Decizia penală nr. 2/2016
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 1.081 din 3 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2009, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., cetățean american, la pedeapsa principală de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispozițiilor art. 159 C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de spionaj.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2006 la 23 ianuarie 2007.
II. Prin Decizia penală nr. 11 din data de 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, penal 1, în Dosarul nr. x/1/2014 au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și de inculpații B., C., D., E., F., G., H., I. și A. împotriva Sentinței penale nr. 1.081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2009.
A fost desființată, în parte hotărâre și în rejudecare:
În baza dispozițiilor art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza dispozițiilor art. 47 raportat la art. 304 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
În baza dispozițiilor art. 38, 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.
A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. a fost dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2006 la 23 ianuarie 2007.
III. La data de 29 iunie 2015 pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub nr. x/1/2015, contestația la executare, formulată de contestatorul condamnat A., prin avocat J. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, penal 1, în Dosarul nr. x/1/2014.
În motivarea contestației, întemeiată în drept pe disp. art. 598 alin. (1) lit. b), c) și d) C. proc. pen., contestatorul a invocat incidența următoarelor impedimente la executare:
1. S-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.
S-a susținut, astfel, că a fost condamnat de instanța de apel pentru alte fapte decât cele care au format obiectul trimiterii în judecată și al judecății în primă instanță, în lipsa dosarului de urmărire penală (care oricum privea alte fapte decât cele pentru care s-a pronunțat condamnarea), astfel încât ceea ce se supune examinării privește posibilitatea punerii în executare a unei hotărâri penale care nu întrunește atributele unei hotărâri definitive.
2. Judecarea cauzei în fond s-a realizat de un complet de judecată (cu mai multe schimbări ale membrilor acestora și participarea unor judecători incompatibili) fără să fi avut loc repartizarea aleatorie a cauzei.
Prin urmare, chestiunea supusă examinării instanței, ca împiedicare la executare, privește posibilitatea/imposibilitatea punerii în executare a unei hotărâri pronunțate într-o cauză care nu a fost repartizată aleatoriu.
3. Incidența dezincriminării, ca o cauză de stingere a pedepsei.
Contestatorul condamnat a arătat, astfel, că pe parcursul judecății cauzei în care a avut calitatea de inculpat a intervenit dezincriminarea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 sub aspectul căreia s-a dispus trimiterea în judecată și, respectiv, condamnarea sa.
Prin urmare, chestiunea supusă examinării instanței, ca împiedicare la executare, privește posibilitatea/imposibilitatea punerii în executare a unei hotărâri în care condamnarea privește o infracțiune dezincriminată.
IV. Examinând contestația formulată prin raportare la actele dosarului, precum și din perspectiva exigențelor art. 598 - art. 600 C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 598 C. proc. pen., contestația la executare este mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite cu ocazia ori în timpul executării unei hotărâri penale definitive.
Prin urmare, contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac, astfel încât pe această cale nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor puse în executare, invocându-se aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei și care, prin ipoteză, au intrat în puterea lucrului judecat.
În aceste condiții, simpla invocare formală, ca temeiuri de drept, a unor cazuri în care se poate face contestație la executare nu conduce după sine la admisibilitatea unui asemenea demers judiciar.
Or, în speță, niciunul din motivele invocate de condamnat ca impedimente la executare nu se încadrează în realitate în vreunul dintre cazurile de contestație prevăzute de C. proc. pen., fiind vorba în realitate de aspecte care țin de judecata în fond a cauzei în care a avut calitatea de inculpat și care au reprezentat apărări pe care acesta le-a supus atenției instanței de control judiciar, pe calea de atac ordinară a apelului.
În consecință, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că argumentele invocate în susținerea contestației privesc legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, iar prin aceste motive de contestație contestatorul condamnat tinde, în realitate, la repunerea în discuție a situațiilor de fapt și de drept care au fost rezolvate cu autoritate de lucru judecat de instanța de control judiciar, urmărindu-se astfel anularea hotărârii definitive de condamnare pronunțate, ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației la executare ce face obiectul prezentei cauze.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 1.081 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, penal 1, în Dosarul nr. x/1/2014.
Obligă contestatorul la plata sumei de 135 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 35 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2016.
Procesat de GGC - N