Decizia civilă nr. 325/2016
Asupra recursurilor de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 7 ianuarie 2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători au fost înregistrate recursurile declarate de A. și B. împotriva Hotărârii nr. 33/J din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară.
1. Recursul titularului acțiunii disciplinare
Autoarea acestui recurs a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și reținerea spre rejudecare a acțiunii disciplinare iar, în rejudecare, admiterea, în tot, a acestei acțiuni formulate împotriva judecătorului B., pentru săvârșirea și a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza l și a ll-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum acestea au fost reținute în acțiune și aplicarea unei sancțiuni disciplinare dintre cele prevăzute de lege.
În opinia Inspecției Judiciare, motivul de nelegalitate care ar justifica admiterea recursului vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește interpretarea dată dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004,republicată, cu modificările și completările ulterioare și se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Titularul acțiunii disciplinare a precizat că recursul său are în vedere doar aspectele legate de latura subiectivă a abaterilor disciplinare prevăzute de textul legal menționat, dat fiind faptul că, în ceea ce privește latura materială și rezultatul produs, acestea au fost corect reținute în hotărârea recurată.
Cu referire punctuală la ambele variante normative ale textului legal incriminator invocat, la dispozițiile legale, convenționale, procedurale și regulamentare expuse în acțiunea disciplinară sub acest aspect, la probele administrate și la considerentele reținute din această perspectivă în hotărârea atacată, autoarea acestui recurs a susținut, în esență, că ar fi fost greșit aplicate dispozițiile legale referitoare la conținutul abaterii disciplinare în privința laturii subiective, întrucât, raportat la numărul și forma în care au fost săvârșite faptele judecătorului pârât, modalitatea dovedită de probatoriul cauzei ar fi o constantă în activitatea sa și nu ar putea fi circumscrisă unei culpe scuzabile, cum, în mod greșit, ar fi considerat instanța de disciplină, ci ar avea un caracter imputabil magistratului pârât.
Ar fi, prin urmare, întrunite cumulativ toate elementele constitutive și relativ la aceste abateri disciplinare, atât în privința nerespectării în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, cât și relativ la întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.
III. 2 Recursul pârâtului judecător
Prin cererea formulată, pârâtul judecător B. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii disciplinare promovate de A. și al înlăturării sancțiunii disciplinare aplicate.
Cu titlu prealabil, autorul acestui recurs a susținut că, dat fiind faptul că hotărârea atacată este supusă unui singur grad de jurisdicție, recursul declarat ar fi, în opinia sa, devolutiv, instanța de control judiciar putând cenzura inclusiv aspectele de netemeinicie pe care înțelege să le invoce.
În continuare, în susținerea recursului, magistratul a invocat o serie de critici de nelegalitate și netemeinicie, neîncadrate în mod explicit în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Sub un prim aspect, judecătorul recurent consideră că sancțiunea aplicată ar fi rezultatul unei interpretări inechitabile și eronate a situației de fapt deduse spre soluționare în cadrul procedurii disciplinare în cauză, situație care ar echivala, în opinia sa, cu o încălcare a principiului disponibilității și cu afectarea gravă a drepturilor sale procesuale, ingerințele fiind manifestate în privința tratamentului dreptului la un proces echitabil.
În opinia autorului acestui recurs, Secția ar fi înlăturat în mod nelegal și nemotivat apărarea sa, în senul că s-ar fi extins, în mod nepermis, cu ocazia dezbaterilor, însuși obiectul acțiunii disciplinare, urmând a i se aplica o sancțiune disciplinară, în absența oricărei culpe și pentru fapte ce nu ar fi format strict obiectul acțiunii disciplinare și al actului de sesizare.
Apreciază magistratul că situația de fapt dedusă judecății ar fi fost incorect prezentată de A., fiind exacerbate consecințele faptelor imputate, nefiind, după părerea sa, aduse atingeri atât de grave actului de justiție și nici aspecte sau urmări de o anumită gravitate, cum s-a susținut în acțiunea disciplinară, care să poată fi considerate atingeri aduse deontologiei profesionale a judecătorului.
