Decizia civilă nr. 251/2016
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 26 ianuarie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu A., prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, împotriva hotărârii nr. 7/P din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară.
Recurenta a solicitat casarea în totalitate a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii disciplinare astfel cum a fost formulată.
În susținerea recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat critici care s-ar circumscrie, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, autoarea recursului a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, soluția dispusă prin încheierea penală necontestată de către intimata procuror, contrar susținerilor instanței de disciplină, nu s-ar încadra în regimul general al practicii Curții de Apel Iași și instanțelor arondate. S-a arătat că, dimpotrivă, la acel moment ar fi existat la nivelul Tribunalului Vaslui și al Judecătoriei Vaslui o practică statornică, în sensul judecării cauzelor având ca obiect infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, cu inculpați în stare de arest preventiv, până la soluționarea cauzei.
În situația dată, având în vedere și probatoriul administrat, precum și împrejurarea că intimata procuror a formulat în fața instanței concluzii în sensul menținerii măsurii arestării preventive, consideră recurenta că, intimatei procuror îi este imputabil faptul că nu a declarat calea de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 206 C. proc. pen.
S-a concluzionat în sensul că, prin modalitatea efectivă de examinare a încheierii din data de 2 aprilie 2015, dată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x/333/2014, realizată cu încălcarea prevederilor art. 96 lit. d) și art. 119 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, intimata procuror ar fi săvârșit abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.
Sub un alt aspect, autoarea recursului a menționat că și în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, soluția pronunțată ar fi greșită, în cauză fiind întrunite toate elementele ei constitutive.
În acest sens, s-a arătat, în primul rând, că analiza din această perspectivă trebuie făcută și prin prisma dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată.
Or, pentru a se analiza legalitatea soluției de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, s-ar fi impus, în opinia recurentei, ca reprezentantul parchetului să fi formulat contestație.
Pe de altă parte, se consideră că probatoriul administrat nu ar confirma faptul că soluția menționată ar fi fost analizată în termen legal de către intimată, cert fiind, în opinia titularului acțiunii disciplinare, doar faptul că după împlinirea termenului legal de contestare, de 48 de ore, aceasta ar fi înserat mențiunea „legală”, predând, neregulamentar, respectiva lucrare, grefei.
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, iar în rejudecare admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimatei procuror A. pentru săvârșirea celor două abateri disciplinare invocate.
Recursul a fost comunicat intimatei A., prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui care a depus la dosar întâmpinare.
Prin întâmpinare, intimata procuror a solicitat, motivat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, hotărârea atacată fiind, în opinia sa, legală și temeinică.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei care a depus răspuns, cerând, în esență, respingerea susținerilor formulate în apărare.
Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin încheierea din data de 30 mai 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
În ceea ce privește criticile expuse prin prisma ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.
Legislația muncii, practica și doctrina în materia răspunderii disciplinare au stabilit unanim că abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu sau a normelor de comportare la serviciu, constând într-o acțiune sau omisiune, săvârșită de către o persoană, subiect al unui raport de muncă.
În ceea ce privește răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, aceasta este una specială și derivă din statutul profesional distinct al acestora, ce prezintă anumite particularități specifice.
Angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii în context disciplinar.
În speță, titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitarea sa de a se stabili săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și art. lit. t) teza l raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, republicată de către pârâta procuror A. și de a se aplica o sancțiune disciplinară magistratului.
Atât referitor la abaterea disciplinară constând în nerespectarea, în mod nejustificat, a dispozițiilor cu caracter administrativ date în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de legi sau regulamente, cât și nesocotirea cu rea-credință a normelor de drept material sau procesual, statutul profesional specific, în contextul rigorilor intrinseci ale statului de drept, impune însă a se face distincție între interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial sau procesual la situația de fapt dedusă în concret analizei, de către procuror sau judecător, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, pe de o parte și nesocotirea normelor de drept substanțial sau procesual care, deși incidente, nu au format obiectul analizei magistratului, pe de altă parte.
Din această perspectivă, se constată că, în mod corect, în raport și cu particularitățile concrete ale speței, instanța de disciplină a reținut că, în cauză, nu se poate stabili existența unei nerespectări a dispozițiilor administrative și nici a unei nesocotiri sub forma relei-credințe a normelor de drept material sau procesual și că titularul acțiunii disciplinare pune în discuție însuși modul de interpretare a unei norme de drept de către magistrat și raționamentul logico-juridic al acestuia, aspecte care, însă, nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, acestea putând fi cenzurate doar în cadrul controlului ierarhic și în căile de atac.
Ceea ce se reproșează în fapt intimatei A., așa cum însăși recurenta recunoaște, este modul în care magistratul a făcut evaluarea situațiilor de fapt concrete ale speței și a probatoriilor, din perspectiva necesității declarării căii de atac împotriva unei încheieri penale și modul în care, urmare evaluării, aceasta a înțeles să aplice dispozițiile legale în această materie. Practic, ceea ce se supune analizei sunt corectitudinea actului decizional al procurorului într-o anumită etapă a unei cauze penale și raționamentul logico-juridic al acestuia.
Sub acest aspect, criticile recurentei, care vizează opinia pe care și-a format-o procurorul cu privire la legalitatea unei măsuri dispuse de către instanță printr-o încheiere, critici ce au constituit aspectele de fond ale acțiunii disciplinare deduse judecății în cauză, nu puteau fi formulate și nici examinate pe calea contenciosului disciplinar.
Exercitarea unui control asupra legalității sau a temeiniciei modului de instrumentare a cauzei penale respective de către procurorul A. nu este posibilă în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 45 și urm. din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), respectarea principiului independenței procurorului, reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare excluzând această analiză în cadrul procedurii disciplinare, o asemenea verificare constituind prerogativa exclusivă a autorităților ierarhic superioare și, după caz, a controlului judiciar exercitat de instanța de judecată.
Aceasta deoarece, analiza legalității și temeiniciei actului decizional cu privire la oportunitatea exercitării căii de atac în discuție presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența sa, cu respectarea principiului statutului de drept, inerent sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului și protocoalelor sale adiționale.
Nu se pot conferi competențe altor autorități în această materie, respectiv Inspecției Judiciare sau instanței disciplinare, așa după cum, în mod corect a reținut și Secția pentru procurori, aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul controlului ierarhic și jurisdicțional, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care delimitează cadrul angajării disciplinare a magistraților la „abaterile de la îndatoririle de serviciu” și la „faptele care afectează prestigiul justiției”.
În raport cu această normă de principiu, modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o „abatere de la îndatoririle de serviciu” sau o „faptă care afectează prestigiul justiției”, iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată.
Este relevant, de asemenea, din perspectiva limitelor verificărilor specifice procedurii disciplinare în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului și, respectiv, a cerințelor respectării principiului legalității și a principiului independenței procurorului, faptul că, în lipsa oricăror elemente care să pună în discuție o eventuală omisiune a evaluării unor probatorii și/sau a normelor de drept incident, decizia luată în cauza respectivă de către intimata procuror nu cad în sfera contenciosului disciplinar.
Din această perspectivă, se reține că argumentele invocate de recurentă nu au relevanța juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs și, pe cale de consecință, nu sunt de natură să justifice casarea hotărârii atacate.
Pentru considerentele ce preced și care fac inutilă analizarea celorlalte critici formulate prin intermediul recursului, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul dedus judecății în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 7/P din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2016.