Decizia penală nr. 36/2016
I. Prin Decizia penală nr. 235/A din 23 iunie 2015, definitivă, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. și partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 284/F din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
A desființat, în parte, sentința penală atacată, în ceea ce privește latura penală cu privire la inculpatul A. și inculpata C., precum și în ceea ce privește latura civilă și, rejudecând:
1. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatei C. din infracțiunea prevăzută de art. 2481 C. pen. anterior raportat la art. 246 C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe aceasta la pedeapsa de 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 C. pen. anterior și a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei C., pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A făcut aplicarea art. 83 C. pen. anterior și a atras atenția inculpatei asupra condițiilor revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii, cu intenție, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracțiuni.
2. În temeiul art. 421 alin. (2) C. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen.
3. A anulat certificatele eliberate în procedura succesorală emise de B.N.P. D., respectiv:
- Certificatul de calitate de moștenitor din 18 august 2011;
- Certificatul de moștenitor din 21 septembrie 2011;
- certificatele suplimentare de moștenitor din 30 septembrie 2011 și din 17 noiembrie 2011.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
II. Împotriva deciziei anterior menționate a formulat recurs partea civilă B., la data de 9 decembrie 2015.
În raport de dispariția din sistemul căilor de atac ordinare a recursului, urmare intrării în vigoare a noului C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, drept apel, cu nr. x/1/2016 la data de 27 ianuarie 2016.
În susținerea apelului, apelanta a criticat, în esență, aspecte legate de modul de soluționare al laturii civile, fiind nemulțumită de împrejurarea că anumite contracte civile nu au fost anulate de către instanța penală. Ulterior, la termenul de judecată din 8 februarie 2016, apărătorul ales al apelantei a apreciat calea de atac declarată ca fiind contestație, nu apel și a considerat că această procedură este admisibilă.
III. Examinând cu prioritate calea de atac declarată, prin prisma admisibilității acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III și, respectiv, Capitolul III1 C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului, la fel ca și în cazul contestației prevăzute de art. 4251 C. proc. pen., este condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, în raport de obiectul deciziei penale atacate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază calea de atac declarată ca fiind apel.
Se reține, astfel, că instanța de control judiciar a fost sesizată cu un nou apel declarat de apelanta parte civilă B. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din data de 23 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizie cu caracter definitiv.
Conform art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Se constată că, în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei decizii penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 408 din același cod, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta parte civilă B. împotriva deciziei penale atacate, urmând a fi obligată apelanta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de partea civilă B. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 23 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2013.
Obligă apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2016.
Procesat de GGC - N