Decizia nr. 1/2015
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 24 iulie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Dosarul nr. x/1/2014, având ca obiect recursul declarat de Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, împotriva Hotărârii nr. 4/P din 21 mai 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.
În susținerea recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat critici care s-ar circumscrie, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, autoarea recursului a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, în sensul că, în mod greșit s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale primei abateri disciplinare.
În opinia recurentei, câtă vreme s-a stabilit existența laturii obiective, concretizată în evidențierea încălcării efective a dispozițiilor ordinului invocat, în mod eronat, instanța de disciplină a apreciat că fapta imputată pârâtei procuror din această perspectivă nu ar fi produs nicio consecință. Consideră recurenta că, prin conduita magistratului, s-au creat premisele unei îndoieli referitoare la necesitatea respectării principiului subordonării ierarhice, care guvernează activitatea Ministerului Public.
Tot astfel, se apreciază că, în raport cu perioada mare de timp în care magistratul nu a întocmit nicio informare spre a fi înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în mod conștient și intenționat, acesta a nesocotit obligațiile ce-i reveneau ca prim-procuror, ceea ce ar infirma concluziile instanței de disciplină referitor la latura subiectivă, nefiind vorba despre o culpă scuzabilă, ci despre intenție.
Sub un alt aspect, autoarea recursului a menționat că și în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004, soluția pronunțată ar fi greșită, în cauză fiind întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare în discuție.
În acest sens, s-a arătat, în primul rând, că motivarea din hotărâre ar fi, din acest punct de vedere, neclară.
Pe de altă parte, se consideră că existența faptei de obstrucționare a activității de inspecție este de necontestat, deoarece pârâta procuror nu a pus la dispoziția echipei de control toate dosarele penale vizate de obiectivul controlului, neputându-se reține că grefierul ar fi culpabil de respectiva faptă dat fiind că, la nivelul parchetului, exista o mapă care ar fi facilitat identificarea dosarelor, consecința constând în întocmirea și prezentarea unor rapoarte ce reflectă o situație de fapt nereală, care nu permite luarea măsurilor ce se impun pentru buna funcționare a sistemului judiciar.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar, intimata procuror a susținut, sub un prim aspect că, în raport cu data comunicării hotărârii atacate și cu dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, recursul ar fi tardiv.
În al doilea rând, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, la probele administrate și la dispozițiile legale incidente, intimata a solicitat, în esență, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului, ca vădit nefondat.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin încheierea din data de 10 noiembrie 2014, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de Inspecția Judiciară.
Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată de intimata A..
Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă” și ținând cont de faptul că, în speță, termenul procedural prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, invocat de intimată, nu se afla în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă (respectiv la data de 15 februarie 2013), rezultă că, în cauză termenul de recurs este cel de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, conform prevederilor art. 485 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziții procedurale și cu data comunicării hotărârii atacate, respectiv 27 iunie 2014, depunerea recursului la data de 4 iulie 2014, așa cum rezultă din dovada înregistrării aflată la dosarul instanței de disciplină s-a făcut în cadrul termenului de 30 de zile, legal prevăzut.
În consecință, se va respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității recursului, invocată de intimată.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În speță, titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a respins solicitarea sa de a se stabili săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) și p) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către procurorul A. și de a se aplica o sancțiune disciplinară magistratului.
În cadrul cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că, în sarcina procurorului pârât, nu se poate stabili săvârșirea respectivelor abateri.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se rețin următoarele:
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
Or, în raport cu dispozițiile art. 64 alin. (1) și cu cele ale art. 65 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, reprezintă o îndatorire de serviciu.
Ca atare, neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă, în cauză, ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, sub un prim aspect, în raport cu prevederile art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, constituie abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite respectivele condiții.
În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului și procurorului, integrat statutului profesional al acestuia, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii și obiectului acestora.
Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât aceste condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.
Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relațiile sociale referitoare la justiție în acest caz; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și nex cauzal.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În speță, pentru a se stabili îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale acestei prime abateri disciplinare, urmează a se examina și dacă fapta a avut o consecință vătămătoare și a fost săvârșită cu vinovăția cerută de textul legal incriminator.
În ceea ce privește urmarea produsă, în mod corect, Secția pentru procurori a apreciat că neîntocmirea informărilor ce trebuiau efectuate în baza Ordinului nr. 2/2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nu a generat nicio consecință.
