Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia penală nr. 40/2016

A. Judecata în primă instanță

I. Prin Sentința penală nr. 428 din 16 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 264 C. pen. anterior cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului.

Totodată, în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu disp. art. 86² C. pen. anterior, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 86³ C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, a dispus că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 22.000 RON, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală și judecată în primă instanță.

Potrivit art. 274 alin. (1) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției, rămânând în sarcina statului.

II. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că prin Rechizitoriul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. la 18 iulie 2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.

Potrivit rechizitoriului, situația de fapt, probele administrate și aspectele de drept constau în următoarele:

1. Modalitatea de sesizare:

Prin Procesul-verbal din 23 mai 2012, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, unitate de Parchet competentă în cercetarea acestei cauze, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către A., inspector general al I.S.C., a infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 264 C. pen., conform dispozițiilor art. 35 alin. (5) C. proc. pen. combinat cu dispozițiile art. 45 alin. (1) C. proc. pen.

2. Situația premisă

Prin Sentința penală nr. 176 pronunțată la data de 30 ianuarie 2012 în Dosarul nr. x/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a hotărât:

"1. Condamnă pe inculpatul B. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplic. art. 71, 64 lit. a), b) și c) C. pen.

2. Condamnă pe inculpata C. la 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. combinat cu art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen.

Condamnă pe aceeași inculpată la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participației improprii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen., combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen.

Condamnă pe aceeași inculpată la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la Legea contabilității sub forma participației improprii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 37 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen.

Condamnă pe aceeași inculpată la 2 închisoare pentru săvârșirea sub forma participației improprii a infracțiunii de folosire a creditului societății într-un scop contrar intereselor societății prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe care o sporește cu 1 an închisoare, în final urmând a executa 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pen. achită pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 combinat cu art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

3. Condamnă pe inculpata D. la 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. combinat cu art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen.

4. Condamnă pe inculpatul E. la 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. combinat cu art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe care o sporește cu 1 an închisoare, în final urmând a executa 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

5. Condamnă pe inculpata F. la 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen., combinat cu art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe aceeași inculpată la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe aceeași inculpată la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe care o sporește cu 1 an închisoare, în final urmând a executa 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

6. Condamnă pe inculpatul G. la 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. combinat cu art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe care o sporește cu 1 an închisoare, în final urmând a executa 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. obligă în solidar pe inculpații B., C., D., E., F., aceasta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC H. SRL și pe inculpatul G., acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL la plata sumei de 3.337.452,5258 RON (33.374.525.258 ROL), cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă I.S.C.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. obligă în solidar pe inculpații C., D., E., F., aceasta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC H. SRL și pe inculpatul G., acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL la 3.143.931,9655 RON (31.439.319.655 ROL) despăgubiri civile către partea civilă I.S.C.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscă de la inculpatul B. suma de 38.217,2020 RON (382.172.020 ROL) dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 348 C. proc. pen. dispune anularea înscrisurilor false.

În baza art. 353 C. proc. pen. menține sechestrul dispus prin Ordonanța din 17 octombrie 2008 emisă în Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra sumei de 118.650 dolari aparținând inculpatului B.

În baza art. 353 C. proc. pen. menține sechestrul dispus prin Ordonanța din 24 octombrie 2008 emisă în Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor inculpaților C., D., E., F. și G., după cum urmează:

- imobilul aparținând inculpatei C., situat în Bacău, cu valoare de piață de circa 50.000 euro;

- imobilul aparținând inculpatei D., situat în Brăila, cu valoare de impunere 100.000.000 ROL;

- imobilul aparținând inculpaților E. și F., situat în situat în București, sector 1, cu valoare de impunere 401.937,51 ROL.

- imobilul aparținând inculpatului G., situat în București, sectorul 1, compus din teren în suprafață de 192,45 mp și construcție în suprafață de 136,22 mp compusă din 4 camere, pivniță și terasă, cu valoare de impozitare 185.898,15 RON.

În baza art. 190 alin. (4) C. proc. pen. obligă pe inculpatele C. și D. la câte 1.467,05 RON către experții contabili J. și K. reprezentând diferență onorariu de expertiză.

În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpații B., C., D. și G., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, la plata sumei de câte 50.000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații E. și F., aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC H. SRL la câte 50.800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 800 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției."

Hotărârea a fost luată cu opinie separată, în sensul:

- achitării inculpatului B., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- înlăturării referirilor la art. 17 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracțiunilor săvârșite de ceilalți inculpați;

- înlăturării obligării inculpatului B. la plata despăgubirilor civile către partea civilă I.S.C.;

- înlăturării confiscării de la inculpatul B. a sumei de 38.217,2020 RON (382.172.020 ROL) dobândită prin săvârșirea infracțiunii;

- ridicării sechestrului dispus prin Ordonanța din 17 octombrie 2008 emisă în Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra sumei de 118.650 dolari aparținând inculpatului B.;

- înlăturării obligării inculpatului B. la plata cheltuielilor judiciare către stat."

S-a subliniat că această opinie separată îl privește doar pe inculpatul B., nu și pe ceilalți inculpați condamnați în cauză.

Dosarul nr. x/1/2009 în care s-a pronunțat sentința penală anterior menționată a fost înregistrat în urma sesizării instanței supreme prin Rechizitoriul nr. x/P/2009 al D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. În cursul urmăririi penale, prin Adresa din 26 septembrie 2008, I.S.C. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma constatată ca prejudiciu pe baza actelor de urmărire penală. Prejudiciul total cauzat I.S.C. prin faptele inculpaților, s-a stabilit la suma de 69.937.064.609 ROL (61.549.713.021 ROL + 8.387.351.588 ROL), pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Pentru recuperarea prejudiciului, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuiților C., D., E., F., G. până la concurența sumei de 64.813.844.913 ROL, prin Ordonanța nr. x/P/2008 din 24 octombrie 2008.

Prin Procesul-verbal din 27 octombrie 2008 a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatului G. situat în București, sectorul 1, compus din teren în suprafață de 192,45 mp și construcție în suprafață de 136,22 mp compusă din 4 camere, pivniță și terasă, cu valoare de impozitare 185.898,15 RON.

Prin Procesul-verbal din 28 octombrie 2008 a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuiților E. și F., situat în București, sector 1, cu valoare de impunere 401.937,51 ROL.

Prin Procesul-verbal din 30 octombrie 2008 a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei D., situat în Brăila, cu valoare de impunere 100.000.000 ROL.

Prin Procesul-verbal din 30 octombrie 2008 a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei C., situat în Bacău, cu valoare de piață de circa 50.000 euro.

S-a arătat că în cursul judecării în primă instanță a Cauzei nr. x/1/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, I.S.C. a menținut constituirea de parte civilă, așa cum o formulase în faza de urmărire penală.

Împotriva sentinței penale anterior menționate au declarat recursuri inculpații și D.N.A., ce au format obiectul Dosarului nr. x/1/2012 al Completului de 5 Judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (denumit, în continuare X). I.S.C. nu a declarat recurs.

În timpul judecării recursurilor, căi de atac devolutive, la termenul din 2 mai 2012, întrucât instanța de fond a constatat că prejudiciul cauzat I.S.C. este în realitate mai mare, de 75.526.350.588 lei, instituția și-a majorat pretențiile civile la valoarea stabilită de prima instanță și a solicitat obligarea inculpaților și părților responsabile civilmente la plata acestei sume majorate, nu doar la suma de 64.813.844.913 lei, solicitată inițial ca prejudiciu.

Astfel, I.S.C. nu numai că și-a menținut constituirea ca parte civilă, așa cum o formulase în timpul urmăririi penale și judecării cauzei în primă instanță, dar a adoptat o atitudine proactivă, în interesul instituției, solicitând instanței supreme obligarea inculpaților la acoperirea prejudiciului în cuantumul majorat, așa cum a fost stabilit pe parcursul cercetării judecătorești.

La termenul din 17 mai 2012, între altele, instanța de recurs a acordat termen în continuare, pentru judecarea cauzei, la data de 23 mai 2012, ora 9, Sala Secțiilor Unite.

3. Situația de fapt reținută în rechizitoriu:

În esență, în rechizitoriu s-a reținut că la data de 22 mai 2012, deși nu preluase atribuțiile specifice funcției de la secretarul general, martorul L., învinuitul A., în scopul favorizării inculpaților prin zădărnicirea judecării cauzei și, respectiv, prin crearea unei stări de dubiu cu privire la existența prejudiciului, a întocmit și înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru termenul din data de 23 mai 2012, acordat pentru judecarea în recurs a cauzei X, Adresa din 22 mai 2012 prin care, prevalându-se de un act de control inexistent al Curții de Conturi, a arătat că I.S.C. "nu a suferit niciun prejudiciu și nu se poate constitui parte civilă în cauză".

Cu privire la împrejurările în care a fost emisă această adresă, persoanele implicate, dispozițiile legale încălcate și scopul emiterii, urmărirea penală efectuată în cauză a stabilit următoarele:

Prin Decizia Primului Ministru nr. 223 din data de 18 mai 2012, publicată în M. Of. al României nr. 340 din 18 mai 2012, inculpatul A. a fost numit în funcția de inspector general la I.S.C.

Acesta s-a prezentat la sediul I.S.C., în dimineața zilei de 21 mai 2012, având asupra sa trei ordine semnate și ștampilate, precum și noua ștampilă ce urma a fi utilizată de instituție, solicitându-i martorului L. - secretar general la I.S.C., să convoace o ședință în cadrul căreia să fie prezentat colectivului ca fiind noul inspector general. După ședință, inculpatul le-a adus la cunoștință șefilor de birouri, șefilor de servicii și șefilor de direcții conținutul celor trei ordine pe care le întocmise:

- Ordinul din 21 mai 2012 prin care inspectorul general aproba utilizarea unor noi ștampile, ștampile prezentate în anexele la ordin;

- Ordinul din 21 mai 2012 privind înființarea a două registre, registrul de evidență a ordinelor inspectorului general și registrul de evidență al documentelor ce intră și ies în și din I.S.C. - aparat central și;

- Ordinul din aceeași dată, prin care a dispus ca, începând cu data de 21 mai 2012, secretarul general al I.S.C. să asigure coordonarea structurilor din cadrul aparatului central și pe cele teritoriale implicate în elaborarea documentației necesare preluării funcției de către inspectorul general. La art. 2 al acestui ordin s-a stabilit că predarea-primirea funcției se va realiza la data de 24 mai 2012, orele 12,30, când protocolul de predare-primire trebuia prezentat inspectorului general pentru a fi semnat.

A doua zi după numirea sa în funcția de inspector general al I.S.C., în data de 22 mai 2012, învinuitul A., fără a solicita punctul de vedere al Direcțiilor de specialitate din cadrul I.S.C. și fără a consulta dosarul cauzei, aflat la juristul desemnat să reprezinte instituția în acest proces, cu scopul vădit de a-i favoriza pe inculpații judecați în dosarul X, a procedat la întocmirea, semnarea și transmiterea către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul menționat, cu termen la data de 23 mai 2012, a Adresei din aceeași dată, prin care I.S.C., în calitate de parte civilă în cauză, a comunicat instanței de recurs că "neînregistrând vreun prejudiciu financiar contabil, nu se constituie parte civilă în cauza penală de față, pentru următoarele considerente:

1. I.S.C. nu a efectuat nici un fel de servicii de organizare a evenimentului intitulat X;

2. Contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice, fără personalitate juridică, aflate în subordinea I.S.C. și, pe cale de consecință, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule, din punct de vedere juridic;

3. Structura bugetară a instituției nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activități;

4. Din evidențele interne ale compartimentelor de specialitate din organizarea I.S.C., nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar contabil."

Din conținutul Adresei din 22 mai 2012 a rezultat că la redactarea acesteia au fost avute în vedere următoarele documente:

- raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în fața instanței de fond, care concluzionează că în urma organizării evenimentului intitulat X în bugetul I.S.C. nu a fost înregistrat vreun prejudiciu;

- evidențele contractelor cu I.S.C. nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil și

- raportul Curții de Conturi privind activitatea I.S.C. pentru anul 2004.

Cu privire la împrejurările în care a fost întocmită această adresă și persoanele implicate, în rechizitoriu s-au reținut următoarele:

În ziua de 21 mai 2012, inculpatul A. i-a solicitat martorei M. - șef Serviciu Elaborare Acte Normative și Contencios, să discute cu numitul N. despre dosarul X, prezentându-l pe N. drept consilierul său personal, deși acesta nu era angajat al I.S.C. la acel moment.

Martora M. a susținut că, deși cunoștea că postul de consilier al Inspectorului General nu era prevăzut în organigramă, i-a pus la dispoziție numitului N. raportul de expertiză efectuat în cauză și i-a explicat că la termenul din data de 2 mai 2012, I.S.C. și-a majorat cuantumul pretențiilor civile. Martora a declarat că nu au discutat cu privire la modalitatea de stabilire a prejudiciului, întinderea acestuia sau posibilitatea retragerii constituirii de parte civilă și că despre emiterea Adresei din 22 mai 2012 a aflat abia în data de 23 mai 2012, când martora O. i-a înmânat un plic cu documentele depuse în instanță.

În data de 22 mai 2012, în jurul prânzului, numitul N. a contactat-o telefonic pe martora P. - expert în cadrul Direcției Economice Achiziții Publice și Administrativă și fostă colegă de facultate cu acesta, căreia i-a solicitat să redacteze adresa către Înalta Curte de Casație și Justiție. Martora a declarat că, pentru a redacta această adresă, inculpatul A. i-a solicitat să vină cu laptopul în "oficiu" la inspectorul general. În timpul redactării înscrisului, la solicitarea lui N., martora P. a declarat că a contactat-o telefonic pe M. - șef Serviciu Legislație și Contencios, pentru a-i solicita numărul dosarului X.

Cu privire la conținutul adresei, martora P. a susținut că i-a fost dictat după un înscris olograf pe care "l-a recunoscut ca fiind scris de d-nul A.". Înscrisul astfel redactat a fost prezentat inculpatului, care a solicitat "modificarea ordinii actelor enumerate la început", iar după anumite discuții cu N., a acceptat "forma recomandată de acesta".

Martora P. a mai declarat că inculpatul A. a semnat adresa către Înalta Curte de Casație și Justiție în prezența sa și a numitului N.

Tot în data de 22 mai 2012, în jurul orelor 15, inculpatul a chemat-o pe martora Q. - jurist în cadrul I.S.C., căreia i-a înmânat un plic cu documente pe care să îl depună la termenul de a doua zi din dosarul X, precizându-i că documentele fuseseră transmise și prin fax, iar juristul R. urma să le depună în aceeași zi la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție. Martora a susținut că plicul i-a fost înmânat sigilat și că a doua zi în instanță, după ce a înțeles, din conținutul referatul magistratului asistent, că I.S.C. și-a retras cererea de constituire de parte civilă, a deschis plicul și a scos originalul cererii pentru a o depune, ocazie cu care a constatat că cererea nu are precizat temeiul de drept.

În baza Autorizației de percheziție din data de 29 octombrie 2012 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a procedat la percheziționarea mediului de stocare tip hard disk, în urma căutării efectuate fiind identificat și listat documentul redactat de către martoră în forma înaintată instanței de judecată.

Aspectele mai sus menționate au fost confirmate și de către inculpatul A., care a susținut că în data de 22 mai 2012 "l-a invitat la sediul I.S.C. pe domnul N., care îi ceruse acest lucru cu o zi înainte, telefonic", pentru a discuta despre punerea în executare a hotărârii sale de reintegrare, prilej cu care l-a întrebat pe N. dacă nu îi are pe conștiință pe cei care urmau să fie judecați a doua zi, precizându-i că el îi are, "pentru că nu s-a opus cu mai multă fermitate acțiunii de constituire a I.S.C. ca parte civilă în dosarul X." Totodată, învinuitul a arătat că l-a întrebat pe numitul N. dacă ar fi de acord să își asume "că nu este nici un prejudiciu în dosar", iar cel din urmă menționat a spus că "da". A precizat că a solicitat domnului S. să îi aducă raportul Curții de Conturi, iar N. a studiat raportul de expertiză contabilă. Inculpatul a susținut că a redactat o ciornă a adresei, precizând că "punctele 1 și 3 au fost elaborate" de el, "precum și considerentele 1 și 4. Punctul 2 și considerentele 2 și 3 au fost propuse în plus de N."

Relevantă în dovedirea premeditării faptelor a fost considerată de către Parchet afirmația inculpatului în sensul că, "după informațiile mele, a doua zi se pronunță o sentință într-o cauză despre care știam că înscrisurile au fost viciate de presiunile susținute, repetate și chiar continue ale reprezentanților DNA", fapt de natură să demonstreze că scopul emiterii adresei a fost acela de a-i favoriza pe inculpați.

Cu privire la conținutul Adresei din 22 mai 2012 înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, rechizitoriul precizează că în cursul urmăririi penale s-au stabilit următoarele:

Pentru a motiva adresa formulată, inculpatul A. a făcut trimitere la o expertiză contabilă pe care a susținut că "a citit-o pe internet" (fără a putea preciza dacă este cea efectuată în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), la un raport al Curții de Conturi privind activitatea I.S.C. pe anul 2004 (despre care s-a stabilit că nu există) și la "evidențele contractelor cu instituția", în condițiile în care contractele ce au făcut obiectul cercetărilor nu erau înregistrate la I.S.C., întreaga procedură de achiziție fiind fraudată.

S-a arătat că inculpatul a semnat această adresă în calitate de inspector general al I.S.C., deși nu preluase efectiv prerogativele acestei funcții.

Cele trei ordine pe care inculpatul le avea când s-a prezentat la I.S.C., în prima zi de activitate după numirea în funcție, au fost apreciate de către Parchet ca fiind acte pregătitoare săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, scopul acestora fiind de a crea condițiile pentru emiterea și transmiterea către instanța de judecată a unei adrese favorabile inculpaților pentru termenul din data de 23 mai 2012, când se preconiza că se vor pune concluzii pe fondul cauzei.

Astfel, înființarea Registrului de evidență al documentelor ce intră și ies în și din I.S.C. permitea înregistrarea adresei și transmiterea acesteia către instanță, fără a mai fi respectat circuitul documentelor și cu asigurarea confidențialității, iar instituirea unei noi ștampile permitea emiterea acestei adrese chiar înainte de efectuarea operațiunii de predare-primire cu secretarul general - martorul L., activitate ce urma a fi realizată pe 24 mai 2012.

Parchetul a mai reținut că cele trei ordine au fost redactate de inculpatul A. anterior prezentării sale la instituție, fără a se solicita punctul de vedere al direcțiilor de specialitate, fiind transmise efectiv pe circuit, prin Departamentul Resurse Umane. S-a arătat că aceste ordine contravin Regulamentului de Organizare și Funcționare și Regulamentului intern al I.S.C., în vigoare la data respectivă, atât în ceea ce privește redactarea și avizarea, cât și în ceea ce privește dispozițiile referitoare la circuitul documentelor, care impuneau înregistrarea oricărui document la Registratura generală.

În ceea ce privește ștampila cu care inculpatul s-a prezentat la I.S.C., în data de 21 mai 2012 și cu care sunt ștampilate cele trei ordine, rechizitoriul a stabilit că a fost comandată la Monetăria Statului, de către martorul T., în baza unei fotocopii a Hotărârii de Guvern și a unui extras din M. Of. nr. 340 din 18 mai 2012 ce conține Decizia Primului ministru nr. 223 din 18 mai 2012. Având în vedere mențiunile din Biletul de intrare, Parchetul a susținut că martorul T. a solicitat confecționarea ștampilei în data de 18 mai 2012, astfel cum rezultă din evidențele accesului în instituție.

Comanda din 21 mai 2012, Factura fiscală din 21 mai 2012 (neînregistrată la I.S.C.), Factura din 21 mai 2012 și Chitanța, fără număr de înregistrare la I.S.C., au fost întocmite ulterior.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că a înțeles să folosească o nouă ștampilă "întrucât secretarul general L. se lăudase că nu o să-i dea ștampila timp de 1 - 2 luni" și pentru că ștampila utilizată nu mai corespundea legislației actuale.

Parchetul a reținut că premeditarea faptei reiese și din aceea că, deși în perioada martie 2009 - octombrie 2009 a îndeplinit funcția de inspector general în cadrul I.S.C., iar în perioada octombrie 2009 - 20 noiembrie 2009, a îndeplinit funcția de director al Direcției Legislație, inculpatul nu a considerat necesar să informeze instanța de judecată că I.S.C. s-a constituit parte civilă în proces în mod abuziv și nu a explicat niciodată în ce a constat acest "abuz" sau cine anume l-a săvârșit.

Mai mult, inculpatul a anexat adresei transmise la instanță mai multe documente din anul 2008 - adrese emise de diferite Direcții din cadrul instituției, din care rezultă că acestea nu au fost în măsură să cuantifice un prejudiciu, dar nu a precizat motivul pentru care nu a contestat concluziile raportului de constatare întocmit de specialiști din cadrul D.N.A. și nu a solicitat consultarea dosarului de urmărire penală.

Se arată în rechizitoriu că la data exprimării acelor puncte de vedere - 2008, Direcția Juridică era condusă de numitul N., persoană care în 2012 l-a ajutat pe inculpatul A. la redactarea Adresei din 22 mai 2012 către Înalta Curte de Casație și Justiție. Rechizitoriul precizează că persoana care l-a ajutat pe inculpat să comande noile ștampile, anterior preluării funcției în anul 2012, a fost T. - șeful Serviciului Achiziții din anul 2008 și semnatarul documentelor anexate adresei, fiind astfel evident, în opinia Parchetului, că atât în anul 2008, când au ezitat să se pronunțe cu privire la existența prejudiciului, cât și în anul 2012, când i-au înlesnit inculpatului A. emiterea adresei, persoanele menționate au acționat în baza unei înțelegeri prealabile cu acesta.

În rechizitoriu se mai reține că la data de 24 mai 2012, orele 14:18:32, numitul N. a fost contactat telefonic de o persoană neidentificată, căreia i-a spus că a fost la D.N.A. pentru audiere. Din discuțiile purtate a rezultat că N. l-a sprijinit pe inculpatul A. în redactarea adresei, pentru a fi reintegrat în funcția de director al Direcției Juridice din I.S.C. În timpul discuțiilor N. a confirmat faptul că adresa a fost întocmită și asumată de către inculpat, afirmând că nu a avut posibilitatea de a-l convinge că ceea ce face este greșit:

N.: Am avut închis că am fost la DNA.

Interlocutor: Păi ... de ce ? Tu ai ... te-a angajat și ăsta înapoi?

N.: Nu, nu m-a angajat, nu!

Interlocutor: Da' ... Ai fost acolo.

N.: ... (neinteligibil) ... m-a chemat să discut ... Da, am fost acolo, m-au chemat să discut și am fost că i-am dictat lu' ... la una asta ... o ciornă pe care a făcut-o el, i-am dictat-o s-o bată la mașină, cu renunțarea la ... la calitatea de parte civilă în procesul cu B.

Interlocutor: Și n-ai putut să-l înveți să nu facă porcăria asta?

N.: Da' tu știi ... Tu, tu știi că ai cu cine vorbi?

Interlocutor: (n.n. - tușește)

N.: Așa știi tu, că ai cu cine vorbi?

Interlocutor: Și-a asumat-o, a mai făcut-o cu cineva?

N.: Nu, singur a făcut-o, singur a semnat-o, eu n-am făcut să i-o dictez la o juristă. În sfârșit!

Interlocutor: Și?

N.: Și atât!

Interlocutor: Un mare bou!

N.: Am fost, am dat declarații, am semnat și asta e tot!

Interlocutor: Un mare bou!

N.: Da !"

De asemenea, se arată în rechizitoriu că din verificarea listingurilor convorbirilor telefonice s-a constatat că în ziua de 22 mai 2012, la ora 05:53:48 a.m., de la postul telefonic utilizat de inculpatul A. a fost apelat utilizatorul postului telefonic 0723.xxx, convorbirea telefonică având o durată de 49 de secunde.

În ceea ce îl privește pe utilizatorul postului telefonic mai sus menționat (0723.xxx), acesta a fost identificat în persoana numitului B., postul telefonic fiind înregistrat pe Parlamentul României. Acest număr de telefon este menționat și în CV-urile numitului B.

S-a stabilit, de asemenea că în perioada decembrie 2011 - mai 2012, între inculpat și numitul B. au fost înregistrate comunicații telefonice în datele de 15 decembrie 2011, ora 06:27:19 PM (sms transmis de numitul B.), 28 decembrie 2011, ora 04:39:49 PM (sms transmis de inculpat), 30 ianuarie 2012, ora 04:11:59 PM (sms transmis de inculpat).

De asemenea, verificându-se listingul postului telefonic 0771.xxx, utilizat, de asemenea de către inculpat, rechizitoriul a stabilit că în perioada decembrie 2011 - mai 2012, între cele două persoane au avut loc comunicații telefonice în datele de 24 decembrie 2011, ora 11:01:41 AM (sms transmis de inculpat), 14 aprilie 2012, ora 04:15:19 PM (sms transmis de numitul B.), 16 aprilie 2012, ora 08:37:06 PM (sms transmis de inculpatul A.).

Relevantă, în opinia Parchetului, a fost considerată comunicarea existentă între inculpat și B. din data de 15 decembrie 2011, dată la care cel din urmă aștepta să fie pronunțată soluția în Dosarul nr. x/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care era judecat pentru fapte de corupție.

Parchetul a apreciat că această comunicare din 15 decembrie 2011 subliniază interesul pe care inculpatul îl avea pentru situația judiciară a lui B., comunicările dintre ei vizând explicit dosarele în care B. era judecat pentru fapte de corupție.

S-a mai învederat în rechizitoriu că în data de 24 mai 2012, inculpatul A. s-a prezentat la sediul D.N.A. în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii în Dosarul nr. x/P/2012 și pentru audiere. Inculpatul a fost asistat la aceste acte procesuale de d-na avocat U., care era și apărătorul ales al inculpatului E., judecat în dosarul X, fapt ce ar reprezenta, în opinia Parchetului, încă un element de legătură între inculpat și persoanele judecate în dosarul menționat și în sprijinul cărora acesta a emis Adresa din 22 mai 2012.

Din convorbirea telefonică din 24 mai 2012, ora 16:08:35 dintre inculpatul A. și soția sa a rezultat că inculpatul a solicitat prezența doamnei avocat anterior menționată pentru că nu cunoștea pe altcineva și că, fiind "foarte scumpă", dorește să își angajeze un alt apărător.

Parchetul a concluzionat că Adresa din 22 mai 2012, prin care I.S.C., parte civilă în dosarul X, reprezentată legal de inspector general A., a comunicat instanței de recurs că "neînregistrând vreun prejudiciu financiar contabil, nu se constituie parte civilă în cauza penală de față", a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale (O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012, H.G. nr. 2/2001), a normelor interne privind circuitul documentelor și, totodată, este neîntemeiată, nefiind susținută de documente care să ateste că existența sau cuantumul prejudiciului au fost supuse unei analize, ci, dimpotrivă, făcându-se referire la un document inexistent.

