu’ (n.n. C.) şi a zis că nu e nevoie”.
Potrivit procesului-verbal întocmit cu ocazia percheziţiei domiciliului lui G. au fost identificate şi apreciate de anchetatorii germani ca relevante două înscrisuri (în total două file) reprezentând un acord (nesemnat) între SC Y. SRL şi SC Z. SRL şi o adresă emisă de SC Y. SRL către AA. Leasing România.
La data de 04 iunie 2013, au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele martorilor D. şi E., fără însă a fi identificate documente cu valenţă probatorie pentru autorităţile germane, cum, de altfel, era şi de aşteptat în condiţiile activităţii infracţionale anterior descrise.
Astfel, la locuinţa martorei D. nu a fost găsit nici un document care să fi probat în vreun fel învinuirea adusă acesteia în Germania, fiind ridicat doar un laptop, al cărui conţinut nu a fost stabilit până la acest moment.
Pe perioada efectuării percheziţiilor, inculpatul A. a făcut eforturi să fie informat în timp real cu privire la modul cum s-au comportat cei percheziţionaţi şi la împrejurarea dacă aceştia l-au invocat în declaraţiile pe care le-au formulat. Întrucât, urmare îndemnului inculpatului C., inculpatul A. a părăsit teritoriul ţării, deplasându-se în Grecia pe perioada cât anchetatorii germani s-au aflat în România, toate demersurile sale au fost mediate de inculpata B.
De asemenea, tot cu ajutorul inculpatei B. şi prin intermediul avocatului X., inculpatul A. a stabilit şi atitudinea procesuală a numiţilor D., E. şi G., toţi, în esenţă, preferând să nu facă declaraţii cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii.
Cu ocazia audierii, inculpata B. a precizat că după efectuarea percheziţiilor în municipiul Slobozia, începând cu data de 07 iunie 2013, inculpatul C. a chestionat-o de mai multe ori cu privire la momentul întoarcerii în ţară a inculpatului A. La solicitarea acestuia din urmă, care evita să discute telefonic cu inculpatul, la data de 09 iunie 2013 s-a deplasat în municipiul Bucureşti pentru a participa la o întâlnire cu C., întrevedere ce a avut la o cafenea.
Cu acest prilej, inculpatul C. „i-a povestit ce s-a întâmplat la percheziţii, că au decurs normal, că nemţii erau foarte interesaţi de inculpatul A., că ştiu despre acesta ce case şi maşini deţine, că, de fapt, ştiu despre acesta absolut tot”. De asemenea, inculpatul C. a discutat de pe telefonul inculpatei, „achiziţionat de doar câteva zile”, cu inculpatul A., comunicându-i să mai stea în afara ţării şi relatându-i totodată cum au decurs percheziţiile. De precizat că, înainte de a-l apela pe A. de pe telefonul inculpatei, inculpatul C. a fost un pic reticent şi a întrebat-o „dacă telefonul e nou”.
Cu ocazia audierii în instanţă, inculpaţii A. şi B. şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală şi au relatat încă o dată, în detaliu, modalitatea în care s-au comis faptele.
Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţiile celor doi inculpaţi date în faţa instanţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că acestea confirmă situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare.
A apreciat că săvârşirea faptelor de către inculpaţii A. şi B. rezultă din declaraţiile acestora, ce se coroborează cu declaraţiile martorilor BB., CC., K., DD., G., D. şi EE., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpaţi, procesele-verbale de percheziţie domiciliară efectuate la imobilul situat în Slobozia, DN2A, factura din 01 iunie 2013 emisă de SC W. SRL, documentele emise de autorităţile judiciare germane referitoare la comisia rogatorie, precum şi cele care vizează efectuarea percheziţiilor la domiciliile martorilor D., G., E.
Astfel, instanţa de fond a menţionat că martorul K. - angajat la SC FF. SRL - a declarat că în cursul lunii februarie 2013, în timp ce se afla în Slobozia, a fost sunat de inculpatul C., care i-a cerut să se prezinte la biroul său din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Slobozia. Martorul s-a prezentat la biroul inculpatului, iar acesta i-a dat un bileţel, ce conţinea un număr de telefon şi o altă menţiune: „ora 17:00” şi l-a rugat să îl înmâneze inculpatului A., căruia să-i spună totodată să-l sune.