Cu referire punctuală la circumstanțele concrete ale cauzei ce a format inițial obiectul acțiunii/cercetării, s-a subliniat că particularitățile respectivei cauze ar releva faptul că nu s-a adus atingere legalității procesului penal, nu a fost afectat sistemul sau ordinea de drept și nici nu au fost prejudiciate actul de justiție, drepturile sau interesele legitime ale părților, în mod greșit fiind calificată poziția sa subiectivă și vinovăția reținută.
Cât privește sancțiunea aplicată, s-a menționat că nu ar fi fost respectat principiul proporționalității și că, în raport cu inexistența vreunei culpe profesionale, cu situația personală expusă în circumstanțiere și cu principiul aplicării graduale a sancțiunilor, nu s-ar fi impus aplicarea niciunei sancțiuni.
În concluziile scrise depuse la dosarului cauzei, recurentul judecător a precizat că criticile formulate vizează cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Recurenta A. a formulat și a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat motivat, în principal, constatarea nulității recursului părții adverse, întrucât nu ar fi indicate în mod explicit și nici nu ar fi dezvoltate de către recurentul judecător motivele de nelegalitate, invocându-se doar critici de netemeinicie a hotărârii, ce nu ar putea fi examinate în acest cadru, iar, în subsidiar, s-a cerut punctual respingerea, ca nefondat, a recursului magistratului și admiterea propriului recurs, astfel cum a fost formulat și motivat.
Având în vedere că cererile de recurs îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, completul de filtru a admis în principiu recursurile deduse judecății.
Anterior examinării recursurilor, se impun câteva precizări.
Legislația muncii, practica și doctrina în materia răspunderii disciplinare au stabilit unanim că abaterea disciplinară reprezintă încălcarea, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu sau a normelor comportamentale, constând într-o acțiune sau o omisiune, săvârșite de către o persoană, subiect al unui raport de muncă.
Tot astfel, pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată, este necesar ca fapta ce constituie abatere disciplinară să întrunească elementele constitutive, cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă, rezultat vătămător și nex cauzal. Toate acestea se stabilesc în cadrul unei cercetări prealabile, iar la individualizarea sancțiunii se vor avea în vedere criteriile legale, vizând circumstanțele reale ale faptei, cele personale ale făptuitorului și rezultatul produs.
În speță, prin hotărârea atacată, instanța de disciplină a reținut în sarcina judecătorului-pârât B. numai săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu și a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din legea menționată.
l. Recursul Inspecției Judiciare;
Criticile titularului acțiunii disciplinare privind nelegalitatea înlăturării răspunderii disciplinare a judecătorului recurent pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) în ambele variante normative ale tezei I și tezei a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt neîntemeiate.
În cadrul cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar, Înalta Curte constată, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că în sarcina magistratului pârât nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
Or, în raport cu prevederile art. 391 alin. (1) și (2) și ale art. 406 alin. (1) din N.C.P.P., respectiv ale art. 306 și art. 310 alin. (2) din V.C.P.P., respectarea dispozițiilor referitoare la amânarea pronunțării și la termenul de redactare a hotărârilor judecătorești, reprezintă îndatoriri de serviciu.
Ca atare, neîndeplinirea acestor obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă, în cauză, ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, sub un prim aspect, în raport cu prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, constituie abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite respectivele condiții.
În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului și procurorului, integrat statutului profesional al acestuia, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii și obiectului acestora.
Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât aceste condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.
Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relațiile sociale referitoare la justiție în acest caz; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și nex cauzal.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În speță, pentru a se stabili întrunirea cumulativă a elementelor abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în ambele variante normative ale tezei l și tezei a ll-a, urma a se examina și dacă încălcarea sau nesocotirea acestor dispoziții au caracter imputabil, dacă au fost săvârșite cu vinovăție, respectiv dacă se poate reține cumulativ, existența factorului intelectiv și a celui volitiv.
Pe bună dreptate, însă, instanța de disciplină a reținut că, sub aspectul laturii subiective, faptele recurentului judecător nu sunt de natură a-i atrage acestuia răspunderea disciplinară.
Una din condițiile pentru existența acestei abateri disciplinare este imputabilitatea, care trebuie să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiții: repetabilitatea și nerespectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor sau a termenelor de efectuare a lucrărilor.
Este exclusă existența abaterii disciplinare în ipoteza în care soluționarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.