În ceea ce privește nelegalitatea adresei, în rechizitoriu, s-au reținut următoarele:

a) La data emiterii adresei inculpatul A. nu preluase efectiv atribuțiile funcției de inspector general, predarea-preluarea funcției urmând a se efectua în data de 24 mai 2012, conform Ordinului nr. 3 din 21 mai 2012. În conformitate cu O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012, conducerea inspectoratului este asigurată de inspectorul general, cu rang de secretar de stat, numit și revocat în funcție prin Decizia Primului Ministru. Predarea-primirea efectivă de atribuții între inspectorii generali este supusă reglementărilor privind predarea-primirea atribuțiilor între secretarii de stat, conform prevederilor H.G. nr. 2/2001 de aprobare a structurii protocolului de predare-primire între secretarii generali și secretarii de stat din ministere precum și între conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale a căror activitate publică încetează și, respectiv, care preiau aceste funcții, respectiv predarea exercițiului bugetar, a ștampilelor, a documentelor cu regim secret ș.a.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile legale, până la data semnării protocolului de predare-primire, atribuțiile specifice funcției de inspector general trebuiau exercitate de secretarul general, L., care a preluat atribuțiile inspectorului general în data de 14 mai 2012, după demiterea d-nei inspector general V. (la data de 2 mai 2012, I.S.C. a transmis instanței de recurs, adresa prin care își menținea constituirea de parte civilă și chiar solicita obligarea inculpaților la plata unui prejudiciu majorat).

Fiind audiat, martorul L. a declarat că "predarea-primirea efectivă a atribuțiilor specifice funcției de inspector general al I.S.C. între mine și d-nul A. nu a mai avut loc, întrucât în data de 24 mai 2012, când ne-am întors de la audieri de la D.N.A., d-nul A. mi-a spus că va fi demis."

Cu privire la Adresa din 22 mai 2012, martorul a declarat: "în urma verificărilor efectuate am stabilit că circuitul legal al documentelor nu a fost respectat, nu există avizul Direcției Juridice, iar eu nu am fost informat și nu am aprobat emiterea unei astfel de adrese".

S-a arătat în rechizitoriu că Adresa din 22 mai 2012 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor din Regulamentul intern al I.S.C. și Regulamentul intern.

Potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare al I.S.C. - Anexă la Ordinul nr. 44 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului - Secțiunea 3 art. 8 lit. a) și c), secretarul general asigură conducerea executivă a activității I.S.C. și coordonează buna funcționare a compartimentelor și activităților cu caracter funcțional din cadrul I.S.C. La Secțiunea 5 - "Direcția Juridică și resurse Umane", art. 32 alin. (2), se prevede că acordarea asistenței juridice și reprezentarea I.S.C. în fața instanțelor judecătorești intră în atribuțiile acestei direcții.

În conformitate cu prevederile art. 32 pct. 7 lit. n), o), q), s) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.S.C., Direcția Juridică și Resurse Umane, prin structurile organizatorice din subordine, asigură consultanță și acordă asistență juridică, reprezentând și apărând interesele I.S.C., în fața organelor administrației de stat, instanțelor judecătorești, parchetelor, precum și în cadrul oricăror alte proceduri prevăzute de lege, redactează cererile de chemare în judecată, de exercitare a căilor de atac, precum și orice alte asemenea cereri privind interesele instituției și le susține în fața instanțelor judecătorești, coordonează activitatea juridică a consilierilor juridici, formulează apărările și administrează toate probele în procesele în care I.S.C. este parte.

În speță, s-a reținut prin rechizitoriu că Adresa din 22 mai 2012, înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost întocmită de inculpat, împreună cu N., persoană care la data respectivă nu avea nici o calitate în cadrul instituției. La întocmirea adresei menționate nu a fost solicitată opinia juristului ce a reprezentat interesele instituției în proces, iar conținutul adresei nu a fost supus avizării directorului Direcției Juridice și Resurse Umane și nici secretarului general.

Potrivit art. 47 din Regulamentul de Organizare și Funcționare, Secretariatul General, prin Compartimentul Registratură, asigură evidența Registrelor specifice activității de secretariat - registratură și înregistrarea documentelor interne și externe adresate I.S.C.

Prin Ordinul nr. 2 din 21 mai 2012, inculpatul A. a înființat "Registrul de evidență a ordinelor inspectorului general" și "Registrul de evidență a documentelor ce intră și ies în și din I.S.C. - aparat central".

Parchetul a reținut că Ordinul nr. 2 din 21 mai 2012 contravine Regulamentului de Organizare și Funcționare al I.S.C. și a fost emis pentru a asigura posibilitatea elaborării, înregistrării și trimiterii Adresei din 22 mai 2012 către Înalta Curte de Casație și Justiție, fără avizul secretarului general și fără a aduce la cunoștință acestuia demersul efectuat de inspectorul general, într-un dosar în care I.S.C. se constituise parte civilă, iar prin hotărârea pronunțată la instanța de fond i se acordaseră și despăgubiri.

Mai mult, emiterea ordinului de instituire a registrelor, ca și instituirea noilor ștampile a fost apreciată de către Parchet ca reprezentând demersuri ce fac parte din acțiunea premeditată a inculpatului pentru favorizarea inculpaților. Așa a fost explicată graba cu care au fost comandate ștampilele, înainte de întocmirea referatului de necesitate și fără comandă scrisă în acest sens.

De altfel, Ordinul nr. 1 privind instituirea ștampilelor este înregistrat într-un Registru înființat printr-un ordin ulterior, anume Ordinul nr. 2 din 21 mai 2012 și este ștampilat cu ștampila ce nu era încă oficial comandată. De asemenea, s-a precizat că Factura din 21 mai 2012 pentru ștampila utilizată de inspectorul general este emisă în data de 21 mai 2012 ora 07:49:08, iar Comanda din 21 mai 2012 pentru această ștampilă poartă chiar ștampila pentru care se emitea comanda.

În data de 22 mai 2012, inculpatul a emis Adresa din 22 mai 2012 către Arhiepiscopia Romano-Catolică București, înregistrată în Registrul de intrare-ieșire aflat la secretariatul general. Contrar procedurii utilizate în cazul Adresei din 22 mai 2012 transmisă către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul adresei către Arhiepiscopia Romano-Catolică a fost respectat circuitul documentelor stabilit prin Regulamentul de Organizare și Funcționare, adresa fiind semnată de persoana care a întocmit-o și avizată de Direcțiile de specialitate și de Secretarul general.

În data de 25 mai 2012, cu Adresă, Primul ministru al Guvernului României a fost informat cu privire la situația juridică creată în dosarul X. În cuprinsul acestei adrese s-a arătat că adresa transmisă de inculpat în dosarul menționat este "emisă atât cu încălcarea drepturilor procesuale și procedurale ale părții civile, cât și anterior preluării efective a funcției de inspector general al I.S.C."

Prin aceeași adresă, întocmită de consilier juridic R., avizată de directorul Direcției Juridice și Resurse Umane - Y. și aprobată de secretarul general L., I.S.C. a exprimat un punct de vedere ferm în sensul că instituția are obligația de a-și păstra drepturile câștigate, cu titlu de despăgubiri, urmare a pronunțării Sentinței penale nr. 176/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la soluționarea definitivă a procesului penal.

La data de 28 mai 2012 secretarul general L. a aprobat nota, prin care Direcția Juridică și Resurse Umane, prin director Y., șef serviciu M. și consilier juridic R., a propus depunerea unei cereri precizatoare referitoare la menținerea calității de parte civilă în dosarul X până la termenul din 30 mai 2012. În cuprinsul acestei note s-a arătat că I.S.C. s-a constituit parte civilă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2008 al D.N.A. și și-a reiterat calitatea de parte civilă în Dosarul nr. x/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciindu-se, în baza probatoriului administrat, că "încălcarea unor prevederi legale, ca efect al activităților economice derulate pentru organizarea evenimentului și acordarea X - 2004 a condus la crearea unui prejudiciu material pentru instituție".

În cuprinsul notei anterior menționate s-a arătat, de asemenea, că prin Sentința penală nr. 176 din 30 ianuarie 2012, completul de judecată a reținut că prejudiciul cauzat I.S.C. este, în realitate, de 75.526.350.588 RON din care 67.900.000 RON reprezintă cuantumul taxelor de participare neîncasate de I.S.C. pentru fazele teritoriale, iar 8.387.360.588 RON constituie cuantumul total al sumelor achitate din bugetul propriu.

În rechizitoriu se mai reține că după revocarea din funcție a inculpatului A. și numirea unui nou inspector general, în persoana numitului Z., martorul N. a fost numit în funcția de director al Direcției Juridice.

În ceea ce privește netemeinicia adresei, în cuprinsul rechizitoriului se rețin următoarele:

- I.S.C. s-a constituit parte civilă în cauză, prin Adresa din 26 septembrie 2008, nu a formulat obiecțiuni la raportul de constatare întocmit de specialiști din cadrul D.N.A., nu a revenit asupra constituirii de parte civilă la judecarea în fond a cauzei și nu a declarat recurs la sentința prin care inculpații au fost obligați la despăgubiri civile către I.S.C., majorându-și pretențiile civile în recurs;

- prin Adresa din 22 mai 2012, s-au invocat date și documente ce se aflau la dispoziția instituției, atât la momentul constituirii ca parte civilă, cât și la cel al majorării cuantumului pretențiilor civile, situație în care susținerea inculpatului A., în sensul că I.S.C. nu a înregistrat nici un prejudiciu, a fost considerată de Parchet, ca neîntemeiată;

- pentru a acorda credibilitate demersului său, în cuprinsul Adresei din 22 mai 2012, inculpatul a făcut trimitere la un act de control al Curții de Conturi care nu există.

Prin Adresa din 12 iunie 2012, I.S.C. a comunicat organelor de urmărire penală că "exercițiul financiar al anului 2004, inclusiv contractele încheiate de I.S.C. pentru organizarea evenimentului X, nu au făcut obiectul controlului Curții de Conturi, întrucât în anul 2005 nu a fost programată nici o acțiune de verificare a I.S.C."

S-a precizat, în cuprinsul adresei, că "în acțiunea de control realizată la această entitate în anul 2004 au fost verificate situațiile financiare încheiate pentru exercițiul financiar al anului 2003."

În drept, prin rechizitoriu s-a reținut că fapta învinuitului A., constând în aceea că, în calitate de inspector general al I.S.C., în scopul de a zădărnici sau cel puțin de a îngreuna judecata cauzei X privindu-i pe inculpații C., D., B., E., F. și G. a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale (O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, H.G. nr. 2/2001) și a normelor interne privind circuitul documentelor, contrar intereselor instituției pe care o reprezenta, Adresa din 22 mai 2012 prin care I.S.C. (parte civilă în dosarul menționat) a comunicat instanței de recurs că "I.S.C. neînregistrând vreun prejudiciu financiar contabil, nu se constituie parte civilă în cauza penală de față", făcând trimitere la un act de control al Curții de Conturi inexistent și anexând documente interne cu privire la opiniile exprimate de persoane din cadrul I.S.C. la momentul constituirii ca parte civilă, infirmate prin documente ulterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.

III. Procedura în fața instanței de fond - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală

1. Procedura în Camera preliminară

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 iulie 2013 și a avut un prim termen de judecată la data de 12 noiembrie 2013, ca urmare a solicitării Ministerului Public de preschimbare a termenului de judecată acordat inițial, din data de 14 ianuarie 2014.

La următorul termen de judecată din data de 11 martie 2014, termen acordat pentru a da posibilitatea inculpatului să-și pregătească apărarea și să-și angajeze apărător ales, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, instanța de fond a trimis cauza judecătorului de Cameră preliminară pentru a se proceda conform dispozițiilor art. 342 - 348 C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (2) C. proc. pen., inculpatului i s-a comunicat copia certificată a rechizitoriului la adresa de domiciliu indicată și i s-a adus la cunoștință obiectul procedurii în Camera preliminară, dreptul de a-și angaja apărător și termenul în care, de la data comunicării rechizitoriului, poate formula, în scris, cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organul de urmărire penală.

În termenul de 20 de zile stabilit de judecătorul de Cameră preliminară, apelantul A. a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a actelor organului de urmărire penală, cereri și excepții depuse la registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 aprilie 2014.

În conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (4) C. proc. pen., cererile și excepțiile formulate de către apelant au fost comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, care a transmis note scrise de răspuns înregistrate la data de 24 aprilie 2014, în termenul de 10 zile prevăzut de lege.

Prin Încheierea nr. 429 din 9 mai 2014 - rămasă definitivă prin Încheierea nr. 25/C din 17 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, judecătorul de Cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de apelantul inculpat A. și a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/P din 18 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. privind pe apelant, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracțiunea de favorizarea infractorului în legătură cu fapte de corupție, prevăzută și pedepsită de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 264 C. pen. anterior. Totodată, a constatat legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală, a dispus începerea judecății cauzei privindu-l pe apelant și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 264 C. pen. anterior.

2. Procedura în cadrul cercetării judecătorești

În cursul cercetării judecătorești, la primul termen de judecată după finalizarea procedurii în Camera preliminară, anume la data de 30 iunie 2014, apelantul inculpat A. a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere ce a fost încuviințată de către instanța de judecată.

La termenul din 2 septembrie 2014, instanța a dat citire actului de sesizare, în baza art. 374 alin. (1) C. proc. pen., după care, conform dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., apelantului i s-a luat o declarație în cadrul căreia acesta a învederat că nu dorește să se judece potrivit procedurii simplificate. Totodată, instanța de fond a pus în vedere Parchetului să precizeze, în scris, care este acuzația care i se aduce inculpatului, în raport cu fapta descrisă în rechizitoriu, numărul persoanelor favorizate și împrejurările în care acestea au fost favorizate.

La data de 29 septembrie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a depus răspunsul la precizările solicitate de instanța de fond, arătând încadrarea juridică dată faptei (atât potrivit vechiului C. pen., cât și actualului C. pen.), numărul persoanelor favorizate și împrejurările în care acestea au fost favorizate.

La termenul de judecată din data de 30 septembrie 2014 apelantul inculpat a fost audiat cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată, declarația fiind consemnată și atașată la dosar. Conform declarației date și consemnate la dosarul instanței de fond, inculpatul a învederat că nu contestă niciuna din probele administrate în cursul urmăririi penale și își însușește toate declarațiile martorilor audiați în această fază, propunând doar probe în circumstanțiere. Ulterior, inculpatului i s-a mai luat o declarație, la termenul de judecată din data de 21 aprilie 2015.

Instanța de judecată, raportat la atitudinea apelantului inculpat de nerecunoaștere a faptei pentru care a fost trimis în judecată, a apreciat că se impune audierea tuturor martorilor din rechizitoriu, în vederea aflării adevărului în cauză, motiv pentru care a dispus citarea acestora, fiind audiați, la următoarele termene de judecată acordate, martorii: M. (14 octombrie 2014, reaudiată la termenul din data de 19 mai 2015), N. (14 octombrie 2014), AA. (11 noiembrie 2014), Q. (25 noiembrie 2014), L. (25 noiembrie 2014), BB. (25 noiembrie 2014), P. (27 ianuarie 2015), CC. (27 ianuarie 2015), Z. (27 ianuarie 2015), Y. (24 februarie 2015), O. (24 februarie 2015), T. (24 februarie 2015) și DD. (24 martie 2015).

În vederea garantării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, instanța de fond a încuviințat pentru apelantul inculpat, la termenul de judecată din 24 martie 2015, următoarele probe:

- proba cu înscrisuri, constând în efectuarea unor adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., prin care să se solicite înaintarea următoarelor acte: registru de ordine aferent perioadei 21 - 23 mai 2012, ordinele inspectorului general emise în perioada 21 - 23 mai 2012, registrul intern al I.S.C. și, în plus, să se precizeze modalitatea de calcul a cheltuielilor judiciare efectuate în faza de urmărire penală;

- proba cu acte în circumstanțiere.

De asemenea, pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a formulat, personal, cereri și excepții, (unele dintre ele neînsușite de către apărătorii aleși), ce au fost susținute în condiții de oralitate și contradictorialitate, asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat, motivat, prin încheiere (de exemplu, prin Încheierea din 13 mai 2015 au fost respinse: cererea formulată de inculpat de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate vizând art. 264 alin. (1) C. proc. pen. anterior, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 și a sintagmei "îngreunării cercetărilor într-o cauză penală" din textul dispozițiilor art. 269 alin. (1) C. pen. în vigoare, cererea inculpatului de adresare a unor întrebări preliminare către Curtea Europeană de Justiție, cererea acestuia de inițiere a procedurii de sesizare a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind schimbarea jurisprudenței secției penale și cererea de solicitare de la Ministerul Justiției a unui documentar cu privire la reglementarea infracțiunii de favorizare a infractorului în cadrul legislației europene).

De asemenea, în vederea exercitării dreptului la apărare, apelantul inculpat a solicitat instanței de fond eliberarea, în copie, a diferite acte din dosarul cauzei (declarații martori, declarații inculpat, încheierile de la fiecare termen de judecată), cereri ce au fost aprobate de către instanță. A mai formulat cerere de recuzare a doi membri ai completului de judecată, la data de 21 aprilie 2015, ce a fost respinsă prin Încheierea din 4 mai 2015 pronunțată de către instanța de fond.

Totodată, cu ocazia audierii martorilor, apelantul, atât prin apărătorul ales, cât și personal, a adresat întrebări acestora.

Pe întregul parcurs al cercetării judecătorești în fața instanței de fond, apelantului inculpat A. i s-a oferit ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica dreptul la apărare în mod util (cauza Vaturi c. Franței), beneficiind de toate prerogativele, facilitățile și posibilitățile acordate de lege pentru apărarea intereselor sale.

Instanța de fond a considerat că inculpatul a beneficiat de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, a fost informat - de îndată și înainte de a fi ascultat - despre fapta pentru care s-a efectuat urmărirea penală și încadrarea juridică a acesteia, despre fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia, a fost audiat, a beneficiat de asistență juridică prin avocat, a propus probe în apărarea sa, a formulat cereri și excepții, a adresat întrebări martorilor, a formulat concluzii scrise, fiind asigurate pe deplin condițiile respectării dreptului la un proces echitabil.

3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu privire la acuzațiile aduse apelantului inculpat A.

Instanța de fond a apreciat că, potrivit art. 8 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, în cadrul unui proces echitabil și într-un termen rezonabil.

A considerat că organele judiciare sunt obligate să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, să strângă și să administreze probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului (art. 5 C. proc. pen.), cu respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare.

Făcând referire la împrejurarea că orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă (art. 4 C. proc. pen.), prima instanță a precizat că vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic al procesului penal, în baza probelor, sarcina administrării probelor revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată.

Totodată, s-a referit la imperativul ca probele administrate să fie relevante, iar în raport de obiectul probațiunii, să fie necesare și suficiente pentru dovedirea elementelor de fapt, credibile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Pornind de la aceste deziderate, instanța de fond a remarcat că în cauză, apelantului inculpat i s-a oferit posibilitatea de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu-l plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu Ministerul Public (cauza Beheer vs Olanda), i s-a permis accesul la toate actele dosarului (cauza Edwards vs Marea Britanie), fiindu-i astfel respectate garanțiile cu privire la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

3.1. Situația de fapt

În esență, după administrarea întregului probatoriu, prima instanță a reținut că inculpatul A., în calitate de inspector general al I.S.C., în scopul de a zădărnici sau cel puțin de a îngreuna judecata cauzei X privindu-i pe inculpații C., D., B., E., F. și G., a întocmit, cu încălcarea dispozițiilor legale (O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, H.G. nr. 2/2001), a normelor interne privind circuitul documentelor și contrar intereselor instituției pe care o reprezenta, Adresa din 22 mai 2012 prin care I.S.C. (parte civilă în cauza menționată) a comunicat instanței de recurs că instituția, "neînregistrând vreun prejudiciu financiar contabil, nu se constituie parte civilă în cauza penală de față", făcând trimitere la un act de control al Curții de Conturi - ce viza situația financiară încheiată pentru exercițiul financiar din anul 2003 și nu pentru anul 2004 și care, totodată, nu viza contractele încheiate de I.S.C. pentru organizarea evenimentului X - și anexând documente interne cu privire la opiniile unor persoane din cadrul I.S.C. la momentul constituirii ca parte civilă, infirmate prin documente ulterioare.

Prima instanță a apreciat că un prim aspect relevant în reținerea situației de fapt anterior menționate este că la data emiterii Adresei din 22 mai 2012, apelantul inculpat A. nu preluase efectiv atribuțiile funcției de inspector general și, în aceste condiții, a întocmit, a semnat și a transmis către Înalta Curte de Casație și Justiție adresa menționată.

S-a reținut că apelantul inculpat a fost numit în funcția de inspector general al I.S.C. prin Decizia Primului Ministru nr. 223 din data de 18 mai 2012, publicată în M. Of. nr. 340 din 18 mai 2012.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie la data respectivă, anume O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012 și H.G. nr. 2/2001, conducerea I.S.C. era asigurată de un inspector general cu rang de secretar de stat, numit și revocat din funcție prin decizie a primului ministru (art. 5 din O.G. nr. 63/2001 privind înființarea I.S.C., modificată prin art. XI din O.U.G. nr. 16/2012), iar preluarea funcției se realiza prin semnarea protocolului de predare-primire (art. 3 din H.G. nr. 2/2011) între secretarii de stat și secretarii de stat din ministere, precum și între conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale a căror activitate publică încetează și, respectiv, care preiau aceste funcții.

S-a reținut că, astfel cum rezultă din actele dosarului, preluarea atribuțiilor funcției de către inspectorul general A. urma să se efectueze în data de 24 mai 2012, așa cum se stabilea în cuprinsul Ordinului nr. 3 din 21 mai 2012, întocmit chiar de către acesta.

A rezultat că emiterea Adresei nr. 22, prin care se învedera că I.S.C. nu se constituie parte civilă în dosarul X, a avut loc la data de 22 mai 2012, când apelantul inculpat nu preluase efectiv atribuțiile funcției de inspector general, aspect recunoscut și de către acesta.

Relevant în acest sens a fost considerat conținutul Adresei din 24 mai 2012, prin care I.S.C., sub semnătura inspectorului general A., a transmis D.N.A. o serie de documente solicitate. Din textul acestei adrese reiese că apelantul inculpat a recunoscut că nu preluase atribuțiile funcției de inspector general la data întocmirii: "până la data prezentei adrese nu s-a procedat la predarea-primirea funcției de inspector general". De asemenea, prima instanță a făcut referire și la parag. 2 a concluziilor scrise, depuse la dosarul cauzei la data de 1 iunie 2015, în care apelantul inculpat arată: "pe cale de consecință nu a existat în nici un moment starea de pericol privind înfăptuirea justiției prin îngreunarea judecății, întrucât Scrisoarea din 22 mai 2012 nu putea produce consecințe juridice", motivând, între altele, că "nu luase în prealabil funcția".

Un al doilea aspect, considerat esențial de către prima instanță în reținerea stării de fapt a fost legat de împrejurările emiterii Adresei din 22 mai 2012, cu încălcarea dispozițiilor din Regulamentul de organizare și funcționare al I.S.C. și Regulamentul Intern al acestei instituții.

S-a stabilit că printre atribuțiile și competențele inspectorului general, enumerate în cuprinsul dispozițiilor art. 7 din Secțiunea 2 a Regulamentului de Organizare și Funcționare al I.S.C. nu este prevăzută nicio competență directă, legată de relația cu instanțele de judecată.

Potrivit art. 32 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.S.C. - Secțiunea 5, Direcția Juridică și Resurse Umane este cea care acordă asistență juridică și reprezintă I.S.C. în fața instanțelor judecătorești. Același Regulament precizează că în cadrul acestei Direcții funcționează Serviciul Elaborare Acte Normative și Contencios, care redactează cererile de chemare în judecată, de exercitare a căilor de atac, precum și orice alte asemenea cereri, privind interesele instituției și le susține în fața instanței de judecată (art. 33 pct. 7 lit. o)), formulează apărările și administrează toate probele în procesele în care I.S.C. este parte, formulează cereri de intervenție, cereri reconvenționale, pe baza documentației solicitate direcțiilor din cadrul I.S.C. aparatul central sau direcțiilor regionale în construcții (art. 33 pct. 7 lit. s)).

Mai mult, conform art. 47 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.S.C., secretariatul general, prin Compartimentul Registratură, asigură înregistrarea documentelor interne și externe adresate I.S.C.

Prima instanță a constatat că potrivit art. 4 alin. (2) din Regulamentul intern, inspectorul general are prerogativa de a emite decizii conform atribuțiilor legale, decizii ce trebuie avizate însă de secretarul general. Astfel, contrar afirmațiilor apelantului inculpat, care a considerat că susținerea Parchetului, în sensul că la emiterea Adresei din 22 mai 2012 nu a fost respectată procedura legală, s-ar fi bazat strict pe declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța de fond a apreciat că procedura de emitere a unei adrese către instanța de judecată era reglementată legal la nivelul Inspectoratului, că Direcția Juridică din cadrul I.S.C. era cea care avea stabilite competențe în acest sens, fiind prevăzut și circuitul pe care un asemenea document trebuia să-l parcurgă în cadrul I.S.C.

Prima instanță s-a referit la faptul că Adresa din 22 mai 2012 nu a fost întocmită de Direcția Juridică, nici de Serviciul contencios și elaborare acte, la emiterea acesteia nu s-a solicitat opinia juristului delegat să asigure reprezentarea instituției în dosarul X, nu s-a solicitat Direcției Juridice nicio documentație, nici un punct de vedere, iar adresa nu a fost supusă avizării directorului Direcției juridice și Resurse Umane și nici secretarului general.

Instanța a constatat că martorii audiați, atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței de judecată, au confirmat existența acestor reglementări legale cu privire la circuitul, elaborarea și înaintarea documentelor către instanța de judecată, arătând că procedura legală prevăzută în Regulamentul de Organizare și Funcționare și în Regulamentul intern al I.S.C. nu a fost respectată cu ocazia emiterii și transmiterii Adresei din 22 mai 2012 către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Astfel, prima instanță a făcut referire la declarația dată în fața instanței de către martora Q. la data de 25 noiembrie 2014:

"Acel înscris avea o formă declarativă, nu avea nici un temei juridic și nu respecta procedura aprobată de inspectorul general, procedura privind contenciosul administrativ, prin care acțiunile noi, renunțările la acțiuni se făceau printr-o notă de fundamentare, întocmită de consilierul juridic care, în baza unui referat transmis conducerii I.S.C., era propusă spre aprobare directorului Direcției juridice și după care trebuia aprobat de Secretarul general".

Instanța de fond s-a mai referit la declarația dată de martorul L. la termenul de judecată din 25 noiembrie 2014: "Am chemat personalul direcției juridice, cât și directorul acesteia pentru a-i chestiona cu privire la această adresă. Nimeni nu cunoștea de existența acesteia, cât și modalitatea în care a fost elaborată și care a fost circuitul acesteia în cadrul instituțiilor și ulterior, cum a fost trimisă de către institut către instanță", dar și la declarația martorei M., care a declarat la termenul de judecată din data de 19 mai 2015: "La momentul respectiv, cu privire la orice document care pleca din instituție către instanțe, directorul Direcției juridice avea delegare de competență prin acea procedură care era aprobată prin decizia inspectorului general, tot ce se făcea pe instanță era semnat de către Directorul Direcției juridice. Exemplarul 1 pleca către instanță, doar cu semnătura directorului, exemplarul de casă era semnat de întocmitor, șeful de serviciu și de director. Se întocmesc referate în momentul renunțării la căile de atac, inițieri acțiuni, renunțări la drepturile noastre. Aceste referate se întocmesc de către titularul de dosar care de altfel și semnează referatul respectiv, împreună cu șeful de serviciu și se supune aprobării secretarului general."

