Decizia penală nr. 116/2016
Asupra apelurilor de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea nr. 136/RC din data de 20 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/116/2012, având ca obiect recurs în casație, între altele, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente SC B. SRL de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția a fost invocată de recurenți într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale ce prevede un caz în care se poate face recurs în casație, respectiv dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Cu toate acestea, în analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța de fond a stabilit că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional nu este admisibilă.
S-a precizat că inculpatul și partea responsabilă civilmente au pretins că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. nu permit inculpatului condamnat să critice, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, hotărârea pronunțată în apel, sub aspectul greșitei „nedispuneri” a încetării procesului penal și au arătat că interesul invocării excepției de neconstituționalitate îl reprezintă respingerea, ca nefondată, a solicitării inculpatului de constatare a încetării procesului penal pentru infracțiunile de dare de mită și abuz în serviciu, prin constatarea intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
Prima instanță, în raport de susținerile apelanților, a constatat că excepția de neconstituționalitate, ca mijloc procedural prin intermediul căruia se verifică, în condițiile legii, conformitatea anumitor dispoziții legale cu Constituția României, nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
A reținut că în speță se tinde la modificarea textului de lege criticat, în sensul introducerii posibilității de a se promova recurs în casație și în favoarea altor subiecți procesuali, arătându-se însă că instanța de contencios constituțional nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României, raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Pe de altă parte, constatându-se că dispozițiile criticate nu interzic invocarea de către inculpat a încetării procesului penal ca motiv de casație, prima instanță a considerat că, în realitate, inculpatul și partea responsabilă civilmente doresc ca pe calea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale să solicite o interpretare și aplicare a textului de lege criticat în sensul dorit de aceștia.
Or, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, prima instanță a remarcat că instanța care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii, potrivit competenței sale, este Înalta Curte de Casație și Justiție și nu Curtea Constituțională
II. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., conținută de încheierea pronunțată de către prima instanță, au formulat apel inculpatul A. și partea responsabilă civilmente SC B. SRL.
Apelanții au susținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu cauza, îndeplinind toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, astfel cum se menționează în partea introductivă a prezentei decizii.
III. Examinând calea de atac declarată de apelanți împotriva încheierii atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelantă, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Se constată că prin cererea de sesizare, apelanții au invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., arătând, în esență, că textul menționat nu permite inculpatului condamnat să utilizeze calea extraordinară a recursului în casație pentru a critica greșita respingere de către instanța de apel a solicitării inculpatului de constatare a încetării procesului penal pentru infracțiunile de dare de mită și abuz în serviciu, prin constatarea intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Astfel cum corect a observat și instanța de fond, completul de 5 judecători constată că primele trei condiții enunțate anterior sunt îndeplinite, respectiv, excepția a fost invocată de apelanți în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când textul de lege criticat nu are legătură cu cauza, ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În speță, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, apelanții susțin că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât creează o discriminare între Ministerul Public și partea civilă, pe de o parte, și inculpat, pe de altă parte, în sensul că doar procurorul sau partea civilă pot iniția calea de atac a recursului în casație dacă instanța de apel, în mod greșit, a constatat existența unei cauze de încetare a procesului.
Apelanții susțin că discriminarea provine din aceea că în situația inversă (când instanța, în mod greșit, nu a dispus încetarea procesului penal deși se impunea, ipoteză în care inculpatul sau partea responsabilă civilmente ar avea interes în promovarea căii de atac extraordinare) legea nu prevede posibilitatea promovării recursului în casație.
S-a considerat că textul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. încalcă principiul prevăzut de art. 16 din Constituție referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii.
Condiția legăturii textului criticat pentru neconstituționalitate cu cauza se analizează concret, în funcție de cererile formulate de părți și de influența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.
Astfel, analizând argumentele invocate în cadrul motivelor scrise și orale de apel, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că prin excepția de neconstituționalitate invocată de către apelanți nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci, astfel cum corect a observat prima instanță, se tinde la modificarea textului de lege criticat, prin introducerea unui nou caz de recurs în casație, care să poată fi invocat ori de câte ori instanțele nu au dispus încetarea procesului penal, cu referire specială la intervenirea prescripției răspunderii penale.
Aceste aspecte exced, însă, competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Mai mult, contrar celor susținute de apelanți, ipoteza avută în vedere de aceștia este reglementată de Codul de procedură penală, însă în cadrul unei alte căi extraordinare de atac, constituind cazul de contestație în anulare prev.de art. 426 lit. b) C. proc. pen.
Prin urmare, constatând că excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză este inadmisibilă, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente SC B. SRL împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii de ședință nr. 136/RC din data de 20 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/116/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, apelantul A. urmând să suporte și plata onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente SC B. SRL împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., dispoziție cuprinsă încheierea de ședință nr. 136/RC din data de 20 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/116/2012.
Obligă apelanții la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial, în sumă de 30 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales va fi suportat de către apelant.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 mai 2016.