Lipsa de urmare a necomunicării informărilor conform ordinului menționat, rezultă, pe de o parte, din faptul că, în perioada de referință, 2012 - semestrul I 2013, din numărul total de 39 de dosare, în care soluțiile au fost motivate pe intervenirea prescripției răspunderii penale, în 35 de cazuri acest termen de prescripție era îndeplinit încă de la data formulării plângerii, iar în celelalte 4 cazuri, respectivul termen s-a împlinit în timp ce dosarele se aflau în lucru la organele de poliție, ca urmare a faptului că sesizările fuseseră făcute aproape de momentul îndeplinirii termenului de prescripție.
Pe de altă parte, în planul de activitate al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru anii 2012 - 2013, nu a fost inclusă nicio formă de verificare a acestui aspect, determinat de faptul că verificările au fost efectuate, în mod direct, de către Inspecția Judiciară, cu prilejul a două controale, concluziile ambelor rapoarte încheiate urmare acestora, fiind în sensul că împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale s-a datorat, în principal, unor motive de ordin obiectiv și că nu se poate reține nicio culpă în sarcina procurorilor care au supravegheat cercetările.
În atare situație, susținerea din recurs, conform căreia, consecința faptei imputate intimatei ar consta în atingerea adusă principiului subordonării ierarhice și în crearea premiselor unui comportament haotic, este lipsită de relevanța atribuită de titularul acțiunii disciplinare.
Tot astfel, în mod corect instanța de disciplină a stabilit că, sub aspectul laturii subiective, fapta magistratului pârât nu este de natură a-i atrage răspunderea disciplinară, neputându-se stabili existența vreunei forme de vinovăție a acestuia.
Înregistrarea unui volum foarte mare de activitate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași în anul 2012, fluctuația de personal, deficitul de personal auxiliar, ca și împrejurările de fapt anterior expuse, corect reținute de Secția pentru procurori și necontestate de recurentă, pe care s-a grefat activitatea profesională, dublată de cea managerială ale intimatei, care, pentru a-și îndeplini obligațiile profesionale nu a putut să-și efectueze integral nici concediul de odihnă, denotă inexistența cumulativă a factorului intelectiv și a celui volitiv, deci inexistența vinovăției în nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 2/2010, în condițiile în care, atât anterior, cât și ulterior perioadei în discuție, acestea au fost respectate de către intimată.
Așadar, se constată că, în privința primei abateri disciplinare, acțiunea disciplinară a fost admisă cu unanimitate, ca urmare a atribuirii de relevanță juridică împrejurărilor probate necontestat, ce înlătură caracterul de abatere disciplinară a pretinsei fapte reproșate intimatei procuror și care, ca atare, înlătură, în mod legal, temeiul răspunderii sale disciplinare.
Și în ceea ce privește a doua abatere disciplinară, criticile aduse de recurentă hotărârii atacate sunt neîntemeiate, soluția majoritară a instanței de disciplină fiind, și din acest punct de vedere, legală.
Sub acest aspect, se constată că, în ceea ce privește abaterea prevăzută de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace”.
Din această perspectivă, se constată că, în mod corect, în raport cu particularitățile concrete ale speței, instanța de disciplină a reținut, cu opinia majoritară, că, în cauză, neconcordanța constatată de echipa de inspecție nu îi poate fi imputată intimatei procuror A.
Argumentele invocate de recurentă în acest cadru nu au relevanță juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs și, pe cale de consecință, nu sunt de natură să justifice casarea hotărârii atacate, având în vedere criteriile diferite în baza cărora a avut loc punerea la dispoziție a dosarelor în luna septembrie 2013, față de criteriile avute în vedere în luna noiembrie 2013, comunicate unității de parchet prin adresele emise de către Inspecția Judiciară cu prilejul celor două controale efectuate.
Conținutul diferit al celor două adrese astfel emise, rezultate din natura și obiectivele diferite ale respectivelor controale, prin raportare la conținutul Ordinului nr. 5422/120/C/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la împrejurarea că efectuarea verificărilor și identificarea dosarelor conform evidenței statistice s-a realizat în mod efectiv de către grefierul șef al parchetului, în temeiul atribuțiilor sale de serviciu, confirmă concluzia Secției pentru procurori și în ceea ce privește inexistența intenției, ca element subiectiv al săvârșirii faptei.
Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că aspectele astfel reținute, ce relevă neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor și, deci, atestă legalitatea înlăturării temeiului răspunderii disciplinare pentru abaterile disciplinare invocate.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefundat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității recursului invocată de intimata A.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de INSPECȚIA JUDICIARĂ, împotriva Hotărârii nr. 4/P din 21 mai 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - LM