Concluzionând, prima instanță a apreciat că din probele administrate reiese că la emiterea Adresei din 22 mai 2012 nu au fost respectate dispozițiile din Regulamentul de organizare și funcționare al I.S.C. și din Regulamentului intern al acestei instituții, care reglementau procedura de renunțare la un drept în cadrul unei acțiuni judecătorești în care I.S.C. era parte (nu s-a întocmit o notă de fundamentare, nu s-a solicitat opinia Direcției Juridice, nu a fost supus conținutul adresei avizării directorului Direcției Juridice și Resurse Umane și nici Secretarului General).

Un al treilea aspect relevant în stabilirea situației de fapt a fost considerat cel al împrejurărilor în care a fost întocmită Adresa din 22 mai 2012, care demonstrează scopul urmărit de inculpatul A. și acțiunea premeditată a acestuia în vederea atingerii acestui scop.

Prima instanță a subliniat că apelantul s-a prezentat la sediul I.S.C. în dimineața zilei de 21 mai 2012, având asupra sa trei ordine semnate și ștampilate, precum și noua ștampilă ce urma a fi utilizată de instituție. După ce apelantul a fost prezentat colectivului de către secretarul general L., în cadrul unei ședințe, le-a adus la cunoștință șefilor de birouri, șefilor de servicii și celor de direcții conținutul celor trei ordine pe care le întocmise.

S-a arătat că prin Ordinul nr. 1 din 21 mai 2012 inspectorul general aproba utilizarea unor noi ștampile, prezentate în anexele la ordine, prin Ordinul nr. 2 din 21 mai 2012 se înființau două registre: registrul de ordine al documentelor ce intrau și ieșeau din I.S.C. și registrul de evidență a ordinelor inspectorului general, iar prin Ordinul nr. 3 din 21 mai 2012 se prevedea că începând cu data de 21 mai 2012, secretarul general al I.S.C. asigura arondarea structurilor din cadrul aparatului central și pe cele teritoriale implicate în elaborarea documentelor necesare preluării funcției de către inspectorul general. De asemenea, art. 2 al Ordinului nr. 3 din 21 mai 2012 stabilea că predarea-primirea urma să se realizeze până la data de 24 mai 2012, orele 12,30, când protocolul de predare-primire trebuia prezentat inspectorului general, pentru a fi semnat.

Instanța de fond a reținut că a doua zi, în data de 22 mai 2012, apelantul inculpat a procedat la întocmirea, semnarea și transmiterea către Înalta Curte de Casație și Justiție a Adresei din 22 mai 2012, în conținutul căreia se învedera că I.S.C. nu se constituie parte civilă în cauza penală X.

S-a stabilit că martora M., șef serviciu Elaborare Acte Normative și Contencios, a fost chemată de către inculpat în biroul său pentru a discuta cu numitul N. (prezentat ca fiind consilierul personal al inculpatului, deși în realitate, nu deținea această funcție și nicio altă funcție în cadrul I.S.C.) despre dosarul menționat, aceasta punându-i la dispoziție raportul de expertiză efectuat în cauză și, totodată, explicându-i că la termenul din 2 mai 2012 I.S.C. și-a majorat cuantumul pretențiilor civile.

S-a reținut de către prima instanță că adresa către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost tehnoredactată de către martora P., expert în cadrul Direcției Economice Achiziții Publice și Administrative, la solicitarea apelantului inculpat (care i-a spus să vină cu laptopul în oficiu, la inspectorul general), iar conținutul adresei a fost dictat martorei de către N., după un înscris olograf pe care martora l-a recunoscut ca fiind scris de "dl. A.". Totodată, instanța a stabilit că numărul de dosar a fost aflat de la martora M., contactată în acest scop de către N., iar după redactarea adresei, aceasta i-a fost prezentată inculpatului, care a solicitat "modificarea ordinii actelor enumerate la început". A reieșit că după anumite discuții cu N., apelantul a acceptat forma recomandată de martor (astfel cum precizează martora P.), semnând adresa, în prezența martorilor P. și N.

Instanța de fond a mai stabilit că ulterior, în jurul orei 15,00, apelantul inculpat i-a înmânat martorei Q., jurist în cadrul I.S.C., un plic sigilat solicitându-i să îl depună în dosarul X, cu termen a doua zi, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În fața primei instanței apelantul a susținut că hotărârea de a elabora și trimite o asemenea adresă a fost una spontană, determinată de faptul că ar fi văzut la televizor o știre legată de o eventuală pronunțare în dosarul X și a fost adusă la îndeplinire cu scopul de a nu-i avea pe conștiință pe inculpații din dosar, însă aceste susțineri au fost infirmate de modul de derulare al evenimentelor (împrejurările în care adresa a fost emisă, persoanele implicate, dispozițiile legale încălcate, scopul emiterii adresei).

De altfel, prima instanță a remarcat că martorul N. nu confirmă susținerile inculpatului, arătând în declarația dată în fața instanței la 14 octombrie 2014 următoarele:

"Am ajuns la I.S.C., am intrat în cabinetul inspectorului general și am discutat cu acesta despre înaintarea către instanță a unei adrese prin care I.S.C. renunța la calitatea de parte civilă. Arăt că acesta mi-a prezentat o hârtie olografă, cred că scrisă de dl. A., din care rezultă că I.S.C. urma să renunțe la calitatea de parte civilă. Mi-a solicitat ca acea adresă să o dictez doamnei consilier P., după ciorna prezentată, însă nu știu de ce mi-a solicitat mie acest lucru. (...) Arăt că ciorna scrisă de către inculpat nu a fost redactată în prezența mea. Știu că aceasta era pe birou când acesta m-a chemat".

Instanța de fond a observat că afirmațiile martorului N. nu sunt singulare, ci sunt confirmate și de către martora P. (persoana care a dactilografiat înscrisul), care a precizat că textul Adresei din 22 mai 2012 i-a fost dictat de către N., după un înscris olograf, pe care l-a recunoscut ca fiind scris de inculpatul A.

Relevant în dovedirea faptului că hotărârea de a emite această adresă nu a fost una spontană, așa cum susține inculpatul, ci una premeditată, a fost considerat și dialogul dintre martorul N. și o persoană neidentificată, din data de 24 mai 2012, orele 14:18:34, din cuprinsul căruia instanța de fond a apreciat că se confirmă cele susținute de către martorul N. în declarația dată în fața instanței de judecată.

N.: "... (neinteligibil) ... m-a chemat să discut ... Da, am fost acolo, m-au chemat să discut și am fost că i-am dictat lu' ... la una asta ... O ciornă pe care a făcut-o el, i-am dictat-o s-o bată la mașină, cu renunțarea la .... La calitatea de parte civilă în procesul cu B.

Interlocutor: Și n-ai putut să-l înveți să nu facă porcăria asta?

N.: Da' tu știi ... Tu, tu știi că ai cu cine vorbi?

Interlocutor: (n.n. - tușește)

N.: Așa știi tu, că ai cu cine vorbi?

Interlocutor: Și-a asumat-o, a mai făcut-o cu cineva?

N.: Nu, singur a făcut-o, singur a semnat-o, eu n-am făcut să i-o dictez la o juristă. În sfârșit!"

Totodată, instanța de fond s-a referit la împrejurarea că apelantul inculpat, în convorbirea telefonică înregistrată avută cu martora P. la 23 mai 2012, ora 21:27:11, ulterior prezentării acesteia la D.N.A. în calitate de martor cu referire la Adresa din 22 mai 2012, a întrebat-o: "Da nu i-ai zis că era făcută de mine acolo?, iar martora îi răspunde: "Ba da, am zis că ... Ă ... scrisă de tine și am zis astea, da' am zis că am luat adresa ... ă ... am fi ... Fițuica, așa scrisă de tine și am zis astea, da' am zis că am luat adresa ... Ă ... Am fi ... Fițuică, așa i-au zis ei și am mers la bi ... alăturat, unde N. mi-a dictat ce să scriu, după foaia aia. Știi? ... asta ... și pe urmă am scos-o la imprimantă, am ... Tu cu N. ați mai aranjat ordinea la ... zi! ... La primele alea trei puncte de acolo, ați mai făcut, ați mai corectat greșeli ce au mai fost, unele cuvinte, că nu ... Se repetau și nu vă convenea ... Asta m-a ... mă făcu ...", aspecte de natură să contureze convingerea instanței de fond că susținerile martorilor N. și P. corespund adevărului.

Constatând că martorii învederează că apelantul avea pregătită o ciornă cu conținutul adresei, prima instanță a apreciat că nu se confirmă apărarea acestuia, în sensul că hotărârea de a emite adresa a fost una spontană, luată în prezența martorului N., după apariția unei știri la TV în legătură cu pronunțarea ce urma să aibă loc în dosarul X, din declarațiile anterior menționate rezultând, dimpotrivă, că în momentul în care i-a propus lui N. emiterea adresei, inculpatul avea deja elaborat conținutul acesteia.

De altfel, prima instanță a constatat că în faza de urmărire penală, apelantul nu a susținut teza hotărârii spontane de a transmite adresa, ci a arătat: "după informațiile mele, a doua zi, se pronunța o sentință într-o cauză despre care știam că înscrisurile au fost viciate de presiunile susținute, repetate și chiar continue ale reprezentanților D.N.A.", fapt de natură să confirme modul său premeditat de a acționa.

Instanța de fond a remarcat că atitudinea apelantului de nuanțare a afirmațiilor a fost întâlnită și pe parcursul cercetării judecătorești când, audiat fiind de către instanță, acesta a învederat unele aspecte, pe care, ulterior, prin note scrise, le-a nuanțat și cărora a încercat să le dea, uneori, altă interpretare.

În faza cercetării judecătorești în fața primei instanțe inculpatul a încercat să confere demersului său o justificare legală, susținând că "graba" pentru înființarea unor noi registre și pentru realizarea unor noi ștampile a fost determinată de adoptarea O.U.G. nr. 16/2012, act normativ despre care a afirmat că îl obliga să intre în legalitate (trebuiau comandate ștampile, trebuia elaborat proiectul de H.G. pentru aprobarea noului ROF al I.S.C., trebuia reorganizată activitatea de secretariat potrivit noii subordonări). Totodată, inculpatul a încercat să demonstreze că prin emiterea celor trei ordine nu a urmărit eludarea dispozițiilor legale pentru a facilita transmiterea către instanță a Adresei din 22 mai 2012, ci a dorit intrarea în legalitate.

Instanța de fond a apreciat însă că așa cum a rezultat din probele administrate, întregul demers al inculpatului a fost circumscris creării condițiilor emiterii Adresei din 22 mai 2012 către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a nu mai fi respectat circuitul documentelor prevăzut de Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.S.C. și, totodată, pentru asigurarea confidențialității transmiterii acesteia.

De altfel, apelantul a menționat în declarația sa că: "am discutat cu secretarul general și am stabilit de comun acord ca până în data de 24 mai 2012 să se utilizeze concomitent și ștampilele vechi", fapt de natură să contrazică afirmațiile sale privind necesitatea urgentă a intrării în legalitate.

Instanța de fond a observat că atât timp cât inculpatul recunoaște că s-a înțeles chiar cu martorul L. să se folosească ștampilele vechi, în paralel, afirmațiile sale în sensul că i s-ar fi îngreunat accesul la vreo ștampilă a instituției sau i s-ar fi refuzat remiterea acestora, precum și graba în emiterea altor ștampile apar ca nejustificate, cu atât mai mult cu cât vechile ștampile s-au mai folosit și în alte situații, când deși trebuiau înlocuite cu altele noi, instituția nu a fost sancționată.

Prima instanță a apreciat că aspecte precum: modul de elaborare al celor trei ordine (redactate personal de către inculpat, pe calculatorul propriu, cu o zi înainte de a se prezenta la sediul I.S.C., în seara de 20 mai 2012), modalitatea aleasă de elaborare, persoanele implicate, data când a fost luată hotărârea de a comanda ștampila nouă (la întâlnirea cu martorul T., în ziua de vineri, 18 mai 2012, la o cafenea, inculpatul A. i-a solicitat verbal acestuia să comande o nouă ștampilă: "într-o după amiază a unei zile de vineri, chiar în ziua numirii d-lui A. în funcția de inspector general al I.S.C., m-am întâlnit cu acesta într-o cafenea /.../ Mi-a solicitat să merg luni dimineața la Monetăria Statului și să fac o ștampilă întrucât, cu o săptămână înainte Inspectoratul trecuse de Ministerul Dezvoltării la Secretariatul General al Guvernului, iar ștampila nu mai corespundea" - declarația martorului T.), modalitatea de a preda inculpatului noua ștampilă de către martorul T., (într-o parcare, în ziua de 21 mai 2012, luni dimineața - "în cursul dimineții de luni, în jurul orelor 8,00 - 8,30 m-am întâlnit în zona Ministerului Agriculturii, într-o parcare cu d-nul A., căruia i-am remis ștampila, după care l-am luat cu mașina mea și l-am lăsat la institut") se circumscriu actelor pregătitoare săvârșirii infracțiunii pentru care inculpatul este trimis în judecată, scopul acestora fiind acela de a crea condițiile pentru emiterea și transmiterea către instanța de judecată a unei adrese favorabile inculpaților, pentru termenul din 23 mai 2012.

S-a apreciat că înființarea Registrului de evidență a documentelor ce intră și ies în și din I.S.C. permitea înregistrarea adresei și transmiterea acesteia către instanță fără a mai fi respectat circuitul documentelor, cu asigurarea condițiilor de confidențialitate, iar realizarea unei noi ștampile permitea emiterea acestei adrese, chiar înainte de efectuarea operațiunii de predare-primire a atribuțiilor funcției de inspector general între inculpat și secretarul general - martorul L., activitate ce urma a fi realizată pe 24 mai 2012.

Astfel, susținerea inculpatului că nu a premeditat săvârșirea faptei și că, dacă ar fi dorit acest lucru, nu ar fi stabilit ca dată de preluare a funcției data de 24 mai 2012, ci o dată mult mai apropiată, a fost apreciată de prima instanță ca lipsită de suport probator, întrucât, prin instituirea noii ștampile, era posibilă emiterea adresei chiar înainte de efectuarea operațiunii de predare-primire a atribuțiilor funcției cu secretarul general.

Din împrejurarea că cele trei ordine au fost redactate de inculpat anterior prezentării sale la instituție, fără a se solicita în prealabil punctul de vedere al direcțiilor de specialitate și fără a fi fost transmise efectiv pe circuit, prin Departamentul Resurse Umane (modalitate care contravenea Regulamentului de Organizare și Funcționare și art. 48 din Registrul Intern în vigoare la data respectivă, atât în ceea ce privește redactarea și avizarea, cât și în ceea ce privește dispozițiile referitoare la circuitul documentelor, care impuneau înregistrarea oricărui document la Registratură), instanța de fond a tras concluzia că prin emiterea Adresei din 22 mai 2012, intenția inculpatului a fost aceea de a-i favoriza pe inculpații din dosarul X.

În susținerea ipotezei că întreaga activitate desfășurată de către inculpatul A. a fost premeditată și subsumată scopului favorizării inculpaților din dosarul X a mai venit, în opinia primei instanțe, împrejurarea că facturile fiscale din 21 mai 2012 (neînregistrată la I.S.C.), și Chitanța din 21 aprilie 2013, fără număr de înregistrare la I.S.C., au fost întocmite ulterior.

S-a constatat că nu a existat un referat de necesitate și o comandă scrisă, iar Ordinul nr. 1 privind instituirea ștampilelor a fost înregistrat într-un registru înființat printr-un ordin ulterior - Ordinul nr. 2 din 21 mai 2012, fiind, totodată, ștampilat cu ștampila care nu era în mod oficial comandată.

Mai mult, s-a stabilit că Factura din 21 mai 2012 pentru ștampila utilizată de inspectorul general este emisă în data de 21 mai 2012, ora 7:49:08, iar Comanda din 21 mai 2012, pentru aceeași ștampilă este ștampilată cu ștampila pentru care se emitea comanda.

Instanța de fond a notat că în ziua de 22 mai 2012, pe lângă Adresa din 22 mai 2012 înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost emise și alte adrese, pentru care a fost respectat circuitul documentelor, astfel cum a fost stabilit prin Regulamentul de organizare și funcționare, respectiv, s-a obținut semnătura persoanei care a întocmit-o și avizul Direcțiilor de specialitate și a secretariatului general, fapt de natură să confirme că inculpatul a acționat în modalitatea expusă în scopul creării condițiilor favorabile emiterii Adresei din 22 mai 2012.

De asemenea, prima instanță a constatat că Adresa către Arhiepiscopia Romano-Catolică București este înregistrată la 22 mai 2012 în Registrul de intrare-ieșire al I.S.C., aflat la secretariatul general.

A mai constatat că pe parcursul a doi ani au fost folosite în activitatea I.S.C. ștampile care trebuiau scoase din uz, în termen de 20 de zile de la data adoptării O.U.G. nr. 44 din 17 mai 2010 și, cu toate acestea, în tot acest interval nu a existat nicio sancțiune la nivelul I.S.C.-ului, nici măcar de natură contravențională, așa cum prevăd dispozițiile H.G. nr. 544/2003.

Ca atare, graba inculpatului de a comanda noi ștampile a apărut ca nejustificată, în condițiile în care acesta nu preluase atribuțiile funcției de inspector general, nu a respectat procedura - ce impunea o comandă scrisă, un referat de necesitate - și, în plus, astfel cum a rezultat din declarația inculpatului, vechile ștampile puteau fi folosite în continuare, în paralel cu cele noi, nefiind justificată urgența în comandarea altora noi fără respectarea procedurii interne.

În Adresa din 22 mai 2012 se menționează:

"I.S.C. neînregistrând vreun prejudiciu financiar-contabil nu se constituie parte civilă în cauza penală de față pentru următoarele considerente:

1. I.S.C. nu a efectuat nici un fel de servicii de organizare a evenimentului intitulat X;

2. Contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice, fără personalitate juridică, aflate în subordinea I.S.C. și, pe cale de consecință, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule, din punct de vedere juridic;

3. Structura bugetară a instituției nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activități;

4. Din evidențele interne ale compartimentelor de specialitate din organizarea I.S.C., nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar contabil".

La redactarea Adresei din 22 mai 2012 au fost avute în vedere următoarele documente:

"1. Raportul de expertiză contabilă judiciară, efectuat în fața instanței de fond, care concluzionează că, în urma organizării evenimentului intitulat X în bugetul I.S.C. nu a fost înregistrat vreun prejudiciu;

2. Evidențele contractelor cu instituția noastră care nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil;

3. Raportul Curții de Conturi privind activitatea I.S.C. pentru anul 2004."

Din probele dosarului, instanța de fond a apreciat că cele învederate în cuprinsul adresei anterior menționate nu corespund realității, iar inculpatul nu a făcut minime verificări cu privire la realitatea celor consemnate.

Astfel, instanța de fond s-a referit la faptul că inculpatul A. a arătat în declarația dată în faza de urmărire penală (24 mai 2012) că a studiat raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul X în momentul în care a apărut pe un site, iar cu privire la sentința instanței de fond pronunțată în același dosar, a precizat: "am citit sentința instanței de fond pe diagonală și nu știu care au fost argumentele instanței în înlăturarea concluziilor experților contabili. Din studiul pe diagonală am înțeles că expertiza contabilă a fost înlăturată fără argumente pertinente. ... Societățile au încasat bani pentru organizarea evenimentelor, inclusiv sub sigla I.S.C., au prestat servicii, iar reținerea mea este că pentru fondurile colectate, identificate în evidențele contabile s-au plătit taxele legale, respectiv TVA, impozite de către societate. Vreau să subliniez că nu am înțeles că banii s-au regăsit tot în evidențele contabile ale firmelor și am calculat un eventual beneficiu al firmelor de circa 12%".

Având în vedere declarația anterior menționată, instanța de fond a considerat că inculpatul A. a inițiat acest demers juridic în numele instituției, fără însă a se documenta temeinic și fără să respecte procedura legală a emiterii unei adrese către o instanță de judecată, astfel cum este reglementată prin Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.S.C. și Registrul intern al I.S.C.

În plus, instanța de fond s-a raportat și la împrejurarea că în cuprinsul Adresei din 22 mai 2012 se face referire la un act de control al Curții de Conturi, despre care inculpatul auzise de la C. ("în legătură cu raportul Curții de Conturi pe anul 2004, informația o aveam de la C." - declarație instanță fond din 30 septembrie 2014), pe care acesta nu-l văzuse, în materialitatea sa ("din informațiile mele cunosc că un astfel de control a avut loc. Nu cunosc conținutul raportului întocmit de Curtea de Conturi. Am solicitat directorului economic acest raport, marți dimineața - 22 mai 2012 și acesta mi-a spus că nu l-a găsit" - declarație urmărire penală din 24 mai 2012) și nu-i studiase conținutul.

Menționarea actului de control anterior menționat într-o adresă oficială, transmisă către Înalta Curte de Casație și Justiție și de natură să atragă consecințe juridice a fost apreciată de instanța de fond ca un fapt inacceptabil, din punct de vedere al responsabilității funcției pe care o deținea inculpatul și, totodată, inexplicabil, prin raportare la faptul că pe tot parcursul procesului penal, inculpatul s-a declarat a fi o persoană care respectă întrutotul legea (susținând că a emis noile ștampile pentru a intra în legalitate, conform prevederilor legale) și se conformează dispozițiilor acesteia.

De altfel, ulterior, prin Adresa din 12 iunie 2012, I.S.C. a comunicat organului de urmărire penală că exercițiul financiar al anului 2004, inclusiv contractele încheiate de I.S.C. pentru organizarea evenimentului X nu au făcut obiectul controlului Curții de Conturi, întrucât în anul 2005 la această instituție nu a fost programată nicio activitate de verificare a I.S.C. Mai mult, adresa arată că în cadrul acțiunii de control realizate la această instituție în anul 2004 au fost verificate situațiile financiare încheiate pentru exercițiul financiar al anului 2003, aspect neverificat de inculpat anterior emiterii unei adrese oficiale către instanța de judecată.

Explicațiile contradictorii ale inculpatului din cursul procesului, constând în aceea că în faza de cercetare judecătorească a arătat că pentru emiterea adresei nu a consultat direcțiile de specialitate, deoarece "nu avea încredere în acele persoane, ci doar în N.", în timp ce în faza de urmărire penală a învederat că "pentru a sesiza un abuz nu aveam nevoie de direcțiile de specialitate. Am considerat că este suficient avizul dat de aceste direcții în anul 2008", au fost apreciate de către instanță ca demonstrând ignorarea intenționată de către inculpat a dispozițiilor legale interne, cu scopul de a-i favoriza pe inculpații din dosarul X, prin emiterea Adresei din 22 mai 2012, întocmită cu încălcarea dispozițiilor interne și contrar intereselor instituției pe care o conducea.

Prima instanță a mai apreciat că apelantul a fost inconsecvent în susținerile făcute, contrazicându-și propriile afirmații. În acest sens, a fost considerat relevant faptul că acesta a declarat, în fazele de urmărire penală, dar și de cercetare judecătorească că avea deplină încredere în N. însă, ulterior, a învederat contrariul, arătând că a "suspectat un abuz al dl. N. ca urmare a atitudinii avute de acesta în anul 2008, cu ocazia constituirii ca parte civilă a I.S.C.", că în cadrul dialogului pe care l-a avut cu N. în biroul său în ziua de 22 mai 2012, "N. s-a inflamat din nou pentru faptul că nu am încredere în el", iar apelantul i-ar fi precizat că "degeaba este un bun profesionist dacă se dă cum bate vântul" și "i-am subliniat că într-adevăr nu am încredere în el".

Deși apelantul nu verificase temeinic conținutul niciunui document menționat în cuprinsul Adresei din 22 mai 2012 și nu ceruse un punct de vedere oficial și argumentat Direcției juridice, prima instanță a remarcat că acesta a încercat să acrediteze ideea că adresa menționată reflectă adevărata situație, în timp ce adresa din anul 2008, prin care I.S.C. s-a constituit parte civilă, ar fi fost emisă ca urmare a presiunilor D.N.A., susținere ce a fost infirmată atât de martora AA., inspector general în cadrul I.S.C. în perioada 2005 - 2009, cât și de martorul T., care nu au relevat existența unor asemenea presiuni din partea D.N.A.: "La prima solicitare de constituire de parte civilă a D.N.A.-ului au fost anumite discuții în cadrul compartimentelor de specialitate cu privire la oportunitatea de constituire ca parte civilă, însă, după trimiterea raportului de constatare de către D.N.A., din câte îmi amintesc, nu a existat nici un aviz negativ cu privire la constituirea de parte civilă ... nu am influențat în nici un fel opinia specialiștilor și nu s-a exercitat nici un fel de presiune din partea nimănui".

Deși apelantul inculpat a susținut că este o persoană care respectă și se conformează dispozițiilor legale, întreprinzând acest demers, în numele I.S.C., tocmai pentru a nu fi acuzat, ulterior, că încalcă legea cu privire la organizarea activității instituției (ștampile, registre, regulamente), prima instanță a constatat că, în realitate, prin întocmirea și transmiterea Adresei din 22 mai 2012, acesta a ignorat dispozițiile legale, prevalându-se de "formația sa de militar", de capacitatea sa de a lua decizii în situații limită (exista posibilitatea ca la termenul de judecată din 23 mai 2015 dosarul X să fie soluționat și, în opinia sa, această situație impunea o decizie rapidă) și pentru a nu-i avea pe conștiință pe inculpații din dosarul X (astfel cum a declarat în faza de urmărire penală), atitudine considerată incompatibilă cu funcția în care fusese numit, ce impunea alte standarde de conduită și luarea altor măsuri în asemenea situații.

De altfel, prima instanță a observat că în perioada martie - octombrie 2009, cât apelantul a îndeplinit funcția de inspector general de stat în cadrul I.S.C. și, totodată, în perioada octombrie 2009 - 20 noiembrie 2009, cât timp a ocupat funcția de director al Direcției Legislație, acesta nu a considerat necesar să informeze instanța de judecată (în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție ce judeca fondul cauzei X) că I.S.C. s-a constituit parte civilă în proces în "mod abuziv", ca urmare a presiunilor exercitate de Parchet.

Materialul probator administrat în cauză a format convingerea instanței de fond că situația de fapt este cea expusă în rechizitoriu, respectiv că inculpatul A., în calitate de inspector general al I.S.C., în scopul de a zădărnici sau, cel puțin, de a îngreuna judecata în cauză privindu-i pe inculpații B., C., D., E., F. și G., a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale și a normelor interne privind circuitul documentelor, contrar intereselor instituției pe care o reprezenta, Adresa din 22 mai 2012 prin care I.S.C. (parte civilă în Dosarul nr. x/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție) a comunicat instanței că nu se constituie parte civilă, făcând trimitere fie la un act de control al Curții de Conturi care viza situațiile financiare încheiate pentru exercițiul financiar din anul 2003 - și nu pentru anul 2004 - fie la contractele încheiate de I.S.C. pentru organizarea evenimentului X, anexând documente interne cu opiniile unor persoane din cadrul I.S.C. la momentul constituirii ca parte civilă, infirmate prin documente ulterioare.

3.2. Încadrarea juridică a faptelor. Legea penală mai favorabilă

Examinând cauza în contextul dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., potrivit cărora, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, prima instanță a reținut că este aplicabilă legea veche, aceasta fiind legea mai favorabilă apelantului.

S-a arătat că, potrivit art. 264 alin. (1) C. pen. anterior "Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.", iar potrivit art. 269 alin. (1) C. pen., "Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă."

