Decizia penală nr. 179/2016
Deliberând asupra cauzei de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 159/RC din 4 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, printre altele, s-au respins, ca inadmisibile, atât cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) și (3) din Constituția României, precum și art. 6, art. 7, art. 14 și art. 1 din Protocolul 12 din Constituție, cât și cererea formulată de inculpatul B. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen.
De asemenea, s-au respins, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații C., D., B., A. și E. împotriva Deciziei penale nr. 825/A din data de 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/300/2010, fiind obligați recurenții inculpați la plata unor sume de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru aceștia, s-a stabilit să fie avansate din fondul Ministerului Justiției.
Prioritar examinării admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate,s-au analizat, prin prisma îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în speța dedusă judecății:
- cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) și (3) din Constituția României, precum și art. 6, 7, art. 14 și art. 1 din Protocolul 12 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, formulată de inculpatul A.
- cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 10 alin. (1), (2), și (3) din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen., formulată de inculpatul B., constatându-se de către secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție că ambele cereri de sesizare a Curții Constituționale sunt inadmisibile.
Urmare analizării condițiilor enumerate în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța învestită cu soluționarea cererilor de sesizare a instanței de contencios constituțional a constatat că excepțiile au fost invocate de inculpații recurenți într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți, în calea extraordinară a recursului în casație, și au în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale, respectiv dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
S-a mai relevat că legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
De asemenea, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, s-a realizat o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
În esență, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că, la acel moment - 4 mai 2016 - dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, nefiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție și nici prevederilor care reglementează dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, respectiv în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cu privire excepția vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, invocată de către inculpatul B., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei. S-a apreciat că decizia penală atacată a fost pronunțată de instanța de apel la data de 10 iunie 2015, la aproape 1 an și jumătate după intrarea în vigoare a N.C.P.P., iar dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale vizau modalitatea de soluționare a apelurilor aflate în curs de judecată la acel moment or,la momentul procesual în care a fost invocată excepția, cauza se afla în calea extraordinară de atac a recursului în casație, fiind deci depășit cu mult termenul până la care, dacă ar fi fost invocată această excepție, ar fi putut eventual, avea o influență asupra modului de soluționare a cauzei.
În speță, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că prin invocarea neconstituționalității textelor de lege sus menționate se tinde la modificarea acestora, însă Curtea Constituțională nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
În raport de cele anterior relevate, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) și (3) din Constituția României, precum și art. 6, art. 7, art. 14 și art. 1 din Protocolul 12 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și, de asemenea, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul B. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen.
Împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale vizând neconstituționalitatea unor prevederi cuprinse în Decizia penală nr. 159/RC din data de 04 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, în termen legal, au formulat apel inculpații A. și B., criticând soluția atacată pentru motivele relevate în scris și susținute oral în fața instanței de control judiciar, astfel cum au fost expuse în partea introductivă a prezentei decizii.
Cauza a fost înregistrată la 6 iulie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2016, fixându-se prim termen de judecată la 12 septembrie 2016.
La termenul din 10 octombrie 2016, instanța de control judiciar a dispus amânarea cauzei la solicitarea expresă a apelantului inculpat B., pentru a-i acorda posibilitatea să depună la dosar încheierea de îndreptare eroare materială prin care instanța de recurs în casație ar fi trebuit să se pronunțe asupra cererii sale de modificare a deciziei pronunțate prin reținerea corectă și completă a tuturor excepțiilor de neconstituționalitate pe care acesta a susținut că le-a invocat la termenul când i s-a acordat cuvântul la dezbateri în recurs în casație.
La termenul din 14 noiembrie 2016, apelantul inculpat B. a menționat că nu este în măsură să depună încheierea de îndreptare eroare materială așa cum s-a obligat, a precizat că nu poate să invoce și să susțină decât excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. Cu privire la toate celelalte dispoziții criticate ca nefiind constituționale a precizat că nu le mai susține și că nu poate formula apărări în fața acestei instanței de control judiciar, câtă vreme instanța pe rolul căreia s-au aflat recursurile în casație nu și-a îndreptat decizia pronunțată.
În esență, apelantul inculpat B., a arătat că deși instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., a precizat că această prevedere a fost declarată neconstituțională, însă nu în totalitate, hotărârea contenciosului constituțional fiind una mai mult interpretativă.
A apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată și a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris la pct. 18 din memoriul depus la dosar și ulterior, precizat oral, la termenul din 14 noiembrie 2016, în fața instanței de control judiciar.
Apelantul inculpat A., prin apărătorul ales, în esență,a precizat că sesizarea formulată diferă într-o anumită măsură față de sesizarea care a făcut obiectul controlului de constituționalitate, întrucât vizează neconstituționalitatea dispozițiilor privind abuzul în serviciu prevăzut de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., însă în raport de alte prevederi decât cele care au fost invocate în sesizarea anterioară a Curții Constituționale, respectiv art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de art. 7, art. 14 și art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Dintr-o asemenea perspectivă, în opinia apărării, apelantul inculpat nu poate fi privat de posibilitatea de a avea acces neîngrădit la justiția Curții Constituționale, fiind citate cu caracter exemplificativ cauza Kokkinakis contra Greciei și cauza Tolstoy Miloslavsky contra Regatului Unit al Marii Britanii susținând că acestea sunt direct aplicabile și obligatorii.
