Decizia nr. 1089/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate, B., C. - Inspector A.N.I., D. - Vicepreședinte A.N.I. și E. - Președinte A.N.I., următoarele:
- anularea raportului de evaluare din 24 iulie 2012 și a dispoziției de clasare cu privire la starea de incompatibilitate și conflict de interese a pârâtei B.;
- obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate la reevaluarea dosarului;
- obligarea pârâților la plata de daune morale;
- obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.
În cursul judecății, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a raportului de evaluare.
Prin sentința civilă nr. 2537 din 30 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă;
- a admis excepția lipsei de interes;
- a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate, C. - inspector A.N.I., D. - vicepreședinte A.N.I. și E. - președinte A.N.I., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata B. a invocat excepția nulității recursului, sub trei aspecte: lipsa de reprezentare a recurentei prin avocat, netimbrarea căii de atac și nemotivare, arătând în esență că motivele de recurs invocate nu se încadrează între motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 noul C. proc. civ.
La data de 11 noiembrie 2015, recurenta-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a actelor administrative din dosarul de evaluare A.N.I. (din cuprinsul Dosarului nr. x/2/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție), respectiv:
- adresa din 06 februarie 2010, prin care B. a fost informată de către A.N.I. cu privire la declanșarea procedurilor de evaluare;
- adresele prin care A.N.I. a solicitat informații despre B. următoarelor instituții: Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, Primăria sector 3, Administrația Finanțelor Publice sector 3, ANCPI, Biroul de Credit, SC Depozitarul Central SA, Oficiul Național al Registrului Comerțului, ANAF și instituțiile bancare.
Prin raportul întocmit la data de 27 iulie 2015, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că recursul nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., după cum urmează:
- în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., recurenta nu a depus dovada achitării taxelor de timbru în cuantumul datorat, conform O.U.G. nr. 80/2013, dar a depus la dosar cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă prin încheierea de la data de 27 martie 2015;
- în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) noul C. proc. civ., cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 noul C. proc. civ., astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în mod expres de textele legale anterior menționate, sub sancțiunea nulității recursului.
- deși recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, având în vedere faptul că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 18 noiembrie 2014, iar declarația de recurs a fost formulată la data de 8 octombrie 2014, motivele de recurs au fost depuse la dosar cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, respectiv la data de 06 ianuarie 2015, prin registratură, conform dovezii aflate la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cu prioritate excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge în consecință.
Obiectul excepției invocate de recurentă este reprezentat de următoarele înscrisuri:
- adresa din 06 februarie 2010, prin care B. a fost informată de către A.N.I. cu privire la declanșarea procedurilor de evaluare;
- adresele prin care A.N.I. a solicitat informații despre B. următoarelor instituții: Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, Primăria sector 3, Administrația Finanțelor Publice sector 3, ANCPI, Biroul de Credit, SC Depozitarul Central SA, Oficiul Național al Registrului Comerțului, ANAF și instituțiile bancare.
Recurenta-reclamantă a arătat în susținerea excepției invocate că motivul pentru care invocă nelegalitatea adreselor enumerate mai sus este următorul: nu a fost întocmită nici un fel de notă de sesizare din oficiu, așa cum impune art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, iar, pentru a putea declasa o evaluare pe baza unei sesizări din oficiu, era absolut necesar ca un inspector de integritate să întocmească o notă aprobată de superiorii ierarhici; întrucât la dosarul adus de A.N.I. nu există această notă pentru declanșarea sesizării din oficiu în baza art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, rezultă că întreaga anchetă a fost făcută ilegal și fără nici o justificare temeinică, astfel că toate actele administrative făcute în dosar sunt nelegale.
Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată în soluționarea acestei excepții este aceea a examinării caracterului de act administrativ al actelor contestate, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
Pentru a fi considerate acte administrative, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de acte unilaterale emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.
Însă, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
Pe calea excepției de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, poate fi cercetată conformitatea cu reglementările cu forță juridică superioară numai a unui act administrativ apt să producă efecte juridice de sine stătătoare.
În raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată, Înalta Curte reține că adresele invocate nu reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual, ci reprezintă doar acte de informare, o corespondență între două instituții, astfel încât aceste înscrisuri nu pot face obiectul excepției de nelegalitate.
Înalta Curte apreciază, așadar, că înscrisurile intitulate adrese nu au trăsăturile caracteristice ale unor acte administrative, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestora nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenței unor fapte și împrejurări din activitatea instituțiilor implicate.
De asemenea, actele vizate de excepție nu sunt acte de care să depindă soluționarea litigiului aflat în faza recursului, de vreme ce recursul nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi anulat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția de nelegalitate invocată ca inadmisibilă.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.
În cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 noul C. proc. civ.
Astfel, prin cererea de recurs formulată la data de 08 octombrie 2014 recurenta nu a indicat și nu a dezvoltat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a adus sentinței atacate vreo critică ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemulțumirea față de soluția primei instanțe.
De asemenea, deși recurenta a menționat ulterior, prin motivele depuse la dosar la data de 06 ianuarie 2015, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat.
Dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)- e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Pe de altă parte, se constată că, deși recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere faptul că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 18 noiembrie 2014, iar declarația de recurs a fost formulată la data de 8 octombrie 2014, motivele de recurs au fost depuse la dosar cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, respectiv la data de 06 ianuarie 2015, prin registratură, conform dovezii aflate la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constituită în Complet de filtru, va anula recursul formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă A., ca inadmisibilă.
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2537 din 30 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată astăzi, 6 aprilie 2016.