Decizia civilă nr. 223/2015
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 3 iulie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 792 din 11 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/1/2015.
Cererea de recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul a indicat motivele de fapt și de drept pe care își fundamentează cererea și a criticat decizia atacată din perspectiva nulității absolute și a nelegalității, considerentele învederate vizând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, recurentul a invocat nulitatea absolută a deciziei recurate, susținând că, din considerentele hotărârii, ar reieși că aceasta ar fi dată cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Curții de Apel Suceava, ca instanță superioară Tribunalului Botoșani. Tot astfel, recurentul a invocat și o serie de aspecte de fond și procedurale ce ar atrage nulitatea absolută a hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/222/2014, care, în opinia sa, ar trebui, de asemenea, constatată în prezenta cale de atac.
Cu referire punctuală la hotărârile judecătorești irevocabile anterioare invocate, recurentul consideră că instanța de revizuire ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora.
După expunerea circumstanțelor cauzei, recurentul a criticat hotărârea atacată din perspectiva unor pretinse vicii de motivare, menționând, în esență, că aceasta ar fi nemotivată, neexistând concordanță între considerente și dispozitiv și nefiind analizate toate susținerile formulate și toate aspectele cauzei.
În privința dezlegării date cererii de revizuire, recurentul apreciază, în esență, că soluția ar fi pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, precum și a întregului cadru procesual, în opinia autorului recursului instanța stabilind în mod eronat raporturile juridice și drepturile părților, față de probele administrate.
În cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.
Recursul a fost comunicat intimatei, care a depus întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.
După ce i-au fost comunicate apărările intimatei, recurentul a atașat la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând punctual respingerea acestora și învederând, în esență, că își menține cererea de recurs astfel cum a fost formulată și motivată.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de A. împotriva Deciziei nr. 50 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă.
Anterior analizării recursului dedus judecății, Înalta Curte precizează că, în actualul cadru de procedură, nu se pot examina aspecte legate de fondul cauzei sau critici formulate din perspectiva netemeiniciei deciziei recurate.
Astfel, din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează obiectul și scopul recursului în accepțiunea noului Cod, rezultă că recursul este o cale de atac care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.
Faptul că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate se deduce și din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin (3) C. proc. civ., care dispun că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, printre celelalte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
De asemenea, această concluzie rezultă din structura art. 488 din codul menționat, care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind reglementat astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.
În același sens, se reține că dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. consacră sancțiunea nulității, aplicată recursului, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488.
Prin urmare, rolul controlului exercitat de instanța de recurs este limitat la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel încât criticile vizând modul de apreciere a probelor și stabilirea situației de fapt nu pot fi examinate în actualul cadru procesual.
Tot în limitele cenzurii de legalitate impuse instanței de control judiciar prin dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot examina, pe calea recursului, aspectele și argumentele învederate de recurent în ceea ce privește pretinsa nulitate absolută a hotărârilor judecătorești anterioare, în actualul cadru de procedură neputându-se examina cauza sub toate aspectele.
Se vor examina, prin urmare, exclusiv criticile de nelegalitate.
Sub un prim aspect, se constată că nu se poate reține nulitatea absolută a deciziei atacate. Motivul invocat de autorul recursului din această perspectivă vizează încălcarea dispozițiilor imperative privitoare la competență. Or, o asemenea ipoteză nu se regăsește în speță.
Recurentul revizuent A. a învestit instanța cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) din Codul menționat, în cazul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.
În atare situație și ținând cont de faptul că Decizia nr. 910 din 18 decembrie 2003, invocată, a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, se constată că soluționarea cererii de revizuire de către Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a realizat cu respectarea normei de competență menționate, neavând relevanță faptul că hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, respectiv Decizia nr. 50/2015, este pronunțată de Tribunalul Botoșani, câtă vreme prima hotărârea este cea a Curții de Apel Suceava, anterior menționată.
Primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., are în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Afirmația recurentului referitoare la neanalizarea tuturor aspectelor și argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire nu poate fi reținută.
Pe de o parte, se observă că amploarea și consistența motivării hotărârii atacate exclud ideea lipsei considerentelor de fapt ce au stat la baza respingerii excepției respective sau a insuficienței clarități a argumentării.
Pe de altă parte, expunând considerentele ce au fundamentat soluția adoptată se constată că acestea sunt în concordanță cu hotărârea pronunțată.
Împrejurarea că Secția a II-a civilă a Înaltei Curți a examinat cu prioritate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii de atac deduse judecății sale nu poate fi reținut ca un aspect de motivare confuz sau contradictoriu, dat fiind faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din același Cod aspectele de admisibilitate se soluționează cu prioritate.
Cât privește pretinsa nelegalitate a modului de stabilire a raporturilor juridice dintre părți sau a drepturilor acestora, invocată de recurent în acest context, nici acest argument nu poate fi reproșat instanței de fond din perspectiva unor vicii de motivare a soluției adoptate.
Și în privința hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, se reține că sunt îndeplinite exigențele unei motivări corespunzătoare.
Examinând modul în care instanța de revizuire a analizat cererea dedusă judecății și apărările formulate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privitoare la expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare a acesteia.
Chiar și aspectele expuse, vizând pretinsa motivare contradictorie sunt contrazise de conținutul hotărârii, în care se regăsesc considerentele de fapt și de drept care susțin soluția instanței, cu referire punctuală la argumentele care justifică respectiva hotărâre, argumentarea fiind, contrar afirmațiilor recurentului, logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.
Este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că aspectele reținute au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează chestiunile supuse examinării în speță.
De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că împrejurările de fapt au fost examinate prin prisma celor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției.
Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.
În mod nejustificat se susține de către recurentă că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.
Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.
Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică.
În speță, acest principiu nu este însă încălcat, având în vedere că recurentul nu a dovedit faptul că, relativ la întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii sale de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 792 din 11 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, singurul aspect examinat de către instanța de revizuire, s-ar fi pronunțat vreo soluție contrară, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.
Și în ceea ce privește criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate.
Astfel, se observă că, argumentele dezvoltate de recurent în susținerea acestui motiv vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Această ipoteză nu se regăsește, însă, în considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În ceea ce privește existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că cele două dosare în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au același obiect și cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat.
Astfel, una dintre cauze a avut drept obiect o contestație la executare, iar cealaltă a vizat obligarea la plata unor daune.
În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a căii de atac în discuție, prevăzute de textul legal invocat.
Cât privește dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, se constată că acestea este conformă dispozițiilor legale incidente.
În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 792 din 11 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2015.
Procesat de GGC - NN