S-a făcut referire la declaraţia inculpatului A., care a relatat că martorul i-a transmis biletul, spunându-i că inculpatul C. i-a cerut să cumpere un telefon şi o cartelă, ambele noi şi să-l apeleze de pe acel număr de telefon. A mai relatat că, în aceeaşi zi în care a primit biletul, la ora 17:00, l-a sunat pe inculpatul C., iar acesta i-a transmis că vor fi percheziţii la martorii G., E., D., la o adresă pe str. C., unde a avut sediul firma L. şi o altă adresă pe B-dul M.B.
Împrejurarea că inculpatul A. cunoştea despre solicitările autorităţilor judiciare germane rezultă şi din declaraţiile martorului EE., care a relatat la urmărirea penală că în cursul lunii februarie sau martie, inculpatul A. i-a povestit că ar fi căutat de către fiscul german şi că autorităţile germane voiau să vină în România să facă un control, mai exact că „va veni un control la D.N.A. Slobozia care îl vizează pe el”, precum şi din procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice purtată de cei doi la 07 martie 2013 din care rezultă că inculpatul A. i-a spus martorului despre solicitarea autorităţilor judiciare germane de a li se comunica adresele persoanelor unde urmează a se efectua percheziţia domiciliară.
Instanţa a reţinut că, potrivit declaraţiilor inculpatului A., spre sfârşitul lunii aprilie, tatăl acestuia, N., a primit de la inculpatul C., într-o zi de vineri, un bilet de hârtie, cu menţiunea „sâmbătă, N. 80 Bucureşti, după ora 16”, deplasându-se, în aceeaşi zi, la adresa indicată, unde se află un imobil deţinut de mama soţiei inculpatului C. Inculpatul A. a relatat că, după scurt timp a sosit la adresa respectivă inculpatul C., care i-a reproşat că nu a respectat indicaţiile din bilet referitoare la ziua de sâmbătă, iar apoi i-a comunicat că a primit ordinul de percheziţie din Germania, iar percheziţiile vor începe pe 3, respectiv în săptămâna a 23-a. Totodată, din declaraţiile inculpatului A. a reieşit că inculpatul C. i-a relatat că anchetatorii germani vor fi cazaţi începând cu data de 2 la Hotel R., pe datele de 3 şi 4 vor avea loc percheziţiile la G., E. şi D., pe data de 5 la Târgovişte, iar pe data de 6 la Bucureşti, la F.
Instanţa a constatat că susţinerile inculpatului A. sunt confirmate de martorul BB. care, în cursul urmăririi penale a relatat că inculpatul A. i-a spus că s-a primit o adresă la Direcţia Naţională Anticorupţie Slobozia, în care se solicită clarificarea adreselor numiţilor G., D., E. şi F., precum şi efectuarea unor percheziţii şi că ulterior, în cursul lunii aprilie 2013, a aflat de la inculpatul A. că autorităţile din Germania urmau să vină în România pentru efectuarea unor percheziţii în datele de 3, 4 şi 5 iunie, A. indicându-i şi numărul săptămânii din an, respectiv 23.
S-a constatat că acest aspect rezultă şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul A. şi martorul BB.
Referitor la săvârşirea infracţiunii de dare de mită de către inculpatul A., din declaraţiile acestuia a rezultat că inculpatul C. i-a solicitat două maşini de piatră, sort 8/16, indicându-i şi locul în care trebuie transportate, respectiv imobilul în care locuia fiul său în Slobozia, iar contravaloarea celor două maşini de criblură nu a fost achitată nici de inculpat, nici de fiul acestuia.
Aspectele relatate au fost confirmate de către martorul DD., acesta relatând că la jumătatea lunii mai 2013, inculpatul A. i-a cerut două camioane de piatră, sort 8/16, pentru a fi livrate la o adresă situată cu puţin înainte de intrarea în Slobozia, pe partea stângă, pe sensul de mers către oraş, martorul stabilind cu inculpatul A. ca factura să fie emisă pe numele societăţii pe care acesta din urmă o administra, anume SC FF. SRL.
Săvârşirea acestei infracţiuni de către inculpatul A. a fost apreciată ca fiind dovedită şi de conţinutul convorbirii telefonice purtată de acesta cu inculpatul C. la data de 22-23 mai 2013, precum şi de procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la imobilul situat în Slobozia, DN 2A.
În ceea ce priveşte cel de al doilea act material al infracţiunii de dare de mită reţinut în sarcina inculpatului A. şi complicitatea la această infracţiune reţinută în sarcina inculpatei B., instanţa de fond a apreciat că săvârşirea infracţiunilor rezultă din declaraţiile celor doi inculpaţi, date atât în cursul urmăririi penale, cât şi la instanţă, coroborate cu convorbirile telefonice purtate între inculpaţi la data de 01 iunie 2013, cu declaraţiile martorului CC., cu conţinutul procesului-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la imobilul situat în Slobozia, DN2A, judeţul Ialomiţa, şi al facturii din 01 iunie 2013 emisă de SC W. SRL.