De asemenea, a arătat că în motivarea hotărârii apelate nu a identificat referiri cu privire la articolele sus menționate din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
A conchis solicitând admiterea apelului și, urmare constatării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) și (3) din Constituția României, precum și art. 6, art. 7, art. 14 și art. 1 din Protocolul 12 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Examinând dispozițiile de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale atât prin prisma motivelor invocate de inculpați, fie prin apărător ales, fie personal, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei și, în consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional, ci trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că,la acest moment procesual, cea de-a treia condiție nu mai este îndeplinită, anume aceea care menționează ca excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, întrucât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor vizând abuzul în serviciu, prevăzut de art. 297 alin. (1) C. pen., invocată de inculpații A. și B. la data de 20 aprilie 2016, a fost analizată de Curtea Constituțională în luna iunie 2016, la scurt timp după termenul din 4 mai 2016, când instanța de recurs în casație a dispus respingerea solicitărilor recurenților inculpați de sesizare a instanței de contencios constituțional.
Astfel, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate ridicate și a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.
Împrejurarea că neconstituționalitatea textului de lege invocat nu a fost analizată de către Curtea Constituțională și în raport de alte dispoziții ale Constituției României sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului este lipsită de relevanță, câtă vreme soluția dispusă prin decizia menționată anterior a fost aceea de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate a art. 246 C. pen. din 1969și art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare.
Tot astfel,împrejurarea că,în opinia apelanților, decizia Curții Constituționale este neclară sau criticabilă, nu justifică sesizarea instanței de contencios constituțional cu o nouă excepție de neconstituționalitate a aceluiași text C. pen.
În privința celorlalte excepții de neconstituționalitate menționate în încheierea criticată sau la care apelantul B. a făcut trimitere în fața instanței de control judiciar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că acesta a susținut, pe de o parte că, instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate (menționând eronat art. 102 C. proc. pen. în loc de art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013), iar pe de altă parte că instanța de fond nu a reținut toate susținerile sale referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 447 C. proc. pen.
De asemenea, deși Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a amânat judecata la data de 10octombrie 2016, pentru a-i da posibilitatea apelantului B. să facă dovada susținerilor sale (prin depunerea la dosar a unei încheieri de îndreptare a erorii materiale), acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de control judiciar, situație în care a arătat că își restrânge apelul doar la dispozițiile referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 297 C. pen., neputându-și formula apărări cu privire la celelalte dispoziții criticate ca fiind neconstituționale, câtă vreme instanța pe rolul căreia s-au aflat recursurile în casație nu și-a îndreptat decizia pronunțată.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, potrivit reglementărilor în vigoare, calea de atac exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este unică, neexistând posibilitatea analizării separate în cadrul a 2 căi de atac distincte, a diferitelor excepții de neconstituționalitate invocate în fața primei instanțe cu aceeași ocazie.
În acest context, reținând precizările apelantului inculpat B., dar și dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen. care îndreptățește instanța de apel să examineze cauza sub toate aspectele, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că, așa cum reiese din încheierea atacată în prezenta cauză, instanța de recurs în casație a analizat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 297 C. pen., constatând că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
În privința celorlalte excepții de neconstituționalitate menționate în încheierea atacată și asupra cărora instanța de recurs în casație s-a pronunțat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține, pe de o parte, că decizia penală atacată a fost pronunțată de instanța de apel, la data de 10 iunie 2015, deci după 1 an și aproximativ 6 luni de la intrarea în vigoare a N.C.P.P., iar dispozițiile art. 10 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 255/2013 vizează modalitatea de soluționare a apelurilor aflate în curs de judecată la acel moment, nemaiavând, în mod evident, incidență în speța de față, aflată în calea extraordinară a recursului în casație.
Pe de altă parte, în ceea ce privește art. 447 C. proc. pen., acesta are doar formal o legătură cu cauza dedusă judecății menționând limitele în care se verifică hotărârea atacată cu recurs în casație. Mai mult, din încheierea de dezbateri nu rezultă care sunt textele constituționale încălcate de reglementările invocate, iar aspectele criticate de apelant țin de interpretarea și aplicarea legii, iar nu de neconstituționalitatea textelor de lege. Or, interpretarea și aplicarea legii sunt în competența exclusivă a instanței de judecată pe rolul cărei se află, astfel încât sesizarea Curții Constituționale în acest context este, de asemenea, inadmisibilă.
În fine, în ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, chiar dacă s-ar accepta susținerile (neprobate) ale inculpatului B., în sensul ca instanța de recurs în casație în considerente nu ar fi analizat-o (ci s-a raportat eronat la un alt text de lege, respectiv art. 102 C. pen.), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că prin excepția invocată apelantul tinde la modificarea legii, în sensul suplimentării cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., aspect ce excede competenței Curții Constituționale, întrucât potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Or, modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, rolul acesteia fiind acela de garant al supremației Constituției.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în baza art. 420 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondate,apelurile formulate de inculpatul A. și de inculpatul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în Decizia penală nr. 159/RC din data de 04 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții inculpați B. și A., la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin (6) C. proc. pen. va stabili ca onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru aceștia, în sumă de câte 40 lei, să se suporte din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în Decizia penală nr. 159/RC din data de 04 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în Decizia penală nr. 159/RC din data de 04 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin (6) C. proc. pen. onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați B. și A., în sumă de câte 40 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2016.