Decizia civilă nr. 16/2016
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 25 noiembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația B. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu de la 21 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015, prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată în respectiva cauză de contestatorul Partidul C.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, completul de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 21 octombrie 2015, prin care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de recuzare formulate în cadrul unui recurs declarat de Partidul C..
Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și ținând cont, pe de o parte, de dispozițiile art. 53 alin. (1) teza l C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza și, întrucât, în speță, o atare hotărâre nu s-a pronunțat; iar, pe de altă parte, dat fiind faptul că dispozițiile tezei a ll-a a textului legal menționat nu sunt incidente, întrucât, dacă hotărârea finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție (cazul în speță), nu există o „instanță ierarhic superioară” care să soluționeze calea de atac, recursul dedus judecății nu este admisibil.
În raport cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să dea în competența completului de 5 judecători soluționarea unor litigii, a făcut-o în mod expres și limitativ, cazul de față nefiind astfel reglementat.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de Asociația B. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația B. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu de la 21 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2016.