În speță, principala cauză care a determinat crearea situației de fapt, corect stabilită de Secția pentru judecători și necontestată de recurentă, constă în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, dovedit de actele dosarului.
Or, la stabilirea imputabilității faptelor trebuie avute în vedere limitele de activitate ale unui magistrat, raportat la o „normare” efectivă a muncii, respectiv o evaluare a numărului de dosare - corelat, bineînțeles și cu complexitatea acestora - pe care le poate lucra, în mod rezonabil, un magistrat, într-un interval de timp dat.
Instanța de disciplină a acordat o corectă relevanță, sub un prim aspect, împrejurării că recurentul pârât a preluat un complet penal pe rolul căruia se aflau numeroase dosare vechi și cu o complexitate ridicată.
Sub un alt aspect, din situațiile statistice întocmite la nivelul Judecătoriei sectorului 2 București, depuse la dosar, rezultă, de exemplu, în ceea ce îl privește pe recurent, că, pe perioada verificată, în intervalul 15 iunie 2013 - 31 decembrie 2013, acesta a condus 8 ședințe de judecată, a rulat 280 de dosare însumând 9354 puncte, a soluționat 95 de dosare însumând 625 puncte și a avut de redactat 95 de dosare; în anul 2014, aceasta a condus 53 de ședințe de judecată, a rulat 685 dosare însumând 21331 puncte, a soluționat 176 dosare însumând 4394 puncte și a avut la redactat 176 de dosare; în intervalul ianuarie - aprilie 2015, magistratul a rulat 2056 dosare și a soluționat 640 dosare, în anul 2014, același magistrat a participat la 21 ședințe de judecată, a avut un rulaj de 145 dosare însumând 1159 puncte, din care a soluționat 41 dosare însumând 314 puncte și a avut la redactat 41 de dosare.
Raportat la necesitatea obiectivă a unei normări - pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a început să manifeste preocupare, demarând chiar un proiect în acest sens - numărul de dosare rulate și cel de dosare soluționate de către judecătorul B. reflectă o activitate considerabilă.
Dat fiind și faptul că - din anexa B privind complexitatea și numărul de hotărâri repartizate pentru redactat în situații speciale rezultă că, în intervalul 15 iunie 2013 - 31 decembrie 2013, judecătorul recurent a condus 31 de ședințe de judecată, a rulat 46 de dosare însumând 312 puncte, a soluționat 46 dosare, însumând 312 puncte și a avut la redactat 46 de dosare; în anul 2014, magistratul a participat la 57 de ședințe de judecată, a rulat 98 de dosare însumând 813 puncte, a soluționat 96 de dosare însumând 791 puncte și a avut la redactat 96 de dosare; iar, în perioada ianuarie - aprilie 2015, același magistrat a participat la 29 ședințe de judecată, a avut un rulaj de 73 dosare însumând 597 puncte, din care a soluționat 70 dosare însumând 585 puncte și a avut la redactat 70 de dosare - Înalta Curte reține că, între deficiențele constatate în activitatea magistratului și încărcătura sa profesională, dată de numărul cauzelor și de complexitatea acestora, există o legătură de cauzalitate, care, pe bună dreptate, a fost avută în vedere de instanța de disciplină la exonerarea sa de răspundere disciplinară, din această perspectivă.
În ceea ce privește faptele imputate recurentului judecător, de a fi dispus amânarea repetată a pronunțării în mai multe dosare și în unele cazuri pe o perioadă mai mare decât cea prevăzută de lege, urmată de redeschiderea dezbaterilor în același dosar, ceea ce ar dovedi încălcarea dispozițiilor privind soluționarea cu celeritate a cauzelor, se constată că nu este întrunită cerința imputabilității și în raport cu numărul relativ redus al unor atari situații, precum și cu complexitatea deosebită a respectivelor cauze.
Complexitatea ridicată a dosarelor soluționate, determinată de natura infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, numărul acestora, volumul mare de acte de urmărire penală, probatoriul complex administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare penală, infirmă concluzia că necesitatea pronunțării unor hotărâri legale și temeinice, bazate pe studiul aprofundat al tuturor circumstanțelor cauzelor soluționate ar fi un argument mai puțin important decât cel privind faptul că, pentru a evita tergiversarea judecății, magistratul nu a admis în mod nejustificat cereri pentru lipsă de apărare, a emis mandate de aducere pentru martorii și inculpații care lipseau nejustificat, a aplicat amenzi judiciare în cazurile neîndeplinirii măsurilor dispuse.
