Decizia penală nr. 192/2016
Asupra apelului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin încheierea din data de 09 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție , secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A. cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul - inculpat A., Înalta Curte, secția penală, a apreciat că este inadmisibilă.
Astfel, în analiza condițiilor de admisibilitate referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte, secția penală, a reținut că excepția a fost invocată de recurentul inculpat A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și că textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În esență recurentul inculpat A. a susținut neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, în sensul că în definirea infracțiunii modul de formulare a laturii obiective este prea general ceea ce duce la o interpretare și aplicare eronată a textului legal.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Înalta Curte, Secția penală a constat că, în raport de motivele scrise dar și de cele dezvoltate oral de apărare în susținerea legăturii excepției cu soluționarea cauzei, prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate.
Totodată, Înalta Cure, secția penală, a reținut că, prin uzitarea de acest remediu procesual al excepției de neconstituționalitate în privința art. 13 din Legea nr. 78/2000, în realitate, recurentul inculpat A. nu vizează o armonizare a normelor de drept substanțial penal cu Constituția, ci completarea acestora cu prevederi noi, ceea ce ar conduce la transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică.
Ca atare, Înalta Curte, secția penală, a constat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 lit. b) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția nevizând, în fapt, neconstituționalitatea normei ci modalitatea acesteia de aplicare, astfel că a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, formulată de recurentul inculpat A.
2.Împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, în termenul legal, a declarat apel inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 16 noiembrie 2016, sub nr. x/1/2016, fiind fixat termen la data de 5 decembrie 2016.
Concluziile apărătorului apelantului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
În susținerea apelului, apărătorul ales al apelantului inculpat, referitor la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o excepție de neconstituționalitate pentru a fi admisibilă, a învederat că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu ar avea legătură cu cauza, în condițiile în care acuzația adusă inculpatului este reglementată de acest text de lege.
3. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că apelul declarat de inculpatul A. este nefondat.
Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Totodată, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși a fost invocată de către apelantul inculpat A., în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin raportare la o serie de texte constituționale, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale nu este îndeplinită, ultima condiție, respectiv aceea ca dispoziția din lege a cărei neconstituționalitate este invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că, urmărind un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, inculpatul A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, fără a formula o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci, astfel cum corect a reținut prima instanță, tinzând la interpretarea și aplicarea legii penale.
Astfel, instanța de control judiciar reține că excepția invocată are doar o legătură formală cu soluționarea cauzei, întrucât, în realitate, apelantul inculpat susținând că textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă este neclar, imprecis și implicit, lipsit de previzibilitate în ceea ce privește latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii,tinde la modificarea sau completarea normei, atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În acest context, se reține că instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, fiind obligată să verifice și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Se reține în acest sens că, prin Decizia nr. 954/2009 a Curții Constituționale, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate prin care se solicita modificarea unui text de lege, arătându-se, în esență, că astfel de critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Totodată, se reține că simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât apelantul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.
Așadar, este evident că promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată nu a fost determinată de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile constituționale, ci este o încercare de a transfera, în mod artificial, competența exclusivă a instanțelor de judecată în sarcina instanței de contencios constituțional.
În concluzie, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a legăturii textului criticat pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul inculpat, în sumă de 40 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul inculpat, în sumă de 40 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 05 decembrie 2016.