Decizia civilă nr. 109/2016
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 223 din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 792 din 11 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A., solicitând, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., admiterea cererii sale și pronunțarea unei hotărâri „neviciate”.
În motivare, referindu-se la argumentele invocate în recurs, privind, în principal, temeinicia cererii de revizuire formulate și pretinsa autoritate de lucru judecat a hotărârilor invocate în cauză, prin raportare la conținutul respectivelor hotărâri, contestatorul a susținut, în esență, că dezlegarea dată recursului său ar fi rezultatul unei erori materiale evidente, instanța de control judiciar confundând, în opinia sa, elementele materiale importante din dosarul pricinii și neavând în vedere în mod corect toate susținerile pe care le-a formulat.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând contestația în anulare raportat la dispozițiile art. 503 C. proc. civ. și la motivele invocate de contestator, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.
În ceea ce privește temeiul legal pe care contestatorul și-a fundamentat cererea dedusă judecății, respectiv alin. (2) pct. 2 al textului normativ anterior menționat, legiuitorul a prevăzut că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Se tinde, prin urmare la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Dar, stipulând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării procesului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Rezultă că greșelile materiale reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. trebuie să fie evidente, fiind săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale, mai precis erori de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
Susținerile contestatorului privind pretinsa omisiune de analizare a prevederilor obligatorii ale unei decizii judecătorești prezentate în cererea sa de revizuire, ca și pretinsa confuzie între hotărârile cu privire la care s-a invocat încălcarea autorității de lucru judecat, săvârșită cu prilejul examinării unor motive de casare invocate, vizează în mod vădit aspecte legate de modul de stabilire a cadrului procesual și de analizarea pe fond a criticilor și apărărilor cu care recurentul a învestit instanța de control judiciar, deci pretinse erori de judecată, astfel încât nu îndeplinesc cerințele art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere neîncadrarea în motivele prevăzute de lege a considerentelor expuse de către contestator, se va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 223 din 7 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2016.