Prima instanță a apreciat că, pe de o parte, la stabilirea legii penale mai favorabile nu poate fi avut în vedere doar criteriul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de apelant, ci a luat în considerare un ansamblu de criterii care determină, în concret, o situație juridică mai favorabilă acestuia, în raport de incidența în cauză a diferitelor instituții juridice, cum ar fi cele referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva, concurs etc.

Precizând că criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă, analizând situația juridică concretă a apelantului inculpat, prin prisma împrejurărilor de fapt în care a fost comisă infracțiunea, ce converg către aplicarea pedepsei închisorii într-un cuantum orientat spre media limitelor prevăzute de legea penală, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă apelantului este legea veche.

Din această perspectivă, comparând dispozițiile referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din reglementarea veche cu cele din actualul C. pen., s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este cea veche, având în vedere condițiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, pe durata termenului de încercare sunt prevăzute obligații mai puține etc.). Deși instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în noua reglementare a fost considerată mai favorabilă, în raport cu instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere din vechea reglementare, prin prisma duratei termenului de încercare (denumit termen de supraveghere în noua lege), acest element a fost apreciat de prima instanță ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.

Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) C. pen., publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, stabilindu-se criteriul aprecierii globale în stabilirea legii penale mai favorabile, astfel că, la soluționarea laturii penale a cauzei s-a decis că dispozițiile C. pen. anterior se vor aplica în mod global unitar.

3.3. Analiza încadrării juridice a faptei, potrivit art. 396 alin. (2) raportat la art. 403 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În drept, prima instanță a apreciat că fapta apelantului A., constând în aceea că, în calitate de inspector general al I.S.C., în scopul de a zădărnici sau cel puțin de a îngreuna judecata cauzei (Dosarul nr. x/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție) privind pe inculpații C., D., B., E., F. și G. a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale (O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012, H.G. nr. 2/2001) și a normelor interne privind circuitul documentelor și contrar intereselor instituției pe care o reprezenta, Adresa din 22 mai 2012, prin care I.S.C. (parte civilă în Dosarul nr. x/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție) a comunicat instanței de recurs că "I.S.C. neînregistrând vreun prejudiciu financiar contabil, nu se constituie parte civilă în cauza penală de față", făcând trimitere la un act de control al Curții de Conturi care viza situațiile financiare încheiate pentru exercițiul financiar din anul 2003 - și nu cel pentru anul 2004, care interesa instanța - și, totodată, anexând documente interne cu privire la opiniile unor persoane din cadrul I.S.C. la momentul constituirii ca parte civilă, infirmate prin documente ulterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.

Potrivit art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, "se află în legătură directă cu infracțiunea de corupție favorizarea persoanelor care au comis vreuna din infracțiunile prevăzute în secțiunea a 2-a și a 3-a".

Prima instanță a arătat că elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului sunt următoarele:

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea are drept condiții preexistente: obiectul infracțiunii, constând în relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, activitate care este împiedicată prin ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici judecata; subiectul activ, în legătură cu care legea nu condiționează existența infracțiunii de favorizare a infractorului de existența vreunei calități speciale a autorului, putând fi săvârșită în principiu de orice persoană; subiectul pasiv principal, reprezentat de stat, ca administrator al justiției penale și subiectul pasiv secundar, care poate fi orice persoană ale căror interese au fost prejudiciate prin săvârșirea infracțiunii de către subiectul activ.

Din punctul de vedere al elementului material, instanța de fond a precizat că favorizarea infractorului este o infracțiune comisivă, care se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, fie pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Ca atare, prima instanță a menționat că pentru existența infracțiunii este necesar, în primul rând, să se dea un ajutor, care poate fi material sau moral, realizat prin acte comisive sau omisive, dat direct sau indirect. A arătat că "a da ajutor" unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici judecata înseamnă a da orice sprijin acestuia pentru a întârzia sau a împiedica cercetările într-o cauză penală, fapt ce reprezintă o favorizare personală.

Sub un prim aspect, s-a menționat că ajutorul pentru a îngreuna sau zădărnici cercetarea penală sau tragerea la răspundere penală poate fi dat infractorului în intervalul de la săvârșirea infracțiunii și până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, nefiind de interes dacă urmărirea penală a început sau nu, ori dacă acțiunea penală a fost sau nu pusă în mișcare contra infractorului.

De asemenea, instanța de fond a considerat că ajutorul poate viza împiedicarea sau îngreunarea oricărui act de procedură care se efectuează în cursul acestei faze a procesului penal, inclusiv întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură, de administrare a probelor etc, în faza de judecată în primă instanță sau în căile de atac. Făcând referire la concepția doctrinară, instanța a precizat că "a îngreuna" înseamnă "a pune în dificultate, a crea greutăți, a provoca întârzieri, amânări sau complicații, a pune piedici, a căuta să inducă în eroare sau să abată atenția de la o anumită împrejurare sau lucru, a deruta", iar "a zădărnici" 'înseamnă "a împiedica, a face imposibilă în totul sau în parte judecarea unei cauze".

Astfel, s-a constatat că prin întocmirea, semnarea și înaintarea de către apelantul A., în calitate de inspector general al I.S.C., către instanța supremă, pentru dosarul X, a Adresei din 22 mai 2012 prin care s-a contestat existența unui prejudiciu în cauza menționată, inculpatul a urmărit îngreunarea și întârzierea cercetărilor în dosarul privindu-l pe B. și pe ceilalți inculpați, crearea unei situații favorabile acestora, prin inducerea unei stări de dubiu cu privire la existența prejudiciului și implicit a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care erau trimiși în judecată, punerea sub semnul întrebării a modalității de administrare a probelor.

Deși apelantul a susținut că emiterea adresei menționate nu putea influența în vreun fel situația juridică a inculpatului B. sau a celorlalți inculpați și nu putea produce efecte juridice, nu putea genera efectuarea unei noi expertize, nu putea influența latura penală - motivat de aceea că la data emiterii acesteia, inculpatul nu preluase atribuțiile funcției de inspector general și, totodată, întrucât instanța avea posibilitatea disjungerii laturii civile (afirmații făcute în cuprinsul din notelor scrise depuse de apelant), prima instanță a apreciat că toate aceste susțineri sunt nerelevante, raportat la elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, pentru a căror întrunire este necesar ca favorizatorul să urmărească îngreunarea sau împiedicarea judecății și nu este important dacă acest ajutor poate să împiedice efectiv, judecata.

Potrivit probelor administrate în cauză s-a apreciat că apelantul A. a avut cunoștință că în data de 23 mai 2012 urma să se judece cauza privindu-i pe inculpații B., C., D., B., E., F. și G. ("i-am spus lui N. că în data de 23 mai 2012 este termen în X și l-am întrebat dacă nu îi are pe conștiință pe foștii șefi" - declarația inculpatului din faza de urmărire penală; "în biroul meu există un televizor, iar la acel televizor a apărut informația că a doua zi urma ca instanța să se pronunțe în dosarul X acesta fiind momentul care a declanșat inițiativa mea" - declarația dată în fața instanței de judecată), emițând în mod intenționat Adresa din 22 mai 2012 prin care a susținut că I.S.C. nu a înregistrat nici un prejudiciu financiar-contabil și nu se poate constitui parte civilă în cauză și invocând, în sprijinul afirmațiilor făcute, printre altele, un raport al Curții de Conturi ce viza situațiile financiare încheiate pe anul 2003 și nu pe anul 2004, cu scopul de a-i favoriza pe inculpații din dosarul X.

Prima instanță a apreciat că prin conținutul său, adresa menționată nu era aptă să înlăture vinovăția inculpaților, întrucât refuzul părții vătămate de a se constitui parte civilă nu echivalează cu lipsa prejudiciului, însă venea în sprijinul apărării acestora și crea suspiciuni cu privire la existența prejudiciului, putând duce la efectuarea unei noi expertize, la îngreunarea judecării cauzei, la acordarea de noi termene în vederea administrării probei menționate, ceea ce ar fi prelungit procesul și ar fi putut conduce, probabil, chiar la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale a inculpaților.

S-a susținut că modalitatea concretă de favorizare a făptuitorului a constat în inducerea în eroare a instanței de judecată, cu scopul evident de a deruta, de a induce ideea de dubiu, negarea existenței unui prejudiciu fiind întărită și prin raportare la un act al Curții de Conturi din anul 2004, care viza situația financiară încheiată pentru exercițiul financiar din anul 2003, nu pe anul 2004, precum și prin atașarea la respectiva adresă a unor documente, din care ar fi rezultat că la momentul efectuării urmăririi penale, direcțiile de specialitate din cadrul I.S.C. nu au identificat vreun prejudiciu pentru instituție, fără a se preciza că aceste acte interne au fost infirmate prin alte documente ulterioare.

Faptul că apelantul, înainte de a prelua atribuțiile funcției sale, a emis ordine "pro causa" cu privire la ștampilă și registrul de evidențe intrare-ieșire din unitate, pentru ca adresa să ajungă în timp "util" la instanță (înainte de a se ajunge la dezbateri) a fost considerat a demonstra scopul pentru care acesta a acționat, respectiv favorizarea inculpaților din dosarul X.

S-a observat că în notele scrise, depuse ulterior dezbaterilor în fond, apelantul inculpat a prezentat aspecte ce nu au fost susținute în condiții de contradictorialitate și oralitate, fără a se da posibilitatea acuzării să-și spună punctul de vedere, unele venind în contradicție cu cele susținute în declarațiile date chiar de inculpat, atât în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească.

Astfel, apelantul a arătat, în cuprinsul notelor scrise, că avea obligația legală de a informa instanța cu datele menționate în Scrisoarea din 22 mai 2012 (deși în 2008 nu a considerat că avea această obligație, afirmând că "refuză să asculte orice detaliu, deoarece nu îl interesează subiectul, nefiind domeniul său de responsabilitate"), precizând în fața instanței de judecată că a luat hotărârea de a emite această adresă deoarece nu dorea "să aibă pe conștiință niște oameni nevinovați". Aceste susțineri au fost apreciate de către prima instanță ca fiind evident contradictorii.

S-a arătat că dacă apelantul inculpat ar fi considerat că avea obligația legală de a informa instanța de judecată despre un eventual "abuz", nimic nu-l împiedica să respecte, întocmai, dispozițiile legale cu privire la emiterea adresei, prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare și în Regulamentul intern, să ceară opinia celor care reprezentaseră I.S.C. în fața instanței de judecată, să se documenteze temeinic cu privire la acest aspect și să elaboreze adresa cu sprijinul Direcției de specialitate, nu cu persoane care la acel moment nu dețineau vreo calitate în cadrul Institutului.

Împrejurarea că inculpatul a susținut, prin notele scrise, că nu a avut cunoștință de conținutul scrisorilor elaborate la data de 26 septembrie 2008 (prin care Serviciul Achiziții, Direcția Economică, Biroul Audit Public Intern arătau că I.S.C. se poate constitui parte civilă), iar dacă l-ar fi cunoscut, nu ar fi emis adresa, nu a fost considerată de natură să excludă vinovăția apelantului.

Cât timp acesta a conceput și semnat acea adresă, însușindu-și conținutul acesteia, instanța de fond a considerat nerelevante susținerile sale, în sensul că forma inițială a adresei ar fi avut alt conținut, modificat ulterior de N. sau că nu era aptă să producă consecințe juridice.

S-a apreciat că esențială pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiuni este urmărirea de către favorizator a îngreunării, împiedicării judecății, nu și aptitudinea acestui ajutor de a împiedica efectiv judecata.

Sub un al doilea aspect, legat de condiția ca ajutorul să fie dat unui infractor, prima instanță a arătat că prin noțiunea de infractor nu trebuie înțeleasă, așa cum susține apelantul, o persoană condamnată definitiv, întrucât s-ar limita răspunderea penală și sfera de aplicare a textului de lege, ceea ce ar contraveni voinței legiuitorului.

A precizat că orice persoană găsită vinovată trebuie să răspundă în calitatea sa de favorizator, indiferent dacă cel pe care-l favorizează a comis doar o faptă prevăzută de legea penală (ex.: minorul sau o persoană a săvârșit fapta în legitimă apărare) ori a comis o infracțiune (fapta tipică prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție).

Referindu-se la faptul că infractorul, în concepția legiuitorului, este persoana care a săvârșit, cu vinovăție, o infracțiune ori care a participat la comiterea ei ca autor, instigator sau complice, instanța de fond a considerat că analiza calității subiectului favorizat se face in concreto, raportat la fiecare caz în parte, ori în speță, persoana/persoanele favorizată/e au calitatea de inculpat, față de care, în primă instanță, se dispusese condamnarea la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni.

S-a apreciat că apelantul inculpat A. a urmărit, în principal, favorizarea numitului B., ce era judecat, în calitate de inculpat, în dosarul X și, implicit favorizarea celorlalți inculpați din dosar: C., D., E., F. și G.

Instanța de fond a analizat și susținerea Parchetului, în sensul că inculpatul ar fi urmărit, în principal favorizarea lui B., întrucât din probele dosarului a reieșit că cei doi erau colegi de partid, întâlnindu-se la diferite ședințe de partid (aspect confirmat și de inculpat) și menținând o strânsă legătură prin telefon și sms, uneori chiar în perioada procesului pe care B. îl avea la Înalta Curte de Casație și Justiție (dovadă fiind comunicările telefonice și sms-urile din ziua de 22 mai 2012, ora 5:53:48 (AM), 15 decembrie 2011, ora 6:27:19 (PM), 28 decembrie 2011, ora 4:39:49 (PM/SMS), 30 ianuarie 2012, ora 4:11.59 (SMS), 24 decembrie 2011, ora 11:01:31 (AM/SMS), 14 aprilie 2012, ora 4:15:19 (PM/SMS), 16 aprilie 2012, ora 8:37:06 (PM/SMS), 15 decembrie 2011 - data pronunțării soluției în Dosarul nr. x/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care B. era judecat pentru fapte de corupție).

Deși apelantul inculpat a susținut că toate aceste comunicări telefonice sau SMS-uri nu prezintă relevanță, întrucât s-au realizat cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun, pentru a transmite urările specifice celor două sărbători, instanța de fond, coroborându-le cu celelalte probe, în contextul situației de fapt reținute, a apreciat că ele demonstrează faptul că între B. și inculpatul din prezenta cauză a existat o comunicare constantă, ultimul menționat fiind interesat de situația juridică a numitului B. (fiind relevant apelul telefonic inițiat la data de 15 decembrie 2011 - când se pronunța soluția în Dosarul nr. x/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar afirmațiile apelantului din cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, în sensul că "nu dorea să-i aibă pe conștiință pe cei din dosarul X", că a citit hotărârea instanței de fond, pronunțată în dosarul X și raportul de expertiză efectuat în această cauză, că avea informații că a doua zi se pronunță o hotărâre într-o cauză în care înscrisurile au fost viciate și că avea cunoștință de existența raportului Curții de Conturi pe anul 2004 de la inculpata C., au confirmat interesul manifestat de inculpat cu privire la modul de soluționare al dosarului X și, în același timp, au confirmat teza probatorie susținută de Parchet.

Raportând noțiunea de "infractor" la elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. anterior, ce constă în ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, instanța de fond a considerat că noțiunea de infractor este folosită în sens larg, vizând toate fazele procesului penal (urmărire penală, judecata, executarea hotărârii penale) și nu limitativ la o singură etapă a procesului penal.

S-a apreciat, totodată, că în situația în care s-ar admite teza apelantului că noțiunea de infractor se referă doar la o persoană care a fost condamnată definitiv, s-ar ajunge la concluzia că ajutorul dat, în sensul textului de lege, unei asemenea persoane ar fi exclus în faza de urmărire penală și judecată, deoarece în aceste două faze nu se poate vorbi de o persoană condamnată definitiv.

În plus, contrar susținerii inculpatului, s-a precizat că prin Decizia nr. 146/2008 a Curții Constituționale s-a statuat că utilizarea de către legiuitor a noțiunii de infractor în dreptul penal nu are semnificația unei înfrângeri a prezumției de nevinovăție.

S-a menționat că în actuala reglementare s-a renunțat la noțiunea de infractor, întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de exemplu: minoritatea sau eroarea de fapt), întrucât verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal și nu în raport de aprecierea făcută de favorizator.

Instanța de fond a mai menționat că fapta constituie infracțiunea de favorizare a infractorului chiar dacă infractorul favorizat este, ulterior, achitat, deoarece favorizarea infractorului este o faptă anterioară, distinctă de cea comisă de infractorul favorizat, astfel că favorizatorul poate fi condamnat chiar dacă cel căruia i-a dat ajutor nu a fost trimis în judecată pentru fapta săvârșită.

Sub un al treilea aspect, s-a arătat că ajutorul trebuie dat infractorului fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, condiție realizată în speță, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că o asemenea înțelegere ar fi existat.

Totodată, sub un al patrulea aspect, instanța de fond a menționat că ajutorul trebuie dat infractorului pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei și poate viza întârzierea sau împiedicarea oricărui act de procedură care se efectuează în cursul acestei faze a procesului penal (din momentul citirii actului de sesizare și până când hotărârea judecătorească rămâne definitivă).

S-a precizat că în speță, dosarul X, în care erau cercetați inculpații B., C., D., E., F., G., se afla în faza procesuală a recursului, depășindu-se stadiul în care aceștia figurau ca făptuitori. Instanța a explicat că "a îngreuna" înseamnă a face dificultăți, a provoca întârzieri, amânări sau complicații, a pune piedică, a căuta să inducă în eroare, să abată atenția de la o anumită împrejurare sau lucru, a deruta, iar "a zădărnici" înseamnă a împiedica, a face imposibilă în tot sau în parte, urmărirea, judecarea sau executarea pedepsei.

În cauză, prin emiterea de către apelant a Adresei din 22 mai 2012 s-a urmărit îngreunarea și întârzierea cercetărilor în cauza X și crearea unei situații favorabile inculpaților, prin inducerea unei stări de suspiciune cu privire la existența prejudiciului, fapt de natură să ducă la verificări suplimentare, care atrăgeau amânarea cauzei, provocând întârzieri, în condițiile în care exista și posibilitatea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale a inculpaților.

Instanța a mai arătat că, în cazul infracțiunii de favorizare a infractorului, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiției penale, iar legătura de cauzalitate rezultă implicit din comiterea faptei, mai precis, constatarea că a fost săvârșită activitatea de dare de ajutor unui participant la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Continuând analiza, din punctul de vedere al laturii subiective, prima instanță a menționat că elementul subiectiv constă în vinovăție, care se manifestă sub forma intenției directe.

A precizat că în speță, din modul în care inculpatul A. a conceput întreaga activitate infracțională a rezultat intenția directă cu care acesta a acționat, faptul că acesta cunoștea că atât inculpatul B., cât și ceilalți inculpați C., D., E., F. și G. erau trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni și urma să se dea o soluție definitivă în cauza ce-i privea, iar scopul pentru care a emis Adresa din 22 mai 2012 a fost de a împiedica sau a îngreuna cercetarea judecătorească în respectiva cauză.

Ca atare, s-a constatat că atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât și al laturii subiective, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. anterior.

4. Apărările apelantului inculpat privind incidența cauzelor de neimputabilitate, justificative și incidența autorității de lucru judecat

Deși la termenul din data de 19 mai 2015, înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească, inculpatul a declarat: "Deși am solicitat să completez declarația inițială, după ce m-am consultat cu apărătorii mei, renunț a mai face vreo altă declarație, întrucât aspectele pe care doream să le relev nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei pe fond", s-a constatat că între momentul declarării închise a dezbaterilor și cel al pronunțării soluției, prin notele scrise depuse la dosar, acesta a invocat o serie de aspecte care au fost susținute doar parțial, cu ocazia dezbaterilor și la care instanța, fără a considera necesar să repună cauza pe rol, a făcut referire în motivare.

4.1. Cu privire la existența stării de necesitate ce a avut la bază convingerea că apelantul inculpat era obligat de a salva de la un pericol imediat interesul general, reprezentat de înfăptuirea justiției, fiind în posesia unor documente și informații justificate, care trebuiau aduse la cunoștința instanței pe rolul căreia se afla dosarul X, instanța de fond a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative referitoare la starea de pericol și la acțiunea de salvare.

Pe lângă faptul că informațiile pe care apelantul inculpat le deținea erau eronate, acesta nedepunând niciun minim de diligență pentru a verifica veridicitatea acestora, instanța de fond a apreciat că situația expusă de acesta nu se poate încadra în noțiunea de stare de necesitate, interesul general nefiind amenințat în vreun fel de un pericol iminent.

4.2. Instanța de fond a considerat nefondată apărarea apelantului privind existența cauzei justificative, respectiv îndeplinirea unei obligații legale.

Inculpatul a susținut că avea obligația să informeze instanța, conform art. 227 alin. (2) C. pen. anterior, în legătură cu faptul că prejudiciul nu fusese reținut în evidențele financiar contabile ale I.S.C., precum și cu faptul că Scrisoarea din 26 septembrie 2008 prin care I.S.C. s-a constituit parte civilă nu era avizată legal de singura persoană îndreptățită să o facă, directorul Direcției de contencios, EE., existând indicii temeinice despre posibilitatea săvârșirii unui abuz sau cel puțin a unei neglijențe în serviciu.

Prima instanță a apreciat că această sesizare nu trebuia depusă la instanța de judecată, întrucât instanța nu avea atribuții și nici competență materială și funcțională în legătură cu cercetarea unor pretinse fapte penale, competente în acest sens fiind organele de urmărire penală. Totodată, s-a reținut că aspectele învederate în cuprinsul Adresei din 22 mai 2012 nu se referă la elementele menționate de către inculpat în cadrul acestei apărări (neînregistrarea prejudiciului și neavizarea scrisorii de directorul Direcției contencios).

4.3. Nici apărarea invocată de apelantul inculpat legată de exercitarea unui drept - principiul disponibilității acțiunii civile - nu a fost apreciată ca fondată, întrucât prin emiterea Adresei din 22 mai 2012, inculpatul nu a urmărit satisfacerea interesului institutului, ci a urmărit favorizarea infractorilor din dosarul X.

4.4. Apelantul inculpat a mai susținut că în speță ar fi incidentă eroarea - cauza de neimputabilitate, deoarece o persoană este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, iar o infracțiune de favorizare a infractorului nu poate fi reținută decât cu privire la favorizarea unei persoane condamnate definitiv.

Or, a susținut inculpatul, la data emiterii Adresei din 22 mai 2012, inculpații din dosarul X aveau calitatea de infractori necondamnați.

Prima instanță a apreciat că eroarea, ca noțiune cu semnificație penală, nu trebuie confundată cu nepriceperea celui care acționează, în sensul că acesta, deși își dă seama că nu cunoaște realitatea respectivă sau că are slabe cunoștințe asupra acesteia și nu este în stare să o înțeleagă, acționează, totuși, în cunoștință de cauză.

S-a arătat că inculpatul, deși avea posibilitatea să se informeze cu privire la aspectele reținute în adresă, apelând la juriștii din cadrul Direcției juridice, a ignorat părerea acestora și a acționat în modalitatea reținută, asumându-și consecințele faptelor sale. Ca atare, instanța de fond a stabilit că apelantul inculpat nu se poate prevala de cauza de neimputabilitate a erorii, apărarea formulată fiind nefondată, ci, în realitate, acesta invocă, practic, propria sa culpă.

4.5. Referitor la susținerea apelantului privind existența autorității de lucru judecat, invocată în legătură cu Decizia nr. 160/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2009, situație ce ar fi impus aplicarea principiului non bis in idem, deoarece "instanța care a soluționat dosarul X nu i-a reținut inculpatului nici măcar o abatere în procesul penal", instanța de fond a considerat că este neîntemeiată.

S-a precizat că excepția procesuală a autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părți, obiect și cauză), aspect neîntrunit în cauză.

4.6. S-a mai arătat de către apelantul inculpat că în cauză ar fi vorba despre o tentativă la infracțiunea de favorizarea infractorului, care nu se pedepsește, acesta susținând că, în speță, consumarea infracțiunii nu ar fi fost posibilă deoarece Adresa din 22 mai 2012 era nulă.

Instanța a apreciat, însă, că infracțiunea săvârșită de inculpat a fost consumată. S-a arătat că infracțiunea de favorizarea infractorului se consumă în momentul când activitatea de ajutorare a fost realizată și s-a produs urmarea imediată, în sensul că ajutorul dat avea ca obiectiv aptitudinea de a împiedica sau îngreuna cercetarea judecătorească într-o cauză penală.

Prima instanță a menționat că infracțiunea de favorizarea infractorului se consumă indiferent dacă judecata a fost sau nu împiedicată sau îngreunată, astfel încât, chiar dacă, ulterior, s-a constatat nulitatea Adresei din 22 mai 2012, infracțiunea de favorizare a infractorului se consumase.

4.7. Și susținerile apelantului inculpat referitoare la posibilitatea reținerii în sarcina sa a infracțiunii prevăzute de art. 265 C. pen. anterior (omisiunea de a încunoștința organele judiciare) și a infracțiunii prevăzută de art. 272 C. pen. anterior (reținerea sau distrugerea de înscrisuri) în situația în care nu ar fi transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție Adresa din 22 mai 2012 au fost apreciate ca nefondate, în contextul împrejurărilor săvârșirii faptei.

Prima instanță a considerat inexplicabilă atitudinea inculpatului din anul 2012 - în comparație cu cea avută în anii 2008 - 2009 - în raport de aceea că la momentul inițial la care a fost solicitat punctul de vedere al I.S.C. cu privire la existența prejudiciului și a posibilității de constituire ca parte civilă a I.S.C. în dosarul X, inculpatul nu și-a mai pus problema că putea fi tras la răspundere penală pentru cele două infracțiuni menționate, preferând o atitudine pasivă, de dezinteresare.

Ca atare, instanța de fond a respins, ca nefondată, solicitarea inculpatului de a se dispune încetarea procesului penal în baza art. 11 alin. (2) raportat la art. 10 lit. i¹)  - j) C. proc. pen. anterior sau în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

5. Individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 264 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 264 C. pen. anterior, raportat la art. 17 din Legea nr. 78/2000, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul ridicat de pericol social și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, persoana inculpatului și atitudinea procesuală adoptată după săvârșirea faptei.

Astfel, pe de o parte, referitor la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, instanța de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, concretizat în valorile sociale care au fost deopotrivă vătămate și periclitate, respectiv relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.

S-a apreciat că gradul de pericol social al faptei a fost relevat de modul premeditat și minuțios în care apelantul inculpat a conceput și pus în aplicare întreaga activitate infracțională, cu scopul de a-l favoriza pe inculpatul B. și, implicit, pe ceilalți inculpați din dosarul X aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată la data de 23 mai 2012.

S-a apreciat că întocmirea, semnarea și transmiterea unei adrese către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în numele unei instituții de stat ce figura ca parte civilă într-o cauză penală aflată în calea de atac a recursului, adresă al cărei conținut cuprindea date eronate, neverificate de către inculpat și nici de o altă direcție de specialitate din cadrul I.S.C., de natură să îngreuneze procesul privindu-i pe inculpații din dosarul X și totodată, să le creeze o situație favorabilă acestora, a fost apreciată a avea un grad ridicat de pericol social al faptei inculpatului.

Pe de altă parte, relativ la circumstanțele personale ale inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare, provine dintr-o familie organizată, a recunoscut situația de fapt, așa cum a fost reținută în rechizitoriu, însă a considerat că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului (susținerile apărătorilor săi) sau chiar că această faptă nu există (susținerile personale ale inculpatului), opinie ce nu a fost apreciat în mod negativ la individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica.