Astfel, martorul CC., angajat la SC W. SRL - a relatat la urmărirea penală că la data de 01 iunie 2013 a încărcat 10 pomi thuja de la magazinul oraşului Pantelimon, pe care i-a transportat la firma S. în Slobozia. Aici a luat legătura cu inculpata B. care i-a spus că cei 10 thuja nu sunt pentru restaurant şi i-a solicitat să se deplaseze la o staţie de alimentare carburanţi, aflată la ieşirea spre Constanţa, unde după câteva minute, a venit un bărbat care l-a întrebat dacă sunt de la firma W. şi s-au deplasat împreună spre Constanţa, aproximativ 1.500-2.000 m, până la imobilul unde trebuiau plantaţi cei 10 pomi.
Sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B., instanţa de fond a apreciat ca relevante declaraţiile martorilor D. şi G., ce confirmă situaţia de fapt descrisă de către inculpaţii A. şi B.
Astfel, instanţa s-a referit la declaraţia martorei D., care a relatat în cursul urmăririi penale că, anterior datei de 04 iunie 2013, B. i-a comunicat că va avea loc o percheziţie la ea acasă şi că ar fi mai bine ca martora să plece în afara ţării pentru a nu participa la percheziţie, inculpata B. precizând, totodată, că îi va asigura banii necesari deplasării şi rămânerii în Italia pe o perioadă de 7 zile. Acest lucru s-a realizat la data de 01 iunie 2013, când inculpata B. i-a înmânat martorei suma de 1.500 euro în parcarea hotelului R. din Slobozia. Cu aceeaşi ocazie, aceeaşi inculpată i-a recomandat martorei să-şi cumpere o nouă cartelă telefonică, întrucât nu ar fi bine să vorbească de pe numărul său de telefon, martora D. conformându-se şi trimiţându-i, ulterior, un mesaj cu noul număr de telefon.
Potrivit declaraţiei martorei menţionate, după întoarcerea din Italia, aceasta a căutat-o pe inculpată, care i-a relatat că totul este bine şi că poate să o ajute cu un avocat care să o însoţească la audierile ce urmau să aibă loc în data de 11 iunie 2013, la sediul D.N.A. Slobozia. În acest scop inculpata i-a spus că va discuta cu avocat X. şi că se vor întâlni pe 11 iunie 2013 la Restaurantul S., cu puţin timp înainte de a merge la Direcţia Naţională Anticorupţie.
În ceea ce îl priveşte pe martorul G. - una dintre persoanele vizate de ancheta autorităţilor judiciare germane - acesta a relatat că la data de 1 iunie 2013 inculpata B. l-a contactat telefonic, i-a spus că doreşte să se întâlnească cu el, iar ulterior s-au întâlnit în spatele blocului unde locuieşte inculpata, prilej cu care inculpata i-a transmis că A. îi recomandă să plece într-o vacanţă, inculpata oferindu-se să îl ajute cu suma de 300 RON în acest scop.
Martorul a declarat că, în contextul discuţiei, B. i-a spus că „se poate întâmpla ceva” şi ar fi mai bine să plece, recomandându-i să achiziţioneze o cartelă telefonică nouă, pentru evitarea ascultării telefoanelor. De asemenea, inculpata B. i-a mai spus că avocatul X. se va afla în Slobozia şi va putea lua legătura cu aceasta.
Instanţa a apreciat că aspectele relatate de inculpaţii A. şi B., precum şi de martorii G. şi D. sunt confirmate de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între aceştia.
De asemenea, din declaraţiile inculpaţilor menţionaţi, coroborate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi cu declaraţiile martorei D. a rezultat că inculpaţii A. şi B. i-au solicitat martorei X. - avocat - să-i asiste pe numiţii D. şi G. la audieri, stabilind şi atitudinea procesuală a acestora.
S-a stabilit, astfel, că inculpaţii A. şi B. au acordat ajutor martorilor D., E. şi G., acuzaţi de autorităţile germane de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul zădărnicirii urmăririi penale, prin prevenirea şi informarea, în timp util a martorilor cu privire la procedurile la care urmau să fie supuşi, achiziţionarea biletelor de avion, achitarea unor sume de bani pentru a părăsi teritoriul ţării, asigurarea serviciilor unui avocat, care să îi asiste în cadrul procedurilor şi stabilirea, de comun acord, a conduitei procesuale pe care martorii urmau să o adopte.
