Decizia nr. 19/2015
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 4 septembrie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Dosarul nr. x/1/2014, având ca obiect recursul declarat de Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu A. - judecător la Tribunalul Argeș, împotriva Hotărârii nr. 8/J din 18 iunie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.
În susținerea recursului, autoarea acestuia a formulat o serie de critici de nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Recurenta a susținut, în esență, sub un prim aspect, că instanța de disciplină nu ar fi reținut în mod clar dacă expresiile utilizate de pârâta judecător în Sentința penală nr. 973 din 15 noiembrie 2012 a Secției penale a Tribunalului Argeș sunt sau nu adecvate, dar ar fi motivat implicit și că sunt și că nu sunt.
Consideră recurenta că motivarea hotărârii atacate ar fi și contradictorie, deoarece, deși se arată că hotărârea penală a fost motivată într-un stil personal, literar, nespecific, care este impregnat de subiectivism și care poate fi sancționat în procedura de evaluare, totuși se reține că aceasta este justă, obiectivă.
Sub un alt aspect, titularul acțiunii disciplinare în speță a susținut, în esență, cu referire punctuală la afirmațiile concrete menționate de intimată în sentința penală de referință, la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ale art. 5 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și la considerentele Secției pentru judecători, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, în sensul că analiza conținutului concret al respectivelor afirmații ar releva, în opinia recurentei, faptul că acestea ar fi inadecvate și ar fi de natură să afecteze prestigiul justiției.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea unei sancțiuni disciplinare prevăzute de lege.
Intimata A. nu a formulat întâmpinare.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 26 ianuarie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de Inspecția Judiciară.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs invocat vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția sau motivarea contradictorie a hotărârii atacate, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
Aspectele invocate de recurentă sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată.
Susținerile Inspecției Judiciare privind nemotivarea sub aspectul existenței caracterului inadecvat al expresiilor folosite de intimată sunt contrazise de conținutul hotărârii, în care instanța de disciplină și-a expus argumentele de fapt, cu referire, concretă și detaliată, la caracterul expresiilor și sintagmelor folosite de magistrat, precum și la considerentele care au determinat-o să aprecieze că acestea nu pot atrage angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului și care denotă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, coroborat cu art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată, astfel, că fapta a fost corect examinată prin prisma unei analize complete a modului de redactare a sentinței penale în discuție, fiind avute în vedere toate aspectele esențiale pentru pronunțarea soluției și, întrucât argumentarea este logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente, nu se poate reține o nemotivare a hotărârii, fiind respectate prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
Nu se poate reține nici susținerea recurentei privind pretinsele motive contradictorii cuprinse în hotărârea atacată.
Împrejurarea că instanța de disciplină a reținut faptul că expresiile și sintagmele folosite de intimata judecător reprezintă modul special în care aceasta a înțeles să își argumenteze soluția, precum și faptul că aceste considerente reflectă stilul personal de motivare al magistratului, nu are semnificația propusă de recurentă și nu poate atrage nelegalitatea hotărârii, din această perspectivă, câtă vreme, în cuprinsul analizei, Secția pentru judecători a expus punctual și argumentele care au format opinia instanței în sensul că, totuși, expresiile, sintagmele și, în general, stilul de motivare al judecătorului, nu constituie elemente constitutive ale abaterii disciplinare invocate.
Ca atare, se reține că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.
Și în ceea ce privește criticile expuse prin prisma ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.
Argumentele dezvoltate de recurentă în susținerea acestui motiv vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Practic, titularul acțiunii disciplinare critică soluția de respingere a solicitării sale de a se stabili săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de textul legal menționat, de către judecătorul A. și de a se aplica o sancțiune disciplinară magistratului.
În cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut că, în sarcina intimatei judecător nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri disciplinare.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru fapte care afectează prestigiul justiției.
Or, în raport cu dispozițiile legale, redactarea corespunzătoare a hotărârilor judecătorești reprezintă o îndatorire de serviciu.
Ca atare, neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă în cauză ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, în raport cu dispozițiile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora, utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat constituie abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite aceste condiții.
