Decizia civilă nr. 300/2016
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 3 martie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A. și SC B. SRL, Drăgănești, împotriva Deciziei nr. 2539 din 10 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Autorii recursului au invocat în drept dispozițiile art. 513 alin. (6), coroborate cu cele ale art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și au criticat explicit decizia atacată din perspectiva nelegalității, susținând, în esență, că soluția atacată ar fi dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
S-a arătat, în esență, că:
- decizia recurată ar fi pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța pronunțându-se, în opinia recurenților, asupra legalității indicării obiectului cererii de revizuire, fără a pune acest aspect în discuția părților;
- raționamentul instanței de retractare, referitor la hotărârea care ar fi trebuit să formeze obiectul revizuirii, ar încălca dispozițiile art. 509 C. proc. civ., relativ la hotărârile susceptibile de atac pe calea revizuirii;
- hotărârea atacată ar încălca dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, dezbaterile sunt limitate la faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire.
În acest context, recurenții au menționat și au argumentat faptul că instanța de retractare ar fi apreciat în mod eronat că nu există autoritate de lucru judecat pe motiv că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două litigii în discuție.
S-a concluzionat, în sensul că ar fi fost depășite limitele învestirii, pronunțându-se, astfel, în opinia recurenților, o hotărâre susceptibilă de anulare, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire și anularea sentinței contestate, în partea privitoare la admiterea excepției lipsei calității administratorului A. de reprezentant legal al SC C. SRL.
În cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul a fost comunicat intimaților D. și SC C. SRL, Oradea, care au formulat întâmpinare, solicitând punctual, motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.
După ce le-au fost comunicate apărările intimaților, recurenții au depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând punctual respingerea acestora și învederând, în esență, că își mențin cererea de recurs astfel cum a fost formulată și motivată.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, cu apărările intimaților, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, respectiv, prin Decizia nr. 2539 din 10 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, s-a respins cererea de revizuire formulată de A. și SC B. SRL, Drăgănești, județul Bihor împotriva sentinței nr. 3016/Com din 25 martie 2014 a Tribunalului Bihor, secția a ll-a civilă.
Motivul de recurs invocat, motiv prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., vizează, sub un prim aspect, o pretinsă neregularitate procedurală, referitoare la încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurenți din această perspectivă nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate invocate.
Principiul contradictorialității presupune ca toate elementele să fie supuse dezbaterii părților, ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice aspect care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă, iar, pentru aceasta, trebuie în prealabil ca părțile să fie informate cu privire la conținutul pretențiilor și la argumentele părții adverse.
Contrar susținerilor recurenților, în cauză, instanța s-a pronunțat asupra legalității indicării obiectului cererii de revizuire după ce a pus acest aspect în discuția părților. Împrejurarea că s-ar fi reținut drept motiv de respingere ca nefondată a cererii de revizuire atacarea unei alte hotărâri decât cea care, potrivit legii, ar fi trebuit contestată, nu are semnificația acordată de autorii recursului și nu confirmă susținerea acestora, în sensul că acest aspect nu ar fi format obiectul dezbaterilor și nu ar fi fost pus în discuția contradictorie a părților.
Astfel, în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către intimați și comunicate recurenților - revizuenți la cererea apărătorului lor, excepția inadmisibilității a fost invocată sub o serie de aspecte, inclusiv pentru motivul nelegalității indicării obiectului cererii de revizuire, anume pentru că revizuirea vizează sentința Tribunalului Bihor, iar nu decizia Curții de Apel Oradea. Mai mult, din practicaua deciziei supuse controlului judiciar, reiese faptul că excepția nu a fost invocată numai în scris, dar aceasta a fost susținută și oral de către intimați. Se constată că, după ce s-a acordat părților cuvântul pe fond, intimatul D., prin avocat, a formulat concluzii și în sensul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că revizuirea vizează o sentință a tribunalului, deci o hotărâre de primă instanță și nu una definitivă(fila 3 din decizie).
Revizuenții, prin avocat, au avut cuvântul asupra apărărilor formulate, inclusiv cu privire la excepția menționată, ca dovadă fiind faptul că, în acest context, au solicitat, sub un prim aspect, calificarea inadmisibilității cererii de revizuire ca fiind o apărare de fond.
În contextul expus, modul în care revizuenții au înțeles să se apere sau să nu se apere cu privire la aspectele invocate, precum și dezlegarea dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, chestiunilor de drept și argumentelor invocate în cadrul excepției, nu pot fi reproșate instanței de retractare din perspectiva încălcării principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Sunt neîntemeiate și susținerile, potrivit cărora, hotărârea recurată ar fi fost pronunțată cu încălcarea art. 509 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8, revizuirea „ Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
În conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. , „sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârilor date de prima instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5 hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".
Sentința a cărei revizuire s-a solicitat în speță era, la momentul formulării căii de atac a revizuirii, o hotărâre de primă instanță supusă apelului, apel care a și fost exercitat și soluționat printr-o decizie ulterioară.
Așadar, cererea de revizuire nu a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, cum impune norma de procedură, neavând relevanță, din acest punct de vedere împrejurarea că, prin această hotărâre, s-a soluționat o excepție procesuală, obiect al revizuirii sau că, ulterior, urmare respingerii apelului(cale de atac devolutivă, în cadrul căreia s-au examinat inclusiv aspectele în discuție), sentința a rămas definitivă.