La termenul din 02 septembrie 2013, reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce o priveşte pe inculpata B., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acesteia din infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Instanţa a apreciat solicitarea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi ca fiind întemeiată în parte, numai în ceea ce o priveşte pe inculpata B.
Astfel, s-a stabilit că la încadrarea juridică a faptelor în complicitate la infracţiunea de luare de mită şi, respectiv, complicitate la infracţiunea de dare de mită urmează a fi reţinute şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi, respectiv, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, faptele fiind săvârşite faţă de o persoană ce avea calitatea cerută de alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 78/2000, iar inculpata B. avea cunoştinţă de faptul că inculpatul C. este procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Slobozia.
Instanţa de fond a considerat însă că inculpatul A. a comis infracţiunea de dare de mită în formă continuată, fiind corect reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale invocate, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Subliniind că infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care autorul promite, oferă sau dă funcţionarului banii sau foloasele în scopurile arătate în art. 254 C. pen., respectiv pentru a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, instanţa a apreciat că în ipoteza în care autorul, după promisiune, oferă sau dă banii ori alte foloase suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, precizând că forma continuată a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. poate fi reţinută doar atunci când elementul material al laturii obiective se săvârşeşte prin acţiuni repetate, în baza aceleiaşi hotărâri.
Or, în speţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 22-23 mai 2013 şi respectiv la data de 01 iunie 2013, inculpatul A. a dat inculpatului C. două maşini de piatră şi 10 arbori thuja în scopul efectuării de către magistrat a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că nu a existat o promisiune iniţială din partea inculpatului A., în baza căreia acesta să dea ulterior, în două rânduri, cele două maşini de piatră şi arborii thuja, cu scopul ca inculpatul C. să nu-şi respecte îndatoririle de serviciu, ci din expunerea situaţiei de fapt rezultă că infracţiunea de dare de mită îmbracă în acest caz forma continuată.
În altă ordine de idei, tot în legătură cu încadrarea juridică a faptelor săvârşite de către cei doi inculpaţi, Înalta Curte a constatat că în ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora favorizarea celor care au comis una dintre infracţiunile de corupţie (prevăzute în secţiunea a II-a) şi a celor asimilate cu acestea (secţiunea a III-a) este o infracţiune în legătură directă cu acestea.
Instanţa a menţionat că infracţiunea prevăzută de textul anterior menţionat nu este o infracţiune distinctă de cea prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., ci o modalitate agravată a acesteia, atunci când se referă la o persoană care a săvârşit o infracţiune de corupţie sau asimilată cu aceasta.
S-a arătat că în speţă, în sarcina celor doi inculpaţi se reţine că i-au favorizat pe numiţii D., E. şi G., persoane cercetate de către autorităţile judiciare germane pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă ce nu se regăseşte printre infracţiunile arătate în secţiunea a II-a şi a III-a din Legea nr. 78/2000.
În consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor astfel:
- pentru inculpatul A. din infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.
- pentru inculpata B. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 7 alin. (2) C. pen. din Legea nr. 78/2000, precum şi din infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 22-23 mai 2013, a dat inculpatului C., procuror-şef al Biroului Teritorial Slobozia din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ce avea repartizată spre soluţionare lucrarea privind executarea cererii de comisie rogatorie internaţională formulată de Parchetul Muhlhausen - Germania, două maşini de piatră în valoare de 2.790 RON, iar la data de 01 iunie 2013, prin intermediul inculpatei B., 10 arbori thuja în valoare de 3.354 RON, în scopul efectuării de către magistrat a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, constând în neadoptarea unor măsuri de protecţie minimale care să asigure conspirativitatea activităţilor de percheziţie ce urmau a fi efectuate de autorităţile judiciare germane în municipiul Slobozia în perioada 03-05 iunie 2013, la domiciliile martorilor D., E. şi G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată (două acte materiale), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că în perioada februarie-iunie 2013, alături de inculpata B., în baza informaţiilor primite de la inculpatul C., i-a avertizat pe martorii D., E. şi G. că domiciliile le vor fi percheziţionate, asigurându-le astfel timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente ori alte bunuri compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, ori pentru a putea părăsi teritoriul ţării, zădărnicind astfel urmărirea penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatei B., constând în aceea că, la data de 01 iunie 2013, inculpata a acordat ajutor inculpatului C. pentru a primi - şi inculpatului A. pentru a da primului - un număr de 10 arbori thuja în valoare de 3.354 RON, în scopul efectuării de către magistratul anterior menţionat a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, prin neadoptarea unor măsuri de protecţie minimale care să asigure conspirativitatea activităţilor de percheziţie ce urmau a fi efectuate de autorităţile judiciare germane, în municipiul Slobozia în perioada 03-05 iunie 2013, la domiciliile martorilor D., E. şi G. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi ale complicităţii la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Fapta aceleiaşi inculpate, constând în aceea că în perioada februarie-iunie 2013, alături de inculpatul A., în baza informaţiilor primite de la inculpatul C., ce avea repartizată spre soluţionare lucrarea nr. 518/II-5/2013 având ca obiect executarea cererii de comisie rogatorie internaţională nr. 601 AR 1370/12 formulată de Parchetul Muhlhausen - Germania, prin care se solicitase efectuarea unei percheziţii la domiciliile martorilor D., E. şi G., învinuiţi de autorităţile germane de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, i-a avertizat pe aceştia din urmă că domiciliile le vor fi percheziţionate, asigurându-le astfel timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente ori alte bunuri compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, ori pentru a putea părăsi teritoriul ţării, zădărnicind astfel urmărirea penală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., potrivit cărora inculpaţii beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzută de lege, precum şi celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise, forma continuată a infracţiunii de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului A., contravaloarea bunurilor oferite drept mită, contribuţia concretă a fiecărui inculpat la comiterea faptelor, conduita procesuală sinceră a inculpaţilor, precum şi datele care circumstanţiază persoana acestora.
S-a reţinut că inculpatul A. nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are în întreţinere un copil minor şi este încadrat în muncă, iar inculpata B. este, de asemenea, la prima încălcare a legii penale, este căsătorită, cu doi copii minori în întreţinere şi este încadrată în muncă.
În favoarea inculpatului A. au fost reţinute - numai în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, potrivit cărora persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Astfel, s-a reţinut că în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a denunţat şi a facilitat tragerea la răspundere penală a inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în pretinderea şi primirea unui autoturism în valoare de 16.300 euro, constatându-se că dispoziţiile legale invocate sunt aplicabile numai cu privire la infracţiunea de dare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A., întrucât infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. nu se regăseşte printre infracţiunile menţionate în art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 ce sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Prima instanţă a considerat că în favoarea inculpaţilor nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, aşa cum solicită aceştia, având în vedere că au comis fapte cu un grad ridicat de pericol social, impunându-se o sancţiune corespunzătoare ce trebuie să aibă ca finalitate prevenirea săvârşirii unor astfel de fapte.
De asemenea, instanţa a respins susţinerea inculpatului A. în sensul că ar fi comis faptele sub stăpânirea unei puternice emoţii, determinată de conduita inculpatului C., apreciind că dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. nu sunt incidente în speţă.
Având în vedere infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., precum şi contribuţia concretă a inculpaţilor la comiterea faptelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins prin aplicarea unor pedepse a căror executare să fie suspendată în condiţiile art. 861 C. pen. - în cazul inculpatului A. - şi, respectiv, în condiţiile art. 81 C. pen. - în cazul inculpatei B.
II. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii A. şi C., precum şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
1. Inculpatul A. a declarat, la 16 septembrie 2013, recurs împotriva hotărârii pronunţate de către prima instanţă, însă prin memoriul depus la dosar la 22 noiembrie 2013, semnat de către apărătorul său ales, a precizat că îşi retrage calea de atac formulată, această manifestare de voinţă fiind confirmată de declaraţia dată personal de către recurent în faţa instanţei de recurs, la termenul de judecată din 13 ianuarie 2014.
2. Inculpatul C. a formulat, la 04 noiembrie 2013, recurs împotriva sentinţei pronunţate de către prima instanţă, invocând critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
În acest sens, a considerat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea atunci când a decis, prin hotărârea atacată, condamnarea celorlalţi doi coinculpaţi şi disjungerea cauzei referitoare la toate infracţiunile reţinute în sarcina recurentului C. prin actul de sesizare al instanţei.
A arătat, în acest sens, că A. şi B. au o dubla calitate, atât de inculpaţi, cât şi de martori, iar interesul soluţionării cauzei nu impunea disjungerea cauzei ci, dimpotrivă, judecarea unitară a acesteia.
A mai arătat că sentinţa penală pronunţată de către instanţă urmare disjungerii cauzei nu i-a fost comunicată şi că în cauză s-a creat o situaţie de inechitate, deoarece cei doi coinculpaţi au invocat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând şi însuşindu-şi probele administrate în cursul urmăririi penale, aspect care, în opinia recurentului, va impieta asupra principiului loialităţii administrării probelor.