S-a precizat că fapta inculpatului apare cu atât mai gravă cu cât acesta, prin funcțiile de conducere pe care le-a ocupat în cadrul I.S.C., inspector general, (nu era prima dată când deținea funcția de inspector general, era la a doua numire, putându-se vorbi chiar de o experiență în exercitarea prerogativelor funcției), cât și de director al Direcției legislație, avea o bună pregătire în cunoașterea, aplicarea și respectarea dispozițiilor legale și putea să conștientizeze importanța deosebită a valorilor sociale pe care le-a periclitat și vătămat prin fapta sa, cât și starea de pericol creată.

Mai presus de orice calificări juridice ale împrejurărilor comiterii faptei, instanța a remarcat, în mod deosebit, principiile fundamentale care guvernează statutul de demnitar (în calitatea sa de inspector general, apelantul inculpat avea rang de secretar de stat): probitatea, demnitatea, responsabilitatea, legalitatea, buna credință, onestitatea, transparența, corectitudinea, credibilitatea în exercitarea funcției, principii a căror nerespectare imputabilă au fost considerate de natură a atrage consecințe negative în ceea ce privește continuarea exercitării funcției. Instanța de fond a observat, de altfel, că la data de 24 mai 2012, prin decizia Primului ministru, inculpatul a fost revocat din funcție, ca urmare a nerespectării procedurii în emiterea Adresei din 20 mai 2012.

Instanța de fond a apreciat că recunoașterea încălcării atât a principiilor care guvernează funcția ocupată, cât și a dispozițiilor legale, cu ocazia emiterii Adresei din 22 mai 2012 de către inculpat a reieșit din conținutul informării din data de 25 mai 2012 cu privire la situația juridică creată în dosarul X, adresată Primul ministru al Guvernului României de către I.S.C., în care se arată următoarele: "adresa emisă de A. este făcută cu încălcarea drepturilor procesuale și procedurale ale părții civile, cât și anterior preluării efective a funcției de inspector general al I.S.C. ... instituția are obligația de a-și păstra drepturile câștigate, cu titlu de despăgubiri, urmare a pronunțării Sentinței penale nr. 176/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la soluționarea definitivă a procesului penal", dar și din Nota din 28 mai 2012, prin care Direcția Juridică și Resurse Umane prin director FF., șef Serviciu M. și consilier juridic R. au propus depunerea unei cereri precizatoare referitoare la menținerea calității de parte civilă în dosarul menționat, până la termenul din data de 30 mai 2012, notă aprobată de către Secretarul general.

Încălcarea, de către inspectorul general al unei instituții publice (care exercita controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor), a dispozițiilor legale ce reglementau circuitul documentelor, prin elaborarea, transmiterea și semnarea Adresei din 22 mai 2012 către completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost considerată a conferi faptei inculpatului un grad ridicat de pericol social, întrucât atribuțiile funcției de inspector general nu pot fi exercitate după bunul plac al persoanei ce exercită această funcție, ci cu respectarea dispozițiilor legale, reglementărilor și principiilor specifice activității.

Prima instanță a apreciat că apelantul inculpat nu și-a asumat responsabilitatea faptelor sale, încercând să acrediteze ideea, contrar probelor dosarului, că martorul N. a fost cel care a întocmit conținutul adresei (declarând că, inițial, adresa ar fi avut alt conținut, modificat ulterior de către martor) și, totodată, urmărind să demonstreze că demersul său ar fi avut un caracter legal și necesar, prin invocarea diferitelor cauze justificative și de neimputabilitate, lipsite de suport probator.

Prin urmare, instanța de fond a acordat acestor împrejurări importanța cuvenită, astfel că a stabilit o pedeapsă orientată spre media limitelor prevăzute de lege.

În acest context, s-a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea, în mod real și efectiv, a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, deoarece lipsa antecedentelor penale a constituit și constituie, în continuare, o condiție sine qua non în exercitarea funcției pe care apelantul inculpat a deținut-o, cât și o stare de normalitate, iar pe parcursul procesului penal acesta a adoptat o atitudine constantă de negare a săvârșirii faptei; de asemenea, s-a stabilit că în cauză nu este aplicabil nici art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, nefiind identificate împrejurări de fapt de natură a se circumscrie acestui text de lege.

În același timp, s-a reținut comportamentul procesual al apelantului, respectiv faptul că, audiat fiind, acesta nu a contestat probele din cursul urmăririi penale, deși a susținut că este nevinovat, însă, în urma dispoziției instanței de a se audia, în condiții de contradictorialitate și oralitate, martorii din rechizitoriu, și-a schimbat poziția procesuală și a contestat unele aspecte învederate de către aceștia.

Instanța de fond a mai menționat, legat de comportamentul procesual al apelantului inculpat, că la termenul de judecată din 21 aprilie 2015 acesta a formulat cerere de recuzare a doi membri ai completului de judecată, urmărind, practic tergiversarea cauzei, deoarece, în esență, motivele de recuzare invocate nu vizau activitatea celor doi magistrați de la termenul de judecată, respectiv sau de la celelalte termene din faza de cercetare judecătorească, ci vizau aspecte legate de activitatea profesională a acestora și de soluțiile pronunțate în alte cauze.

Față de această atitudine procesuală, prima instanță a apreciat că nu se justifică reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. proc. pen. anterior.

În raport de considerațiile anterior menționate, întemeiate pe materialul probator administrat în cauză, prima instanță a constatat că fapta imputată inculpatului există, că aceasta constituie infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. anterior și că a fost săvârșită de către inculpat, cu vinovăția solicitată de lege.

5.1. Aplicarea pedepsei

Instanța de fond, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, apreciind că pedeapsa aplicată în acest cuantum este de natură să asigure atingerea scopului preventiv-educativ și sancționator al pedepsei și să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului și așteptările sociale față de actul de justiție realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.

5.2. Individualizarea judiciară a executării pedepsei

S-a stabilit că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 86¹ C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 86⁷ C. pen. anterior: pedeapsa aplicată este de 3 ani închisoare, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în urma analizării circumstanțelor reale de comitere a faptei și, a celor personale ale inculpatului, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, prin impunerea respectării obligațiilor prevăzute de lege.

Ca atare, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

5.3. Pedepsele accesorii

Instanța de fond a constatat că aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64 C. pen. anterior, cât și prin prisma Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, raportat la hotărârile pronunțate în cauzele Calmanovici v. România (Hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst v. Marea Britanie (Hotărârea din 30 martie 2004), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a vota, care nu lasă nicio marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, prima instanță nu a aplicat, în mod automat, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 1 C. pen. anterior, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, această pedeapsă se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul apelantului inculpat.

În considerarea Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat și s-a stabilit că art. 71 C. pen., referitor la pedepsele accesorii, se interpretează în sensul că interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen., prima instanță, în raport de natura faptei săvârșite de apelantul inculpat, a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a alege nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept și, în baza art. 71 C. pen. anterior raportat la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În același timp, având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunea în exercitarea funcției de inspector general, de care s-a folosit, deturnându-i scopul și finalitatea sa, instanța de fond a apreciat ca fiind proporțională cu scopul urmărit, aplicarea, potrivit art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a pedepsei accesorii a interzicerii de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

5.4. Pedepsele complementare

Având în vedere durata pedepsei principale a închisorii pe care o va aplica inculpatului, precum și natura, gravitatea infracțiunii comise și circumstanțele personale ale apelantului inculpat, aspecte anterior prezentate, instanța de fond a apreciat ca fiind necesară și proporțională cu scopul urmărit aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor sus-menționate.

Așadar, constatând ca fiind îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. anterior, prima instanță a făcut aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii), pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

6. Cheltuielile judiciare avansate de stat

În temeiul art. 398 cu aplicarea art. 274 alin. (1) raportat la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., în raport de soluția de condamnare pronunțată de instanță cauză, apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 22.000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (cuantumul cheltuielilor judiciare din faza de urmărire penală a fost apreciat ca însumând 12.075 RON, la care s-au adăugat cheltuielile efectuate în cursul cercetării judecătorești în primă instanță (camera preliminară, contestație în camera preliminară, cercetare judecătorească în fond), în cuantum de 9.925 RON.

Totodată, potrivit art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.

B. Judecata în apel

I. Împotriva Sentinței nr. 428 din 16 iunie 2015, pronunțată de prima instanță, a declarat apel, la data de 13 iulie 2015, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 14 iulie 2015 sub nr. x/1/2015.

II. Sinteza motivelor de apel formulate de către apelant.

În cuprinsul motivelor de apel formulate, inculpatul A. a invocat, în esență, următoarele critici privind Sentința penală nr. 428 din 16 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013:

i) În principal, apelantul a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și a susținut netemeinicia soluției de condamnare pronunțate, arătând că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., nici sub aspectul laturii obiective, nici sub cel al laturii subiective.

În acest context, a susținut, în esență:

1. aspecte legate de nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor procedurale legate de administrarea probatoriilor:

1.1. greșita respingere a cererilor de probe formulate de apelant prin Încheierea pronunțată de prima instanță la data de 24 martie 2015, cu încălcarea dreptului apelantului la apărare și fără o motivare corespunzătoare;

1.2. nerespectarea dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. pen. și a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în Decizia nr. 249 din 2005 a Secției penale, prin audierea, în calitate de martor, a numitului N., despre care a afirmat că are calitatea de coautor într-un dosar disjuns cu privire la aceeași pricină și care a fost constrâns să depună mărturie, fiind amenințat cu trimiterea sa în judecată;

1.3. încălcarea, de către prima instanță, a dispozițiilor procedurale care reglementează audierea martorilor (reaudierea martorei M. fără depunerea jurământului, audierea martorilor fără respectarea principiului contradictorialității) și administrarea probelor în general (respingerea nemotivată a probelor considerate relevante pentru apărare și a tuturor probelor propuse în circumstanțiere), cu încălcarea dreptului apelantului la apărare și a dreptului acestuia la a fi informat cu privire la încadrarea juridică a faptei.

2. aspecte legate de greșita stabilire a situației de fapt de către prima instanță și greșita stabilire a încadrării juridice aplicabile faptei săvârșite, cu consecința eronatei condamnări a apelantului;

2.1. dezincriminarea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată apelantul inculpat, datorată abrogării art. 17 din Legea nr. 78/2000;

2.2. greșita condamnare a apelantului, motivată de împrejurarea că prin noțiunea de infractor se înțelege, în accepțiunea art. 264 C. pen. anterior, exclusiv o persoană condamnată definitiv, situație care nu exista în cauză, la data la care au avut loc faptele;

2.3. greșita condamnare a apelantului, motivată de împrejurarea că prin folosirea noțiunii de infractor față de o persoană care nu a fost condamnată definitiv s-ar încălca prezumția de nevinovăție;

3. greșita stabilire de către instanța de fond a dispozițiilor art. 264 C. pen. anterior ca fiind legea penală mai favorabilă, prima instanță combinând, în mod nepermis, dispozițiile conținute de două legi penale succesive, respectiv art. 264 C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

4. greșita extindere a obiectului judecății, prin raportarea faptei de favorizare și la ceilalți inculpați judecați, împreună cu B., în dosarul X, contrar precizării cadrului procesual realizată de către Parchet prin Scrisoarea nr. x/P/2012;

5. greșita soluție de condamnare a apelantului, cu neaplicarea dispozițiilor art. 6 lit. d) cu referire la art. 5 lit. a), i), k) și l) din Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii;

ii) În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., susținând că hotărârea primei instanțe a fost realizat o greșită individualizare a pedepsei aplicate de prima instanță:

1. cuantumul pedepsei aplicate este prea mare, iar modalitatea de executare este greșit stabilită, cu ignorarea circumstanțelor personale ale inculpatului, care ar fi justificat o pedeapsă în cuantum mai redus, cu suspendarea condiționată a executării, conform art. 81 și urm. C. pen. anterior;

2. termenul de încercare de 6 ani, stabilit de instanța de fond, în baza art. 86¹ C. pen. anterior, este prea îndelungat;

3. greșita aplicare a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior și a pedepselor complementare prevăzute de aceleași dispoziții;

4. cuantumul exagerat al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat de către prima instanță, anume de 22.000 RON, în raport de lipsa probelor care să demonstreze, cu certitudine, vinovăția sa.

III. Parcursul cauzei în fața Completului de 5 Judecători.

Prin încheierea pronunțată la primul termen de judecată în apel, ce a avut loc la data de 9 noiembrie 2015, completul de 5 judecători, apreciind ca întemeiată cererea formulată de inculpatul A. de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător ales, a dispus amânarea cauzei la data de 11 ianuarie 2016.

La termenul de judecată din 11 ianuarie 2016, apelantul inculpat a formulat, atât personal, cât și prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, motive de apel și cereri de probe.

A depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 44 din 15 februarie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și a Deciziei nr. 318 din 3 aprilie 2012 pentru aprobarea Regulamentului intern al Inspectoratului de Stat în Construcții, emisă în baza art. 7 lit. f) din Regulamentul de organizare și funcționare al instituției menționate. De asemenea, a formulat o cerere prin care a solicitat adresarea unui număr de șase întrebări preliminare Curții Europene de Justiție.

La interpelarea Președintelui Completului de 5 Judecători, apelantul inculpat A. a arătat că își menține declarațiile date anterior în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Pentru a acorda reprezentantului Ministerului Public posibilitatea de a lua cunoștință de cererile formulate de apelant și a putea formula concluzii cu privire la acestea, prin încheierea pronunțată la termenul din 11 ianuarie 2016, instanța de control judiciar a amânat judecarea cauzei pentru data de 8 februarie 2016.

La termenul de judecată din 8 februarie 2016, ulterior formulării de concluzii în acest sens, atât de către apelant, prin apărător desemnat din oficiu, cât și de către reprezentantul Ministerului Public, Completul de 5 Judecători a respins, prin încheierea pronunțată, cererea apelantului de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 alin. (2) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene care stabilește că aprecierea asupra necesității și adresării unei întrebări Curții Europene de Justiție în ceea ce privește interpretarea tratatelor aparține instanței naționale, chiar și atunci când respectiva instanță se pronunță într-o ultimă cale de atac. În acest sens, Completul de 5 Judecători a constatat că unele din textele a căror interpretare s-a solicitat de către apelant nu au legătură cu prezenta cauză, iar prin solicitările de interpretare privind celelalte texte invocate se tinde, în realitate, la dezlegarea unor motive de apel formulate în cauză.

Prin aceeași încheiere, instanța de control judiciar a respins, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, excepțiile de nelegalitate formulate de apelant cu referire la Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 44 din 15 februarie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și Decizia nr. 318 din 3 aprilie 2012 pentru aprobarea Regulamentului intern al Inspectoratului de Stat în Construcții, apreciind, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, că aceste excepții sunt inadmisibile, întrucât actele administrative atacate au caracter normativ și nu pot forma obiectul unei excepții de nelegalitate.

Totodată, instanța de control judiciar a respins probele solicitate de apelant, constând în înscrisuri pentru dovedirea stării de fapt și martori, ca nefiind relevante în raport cu obiectul probațiunii în cauză și a admis proba cu înscrisurile în circumstanțiere solicitate de apelantul inculpat, care au fost depuse la dosar la același termen.

La termenul din 8 februarie 2016, constatând terminată cercetarea judecătorească, Completul de 5 Judecători a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri, amânând pronunțarea soluției la data de 22 februarie 2016, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelantului inculpat A. de a depune concluzii scrise.

IV. Analiza motivelor de apel invocate de către apelantul-inculpat A.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la criticile referitoare la nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor procedurale legate de administrarea probatoriilor (pct. II.i.1):

1.1. Instanța de control judiciar apreciază că susținerile apelantului inculpat privind respingerea nemotivată și cu încălcarea dreptului la apărare de către prima instanță a cererilor de probe formulate nu se confirmă.

Verificând Încheierea din 24 martie 2015, se constată că prima instanță, pronunțându-se asupra cererilor de probatorii formulate atât de către apărare cât și de către apelant a respins motivat o serie de probe propuse a fi administrate motivat, în temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. și, respectiv, art. 100 alin. (4) lit. c) din același cod:

- cererea privind depunerea la dosar a extrasului din www.infolegal.ro, prin care se arată că 80% dintre ștampilele cu stema României sunt ilegale, a fost respinsă în baza art. 100 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.;

- Cererea privind depunerea la dosar a unor documente depuse de I.S.C. la solicitarea Tribunalului București din 2 martie 2011 (respectiv: bilanț contabil încheiat la 31 decembrie 2009, contul de rezultat patrimonial la data de 31 noiembrie 2009, fluxul de trezorerie la data de 31 decembrie 2009 și balanța de verificare a I.S.C. la data de 30 noiembrie 2009) a fost respinsă în baza art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., motivat de aceea că neînregistrarea în contabilitate a prejudiciului produs I.S.C. nu a fost contestată;

- cererea privind audierea martorilor S., EE. și GG. a fost respinsă în baza art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., arătându-se că la dosarul cauzei există acte și procese-verbale referitoare la teza probatorie ce se dorea a fi dovedită cu declarațiile acestor martori;

- cererea privind înscrisul cu istoricul controalelor și măsurilor luate de I.S.C. urmare a surpării șoselelor de ocolire a localităților Caransebeș și Domașnea a fost respinsă în baza art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., nefiind relevant pentru cauză modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu ale apelantului în legătură cu aceste aspecte;

- cererile apelantului-inculpat de la pct. 2 - 6 din cererea sa de probatorii, privind depunerea înscrisurilor constând în acțiunea formulată la data de 22 mai 2012 în Dosarul nr. x/1/5/2012, extrasul de pe portalul Tribunalului Prahova, tabelul cu personalul detașat la I.S.C. din cadrul unor societăți comerciale actualizat la data de 14 mai 2012, raportul de expertiză dispus de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul X, extrase din Regulamentul de luptă al vânătorilor și tancurilor A.N.3 și A.N.4, precum și extrasul din lucrarea "Teoria generală a activității informative", au fost respinse ca neavând relevanță pentru cauză, în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.;

- solicitarea apelantului de audiere a martorilor HH. și II., procurori, a fost respinsă în baza art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., nefiind relevante declarațiile acestora în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului;

- solicitarea apelantului de a i se pune la dispoziție toate copiile și înregistrările, în afara celor existente la dosar, a fost respinsă, întrucât toate înregistrările legate de obiectul cauzei, atât cele ambientale, cât și cele telefonice, se află la dosar;

- solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize fono-criminalistice a două convorbiri, purtate între numiții GG. și N. și între N. și Z. a fost respinsă, persoanele menționate necontestând aceste convorbiri.

Instanța de control judiciar observă că prin Încheierea din 24 martie 2015, criticată de apelant, prima instanță a încuviințat, totodată, mai multe solicitări de probatorii formulate de apelant, direct sau prin apărător: proba cu înscrisuri de la pct. 1 și 2 din cererea de probatorii a apărării, respectiv, Procesul-verbal de constatare din 1 martie 2004 (ce exista deja la dosar) și un proiect de Hotărâre pentru Regulament (care, de asemenea, exista la dosar), cererea apărării privind efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. în vederea înaintării registrului de intrare-ieșire documente aferent perioadei 21 - 24 mai 2012, registrului de ordine aferent perioadei 21 - 23 mai 2012, ordinelor inspectorului general nr. 4-11/2012, emise în perioada 21 - 23 mai 2012, cererea apărării privind depunerea Regulamentului Intern al I.S.C. (deși acest document exista în dosarul urmărire penală), efectuarea unei adrese către D.N.A. pentru clarificarea cuantumului cheltuielilor judiciare, transcrierea declarațiilor martorilor T. și Y. date la termenul din 24 februarie 2015.

În consecință, constatând că cererile de probatorii au fost legal și judicios analizate și soluționate de către prima instanță, iar respingerea probelor s-a realizat motivat și în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile, instanța de control judiciar respinge critica apelantului inculpat, constatând-o neîntemeiată.

1.2. Apelantul a susținut, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, că prin audierea martorului N. (despre care a susținut că a fost amenințat cu trimiterea în judecată, fiind coautor al faptei pentru care este judecat apelantul și astfel, a fost constrâns să depună mărturie) au fost nerespectate dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. pen. și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind indicată, în acest sens, Decizia nr. 249 din 2005 a secției penale.

Apelantul are în vedere împrejurarea că, potrivit Rechizitoriului nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, procurorul a mai dispus, între altele, disjungerea cauzei față de numitul N., în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de favorizarea infractorului, deoarece până la momentul trimiterii în judecată a apelantului, probatoriul administrat pentru dovedirea vinovăției numitului N. era insuficient, față de acesta impunându-se continuarea cercetărilor.

Însă în speță, analiza legalității și loialității mijloacelor de probă administrate a fost realizată de judecătorul de cameră preliminară care, prin Încheierea nr. 429 din 9 mai 2014, a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de apelant privind, între altele, administrarea probelor, inclusiv cu referire la cele afirmate de apelant privind declarația dată în cursul urmăririi penale de către numitul N.

Prin încheierea menționată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că sub aspectele invocate de apelant, în cauză nu există nicio încălcare a principiului legalității și loialității probelor, întrucât apelantul nu a adus argumente sau dovezi privind obținerea declarațiilor numitului N. prin violență, amenințare sau alte mijloace de constrângere, prin promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obține probe. Totodată, judecătorul de cameră preliminară a remarcat că nu constituie o încălcare a principiului loialității probelor împrejurarea că declarațiile criticate nu îi sunt favorabile apelantului, câtă vreme sunt respectate dispozițiile legale privind audierea martorilor.

Încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 429 din 9 mai 2014 a rămas definitivă, prin respingerea de către completul competent din cadrul secției penale a Înaltei Curți a contestației formulate de apelant, prin Încheierea nr. 25C din 17 iunie 2014 pronunțată în Cauza nr. x/1/2014.

Cu referire la considerentele Deciziei nr. 249 din 13 ianuarie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de apelant, se apreciază că acestea nu fac dovada încălcării principiului legalității și loialității probelor prin audierea martorului N., neputând fi aplicate prezentei cauze.

Dincolo de împrejurarea că decizia menționată nu constituie izvor de drept, se observă că aceasta este pronunțată sub imperiul legii procesual penale vechi și, mai mult, se referă la o situație diferită de cea a martorului N., în speța respectivă fiind vorba de analiza legalității declarațiilor unor martori ce au avut, în precedent, calitatea de învinuiți în cauza menționată, dar care au fost scoși, ulterior, de sub urmărire penală.

Chiar și așa, prin decizia menționată, respingând recursul promovat de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că "susținerile inculpatului, în sensul că declarațiile celor trei martori audiați în cauză ar fi lovite de nulitate absolută, nu pot fi primite, întrucât persoanele respective deși inițial au avut calitatea de învinuiți, față de acestea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, situație în care aceștia au dobândit calitatea de martori așa cum în mod corect, a reținut instanța de apel".

În consecință, față de toate argumentele anterior expuse, se apreciază că susținerile apelantului inculpat exced competenței instanței de control judiciar și nu mai pot face obiectul analizei acesteia, întrucât excluderea probelor nelegal sau neloial administrate reprezintă, conform art. 342 C. proc. pen., atributul judecătorului de cameră preliminară și, respectiv, al instanței învestite cu soluționarea contestației formulate potrivit art. 347 C. proc. pen.

1.3. Apelantul inculpat a mai invocat încălcarea dreptului său la apărare, prin nerespectarea, de către prima instanță, a dispozițiilor procedurale care reglementează audierea martorilor: reaudierea martorei M. fără depunerea jurământului, audierea martorilor fără respectarea principiului contradictorialității, respingerea nemotivată a probelor considerate relevante pentru apărare, precum și a tuturor probelor propuse în circumstanțiere.

Totodată, apelantul a criticat sentința apelată, apreciind că a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil, prin omisiunea de a fi informat cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Verificând actele dosarului, instanța de control judiciar constată ca aceste critici nu sunt întemeiate.

Contrar celor susținute de apelant, actul de sesizare al instanței i-a fost comunicat, potrivit art. 344 C. proc. pen., dându-i-se posibilitatea de a cunoaște încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu respectarea dreptului de a formula apărări și excepții, de care apelantul inculpat a uzat, corespunzător, în procedura camerei preliminare.

Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, la termenul din 2 septembrie 2014, s-a dat citire actului de sesizare, în baza art. 374 alin. (1) C. proc. pen., iar la data de 29 septembrie 2014, urmare solicitării instanței de fond de a preciza, în scris, acuzația adusă apelantului inculpat, Parchetul a depus răspunsul la precizările solicitate, arătând încadrarea juridică dată faptei potrivit vechiului și actualului C. pen., numărul persoanelor favorizate și împrejurările în care acestea au fost favorizate.

De remarcat că potrivit declarației apelantului inculpat din data de 30 septembrie 2014, acesta a învederat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale și își însușește toate declarațiile martorilor audiați în această fază, propunând doar probe în circumstanțiere.

Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că se impune audierea tuturor martorilor din rechizitoriu, în vederea aflării adevărului în cauză, motiv pentru care au fost audiați martorii: M. (14 octombrie 2014, reaudiată la data de 19 mai 2015), N. (14 octombrie 2014), AA. (11 noiembrie 2014), Q. (25 noiembrie 2014), L. (25 noiembrie 2014), BB. (25 noiembrie 2014), P. (27 ianuarie 2015), CC. (27 ianuarie 2015), Z. (27 ianuarie 2015), Y. (24 februarie 2015), O. (24 februarie 2015), T. (24 februarie 2015) și DD. (24 martie 2015).

Contrar celor afirmate de apelant în susținerea criticii analizate, din actele dosarului de fond se constată că toți martorii au depus jurământul prevăzut de art. 121 alin. (3) C. proc. pen., inclusiv martora M., astfel cum rezultă din conținutul declarațiilor date și semnate de aceasta la data de 14 octombrie 2014 și la data de 19 mai 2015.

De asemenea, inculpatul a avut posibilitatea de a adresa întrebări tuturor martorilor, în prezența apărătorilor săi aleși, în condiții de contradictorialitate, astfel cum rezultă atât din conținutul declarațiilor martorilor, cât și din cuprinsul încheierilor de ședință din dosarul de fond.

În legătură cu cele susținute de apelant privind respingerea pretins nemotivată a probelor considerate relevante pentru apărare, precum și a tuturor probelor propuse de acesta în circumstanțiere, instanța de control judiciar constată, dimpotrivă, că astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul din 24 martie 2015, prima instanță a încuviințat pentru apelantul inculpat proba cu o serie de înscrisuri apreciate ca fiind utile și relevante pentru cauză, inclusiv cu înscrisuri în circumstanțiere și a respins motivat solicitarea apelantului de administrare a probei cu alte înscrisuri, considerate nerelevante pentru speță.

Prin încheierea de ședință din data de 8 februarie 2016, instanța de control judiciar a respins probele cu martori și înscrisuri solicitate de apelant în dovedirea stării de fapt, ca nefiind relevante în raport cu obiectul probațiunii în cauză și a admis proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Împrejurarea că instanțele au respins, în temeiul art. 100 alin. (4) C. proc. pen., administrarea unor mijloace de probă solicitate de apelantul inculpat nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al apelantului sau cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, ci reprezintă expresia dreptului suveran al instanțelor de a încuviința exclusiv administrarea unor probe care să aibă legătură cu obiectul probațiunii, să fie utile cauzei și să formeze, în mod eficient, convingerea instanței cu privire la aspectul ce se urmărește a fi dovedit.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că apelantul inculpat, beneficiind de asistență juridică de specialitate din partea apărătorilor aleși, a fost informat de îndată și înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care s-a efectuat urmărirea penală și, ulterior, cercetarea judecătorească, despre încadrarea juridică a acesteia, a avut răgazul necesar pregătirii apărării, a propus probe în apărare, a formulat cereri și excepții, a adresat întrebări martorilor și a formulat concluzii scrise în fața instanței de fond și motive de apel pentru instanța de control judiciar, în exercitarea dreptului său la apărare și la un proces echitabil.

