Decizia civilă nr. 204/2015
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 16 iulie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, Dosarul nr. x/1/2015, având ca obiect recursul declarat de Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva Hotărârii nr. 3/P din 17 iunie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.
În susținerea recursului, Inspecția Judiciară a invocat incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Autoarea recursului a susținut că hotărârea instanței de disciplină ar fi nelegală, fiind interpretate greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 45 și art. 46 din Legea nr. 317/2004 în raport cu principiul non bis in idem.
Consideră recurenta, în esență, că, în mod greșit, instanța de disciplină a respins ca inadmisibilă acțiunea disciplinară exercitată pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. g), h), i) și t) din Legea nr. 303/2004.
În opinia părții, în cauză nu ar fi întrunite cele trei condiții pentru a opera regula non bis in idem, întrucât în cauză nu ar exista două hotărâri definitive de sancționare sau de respingere a acțiunii disciplinare, pârâtul procuror nefiind supus unei duble proceduri disciplinare de natură a face incident principiul invocat.
Aceasta deoarece:
- Rezoluția de clasare din 4 septembrie 2014, având ca obiect o primă sesizare a aceluiași petent, privind săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h), t), b) și l) din Legea nr. 303/2004, nu ar fi fost definitivă la data promovării acțiunii disciplinare;
- această rezoluție de clasare s-ar fi dispus în urma unor verificări prealabile, efectuate conform art. 45 din Legea nr. 317/2014;
- în cadrul lucrării având ca obiect noua sesizare a petentului, s-ar fi efectuat cercetarea disciplinară conform art. 46 din Legea nr. 317/2004.
Elementul de noutate, care a schimbat situația de fapt în cadrul celei de-a doua sesizări, l-ar constitui repartizarea dosarului penal de referință procurorului pârât pentru efectuarea urmăririi penale obligatorii, spre deosebire de prima situație, când verificarea fondului primei sesizări viza repartizarea aceluiași dosar respectivului procuror însă pentru supravegherea cercetărilor.
Concret, recurenta a subliniat că, pe de o parte, în cadrul primei lucrări, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, s-ar fi verificat existența unor indicii de comitere a unor abateri disciplinare cu ocazia instrumentării Dosarului nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, dosar care s-a format datorită neefectuării de către lucrătorul de poliție (autor al sesizărilor adresate Inspecției Judiciare) a cercetărilor în Dosarul nr. x/P/2010, în care a intervenit prescripția răspunderii penale. Or, la momentul dispunerii rezoluției de clasare, din verificări, ar fi rezultat că Dosarul nr. x/P/2010 a fost dosar de supraveghere, în care obligația de efectuare a cercetărilor revenea în exclusivitate organelor de poliție judiciară.
Pe de altă parte, s-a arătat că, în cadrul celei de-a doua lucrări, conform art. 46 din Legea nr. 317/2004, s-ar fi efectuat cercetarea disciplinară a procurorului A., stabilindu-se faptele comise de către acesta, urmările și împrejurările în care le-a comis, prin raportare la Dosarul nr. x/P/2010, în care acesta trebuia să efectueze personal urmărirea penală sau să delege efectuarea unor acte urmărire penală în sarcina organelor de poliție judiciară, dar sub directa lui coordonare.
În concluzie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Inspecția Judiciară a solicitat admiterea recursului "astfel cum a fost formulat".
Intimatul A. a atașat la dosar întâmpinare, comunicată părții adverse, prin care magistratul a solicitat motivat, punctual, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a legii.
Inspecția Judiciară a depus la dosar o adresă de răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, prin care a susținut că își menține punctele de vedere exprimate în recurs și în întâmpinarea formulată la fond.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin încheierea din data de 26 octombrie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de Inspecția Judiciară.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatului, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În speță, titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a admis excepția inadmisibilității acțiunii disciplinare, invocată de pârâtul A. și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea disciplinară formulată împotriva pârâtului procuror pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. g), h), i) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că, în cauza, faptele imputate pârâtului procuror din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. g), h), i) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare au făcut obiectul verificărilor prealabile ale recurentei încă de la prima sesizare a petentului și pentru care există deja o rezoluție de clasare a altui inspector judiciar, verificată și avizată de șeful Direcției inspecției judiciare pentru procurori.
Susținerea din recurs, conform căreia, noua sesizare ar fi vizat și noi aspecte de fapt este lipsită de semnificația atribuită de titularul acțiunii disciplinare, în raport cu dispozițiile art. 17 alin. (5) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012 și cu faptul că verificările prealabile demarate după repartizarea noii sesizări și, ulterior, cercetarea disciplinară efectuată au vizat nu numai împrejurările nou sesizate, astfel cum impunea norma menționată, ci și toate faptele cuprinse în sesizarea anterioară și pentru care se dispusese clasarea.
Tot astfel, având în vedere faptul că, în cuprinsul rezoluției inițiale s-a menționat că niciuna dintre pretinsele abateri reclamate de petent nu există, fiind, prin urmare, pronunțată o soluție pe fond asupra sesizării petentului, întrucât, după ce i s-a comunicat respectiva rezoluție acesta nu a atacat-o, cauza fiind arhivată, conform art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară și deoarece nu exista nici temei legal pentru revocarea ulterioară a unui asemenea act, precum și ținând cont de Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, rezultă că, în mod just instanța de disciplină a stabilit caracterul definitiv al Rezoluției de clasare din 4 septembrie 2014, precum și natura ei de act administrativ.
Considerentele anterior expuse confirmă soluția instanței de disciplină privind întrunirea tuturor condițiilor pentru stabilirea incidenței principiului non bis in idem, consacrat de art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel încât argumentele invocate de recurentă în acest cadru, relativ la neîntrunirea acestor condiții, ca și cele referitoare la pretinsele situații diferite în care s-ar fi efectuat verificările/cercetarea pentru fiecare dintre sesizările în discuție și care reprezintă, din perspectiva examinată, aspecte procedurale pur formale, corect evaluate de secția pentru procurori, nu au relevanța juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs și, pe cale de consecință, nu sunt de natură să justifice casarea hotărârii atacate.
Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că, aspectele astfel reținute, ce relevă temeinicia excepției inadmisibilității atestă, deci, legalitatea respingerii ca atare a acțiunii disciplinare.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 3/P din 17 iunie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2015.
Procesat de GGC - N