De asemenea, a invocat faptul că disjungerea cauzei nu se impunea pentru realizarea unei bune înfăptuiri a justiţiei.
3. Prin recursul înregistrat la 22 octombrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat, în primul rând, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., susţinând greşita încadrare juridică a infracţiunii de dare de mită săvârşită de inculpatul A. prin aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., considerând că această infracţiune există într-o unitate naturală şi nu în forma continuată, încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În al doilea rând, parchetul a criticat hotărârea pronunţată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., considerând că instanţa a realizat o greşită aplicare a legii la stabilirea pedepsei inculpatei B., prin neaplicarea, alături de pedeapsa principală, a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în privinţa infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
III. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, în raport şi de prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată următoarele:
1. La termenul de judecată din 13 ianuarie 2014, prezent personal în faţa instanţei, după consultarea cu apărătorul ales, avocat GG., recurentul intimat inculpat A. a învederat instanţei că îşi retrage recursul formulat, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voinţă.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, urmează a lua act de voinţa recurentei inculpate, valabil exprimată, de retragere a recursului.
2. Referitor la criticile invocate de către inculpatul C., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., sub un prim aspect, instanţa de recurs apreciază ca nefiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, invocată de către Parchet.
Această soluţie se impune, pe de o parte, în raport de tipul hotărârii atacate şi, pe de altă parte, în considerarea interesului legitim al recurentului de a promova calea de atac a recursului.
Astfel, sub un prim aspect, hotărârea atacată este o sentinţă, supusă căii de atac a recursului în condiţiile art. 3851 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Sub cel de al doilea aspect, verificând interesul legitim al recurentului C. de a promova calea de atac examinată, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, reţine că inculpatul a criticat hotărârea primei instanţei, în esenţă, pentru împrejurarea că soluţia disjungerii cauzei a creat o situaţie de inechitate din punct de vedere al principiului loialităţii administrării probelor, deoarece ceilalţi doi coinculpaţi au invocat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând şi însuşindu-şi probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că aceştia cumulează în prezent o dublă calitate, de coinculpat şi de martor în cauza disjunsă privindu-l pe recurent.
Cu alte cuvinte, inculpatul are în vedere posibilitatea ca pronunţarea unei hotărâri de condamnare în ceea ce-l priveşte să se bazeze, exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare, pe declaraţiile coinculpaţilor A. şi B., a căror forţă probantă va cântări mai greu, în opinia sa, în cadrul procesului de evaluare judiciară a mijloacelor de probă.
O asemenea consecinţă ar fi posibilă, în accepţiunea recurentului, datorită calităţii de martori dobândită de cei doi în cauza disjunsă, fapt ce ar înfrânge rigorile impuse de art. 69 C. proc. pen., nemaifiind necesar ca declaraţiile inculpaţilor să se coroboreze cu fapte şi împrejurări rezultate din ansamblul probelor existente în cauză.
Pornind de la principiul că o manifestare procesuală este socotită admisibilă atunci când legea o îngăduie, în mod obiectiv, persoana care a efectuat manifestarea are, subiectiv, aptitudinea legală de a folosi acea manifestare, iar manifestarea concretă răspunde, funcţional, scopului ce i se atribuie de către lege.
Astfel, recursul este admisibil când 1) este obiectiv încuviinţat de către lege (potrivit art. 3851 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.); 2) persoana care exercită recursul este dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acestei căi de atac (potrivit art. 3852 raportat la art. 362 lit. a) C. proc. pen.) şi 3) în raport cu datele cauzei şi situaţia concretă, calea de atac are pertinenţă funcţională, în sensul că poate conduce la satisfacerea cererii recurentului.
În cadrul procedurii simplificate a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, în situaţia în care în cauză sunt mai mulţi inculpaţi şi numai unul/unii dintre aceştia recunosc toate faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, instanţa va proceda în privinţa acestora potrivit regulilor procedurii simplificate, dispunând, prin încheiere, disjungerea cauzei pentru ceilalţi inculpaţi, în cazul în care disjungerea este posibilă.
În raport cu circumstanţele concrete existente în speţă, rezultă deci că disjungerea cauzei este posibilă.
Având în vedere că recursul declarat de către inculpatul C. este, în mod obiectiv, încuviinţat de lege, că inculpatul face parte din categoriile de titulari prevăzute de art. 3852 raportat la art. 362 C. proc. pen. şi manifestarea sa concretă răspunde funcţional scopului atribuit de lege, constatând că exercitarea căii de atac se înscrie în accepţiunea dispoziţiilor art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în sensul dreptului la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, apreciază calea de atac declarată de recurentul C. ca fiind admisibilă.