Ca atare, critica analizată este nefondată.

Cu privire la criticile formulate de apelantul inculpat privind greșita stabilire a situației de fapt și a încadrării juridice aplicabile faptei săvârșite (pct. II.i.2):

În urma realizării propriului examen al probelor administrate în toate etapele procesuale și a analizei, în detaliu, a criticilor sub acest aspect formulate în scris de apelantul inculpat A., instanța de control judiciar constată că, în realitate, acesta nu a formulat critici referitoare la modul în care instanța de fond a reținut situația de fapt, ci a criticat interpretarea dată acestei situații de către instanța de fond, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului.

Remarcând, încă o dată, că apelantul inculpat și-a însușit, prin declarația dată în fața instanței de fond la data de 30 septembrie 2014, toate probele administrate în faza de urmărire penală, inclusiv declarațiile tuturor martorilor audiați în această fază, instanța de control judiciar apreciază că din probele administrate în toate fazele procesuale rezultă că situația de fapt, sub toate aspectele, a fost corect stabilită de prima instanță și se încadrează în norma de incriminare, fiind întrunite elementele laturilor obiective și subiective ale infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (și, respectiv, de art. 269 C. pen. în vigoare), pentru care apelantul inculpat a fost trimis în judecată.

a. În fapt, activitatea apelantului inculpat a avut loc în contextul unei situații premisă, corect reținută și descrisă în sentința apelată, ce nu a fost contestată de apelant sub aspectul realității și veridicității.

Această situație premisă se referă, în esență, la împrejurarea că pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție se afla, la data evenimentelor ce fac obiectul prezentei cauze, Dosarul nr. x/1/2012, având ca obiect judecarea recursului declarat de către inculpați și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva Sentinței penale nr. 176 din 30 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cunoscut sub denumirea de X, sentință prin care, între altele, cu majoritate, instanța a condamnat pe inculpații B., C., D., E., F. și G. la pedepse cu închisoarea cuprinse între 2 ani în regim de detenție plus 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior și 7 ani în regim de detenție plus 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior.

Totodată, prin sentința penală anterior menționată, pe lângă menținerea sechestrelor asigurătorii instituite prin ordonanțele procurorului dispuse în cadrul Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și confiscării unei sume ce aparținea inculpatului B., instanța a mai dispus obligarea, în solidar, a inculpaților B., C., D., E., F. și G. la plata sumei de 3.337.452,5258 RON, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă I.S.C. și, de asemenea, obligarea în solidar a inculpaților C., D., E., F. și G. la plata sumei de 3.143.931,9655 RON, cu titlul de despăgubiri civile către aceeași parte civilă, I.S.C.

În cadrul acestei situații premisă s-a mai reținut - aspect necontestat de către apelant - că în cursul urmăririi penale desfășurate în Dosarul nr. x/P/2008, prin Adresa din 26 septembrie 2008, I.S.C. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză, fără a menționa întinderea exactă a prejudiciului, dar făcând referire la suma ce va rezulta ca prejudiciu în cursul urmăririi penale. Cuantumul prejudiciului cauzat I.S.C. a fost stabilit, prin Raportul de constatare întocmit la 4 septembrie 2008 de către specialiști din cadrul D.N.A., la suma de 64.813.844,913 RON.

S-a stabilit că în cursul judecății în primă instanță a cauzei X, I.S.C. a menținut constituirea de parte civilă realizată în faza de urmărire penală.

Deși a apreciat, urmare analizei actelor și lucrărilor dosarului, că valoarea prejudiciului cauzat este mai mare, totalizând 75.526.350,588 RON, prima instanță din dosarul X, în baza principiului disponibilității părților, ținând cont de declarația de constituire de parte civilă a I.S.C., prin care aceasta s-a raportat strict la valoarea rezultată din constatările organelor de urmărire penală, a acordat despăgubiri civile în sumă de doar 64.813.844,913 RON.

Din analiza datelor ce figurează pe portalul instanței supreme, se constată că în timpul judecării recursului devolutiv declarat de inculpați și Parchet în dosarul X, instanța a acordat mai multe termene de judecată, la 23 aprilie 2012, 2 mai 2012, 10 mai 2012, 17 mai 2012, 23 mai 2012, 30 mai 2012, 6 iunie 2012, 13 iunie 2012 și 20 iunie 2012, ultima dată menționată fiind cea la care a fost pronunțată Decizia penală nr. 160.

Astfel cum rezultă din Cererea din 27 aprilie 2012 emisă de I.S.C., transmisă pe fax Completului de 5 Judecători la 8 mai 2012 (aflată în dosarul prezentei cauze și în Dosarul cauzei nr. x/1/2012), deși nu a declarat recurs în cauza X, I.S.C. și-a confirmat menținerea calității de parte civilă și, mai mult, a solicitat, în baza art. 3857 C. proc. pen. anterior, extinderea efectelor recursurilor declarate de inculpați și de Parchet cu privire la partea civilă și obligarea inculpaților la plata sumei majorate de 75.526.350,588 RON, reprezentând valoarea reală a prejudiciului, potrivit constatărilor primei instanțe.

Este de reținut că niciunul din aspectele reținute de instanța de fond în cadrul situației premisă anterior prezentate nu a fost contestat de către apelantul inculpat A.

b. Cu referire la situația de fapt:

Instanța de control judiciar apreciază că în mod corect a reținut prima instanță, în concordanță cu probele administrate, că apelantul inculpat, în calitate de inspector general al I.S.C., în scopul de a zădărnici sau cel puțin de a îngreuna judecata Cauzei nr. x/1/2012 având ca obiect recurs, aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, și privind pe inculpații C., D., B., E., F. și G., a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale (O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, H.G. nr. 2/2001) și a normelor interne privind circuitul documentelor, contrar intereselor instituției pe care o reprezenta, Adresa din 22 mai 2012, prin care I.S.C. (parte civilă în cauză) a comunicat instanței de recurs că nu se mai constituie parte civilă în cauza menționată, întrucât nu a înregistrat vreun prejudiciu, făcând trimitere la un act de control al Curții de Conturi - care viza situația financiară încheiată pentru exercițiul financiar din anul 2003, nu pentru anul 2004, de interes pentru cauza menționată și care, totodată, nu viza contractele încheiate de I.S.C. pentru organizarea evenimentului X - și anexând la această adresă documente interne cu privire la opiniile unor persoane din cadrul I.S.C. emise în trecut, la momentul constituirii instituției ca parte civilă, opinii infirmate prin documente ulterioare.

Din probele administrate în cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății, rezultă următoarele:

b.1. Activități de pregătire, premergătoare emiterii Adresei din 22 mai 2012.

Prin Decizia primului Ministru nr. 223 din 18 mai 2012, publicată în M. Of. nr. 340 din 18 mai 2012, apelantul inculpat A. a fost numit în funcția de inspector general al I.S.C.

Anterior acestei numiri, apelantul inculpat mai ocupase, în cadrul I.S.C., aceeași funcție, în perioada martie 2009 - octombrie 2009. De asemenea, lucrase ca director în cadrul Direcției Legislație din cadrul I.S.C. (în iunie 2006 - septembrie 2008 și ulterior, octombrie 2009 - 20 noiembrie 2009) și ca director al Direcției Generale Control Intern al instituției, în perioada octombrie 2008 - martie 2009, aspectele rezultând din declarațiile apelantului inculpat date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond și din declarațiile martorilor M., N., AA. și P.

În ziua emiterii și publicării în M. Of. a deciziei sale de numire, fiind avertizat de martorul T. referitor la împrejurarea că secretarul general al I.S.C., L., va refuza să îi predea ștampila instituției, apelantul inculpat a avut o discuție cu martorul menționat și i-a solicitat acestuia să comande o nouă ștampilă, justificând, în fața instanței de fond, această grabă în obținerea unei noi ștampile a instituției prin aceea că I.S.C. trecuse din administrarea Ministerului Dezvoltării în subordinea Guvernului, astfel că ștampilele aflate în uz nu mai corespundeau cerințelor legale.

Împrejurarea menționată rezultă din declarația inculpatului dată în fața organelor de urmărire penală astfel: "Am înțeles să folosesc o nouă ștampilă întrucât secretarul general se lăudase că nu o să-mi dea ștampila timp de 1 - 2 luni și pentru că ștampila utilizată nu mai corespundea legislației actuale".

Aceleași aspecte rezultă și din declarația martorului T., aflată la dosar fond: "În virtutea faptului că eu în anii anteriori în cadrul I.S.C. mă ocupasem de procurarea ștampilelor, ținând legătura cu cei de la Monetăria Statului, la această întâlnire dl. A. mi-a solicitat să merg luni dimineață la Monetăria Statului și să fac o ștampilă întrucât, cu o săptămână înainte Inspectoratul trecuse de la Ministerul Dezvoltării la Secretariatul General al Guvernului, iar ștampila nu mai corespundea, ca de altfel și celelalte ștampile existente la direcțiile regionale. A fost doar o solicitare verbală, fără existența unui document scris. Nu era prima dată când comandam ștampile pe un simplu telefon, fără a avea un document scris, sau trimiteam un e-mail, astfel încât am considerat solicitarea inculpatului A. ca fiind legitimă. Luni dimineață, în jurul orelor 7,00, m-am prezentat la Monetăria Statului, unde am luat legătura cu dl. CC., care era șeful producției și i-am solicitat efectuarea ștampilei. În aproximativ o jumătate de oră mi-a fost înmânată ștampila. Am achitat în numerar, depunând ulterior la contabilitate factura."

Martorul CC. confirmă aspectele anterior expuse (declarația de la dosar fond): "La Monetăria Statutului s-a prezentat un reprezentat al I.S.C., respectiv în fața mea și mi-a solicitat o comandă pentru confecționarea unei ștampile sau a mai multora, neputând preciza la acest moment cu exactitate datorită trecerii timpului ... Știu că acea ștampilă a fost ridicată în aceeași în care s-a dat și comanda. Nu pot preciza dacă data de pe factură coincide cu data când s-a ridicat ștampila pentru că nu eu făceam acea factură ... Dacă se taie chitanță, înseamnă că atunci se înmânează și ștampila."

Se reține că luni, 21 mai 2016, apelantul inculpat s-a prezentat la sediul I.S.C., având asupra sa trei ordine tehnoredactate, semnate și ștampilate cu noua ștampilă, pe care i-o furnizase martorul T.

Ulterior ședinței convocate de martorul L., prin care apelantul inculpat a fost prezentat colectivului ca fiind noul inspector general, acesta le-a adus la cunoștință șefilor de birouri, șefilor de servicii și șefilor de direcții conținutul celor trei ordine pe care le întocmise cu o seară în urmă, duminică, 20 mai 2012, personal:

- Ordinul nr. 1 din 21 mai 2012 prin care inspectorul general aproba utilizarea unor noi ștampile, prezentate în anexele la ordin;

- Ordinul nr. 2 din 21 mai 2012 privind înființarea a două registre, registrul de evidență a ordinelor inspectorului general și registrul de evidență al documentelor ce intră și ies în și din I.S.C. - aparat central și

- Ordinul nr. 3 din 21 mai 2012 prin care, începând cu data de 21 mai 2012, secretarul general al I.S.C. asigură coordonarea structurilor din cadrul aparatului central și pe cele teritoriale implicate în elaborarea documentației necesare preluării funcției de către inspectorul general. La art. 2 al acestui ordin s-a stabilit că predarea primirea documentației aferente funcției de inspector general se va realiza până la data de 24 mai 3012, orele 12,30, când protocolul de predare-primire trebuia prezentat inspectorului general pentru a fi semnat.

Aceste aspecte sunt recunoscute atât de apelantul inculpat, în declarațiile sale date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe și sunt confirmate, între alții, de martorul L., care a declarat în fața primei instanțe că: "În data de 21 mai 2012, dl A. s-a prezentat la institut ... mi-a solicitat să organizez o ședință pentru a se prezenta colectivului. Acesta a prezentat în cadrul ședinței trei ordine. Prin Ordinul nr. 1 se aproba utilizarea unui nou tip de ștampile, prin ordinul doi se înființau două registre, iar prin ordinul nr. 3 se prevedea elaborarea documentației necesare preluării funcției de inspector general și se stabilea un termen privind predarea-primirea funcției."

Astfel cum corect a stabilit prima instanță, referatul de necesitate și comanda scrisă privind noile ștampile au fost întocmite după obținerea ștampilei ce urma a fi folosită de inspectorul general, în persoana apelantului, iar ordinul nr. 1 privind instituirea ștampilelor a fost înregistrat într-un registru înființat printr-un ordin ulterior al apelantului - ordin nr. 2 din 21 mai 2012, ce a fost ștampilat cu ștampila ce încă nu era formal comandată.

De altfel, martorul L. declară că: "nici cu privire la ștampilele care au existat la acea dată, cât și care au fost comandate, nu s-a respectat procedura. Trebuia să existe un referat în care era specificat de ce trebuie să se schimbe o ștampilă, respectiv existența unui act normativ prin care se schimbă sigla, schema sau era degradat. În baza acestui referat care era aprobat de mine, se făcea o comandă către o instituție specializată."

Declarația acestui martor este susținută de aceea a martorului Y. care afirmă că: "În dimineața zilei de 21, inculpatul A. avea asupra sa o ștampilă și trei ordine, ordine ce au fost lecturate în sala de ședință, explicându-ne despre conținutul acestora. Din punctul meu juridic de vedere consider că nu a fost respectată în cauză modalitatea prin care a fost comandată acea ștampilă. Colegii mei de la achiziții erau cei care se ocupau de procurarea acestor ștampile, dar cred că procedura standard consta în întocmirea unei note care urma să fie aprobată de către Direcția Economică și Achiziții Publice, după care se ordonanța plata și se trimitea la achiziții."

Apelantul inculpat a susținut că înființarea imediată, înainte de orice alte măsuri, a unor noi registre și a unor noi ștampile ar fi fost determinată de adoptarea O.U.G nr. 16/2012, care impunea elaborarea unui proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea unui nou Regulament de organizare și funcționare al I.S.C. și reorganizarea activității de secretariat potrivit noii subordonări, aspecte care, în opinia apelantului, presupuneau urgență.

În realitate, însă, cele trei ordine - redactate de inculpat chiar înainte de prima sa prezentare la I.S.C. pentru preluarea funcției - au fost emise cu încălcarea prevederilor privind redactarea, avizarea și circuitul documentelor din Regulamentul de organizare și funcționare, Regulamentul Intern și procedurile interne ale I.S.C., în vigoare la data emiterii ordinelor, care impuneau, anterior emiterii unor decizii (și nu ordine) ale inspectorului general, înregistrarea oricărui document la Registratură, transmiterea proiectelor acestor documente către direcțiile de specialitate și solicitarea punctului de vedere al acestora. Se remarcă aceea că apelantul, în baza prerogativelor conferite de funcție, a considerat necesar să încalce chiar și dispozițiile privind titulatura documentelor emise de inspectorul general, transformându-le din decizii, în ordine, contrar Regulamentelor I.S.C. (Cap. III - Secțiunea 2, art. 7 lit. f) din Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin Ordinul nr. 44/2012 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului).

Se constată că ordinul nr. 1 nu poartă, nici măcar formal, avizul ulterior al Secretarului General al instituției și Direcțiilor de interes, fiind doar transmis acestora doar spre luare la cunoștință.

Or, potrivit declarației martorei M. din data de 19 mai 2013, dată în fața instanței de fond: "conform Regulamentului de organizare și funcționare trebuiau emise decizii. Pentru emiterea ordinelor, un consilier juridic întocmește respectivele ordine, după care se semnează de legalitate de către șeful serviciului și pe spatele primului exemplar sunt toate semnăturile directorilor structurilor care au legătură cu conținutul ordinului respectiv."

În acest sens, martorul L., ce deținea funcția de secretar general al I.S.C., a declarat că exista un circuit specific al documentelor în I.S.C.: pentru "orice document care ieșea din instituție, exista un exemplar de casă pe care era obligatoriu să existe semnătura mea, și de altfel, avizele celorlalte direcții, Direcția juridică, Serviciul juridic și cel care îl întocmea. Acesta trebuia să facă o notă de informare, această notă era cea pe care trebuia să o prezinte spre avizare direcției juridice și apoi spre aprobare secretarului general. Eu eram ultimul semnatar pe un asemenea act și numai după aceea o astfel de adresă era semnată de inspectorul general și putea să producă efecte."

În contrast cu ordinele 1 - 3 din 21 mai 2012 semnate de apelantul inculpat restul ordinelor ce au fost emise de acesta în aceeași zi și în zilele următoare au respectat procedura de redactare și elaborare a actelor I.S.C., aspect ce rezultă din declarațiile martorilor date în cursul urmăririi penale și din conținutul intrinsec al acestor ordine, respectiv din împrejurarea că exemplarul rămas în I.S.C. poartă, fără excepție, pe lângă semnătura unui expert sau consilier juridic, viza de legalitate a Serviciului de Elaborare Acte Normative și Contencios, viza Direcției Juridice și de Resurse Umane, a Serviciului Control Financiar Preventiv Propriu, a diverselor Servicii interesate și semnătura Secretarului general al I.S.C.

Această constatare a instanței este întărită și de declarația martorului BB., șef Serviciu Resurse Umane, care declară: "Ceea ce pot preciza în legătură cu emiterea acelor ordine de către inc. A., raportat la ROF, arăt că acestea trebuiau să poarte contrasemnăturile ale secretarului general și ale directorilor direcțiilor juridice, tehnice și economie în funcție de domeniul la care se referea respectivul ordin. Pot preciza că începând cu ordinul nr. 4, această procedură a fost respectată, întrucât menționez că acest ordin a fost redactat de mine și nu puteam să nu respect procedura în vigoare la acea dată".

Instanța de control judiciar apreciază că nu pot fi primite apărările inculpatului, în sensul că Regulamentul de organizare și funcționare al I.S.C. nu trebuia respectat, deoarece Ordinul nr. 44 din 15 februarie 2012 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (prin care fusese aprobat Regulamentul) nu fusese publicat în M. Of.

Se constată că Ordinul menționat - și Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin acest document - fusese înregistrat la I.S.C., la Secretariatul General - Serviciul Registratură din 15 februarie 2012, privea direct instituția pe care apelantul inculpat trebuia să o conducă, aflată în subordinea emitentului Ordinului, astfel că Regulamentul trebuia cunoscut și respectat de toate persoanele din cadrul acestei instituții.

De altfel, însuși apelantul recunoaște că obținerea avizelor serviciilor și Direcțiilor de specialitate, anterior emiterii ordinelor 1 - 3 din 21 mai 2012 ar fi fost necesară, potrivit procedurii, deoarece în declarația sa dată în fața instanței de fond din 30 septembrie 2014, a arătat că, ulterior emiterii, ordinele respective "au fost însușite, de altfel, de persoanele care trebuiau să le avizeze".

Totodată, instanța de control judiciar apreciază că explicația furnizată de apelantul inculpat cu referire la încălcarea de către acesta a procedurilor de elaborare și semnare a actelor interne din I.S.C., anume: "aveam dreptul și obligația să le semnez pentru că aveam rang de secretar de stat, funcție care mă obliga în acest sens", este ineficientă în absența oricărui text de lege care să îl îndreptățească pe apelant să procedeze astfel, fiind lipsită de eficacitate ca apărare în procesul penal.

b.2. Conținutul Adresei din 22 mai 2012

La data de 22 mai 2012, imediat după numirea sa în funcția de inspector general al I.S.C., dar înainte de a prelua funcția, astfel cum impuneau dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 2/2001, prin semnarea protocolului de predare-primire, apelantul inculpat a procedat la conceperea, întocmirea, semnarea și transmiterea Adresei din 22 mai 2012, prin care I.S.C. nu se mai constituia parte civilă, către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul X, fără a se informa despre evoluția concretă a dosarului, fără a respecta procedurile interne de elaborare a documentelor, pe care le cunoștea din experiența anterioară în cadrul instituției, fără a solicita punctul de vedere al Direcțiilor de specialitate din cadrul I.S.C. și fără a consulta dosarul cauzei, aflat la juristul desemnat să reprezinte instituția în acel proces, cu scopul vădit de a-i favoriza pe inculpații judecați în cauza menționată.

Astfel, prin Adresa din 22 mai 2012, sub semnătura apelantului inculpat, I.S.C. - în calitate de parte civilă în cauza X a comunicat Completului de 5 Judecători următoarele:

"Având în vedere:

1. Raportul de expertiză contabilă judiciară, efectuat în fața instanței de fond, care concluzionează că, în urma organizării evenimentului intitulat X în bugetul I.S.C. nu a fost înregistrat vreun prejudiciu;

2. Evidențele contractelor cu instituția noastră, care nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar - contabil și

3. Raportul Curții de Conturi privind activitatea I.S.C. pentru anul 2004.

Vă comunicăm că I.S.C., neînregistrând vreun prejudiciu financiar contabil, nu se constituie parte civilă în cauza penală de față, pentru următoarele considerente:

1. I.S.C. nu a efectuat nici un fel de servicii de organizare a evenimentului intitulat X;

2. Contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice, fără personalitate juridică, aflate în subordinea I.S.C. și, pe cale de consecință, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule, din punct de vedere juridic;

3. Structura bugetară a instituției nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activități;

4. Din evidențele interne ale compartimentelor de specialitate din organizarea I.S.C., nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar contabil.".

Se menționa, totodată, că în susținerea punctului de vedere formulat, erau anexate fotocopii ale unor documente justificative, constând într-o serie de documente emise de diverse Direcții din cadrul I.S.C. în cursul anului 2008, din care rezulta că niciuna dintre acestea nu a fost în măsură să cuantifice un prejudiciu. De remarcat că prin Adresa din 22 mai 2012, apelantul inculpat nu a contestat concluziile Raportului de constatare întocmit de specialiști din cadrul D.N.A.

b.3. Circumstanțele concrete ale emiterii Adresei din 22 mai 2012

Sub acest aspect, se constată că apelantul inculpat A. nu a formulat critici referitoare la modul în care atât rechizitoriul, cât și instanța de fond au stabilit împrejurările concrete ale emiterii adresei menționate, ci apărările invocate privesc interpretarea dată de către instanța de fond situației de fapt, din punct de vedere al întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului.

Astfel, în baza probelor administrate în tot cursul procesului penal, instanța de control judiciar apreciază ca fiind corect reținute elementele de fapt privind modul de concepere, întocmire, redactare și transmitere a Adresei din 22 mai 2012 către instanța de judecată, constând în următoarele:

La data de 22 mai 2015, a doua zi după numirea sa în funcția de inspector general al I.S.C., dar înainte de a prelua funcția, conform dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 2/2001, prin semnarea protocolului de predare-primire cu secretarul general al instituției, apelantul inculpat, preocupat de faptul ca la 23 mai 2012 urma să aibă loc ultimul termen de judecată în dosarul X, avându-i pe conștiință pe cei judecați în această cauză (astfel cum a declarat în fața organelor de urmărire penală), a întocmit un înscris olograf, iar după consultarea cu martorul N. asupra conținutului acestuia, i-a solicitat acestuia să dicteze înscrisul martorei P. (care, de altfel, a și recunoscut scrisul apelantului pe document), rezultând Adresa din 22 mai 2012.

În vederea redactării formei finale a adresei menționate, apelantul inculpat a solicitat ca martorul N. - căruia i-a reproșat, în prealabil, faptul că, în 2008, în calitate de director al Direcției Juridice, a fost de acord cu constituirea I.S.C. ca parte civilă în cauza X - să discute cu martora M., șef Serviciu Elaborare Acte Normative și Contencios, căreia martorul i-a fost prezentat drept consilierul personal al apelantului, deși N. nu era angajat al I.S.C. la acel moment.

De remarcat faptul că martorul N. fusese chemat de apelant pentru a discuta reintegrarea martorului pe postul de director al Direcției Juridice, ca urmare a obținerii unei hotărâri judecătorești definitive.

Martora M. i-a pus la dispoziție lui N. raportul de expertiză efectuat în cauza X și i-a explicat că la termenul din 2 mai 2012, I.S.C. și-a majorat cuantumul pretențiilor civile.

Prealabil redactării și emiterii Adresei din 22 mai 2012, apelantul inculpat nu a solicitat informații sau date despre modalitatea de stabilire a prejudiciului, întinderea acestuia sau posibilitatea retragerii constituirii de parte civilă. De asemenea, nu a urmat procedurile interne de elaborare a documentelor uzitate în instituție și impuse de prevederile art. 48 din Regulamentul de organizare și funcționare.

Din declarațiile apelantului inculpat și ale martorilor audiați în cauză rezultă cu certitudine că în data de 22 mai 2012, în jurul prânzului, în vederea redactării Adresei din 22 mai 2012, la solicitarea apelantului, martorul N. a chemat-o pe martora P. - expert în cadrul Direcției Economice Achiziții Publice și Administrativă, care a venit, în acest scop, cu laptopul său, în oficiu la inspectorul general. Pentru redactarea adresei, la solicitarea lui N., martora P. a contactat-o telefonic pe M., pentru a afla numărul dosarului penal al cauzei X.

Documentul rezultat a fost dictat de martorul N. martorei P., folosindu-se de un înscris olograf recunoscut de martoră ca fiind scris de apelantul inculpat. Acest document a fost prezentat apelantului, care a solicitat, inițial, "modificarea ordinii actelor enumerate la început", iar ulterior, după discuții cu martorul N., a acceptat forma "recomandată" de acesta și, în prezența celor doi martori, a semnat documentul, devenit Adresa din 22 mai 2012 transmisă prin fax la dosarul X.

În aceeași zi, în jurul orelor 15, apelantul inculpat a chemat-o pe martora Q. - jurist în cadrul I.S.C., căreia i-a înmânat un plic închis, dându-i sarcina să depună documentele din plic la termenul de a doua zi din dosarul X și precizându-i că documentele fuseseră transmise și prin fax.

Martora Q. a aflat doar a doua zi, în instanță, din conținutul referatul magistratului asistent, că prin Adresa din 22 mai 2012, I.S.C. și-a retras cererea de constituire de parte civilă în dosarul X. Potrivit sarcinii trasate de apelant, martora a deschis plicul și a depus la dosarul cauzei menționate originalul adresei menționate.

Din probele administrate a mai reieșit și că martora M. a aflat despre emiterea Adresei din 22 mai 2012 abia în data de 23 mai 2012, când un plic cu documentele depuse în instanță de martora Q. i-a fost înmânat de martora O., pentru a fi depuse în dosarul intern al I.S.C.

Aceste aspecte rezultă atât din conținutul declarațiilor date în cursul urmăririi penale de către inculpat și martori (acestea din urmă fiind însușite de inculpat, potrivit declarației date la 30 septembrie 2014 în fața instanței de fond), cât și din declarațiile date de aceleași persoane în fața instanței de fond, astfel cum au fost prezentate în motivarea sentinței apelate.