Aceste aspecte au constituit cauze ce au determinat creșterea gradului de dificultate a muncii prestate, precum și crearea unui cadru propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului și producerii unor deficiențe în activitate. De aceea, în aceste condiții particulare, relevate de probatoriul cauzei, este greșit ca volumul de muncă sau condițiile improprii de desfășurare a activității să fie analizate doar în circumstanțiere, câtă vreme respectivele cauze și condiții au stat la baza procesului decizional specific muncii magistratului. Or, apariția suprasolicitării neuropsihice, pe fondul unui asemenea volum de activitate, este de natură a afecta calitatea actului de justiție, inclusiv sub aspectul celerității soluționării cauzelor.
Aceleași cauze și condiții prezintă relevanță și din perspectiva redactării cu întârziere a unor hotărâri judecătorești, semnificativ fiind, din acest punct de vedere, efortul personal al magistratului care, până la momentul finalizării cercetării disciplinare, nu mai avea nici un dosar în care termenul legal de redactare să fi fost depășit, astfel încât, nu pot fi reținute dezinteresul sau lipsa de diligență ale acestuia.
Toate considerentele menționate demonstrează lipsa caracterului imputabil al faptelor și confirmă legalitatea soluției de înlăturare a existenței abaterii disciplinare.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății de către titularul acțiunii disciplinare.
II. Analizând recursul declarat de judecătorul B., Înalta Curte constată că parte din criticile formulate de acesta sunt întemeiate, în sensul și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Examinându-se criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu pot fi primite.
Primul motiv de recurs invocat vizează o pretinsă nelegalitate procedurală, vizând încălcarea principiului disponibilității și afectarea dreptului la apărare, întrucât, cu prilejul dezbaterilor, s-ar fi extins în mod nepermis obiectul acțiunii disciplinare.
Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurent din această perspectivă nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate invocate.
Pe de o parte, trebuie observat faptul că aspectele invocate vizează prima abatere disciplinară în discuție și, în raport cu soluția primei instanțe, menținută de instanța de control judiciar, examinarea acestora apare ca fiind lipsită de interes.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului, în cauză, în raport cu dispozițiile legale speciale care reglementează atât modalitatea de sesizare și atribuțiile Inspecției Judiciare, cât și conținutul abaterii disciplinare menționate, cadrul procesual dedus judecății în speță a fost în mod corect stabilit de către Secția pentru judecători în materie disciplinară.
Nu se poate reține, prin urmare, în sensul celor susținute de autorul recursului, că, sub acest aspect, ar exista o neregularitate procedurală.
Cum niciun argument invocat de recurent în cadrul acestor critici nu se justifică, se constată că nu este incident cazul de casare invocat, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Relativ la aspectele de nelegalitate invocate din perspectiva ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că criticile formulate de acest recurent au în vedere, în esență, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a cu aplicarea art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea lucrărilor prezentei cauze, rezultă că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut săvârșirea de către recurent a acestei abateri disciplinare, pentru nesocotirea normelor procedurale și regulamentare privind modalitatea de întocmire a încheierilor penale de amânare a pronunțării.
Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.
Din interpretarea dispozițiilor menționate, Înalta Curte reține că, pentru a se constata săvârșirea abaterii disciplinare, este necesară în primul rând, existența unei încălcări, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greșeală trebuie să fie evidentă, să aibă consecințe grave și să nu își găsească nicio justificare.
Prin urmare, numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În speță, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut nerespectarea de către recurentul-pârât a dispozițiilor procedurale și regulamentare privind modalitatea concretă de întocmire, semnare și atașare la dosar, la mapa de hotărâri și în sistem informatic, a încheierilor de amânare a pronunțării.
Potrivit dispozițiilor art. 370 alin. (5) din N.C.P.P., desfășurarea procesului în ședința de judecată se consemnează într-o încheiere care se întocmește în termen de cel mult 72 ore de la terminarea ședinței și se semnează de președintele completului de judecată și de grefier.
O dispoziție similară exista și în V.C.P.P., respectiv în art. 305 alin (2), care prevedea faptul că încheierea de ședință se întocmește de grefier în 24 ore de la terminarea ședinței și se semnează de președintele completului de judecată și de grefier.