Verificând, pe fond, aspectele invocate de către recurent în susţinerea recursului său, instanţa de recurs apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Realizarea unei analize a legalităţii sau loialităţii mijloacelor de probă administrate în cauză excede obiectului cererii cu care a fost învestită instanţa de recurs.
Declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea faptei urmează a fi analizate de către prima instanţă, în cauza disjunsă, ocazie cu care se va examina modul în care aceste probe au fost obţinute sau valoarea lor probatorie în raport cu cea a celorlalte mijloace de probă existente la dosar.
În această situaţie, chiar dacă inculpatul solicită să fie judecat în baza tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de fond are posibilitatea de a aprecia dacă, prin modul în care au fost administrate unele probe, a fost încălcat principiul legalităţii sau loialităţii în administrarea probelor ori drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Convenţia Europeană, dacă astfel s-a adus atingere semnificativă caracterului echitabil al procesului penal sau s-a ridicat un dubiu serios cu privire la fiabilitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În toate aceste ipoteze anterior arătate, instanţa de fond învestită cu judecarea cauzei disjunse poate, chiar şi în cazul declaraţiilor inculpaţilor date în cadrul procedurii simplificate, să dispună excluderea probelor nelegal sau neloial administrate, având în vedere calitatea sa de garant al respectării dreptului la un proces echitabil, iar în situaţia în care se dispune excluderea unor probe, instanţa trebuie să întrebe din nou pe inculpat dacă înţelege să apeleze, în continuare, la procedura simplificată, prin raportare doar la probele legal administrate în cursul urmăririi penale.
Cât priveşte forţa probantă a declaraţiilor coinculpaţilor A. şi B., se apreciază că ascultarea inculpatului cu privire la recunoaşterea vinovăţiei nu are natura juridică a unui mijloc de probă (nefiind aplicabile dispoziţiile art. 69-74 C. proc. pen.), ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare, potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. Caracterul obligatoriu al acestei activităţi procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, apreciază că în mod corect a dispus instanţa de fond disjungerea cauzei privind pe recurentul inculpat C., critica invocată urmând a fi respinsă, ca nefondată.
3.1. În ce priveşte schimbarea încadrării juridice invocată de către Parchet în privinţa inculpatului A. în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., instanţa de recurs apreciază că susţinerile parchetului nu sunt întemeiate.
Prin hotărârea atacată, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe de o parte, în perioada 22-23 mai 2013 a dat două maşini de piatră în valoare de 2.790 RON inculpatului C., procuror-şef al Biroului Teritorial Slobozia din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ce avea repartizată spre soluţionare lucrarea formulată de Parchetul Muhlhausen - Germania, iar pe de altă parte, la data de 01 iunie 2013 a dat aceluiaşi magistrat un număr de 10 arbori thuja în valoare de 3.354 RON, prin intermediul inculpatei B., în scopul efectuării unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, constând în neadoptarea unor măsuri de protecţie minimale care să asigure conspirativitatea activităţilor de percheziţie ce urmau a fi efectuate de autorităţile judiciare germane în municipiul Slobozia, în perioada 03-05 iunie 2013, la domiciliile martorilor D., E. şi G.
Potrivit textului art. 41 alin. (2) C. pen., acţiunile sau inacţiunile care alcătuiesc infracţiunea continuată trebuie să prezinte, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, legea condiţionând existenţa infracţiunii continuate de omogenitatea juridică a termenilor săi constitutivi.
Din conţinutul textului menţionat mai rezultă că respectivele acţiuni - inacţiuni trebuie să fie săvârşite „la diferite intervale de timp”, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Prin urmare, atât timp cât toate acţiunile sau inacţiunile pornesc din aceeaşi rezoluţie şi prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, nu se poate pune problema disocierii lor în infracţiuni unice, autonome.
Sub aspectul întrunirii condiţiilor infracţiunii continuate, instanţa apreciază ca îndeplinită o primă condiţie, a unităţii de subiect activ.
Într-adevăr, infracţiunea de dare de mită se consumă la momentul realizării oricăreia dintre cele trei modalităţi normative alternative ale elementului material al faptei: promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase, fie direct de către autorul infracţiunii, fie indirect, prin intermediul unei persoane interpuse (în speţă inculpata B., în cazul celui de al doilea act material).