În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului, integrat statutului său profesional precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii și obiectului acestora.
Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât respectivele condiții și cauzele de exonerare de răspundere sunt cele reglementate de dreptul comun.
Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul judecătorilor, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul, cu referire la relațiile sociale privitoare la justiție, în acest caz; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; subiectul calificat; latura subiectivă, constând în vinovăție, în oricare dintre formele sale; producerea unui rezultat vătămător și nex cauzal.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În contextul examinat, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește latura obiectivă, expresiile folosite de judecătorul A. și modul în care aceasta a redactat Sentința penală nr. 973 din 15 noiembrie 2012 nu evidențiază încălcarea, în acest unic caz, de către intimata judecător, a obligațiilor specifice funcției, în modalitatea care să-i atragă răspunderea disciplinară în temeiul textului incriminator invocat. Așa după cum, în mod corect, a reținut instanța de disciplină, expresiile folosite și modul de expunere a considerentelor hotărârii penale respective, în sensul în care, stilul colocvial este utilizat alături de cel juridic, denotă un stil personal de redactare al judecătorului.
Referitor la abaterea disciplinară în discuție, Înalta Curte apreciază că trebuie făcută distincție între încălcarea oricăror dispoziții procedurale privitoare la motivarea unei hotărâri judecătorești, pe de o parte, greșeală ce ar putea fi cenzurată fie pe calea controlului ierarhic superior, fie la momentul evaluării activității profesionale a magistratului, de către comisia de evaluare și nesocotirea acestor dispoziții în context disciplinar.
Altfel spus, nu orice hotărâre judecătorească ce ar putea, prin stil, structură etc. să fie apreciată ca fiind informă, mai puțin tehnică ori incompletă, contradictorie sau necorespunzătoare, poate justifica sancționarea magistratului redactor în temeiul art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.
Semnificativ este faptul că, în speță, se reproșează intimatei judecător modalitatea de motivare în ceea ce privește o singură hotărâre redactată. În acest sens, se constată că fapta, așa cum a fost reținută, nu întrunește elementul material constitutiv al abaterii disciplinare în discuție în niciuna dintre cele două modalități care rezultă din interpretarea literală, gramaticală, logică și teleologică a textului incriminator.
Astfel, nu s-a demonstrat, pe de o parte, nici caracterul repetitiv al faptei (cu toate că au fost analizate toate hotărârile intimatei în perioada de referință) iar, pe de altă parte, nu s-a obiectivat nici existența unei fapte care, chiar singulară, să fie de o asemenea gravitate încât să angajeze răspunderea disciplinară a judecătorului.
Ca atare, criticile formulate de Inspecția Judiciară din această perspectivă nu au relevanța atribuită prin motivul de recurs.
Așadar, acțiunea disciplinară a fost corect respinsă, ca urmare a atribuirii de relevanță juridică considerentelor care înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptei și, ca atare, înlătură temeiul răspunderii disciplinare.
Înalta Curte constată că și în ceea ce privește chestiunile de procedură invocate ca apărări de către pârâta judecător, concluziile instanței de disciplină sunt legale.
Astfel, în ceea ce privește susținerea magistratului referitoare la modalitatea de sesizare a Inspecției Judiciare, se reține că aceasta nu se circumscrie aspectelor de nelegalitate invocate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori”.
Instanța de disciplină a considerat în mod corect că aceste prevederi nu au fost încălcate în cauză.
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, după ce fusese sesizată, la rândul său, cu privire la săvârșirea pretinsei fapte, de către procurorul - șef al Direcției Naționale Anticorupție. Sesizarea formulată de procurorul - șef al Direcției Naționale Anticorupție nu a fost făcută în calitate de titular al acțiunii disciplinare, autorul sesizării neavând, într-adevăr, o asemenea vocație, ci în calitatea sa de persoană interesată, acesta acționând pentru protecția unui interes general.
Prin urmare, în speță, Secția pentru judecători a apreciat în mod just că Inspecția Judiciară s-a sesizat cu respectarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 10 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012.
Având în vedere considerentele expuse și care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 8/J din 18 iunie 2014, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2015.
Procesat de GGC - LM