De exemplu, martorul N. arată, în declarația dată în fața instanței la 14 octombrie 2014: "Am ajuns la I.S.C., am intrat în cabinetul inspectorului general și am discutat cu acesta despre înaintarea către instanță a unei adrese prin care I.S.C. renunța la calitatea de parte civilă. Arăt că acesta mi-a prezentat o hârtie olografă, cred că scrisă de dl. A., din care rezultă că I.S.C. urma să renunțe la calitatea de parte civilă. Mi-a solicitat ca acea adresă să o dictez doamnei consilier P., după ciorna prezentată, însă nu știu de ce mi-a solicitat mie acest lucru. (...) Arăt că ciorna scrisă de către inculpat nu a fost redactată în prezența mea. Știu că aceasta era pe birou când acesta m-a chemat".

Afirmațiile martorului N. sunt confirmate și de către martora P. (persoana care a dactilografiat înscrisul), care a precizat: "Pe 22 mai am fost chemată de secretara d-lui A., fără a mi se comunica motivul, după care m-am prezentat, constatând că în biroul d-lui A. se mai afla și dl N. Dl A. mi-a spus că trebuie să redactez o adresă, mi-a dat o hârtie pe care era menționat ceea ce eu trebuia să dactilografiez. Întrucât biroul meu se afla la etajul 5 și pentru a evita deplasări între etajele 1 și 5, dl A. mi-a sugerat să-mi aduc laptopul pentru a redacta această adresă cu mai multă operativitate. Mi-am adus laptopul, așa cum mi s-a sugerat și împreună cu dl. N., într-o încăpere alăturată biroului d-lui A., am început să dactilografiez o adresă, așa cum îmi dicta dl N. Adresa se referea la dosarul X, respectiv la prejudiciul cauzat I.S.C. Precizez că dl. N. avea o foaie în care erau făcute mențiuni și de pe această foaie îmi dicta mie. Nu știu ale cui erau ideile. Scrisul de pe acea foaie aparținea inculpatului A. și era scrisul de mână al acestuia. În perioada 2007 - 2009,dl. A. a fost șeful meu direct și, întrucât am lucrat cu acesta, i-am recunoscut scrisul, acesta făcea mențiuni olografe pe diferite adrese care îmi erau înaintate spre a fi dactilografiate. Pentru a afla numărul dosarului X, dl. N. mi-a sugerat să o sun pe dna M., fapt pe care eu l-am realizat, aceasta comunicându-mi numărul de dosar".

b.5. Netemeinicia aspectelor precizate în Adresa din 22 mai 2012

Se constată că deși apelantul inculpat a inserat în cuprinsul adresei că la întocmirea acesteia a avut în vedere un raport al Curții de Conturi privind activitatea I.S.C. pentru anul 2004, în realitate, actul de control la care s-a referit apelantul (referire menită să creeze o aparență de veridicitate a conținutului adresei) nu exista.

De altfel, prin Adresa din 12 iunie 2012, I.S.C. a comunicat organelor de urmărire penală că "exercițiul financiar al anului 2004, inclusiv contractele încheiate de I.S.C. pentru organizarea evenimentului X, nu au făcut obiectul controlului Curții de Conturi, întrucât în anul 2005 nu a fost programată nici o acțiune de verificare a I.S.C." și, totodată, că "în acțiunea de control realizată la această entitate în anul 2004 au fost verificate situațiile financiare încheiate pentru exercițiul financiar al anului 2003."

Explicațiile apelantului inculpat, pe de o parte, pentru lipsa, în general, a oricărei minime verificări a evoluției dosarului cauzei X din anul 2008 și până în prezent și, pe de altă parte, pentru omisiunea consultării și verificării documentelor specifice menționate în chiar cuprinsul Adresei din 22 mai 2012 (raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul judecării fondului cauzei X, contractele avute în vedere de această expertiză și presupusul, dar inexistentul raport al Curții de Conturi privind activitatea I.S.C. pentru anul 2004), sunt edificatoare cu privire la modalitatea premeditată în care apelantul a procedat la redactarea acestei adrese oficiale în numele I.S.C., în atenția Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără respectarea regulamentelor și normelor interne și în deplină cunoștință de cauză cu privire la consecințele juridice pe care această adresă ar fi putut să le producă, ba chiar urmărindu-le.

Atitudinea apelantului inculpat denotă o contradicție flagrantă între modul în care apelantul inculpat se autocaracterizează (o persoană care a acționat exclusiv potrivit legii, care a dorit să intre în legalitate în privința ștampilelor instituției chiar înainte de a prelua, în fapt, funcția de inspector general al I.S.C.) și lipsa de responsabilitate la întocmirea unui document menit a produce un efect semnificativ într-un proces penal în care era implicată instituția la cărei conducere fusese numit.

Astfel, apelantul precizează, în Declarația din 24 mai 2012 dată în faza de urmărire penală, că a citit raportul de expertiză contabilă din dosarul X în momentul în care a apărut pe un site, iar cu privire la sentința instanței de fond, pronunțată în același dosar, arată că nu a studiat-o în detaliu și nu cunoaște argumentele instanței în înlăturarea concluziilor experților contabili, însă a calculat, personal, un eventual beneficiu al firmelor participante de circa 12%. Totodată, în fața instanței de fond a declarat că nu a văzut actul de control al Curții de Conturi pe care și-a întemeiat Adresa din 22 mai 2012, ci știa despre existența unui asemenea act de la C. (Declarația din 30 septembrie 2014) și, deși l-a solicitat directorului economic marți dimineața - 22 mai 2012 - acest act nu a fost găsit (declarația din 24 mai 2012).

Pe lângă cele menționate, reținute și de către instanța de fond, apelantul inculpat a mai precizat în faza de urmărire penală că la emiterea Adresei din 22 mai 2012, nu a consultat direcțiile de specialitate din cadrul I.S.C., deoarece "pentru a sesiza un abuz nu aveam nevoie de direcțiile de specialitate. Am considerat că este suficient avizul dat de aceste direcții în anul 2008" (Declarația din 24 mai 2012).

De altfel, apelantul inculpatul a declarat că nu avea încredere în persoanele care funcționau la direcțiile de specialitate, "ci doar în N., motiv pentru care nu am solicitat informații direcției juridice în legătură cu stadiul dosarului, cuantumul prejudiciului stabilit de către instanță, majorarea pretențiilor de către I.S.C." (Declarația din 30 septembrie 2014). Această declarație contrastează cu faptul că, în cursul judecății, apelantul inculpat a făcut o serie de solicitări de înlăturare a declarațiilor date în cauză de către N., din care a rezultat că și-a modificat percepția privind loialitatea martorului N. (atitudine determinată, probabil, de declarațiile acestuia). Astfel, în fața instanței de fond, apelantul a declarat că i-a reproșat martorului N., cu prilejul întâlnirii din data de 22 mai 2012, că în 2009 a semnat anumite ordine pe care apelantul le considera ilegale și, totodată, l-a întrebat pe martor dacă nu îi are pe conștiință pe inculpații judecați în dosarul X.

În legătură cu apărarea apelantului legată de faptul că inexistența unui prejudiciu ar fi rezultat din împrejurarea că acesta nu figura în înregistrările și evidențele contabile ale I.S.C., martora M. din 19 mai 2015, a declarat că, întrucât prejudiciul din cauza X "nu s-a produs prin scoaterea din bugetul instituției a unor sume de bani, ci din nerespectarea unor acte normative și a unor regulamente de natură să aducă bani care să intre în bugetul instituției" (deci prin pierderea unor beneficii bănești de către instituție n.n.), acesta a fost înregistrat în contabilitatea I.S.C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința instanței și a ordinului Ministrului Finanțelor.

În fața instanței de fond, apelantul a mai declarat că Adresa din 22 mai 2012 ar fi rezultatul unei inițiative spontane de a aduce la cunoștința instanței de judecată aspectele menționate în cuprinsul acestui document, motivate de discuția avută cu N. și de împrejurarea că la televizorul din biroul său de la I.S.C. a apărut informația că a doua zi urma ca instanța să se pronunțe în dosarul X.

În realitate, apelantul inculpat a avut în intenție formularea unei asemenea adrese încă înainte de data emiterii acesteia, fapt rezultat din declarațiile date în fața instanței de fond atât de către apelant, cât și de către martorul N. din care a reieșit că atunci când a solicitat opinia formală a martorului N., apelantul concepuse și scrisese deja ciorna adresei, rugându-l pe martor să dicteze înscrisul martorei P. De altfel, această martoră a declarat că a recunoscut scrisul apelantului, fostul ei șef, pe ciorna de pe care îi dicta martorul N.

Apărarea apelantului inculpat, în sensul că Adresa din 22 mai 2012 conținea situația reală, pe când Adresa din 26 septembrie 2008, prin care I.S.C. a comunicat că se constituie parte civilă în cauza X, ar fi fost rezultatul exclusiv al presiunilor exercitate de D.N.A. nu se susține, nefiind confirmată de niciunul din martorii audiați în cauză, ci dimpotrivă, fiind direct infirmată de declarația martorei AA., inspector general în cadrul I.S.C., în perioada 2005 - 2009, care a precizat că "La prima solicitare de constituire de parte civilă a D.N.A.-ului au fost anumite discuții în cadrul compartimentelor de specialitate cu privire la oportunitatea de constituire ca parte civilă, însă, după trimiterea raportului de constatare de către D.N.A., din câte îmi amintesc nu a existat nici un aviz negativ cu privire la constituirea de parte civilă /.../ nu am influențat în nici un fel opinia specialiștilor și nu s-a exercitat nici un fel de presiune din partea nimănui".

b.5. Nelegalitatea Adresei din 22 mai 2012. Reglementări relevante încălcate

Sub un prim aspect, se constată că la data emiterii Adresei din 22 mai 2012, apelantul inculpat fusese numit în funcție prin Decizia nr. 223 din 18 mai 2012 a primului ministru, însă nu preluase efectiv funcția de inspector general al I.S.C.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 63/2001 privind înființarea I.S.C., modificată prin art. XI din O.U.G. nr. 16/2012, conducerea I.S.C. este asigurată de un inspector general cu rang de secretar de stat, numit și revocat din funcție prin decizie a primului ministru, iar conform art. 3 din H.G. nr. 2/2001, preluarea efectivă a funcției se realizează prin semnarea protocolului de predare-primire între secretarii de stat și secretarii de stat din ministere, precum și între conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale a căror activitate publică încetează și, respectiv, care preiau aceste funcții.

Or, din conținutul Ordinului nr. 3 din 21 mai 2012, emis chiar de către apelant, reiese că acesta nu preluase efectiv funcția de inspector general al I.S.C., urmând a semna Protocolul de predare-primire pe data de 24 mai 2012, la orele 12.30.

Același lucru a rezultat și din conținutul Adresei din 24 mai 2012, prin care inspectorul general A. a recunoscut că nu preluase atribuțiile funcției de inspector general la data întocmirii adresei: "până la data prezentei adrese nu s-a procedat la predarea-primirea funcției de Inspector General, activitatea planificată fiind făcută în data de 24 mai 2012 ora 12:30, conform Ordinului din 21 mai 2012 emis de dl. A.".

Ca atare, în mod corect a sesizat prima instanță că emiterea adresei prin care se învedera că I.S.C. nu se mai constituie parte civilă în dosarul X a avut loc la data de 22 mai 2012, când inculpatul A. nu preluase efectiv atribuțiile funcției.

Sub un al doilea aspect, se constată că apelantul inculpat nu a respectat procedura legală prevăzută în Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.S.C. aprobat prin Ordinul nr. 44 din 2012 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului, în vigoare la data faptelor (denumit în continuare "Regulamentul") și în Regulamentul intern al I.S.C. (denumit în continuare "Regulamentul Intern") cu ocazia emiterii și transmiterii Adresei din 22 mai 2012 către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Se observă că dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 din Secțiunea 2, Cap. III din Regulament nu menționează între atribuțiile inspectorului general elaborarea documentelor privind reprezentarea instituției în instanță, asigurarea asistenței juridice a instituției sau reprezentarea instituției în litigii.

Dimpotrivă, conform art. 32 alin. (2) lit. b) din Regulament, Cap. III, Secțiunea 5, direcția care acordă asistență juridică și reprezintă I.S.C. în fața instanțelor judecătorești este Direcția Juridică și Resurse Umane, în cadrul căreia funcționează Serviciul Elaborare Acte Normative și Contencios, care redactează cererile de chemare în judecată, de exercitare a căilor de atac, precum și orice alte asemenea cereri, privind interesele instituției și le susține în fața instanței de judecată (art. 33 pct. 7 lit. o)), formulează apărările și administrează toate probele în procesele în care I.S.C. este parte, formulează cereri de intervenție, cereri reconvenționale, pe baza documentației solicitate direcțiilor din cadrul I.S.C. aparatul central sau direcțiilor regionale în construcții (art. 33 pct. 7 lit. s)).

Totodată, potrivit art. 33 pct. 5 din Regulament, Serviciul Elaborare Acte Normative și Contencios asigură prezentarea către secretarul general și conducerea I.S.C. a tuturor documentelor și informațiilor care, potrivit legii, și competențelor, sunt de natură să permită acestora adoptarea unor soluții corecte, în timp util, asigură consultanță juridică de specialitate inspectorului general și secretarului general (art. 33 pct. 7 lit. a)) și avizează pentru legalitate actele și/sau documentele care pot angaja răspunderea juridică a I.S.C., între altele (art. 33 pct. 7 lit. g)).

Analizând probele administrate în cauză, instanța de control judiciar reține că martorii audiați atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței de fond au confirmat existența acestor reglementări legale cu privire la circuitul documentelor, la elaborarea și înaintarea adreselor către instanța de judecată, declarațiile acestora demonstrând că procedura legală prevăzută în Regulament și în Regulamentul intern nu a fost respectată cu ocazia emiterii și transmiterii Adresei din 22 mai 2012 către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Martora Q. a declarat în fața organelor de urmărire penală: "Precizez că acțiunile introductive de instanță, sesizările penale și alte acțiuni sunt semnate de inspectorul general în urma derulării unei proceduri interne, ce implică avizele juristului ce gestionează dosarul, a șefului compartimentului juridic și al directorului, fiind necesar și un referat, care este aprobat fie de secretarul general, fie de inspectorul general". Martora a mai arătat că: "De regulă, orice cerere adresată instanței de judecată are pe exemplarul 2, exemplarul de casă semnătura celui care a întocmit-o și avizele direcțiilor de specialitate".

În faza de cercetare judecătorească, martora Q. a declarat, la data de 25 noiembrie 2014: "Acel înscris avea o formă declarativă, nu avea nici un temei juridic și nu respecta procedura aprobată de inspectorul general, procedura privind contenciosul administrativ, prin care acțiunile noi, renunțările la acțiuni se făceau printr-o notă de fundamentare, întocmită de consilierul juridic care, în baza unui referat transmis conducerii I.S.C., era propusă spre aprobare directorului Direcției juridice și după care trebuia aprobat de Secretarul general".

În faza de urmărire penală, martorul Y. a arătat: "Arăt că, în cazul neexercitării căilor de atac, sau retragerilor din calitatea de parte a I.S.C., în dosarele aflate pe rolurile instanțelor, procedura este stabilită prin ROF și procedura operațională a SEANC. Conform acestei proceduri se întocmește o notă de fundamentare în care se prezintă situația de fapt și de drept precum și motivele pentru care se propune neexercitarea unei căi de atac sau retragerea instituției dintr-un proces. Această notă este semnată de consilierul juridic ce se ocupă de caz, de șeful de serviciu, de directorul Direcției Juridice și în final, se aprobă de secretarul general. Referitor la renunțarea I.S.C. la calitatea de parte civilă ... arăt că la momentul 23 mai 2012, ar fi fost necesar ca pe o asemenea notă de fundamentare privind retragerea din calitatea de parte civilă, să apară pe lângă semnăturile funcționarilor menționați și semnătura de aprobare a secretarului general."

Totodată, martorul L. a declarat, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2014: "Am chemat personalul direcției juridice, cât și directorul acesteia pentru a-i chestiona cu privire la această adresă. Nimeni nu cunoștea de existența acesteia, cât și modalitatea în care a fost elaborată și care a fost circuitul acesteia în cadrul instituțiilor și ulterior, cum a fost trimisă de către institut către instanță", iar martora M. a declarat, la termenul de judecată din data de 19 mai 2015: "La momentul respectiv, cu privire la orice document care pleca din instituție către instanțe, directorul Direcției juridice avea delegare de competență prin acea procedură care era aprobată prin decizia inspectorului general, tot ce se făcea pe instanță era semnat de către Directorul Direcției juridice. Exemplarul 1 pleca către instanță, doar cu semnătura directorului, exemplarul de casă era semnat de întocmitor, șeful de serviciu și de director. Se întocmesc referate în momentul renunțării la căile de atac, inițieri acțiuni, renunțări la drepturile noastre. Aceste referate se întocmesc de către titularul de dosar care de altfel și semnează referatul respectiv, împreună cu șeful de serviciu și se supune aprobării secretarului general."

Concluzia ce se impune din analiza Regulamentelor, a declarațiilor inculpatului și a declarațiilor martorilor anterior menționați este că la emiterea Adresei din 22 mai 2012, apelantul inculpat a încălcat grav procedura de emitere a documentelor către instanța de judecată, reglementată prin dispozițiile anterior redate din cadrul Regulamentului, care stabilea competențe clare în sarcina Direcției Juridice și Serviciului Elaborare Acte Normative și Contencios din cadrul I.S.C., fiind prevăzut circuitul pe care o adresă de tipul celei analizate trebuia să-l parcurgă în cadrul I.S.C.

Aceasta pentru că, astfel cum corect a observat instanța de fond, Adresa din 22 mai 2012 nu a fost întocmită de Direcția Juridică, nici de Serviciul contencios și elaborare acte. Mai mult, la emiterea acestei adrese nu s-a solicitat opinia juristului delegat să asigure reprezentarea instituției în dosarul X, nu s-a solicitat Direcției Juridice nicio documentație, nici un punct de vedere, iar adresa nu a fost supusă avizării directorului Direcției juridice și resurse Umane și nici Secretarului General.

Sub un al treilea aspect, instanța de control judiciar apreciază că, prin emiterea Ordinului nr. 2 din 21 mai 2012, prin care se înființau două registre, unul pentru evidența ordinelor inspectorului general și celălalt pentru evidența documentelor care intrau și ieșeau din I.S.C., ambele aflate în șefului Serviciului Gestiune Parc Auto și Administrativ, apelantul inculpat a încălcat dispozițiile art. 47 din Regulament, potrivit căruia evidența registrelor specifice activității de registratură și înregistrarea documentelor interne și a celor externe adresate I.S.C. era asigurată de Secretariatul General, prin Compartimentul Registratură.

În realitate, apelantul inculpat a urmărit ca redactarea, înregistrarea și transmiterea către instanță a Adresei din 22 mai 2012 să poată fi făcută în condiții oculte, fără a mai fi respectat circuitul documentelor și procedura de elaborare și înregistrare a acestora.

Prin emiterea Ordinului nr. 2 din 21 mai 2012, apelantul inculpat s-a asigurat de păstrarea secretului privind aspectele pe care ce dorea să le comunice instanței de judecată și, în plus, prin confecționarea noii ștampile și impunerea acesteia prin Ordinul nr. 1 din 21 mai 2012, a preîntâmpinat și ipoteza în care secretarul general ar fi refuzat predarea vechilor ștampile, asigurându-se, astfel, că Adresa din 21 mai 2012 va putea fi întocmită, ștampilată, înregistrată și transmisă către instanță, chiar înainte de operațiunea de predare-primire a atribuțiilor funcției de inspector general, preconizată a avea loc la 24 mai 2012 și fără ca salariații din I.S.C. cu atribuții și competențe în materie să aibă posibilitatea de a împiedica acțiunea apelantului.

De remarcat că în scopul unei depline confidențialități privind conținutul și comunicarea Adresei din 22 mai 2012, urmare Ordinului nr. 2 din 21 mai 2012 emis de apelantul inculpat, ținerea registrelor de evidență nou înființate nu se mai regăsea în atribuțiile Secretariatului General, prin Compartimentul registratură, ci era trecută în grija Serviciului Gestiune Parc Auto și Administrativ, aflat în subordinea Direcției Economice.

c. Situația de fapt reținută se suprapune, în drept, elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului

Textul art. 264 C. pen. anterior prevedea că:

"(1) Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

(3) Favorizarea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește."

Întrucât activitatea apelantului inculpat s-a desfășurat în legătură directă, în principal, cu judecarea unei persoane acuzate de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 și care fusese condamnată în primă instanță pentru săvârșirea acestei infracțiuni, în cauză a devenit incident art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (abrogat, ulterior, de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012).

În noua reglementare penală, incriminarea infracțiunii se realizează în cadrul art. 269 C. pen. - "Favorizarea făptuitorului" cu următorul conținut:

"(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.

(3) Favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește."

Comparând cele două texte, instanța de control judiciar constată că în noua reglementare, termenul de "infractor" a fost înlocuit cu acela de "făptuitor", apreciindu-se de către legiuitor că activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, dar care ar putea, în concret, să nu poată fi tras la răspundere penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, de exemplu minoritatea.

De asemenea, se constată că noua reglementare nu mai include favorizarea reală ("ajutorul dat pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii"), care a fost preluată în textul art. 270 C. pen. și, totodată, lărgește categoria persoanelor care beneficiază de o cauză de nepedepsire prin cuprinderea în această sferă a "membrilor de familie" - în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 176 C. pen.

Prin urmare, prin raportare la situația concretă din speță, textul art. 269 C. pen. nu conține vreo modificare semnificativă de conținut.

Dimpotrivă, se constată că, în ceea ce privește fapta pentru care apelantul inculpat a fost trimis în judecată, acțiunea ce constituia verbum regens al infracțiunii, sub aspectul ce interesează cauza, respectiv "a îngreuna" sau "a zădărnici" judecata, corespunde acțiunilor cu aceeași funcție din noua reglementare, de "a împiedica" sau "a îngreuna" tragerea la răspundere penală.

Ca atare "ajutorul dat unui infractor pentru "a îngreuna sau zădărnici ... judecata" se regăsește incriminat, în continuare, în forma ajutorului dat făptuitorului în scopul "împiedicării sau îngreunării ... tragerii la răspundere penală".

Sub acest aspect, instanța de control judiciar apreciază ca neîntemeiate criticile apelantului inculpat, prezentate la pct. II.i.2.1. din sinteza motivelor de apel, referitoare la dezincriminarea infracțiunii pentru care apelantul a fost trimis în judecată, datorată abrogării art. 17 din Legea nr. 78/2000.

Abrogarea dispozițiilor art. 17 și 18 din Legea nr. 78/2000 nu semnifică, așa cum eronat a apreciat apelantul, dezincriminarea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Această măsură legislativă a fost determinată de faptul că legiuitorul nu a mai considerat necesară sancționarea separată și mai severă a anumitor infracțiuni aflate în legătură directă cu infracțiunile de corupție prevăzute în C. pen. sau în Legea nr. 78/2000.

În realitate, faptele la care se referea anterior art. 17 din Legea nr. 78/2000 continuă să fie incriminate în legislația penală, conduita imputată apelantului inculpat continuă să fie sancționată de legea penală, în art. 269 C. pen., iar pentru acțiunile imputate inculpatului în actul de sesizare, conținutul infracțiunii a rămas neschimbat față de vechea reglementare din art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, astfel încât problema în discuție nu este cea a dezincriminării sau a schimbării încadrării juridice, ci aceea a stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 C. pen.

În ceea ce privește conținutul laturii obiective a infracțiunii, se reține că, sub aspectul faptei concrete pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, elementul material constă în ajutorul dat infractorului, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, în scopul îngreunării sau zădărnicirii judecății.

Elementul material al infracțiunii trebuie să îndeplinească o serie de cerințe esențiale:

c.1. Favorizatorul să acorde un ajutor, care poate fi material sau moral, realizat prin acte comisive sau omisive, dat direct sau indirect, în mod public sau clandestin;

În cauză, apelantul inculpat a conceput, redactat de mână și a asigurat condițiile necesare tehnoredactării, ștampilării și comunicării în condiții oculte către instanță din dosarul X a Adresei din 22 mai 2012, semnată de apelant în calitate de conducător al I.S.C., instituție de stat ce avea calitatea de parte civilă în cauza arătată, prin care apelantul a precizat că I.S.C. nu suferise nici un prejudiciu, deoarece acesta, în esență, nu era înregistrat în evidențele contabile ale instituției.

În acest mod, prin raportare la toate circumstanțele conceperii și transmiterii adresei anterior menționate, rezultă cu evidență că prin ajutorul materializat în conceperea, asumarea în numele I.S.C. și transmiterea Adresei din 22 mai 2012 (acte comisive), apelantul inculpat a urmărit în mod direct să îngreuneze și să întârzie desfășurarea activității de judecată în dosarul X privindu-l pe inculpatul B. (și, implicit, pe ceilalți inculpați), prin crearea unui dubiu referitor la existența pagubei suferite de I.S.C. în urma activității infracționale analizate în respectiva cauză, apelantul urmărind să descumpănească membrii completului și să creeze îndoieli privind activitatea de administrare a probelor desfășurată anterior în cauza menționată.

Emiterea adresei anterior menționate, prin care apelantul a susținut - în numele părții civile, fără consultarea direcțiilor de specialitate, a dosarului cauzei, a rapoartelor de expertiză și constatare, contrar tuturor demersurilor realizate de I.S.C. până la acel moment și împotriva intereselor instituției - că I.S.C. nu a înregistrat nici un prejudiciu financiar-contabil și nu se poate constitui parte civilă în cauză, a reprezentat o acțiune ce se circumscrie elementului material caracteristic infracțiunii analizate, documentul fiind emis cu scopul declarat de a-l favoriza pe inculpatul B. și, implicit, pe restul inculpaților din dosarul X, pe care apelantul inculpat îi avea "pe conștiință".

Având în vedere acest mod de acțiune al apelantului inculpat, instanța de control judiciar consideră neîntemeiată critica și, totodată, apărarea apelantului inculpat, prezentată la pct. II.i.5 anterior, privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 lit. d) prin raportare la art. 5 lit. a), i), k) și l) din Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii.

Activitatea apelantului inculpat nu poate fi privită ca fiind realizată în contextul Legii nr. 571/2004, care privește protecția acordată persoanelor care au reclamat sau au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităților publice, instituțiilor publice și al altor unități, săvârșite de către persoane cu funcții de conducere sau de execuție din autoritățile, instituțiile publice și din celelalte unități bugetare și care atrag abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni.

Contrar celor invocate de apelant, se constată că Adresa din 22 mai 2012 nu semnalează fapte de natura celor avute în vedere de Legea nr. 571/2004 și nici nu indică persoane care ar fi săvârșit asemenea fapte. Cu totul deosebit, ceea ce se transmite instanței în cuprinsul Adresei din 22 mai 2012 este decizia inspectorului general al I.S.C. de a nu menține calitatea de parte civilă a instituției, decizie justificată, în opinia apelantului, de o serie de documente, rapoarte de expertiză și de omisiunea înregistrării prejudiciului în evidențele financiar contabile ale I.S.C.

Așadar, constatând că nu există vreo corespondență între conținutul Adresei din 22 mai 2012 și conținutul unei sesizări protejate de Legea nr. 571/2004, instanța de control judiciar respinge apărarea apelantului inculpat, ca nefondată.

De altfel, așa cum a subliniat și instanța de fond în hotărârea atacată, în 2008, cu ocazia analizării în cadrul I.S.C. a necesității constituirii instituției ca parte civilă în cauza X, apelantul inculpat nu a considerat necesar să informeze instanța de judecată despre un eventual abuz sau încălcare a legii.

