Decizia penală nr. 93/2016
Asupra apelurilor de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea din 27 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2010, având ca obiect recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, între altele, a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2010, cereri formulate de apelanții A. și, respectiv B.
II. Împotriva acestei încheieri, la data de 28 ianuarie 2016, în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, au declarat apeluri inculpații A. și B., cauza fiind înregistrată pe rolul completului de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 februarie 2016.
În susținerea apelurilor au invocat dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, considerând, în esență, că cererile de sesizare îndeplinesc toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
III. Examinând căile de atac declarate de inculpați împotriva încheierii atacate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cadrul recursului în casație formulat împotriva deciziei nr. 825/A din 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/300/2010, apelantul inculpat A. a invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen., în raport de textele art. 21 alin. (2), (3) și art. 53 din Constituția României, iar apelantul inculpat B. a invocat neconstituționalitatea art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2010 prin care au fost abrogate pct. 2, 9, 6, 13, 16 ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., ambii solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra celor două excepții.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
În ceea ce privește primele trei condiții, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv, excepțiile au fost invocate de către apelanți în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au în vedere neconstituționalitatea unor texte în vigoare, respectiv art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2010, iar textele criticate nu au fost declarat neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Totodată, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.
În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când textul de lege criticat nu are legătură cu cauza, ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În speță, examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procesual în care se află cauza, ci în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță. Condiția legăturii cu cauza trebuie analizată concret, în funcție de cererile formulate de apelanți și de influența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.
În speță, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, apelantul B. susține că dispozițiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen. ar fi neconstituționale, intrând în contradicție cu prevederile art. 21 alin. (2), (3) și art. 53 din Constituția României, deoarece nu permit ca judecarea admisibilității unei cereri de recurs în casație să fie realizată de un complet de trei judecători, ci stabilesc că asemenea cereri se judecă de către un singur judecător.
Totodată, apelantul B. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2010 prin care au fost abrogate punctele 2, 9, 6, 13, 16 ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., eliminându-se, astfel, anumite cazuri de recurs în casație.
Analizând argumentele invocate în cadrul motivelor de apel, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că prin excepțiile de neconstituționalitate invocate de către apelanți nu se formulează critici propriu-zise de neconstituționalitate ale textelor de lege anterior menționate, ci se tinde la modificarea legii procesual penale, constând în introducerea obligativității judecării admisibilității în principiu a recursului în casație de către un complet de trei judecători și, respectiv, la inserarea posibilității de a formula recurs în casație și în alte cazuri decât cele prevăzute, în prezent, de legea penală.
Aceste aspecte exced, însă, competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.
Completul de 5 judecători constată că, în realitate, nemulțumirea apelanților nu a fost determinată de o contradicție concretă a textelor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și, respectiv art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2010 cu prevederile constituționale, ci a fost declanșată de inexistența în legea procesual penală a posibilității de a formula recurs în casație și în alte cazuri decât cele menționate de art. 438 alin. (1). C. proc. pen. și, respectiv de modul în care legea procesual penală stabilește compunerea completului de judecată competent să judece admisibilitatea în principiu a acestei căi de atac extraordinare.
În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate neputând avea vreo înrâurire în ce privește soluția ce s-ar fi putut pronunța de către instanța de apel.
Prin urmare, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a legăturii textului criticat pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, conținută în încheierea din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2010.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanții urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, conținută în încheierea din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2010.
Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 140 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă apelantul inculpat B. la plata sumei de 230 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 martie 2016.