Înalta Curte constată că, într-adevăr, în privința dosarelor analizate în cuprinsul hotărârii atacate, s-a stabilit în mod corect că, prin modalitatea în care judecătorul B. obișnuia să semneze toate încheierile de amânare a pronunțării odată cu sentințele, fără a preda efectiv dosarul grefierului de ședință atunci când se amâna pronunțarea, pentru ca acesta să redacteze încheierile de amânare intermediare de pronunțare și să le atașeze la dosar, operațiune ce se desfășura ulterior, acesta nu a respectat întocmai dispozițiile legale menționate.
Această modalitate de lucru, care a făcut ca, în unele dintre dosarele menționate în hotărâre, să nu se regăsească toate încheierile de amânare a pronunțării sau unele dintre acestea să nu fie atașate la mapa de hotărâri, în condițiile în care, parte dintre acestea existau în sistemul Ecris, în unele cazuri neregăsindu-se nici în acest sistem, denotă încălcarea dispozițiilor ce reglementează imperativ desfășurarea acestui moment procedural, atât în litera, cât și în spiritul lor. A fost eludat, astfel, scopul reglementării, care vizează posibilitatea verificării conformității încheierii redactate cu modul de desfășurare a dezbaterilor, cu legea și cu măsurile dispuse.
Prin urmare, în ceea ce privește existența unei nesocotiri evidente, indiscutabile, din culpă, a normelor de drept procesual invocate, se reține că aceasta a fost în mod corect stabilită de către instanța de disciplină.
Dacă însă, prin modalitatea de necontestat în care a procedat, recurentul-pârât a săvârșit abaterea disciplinară constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, urma a se stabili în raport și cu celelalte condiții impuse de textul art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Din această perspectivă, se constată temeinicia criticilor formulate de recurent.
În ceea ce privește caracterul grav al nesocotirii dispozițiilor legale privind modalitatea întocmirii încheierilor și atașării lor la dosar, la mapa de hotărâri și în sistem electronic, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit în mod eronat existența unei legături de cauzalitate directă dintre faptele reproșate recurentului și consecințele încălcării normelor de drept procesual. Pe de altă parte, în raport cu faptul că, de regulă, încheierile în discuție figurau în sistemul Ecris, ca documente în dosar, în mod greșit, faptele imputate magistratului au fost circumscrise unor încălcări ale normelor procesuale de o gravitate deosebită, care să aibă consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care să producă o vătămare gravă drepturilor sau intereselor părților.
În analiza efectuată, Înalta Curte are în vedere faptul că, în cauză, probatoriul administrat nu a relevat existența unor consecințe asupra actului de justiție, care să poată fi atribuite exclusiv judecătorului în cauză.
Sub acest aspect, trebuie menționat că nici cercetarea disciplinară și nici cercetarea judecătorească efectuată în primă instanță nu au stabilit fără putință de tăgadă dacă grefierul de ședință a redactat sau nu încheierile în discuție și dacă le-a atașat la mapa de sentințe, în condițiile în care verificările efectuate chiar de către conducerea instanței din această perspectivă au demonstrat faptul că respectivele mape nu erau numerotate, iar grefierul delegat la Biroul de executări penale, ca de altfel și judecătorul delegat la acel compartiment, nu au verificat și nu au semnalat lipsa acestora de la dosar ori de la mapă.
Înalta Curte apreciază că nu este rezonabil ca, pentru stabilirea gradului de gravitate al faptei, să se rețină o legătură de cauzalitate între modalitatea de lucru a magistratului și faptele personalului auxiliar, în special ale grefierului de ședință, căruia, potrivit legii, regulamentului și fișei postului, îi revenea în principal obligația profesională de a redacta și atașa respectivele încheieri la dosar, la mapă sau în sistem informatic, precum și ale grefierului delegat la Biroul de executări penale, care avea obligația directă de a verifica existența fizică a acelor încheieri.
Semnificativ în acest sens este faptul că însăși conducerea instanței a constatat că omisiunea atașării acelor încheieri la mapa de sentințe sau la dosar ori omisiunea verificării existenței fizice la dosar a acestora reprezintă deficiențe în activitatea respectivilor grefieri.
