Decizia penală nr. 195/2015
Asupra apelului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 1410 din 21 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/35/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., reținându-se că excepția invocată este inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
S-a reținut că din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și, totodată, să nu fi fost constatată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Instanța de fond a considerat că invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii, interes ce se stabilește de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Apreciind că relevanța excepției este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, instanța de fond a considerat ca fiind irelevantă situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Ca atare, s-a reținut că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.
Or, în speță, prima instanță a constatat că excepția ridicată de contestatoare tinde la completarea legii procesual penale, în sensul că art. 598 alin. (1) C. proc. pen. nu reglementează, printre cazurile în care se poate introduce contestație la executare situația erorii judiciare și privarea de libertate.
S-a apreciat că aspectul arătat de contestatoare excede competenței funcționale a Curții Constituționale, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cum de altfel, s-a stabilit în jurisprudența instanței de contencios constituțional (Decizia nr. 152 din data de 12 octombrie 1999, publicată în M. Of. nr. 3/2000; Decizia nr. 6 din data de 18 ianuarie 2000 publicată în M. Of. nr. 127/2000; Decizia nr. 393/1997, publicată în M. Of. nr. 143/1998; Decizia nr. 63/1998 publicată în M. Of. nr. 195/1998).
II. Împotriva acestei decizii, la 23 noiembrie 2015, în termenul legal, a declarat apel contestatoarea A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpata a susținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
III. Examinând calea de atac declarată de contestatoare împotriva încheierii atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelantă, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Apelanta contestatoare A. a invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen. în cadrul contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 55/PI din data de 09 iunie 2015, prin care Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de apelantă, în calitate de condamnată, împotriva executării dispozițiilor deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțate de aceeași instanță în Dosarul nr. x/271/2010.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
În ceea ce privește primele trei condiții, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de apelanta contestatoare în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. civ., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.
În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când textul de lege criticat nu are legătură cu cauza, ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În speță, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, apelanta susține că dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen. ar fi neconstituționale, deoarece textul criticat nu este complet, în sensul că nu reglementează, printre cazurile în care se poate introduce contestație la executare situația erorii judiciare și privarea de libertate.
Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procesual în care se află cauza, ci în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță. Condiția legăturii cu cauza se analizează concret, în funcție de cererile formulate de inculpată și de influența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.
Analizând argumentele invocate în cadrul cererii contestatoarei și motivelor scrise de apel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că prin excepția de neconstituționalitate invocată de către apelantă nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci se tinde la modificarea legii procesual penale, respectiv la inserarea în textul art. 598 alin. (1) C. proc. pen. a unor noi cazuri în care se poate introduce contestație la executare.
Completul de 5 judecători constată că nemulțumirea autoarei cererii de sesizare nu a fost determinată de o contradicție concretă a textului art. 598 alin. (1) cu prevederile constituționale, ci a fost declanșată de împrejurarea că, în opinia apelantei, textul dispoziției legale menționate ar trebui să includă printre cazurile în care se poate formula contestație la executare și situația erorii judiciare și a privării de libertate.
În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei. Aspectele invocate exced competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.
Prin urmare, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a legăturii textului criticat pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen. conținută în decizia penală nr. 1410 din 21 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/35/2015.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen. conținută în decizia penală nr. 1410 din 21 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/35/2015.
Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 230 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2015.