În plus, în calitate de conducător al I.S.C., chiar dacă nu preluase efectiv funcția în care fusese numit, avea obligația - mai ales în spiritul rigorii militare în care a pretins că acționa - să respecte întocmai dispozițiile legale cu privire la emiterea adresei, așa cum erau prevăzute în Regulament și în Regulamentul Intern, să ceară opinia celor care reprezentaseră I.S.C. în fața instanței de judecată, să se documenteze temeinic cu privire la acest aspect și să elaboreze adresa cu sprijinul Direcției de specialitate, nu prin consultare cu martorul N. care, la acel moment, nu deținea vreo calitate sau responsabilitate în cadrul I.S.C.

În condițiile în care apelantul nu și-a respectat obligațiile anterior menționate, în acord cu concluzia formulată de instanța de fond, instanța de control judiciar apreciază că împrejurarea invocată de apelant în apărare, anume că nu a cunoscut conținutul documentelor elaborate în anul 2008 de Serviciul Achiziții, Direcția Economică și Biroul Audit Public Intern, care arătau că I.S.C. se poate constitui parte civilă, nu este de natură să excludă vinovăția apelantului.

c.2. Ajutorul să fie acordat unui infractor, cunoscând că acesta a săvârșit o infracțiune și fără o înțelegere stabilită între favorizat și favorizator, înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii.

Pentru ca situația de fapt existentă în cauză să poată fi suprapusă elementului material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a infractorului, este necesar, în primul rând, ca favorizatorul să cunoască săvârșirea infracțiunii de către cel favorizat.

Probele administrate în dosar au dovedit că apelantul era la curent cu împrejurarea că în cauza X, aflată în faza de recurs, inculpații erau judecați pentru infracțiuni asimilate cu cele de corupție sau în legătură cu fapte de corupție și fuseseră deja condamnați în primă instanță.

Din declarațiile apelantului inculpat: "i-am spus lui N. că în data de 23 mai 2012 este termen în X și l-am întrebat dacă nu îi are pe conștiință pe foștii șefi" (Declarația din 24 mai 2012) și "În biroul meu există un televizor, iar la acel televizor a apărut informația că a doua zi urma ca instanța să se pronunțe în dosarul X, acesta fiind momentul care a declanșat inițiativa mea" a reieșit că apelantul inculpat a acționat în deplină cunoștință de cauză, fiind la curent cu faptul că la data de 23 mai 2012 urma să aibă loc un nou termen în cauza arătată, ba chiar temându-se că la acest termen instanța urma să se pronunțe asupra cauzei, prin hotărâre definitivă.

În al doilea rând, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond, în baza probelor administrate, că în speță nu există dovezi care să confirme existența unei înțelegeri între favorizat și favorizator, înainte sau concomitent cu săvârșirea infracțiunii.

În al treilea rând, referitor la susținerea apelantului că prin noțiunea de infractor s-ar înțelege, în accepțiunea art. 264 C. pen. anterior, exclusiv o persoană condamnată definitiv (critică menționată la pct. II.i.2.2), instanța de control judiciar se raliază punctului de vedere contrar expus de prima instanță, apreciind că raționamentul amplu prezentat de aceasta este corect.

Fără a relua integral argumentele primei instanțe, pe care le apreciază ca fiind juste, instanța de control judiciar reiterează că în cuprinsul alin. (1) al art. 264 C. pen. anterior nu se remarcă vreo distincție între favorizarea infractorului necondamnat, aflat în faza de urmărire penală sau în faza de judecată și favorizarea infractorului condamnat definitiv, aflat în faza de executare a pedepsei.

Așa cum corect a observat și prima instanță, textul normei de incriminare nu poate fi interpretat în sensul că s-ar referi exclusiv la persoane condamnate definitiv, întrucât s-ar diminua, în mod nepermis și împotriva intenției legiuitorului, sfera sa de aplicare, prin excluderea nejustificată dintre situațiile avute în vedere de dispozițiile art. 264 C. pen. anterior a ajutorului acordat unei persoane ce a săvârșit o infracțiune, în cursul urmăririi penale și judecății privindu-l pe acesta, până la condamnarea sa definitivă.

În plus, cum legiuitorul nu a restrâns, în nici un mod, sfera infractorilor la care se referea textul art. 264 C. pen. anterior, concluzia ce se impune este că ajutorul la care se referă această normă de incriminare privește orice infractor, indiferent de natura sau gravitatea faptei penale săvârșite, de împrejurarea că infractorul favorizat este achitat la finalul procesului, de posibilitatea ca acesta să nu fie trimis în judecată pentru fapta săvârșită, de împrejurarea că ajutorul s-a dat cu privire la toate actele infracționale sau numai cu privire la unele dintre ele, esențial fiind să existe o situație premisă, constând în săvârșirea unei infracțiuni de către altă persoană și despre care favorizatorul să aibă cunoștință.

Aceasta deoarece favorizarea infractorului, deși în legătură cu fapta săvârșită de infractorul favorizat, este incriminată de C. pen. ca o infracțiune autonomă, distinctă de cea comisă de infractor. Ca atare, ajutorul în vederea îngreunării sau zădărnicirii judecății se poate da oricând, în intervalul de timp dintre momentul săvârșirii de către favorizat a unei infracțiuni sau a unei tentative incriminate și momentul executării pedepsei.

De altfel, verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face de către instanța de judecată, în cadrul unui proces penal și nu în raport de aprecierea subiectivă a favorizatorului.

Analizând, în acest context, critica apelantului inculpat privind greșita extindere a obiectului judecății, prin raportarea faptei de favorizare la ceilalți inculpați judecați, împreună cu B., în dosarul X, (pct. II.i.4 de mai sus), instanța de control judiciar constată că prin Adresa nr. x/P/2012 transmisă la dosarul fondului la 29 septembrie 2012, Parchetul a precizat că acuzația reținută în sarcina apelantului inculpat prin rechizitoriul întocmit în cauză este aceea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. anterior (art. 269 C. pen.), cu referire la inculpatul B., judecat în Dosarul nr. x/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, alături de ceilalți inculpați, C., D., E., F. și G.

Împrejurarea că hotărârea atacată menționează în considerente numele celorlalți inculpaților judecați alături de inculpatul B. nu echivalează cu extinderea acuzațiilor față de aceștia (aspect care rezultă din chiar încadrarea juridică a faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, nefiind reținută o pluralitate de infracțiuni), ci este efectul faptului că deși apelantul inculpat a urmărit favorizarea inculpatului B., Adresa din 22 mai 2012 avea aptitudinea de a produce, în mod implicit, efecte similare în privința situației juridice a celorlalți inculpați judecați în dosarul X.

Din probele administrate în prezenta cauză a reieșit că apelantul era coleg de partid cu B., inculpat în dosarul X, cu care se întâlnea la ședințele de partid (aspect confirmat și de inculpat) și păstra o permanentă legătură cu acesta. Totodată, din analiza comunicărilor telefonice și de tip sms dintre cei doi a rezultat că apelantul inculpat l-a contactat pe numitul B., uneori chiar în perioada procesului pe care ultimul menționat îl avea la Înalta Curte de Casație și Justiție, dovada fiind comunicările telefonice și sms-urile din ziua de 22 mai 2012, ora 5:53:48 (a.m.), 15 decembrie 2011 (data pronunțării soluției în Dosarul nr. x/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care B. era judecat pentru fapte de corupție), ora 6:27:19 (p.m.), 28 decembrie 2011, ora 4:39:49 (p.m./sms), 30 ianuarie 2012, ora 4:11.59 (sms), 24 decembrie 2011, ora 11:01:31 (a.m./sms), 14 aprilie 2012 (ora 4:15:19 (p.m./sms), 16 aprilie 2012, ora 8:37:06 (p.m./sms).

Coroborând aspectele anterior menționate cu restul probelor administrate în cursul procesului, prin prisma situației de fapt relevate, instanța de control judiciar apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond că între B. și apelantul inculpat a existat o comunicare constantă, ultimul menționat fiind interesat de situația juridică a numitului B. Deși apelantul inculpat a susținut că toate aceste comunicări telefonice sau sms-uri nu prezintă relevanță, întrucât s-au realizat cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun pentru a transmite urările specifice celor două sărbători, chiar și acest aspect denotă că între cei doi exista o comunicare permanentă și, în plus, nu justifică comunicările care nu se încadrau, din punct de vedere temporal, în perioada sărbătorilor respective.

De altfel, interesul manifestat de apelantul inculpat cu privire la modul de soluționare al dosarului X este relevat de afirmațiile sale din cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, în sensul că nu dorea "să-i aibă pe conștiință" pe cei din judecați în cauza menționată, că a citit hotărârea instanței de fond, precum și raportul de expertiză efectuat în această cauză, că avea informații că a doua zi urma să se pronunțe o hotărâre într-o cauză în care înscrisurile au fost viciate și că avea cunoștință de existența raportului Curții de Conturi pe anul 2004 de la inculpata C., de asemenea judecată în cauza X.

În acord cu argumentele instanței de fond, instanța de control judiciar consideră neîntemeiată și critica formulată de apelantul inculpat (pct. II.i.2.3.) în sensul că prin folosirea noțiunii de infractor față de o persoană care nu a fost condamnată definitiv s-ar încălca prezumția de nevinovăție, având în vedere că prin considerentele Deciziei nr. 146/2008, Curtea Constituțională a stabilit contrariul, anume că utilizarea de către legiuitor a noțiunii de infractor în dreptul penal nu are semnificația unei înfrângeri a prezumției de nevinovăție.

Cât privește noțiunea de "făptuitor", utilizată de noua reglementare penală (art. 269 C. pen.), se constată că aceasta este mai cuprinzătoare decât cea de "infractor".

Astfel cum corect a sesizat și prima instanță, instanța de control judiciar reține că cele două noțiuni nu sunt sinonime, ci între acestea există un raport de tip gen-specie, în sensul că atât făptuitorul, cât și infractorul sunt persoane care au comis o faptă penală, iar făptuitorul devine infractor numai dacă fapta penală comisă întrunește toate condițiile obiective și subiective de existență ale infracțiunii.

Diferența între cele două categorii de persoane care săvârșesc fapte penale este aceea că în cazul făptuitorului există posibilitatea ca pentru fapta penală comisă să nu poată fi angajată răspunderea penală, datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (cum sunt minoritatea sau eroarea de fapt), pe când infractorul este un făptuitor care a comis o faptă penală ce întrunește toate condițiile obiective și subiective de existență ale infracțiunii.

În orice caz, astfel cum corect a remarcat prima instanță, cauza X se afla în faza procesuală a recursului, fiind evident că inculpatul B., judecat în cadrul acesteia nu mai era doar un simplu făptuitor, ci întrunea condițiile pentru a putea fi considerat infractor favorizat, în accepțiunea textului art. 264 C. pen. anterior.

c.3. Ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici judecata.

Pentru existența elementului material al infracțiunii este esențial ca acțiunea apelantului inculpat să fi urmărit fie îngreunarea, fie zădărnicirea judecății, în orice modalitate posibilă, nefiind relevant dacă acest efect s-a și produs.

În cauză, Adresa din 22 mai 2012 emisă de apelant, deși nu avea capacitatea de a înlătura vinovăția inculpaților judecați în cauza X, urmărea să-i sprijine pe aceștia, prin potențialul efect de întârziere a judecății ce se derula în fața Completului de 5 Judecători, fiind menită să abată atenția instanței către latura civilă și să inducă instanța în eroare cu privire la producerea prejudiciului. Aspectele menționate în adresa arătată ar fi produs o stare de confuzie și în ce privește latura penală, constituind baza unei posibile solicitări de încuviințare a probei cu o nouă expertiză, cu consecința prelungirii procesului și îngreunării în mod artificial a acestuia.

Nu în ultimul rând, astfel cum corect a observat și prima instanță, mențiunile apelantului din Adresa din 22 mai 2012 ar fi putut conduce, prin prelungirea nejustificată a procesului, la împlinirea termenului de prescripție privind infracțiunile judecate.

Tocmai aceste consecințe au fost urmărite și anticipate de apelant, care, în fundamentarea Adresei din 22 mai 2012, pentru a da greutate solicitării adresate instanței, a făcut referire la un raport al Curții de Conturi din anul 2004, care, însă, viza situația financiară încheiată pentru exercițiul financiar din anul 2003 (deși anul de interes pentru cauza X era 2004) și, mai mult, a anexat adresei documente interne din anul 2008, ce nu mai erau de actualitate la data emiterii adresei, din care rezulta că direcțiile de specialitate din cadrul I.S.C. nu identificaseră vreun prejudiciu produs instituției, în totală discordanță cu documentele interne recente emise de I.S.C. și comunicate instanței ce judeca dosarul X, care precizau contrariul.

Totodată, conceperea și redactarea în avans de către apelantul inculpat a ordinelor nr. 1 și 3 din 21 mai 2012, chiar înaintea primei sale zi de lucru la I.S.C., a avut ca obiectiv evitarea oricărei piedici ce ar fi putut apărea în emiterea, ștampilarea, înregistrarea Adresei din 22 mai 2012 în registrul de evidență și în transmiterea documentului către instanță, reliefând scopul apelantului de a-l favoriza pe inculpatul B., prin încercarea de a da o nouă turnură dosarului X, prin crearea, în mod artificial, de dificultăți, întârzieri sau complicații care să-i asigure favorizatului o situație mai bună, însă necorespunzătoare realității.

Instanța de control judiciar reține că urmarea imediată a ajutorului dat infractorului de către favorizator constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiției penale, element îndeplinit chiar dacă asemenea ajutor (deși avea aptitudinea să îngreuneze sau să zădărnicească judecata) nu a condus la o împiedicare efectivă a înfăptuirii justiției, din motive independente de voința favorizatorului.

Ca atare, în mod corect a respins prima instanță, ca nefiind relevante, apărările apelantului, reiterate în cuprinsul motivelor de apel, în sensul că: forma inițială a adresei ar fi fost diferită, fiind modificată de martorul N.; că acest document nu era apt să producă consecințe juridice, astfel cum a decis, motivat, instanța din X; că semnătura sa nu putea angaja I.S.C., deoarece nu preluase încă funcția de inspector general; că o eventuală solicitare privind o nouă expertiză judiciară ar fi fost respinsă de instanță ca inadmisibilă; că adresa emisă reflecta adevărul, deoarece prejudiciul nu era înregistrat în contabilitate.

Aceasta întrucât, sub aspectul urmării imediate a elementului material, nu este important ceea ce favorizatorul a reușit să obțină în beneficiul favorizatului, ci doar ceea ce apelantul a urmărit efectiv să obțină.

Cât privește raportul de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, acesta rezultă în speță din însăși comiterea faptei, anume din constatarea că apelantul a acordat ajutor inculpatului B., ultimul în calitate de participant la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de control judiciar apreciază că toate argumentele anterior expuse demonstrează că apelantul inculpat a acționat cu intenție directă, prin scopul îngreunării judecății, urmărit prin acțiunile întreprinse.

Apelantul a avut cunoștință că anterior activității sale infracționale, inculpatul B. săvârșise o infracțiune pentru care era judecat, alături de alți participanți, în cadrul dosarului X, a fost conștient că emiterea și comunicarea Adresei din 22 mai 2012, în împrejurările anterior descrise, este destinată să sprijine pe inculpatul B. și, implicit, pe ceilalți inculpați judecați în cauza arătată, iar prin ajutorul acordat, a urmărit să zădărnicească sau să îngreuneze și să întârzie desfășurarea activității de judecată, prin crearea unui dubiu referitor la existența prejudiciului suferit de I.S.C., aspect ce ar fi putut determina prelungirea procesului prin administrarea de noi probe, putând atrage chiar și împlinirea termenului de prescripție.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că în drept, fapta apelantului inculpat, constând în aceea că, în calitate de inspector general al I.S.C., în scopul de a zădărnici sau cel puțin de a îngreuna judecata Cauzei nr. x/1/2012 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (privind pe inculpatul B., judecat împreună cu inculpații C., D., B., E., F. și G.) a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale (O.U.G. nr. 16 din 8 mai 2012, H.G. nr. 2/2001) și a normelor interne ale I.S.C. privind circuitul documentelor, contrar intereselor instituției pe care o reprezenta, Adresa din 22 mai 2012, prin care I.S.C., parte civilă în cauza anterior menționată, a comunicat instanței că "neînregistrând vreun prejudiciu financiar contabil, nu se constituie parte civilă în cauza penală de față", făcând trimitere la un act de control al Curții de Conturi care viza situațiile financiare încheiate pentru exercițiul financiar din anul 2003, nu cel pentru anul 2004, de interes pentru instanță și, totodată, anexând documente interne vechi, conținând opinii ale unor persoane din cadrul I.S.C. exprimate în trecut, la momentul constituirii instituției ca parte civilă, infirmate însă de documente ulterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. anterior.

În acest context, instanța de control judiciar apreciază ca nefondată critica apelantului inculpat referitoare la greșita stabilire de către instanța de fond a dispozițiilor art. 264 C. pen. anterior ca lege penală mai favorabilă, "prin combinarea, în mod nepermis, a dispozițiilor conținute de două legi penale succesive" (art. 264 C. pen. anterior și art. 5 C. pen. - pct. II.i.3.).

Astfel cum s-a arătat anterior, faptele la care se referea art. 17 din Legea nr. 78/2000 continuă să fie incriminate în legislația penală, conduita imputată apelantului inculpat continuă să fie sancționată de legea penală nouă în art. 269 C. pen., iar pentru acțiunile imputate inculpatului în actul de sesizare, conținutul infracțiunii a rămas neschimbat față de vechea reglementare din art. 264 alin. (1) C. pen. anterior.

Se constată că apelantul inculpat face confuzie între procesul de determinare a legii penale mai favorabile, care se realizează tocmai în aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și "combinarea dispozițiilor conținute de două legi penale succesive", care este o modalitate specifică de determinare a legii penale mai favorabile, realizată tot în temeiul art. 5 alin. (1) C. pen., prin aplicarea în mod autonom a prevederilor cele mai favorabile conținute de ambele reglementări penale succesive, cu consecința inadmisibilă a obținerii unei lex tertia.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Sesizată fiind cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen., Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, consacrând, cu alte cuvinte, modalitatea globală de aplicare a legii penale mai favorabile.

Infracțiunea de favorizarea infractorului, în modalitățile concrete în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată de art. 269 C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare. Ca urmare, prima instanță a procedat la determinarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen. și Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, prin evaluarea, în concret, a dispozițiilor penale aplicabile speței din cele două reglementări succesive.

Procedând la propriul examen, instanța de control judiciar reține că sub aspectul sancțiunii prevăzute pentru fapta reținută în sarcina apelantului, deși maximul special de 7 ani al pedepsei închisorii prevăzute de art. 264 C. pen. anterior este mai mare decât cel de 5 ani prevăzut de art. 269 C. pen., minimul special de 3 luni al pedepsei prevăzute de legea veche este mai mic decât cel prevăzut de legea nouă, de 1 an.

Se apreciază, însă, că hotărâtoare pentru determinarea legii penale mai favorabile este pedeapsa concretă, rezultată în urma procesului de individualizare a pedepsei.

Având în vedere modul de determinare a gradului de pericol social specific faptei, maniera de valorificare a circumstanțelor reale și personale și condițiile concrete de aplicabilitate ale suspendării executării pedepsei în cele două reglementări penale succesive, instanța de control judiciar apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond, în sensul că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea anterioară.

Analizând cu necesitate, în cadrul criticilor privind aplicarea legii penale mai favorabile, susținerile apelantului privind greșita individualizare judiciară a pedepsei și a executării acesteia, menționate la pct. II.ii.1-3 din sinteza motivelor de apel, instanța de control judiciar apreciază ca judicioase argumentele instanței de fond ce au determinat, în final, aplicarea unei pedepse orientate spre media limitelor pedepsei închisorii prevăzute de lege, dar cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Fără a relua raționamentul primei instanțe - pe care instanța de control judiciar și-l însușește ca reflectând corect circumstanțele reale specifice speței și pe cele personale, ale apelantului - se apreciază că nivelul pedepsei aplicate concordă cu gradul ridicat de pericol social al faptei, dat de premeditarea și modul detaliat în care apelantul și-a planificat activitatea, atât înainte cât și după emiterea Adresei din 22 mai 2012, în calitate de conducător numit al unei instituții de stat, dar în defavoarea flagrantă a intereselor acesteia, cu scopul evident de a-l favoriza pe inculpatul B. și, implicit, pe ceilalți inculpați judecați în dosarul X.

Instanța de control judiciar consideră că circumstanțele personale ale inculpatului, atât cele favorabile, cât și cele defavorabile, au fost corect punctate de instanța de fond. Împrejurarea că apelantul nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare, provine dintr-o familie organizată și a recunoscut, în principiu, situația de fapt reținută în sarcina sa a fost pusă în balanță cu aspectele legate de comiterea faptei folosindu-se de funcția de inspector general al I.S.C. (instituție unde mai ocupase, în trecut, aceeași funcție, cunoscând rigorile impuse de exercitarea acesteia, dar și alte funcții de conducere, inclusiv de director al Direcției legislație). Se consideră că apelantul a avut reprezentarea exactă a valorilor sociale pe care le-a periclitat și vătămat prin fapta sa, încălcând, în mod intenționat, principiile legalității și responsabilității ce trebuie să guverneze activitatea oricărui demnitar și, de asemenea, reglementările cu caracter intern specifice instituției pe care fusese desemnat să o conducă.

Fapta săvârșită de apelantul inculpat demonstrează un grad de pericol social ridicat, inclusiv în lumina împrejurărilor că apelantul nu și-a asumat responsabilitatea faptelor sale, negându-le permanent și recurgând, cu rea-credință, la nenumărate artificii de gândire vădit ilogice, la raționamente șubrede și întortocheate și la interpretări intenționat eronate ale textelor de lege incidente sau ale declarațiilor martorilor, pentru a convinge instanța că demersul său a fost necesar și legal.

Prin urmare, în lumina aspectelor sintetizate anterior, se consideră justificată decizia primei instanțe de a nu reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, cu atât mai mult cu cât lipsa antecedentelor penale era și o condiție implicită în exercitarea funcției în care apelantul inculpat a fost numit și de care, în mod regretabil, acesta s-a folosit în comiterea infracțiunii.

Deși apelantul a încercat să acrediteze ideea că în cauză ar fi incidentă circumstanța atenuantă legală a depășirii limitelor stării de necesitate, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns prima instanță, în sensul că în speță nu a existat, nici un moment, un pericol iminent de natură a amenința interesul general, în speță nefiind aplicabil textul alin. (1) lit. a) teza a II-a a art. 73 C. pen. anterior.

Contrar susținerilor apelantului, instanța de control judiciar apreciază că fiind deplin justificat raționamentul primei instanțe, în sensul că circumstanțele concrete de săvârșire a faptei atrag aplicarea pedepsei închisorii într-un cuantum orientat spre media limitelor speciale, cu atât mai mult cu cât procesul de individualizare și aplicare a pedepsei trebuie realizat în concret, în funcție de circumstanțele specifice speței, nu prin analogie cu decizii de condamnare pronunțate în alte cauze penale.

În raport de cuantumul pedepsei aplicate, urmare evaluării circumstanțelor specifice speței și aplicării globale a legii penale mai favorabile, instanța de control judiciar consideră corectă concluzia primei instanțe, în sensul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86¹ C. pen. anterior, scopul pedepsei putând fi atins fără executarea pedepsei în regim de detenție, prin impunerea obligațiilor prevăzute de lege în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază ca nefondată critica apelantului privind durata prea mare a termenului de încercare, menționată la pct. II.ii.2. din sinteza motivelor de apel, întrucât, prin raportare la dispozițiile art. 86² C. pen. anterior privind modul de calcul al termenul de încercare, determinarea duratei acestui termen s-a realizat corespunzător, prin adăugarea unui interval de 3 ani (orientat către limita minimă stabilită de textul menționat) la durata pedepsei închisorii aplicate de prima instanță.

Cu referire la aplicarea pedepselor accesorii și complementare, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt fondate criticile apelantului menționate la pct. II.ii.3 din sinteza motivelor de apel.

Dimpotrivă, în raport de dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. anterior, prin raportare la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la Protocoalele adiționale la Convenție, în special art. 3 din Primul Protocol adițional, la hotărârile pronunțate în cauzele Calmanovici v. România (din 1 iulie 2008) și Hirst v. Marea Britanie (din 30 martie 2004) și la Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prima instanță a procedat corect atunci când a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. anterior, considerând că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a alege nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept.

Cât privește critica privind greșita aplicare a pedepselor complementare prevăzute de aceleași dispoziții (pct. II.ii.4. din sinteza motivelor de apel), decizia instanței de fond de a aplica apelantului pedepsele complementare ale interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a fost una necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea pedepsei.

De remarcat faptul că legea penală anterioară permitea aplicarea pedepselor complementare cu condiția ca pedeapsa principală aplicată să fie închisoarea de cel puțin doi ani și, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, aceste pedepse să fie necesare. Or, sub acest aspect, legea penală nouă este mai puțin favorabilă, permițând aplicarea acestui tip de pedepse indiferent de cuantumul pedepsei închisorii aplicate de instanță, chiar și când acest cuantum este mai mic de doi ani.

Revenind la analiza criticii privind determinarea legii penale mai favorabile, instanța de control judiciar conchide că în considerarea manierei concrete de individualizare a pedepsei, anterior expusă, cu referire la gradul de pericol social atribuit faptei, la maniera de valorificare a circumstanțelor reale și personale și la condițiile concrete de aplicabilitate ale suspendării sub supraveghere în cele două reglementări penale succesive, în special împrejurarea că în C. pen. anterior nu se prevede obligația prestării unei munci în folosul comunității, rezultă că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea anterioară, astfel cum corect a stabilit prima instanță.

Ca atare, respingând, ca nefondate, criticile apelantului privind individualizarea judiciară a pedepsei și a executării pedepsei, pentru motivele anterior expuse, instanța de control judiciar apreciază, totodată, că și criticile referitoare la greșita stabilire de către prima instanță a legii penale mai favorabile sunt neîntemeiate.

În ce privește critica privind cuantumul exagerat de mare al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat apelantul inculpat (pct. II.ii.4.):

Apelantul a precizat că suma de 22.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare la care a fost obligat, este mult prea mare și ar trebui redusă, "având în vedere lipsa probelor certe care să concluzioneze în sensul vinovăției inculpatului".

Contrar acestor susțineri, astfel cum rezultă din considerentele anterior expuse, vinovăția apelantului este dovedită prin probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești desfășurate în fața instanțelor de fond și de apel.

Or, potrivit părții relevante din textul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei sunt suportate de către inculpat, în caz de condamnare a acestuia.

Cum, potrivit concluziilor scrise formulate de Parchet la instanța de fond, valoarea acestor cheltuieli a fost, în perioada urmăririi penale, de 12.075 RON, iar cheltuielile ocazionate de derularea camerei preliminare, a contestației formulate împotriva hotărârii judecătorului de cameră preliminară și de judecare a fondului cauzei s-au ridicat la suma de 9.925 RON, rezultă că valoarea cheltuielilor judiciare la plata căreia care a fost obligat apelantul inculpat, în temeiul art. 398 cu aplicarea art. 274 alin. (1) raportat la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., a fost corect calculată de instanță ca reprezentând suma totală de 22.000 RON.

În consecință, critica analizată este respinsă, ca nefondată.

V. În temeiul considerentelor ce preced, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 428 din 16 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 265 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 428 din 16 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

Obligă apelantul la plata sumei de 265 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2016.

Procesat de GGC - N