Decizia penală nr. 9/2016
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 849 din 4 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/299/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și art. 54 lit. c) C. proc. pen.
Pentru a dispune în acest sens, judecătorul de cameră preliminară, în esență, a reținut următoarele:
Prin Ordonanța din 19 ianuarie 2015 dispusă în Dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus clasarea Dosarului nr. x/P/2014 vizând infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) și (2) C. pen., constituit ca urmare a plângerii penale formulate de persoana vătămată A.
Prin plângerea penală din 24 octombrie 2014, ce a fost înregistrată pentru a fi efectuate completările necesare în vederea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale art. 289 și art. 290 C. proc. pen. la secția de urmărire penală și criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 16 decembrie 2014, numitul A. a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că judecătorul raportor din cadrul Curții Constituționale, B. nu ar fi respectat un termen procedural vizând motivarea unei decizii prin faptul că nu l-a îndrumat pe magistratul asistent să redacteze Decizia nr. 448 din 16 septembrie 2014, care a format obiectul Dosarului nr. x/2014 la Curtea Constituțională, cauzându-i o vătămare a drepturile intereselor sale legale.
Din verificările efectuate în cauză a rezultat faptul că prin Încheierea din 30 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/233/2012, Judecătoria Galați, secția civilă, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, excepție ridicată de C. și D. într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare, respectiv o cerere prin care se solicită constatarea faptului că locuințele acestora nu sunt supuse niciunui risc în sensul Legii nr. 260/2008.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia au susținut că prevederile criticate încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție referitoare la statul de drept iar neconstituționalitatea constă în faptul că Legea nr. 260/2008 are la bază infracțiunea de înșelăciune astfel cum este prevăzută și pedepsită de C. pen.
Curtea Constituțională analizând solicitarea formulată, prin Decizia nr. 448/2014, din 16 septembrie 2014, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de C. și D., în Dosarul nr. x/233/2012, al Judecătoriei Galați, secția civilă, și a constatat că dispozițiile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Nemulțumit de soluția dispusă, în plângerea penală formulată A. a menționat că elementele materiale ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 297 alin. (1), (2) C. pen. rezultă din faptul că "în conformitate cu prevederile alin. (1) din art. 181 C. proc. civ., cele 30 de zile libere prevăzute de art. 60 ale Legii nr. 47/1992 sunt cuprinse în intervalul 17 septembrie 2014 - 16 octombrie 2014, ceea ce însemnă că cel mai târziu la 17 octombrie 2014, Decizia nr. 448 din 16 septembrie 2014 trebuia să fi fost redactată și trimisă pentru publicare la M. Of.
S-a arătat de către procuror că aspectele precizate de persoana vătămată în plângerea penală formulată vizează un termen procedural de recomandare și nu un termen imperativ de decădere, sancțiunea procesuală a decăderii prezentând importanță practică, având în vedere că în cursul oricărui proces juridic feluritele acte procesuale sunt în majoritatea cazurilor fie prescrise a fi îndeplinite într-un anumit termen, fie prohibite a se îndeplini până la împlinirea altuia.
Termenele de drept procesual au în vedere întocmirea unor acte de procedură ori exercitarea căilor de atac sub sancțiunea stingerii dreptului procesual neexercitat în termen. Art. 180 C. proc. civ. distinge între termenele procedurale legale (instituite prin C. proc. civ. sau prin dispoziții ale unor legi speciale - derogatorii de la dreptul comun) și termenele judiciare dispuse de instanțele de judecată în scopul unor bune soluționări a cauzelor.
În literatura juridică s-a concluzionat că efectul decăderii ca sancțiune a nerespectării termenului, a etapei procesuale ori a ordinii procesuale, constă în pierderea unui drept ori în privarea de acel drept, referitor la îndeplinirea unui act procedural. Decăderea a fost definită ca o sancțiune procedurală, determinată de nerespectarea unui termen imperativ, constând în pierderea exercițiului dreptului procesual.