Faptul că, prin adresa din 20 mai 2015, președintele Judecătoriei sectorului 2 București a sesizat președintele Curții de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 150 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 modificată, pentru a se aprecia asupra necesității efectuării cercetării disciplinare sub aspectul săvârșirii de către grefierul de ședință, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 84 lit. i) și k) din Legea nr. 567/2004, modificată și de către grefierul delegat la Biroul executări penale, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 84 lit. k) din Legea nr. 567/2004 modificată, atestă faptul că probele administrate sunt insuficiente pentru a decela o culpă exclusivă a recurentului judecător.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu se poate reține, în sensul dispozițiilor art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinirea condiției referitoare la existența unei culpe exclusive a judecătorului B.
În ceea ce privește condiția referitoare la inexistența oricărei justificări a greșelilor constatate, instanța reține că modul în care recurentul pârât a procedat în privința încheierilor de amânare a pronunțării în dosarele analizate a fost cauzat, în primul rând, de volumul mare de activitate, rezultat în principal din numărul mare de dosare și gradul lor ridicat de complexitate, aspect recunoscut la nivelul instanței și examinat mai sus.
În plus față de cele deja menționate, trebuie subliniat faptul că recurentul B. a exercitat și alte atribuții, precum: cele specifice președintelui secției penale în perioada 12 august 2013 - 15 septembrie 2013; de coordonare și supraveghere a soluționării propunerilor formulate de Ministerul Public, analiza practicii instanțelor de control judiciar, în perioada 16 septembrie 2013 - 31 decembrie 2013; membru în Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în Penitenciarul Jilava în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate, din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale, în perioada 1 decembrie 2013 - 1 martie 2014; cele de supraveghere a centrelor de reținere și arestare preventivă aflate în circumscripția teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București, începând cu data de 1 februarie 2014 și în anul 2015; de coordonare a activității Biroului Executări Penale (alternanță săptămânală cu alți doi judecători) și verificare a îndeplinirii condițiilor de emitere a mandatelor europene de arestare și a mandatelor de urmărire internațională - în anul 2014; cele de responsabil cu transmiterea către Institutul Național al Magistraturii a cererilor preliminare prin care este sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum și a încheierilor prin care au fost respinse solicitările de trimitere preliminară; de verificare a îndeplinirii condițiilor privind emiterea și de a emite mandatele europene de arestare și mandatele de urmărire internațională, în anul 2015.
În mod cu totul eronat această realitate a sistemului judiciar, care își pune amprenta asupra modului în care magistratul își formează și respectă deprinderile de bună practică, în concordanță cu rigorile procedurale, raportată la particularitățile concrete ale speței, din care rezultă că numai în aceste câteva cauze judecătorul a uzat de această modalitate, nu a fost avută în vedere la stabilirea aspectelor care, alături de celelalte circumstanțe relevate, să facă scuzabile greșelile comise.
Sub acest aspect, se constată că, la angajarea răspunderii disciplinare a recurentului, nu s-a dat relevanță împrejurării, dovedite, că faptele imputate judecătorului pârât și pretinsele consecințe ale acestora au fost grefate pe un concurs de împrejurări în care, pe fondul unui management defectuos al activității, în ceea ce privește stabilirea atribuțiilor grefierilor și controlul îndeplinirii acestora, s-au putut săvârși faptele constatate.
A ignora realitățile deficiente din sistem, sub aspectul gradului de încărcare a activității magistraților, ca și contextul faptic, grefat pe un management defectuos și a imputa judecătorului, fie și prin atragerea celei mai puțin aspre sancțiuni disciplinare, o lipsă de rigoare, care nu a avut nici consecințele grave și nici caracterul nescuzabil cerute de lege, ar echivala cu nerespectarea, în privința magistraților, a condițiilor obligatorii pentru angajarea răspunderii lor disciplinare.
Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că aspectele astfel reținute, care relevă neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor reținute și, deci înlătură temeiul răspunderii disciplinare și pentru această abatere disciplinară.
În consecință, Înalta Curte va admite recursul judecătorului pârât, va casa în parte hotărârea atacată și, pe fond, va respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentului judecător B. și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B. împotriva Hotărârii nr. 33/J din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.
Casează, în parte, hotărârea atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentului judecător B. și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva aceleiași hotărâri.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2016.