În concluzie, rezultă că cererea de revizuire dedusă judecății a fost în mod legal respinsă, fiind îndreptată împotriva unei sentințe, care fusese atacată cu apel, iar nu a unei hotărâri definitive, astfel cum stipulează prevederile imperative ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Nu pot fi reținute nici susținerile, conform cărora, hotărârea atacată ar fi fost pronunțată cu încălcarea art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din același cod aspectele de admisibilitate se soluționează cu prioritate.
Cât privește pretinsa nelegalitate a modului de stabilire a raporturilor juridice dintre părți, invocată de recurenți în acest context, nici acest argument nu poate fi reproșat instanței de revizuire din perspectiva unor vicii de legalitate/nulitate a soluției adoptate.
Recurenții-revizuenți susțin în mod neîntemeiat că, prin decizia recurată, instanța de retractare s-ar fi raportat la alte aspecte, care țineau de fondul raporturilor juridice ce au făcut obiectul celor două litigii și cu privire la care nu fusese învestită prin cererea de revizuire, deci că instanța de retractare ar fi depășit limitele învestirii.
Realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și cerința aflării adevărului, legea procesual civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească definitivă, ce are ca tribut specific autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, însă în condiții precis și limitativ determinate.
Fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond, nefiind posibilă selectarea unor nemulțumiri legate de anumite aspecte pe care instanțele le-au examinat și soluționat în ambele litigii, pentru a solicita revizuirea celei de-a doua hotărâri sub respectivul aspect.
Cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. nu constituie un mijloc de asigurare a practicii unitare, ci reprezintă un remediu pentru restabilirea și respectarea principiului autorității de lucru judecat, atunci când sunt întrunite condițiile stricte impuse de lege.
În speță, nu sunt întrunite aceste cerințe pentru a se constata că, prin sentința nr. 3016/Com din 25 martie 2014 a Tribunalului Bihor, a cărei revizuire s-a cerut, ar fi fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 4/2011/A/C a Curții de Apel Oradea, inclusiv în privința excepției lipsei calității administratorului A. de reprezentant legal al SC C. SRL.
Așa cum în mod corect s-a reținut în hotărârea atacată, Dosarul nr. x/111/2008 a avut ca obiect constatarea nulității absolute a unor hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, adoptate la SC E. SA în 16 ianuarie 2008, iar Dosarul nr. x/111/2013 a avut ca obiect constatarea nulității absolute a altor hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, adoptate la SC B. SRL în 19 octombrie 2012 si 20 octombrie 2012.
În contextul în care toate chestiunile examinate în cele două litigii s-au realizat prin raportare la obiecte distincte, respectiv la constatarea nulității absolute a unor hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, adoptate la societăți diferite, la date diferite, de către acționari diferiți și cu ordini de zi diferite, nu se poate pune problema existenței unor hotărâri contradictorii sau a imposibilității executării lor, chiar și sub aspectul excepției procesuale în discuție, astfel încât să fie posibilă admiterea unei căi extraordinare de atac și repunerea în discuție a unor aspecte tranșate prin hotărâre definitivă.
În atare situație, se constată că instanța de revizuire nu a depășit limitele învestirii sale.
Mai mult, în exercitarea controlului de legalitate, Înalta Curte constată că instanța de retractare a analizat măsura în care este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, în deplin acord cu exigențele legale și cu circumstanțele celor două litigii, constatând în mod judicios că, în cauză, nu au fost îndeplinite cerințele de admisibilitate imperative ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Din analiza hotărârilor pretins contradictorii, rezultă cu evidență că nu sunt întrunite cele trei elemente ale autorității de lucru judecat.
Contrar susținerilor recurenților, părțile nu sunt aceleași și nu au aceeași calitate.
Sentința nr. 3016/COM/2014 din 25 martie 2014, despre care se pretinde că ar fi fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, a fost pronunțată în Dosarul nr. x/111/2013, având următoarele părți: D. (reclamant), SC C. SRL (reclamant), SC B. SRL (pârât) și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor (intimat).
Spre deosebire de aceasta, Decizia nr. 4/2011/A/C, a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde că ar fi fost încălcată, a fost pronunțată în Dosarul nr. x/111/2008, având următoarele părți: SC F. SRL (reclamant), SC G. SA (reclamant), SC C. SRL (reclamant), A. (reclamant), SC E. SA (pârât) și D. (intervenient).
Dubla relativitate a hotărârilor specificate, inclusiv în privința dispozițiilor referitoare la excepția lipsei calității administratorului A. de reprezentant legal al SC C. SRL - sub aspectul obligativități și al pretinsei autorități de lucru judecat - se manifestă în raporturile dintre toate părțile fiecărei cauze, autorii recursului neputând pretinde restrângerea efectelor acestor hotărâri doar la cele trei părți menționate.
Nici în privința obiectului și a cauzei, nu există identitate între cele două litigii.
Ținând cont de faptul că, pe de o parte, așa cum s-a reținut și mai sus, Dosarul nr. x/111/2008 a avut ca obiect constatarea nulității hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor, adoptate la SC E. SA în 16 ianuarie 2008, iar, pe de altă parte, Dosarul nr. x/111/2013 a avut ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor, adoptate nelegal la SC B. SRL în 19 octombrie 2012 și 20 octombrie 2012, temeiurile juridice invocate fiind distincte, în mod corect s-a reținut că este de neadmis revizuirea prin care se invocă contrarietatea de hotărâri date în pricini ce s-au dezbătut între alte părți, cu alt obiect și cu cauze diferite.
Pentru toate considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cum motivul și argumentele invocate de recurenți s-au dovedit nefondate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. și SC B. SRL, Drăgănești, împotriva Deciziei nr. 2539 din 10 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2016.