Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 252/2016

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2016.

Decizia civilă nr. 252/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 3 martie 2016, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013, în ceea ce privește soluția dată de instanță cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate pe care a invocat-o în cauza respectivă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. x/1/2016.

Prin precizările depuse la dosar la data de 16 martie 2016, recurentul A. a menționat că renunță la judecarea recursului declarat, arătând că, în fapt, prin încheierea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, i-a admis solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional, soluție în raport cu care recursul a rămas fără obiect.

Având în vedere poziția exprimată de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Sub acest aspect, este de observat că, în situația dată, manifestarea de voință în sensul de a renunța la judecată reprezintă o desistare, o manifestare a dreptului de dispoziție al părților în sensul reglementat expres de prevederile art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., ce nu poate fi supusă cenzurii instanței.

Pe de altă parte, se reține că, în art. 406 C. proc. civ., sunt prevăzute două situații, în funcție de faptul dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată sau dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment.

În speță, se constată că renunțarea la judecată s-a făcut înainte de primul termen la care părțile sunt legal citate, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 6 teza I și ale art. 243 teza I C. proc. civ., urmează a se lua act de această împrejurare, care pune capăt procesului, fără a se mai impune examinarea altor cereri sau aspecte.

Așa fiind, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de B. împotriva deciziei civile nr. 1807 din 16 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2016.