Prin reglementarea instituită de art. 185 C. proc. civ. este confirmată condiția potrivit căreia, pentru a opera sancțiunea decăderii, termenul procesual trebuie să fie unul imperativ, deoarece numai acestea au căderea să disciplineze întreaga activitate procesuală.
Astfel, s-a constat că în C. proc. civ. se stabilește că majoritatea termenelor de recomandare sunt în legătură cu obligațiile instanțelor și nu ale părților. În plus, termenele imperative privesc obligații procesuale ale părților ori nu ale instanței de judecată ori ale altor participanți la proces (cum ar fi de exemplu expertul care nu depune raportul de expertiză în termenul reglementat de art. 336 C. proc. civ.).
Din expozeul prezentat, procurorul a apreciat că termenul indicat de persoana vătămată A., care nu ar fi fost respectat de judecătorul din cadrul Curții Constituționale B., este un termen de recomandare și nu un termen imperativ, ce ar fi atras o consecință juridică în sensul precizat de persoana vătămată.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
Prin Ordonanța din 21 mai 2015 dispusă în Dosarul nr. x/II/2/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul A. împotriva Ordonanței nr. x/P/2014 din 19 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ca nefondată.
Împotriva acestei ordonanței a formulat plângere în temeiul art. 340 pct. 1 C. proc. pen., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, sub nr. x/299/2015, fixându-se termen pentru soluționare la data 26 august 2015.
Prin Sentința penală nr. 550 din 26 august 2015 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sector 1 București s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de petentul A. și s-a dispus declinarea competenței de judecare a plângerii către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, CP 24 acordându-se termen la data de 30 septembrie 2015.
La termenul din 28 octombrie 2015 petentul A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 67 alin. (7) C. proc. pen. și art. 54 lit. c) C. proc. pen.
Potrivit art. 54 lit. c) C. proc. pen.: "Competența judecătorului de cameră preliminară:
Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia:
c) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată."
Art. 68 alin. (7) C. proc. pen.: "(7) Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.
S-a constatat că petentul a dorit să invoce neconstituționalitatea dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen., textul de lege invocat de petent (art. 67 alin. (7) C. proc. pen.) neregăsindu-se în legea procesual penală.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, potrivit prevederilor legale menționate, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv starea de procesivitate, activitatea legii, prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Judecătorul de cameră preliminară analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și art. 54 lit. c) C. proc. pen., a constatat că sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate, însă în ceea ce privește condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei, acesta a apreciat că nu este îndeplinită.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de petent nu poate produce consecințe asupra conținutului hotărârii.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și art. 54 lit. c) C. proc. pen. cuprinse în Încheierea nr. 849 din 4 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/299/2015, a formulat apel, în termenul legal, petentul A. și a solicitat admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.
Examinând apelul, Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor stipulate expres de textul legislativ:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că sunt îndeplinite condițiile privind: starea de procesivitate, excepția de neconstituționalitate fiind ridicată ca un incident procedural în fața unui judecător, activitatea legii, excepția privește un act normativ în vigoare, precum și faptul că prevederile care fac obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.
Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.
Examinând excepția invocată de apelantul A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că această condiție nu este îndeplinită.
Prin excepția invocată, petentul a apreciat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 68 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că hotărârea prin care este soluționată abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac, și dispozițiile art. 54 lit. c) C. proc. pen., care stabilesc competența de soluționare a plângerilor formulate împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată.
Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin adăugarea unei noi căi de atac, și modificarea competenței în judecarea unor cauze, aspecte care nu țin de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul exclusiv al puterii legislative.
Neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepției, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis.
În concluzie, în cauza de față, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate și nici nu au influență asupra modalității de soluționare a cauzei.
Față de aceste considerente, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și art. 54 lit. c) C. proc. pen. cuprinse în Încheierea nr. 849 din 4 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/299/2015 și va obliga apelantul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și art. 54 lit. c) C. proc. pen. cuprinse în Încheierea nr. 849 din 4 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/299/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2016.
Procesat de GGC - N