Şi a doua condiţie de existenţă a formei continuate - respectiv condiţia unităţii de conţinut - este îndeplinită în cauză, din probele administrate rezultând că inculpatul A. a dat inculpatului C. bunuri, constând în două maşini de piatră şi 10 arbori thuja, în scopul efectuării de către magistrat a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu.
În al treilea rând, se constată că actele materiale au fost săvârşite la diferite intervale de timp, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., în perioada 22-23 mai 2013 şi, respectiv, la data de 01 iunie 2013.
Cât priveşte ultima condiţie impusă de lege pentru existenţa formei continuate a infracţiunii - respectiv unitatea de rezoluţie infracţională, se observă că la infracţiunea continuată, pe lângă rezoluţia caracteristică complexului constituit din totalitatea acţiunilor sau inacţiunilor, există tot atâtea poziţii subiective distincte, particulare, câte acţiuni sau inacţiuni intră în compunerea sa.
Se constată că în speţă, înfăptuirea de către inculpatul C. a fiecărei acţiuni incriminate a avut loc în condiţiile existenţei şi persistenţei unei rezoluţii iniţiale unice de a-l determina pe inculpatul C. să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, constând în neadoptarea unor măsuri de protecţie minimale care să asigure conspirativitatea activităţilor de percheziţie ce urmau a fi efectuate de autorităţile judiciare germane, rezoluţie ce a privit întregul ansamblu al activităţii infracţionale, realizându-se astfel unitatea întregului, chiar dacă fiecărei acţiuni cu conţinut infracţional de sine stătător i-a corespuns o poziţie subiectivă proprie.
Având în vedere considerentele anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, consideră că în mod corect a stabilit instanţa de fond că încadrarea juridică a infracţiunii de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. este cea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât infracţiunea de dare de mită săvârşită de către acest inculpat s-a realizat, în speţă, în forma continuată.
Ca atare, această critică va fi respinsă, ca nefiind întemeiată.
3.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată însă ca fiind întemeiată critica parchetului circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., constând în neaplicarea, alături de pedeapsa principală, a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în privinţa infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârşită de către inculpata inculpatei B.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.
Totodată, art. 254 alin. (2) C. pen. prevede că fapta art. 254 alin. (1) C. pen., dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
În raport de dispoziţiile art. 27 C. pen., care stabileşte că persoana care are calitatea de complice la o faptă prevăzută de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, din analiza normelor de incriminare anterior menţionate rezultă că instanţa, atunci când reţine vinovăţia inculpatului, este obligată ca, alături de pedeapsa principală, să aplice şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Textul art. 65 C. pen. prevede necesitatea îndeplinirii următoarelor condiţii pentru ca pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi să poată fi aplicată:
a) făptuitorul să fi fost condamnat la o pedeapsă principală cu închisoarea şi nu cu amenda;
b) interzicerea unor drepturi să fie prevăzută ca pedeapsă complementară la infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, situaţie în care instanţa trebuie să o aplice în mod obligatoriu;
c) dacă interzicerea unor drepturi nu este prevăzută ca pedeapsă complementară în norma de incriminare, instanţa va aprecia, facultativ, dacă se impune sau nu aplicarea pedepsei complementare;
d) chiar dacă interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară, este prevăzută în textul special cu caracter obligatoriu, ea nu poate fi aplicată decât dacă cuantumul pedepsei principale aplicate este de cel puţin doi ani.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a aplicat inculpatei B. o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen.
Cum norma de incriminare prevede aplicarea, alături de pedeapsa principală, a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatei pentru infracţiunea menţionată a fost închisoare în cuantum de 2 ani, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.
Se are în vedere că inculpatei i s-a mai aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de dare de mită prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen., precum şi o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Întrucât toate infracţiunile săvârşite de către inculpată sunt concurente, instanţa constată că fiind incidente prevederile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., precum şi ale art. 35 alin. (1) C. pen., care prevede că atunci când pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, va admite recursul parchetului şi se va reforma hotărârea atacată în limitele arătate, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii C. şi A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B. se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 738 din 05 septembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2013.
Casează, în parte, sentinţa recurată, numai sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatei B. şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatei B. în pedepsele componente de: 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de dare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen., 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen. şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen.
Aplică inculpatei B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de dare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen., 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a) şi lit. b) C. pen. aplicate pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 C. proc. pen. şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., urmând ca inculpata B. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul inculpat C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Ia act de retragerea recursului declarat de către recurentul intimat inculpat A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul inculpat C. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul intimat inculpat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B. în sumă de 100 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2014.